Anulare act. Decizia nr. 1907/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1907/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-12-2014 în dosarul nr. 6694/2/2014
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1907 R
Ședința publică de la 09.12.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – D. F. G.
JUDECĂTOR – DANIELA LAURA MORARU
JUDECĂTOR – D. Z.
GREFIER – S. V.
…………………….
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorii P. C. M. și A. B. C., împotriva deciziei civile nr. 1443R/06.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._/3/2010, în contradictoriu cu intimații P. N., P. B. G., P. C. T., Administrația P. Protocolului de Stat, Ministerul Finanțelor Publice și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorii P. C. M. și A. B. C. reprezentați de avocat D. A., cu împuternicire avocațială la dosar, intimații P. N., P. B. G. și P. C. T. reprezentați de avocat D. T., cu împuternicire avocațială la dosar și intimata Administrația P. Protocolului de Stat prin consilier juridic Iurascu E., cu delegație la dosar, lipsind intimații Ministerul Finanțelor Publice și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că s-a depus la dosar de către intimații P. N., P. B. G. și P. C. T. întâmpinare, în 3 exemplare, iar de către intimata Administrația P. Protocolului de Stat s-a depus întâmpinare, care a fost comunicată părților din proces.
Curtea, văzând că nu mai sunt cereri, acordă cuvântul asupra contestației în anulare și în subsidiar și asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale și cererii de suspendare a judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.
Apărătorul contestatorilor P. C. M. și A. B. C., cu privire la primul motiv al contestației în anulare solicită a se avea în vedere că judecarea cauzei pe fond a avut loc la un termen de pronunțare asupra unei excepții pentru care părțile nu au fost legal citate. Așa cum au arătat în considerentele contestației în anulare procedura de citare cu recurentul contestator pentru termenul din data de 06.10.2014, când s-a amânat pronunțarea pentru soluționarea cererii de suspendare nu a fost legal îndeplinită.
Acest motiv de contestație în anulare a fost instituit de legiuitor pentru respectarea principiului contradictorialității, or în prezenta cauză la termenul din 29.09.2014 părțile au pus concluzii pe cererea de suspendare a judecării cauzei și asupra acestei cereri instanța a rămas în pronunțare, acordând termen pentru a se depune concluzii scrise strict la această cerere.
Să se constate că instanța era obligată a da cuvântul părților asupra oricăror cereri și să își întemeieze hotărârea numai pe acele elemente ce au format obiectul dezbaterilor în contradictoriu. În acest sens solicită a se avea în vedere practica judiciară menționată în cuprinsul contestației în anulare. Să se constate că principiului contradictorialității a fost încălcat de către instanță, exigența fundamentală a contradictorialității impunând cerința ca nici o măsură să nu poată fi luată înainta ca aceasta să fie pusă în discuția părților. În realizarea acestui principiu instanța de recurs era obligată să se pronunțe strict pe cererea de suspendare și să-și expună punctul de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate și să fie sesizată Curtea Constituțională, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 146 lit. c din Constituția României.
La solicitarea instanței precizează că Curtea Constituțională poate fi sesizată de instanță și nu de părțile din proces.
Curtea pune în vedere contestatorilor să precizeze dacă au un drept pentru a obține în mod automat sesizarea Curții Constituționale.
Apărătorul contestatorilor P. C. M. și A. B. C. arată că în cazul în care instanța considera că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate trebuia sesizată Curtea Constituțională.
Cu privire la al doilea motiv al contestației în anulare arată că în ultima cerere precizatoare depusă la termenul din data de 16.09.2013 la dosarul de fond, au precizat acțiunea în sensul că au solicitat obligarea Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice să restituie în natură în cotele indivize inserate în tranzacție. Să se constate că instanța de fond nu a analizat restituirea în natură, astfel că nu a soluționat complet cauza pe fond și consideră că se impune anularea deciziei contestate.
Pe fond solicită admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată și rejudecând recursul solicită admiterea acestuia.
Cu privire la excepția de neconstituționalitate solicită înaintarea acestei sesizări către Curtea Constituțională cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate și să se dispună suspendarea cauzei până la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate.
Nu se solicită cheltuieli de judecată.
Curtea pune în vedere contestatorilor să precizeze care este temeiul care îi permite instanței să suspende judecata pricinii până la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate.
Apărătorul contestatorilor P. C. M. și A. B. C. arată că de soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate depinde soluționarea cauzei. Solicită suspendarea cauzei în temeiul art. 244 pct. 1 C.pr.civ.
Reprezentantul intimatei Administrația P. Protocolului de Stat solicită respingerea contestației în anulare și menținerea deciziei contestate ca temeinică și legală. Să se constate că instanța de recurs a analizat motivele de recurs și a avut în vedere toate criticile părților. În situația admiterii contestației în anulare solicită respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă și respingerea cererii de suspendare.
Apărătorul intimaților P. N., P. B. G. și P. C. T. solicită admiterea contestației în anulare, modificarea deciziei cu consecințele care se impun asupra admiterii acesteia. să se constate că suntem la momentul la care instanța a rămas în pronunțare pe cererea de suspendare. Solicită admiterea cererii de suspendare și a cererii de sesizare a Curții Constituționale pentru a se pronunța pe excepțiile de neconstituționalitate, având în vedere faptul că în funcție de soluția pe care o va da Curtea Constituțională urmează să se modifice sau nu soluția pronunțată în acest dosar.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
P. sentința civilă nr.1831/2013 a Tribunalului București Secția a III a Civilă s-a admis acțiunea reclamanților P. B. G., P. C. T., P. N. și P. C. M. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să emită o dispoziție prin care să propună măsuri reparatorii în favoarea reclamanților pentru imobilul prevăzut în Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr.87/2010, situat în București, ., sector 1.
P. decizia civilă nr. 1443 R/06.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV-a Civilă, s-au respins ca nefondate recursurile formulate împotriva acestei sentințe civile de recurenții reclamanți P. B. G., P. C. T., P. N. și P. C. M., de recurentul intervenient A. B. C. și de recurenții pârâți Ministerul Finanțelor Publice Și S. R. P. Ministerul Finanțelor Publice .
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele:
Reclamanții sunt moștenitorii proprietarului originar al imobilului, imobil care în anul 1951 a fost trecut în proprietatea Federației R.. Acesta a fost motivul pentru care Ministerul Finanțelor Publice a respins prin Ordinul nr.87/2010 notificarea formulată de reclamanți în baza Legii nr.10/2001 în legătură cu imobilul.
În considerația acestei notificări și a actelor doveditoare aferente, judecătorul fondului a obligat Ministerul Finanțelor Publice să emită o nouă decizie prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanților sub formă de puncte compensatorii, conform Legii nr.165/2013.
În recursul lor reclamanții P. B. G., P. C. T., P. N. au arătat că li se cuvenea o reparație prin compensare cu imobile de aceeași valoare cu cea a imobilului notificat.
Critica a fost respinsă. Legea aplicabilă în speță este Legea nr.165/2013 care reglementează neechivoc modalitatea de reparare în art.16 și anume prin compensarea cu puncte. Este adevărat că art.1 alin.2 din lege prevede și compensarea cu bunuri echivalente, dar numai dacă acestea sunt „oferite” de entitatea notificată, situație neaplicabilă în speță.
Cu privire la recursul reclamanților P. C. M. și A. B. C. s-a reținut că Legea nr.165/2013 nu a fost aplicată retroactiv, ci era legea în vigoare la data pronunțării hotărârii – 21.10.2013, judecătorul fondului făcând corect aplicarea singurei legi în vigoare la momentul pronunțării, Legea nr.165/2013, care prevedea în art.1 alin.2 și art.16, analizate mai sus, modalitățile de reparație.
În acest context, distincțiile între dreptul pretins, în totalitate sau doar în parte, devin nerelevante, modalitatea de reparație fiind aceeași – compensarea prin puncte conform art.16 din Legea nr.165/2013.
În legătură cu recursul Ministerul Finanțelor Publice,s-a criticat nemotivarea hotărârii prin prisma excepțiilor invocate de pârât, faptul că S. R. și Ministerul Finanțelor Publice nu au calitate procesuală, precum și că printr-o acțiune în revendicare a aceluiași imobil, demersul reclamanților a fost respins.
Și acest recurs a fost nefondat.
Cu privire la S. R., s-a constatat că acesta nu a fost cu nimic obligat în cauza de față, iar în legătură cu calitatea procesuală a Ministerului Finanțelor Publice, vom reține că susținerile sale privind calitatea procesuală sunt nefondate în condițiile în care este emitentul Ordinului nr.87/2010, iar contestația formulată de reclamanți a fost îndreptată tocmai împotriva acestui document.
În ce privește respingerea unei acțiuni în revendicare promovată anterior de către reclamanți, s-a reținut că aspectul este nerelevant în condițiile în care prezentul demers este întemeiat pe prevederile legii speciale de reparație, Legea nr.10/2001 modificată prin Legea nr.165/2013.
Împotriva acestei hotărâri au declarat prezenta contestatie in anulare reclamanta P. Chirsti M., prin tutore A. D., și intervenientul A. B. C., invocandu-se disp. art. 317 alin. 1 pct. 1 și art. 318 alin.1 din Vechiul Cod de procedură civilă si dezvoltandu-se urmatoarele:
Se face o prezentare a dosarului si se arata ca la termenul din data de 24.02.2014, in fata instantei de recurs, reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. 3, 4 și art. 24 alin. 2, 3 din Legea nr. 165/2013, instanța amânând cauza pentru ca părțile să ia cunoștință de conținutul excepției invocate.
La următorul termen de judecată, respectiv la data de 05.05.2014 reclamantul a precizat și modificat excepția de neconstituționalitate în sensul includerii în critica de neconstituționalitate si a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013.
Din nou, pentru ca părțile să ia cunoștință și să își expună punctele de vedere asupra excepției invocate, instanța a amânat cauza, stabilind următorul termen de judecată pentru data de 29.09.2014.
La termenul de judecată din data de 29.09.2014 reclamantul a solicitat suspendarea cauzei până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate, întrucât de soluția ce urma a fi pronunțată de Curtea Constituțională depindea soluționarea prezentului dosar.
Reprezentanta recurenților reclamanți P. B. G., P. N. și P. C. T. a pus aceleași concluzii de suspendare a cauzei, intimatul Ministerul Finanțelor Publice opunându-se.
Instanța de recurs, pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise în susținerea sau respingerea cererii de suspendare a amânat pronunțarea pentru data de 06.10.2014.
Toate aceste aspecte discutate la termenul din data de 29.09.2014 sunt consemnate în încheierea de ședință de la acea dată.
La data de 07.10.2014 reclamantul a fost informat de către arhiva Secției a IV-a Civilă cu privire la faptul că instanța s-a pronunțat pe fondul cauzei, în sensul respingerii recursurilor ca nefondate, deși la termenul din data de 9.09.2014 nu s-au închis dezbaterile nu s-a dat cuvântul pe fondul cauzei.
Părțile nu au fost legal citate pentru termenul din data de 06.10.2014 la care s-a judecat prezenta cauză (art. 317 alin. 1 din Vechiul Cod de Procedură Civilă).
Judecarea cauzei pe fond a avut loc la un termen de pronunțare asupra unei excepții pentru care părțile nu au fost citate.
Astfel, contestația este întemeiată, în cauză fiind incident motivul prevăzut de art. 317 alin. 1 pct. 1 din Codul de Procedură Civilă, procedura de citare a recurenților contestatori pentru termenul din data de 06.10.2014 nefiind îndeplinită potrivit dispozițiilor legale.
Acest motiv de contestație în anulare a fost edictat de legiuitor pentru a se apăra principiul contradictorialității în procesul civil. Or, în prezenta speță, la termenul din data de 29.09.2014, părțile au pus concluzii pe o cerere de suspendare a judecării cauzei și asupra acestei cereri a rămas instanța de recurs în pronunțare, acordând termen pentru a se depune concluzii scrise în acest sens.
Iar la termenul de amânare a pronunțării pe cererea de suspendare, fără ședință publică și fără ca părțile legal citate pentru acest termen, instanța de recurs a judecat cauza în fond.
Contradictorialitatea presupune că judecătorul trebuie să asculte deopotrivă pe cel care a sesizat instanța, cât și pe cel care se apără. Astfel, fiecare parte are dreptul să participe la prezentarea, argumentarea și dovedirea pretențiilor sau apărărilor sale, precum și dreptul de a discuta și combate susținerile și probele celeilalte părți.
De asemenea, fiecărei părți trebuie să i se ofere posibilitatea să își exprime punctul de vedere asupra chestiunilor de drept și de fapt invocate de instanță din oficiu și în scopul aflării adevărului și pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.
Instanța este obligată să dea cuvântul părților asupra oricăror cereri și să-și întemeieze hotărârea numai pe acele elemente care au format obiectul dezbaterilor contradictorii.
Soluționarea pe fond a litigiului, deși la dezbateri s-a discutat doar o excepție peremtorie de procedură constituie o încălcare a principiului contradictorialității, care, lipsind părțile de posibilitatea de a se apăra atrage nulitatea hotărârii” - Curtea Supremă de Justiție, Secția Comercială, decizia nr. 3233/2000, B.J./ 1990-2003, pag. 905.
Acest principiu a fost grav încălcat de Curtea de Apel București, exigența fundamentală a contradictorialității impunând cerința ca nicio măsură să nu fie dispusă de instanță înainte ca aceasta să fie pusă în discuția părților.
Astfel, în realizarea acestui principiu instanța de recurs era obligată să se pronunțe strict asupra cererii de suspendare.
Mai mult decât atât, aceasta era obligată să își exprime și punctul de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate și să trimită excepția spre soluționare Curții Constituționale.
Întrucât instanța de recurs s-a pronunțat pe fondul recursului, nu s-a mai sesizat Curtea Constituțională cu excepția invocată, împiedicându-se astfel, exercitarea dreptului de a ridica excepția de neconstituționalitate a unor articole de lege esențiale pentru dezlegarea cauzei.
Având în vedere că Curtea Constituțională nu poate fi sesizată direct de părțile dintr-un proces, ci doar de instanța de judecată, soluționând recursul fără a trimite excepția către Curtea Constituțională, instanța a lipsit reclamantul în mod abuziv de acest drept constituțional prevăzut de art. 146 lit. c din Constituția României.
In al doilea rand, contestatorii sustin ca instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra motivului de recurs privind nerespectarea principiului subrogației reale.
Instanța a omis să cerceteze ultimul motiv de recurs privind nerespectarea principiului subrogației reale, a cărei rezolvare ar fi condus la schimbarea soluției. P. ultima cerere precizatoare depusă la termenul din data de 16.09.2013, aflată la dosarul instanței de fond la fila 363, reclamantul a solicitat, în principal, obligarea Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice să-i restituie în natură în cotele indivize precizate în Tranzacția autentificată sub nr. 162/2009 de BNP V. C. a imobilului.
Astfel, motivul de casare al subrogației reale privea primul capăt de cerere de restituire în natură.
Or, nu există niciunde în considerentele hotărârii vreo referire la respingerea acestui motiv de recurs privind aplicarea principiului subrogației reale.
Instanța a grupat susținerile din motivele de recurs, fără însă a le cerceta integral si a le răspunde, conform dispozițiilor art. 261 (1) pct. 5 raportat la art. 316 si art. 298 Cod procedură civilă. Simpla afirmație că "judecătorul fondului a făcut o corectă aplicare singurei legi în vigoare la momentul pronunțării, Legea nr. 165/2013, care prevedea la art. 1alin. 2 și art. 16 [...]modalitățile de reparație" nu echivalează cu o cercetare a acestora.
Dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenția Drepturilor Omului, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, ., nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.
Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen afectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-1, și Hotărârea V. der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, ., nr. 288, p. 19, paragraful 59).
În speță, Curtea de Apel București observă că Tribunalul București a făcut o aplicare corectă a Legii nr. 165/2013, "modalitatea de reparație fiind aceeași — compensarea prin puncte" - fără însă să răspundă în niciun fel argumentelor recurenților reclamanți în recurs prin care s-a demonstrat că se impune aplicarea principiului subrogației reale, având în vedere că prin efectul subrogației reale dreptul la restituirea în natură imobilului din . dreptul la restituirea în natură a imobilului din . consecință a subrogatiei reale cu titlu particular.
În orice caz, trebuie subliniat că instanța de recurs - Curtea de Apel București - nu numai că a omis să răspundă argumentelor invocate de reclamanți în recurs, dar nici nu a indicat că și-ar fi însușit motivele prezentate de către instanța inferioară. Nimic din hotărârea Curții de Apel nu conduce la concluzia că aceasta și-ar fi însușit în mod real motivele pe care instanța inferioară, Tribunalul București și-a întemeiat soluția și că nu ar fi identificat vreun argument nou pentru a respinge această motivare.
De asemenea, în considerentele hotărârii instanța de recurs precizează "este adevărat că art. 1 alin. 2 din lege (n.n. Legea nr. 165/2013) prevede si compensarea cu bunuri echivalente, dar numai dacă acestea sunt "oferite" de entitatea notificată, situație neaplicabilă în speță".
Rațiunea instanței de recurs este total greșită.
Astfel, Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au apreciat (în cuprinsul Deciziei nr. 1895 din 19 martie 2010 pronunțată în recurs de Secția civilă si de proprietate Intelectuala a înaltei Curți de Casație si Justiție având ca obiect anularea unei dispoziții de acordare de despăgubiri aferente imobilelor preluate în mod abuziv că Legea nr. 10/2001 (privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989) prevede oferirea de bunuri în compensare ca măsură reparatorie prin echivalent, în cazul în care restituirea in natură nu este posibilă, însă acordarea acestei măsuri nu este lăsată de legiuitor la aprecierea discreționară a entității sesizate cu soluționarea notificării.
Așadar, în situația în care persoana îndreptățită face dovada că există bunuri pe care unitatea deținătoare refuză în mod abuziv să i le ofere în compensare, instanța de judecată investită cu soluționarea contestației poate să sancționeze acest abuz, dispunând ea însăși acordarea acestei măsuri reparatorii în echivalent.
în consecință, considerăm că hotărârea Curții de Apel București nu a fost suficient motivată și că recursul motivat nu a fost examinat în mod echitabil.
Soluționând contestația în anulare formulată, Curtea constată următoarele:
Curtea constată fondată prima categorie de critici întemeiate pe dispozițiile art. 317 pct. 1 Cod procedură civilă, în raport de următoarea situație:
Verificările făcute atît în caietul grefierului de ședință, cât și asupra înregistrării ședinței de judecată din 29.09.2014 au relevat faptul că într-adevăr la acel termen de judecată instanța de recurs a pus în discuție exclusiv excepția de neconstituționalitate, iar nu și recursul propriu-zis, pentru ca la termenul din 06.10.2014, pentru când a fost amânată pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate, Curtea să dispună direct asupra recursului, soluționându-l pe fond, în sensul respingerii.
Așadar, judecata cauzei a avut loc la 06.10.2014 într-o manieră care echivalează nelegularității procedurale prevăzute de art. 317 pct. 1 Cod procedură civilă, pentru că practic la acel termen de judecată instanța a judecat pricina fără ca părțile să fie chemate să-și apere interesele în condiții de contradictorialitate și cu respectarea dreptului lor la apărare, drepturi a caror exercitare este asigurata prin obligativitatea citarii.
Cerința legală de citare a părților pentru judecarea pricinii nu a fost îndeplinită în cauză atâta timp cât părților li s-a dat cuvântul exclusiv asupra unei excepții de neconstituționalitate ( și asupra unei cereri de suspendare a judecății pe acest motiv), deci asupra unor chestiuni care nu vizau fondul recursului și soluționarea propriu-zisă a recursului, iar la termenul din 06.10.2014 instanța a purces la soluționarea recursului, rămânerea în pronunțarea a cauzei asupra aspectelor menționate producând consecința prevăzută de art. 150 și 151 Cod procedură civilă, în sensul că dezbaterile au fost închise la termenul din 29.09.2014 numai asupra excepției de neconstituționalitate, cu obligația instanței de a repune cauza pe rol pentru dezbaterea recursului propriu zis, repunere pe rol care ar fi impus citarea părților pentru termenul nou acordat.
In concluzie, Curtea constata fondat motivul de contestatie intemeiat pe art. 317 pct. 1 C.pr.civ..
Curtea constată nefondat al doilea motiv de contestație în anulare invocat, referitor la nepronunțarea de către instanța de recurs asupra motivelor de recurs invocate, caz prevăzut de art. 318 Cod procedură civilă.
Astfel, din lecturarea deciziei atacate, rezultă că instanța de recurs, deși într-o manieră extrem de succintă, a răspuns motivului de recurs referitor la aplicarea principiului subrogației reale, instanța de recurs arătând că singura modalitate de reparație este cea a compensării prin puncte în raport de dispozițiile Legii nr. 165/2013.
Modalitatea de reparație prin subrogație reală, fie ca ar fi considerata ca reprezentand o metodă reparatorie prin compensare cu un alt imobil sau chiar ca o modalitate de reparatie in natura ( in logica institutiei de drept comun a subrogatiei reale ), oricum este diferită esential de masura reparatorie constand in compensarea prin puncte, iar motivarea instanței de recurs în sensul că dispozițiile legale sunt nete și permit o singură modalitate de reparatie, anume compensarea prin puncte, transeaza in mod direct dezvoltările recurenților referitoare la restituirea în natură prin aplicarea subrogației reale.
Iar în ce privește rațiunile reținute de decizia de recurs în sensul că nu poate fi oferită compensarea cu bunuri echivalente decît dacă acestea sunt oferite de entitatea notificată, aceasta vizează deja fondul soluției, care nu poate face obiectul criticilor în cadrul unei contestații în anulare, ci singurul aspect care poate întemeia această cale de atac, în condițiile art. 318 Cod procedură civilă, este nepronunțarea asupra unui motiv de recurs.
Pentru aceste motive, fiind gasit intemeiat motivul de contestatie in anulare prevazut de art. 317 pct. 1 Cod procedură civilă, Curtea va admite contestația în anulare, va anula decizia recurată și va reține pricina spre rejudecarea recursurilor.
În ce privește excepția de neconstituționalitate invocată, Curtea va dispune sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. 3, 4 și art. 4 din Legea nr. 165/2013 în raport de dispozițiile art. 15 alin. 2, art. 16 alin. 1, art. 44 alin. 1, 2, 3, 4 și 8 din Constituție și va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 alin. 2, 3, 4 din Legea nr. 165/2013 în raport de aceste dispoziții constituționale, ca inadmisibilă.
Astfel, în ce privește dispozițiile art. 1 alin. 3 și 4 și art. 4, Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, anume aceste prevederi sunt cuprinse . au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, iar, in final, au legătură cu solutionarea prezentei cauze.
Sub aspectul acestei ultime conditii, Curtea constata ca prin recursurile formulate si a caror rejudecare va avea loc se solicita ca reclamantilor si intervenientului principal sa li se acorde drept masura reparatorie compensarea cu un alt imobil decat cel preluat ( anume cel din ., sector 1 ), aceasta in temeiul subrogatiei reale operate prin schimbul dintre acest imobil si cel preluat abuziv din ., sector 1.
Solutia primei instante de respingere a acestei cereri a fost motivata pe disp. art. 16 si art. 4 din Legea nr. 165/ 2013 in ce ii priveste pe reclamanti si pe art. 1 alin. 3 din aceeasi lege in ce il priveste pe intervenientul A. B. C. (dobanditor de drepturi litigioase ), aratandu-se ca in raport de aceasta noua lege singura masura reparatorie posibil a fi acordata este compensarea prin puncte, prin recursurile formulate criticandu-se aplicarea dispozitiilor Legii nr. 165/ 2013 la speta, tocmai pe ideea incalcarii textelor constitutionale mentionate mai sus.
Asadar, solutionarea pricinii prin raportare la motivele de recurs implica dezlegarea incidentei in cauza a art. 1 alin. 3 si 4 si art. 4 din Legea nr. 165/ 2013, chiar si dupa interventia Legii nr. 368/ 2013 ramand in discutie situatia juridica a intervenientului A. B. C. (dobanditor de drepturi litigioase ), care este direct afectata de dispozitiile legale aici in discutie.
În ce privește dispozițiile art. 24 alin. 2,3 și 4 din Legea nr. 165/2013 Curtea apreciază că nu au legătură cu solutionarea cauzei prezente, pentru următoarele motive:
Aceste dispoziții limitează numărul de puncte care se acordă drept măsură compensatorie altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, însă acest text nu intervine în soluționarea cauzei prezente, pentru că la acest moment este în discuție doar prima etapă a procedurii de soluționare a notificării, care se finalizează prin recunoașterea dreptului la măsuri reparatorii.
Cuantificarea propriu zisă a acestor măsuri și acordarea unui anumit număr de puncte se face în a doua etapă de soluționare a notificării reglementată legal, în fața Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, când aceasta stabilește numărul de puncte cuvenit, iar raportat la această a doua etapă a procedurii persoanei îndreptățite îi sunt deschise căile de atac prevăzute de Legea nr. 165/2013. (
În consecință, aceste dispoziții legal nu intervin la acest moment la care se discută doar dreptul la măsuri reparatorii și natura acestor măsuri.
Pentru acest motiv, excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții este inadmisibilă în prezentul proces.
Exprimându-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate a art. 1 alin. 3, 4 și art. 4 din Legea nr. 165/2013 în raport de dispozițiile art. 15 alin. 2, art. 16 alin. 1, art. 44 alin. 1, 2,3,4 și 8 din Constituție, Curtea arată următoarele:
Cu privire la dispozițiile art. 1 alin. 3 si 4, care reglementeaza ca, dacă titularul a înstrăinat drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietății, singura măsură reparatorie care se acordă cesionarului dreptului este compensarea prin puncte, cu excluderea posibilitatii compensarii / restituirii in natura, Curtea apreciaza ca nu contravin dispozitiilor art. 15 alin. 2, art. 16 alin. 1, art. 44 alin. 1, 2,3,4 și 8 din Constituție.
In contextul acestor dispozitii legale, in acord si cu modificarile aduse Legii nr. 165/ 2013 de Legea nr. 368/ 2013, legiuitorul a reglementat în mod diferit modalitatea de despăgubire, în raport de persoana beneficiarilor măsurilor reparatorii conferite de Legea nr. 165/2013, și anume titularii dreptului la măsuri reparatorii, în temeiul legislației reparatorii anterioare, pe de o parte, și persoanele către care au fost înstrăinate drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietății, pe de altă parte. Astfel, in ce priveste pretinsa discriminare creată prin textele de lege criticate, Curtea apreciaza că titularii dreptului la măsuri reparatorii, în temeiul legislației reparatorii anterioare, pe de o parte, și persoanele care au dobândit, în temeiul unor contracte cu titlu oneros, drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietății, pe de altă parte, se află în aceeași situație juridică, făcând parte din categoria persoanelor îndreptățite la obținerea măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ. Din acest punct de vedere, acordarea unor măsuri reparatorii diferite, în funcție de beneficiarii acestora, echivalează cu instituirea unui tratament juridic diferit.
Aceasta nu semnifica insa eo ipso o discriminare, dat fiind faptul că, în sensul jurisprudenței Curții Constituționale, nu orice diferență de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție sau a celor convenționale relative la interzicerea discriminării. În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia tratamentul diferențiat al persoanelor aflate în situații similare este considerat a fi discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, dacă nu urmărește un obiectiv legitim sau dacă nu există o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele întrebuințate și obiectivul avut în vedere (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia Curții Constituționale nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, precum și hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 11 iunie 2002 și 29 aprilie 2008, pronunțate în cauzele Willis împotriva Regatului Unit, paragraful 48 și, respectiv, Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60). Mai mult, Curtea europeană a statuat că art. 14 - Interzicerea discriminării cuprins în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu interzice unui stat membru să trateze unele grupuri diferit pentru a îndrepta "inegalitățile de fapt" dintre acestea, deoarece statul contractant beneficiază de o amplă marjă de apreciere când evaluează dacă și în ce măsură diferențele în situații similare justifică un tratament diferit, Convenția lăsând statului contractant o astfel de marjă de apreciere în domeniul măsurilor economice sau de strategie socială (a se vedea, în acest sens, Decizia cu privire la Cererea nr. 13.902/11 pronunțată în Cauza I. Panfile împotriva României, paragraful 27, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 11 mai 2012).
În acest context, având în vedere obiectul de reglementare al Legii nr. 165/2013, și anume măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum și domeniul special de reglementare, constând în acordarea de măsuri reparatorii în considerarea abuzurilor săvârșite în perioada comunistă în materia preluărilor de către stat a imobilelor aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice, opțiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum și de la cea a compensării cu alte bunuri, persoanele în patrimoniul cărora a fost transmis dreptul de a obține măsurile reparatorii, apare ca fiind justificată în mod obiectiv și rezonabil, dat fiind faptul că asupra acestora din urmă nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă. Cu alte cuvinte, dat fiind caracterul abuziv al preluării bunurilor imobile de către stat, aspect ce s-a răsfrânt asupra persoanei, legislația cu caracter reparator a vizat exclusiv titularul dreptului sau moștenitorii acestuia.
Si in ce priveste incalcarea art. 44 din Constitutie, Curtea apreciaza ca textele criticate nu contravin acestui drept, atunci cand reglementeaza faptul ca masurile reparatorii acordate cesionarului vor consta doar in compensarea prin puncte ( repetam, nu intra in discutie la acest moment limitarea acestor drepturi prin art. 24 din Legea nr. 165/ 2013 ), intrucat cesionarul, ca si autorul sau cedentul, chiar daca ar fi recunoscuti ca fiind deja, in temeiul legislatiei reprezentata de Legea nr. 10/ 2001, ca fiind beneficiarii unui bun, acesta a constat in acordarea unei reparatii pentru imobilul preluat, iar nu neaparat in restituirea in natura sau prin compensarea cu alte bunuri, acordarea unor alte masuri echivalente, cum este compensarea prin puncte, in masura in care functioneaza efectiv ca masura de reparatie, reprezentand o respectare a detinerii de bun, iar nu o incalcare, prin simplul fapt al inlocuirii obiectului obligatiei de despagubire a statului. Curtea circumstantiaza acest punct de vedere in sensul ca opinia sa este aceasta raportat la obiectul limitat al analizei, anume doar disp. din art. 1 si art. 4 care instituie drept unica masura reparatorie compensarea prin puncte, iar nu dispozitia din art. 24 care limiteaza cuantumul acestor masuri ( si referitor la care analiza ar fi total diferita din perspectiva art. 44 din Constitutie).
Pentru aceleasi motive, aplicarea acestor dispozitii proceselor pe rol la data interventiei noii legii reprezentate de Legea nr. 165/ 2013, in contextul art. 4 din lege, considera Curtea, nu constituie o incalcare a dispozitiilor constitutionale care reglementeaza dreptului de proprietate.
In ce priveste incalcarea art. 15 din Constitutie referitor la neretroactivitatea legii, Curtea apreciaza ca aplicarea acestor dispozitii ale art. 1 alin. 3 si 4 la cauzele existente pe rolul instantelor de judecata, in contextul art. 4 din lege, nu este de natura sa contravina neretroactivitatii legii.
Astfel, aplicarea imediată a legii noi, în privința unor efecte juridice consumate, poate da naștere unei încălcări a dispozițiilor constituționale referitoare la principiul neretroactivității legii. In masura in care insa legea noua intervine in cazul unei situații juridică cu caracter de continuitate, constitutivă de facta pendentia, nu poate fi vorba de o încălcare a principiului neretroactivității.
Or, in cauza este vorba de natura masurii reparatorii cuvenita, care, prin jocul legislatiei intervenita pe parcursul procesului, a fost modificata.
Cum acordarea de masuri reparatorii in natura, fie prin restituirea in natura directa a bunului preluat de statul comunist, fie ca efect al aplicarii masurii compensarii prin alte bunuri, nu fusese castigata de catre titularul dreptului la despagubire, in cadrul unui raport juridic ale carei efecte sa se fi produs pana la epuizare, sa se fi consumat, Curtea apreciaza ca nu suntem in prezenta unor efecte juridice consumate care sa fie inlaturate sau modificate prin legea noua.
P. formularea notificarii singurul efect consumat il constituie, considera Curtea, nasterea dreptului la despagubiri ( si in acelasi context poate fi discutat cuantumul acestor despagubiri ca reprezentand despagubirea integrala sau partiala, in conditiile in care legea in forma ei initiala prevedea ca principiu absolut despagubirea integrala, in vreme ce legea nou limiteaza despagubirea pentru subdobanditorii de drepturi litigioase, dar aceasta pune iarasi in discutie continutul art. 24 din lege, iar nu al textelor acum analizate ). Mai departe, natura efectiva a acestor masuri reparatorii intra in continutul unui raport juridic cu caracter de continuitate, pana la solutionarea finala a notificarii, astfel ca pe parcursul derularii acestui raport interventiile legiuitorului pentru a modifica natura masurii reparatorii, considera Curtea, nu incalca neretroactivitatea legii.
Curtea va respinge cererea de suspendare a judecății întemeiată pe soluționarea excepției de neconstituționalitate văzând că potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 această măsură nu se mai impune în cazul sesizării Curții Constituționale, iar pe de altă parte nu există un temei legal pentru asemenea temporizare a procesului.
In ce priveste dispozitiile art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, Curtea apreciaza ca acestea nu sunt aplicabile, acestea vizand existenta pe rolul instantelor de judecata de drept comun a unui proces in care sa se puna in discutie existenta unui drept civil concret, or în fața Curții Constituționale, care nici nu reprezinta o instanta de judecata, nu se desfășoară un asemenea proces în care să se stabilească un drept concret al vreunei persoane, ci se discuta constitutionalitatea unor texte legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite contestația în anulare formulată de contestatorii P. C. M. și A. B. C., împotriva deciziei civile nr. 1443R/06.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._/3/2010, în contradictoriu cu intimații P. N., P. B. G., P. C. T., Administrația P. Protocolului de Stat, Ministerul Finanțelor Publice și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Anulează decizia civilă nr. 1443 R /6.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._/3/2010.
Dispune rejudecarea recursurilor declarate împotriva sentinței civile nr. 1831/21.10.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III -a Civilă.
Admite în parte cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Dispune sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. 3, 4 și art. 4 din Legea nr. 165/2013 în raport de dispozițiile art. 15 alin. 2, art. 16 alin. 1, art. 44 alin. 1, 2,3,4 și 8 din Constituție.
Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 alin. 2,3, 4 din Legea nr. 165/2013 în raport de aceleasi dispoziții constituționale, ca inadmisibilă.
Respinge cererea de suspendare a judecății, ca neîntemeiată.
Acordă termen pentru rejudecarea recursurilor la 17.02.2014, C.12 R, cu citarea părților.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.12.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. F. G. D. L. M. D. Z.
GREFIER
S. V.
Red. D.F.G.
Tehnored.T.I./ DG
2 ex./22.12.2014
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1472/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act. Decizia nr. 342/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
