Legea 10/2001. Decizia nr. 223/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 223/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-05-2014 în dosarul nr. 599/3/2010*
Dosar nr._
(1568/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 223-A
Ședința publică de la 26 .05.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - FĂNICA PENA
JUDECĂTOR - C. M. T.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de apel (după casare ) formulată de apelantul-reclamant, P. M. BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 869/18.06.2010, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți, P. G. AL M. BUCUREȘTI, O. A., N. G. și D. L..
P. are ca obiect – contestație la Legea nr. 10/2001.
Dezbaterile în cauză și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 12.05.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea - având nevoie de timp pentru a delibera și pentru ca părțile să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 19.05.2014, 26.05.2014, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra apelului civil de față – în rejudecare – constată următoarele:
La data de 4.12.2008, pe rolul Tribunalului București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, s-a înregistrat cererea formulată de P. M. București în exercitarea dreptului de control al legalității aplicării prevederilor Legii nr.10/2001, în contradictoriu cu pârâții D. L., D. M., N. G., O. D. și MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN P. G., solicitând anularea Dispoziției nr.5225/24.01.2006, modificată prin Dispoziția nr.9168/30.11.2007 de restituire în natură a terenului situat în București, ., sector 6 (de 482 m.p., respectiv după modificare, de 306 m.p.) și a Dispoziției nr.9169/30.11.2007 privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul de la adresa susmenționată apreciată ca fiind imposibil de restituit în natură, în suprafață de 176 m.p.
În motivarea cererii, s-a arătat că dispozițiile susmenționate au fost emise ca urmare a notificării formulate în baza Legii nr.10/2001 cu nr.2091/9.08.2001 de către D. L., D. M., N. G., O. D., precum și de către M. I. și D. A., decedați după depunerea notificării – fiind încălcate mai multe prevederi ale legilor în materie de retrocedare.
Astfel, nu s-au respectat prevederile art.3, 4 și 23 din Legea nr.10/2001, întrucât notificatorii nu puteau beneficia decât de măsuri reparatorii pentru suprafața de teren din ., sector 6 preluată de la autorii lor, or prin Dispozițiile Primăriei M. București susmenționate, le-a fost acordat în plus, pârâților în cauză, și suprafața expropriată de la aceeași adresă de 121 m.p. teren și 58 m.p. construcții, care a aparținut altor persoane, D. T. și D. C. (la poziția nr.107/13/143 din anexa la Decretul de expropriere 97/1974), pentru care nu s-au administrat dovezi privind succesiunea acestora.
Totodată, s-a arătat că privitor la măsura de restituire în natură a suprafețelor de teren, au fost încălcate prevederile art.10 din Legea nr.10/2001, întrucât din Raportul de expertiză (extrajudiciară – nota red.) anexat la Dispoziția nr.9168/30.11.2007 emisă de Primăria M. București, care modifică Dispoziția inițială nr.5225/24.01.2006, rezultă că s-a restituit un teren ce face parte din domeniul public, fiind ocupat de spațiu verde și loc de joacă amenajat pentru copii.
Iar privitor la ultima Dispoziție nr.9169/30.11.2007 de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, nu s-au respectat prevederile din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, aprobate prin H.G. nr.250/2007 – de la punctele nr.11.2 – 11.3, lipsind dovada eventualei încasări de despăgubiri pentru imobilul expropriat, respectiv o declarație prin care notificatorii să-și asume răspunderea privind încasarea/neîncasarea unor despăgubiri pentru imobil.
S-a susținut, de asemenea, că nu s-au respectat dispozițiile art.16 alin.22 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 modificată prin O.U.G. nr.81/2007, coroborat cu art.1 alin.5 din Legea nr.10/2001, cu privire la cele două înscrisuri care atestă imposibilitatea restituirii în natură, din 12.06.2007 și 10.04.2008 – care nu corespund datei la care s-a emis Dispoziția verificată – noiembrie 2007.
Prin sentința civilă nr.1171/24.03.2009 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._/3/2008, s-a respins cererea Prefectului M. București, ca fiind prescrisă, raportat la prevederile art.11 pct.5 din Legea nr.554/2004.
Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, prin decizia civilă nr.1907 din 5.10.2009, a admis recursul Prefectului M. București împotriva sentinței civile nr.1171/2009 susmenționată, pe care a casat-o, cauza fiind trimisă spre judecare, instanței competente – Tribunalul București – Secția Civilă, întrucât – s-a reținut, în esență, că potrivit art.26-27 din Legea nr.10/2001, respectiv art.II din Titlul I din legea nr.247/2005, competența de soluționare a cauzelor având ca obiect contestarea deciziilor emise în baza acestor legi, aparține secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării.
Cauza a fost înregistrată cu numărul de dosar_ la Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, care s-a pronunțat prin sentința civilă nr.869/18.06.2010, în sensul respingerii cererii Prefectului M. București, ca neîntemeiată.
În considerente s-a reținut – în esență – că din raportul de expertiză tehnică (extrajudiciară – nota red.) și planșelor fotografice a rezultat că, dimpotrivă, nu s-au încălcat prevederile art.10 din Legea nr.10/2001, terenul nefiind afectat spațiului verde ori locului de joacă pentru copii, ci este teren liber de construcții, care poate fi restituit în natură, lipsa declarațiilor privind eventuale despăgubiri acordate pentru imobil nu atrage nulitatea dispozițiilor atacate, iar în lipsa formulării de notificări și de către moștenitorii autorilor D. T. și D. C., sunt aplicabile prevederile art.3 și 4 din Legea nr.10/2001.
Această sentință a fost menținută prin respingerea apelului formulat de reclamantul P. M. București, potrivit art.296 C.proc.civ, prin care s-au reiterat aspectele de nelegalitate privind deciziile atacate – prin decizia civilă nr.682/A/14.09.2011 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._ (nr.553/2011), pentru următoarele considerente:
„Examinând apelul prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că nu este fondat pentru următoarele considerente:
- Prin decizia civilă nr. 1907 din 05 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII a de C. Administrativ și Fiscal, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția civilă.
Această problemă de drept rezolvată este obligatorie față de dispozițiile art. 315 alin. 1 Cod de procedură civilă, astfel încât susținerile apelantei legate de criticile privind competența instanței sunt nefondate.
- Imobilul situat în București, ., sector 6, a fost proprietatea autoarei D. V. și a sorei acesteia G. G., astfel cum rezultă din actele depuse la dosar, respectiv contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr._/1915, nr. 2644/1916 (filele 280 – 282 dosar nr._/3/2008 a Tribunalului București – Secția a IX a). În urma actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 9853 din 08 aprilie 1947 imobilul compus din suprafața totală de 429 mp. a fot partajat între V. D. și cei cinci copii ai săi, respectiv: T. D., C. D., M. D., P. D. și E. M. D..
Intimatele O. D. și D. M. sunt moștenitoarele lui D. M. în calitate de fiică și soție supraviețuitoare, iar M. I. și N. G. sunt moștenitorii defunctei M. E., în calitate de soț supraviețuitor și fiică, astfel cum rezultă din copiile certificatelor de moștenitor depuse la dosar (filele 285 și 288 dosar nr._/3/2008 a Tribunalului București – Secția a IX a).
D. T. este unul dintre cei cinci copii ai lui V. D., fiind frate cu D. M. și M. E..
Ca atare, chiar dacă la dosar nu s-a depus un certificat de moștenitor de pe urma lui D. T., nepoatele acestuia de frate, respectiv, intimatele O. D. și N. G., au vocație la moștenire unchiului în calitate de colaterali de gradul al III-lea – moștenitori legali.
Deși potrivit dispozițiilor legale ceilalți moștenitori ai lui D. T. aveau îndreptățirea la obținerea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, având în vedere dispozițiile art. 4 alin. 2 din actul normativ de referință, întrucât nu au formulat notificare în condițiile art. 22 alin. 1 din lege, aceștia sunt decăzuți din dreptul de a mai solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau în echivalent, astfel cum dispune art. 22 alin. 5 din lege.
În aceste condiții, în mod legal instanța de fond a confirmat că reclamanții sunt îndreptățiți să culeagă și partea ce s-ar fi cuvenit lui D. T., potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, textul indicat fiind o aplicație particulară a dreptului de acrescământ reglementat de prevederile art. 697 Cod civil.
De astfel, art. 4 alin. 4 din lege este explicitat în acest sens și prin dispozițiile art. 4.7 din HG nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 care prevăd:
„În cazul în care nu toate persoanele care au calitatea de moștenitor al persoanei fizice îndreptățite au solicitat restituirea imobilului preluat abuziv, de cotele cuvenite celor care nu au depus notificări vor profita ceilalți moștenitori care au depus în termen cerere de restituire. Soluția prevăzută la art. 4 alin. (4) din lege este în acord cu dispozițiile legale aplicabile în materie de succesiuni (dreptul de acrescământ reglementat de art. 697 din Codul civil, potrivit căruia „Partea renunțătorului profită coerezilor săi” (...). Prin urmare, comoștenitorul care a solicitat restituirea în natură a imobilului în baza Legii nr. 10/2001 (considerat moștenitor acceptant) culege și cota comoștenitorului care nu a acceptat succesiunea în termenul legal (care nu a depus notificarea până la data de 14 februarie 2002 și care astfel a devenit străin de succesiune prin neacceptare). În cazul în care, după adoptarea deciziei/dispoziției de soluționare și până la întabularea acesteia, apar alte persoane cu vocație succesorală care au depus în termen cerere de restituire, se va dispune revocarea actului administrativ și emiterea unei decizii/dispoziții conforme cu legea”.
Pe de altă parte, trebuie ținut seamă că, în contextul Legii nr. 10/2001, regulile succesorale de drept comun sunt aplicabile doar în completarea normelor speciale, derogatorii edictate în chiar cuprinsul legii (de ex. derogarea de la principului indiviziunii actului de opțiune succesorală sau termenul de opțiune succesorală altul decât cel de drept comun, ori chiar acest tip de drept de acrescământ care operează la un alt moment, ulterior, decât acela al dezbaterii succesorale finalizate prin emiterea certificatului de moștenitor, dată fiind repunerea în termenul de opțiune succesorală pentru imobilele ce intră în domeniul său de aplicare).
Ca atare, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 10 alin. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001.
- Principiul restituirii în natură este enunțat în art. 1 alin. 1, art. 9 alin. 1, art. 10 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Se acordă măsuri reparatorii în echivalent numai în acele situații în care restituirea în natură nu este posibilă, ori în speță din raportul de expertiză efectuat în cauză de expert N. A. (fia 174 dosar nr._/3/2008 al Curții de Apel București – Secția a IX a) rezultă că: suprafața de 306 mp. este ocupată în prezent de o parcare improvizată de către locatarii blocurilor de locuințe din zonă”.
Recursul declarat de reclamantul P. M. București împotriva deciziei civile nr.682/A/14.09.2011 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I Civilă, prin decizia civilă nr.6553/29.10.2012, pronunțată în dosarul nr._, decizia din apel fiind casată, iar cauza trimisă spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel, reținându-se considerentele următoare:
„Analizând decizia civilă atacată în raport de criticile formulate și de dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
1. Instanța de apel a reținut, în fapt, că imobilul în litigiu a fost dobândit în proprietate de D. V. și sora acesteia, G. G., conform contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr._/1915 și sub nr.2644/1916, fiind partajat în mod voluntar prin actul autentificat sub nr.9853/8.04.2007, între V. D. și copiii acesteia, respectiv T. D., C. D., M. D., P. D. și E. M. D..
De asemenea, bunul a fost expropriat în baza Decretului nr.97/1974, fiind deținut în coproprietate în condițiile sus arătate, potrivit adresei nr.3364/16.02.2004 emisă de C.G.M.B.-A.F.I.
Intimații pârâți persoane fizice au dovedit că sunt moștenitorii unei părți dintre coproprietarii de la care s-a preluat imobilul, mai puțin de pe urma lui D. T. și D. C., care figurează în actul de expropriere cu suprafața de teren de 121 m.p. și construcție în suprafață de 58 m.p.
A mai reținut Curtea de Apel că D. T. este unul dintre copiii lui D. V. și, în consecință, frate cu D. M. și M. E..
Ca atare, chiar dacă nu s-a depus la dosar un certificat de moștenitor de pe urma lui D. T., O. D. și N. G., reclamante în dosarul de față, au vocație la moștenirea unchiului lor, în calitate de colaterali de gradul al III-lea.
A mai reținut instanța că ceilalți moștenitori ai lui D. T., neformulând notificare, sunt decăzuți din dreptul de a obține măsuri reparatorii în temeiul Legii nr.10/2001, ceea ce deschide calea celor două reclamante, care au formulat notificare, de a beneficia și de cota cuvenită lui D. T. în condițiile art.4 alin.4 din aceeași lege, care reprezintă o aplicație particulară a dreptului de acrescământ reglementat de dreptul comun în materie de succesiuni, respectiv de art.697 Cod civil.
În speță, Curtea a procedat la o aplicare greșită a dispozițiilor art.4 alin.4 din Legea nr.10/2001, fără să verifice în ce măsură reclamantele nu erau înlăturate de la moștenirea unchiului lor, D. T., de unul sau mai mulți moștenitori dintr-o clasă preferențială, aceasta indiferent dacă, în cazul în care există, respectivul moștenitor sau moștenitori au înțeles sau nu să uzeze de prevederile actului normativ în discuție.
Astfel, cum în mod corect a arătat și recurentul, alin.1 și 4 din Legea nr.10/2001 vizează ipoteze diferite de acordare a măsurilor reparatorii, mai precis, după cum se pune problema unui raport de coproprietate între persoanele îndreptățite să urmeze procedura acestei legi (în cazul reglementat de alin.1) sau a moștenitorului persoanei îndreptățite, care a urmat această procedură și care va profita și de cota moștenitorilor aceleiași persoane îndreptățite, care nu au recurs la această procedură (cazul reglementat de alin.4).
Conform art.4 alin.1 din Legea nr.10/2001, în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote părți ideale, potrivit dreptului comun.
Art.4.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 explică ipoteza care se regăsește în art.4 alin.1 din Lege, și anume atunci când dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote părți ideale, iar de partea de coproprietate pentru care nu s-a formulat notificare nu beneficiază ceilalți coproprietari (și, în mod evident, nici moștenitorii acestora), care au formulat notificare în termenul legal. Această situație se referă la ipoteza în care sunt mai mulți titulari ai unor cote din dreptul de proprietate asupra imobilului pretins, la data preluării abuzive.
În consecință, în ipoteza în care imobilul ar fi fost preluat de la mai mulți coproprietari, aceștia sau, eventual, moștenitorii lor, care ar fi formulat notificare pentru cota de proprietate cuvenită, nu vor profita de cota de proprietate a altor persoane îndreptățite, dar care nu au formulat cerere de restituire întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001 (și nici moștenitorii acestora din urmă).
Conform art.4 alin.4 din Legea nr.10/2001, de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura specială pentru acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de această lege, beneficiază ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite, care au depus în termen cererea de restituire.
În același sens, art.4 pct.7 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 prevede că, de cotele cuvenite celor care nu au depus notificări, vor profita ceilalți moștenitori care au depus în termen cererea de restituire.
Textul se referă, în consecință, la moștenitorii persoanei îndreptățite, care vor profita de cotele moștenitorilor aceleiași persoane îndreptățite, care nu au urmat procedura legii speciale, în baza dreptului de acrescământ, dar nu și de cota de proprietate cuvenită unei alte persoane îndreptățite, care, însă, nu a formulat notificare, ea sau moștenitorii acesteia.
În speță, este aplicabilă ipoteza art.4 alin.1 din Legea nr.10/2001, deoarece, la data preluării bunului de către stat, 1974, acesta se afla în coproprietatea mai multor titulari, în urma partajului voluntar efectuat în 1947, prin care s-a stabilit doar mărimea suprafețelor cuvenite coproprietarilor, rămași în indiviziune, fără să se dispună și partajul imobilului în materialitatea lui, bunul fiind preluat ca atare prin decretul de expropriere.
Dintre persoanele coproprietare de la care s-a preluat imobilul, rămâne în discuție situația succesorală a coproprietarilor D. T. și D. C., pe care instanța de apel nu a verificat-o și care va determina admiterea prezentului recurs.
Astfel, Curtea a menționat că intimatele O. D. și N. G., în calitate de nepoate de frate ale lui D. T., au vocație la succesiunea acestuia, fiind colaterali de gradul al III-lea față de defunct.
Considerentul este corect doar în măsura în care cele două reclamante (care fac parte din clasa a II-a de moștenitori legali) nu sunt înlăturate de la moștenire de succesibili dintr-o clasă superioară (clasa I – descendenții defunctului) sau de potențiali legatari universali sau cu titlu universal. Aceasta indiferent dacă, în condițiile în care există, asemenea moștenitori au înțeles sau nu să urmeze procedura Legii nr.10/2001, deoarece, cele două reclamante, putând beneficia de măsuri reparatorii pentru cota lui D. T. și C. în baza art.4 alin.1, iar nu a art.4 alin.4, nu se poate concepe, raportat la principiul devoluțiunii succesorale al chemării la moștenire a rudelor în ordinea claselor de moștenitori legali și la caracterul indivizibil al transmisiunii succesorale, coexistența unor moștenitori din clase diferite pentru diferite categorii de bunuri, respectiv reclamantele pentru imobilul în litigiu și moștenitori din clasa I pentru alte bunuri din patrimoniul defuncților D. T. și D. C..
Prin urmare, instanța de apel, cu ocazia rejudecării căii de atac, va verifica dacă existau, la data notificării, rude din clasa I ai celor doi defuncți, care să fi acceptat succesiunea acestora, sau moștenitori ai unor asemenea persoane, respectivi legatari universali sau cu titlu universal, și doar în cazul inexistenței acestora, vor putea lua în considerare calitatea reclamantelor, de moștenitori din clasa a II-a ai defunctului D. T. și posibilitatea acestora de a beneficia de dispozițiile Legii nr.10/2001.
De asemenea, se va avea în vedere situația lui D. C., de la care s-a preluat parte din imobil, alături de D. T., și în ce măsură aceasta poate fi sau nu moștenită de reclamante, dar și data decesului acesteia în raport de data decesului lui D. T., pentru evaluarea cotei de proprietate din imobil a celor doi.
În raport de toate aceste criterii, Curtea va concluziona cu privire la posibilitatea reclamantelor de a beneficia de măsuri reparatorii și pentru cota de proprietate preluată de la D. T. și D. C., în raport de dispozițiile art.4 alin.1 și 2 din Legea nr.10/2001, prezenta instanță neputând proceda la asemenea verificări de fapt, incompatibile cu structura recursului.
În concluzie, considerând că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art.4 alin.4 din Legea nr.10/2001, Curtea de Apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, ceea ce va determina admiterea recursului și reluarea judecății apelului în limitele sus-arătate.
La pronunțarea acestei soluții, Înalta Curte are în vedere și dispozițiile art.21.6. din H.G. nr.250/2007, care permit instituției prefectului să exercite controlul de legalitate asupra dispozițiilor de restituire emise de primari, inclusiv sub aspectul dovedirii calității de moștenitor a notificatorului de pe urma fostului proprietar, și, în cazul în care consideră că dispoziția de restituire este nelegală, să o poată contesta, contrar celor reținute de prima instanță, în sensul că această chestiune nu ar reprezenta un motiv de ordine publică, care să poată fi susținut de Prefect.
2. În ceea ce privește destinația actuală a terenului restituit în natură, susținerile recurentului sunt, de asemenea, întemeiate.
Astfel, potrivit art.10.3. din H.G. nr.250/2007 privind Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, „entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a subfeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea), existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea. În cazul în care se constată astfel de situații, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane. Sintagma amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele”.
Emitentul dispozițiilor contestate, prin care s-a dispus, în cele din urmă, restituirea în natură a suprafeței de 306 m.p. teren din imobilul pretins, urmare a modificării dispoziției nr.5225/24.01.2006, prin dispoziția nr.9168/30.11.2007, a avut în vedere raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expert N. A. la 24.04.2006, reținând că, potrivit expertizei, „suprafața de teren de 306 m.p. este folosită ca parcare improvizată de locatarii blocului de locuințe din zonă”; în concluziile raportului de expertiză se menționează însă că „restul terenului, de 361 m.p., …este ocupat cu spațiu verde și loc de joacă pentru copii”.
Același raport de expertiză a fost avut în vedere și de instanța de apel în stabilirea situației de fapt, care a tras aceeași concluzie cu cea a pârâtului în ceea ce privește destinația actuală a imobilului restituit în natură, deși este evidentă contradicția dintre concluziile expertului și destinația suprafeței de teren, de 306 m.p., reținută de P. G. al municipiului București.
În această situație, se impune efectuarea unei noi expertize, judiciare, care să stabilească destinația actuală a imobilului, în raport de toate criteriile impuse de art.10.3. din H.G. nr.250/2007.
Aceasta și față de împrejurarea că instanța de apel și-a fundamentat concluziile, în stabilirea situației de fapt, pe dispozițiile unei expertize extrajudiciare, cu încălcarea principiilor contradictorialității și dreptului la apărare, expertiză contestată de reclamant.
Prin urmare, și acest motiv de recurs este întemeiat și va conduce la admiterea căii de atac.
3. Referitor la imposibilitatea punerii în aplicare a dispoziției nr.9168/30.11.2007, de restituire în natură a terenului în suprafață de 306 m.p., raportat la adresa nr.DAM/_/21.05.2008, din care rezultă că această instituție nu deține imobilul restituit, urmează ca instanța de apel să efectueze probe cu privire la calitatea de unitate deținătoare la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, respectiv 14.02.2001, și, în raport de rezultatul probatoriului, să decidă și cu privire la acest aspect, inclusiv din perspectiva obligării pârâtului P. G. al M. București, de a trimite notificarea reclamanților către unitatea deținătoare de la data menționată, în cazul în care aceasta este diferită de emitentul dispoziției de restituire în natură.
Prezenta instanță are în vedere, cu privire la acest aspect, și faptul că dispoziția de restituire în natură trebuie să producă efecte concrete în favoarea persoanelor îndreptățite, ceea ce nu s-ar putea realiza în condițiile în care emitentul dispoziției de restituire în natură nu era și unitatea deținătoare a imobilului la data intrării în vigoare a legii de reparație.
Având în vedere aceste considerente, în baza art.312 alin.1-3 și 314 Cod procedură civilă, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamant, va casa decizia atacată și va trimite cauza la aceeași curte de apel, în vederea reluării judecății în limitele stabilite prin prezenta decizie”.
În rejudecarea apelului – s-a primit număr de dosar_ (1568/2013) la Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.
Curtea a reținut din dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, că din certificatul de moștenitor nr.11/20.01.2012 emis de B.N.P. Asociați „I. D. și A. Ș., pârâta D. M. a decedat la data de 14.09.2010, fiind moștenită de O. D., conform certificatului de moștenitor nr.70/8.12.2010 emis de B.N.P. „A. M.”, iar la data de 19.12.2011 a decedat și pârâta O. D., fiind moștenită de fiul său – O. A. (fila 29), introdus în cauză pentru conturarea cadrului procesual în care va avea loc rejudecarea apelului.
În fața Curții de Apel, la data de 4.11.2013, s-a prezentat personal numita D. I., legitimată cu cartea de identitate care a învederat că este moștenitoare de pe urma defuncților părinți D. T. și D. C., depunând și o declarație olografă (fila 15), în sensul că nu a formulat notificare în baza Legii nr.10/2001 și nici o altă cerere în temeiul altor legi, nefiind interesată sub acest aspect de imobilul autorilor săi, ea aflându-se în relații bune cu notificatorii în cauză. Susnumita a depus și o copie certificată „conform cu originalul” potrivit art.112 C.proc.civ., de pe Certificatul de moștenitor nr.142/22.09.1998 emis de B.N.P. „E. P.” din care rezultă calitatea de unic moștenitor al defuncților D. T. și D. C. a fiicei acestora, D. I..
Respectând decizia de casare, potrivit art.315 C.proc.civ., Curtea a dispus efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea topografie, având ca obiective: individualizarea terenului în litigiu ce a făcut obiectul notificării, precizarea potrivit art.10 din Legea nr.10/2001 și Normele metodologice de aplicare, dacă terenul este liber ori este afectat de utilități publice, rețele edilitare, servituți, deținătorul actual, etc.
La rândul lor, intimații pârâți O. A., N. G. și D. L. au propus obiectivele: de măsurare și identificare a terenului de la fost adresă din ., identificarea și măsurarea terenului în suprafață de 306 m.p. solicitat pentru restituire în natură, în raport de înscrisurile anume de la dosar, cu vecinătăți, folosința actuală, de cine este ocupat în prezent și pe ce suprafață, dacă este afectat de construcții, străzi, trotuare, parcări, etc., evoluția în timp a terenului de 306 m.p. de la data de 15.04.2006, data efectuării raportului de expertiză extrajudiciară și până în prezent, existența unor amenajări subterane de mare calibru, conducte de alimentare cu apă, gaze, electricitate.
S-a depus Raportul de expertiză topografică efectuat de expertul tehnic Ș. I., cu schițele anexă (filele 26 – 33).
Raportul susmenționat a identificat terenul de la adresa – ., sector 6, ca fiind în total - potrivit măsurătorilor exacte și tehnicii avansate în acest sens - în suprafață de 483 m.p.; acesta fiind ocupat de o parcare betonată neamenajată, un loc de joacă amenajat de primăria Sectorului 6 și de elemente de sistematizare, respectiv de alei și trotuare.
S-a identificat și terenul solicitat de către pârâți în natură, situat pe ., sector 6, în raport de înscrierea în cartea funciară la solicitarea susnumiților, constatându-se că acesta are o suprafață exactă de 302 m.p., că acesta a fost translatat spre sud, cu circa 1 m peste amplasamentul fostului imobil din ., sector 6, iar potrivit măsurătorilor digitale, a rezultat că suprafața suprapusă peste fostul imobil din ., este de 20 m.p., rezultând astfel, că fostul imobil din ., delimitat de elementele de sistematizare – trotuare și locul de joacă pentru copii – este de 282 m.p.
Această suprafață de 282 m.p. este betonată și folosită ca parcare improvizată, pe acest amplasament se află un cămin de apometru apă rece la care este racordată o conductă subterană de apă rece cu diametrul de 10 cm., poziționată conform schiței din Anexa 3 la expertiză, de asemenea, potrivit planului de rețele edilitare (Anexa 4), pe acest amplasament există o conducă subterană cu diametrul de 20 cm, poziționată conform schiței din Anexa 3.
În plus, pe acest amplasament, există 2 zone neasfaltate în care sunt plantați copaci cu diametrul de 0,5 m și un stâlp de iluminat public.
S-a apreciat că deținătorul actual este Primăria Sectorului 6 București, iar privitor la verificarea respectării cerințelor art.10 din Legea nr.10/2001 și Normelor de aplicare, s-a arătat că acest aspect excede competențelor expertului.
Intimata pârâtă N. G. a formulat obiecțiuni la Raportul de expertiză efectuat în cauză, în sensul că nu s-a arătat în ce fel s-a efectuat identificarea terenului de 306 m.p., în litigiu, că s-a procedat la identificarea unui alt teren, invocându-se translatarea 20 m.p., ajungându-se la date eronate care nu concordă cu constatările raportului de expertiză extrajudiciară (efectuat de expertul N. A. – nota red.) și care a avut la dispoziție elementele scrise și grafice de la Serviciul cadastru al Primăriei M. București, respectiv documentația cadastrală care a stat la baza înscrierii terenului de 306 m.p. în Cartea Funciară (după restituirea în natură – nota red.), eronat apreciindu-se că deținătorul actual este Primăria Sectorului 6.
În răspunsul la obiecțiunile formulate, expertul tehnic judiciar Ș. I. a arătat că măsurătorile din teren și a celor digitale efectuate pe planuri a determinat fără echivoc translatarea către sud cu 1 m a fostului imobil, amplasamentul terenului solicitat de 302 m.p., prin translatare devenind de 282 m.p. localizat exact astfel cum a menționat în raport, ținând seama inclusiv de documentația cadastrală aferentă imobilului de 302 m.p. (dar și celei aferente întregului teren de 483 m.p.) – fiind menținute constatările și concluziile expertizei judiciare.
Expertul a susținut că, deși există dispoziție de retrocedare (titlu de proprietate pentru pârâți) constată că posesia efectivă a imobilului o are Primăria Sectorului 6 București, care a realizat platforma betonată ce servește drept parcare, a întreținut zona cu copaci, etc., precizând că verificarea respectării prevederilor art.10 din Legea nr.10/2001 și Normele de aplicare este de competența instanței de judecată.
Părțile au învederat că au luat cunoștință de răspunsul la obiecțiunile de la dosar, nu doresc acordarea unui termen în acest sens și nu mai au nici alte cereri de formulat, fiind luate concluziile pe fond și reținându-se cauza în pronunțare.
Apelul este fondat.
Curtea constată din Raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în apel după casare, că terenul din . (fost .) sector 6 – în întregul său și potrivit măsurătorilor exacte este în suprafață de 483 m.p., restituiți în natură (în suprafață de 482 m.p.) prin Dispoziția Primăriei M. București inițială nr.5225/24.01.2006, notificatorilor.
Dispoziția nr.5225/24.01.2006 a fost modificată prin Dispoziția nr.9168/30.11.2007, în sensul că restituirea în natură privește doar suprafața de 306 m.p. – întrucât restul de 176 m.p. ocupat de alei de acces și loc de joacă amenajat pentru copii de Primăria Sectorului 6 – suprafața de 306 m.p. restituită în natură fiind o suprafață betonată și parcare improvizată, lipsită de construcții.
Expertiza judiciară a constatat dimpotrivă, că suprafața de 306 m.p. susmenționată este de 301 m.p., conform măsurătorilor digitale, iar prin translatarea cu 20 m.p. peste imobilul din ., este în realitate de 282 m.p. (în ., sector 6).
Curtea constată că s-a emis și cea de-a treia Dispoziție a Primăriei M. București nr.9168/30.11.2007, prin care s-a constatat că (din cei 482 m.p. solicitați, din care 306 m.p. restituiți în natură), restul de 176 m.p. teren în ., sector 6, este imposibil de a fi restituit în natură, fiind propuse măsuri reparatorii în echivalent (pe amplasament fiind elemente de sistematizare – 3 alei de acces și un loc de joacă pentru copii – aspect luat în calcul potrivit expertizei extrajudiciare efectuate de expertul tehnic N. A.).
Curtea constată– potrivit expertizei tehnice administrate în cauză, astfel cum s-a dispus prin decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, că terenul solicitat în natură și retrocedat prin Dispoziția nr.9168/30.11.2007 cuprinde elemente de sistematizare – fiind suprafață betonată cu rol de parcare în zonă, având delimitate și spații în acest cadru nebetonate, cu copaci, având diametrul de 0,5 m., așadar terenul este afectat unei bune funcționări a clădirilor și a utilităților, vitale pentru comunitatea zonei respective, alături având amenajate și un loc de joacă pentru copii și două alei de acces.
Expertiza tehnică judiciară a expertului desemnat în cauză, Ș. I., a menționat și existența unor rețele subterane de utilitate publică, respectiv două conducte de apă rece de mare calibru – de 10 cm și, respectiv 20 cm, care traversează suprafața de teren, poziționate pe schițe în Anexele 2 și 3 la expertize (filele 31 – 32 dosar apel) așadar terenul este afectat unor servituți legale privind rețeaua de canalizare care deservește clădirile și comunitatea din zona analizată (pe amplasament existând și un apometru corespunzător relevat de către expert).
Potrivit art.10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 cu raportare la art.10 alin.(2) și alin.(4) din legea specială, pentru terenurile afectate „parcărilor amenajate și altele asemenea”, unor „amenajări subterane conducte de alimentare cu apă”, electricitate etc. de mare calibru (ca în speță), căi de comunicație (străzi, alei, trotuare, etc., „amenajări de spații verzi” din jurul clădirilor și altele asemenea, măsurile reparatorii urmează a se dispune doar în echivalent și nu în natură.
Or, terenul în litigiu - astfel cum rezultă din întregul probatoriu efectuat în natură este în întregime afectat unor amenajări de utilitate publică la suprafață și în subteran, servind nevoilor comunității și clădirilor din zonă, fiind imposibil a fi restituit în natură, astfel cum s-a susținut în cererea de chemare în judecată formulată de către P. M. București și în căile de atac, inclusiv în apelul pendinte, prima instanță pronunțând o soluție cu încălcarea prevederilor susmenționate din Legea nr.10/2001 și Normelor metodologice de aplicare unitară, prin menținerea dispozițiilor emise de Primăria M. București cu privire la terenul în cauză.
În același context, Curtea constată că este fondată inclusiv susținerea apelantului reclamant privind neobservarea prevederilor din O.U.G. nr.195/2005 privind protecția mediului prin respingerea cererii de către prima instanță, care la art.71 instituie o interdicție de schimbare a terenurilor amenajate ca spații verzi și/sau prevăzute „ca atare în documentațiile de urbanism, reducerea acestora” etc. „…indiferent de regimul lor” (alin.1), iar actele administrative și juridice încheiate cu nerespectarea alin.(1) „sunt lovite de nulitate absolută” (alin.2).
Curtea constată astfel că primele două Dispoziții de restituire în natură s-au emis cu nerespectarea legii, singura măsură reparatorie posibilă fiind în echivalent.
Întrucât în prezent este în vigoare noua Lege nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire (din 17.05.2013), aplicabilă și litigiilor în curs de judecată (conform art.4 din această lege), măsura de reparație în echivalent incidentă speței este cea a compensării prin puncte.
Cu privire la întinderea dreptului persoanelor notificatoare, respectiv moștenitorilor acestora, Curtea constată că pentru terenul în suprafață de 121 m.p. (și 58 m.p. suprafață construită) care a aparținut defuncților D. T. și D. C., de la care s-a efectuat exproprierea, unica moștenitoare a celor doi autori potrivit certificatului de moștenitor depus în apel nr.142/1998 – în rejudecare la fila 13 – este fiica D. I. și care,prezentă personal în instanță, a declarat că nu a fost interesată de imobil, pentru care nu a formulat nici notificare în baza Legii nr.10/2001 și nicio altă cerere în baza altor legi pentru imobil.
Certificatul de moștenitor susmenționat clarifică faptul că niciunul dintre notificatorii în cauză, și moștenitorii acestora, nu sunt și moștenitori ai defuncților D. T. și C., ei fiind înlăturați de la o eventuală succedare de către moștenitorul acceptant de rangul I, fiica acestora D. I..
Prin faptul că susnumita D. I. nu a formulat notificare în baza Legii nr.10/2001, pentru imobilul autorilor expropriat – teren de 121 m.p. și suprafață construită de 58 m.p. – nu pot beneficia notificatorii (respectiv moștenitorii acestora), nefiind aplicabil dreptul de acrescământ prevăzut la art.4 alin.(4) din Legea nr.10/2001, deoarece nu este vorba de un singur – unic imobil deținut de autorii de la care s-a expropriat, pentru care au formulat o parte dintre comoștenitori notificare, ci de imobile distincte, cu suprafețe delimitate și autori diferiți – situație care se circumscrie cazului clasic privind imobile distincte, cu proprietari distincți.
Susținerea moștenitoarei D. I. privind faptul că nu a interesat-o imobilul expropriat al părinților săi, nu determină o întindere a dreptului de proprietate a notificatorilor în cauză cu privire la imobilul lor expropriat (bine delimitat prin actele de proprietate) și asupra drepturilor privind imobilul autorilor susnumitei D. I..
Având în vedere considerentele reținute, potrivit art.296 C.proc.civ., va fi admis apelul, schimbată în tot sentința apelată, în sensul anulării primelor două Dispoziții emise ca fiind nelegale, iar cu privire la ultima Dispoziție atacată, se vor efectua modificările corespunzătoare, potrivit legii, astfel: la art.1 în sensul că se va respinge cererea de restituire a terenului întreg de 483 m.p. din ., sector 6, în natură – ca neîntemeiată, iar la art.2, în sensul că se propun măsuri compensatorii prin puncte, potrivit cu cerințele Legii nr.165/2013 pentru terenul în suprafață de 362 m.p. situat în ., sector 6 și se va respinge solicitarea privind acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafața de teren de la aceeași adresă, de 121 m.p. – ca neîntemeiată, fiind menținute celelalte măsuri din Dispoziția nr.9169/30.11.2007 emisă de Primăria M. București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În rejudecare:
Admite apelul declarat de apelantul reclamant P. M. BUCUREȘTI, cu sediul în București, ..47, sector 5, împotriva sentinței civile nr.869/18.06.2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți P. G. AL M. BUCUREȘTI, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291 – 293, sector 6, O. A., domiciliat în București, ., ., ., N. G., domiciliată în București, ..33, ..3, ., și D. L., domiciliată în Iași, ..4-6, ., județ Iași.
Schimbă sentința apelată și pe fond, admite acțiunea și în consecință:
Dispune anularea Dispozițiilor emise în baza Legii nr. 10/2001 de către Primăria M. București, nr.5225/24.01.2006 și nr.9168/30.11.2007 privind restituirea în natură a terenului din ., sector 6, București în suprafață de 482 mp., respectiv în suprafață (modificată) de 306 mp.
Modifică în parte Dispoziția emisă de Primăria M. București în baza LegiI nr.10/2001, nr.9168/30.11.2007, în sensul că la art.1 se respinge cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 482 mp. (483 mp. conform măsurătorilor din expertiză) situat în București, ., sector 6 și la art. 2, în sensul că se propune acordarea de măsuri reparatorii compensatorii prin puncte în condițiile Legii nr.165/2013, pentru terenul în suprafață de 362 mp. situat în București, ., sect. 6, în beneficiul persoanelor îndreptățite O. A., N. G. și D. L., și se respinge cererea de acordare măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 121 mp. situat la aceeași adresă, ca neîntemeiată.
Menține celelalte măsuri luate prin Dispoziția Primăriei M. București nr.9168/30.11.2007.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 26.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
F. P. C. M. T.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.F.P.
Tehnored.B.I.
7 ex/12.06.2014
-----------------------------------------------
T.B.- Secția a IV-a – A.I.P.
| ← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 560/2014. Curtea... | Legea 10/2001. Decizia nr. 1898/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
