Legea 10/2001. Decizia nr. 319/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 319/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-09-2014 în dosarul nr. 40258/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.319 A
Ședința publică din data de 18.09.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE – MEDIAN ANCA-MIHAELA
JUDECĂTOR: G. D. M.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelantul pârât M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr.1377/21.06.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți F. I. și F. M., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.. Av. D. M., cu sediul în București, ., ., cauza având, ca obiect, „Legea nr.10/2001; pretenții; alte cereri”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimații reclamanți personal și asistați de avocat D. M., cu împuternicire avocațială la fila 53, lipsind apelantul pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar a relațiilor solicitate de la ., precum și faptul că intimații reclamanți au depus la dosar motivarea sentinței civile nr.4002/2000, conform dispozițiilor instanței de la termenul anterior, și un set de înscrisuri.
Apărătorul intimaților reclamanți precizează că setul de înscrisuri reprezintă cele 6 hotărâri pronunțate în dosarele privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare și, respectiv, revendicare, toate instanțele constatând buna-credință a cumpărătorilor în baza Legii nr.112/1995. Depune la dosar concluzii scrise cu privire la aceste hotărâri și precizează că imobilul Corp B nu face parte din lista monumentelor istorice și de patrimoniu național, iar în acest sens a depus o adeverință emisă de M. Culturii, aflată la fila 209.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe apel.
Apărătorul intimaților reclamanți F. I. și F. M. solicită admiterea, în parte, a apelului, omologarea raportului de expertiză administrat în cauză, obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata valorii de circulație pe piața liberă, în cuantum de 817.500 lei, astfel cum a rezultat din expertiza efectuată și respingerea celorlalte motive de apel, ca nefondate. Cu cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește motivul de apel referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, apărătorul intimaților reclamanți arată că această calitate este prevăzută expres de lege, respectiv de dispozițiile art.50 alin.2 și 3 rap.la art.501 din Legea nr.10/2001. Cu privire la al doilea motiv de apel, solicită să se constate că sunt îndeplinite ambele condiții cerute de disp. art.50 și art.501 din legea nr.10/2001, privind neanularea contractului de vânzare-cumpărare și desființarea prin hotărârea rămasă definitivă și irevocabilă, pronunțată în acțiunea în revendicare.
Depune la dosar concluzii scrise și dovada cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 17.10.2012, reclamanții F. I. și F. M., au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 675.000 mii lei, echivalentul a 150.000 Euro, la data introducerii prezentei acțiuni, reprezentând prețul la valoarea de circulație a imobilului situat în București, Calea Griviței nr. 53, parter, ..
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr._, încheiat în baza Legii nr. 112/1995, au dobândit de la Primăria Municipiului București, prin mandatar . asupra imobilului menționat.
Prin sentința civila nr. 4002/28.02.2000, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București s-a respins acțiunea moștenitorilor foștilor proprietari, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului nostru de vânzare-cumpărare, ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 2835/22.09.2000 pronunțată în apel, tribunalul a reținut că: „intimații s-au întemeiat cu bună credință pe dispozițiile legale în vigoare în acel moment care le permiteau să formuleze cerere pentru cumpărarea imobilului urmând ca autoritatea administrativă să verifice întrunirea cerințelor legale în vederea cumpărării”, fapt reținut și de către instanța de recurs a Curții de Apel București în decizia civilă nr. 196/24.01.2001.
Ulterior, prin sentința civilă nr. 9461/14.06,2007 pronunțată de Judecătoria sector 1, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 1228/23.11.2010 a Curții de Apel București, s-a admis acțiunea în revendicare formulată de foștii proprietari, iar reclamanții au fost obligați să la lase acestora imobilul în deplină proprietate și liniștită posesie.
Cu toate acestea, Curtea de Apel, în hotărârea sus-amintită, la pag. 25, reține următoarele: „în același timp, intimații-pârâți, F. I. si F. M. -n.n., deținători ai unui titlu asupra apartamentului nr.3..., dispun la rândul lor, de un bun" iar în continuare Curtea reține că "părțile litigante dețin fiecare un titlu de proprietate recunoscut ca valabil și au un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului”.
Pentru a pronunța sentința 9461/14.06.2007, Judecătoria sectorului 1 București, a constatat în procedeul tehnic de comparare a celor două titluri de proprietate, exhibate de părțile din proces, că titlul invocat de către reclamanți este preferabil, fiind mai bine caracterizat decât titlul reclamanților reprezentat prin contractul de vânzare-cumpărare nr._, dar, s-a constatat totodată, buna noastră credință, așa cum a rezultat din sentința civilă 4002/28.02.2000, pronunțată de Judecătoria sectorului 1.
În prezent, prin procesul-verbal încheiat de B. asociați D. G., L. G. și M. P., în baza hotărârii mai sus arătate, reclamanții au fost evacuați din locuință.
Reclamanții au arătat că sunt sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 501 din Legea 10/2001, astfel că au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1336, art. 1337, art. 1339 C.civ (vechi), Legea nr. 10/2001; Legea 1/2009.
La data de 22.02.2013, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generala a Finanțelor Publice a Municipiul București, a formulat întâmpinare, prin care susținut că reclamanții solicita in mod neîntemeiat obligarea la plata prețului la „valoarea de circulație a imobilului”, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 50 ind. 1 din Legea 10/2001 și a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere că este terț față de contractul de vânzare cumpărare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.115-118 C.proc.civ., Legea nr. nr.10/2001; Legea nr. 1/2009 și art. 1337 si urm. C.civ.
În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri și expertiza tehnică de evaluare imobiliară.
Prin sentința civilă nr. 1377/21.06.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generala a Finanțelor Publice a Municipiul București și a fost obligat pârâtul să acorde reclamanților suma de 767.965 RON, reprezentând prețul de piață a imobilului situat în București, Calea Griviței, parter, ..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut ca fiind neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, constatând că potrivit voinței legiuitorului exprimată prin Legea 1/2009 respectiv a art. 50 alin. 3, restituirea prețului de piață al imobilului stabilit conform standardelor internaționale se face de către M. Economiei și Finanțelor, în prezent Ministerul Finanțelor Publice, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Lega 112/1995, cu modificările ulterioare.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că reclamanții au fost titularii unui bun asupra apartamentului situat în Calea Griviței nr. 53 parter . compus din 4 camere, hol, bucătărie, cămară, vestibul, culoar, oficiu și pivniță, conform contractului de vânzare cumpărare cu plata în rate nr._, că la momentul încheierii contractului au fost de bună credință, titlul Statului, nefiind anulat, iar contractul a fost încheiat cu respectarea Legii 112/1995 și a dispozițiilor C.civ. în vigoare la acea dată, motiv pentru care s-a și menținut contractul de vânzare cumpărare al acestora, reținându-se că subdobânditorii cu titlu particular au fost de bună credință la încheierea actului, dar s-a admis acțiunea în revendicare a foștilor proprietari, iar reclamanții din prezenta cauză au pierdut dreptul de proprietate asupra bunului lor.
Art. 50 din Legea 1/2009 alin. 2 arată că proprietarii ale căror contracte de vânzare cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii 112/1995 cu modificările ulterioare, ce au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea dreptului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, pe baza unei expertize de specialitate.
Actul normativ sus menționat nu vorbește despre anularea contractelor de vânzare cumpărare, ci folosește termenul de desființare, care cuprinde și situația în care a fost admisă în mod irevocabil o acțiune în revendicare, anularea intervenind doar în condițiile în care s-ar fi eludat prevederile Legii nr. 112/1995, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză.
În expertiza efectuată de către dl. expert I. A., s-a stabilit o valoare de piață estimată la data evacuării reclamanților din imobil, respectiv 25.05.2011, dată la care au pierdut bunul din proprietatea lor la valoarea de 186.250 euro, respectiv 767.965 RON, sumă la plata căreia pârâtul a fost obligat, constatându-se că în cauză sunt incidente disp. art. 501 din Legea 1/2009.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelantul pârât M. FINANȚELOR PUBLICE.
În motivarea apelului, apelantul-pârât a arătat că hotărârea este netemeinică și nelegală având în vedere următoarele:
În mod greșit, instanța de fond a apreciat că apelantul are calitate procesuală pasivă, deoarece, potrivit principiului relativității efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părțile contractante, neputând nici profita și nici dăuna unui terț, apelantul având doar calitatea de depozitar al fondului extrabugetar în care se varsă sumele încasate de Primăria Municipiului București.
În conformitate cu dispozițiile art. 1337, art. 1341 și urm. Cod civil, apelantul consideră că trebuia să se instituie răspunderea vânzătorului, respectiv a Primăriei Municipiului București, pentru evicțiune totală sau parțială prin fapta unui terț, această dispoziție de drept comun neputând fi înlăturată prin nici o dispoziție specială contrară.
Nici dispozițiile art. 50 din Legea nr.10/2001, nu sunt de natură să determine introducerea în prezenta cauză a Ministerului Finanțelor Publice și să acorde calitate procesuală acestei instituții, cât timp obligația de garanție pentru evicțiune are un conținut mai larg decât simpla restituire a prețului.
Deposedarea reclamanților de imobilul ce face obiectul prezentului litigiu, întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț care este de natură să angajeze răspunderea contractuală pentru evicțiune totală a vânzătorului, conform art. 1344 din Codul civil.
Cu privire la fondul cauzei, apelantul a criticat hotărârea primei instanțe în ceea ce privește aplicabilitatea în speță a prevederilor art. 501 din Legea nr. 10/2001, susținând că acestea prevăd întrunirea cumulativă a două condiții, și anume încheierea contractelor de vânzare-cumpărare să se fi făcut cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, respectiv contractele să fi fost desființate printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
În cauză, nu este îndeplinită cea de-a doua condiție, or, de vreme ce pârâta nu a făcut dovada existenței unei sentințe definitive și irevocabile în ceea ce privește constatarea nulității absolute a contractului, nu se poate justifica admiterea acțiunii.
În ceea ce privește raportul de expertiză, apelantul susține că în mod eronat acesta a fost omologat de către instanța de fond, întrucât nu reflectă prețul real al imobilului.
Conform GN 1 „evaluarea proprietății imobiliare” pct. 5.25.1 din Standardele internaționale de evaluare, atunci când se utilizează tehnica de comparație a vânzărilor pentru evaluare este necesară o comparație directă a imobilului evaluat cu imobile similare tranzacționate recent pe piață, fiind necesar ca evaluatorul să colecteze informații privind cererea și oferta. Or, expertul nu a solicitat vreunei instituții abilitate, informații privind tranzacțiile imobiliare recente pentru imobile similare.
De asemenea, apelantul a arătat că în speță, operează îmbogățirea fără justă cauză, fiind excesiv ca reclamanții să încaseze o diferență de sumă în plus față de valoarea achitată în contractul de vânzare-cumpărare, valoare care depășește cu mult însăși valoarea de piață a imobilului la ora actuală.
Obligația de garanție pentru evicțiune nu presupune în nici un caz valoarea de piață a imobilului, cu atât mai mult în situația imobilelor ce au făcut obiectul Legii nr. 112/1995. Având în vedere că prețul plătit în temeiul Legii nr. 112/1995, este unul preferențial, sporul de valoare trebuie să reprezinte diferența dintre valoarea de piață a imobilului la momentul încheierii contractului și valoarea de piață la momentul evicțiunii, în caz contrar, fiind lipsite de eficiență dispozițiile legale privind răspunderea pentru evicțiune.
Cum imobilele dobândite în temeiul Legii nr. 112/1995, nu au fost cumpărate după regulile pieței imobiliare, și nici la prețul de pe piața liberă, obligația de garanție nu poate funcționa prin raportare la regimul pieței libere, ci prin raportare la criteriul de echitate sau la regimul stabilit prin norme speciale.
Invocând jurisprudența CEDO, apelantul a arătat că reclamanții sunt îndreptățiți să primească numai o despăgubire echitabilă, respectiv prin stabilire, în funcție de prețul plătit, la achiziționarea apartamentului în temeiul Legii nr. 112/1995 a tipului de imobil ce ar fi putut fi cumpărat pe piața liberă cu acest preț, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu stabilirea valorii actuale de piață a unui astfel de imobil.
Cum prețul de cumpărare al imobilelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995 era mult inferior valorii de piață a acestor imobile, indemnizarea cumpărătorilor la valoarea de piață actuală, constituie o îmbogățire fără justă cauză, care încalcă principiul egalității cetățenilor în fața legii.
În consecință, apelantul a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței apelate, trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea refacerii raportului de expertiză, având în vedere că imobilul a fost supraevaluat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 și urm. Cod procedură civilă, Legea nr. 10/2001 modificată și completată, art. 1337 și urm. Cod civil.
Intimații au formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului, ca nefondat.
Intimații au arătat că apelantul justifică legitimare procesuală pasivă, având în vedere dispozițiile Legii nr. 10/2001 care derogă de la prevederile dreptului comun, conform principiului specialia generalibus derogant, această calitate fiind stabilită într-un proces anterior ce a făcut obiectul dosarului nr._/3/2011, în care Curtea de Apel a admis apelul Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pe motiv că nu acesta are calitate procesuală pasivă, ci Ministerul Finanțelor Publice.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel, intimații au arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 501 din Legea nr. 10/2001, contractul de vânzare-cumpărare fiind încheiat cu respectarea legilor în vigoare și cu bună credință, prin sentința civilă nr. 4002/28.02.2000 definitivă și irevocabilă pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București fiind respinsă acțiunea moștenitorilor foștilor proprietari, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare.
De asemenea, în urma acțiunii în revendicare, prin comparare de titluri, a moștenitorilor fostului proprietar, contractul de vânzare-cumpărare a fost desființat prin sentința civilă nr. 9461/2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă și irevocabilă.
În ceea ce privește raportul de expertiză efectuat în cauză, intimații au arătat că acesta a fost elaborat conform standardelor internaționale de evaluare iar apelantul pârât nu a avut obiecțiuni la raportul efectuat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 Cod procedură civilă.
Prin încheierea din data de 12.12.2013, Curtea a constatat că în cauză calea de atac este apelul, astfel cum în mod corect a fost menționată prin hotărârea atacată, în mod eronat dosarul fiind înregistrat ca recurs, având în vedere că valoarea obiectului cererii este mai mare de 100.000 lei, fiind incidente dispozițiile art. 282 Cod procedură civilă.
În apel, având în vedere motivele de apel invocate și ținând cont de caracterul devolutiv al acestei căi de atac, Curtea a încuviințat efectuarea unui nou raport de expertiză, având ca obiectiv:calcularea valorii de piață a imobilului conform standardelor internaționale de evaluare prevăzute de Legea nr. 10/2001, cu precizarea ca expertul să explice metodologia de calcul potrivit standardelor internaționale de evaluare folosite și să aplice toate corecțiile necesare pentru stabilirea valorii de circulație a imobilului. S-a solicitat expertului să răspundă și dacă sunt aplicabile metodele de evaluare menționate de apelantul pârât în cererea de apel iar dacă nu, să explice ce metode folosește și conform cărei metodologii.
Raportul de expertiză întocmit de expert tehnic I. N. a fost depus la dosar la data de 29.01.2014 (filele 56-63).
Apelantul pârât a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, încuviințate de instanță, răspunsul la obiecțiuni fiind depus la data de 12.05.2014 (filele 147-167).
În apel a fost administrată și proba cu înscrisuri, la dosar fiind depuse și actele care au stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr._, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a respins cererea privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare.
Examinând decizia apelată prin prisma criticilor expuse mai sus, având în vedere dispozițiile art. 295 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea constată că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Critica apelantului în sensul că nu Ministerul Finanțelor Publice, ci Municipiul București are calitate procesuală pasivă în speță, dat fiind faptul că acesta din urmă a fost parte contractantă în actul de vânzare cumpărare, este nefondată.
Legitimarea procesuala pasivă a Ministerului Finanțelor Publice în litigiul de față este conferită de dispozițiile exprese ale art. 50 alin 3 rap. la art. 50 alin. 2 ind. 1 din Legea 10/2001 potrivit cu care restituirea prețului de piață al imobilelor privind contractele de vânzare cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Lg.112/1995 care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face de către M. Economiei si Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea 112/1995, cu modificările ulterioare.
Aceste prevederi speciale derogă de la dreptul comun în materie, conform principiului "specialia generalibus derogant" astfel încât, în cauză nu își mai găsesc aplicarea, în privința restituirii prețul de piață al imobilului, prevederile Codului civil care reglementează obligația vânzătorului de garanție contra evicțiunii (art.1337, 1341, 1344 din Codul civil din 1864l), invocate de apelant.
Pe de altă parte, susținerea apelantului pârât în sensul că obligația de garanție pentru evicțiune are un conținut mult mai larg, nu poate conduce la concluzia că prevederile speciale ale Lg. 10/2001 nu își găsesc aplicabilitatea în speță, acestea fiind incidente strict in ipotezele pentru care legea conferă legitimare procesuala pasivă Ministerului Finanțelor Publice.
De altfel, prin decizia civilă nr. 138A/03.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București secția a IX a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, în cauza prin care reclamanții au chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru restituirea prețului de piață al imobilului, s-a reținut cu putere de lucrru judecat că nu acesta, ci Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în cadrul unei asemenea cereri, în mod corect reclamanții promovând acțiunea de față în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de pârât, conform prevederilor legii 10/2001.
În ceea ce privește soluționarea fondului litigiului, Curtea constată de asemenea ca fiind nefondate criticile din apel referitoare la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 50 ind. 1 din Lg. 10/2001.
Astfel, potrivit textului legal menționat mai sus, proprietarii ale căror contracte de vânzare cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
Textul legal enunțat se referă la contracte de vânzare cumpărare, „încheiate cu respectarea prevederilor Legii 112/1995”, fiind vorba, așadar de acele contracte în privința cărora nu s-a constatat a fi lovite de vreun motiv de nulitate (spre exemplu, s-a respins acțiunea în constatarea nulității, nu s-a formulat un astfel de petit, ci s-a solicitat numai revendicarea), dar care au fost „desființate”, în sensul ca au devenit ineficace în urma promovării acțiunii în revendicare de către verus dominus, instanța constatând că titlul acestuia din urmă este mai puternic față de cel reprezentat de contract.
Această ipoteză se regăsește în cauza dedusă judecății, deoarece prin decizia civilă nr.9461/14.06.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1228/23.11.2010 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu Minori și de Familie (filele 12 – 28 dosar T.B.) reclamanții au fost obligați să lase în deplină proprietate și posesie imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare încheiat în baza Legii 112/1995, foștilor proprietari.
De asemenea, prin sentința civilă nr. 4002/28.02.2000 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă prin decizia civilă nr. 2835 A din 22.09.2000 pronunțată de Tribunalul București Secția a III -a Civilă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 196 din 24.01.2001 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV-a Civilă (filele 187 -198 dosar C.A.B), s-a respins cererea privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare.
Nu poate fi primită critica apelantului în sensul că cea de-a doua condiție a textului art. 50 ind.1 din Legea 10/2001 nu este îndeplinită, dat fiind faptul că actul de vânzare cumpărare nu a fost desființat, nefiind constatată nulitatea absolută a acestuia, deoarece articolul enunțat, care justifică restituirea prețului de piață al imobilelor, nu vizează o asemenea ipoteză, ci dimpotrivă, textul se referă la acele contracte încheiate cu respectarea Legii 112/1995, dar care au fost desființate printr-o hotărâre judecatorească definitivă și irevocabilă.
Desființarea în această situație vizează ipoteza în care actul, deși a fost încheiat cu respectarea legii, a devenit lipsit de eficacitate, astfel că nu își mai poate produce efecte juridice.
Pentru ipoteza în care contractul de vânzare cumpărare a fost anulat, sunt incidente disp. art. 50 alin 2, cumpărătorul fiind îndreptățit la restituirea prețului actualizat.
Deși în ambele texte menționate (art. 50 alin2 si art. 50 ind 1) care vizează ipotezele arătate mai sus se folosește termenul „desființat” în privința contractelor de vânzare cumpărare, este evident ca înțelesul juridic al acestuia este diferit, în funcție de cele două situații de deosebit.
În orice caz, concluzia în sensul că desființarea contractului nu vizează doar ipoteza în care acesta a fost anulat, rezultă din însăși litera legii, la art. 20 alin 2 ind. 1 prevăzându-se în mod expres că desființarea contractului de vânzare cumpărare se poate produce, fie ca urmare a unei acțiuni în anulare, fie ca urmare a unei acțiuni în revendicare, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
În consecință, în raport cu motivele de apel formulate, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 50 ind. 1 din Legea 10/2001, care îndreptățesc pe intimații reclamanți la restituirea prețului de piață al imobilului cumpărat în baza Legii 112/1995.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate, în apel a fost efectuat un nou raport de expertiză evaluatorie, Curtea dispunând ca evaluarea imobilului să se realizeze raportat la standardele internaționale de evaluare prevăzute de Legea nr. 10/2001, conform art. 501.
Raportul de expertiză efectuat în apel, astfel cum a fost completat cu răspunsul la obiecțiuni, respectă criteriile prevăzute de textul legal mentionat, răspunzând astfel și criticilor formulate în apel referitoare la evaluarea imobilului conform standardelor internaționale de evaluare.
Expertiza efectuată în apel a stabilit o valoare de piață a imobilului de 817.500 lei (filele 147 -168), această valoare fiind mai mare decât cea acordată reclamanților prin hotărârea apelată.
Reclamanții nu au declarat însă apel, astfel că, dându-se eficiență principiilor de drept quantum apelatum, quantum devolutum și non reformatio in pejus, se impune menținerea hotărârii apelate, întrucât nu se poate acorda reclamanților o valoare mai mare a despăgubirii, aceasta presupunând o înrăutățire a situației apelantului în propria cale de atac.
Critica apelantului în sensul că restituirea prețului de piață al imobilului constituie o îmbogățire fără justă cauză a reclamanților, având în vedere că prețul de cumpărare în baza Legii 112/1995 a fost mult inferior valorii de piață a imobilului, nu poate fi primită, față de dispozițiile exprese ale art. 50 ind 1 din Legea 10/2001, care prevăd pentru ipoteza dedusă judecății îndreptățirea reclamanților la restituirea acestui cuantum.
Caracterul special al acestei norme impune restituirea prețului de piață, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, astfel că nu poate fi primită nici teza susținută de apelant referitoare la modalitatea în care ar trebui calculat cuantumul despăgubirilor raportat la dispozițiile legale privind răspunderea pentru evicțiune.
Chiar dacă prevederile art. 50 ind.1 din legea 10/2001 reprezintă o aplicație a raspunderii pentru evicțiune reglementate de Codul civil din 1864, în materia imobilelor cumpărate în baza Legii 112/1995, dispozițiile Legii 10/2001 sunt speciale si se aplică cu prioritate, astfel că, față de prevederile exprese ale textului legal, nu se justifică stabilirea unei alte modalități de calcul a despăgubirii, astfel cum solicită apelantul pârât.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, în temeiul disp. art. 296 Cod procedură civilă Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
În baza art. 274 alin. 1 C.pr.civ., Curtea va obliga pe apelantul pârât la plata către intimatul F. I. a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, achitat conform chitanței nr. 350 din 20.01.2014 (fila 311 dosar).
Văzând și dispozițiile art. 377 alin. 1 pct. 3 C.pr.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul pârât M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr.1377/21.06.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți F. I. și F. M., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.. Av. D. M., cu sediul în București, ., ., sector 1.
Obligă apelantul - pârât la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul F. I..
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. A. M. G. D. M.
GREFIER
M. D.
Red/Tehnored M.A.M.
Tehnored. T.I./ 5 ex.
Jud. fond: C. Segărcianu
| ← Contestaţie la legea electorală. Decizia nr. 222/2014. Curtea... | Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 303/2014. Curtea... → |
|---|
