Cereri. Decizia nr. 103/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 103/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-03-2014 în dosarul nr. 2248/3/2012
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.103 A
Ședința publică din data de 13.03.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: S. G.
JUDECĂTOR: G. D. M.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelanta reclamantă B. M.-F., cu domiciliul procesual ales la S.C.A. „J. & C.”, cu sediul în București, ., ., ., sector 4, împotriva sentinței civile nr.940/24.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți R. AUTONOMĂ ADMINISTRAȚIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT, cu sediul în București, .-8, sector 1, și S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, cauza având, ca obiect, „revendicare imobiliară; alte cereri”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă apelanta reclamantă B. M.-F., prin avocat J. Anicuța, cu împuternicire avocațială la fila 8 dosar fond, și intimata pârâtă RA APPS, prin consilier juridic D. L., cu delegație la fila 33 dosar apel, lipsind intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe apel.
Apărătorul apelantei reclamante B. M.-F. solicită admiterea apelului, modificarea hotărârii instanței de fond și admiterea acțiunii în revendicare, astfel cum a fost formulată.
În susținerea apelului, apărătorul apelantei reclamante arată că deși instanța de fond respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, motivarea hotărârii tinde la o inadmisibilitate a acțiunii prin raportare la dispozițiile Deciziei nr.33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Apreciază că instanța de fond nu a analizat prin comparație titlurile exhibate de părți, ci a apreciat că reclamanta nu are dreptul de a revendica imobilul întrucât nu a uzat de procedura prevăzută de legea specială.
Sub acest aspect, arată că atunci când Înalta Curte a statuat, prin decizia nr.33/2008, că acțiunile în revendicare introduse după . Legii nr.10/2001 sunt admisibile în anumite circumstanțe, s-a referit la admisibilitate pe fond a acestor cereri, circumstanțe care se regăsesc pe deplin în cauza de față. Astfel, la dosar au fost depuse acte medicale din care rezultă că autoarea reclamantei nu a putut uza în termenul prevăzut de Legea nr.10/2001 de prevederile acestei legi speciale, iar, pe de altă parte, imobilul se află în continuare la S. R., care l-a preluat în mod abuziv și chiar recunoaște că acest lucru. Mai mult, prin admiterea acțiunii în revendicare, nu se încalcă securitatea circuitului civil, nu se încalcă un alt drept ocrotit de lege.
Apărătorul apelantei reclamante arată că dovada dreptului de proprietate a fost făcută cu actele originale de proprietate prezentate instanței în ședință publică, or instanța de fond nu a reținut nici măcar calitatea de unic moștenitor al reclamantei, reținând o cotă de ½, pe care nu o motivează. În ceea ce privește exproprierea, arată că imobilul a fost preluat în fapt, fără un titlu valabil, deoarece sentința de care se prevalează S. ca mod de dobândire nu cuprinde numele proprietarilor deposedați sau vreo anexă, iar pe de altă parte, este un act care a fost recunoscut de stat ca fiind nul. În opinia sa, această recunoaștere de preluare abuzivă, chiar dacă este menționată în legea specială, produce efecte cu privire la toate imobilele aflate în această situație și nu numai cu privire la imobilele solicitate în baza legii speciale. În privința calității de moștenitor, apreciază că a fost pe deplin dovedită, cu actele de stare civilă depuse.
Pentru aceste motive, apărătorul apelantei reclamante solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată, în fond și apel.
Reprezentantul intimatei pârâte RA APPS solicită respingerea apelului, ca nefondat, și menținerea sentinței apelate, ca fiind legală și temeinică, arătând că instanța de fond a respins excepția inadmisibilității invocată de către ambii pârâți, considerând că este o apărare de fond, s-au administrat probele cu acte și expertiză, iar motivarea instanței a fost aceea că imobilul nu poate fi readus în patrimoniul reclamantei decât în baza legii speciale, întrucât acest aspect a fost tranșat definitiv prin decizia nr.33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Arată că prin expertiza efectuată în cauză s-a constatat faptul că imobilul-construcție este altul decât cel pe care pretinde reclamanta că l-a avut, la dosar neexistând o dovadă a preluării construcției, nici istoric de rol fiscal cu privire la vreo construcție, precum nu există nici vreun proces-verbal de finalizare a acesteia.
De asemenea, arată că există și alte neconcordanțe în această cauză, cu privire la actul de naștere, actul de căsătorie, declarația dată de reclamantă cu privire la anul nașterii și anul decesului autoarei sale. În ceea ce privește calitatea de moștenitor a apelantei reclamante, arată că deși nu a fost contestată, totuși ar trebui să existe un certificat de moștenitor. Cu privire la susținerea apelantei reclamante în sensul că autoarea sa a fost în imposibilitate de a efectua demersuri în baza legii speciale, arată că aceasta a decedat în anul 1957, astfel încât reclamanta însăși ar fi putut să facă în nume propriu aceste demersuri.
Solicită respingerea apelului și menținerea sentinței apelate, precum și cenzurarea cheltuielilor de judecată solicitate, pe care le apreciază ca fiind exagerat de mari, față de complexitatea cauzei și termenele relativ puține în care a fost soluționată această cauză.
În replică, apărătorul apelantei reclamante arată că a făcut dovada edificării unei construcții pe teren, cu acte cu dată certă, iar pe de altă parte, faptul că S. R. nu poate prezenta un document concret de preluare în care să fie identificată în concret construcția nu este culpa reclamantei. Sub acest aspect, arată că a fost prezentat doar un act ulterior preluării, prin care imobilul a fost trecut din folosința unei instituții în folosința altei instituții. Mai arată că ceea ce a solicitat reclamanta a fost restituirea valorii de înlocuire a imobilului-construcție pierdut, potrivit art.56 alin.1 C.civ. Prin urmare, apreciază că nu există nici un impediment pentru a se restitui în natură imobilul-teren, pentru construcția existentă S. R. neavând nici un document. În ceea ce privește actele de stare civilă, apreciază că ele fac dovada calității de moștenitor a reclamantei, care este descendent unic al autorilor săi, existând un certificat de calitate de moștenitor după mama sa, emis în Franța, care, ca și act notarial, are aceeași valoare juridică în România ca și în țara în care a fost emis, conform art.9 din Convenția dintre Republica Socialistă România și Republica Franceză din 1974.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă la data de 24.01.2012, reclamanta M.-F. B. a chemat în judecată pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și R. Autonomă Administrația Patrimoniului și Protocolului de Stat (RAPPS), solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul teren amplasat în fosta parcelare J., blș.13, parcelele 28,29 în suprafață de 558,90 mp împreună cu construcție aferentă, inclus actualmente în imobilul situat în București, ., sector 1; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată în conformitate cu dispozițiile art. 274 C.pr.civ.
În fapt a motivat că prin actul de vânzare-cumpărare nr._/07.07.1947, încheiat cu vânzătorul Banca Marmorosch Blank &Co. S.A., defuncții săi părinți, Sophie si Giovanni B. au cumpărat parcelele nr. 28 si 29, . J., în suprafața de 558,90 mp.
Părinții săi au edificat pe terenul cumpărat o construcție compusă din parter, etaj și mansardă în suprafață de 150 mp la sol (350 mp construiți), așa cum rezultă din Procesul verbal nr._/25.11.1947 emis de Casa Asigurărilor Sociale nr. 6 București.
Conform Deciziei nr. 104/14.01.1953 emisă de Secțiunea Financiară a Capitalei, imobilul a fost transmis în folosința fostului Raion Stalin, fiind conform mențiunilor cuprinse în aceasta decizie trecut În proprietatea statului în baza cărții de judecată nr. 509/1952 a Judecătoriei 2 pronunțată în aplicarea Decretului nr. 111/1951, privind reglementarea situației bunurilor de orice fel supuse confiscării, fără moștenitor sau fără stăpân.
În prezent, așa cum rezulta din adresa răspuns nr._/3224/26.04.2010 emisă de Primăria Municipiului București, Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală – Serviciul Evidența Proprietății precum și din adresa-răspuns nr._/3119/07.01.2011 emisă de Primăria Municipiului București, Direcția Patrimoniu - Serviciul cadastru privind istoricul de adresă, fostul imobil din parcelarea J., parcelele nr. 28 si 29, . în domeniul public al statului, în imobilul situat la adresa din București, .,sector 1 și a fost dat în anul 1998 în administrarea Regiei Autonome Locato. Ulterior R. Autonomă Locato a fost comasată prin absorbție de către R. Autonomă Administrația Patrimoniului și Protocolului de Stat prin dispozițiile OUG nr. 32/2002, așadar în prezent imobilul se află în administrarea R.A.- A.P.P.S.
Mai arată reclamanta că statul roman nu deține nici un titlu asupra imobilului, nici în baza Cărții de judecată nr. 509/1952, nici în baza deciziei nr.104/14.01.1953, fiind doar un detentor precar care și-a însușit acest bun și l-a inclus în domeniul public fără a avea nici un drept asupra acestuia.
Din motive medicale, mama sa nu a uzat personal de dispozițiile Legii nr. 10/2001 fiind grav bolnavă, incapabilă de a lua decizii, așa cum rezultă din atestația medicala emisa de Dr. Jean P. Arniaud. La mult timp după decesul mamei, care s-a stins din viața la sfârșitul anului 2003, a găsit în pivniță actele de proprietate asupra imobilului din București și a constatat că nu mai poate uza de dispozițiile Legii nr. 10/2001 și că singurul demers judiciar în cadrul căruia pot recupera imobilul este acțiunea în revendicare.
Prin raportare la dispozițiile Deciziei nr. 33 din 9 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a României solicită să se ia act că această cale judiciară întemeiată pe dispozițiile dreptului comun este admisibilă.
În drept disp. art. 563, art. 555, art. 554 Cod civil, art.1 din Protocolul nr. 1 la CEDO privind protecția proprietății.
Pentru probatoriu solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, expertiza imobiliara precum și orice alte probe a căror necesitate va reieși din dezbateri și se vor dovedi utile pertinente și concludente soluționării prezentei cauze.
S-au depus la dosarul cauzei în copie conformă cu originalul :copie carte de identitate și pașaport; extras din actul de naștere eliberat la Nantes la data de 30.03.201 l(traducere legalizată);certificat de ereditate emis la Marsseille la data de 8 iunie 2004 (traducere legalizată); certificat de căsătorie al defuncților Sophie și Giovanni B.; act de deces nr. SI 07A 3/279 privind pe defuncta Sophie Sauer, fosta B.(traducere legalizată); certificat de deces ._/24.01.2011 privind pe defunctul Giovanni B.; act de vânzare-cumpărare nr._/07.07.1947 împreuna cu schița anexă (copie legalizată); procesul verbal nr._/25.11.1947 emis de Casa Asigurărilor Sociale nr. 6 București (copie legalizată);polița de abonament pentru instalațiile de apa si canal nr._ /1947;autorizație de lucrări pentru instalații sanitare și racordare la sistemul de apa curenta (copie legalizată); cererea nr._/17.12.1968 adresată secretarului general al P.C.R. (copie legalizată); răspunsul nr. 5715/29.04.1969 al Ambasadei Republice Socialiste România traducere legalizată); cererea din 20. 09.1969 adresată secretarului general al P.C.R. (copie legalizată);atestare notariala pe propria răspundere a subsemnatei M. F. B. (traducere legalizată);atestație medicală emisa de dr. Jean P. Arniaud (traducere legalizată); adresa - răspuns nr._/3224/26.04.2010; Decizia nr. 104/1952 emis de Secțiunea Financiara a Raionului Stalin; cartea de judecata nr. 509/1952; adresa-răspuns nr._/3119/07.01.2011 emisă de Primăria Municipiului București,Direcția Patrimoniu - Serviciul Cadastru privind istoricul de adresă.
Pârâta R. Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat a formulat și depus la dosarul cauzei întâmpinare.
In drept, cererea a fost întemeiata pe dispozițiile art.563,555, 554 Cod civil, pe cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1 de la CEDO privind protecția proprietății.
În temeiul art.64 și urm. Cod procedură civilă si art. 23 (3) din H.G. nr.60/2005, arătă titularul dreptului de proprietate, respectiv S. R., legal reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5. Imobilul revendicat, parcelele 28 si 29 din blocul 13, se localizează in incinta imobilului cu numărul 48 pe bulevardul Primăverii aflat in domeniul privat al statului, Anexa 6, poz. 631 din H.G. nr. 60/2005 actualizata, respectiv: Imobil . sector 1 București cu suprafața de 1.043,44 mp. dar si la nr. 50 de pe același bulevard, respectiv: Palat Primăverii nr. 50 cu terenul aferent din București, ., sector 1 si figurează in domeniul public al statului - poz. 56, Anexa 5, (din același act normativ) imobil ce are destinație de Casa de Oaspeți.
În fapt a motivat că acțiunea in revendicare este, la acest moment, inadmisibila, astfel ca va solicită admiterea acestei excepție si sa respingeți cererea formulata, ca inadmisibila.
Prevederile Legii nr. 10/2001 sunt de imediata aplicabilitate, astfel ca acestea au suprimat aplicarea legii vechi, respectiv cea care reglementează dreptul comun.
Prin sentința civilă nr. 940/24.04.2013 Tribunalul București- Secția a IV-a Civilă a respins excepția inadmisibilității acțiunii, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată, a respins acțiunea, astfel cum a fost precizată, de reclamanta M.-F. B., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și R. Autonomă Administrația Patrimoniului și Protocolului de Stat – RAPPS, ca neîntemeiată și a respins cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
Analizând probatoriul existent la dosarul cauzei prin prisma dispozițiilor legale incidente, tribunalul a reținut următoarele:
În temeiul dispozițiilor art. 137 alin. 1 C.proc.civ., tribunalul a soluționat cu prioritate excepția inadmisibilității:
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat această excepție cu motivarea, în esență că, odată intrată în vigoare legea specială de restituire nr. 10/2001, care prevede o procedură specială, nu mai poate fi primită o cerere în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, inclusiv în ceea ce privește analizarea titlului statului.
Admisibilitatea, astfel cum a fost invocată privește fondul pricinii și trebuie analizată în consecință, numai astfel poate avea eficiență în cadrul unor eventuale litigii ulterioare.
Tribunalul a apreciat că acțiunea este admisibilă ca demers juridic în fața instanțelor, însă pe fond neîntemeiată.
Tribunalul a reținut ca fiind pertinente și susținerile pârâtei RA APPS privind dovada calității de moștenitor a reclamantei de pe urma defuncților săi părinți, respectiv a dlui Baruscco Giovanni, care apare cu date diferite de naștere în actele oficiale, respectiv în certificatul de deces apare ca fiind născut la data de 10 septembrie 1889 în Padova, Italia, iar în extrasul de naștere al reclamantei apare născut la data de 10 septembrie 1891 în Padova, Italia și în mod similar cu aceeași dată de naștere 10 septembrie 1891 apare și în extrasul din registrul de căsătorii, locul nașterii fiind Padoue, Italia.
Pe de o parte, nu este lămurită identitatea autorului B. Givanni, deci nici succesiunea acestuia, iar pe de altă parte, astfel cum judicios susține pârâtul, nu rezultă data la care părinții reclamantei au divorțat, nici dacă între aceștia a fost făcut partajul bunurilor comune, ori bunul revendicat a rămas în devălmășie în proprietatea comună a celor doi soți, cu atât mai mult cu cât amplasamentul imobilului în prezent ocupă spații din două imobile, cu numere poștale diferite.
Tribunalul a reținut că imobilul, în limita în care a putut fi identificat, în lipsa actelor de proprietate și a schițelor explicite, putea fi readus în patrimoniul fostului proprietar ori al moștenitorilor acestui numai urmând procedura instituită de Legea specială nr. 10/2001.
A reținut tribunalul că această chestiune a fost definitiv tranșată de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr. 33/ 09.06.2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 108 din_, obligatorie pentru instanțe potrivit art. 329 alin. 3 C.proc.civ.
În această decizie, ÎCCJ a statuat în mod obligatoriu pentru instanțe: „Cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, formulate după . Legii nr. 10/2001 și soluționate neunitar de instanțele judecătorești, stabilesc:
Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.
În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice”.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta B. M.-F..
În motivarea apelului, se arată că prin actele de proprietate prezentate instanței s-a dovedit atât dreptul de proprietate, cât și calitatea de proprietar cu privire la terenul în cauză amplasat în fosta parcelare J., . și 29, în suprafață de 558,90 mp, cât și cu privire la construcția edificată pe teren în 1947.
Se menționează că referitor la teren, acesta a fost identificat prin completarea la raportul de expertiză topo cadastrală, acesta regăsindu-se în prezent parțial la nr. 48 pentru suprafața de 434,15 mp și parțial la nr. 50 pentru suprafața de 124,75 mp pe . București .
În ceea ce privește identitatea autorului reclamantei, se învederează, ca o chestiune de notorietate că orașul Padova este cunoscut și sub denumirile: Padua, Padoa și Padoue.
Cu privire la anul nașterii se precizează că a intervenit o eroare materială în certificatul de deces întocmit în România care nu poate pune la îndoială identitatea autorului reclamantei.
Se mai arată că au fost ignorate înscrisurile depuse la 05.11.2012, și anume extrasul din actul de căsătorie nr. 8/1977 din care reiese că autoarea reclamantei, Sophie Sauer avea calitatea de văduvă a lui Giovanni B. la încheierea căsătoriei din 1977.
Reclamanta menționează că instanța de fond nu a analizat titlul de proprietate al reclamantei în opoziție cu cel al Statului R., deși acesta nu exhibat un titlu de proprietate valabil.
Se mai arată că nici imobilul în litigiu, nici autorii reclamantului nu figurează în cartea de judecată nr. 509/1952, de care se prevalează pârâtul S. R. și că această carte de judecată a fost emisă în temeiul Decretului nr. 111/1951, fiind astfel un titlu nul și lipsit de efecte juridice raportat la dispozițiile art. 2 lit. e din Legea nr. 10/2001, menționând că aceste dispoziții din legea specială se aplică tuturor imobilelor preluate în baza Decretului nr. 111/1951.
Apelanta solicită să se constate că titlul său este preferabil provenind de la adevăratul proprietar, și că imobilele de la nr. 48 și 50 din ., peste care se suprapune vechiul amplasament al parcelelor 28 și 29, . J. sunt în domeniul privat al statului, nefiind incluse în domeniul public și nefiind insesizabile.
Se mai arată că prin expertiza tehnică topo Cadastrală expertul a constatat că terenul nu este afectat de utilități publice, fapt ce nu a fost contestat de către intimatele pârâte.
Apelanta a precizat că terenul este în prezent parțial ocupat de construcții edificate de statul român uzurpator și este afectat unor scopuri diplomatice și nu poate constitui un impediment de natură juridică pentru obligarea intimaților pârâți să-i lase reclamantei în deplină posesie și proprietate acest bun.
Cu privire la obligarea pârâtului la plata valorii de înlocuire pentru construcția edificată pe teren, conform procesului verbal din 25.11.1947, și a celorlalte acte doveditoare, se solicită să se ia act că această cerere este întemeiată, ca efect al admiterii acțiunii în revendicare conform dispozițiilor art. 566 din Noul Cod Civil.
Se mai arată că deposedarea a fost făcută în fapt, fără întocmirea unor acte de preluare cu nominalizarea imobilului și a autorilor reclamantei ca proprietari deposedați, cartea de judecată nr. 509/1952 neconținând asemenea detalii, pârâții nu pot opune în apărare, mențiuni din acte ulterioare deposedării, respectiv decizia nr. 104/1953, prin care S. român a trecut în folosința Sfatului Popular al Raionului Stalin, unde imobilul apare înscris ca teren viran.
Se menționează că S. R. este un detentor precar care nu se bucură de ocrotirea legii, iar prin admiterea acesteia, nu se periclitează securitatea circuitului civil.
Reclamanta apelantă menționează că soluția instanței de fond nesocotește caracterul absolut și perpetuu al dreptului de proprietate și dispozițiile Codului civil, inclusiv raționamentul juridic pentru care Înalta Curte a dat dezlegarea chestiunilor de drept care fac obiectul deciziei nr. 33/2008.
Se arată că reclamanta are un bun apt de a fi protejat, și că tribunalul a ignorat faptul că dreptul revendicat este absolut, perpetuu și nu se stinge prin neuz, S. R. preluând bunul abuziv.
Apelanta mai arată că potrivit îndrumările cuprinse în decizia nr. 33/2008, instanța de fond era obligată să cerceteze circumstanțele particulare ale cauzei și să constatate că autoarea sa nu a putut uza de dispozițiile Legii nr. 10/2001, deși, chiar în decizia nr. 33/2008 se apreciază că numai persoanele exceptate de la procedura Legii nr. 10/2001 și cele care nu au putut să utilizeze această procedură în termenele legale, au deschisă calea acțiunii în revendicarea bunului litigios, dacă acesta nu a fost cumpărat cu bună credință și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 de către chiriași.
În cauză, s-a depus întâmpinare de către intimata-pârâtă RA APPS.
În cadrul probei cu înscrisuri încuviințată de către curte, apelanta reclamantă a depus extras din Registrul de nașteri din anul 1889 emis de Primăria Padova la 27.11.2013, din care rezultă că autorul apelantei s-a născut la Padova la 10.09.1889 atașat la fila 44, procura autentică prin care apelanta a împuternicit-o pe J. M. C. pentru îndeplinirea formalităților de rectificare a actului de căsătorie al părinților nr. 1797/17.09.1938, înscris în Registrul de căsătorii al sectorului 3 în sensul rectificării actului de căsătorie al părinților nr. 1797/1938 în sensul rectificării mențiunii privind anul nașterii lui Giovanni B. și numele mamei A. și nu Antoinette (depus la fila 48), Monitorul Oficial nr. 44 din 22.02.1949, în care se regăsește Ordinul Ministrului Industriei prin care au fost rechiziționate toate bunurile aparținând lui Giovanni B. (fila 54 dosar C.A.B), cât și titlul de călătorie nr._ în care este menționat statutul de refugiat român al apelantei și dreptul acesteia de a călători în toate țările, cu excepția României (atașat la filele 50-53).
Analizând apelul declarat, prin prisma criticilor formulate și raportat la toate actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel reține următoarele considerente:
Imobilul în cauză se află în administrarea RA APPS situându-se atât în . (fiind domeniu public al statului conform anexei nr. 5 poz. nr. 56 din HG 60/2005 actualizată), cât și în ., (acesta fiind domeniu privat al statului – potrivit poz. 631, anexa 6 din HG nr. 60/2005 actualizată).
În imobilul aflat la nr. 48 se află sediul unei misiuni diplomatice, și anume Ambasada Siriei, iar cel de la nr. 50 este folosit în activități de reprezentare și protocol, casă de oaspeți, imobilele fiind utilizate în realizarea scopului principal pentru care funcționează RA APPS. Pentru imobilul de la nr. 48, S. R. a întabulat dreptul de proprietate, conform extrasului de carte funciară pentru informare asupra terenului în suprafață de 1016 mp și supra construcției cu suprafață construită la sol de 378 mp. Această construcție a fost edificată conform documentelor, în anul 1953, și este alcătuită din subsol, demisol, parter, etaj.
Titlul de proprietate al pârâtului este înscris în cartea funciară, iar hotărârea judecătorească nu a fost contestată sau desființată, astfel încât nu se poate conchide că titlul statului nu ar fi valabil. Reclamanta, de altfel, nu a produs nici o dovadă că ar fi efectuat anumite acte de administrate ulterior anului 1949, ultimul an în care proprietarii apr ca plătind impozitul pentru teren.
Având în vedere atât expertiza efectuată în cauză, cât și înscrierile din cartea funciară a imobilului și conținutul procesului verbal încheiat la data de 25.11.1947, reiese că pe terenul aflat la nr. 48 din . o altă construcție decât cea începută în anul 1947, ceea ce conduce la imposibilitatea restituirii acesteia în natură. La dosarul cauzei nu există probe care să conducă la concluzia că statul ar fi beneficiat de construcția parțial edificată la nivelul anului 1947 sau că ar fi preluat această construcție, astfel încât, nici despăgubirile aferente construcției, care au fost solicitate de către reclamantă, nu ar putea fi acordate.
Potrivit art. 1 din Protocolul nr. I, de care se prevalează reclamanta orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale, nimeni neputând fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
În legislația internă corespunde art. 480 cod civil care stabilește că proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și de a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege.
În interpretarea art. 1 din Protocolul nr. I, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a delimitat noțiunile de „bun” și de „drept al bunurilor” în sensul că autoritățile naționale asigură respectarea exercițiului dreptului de proprietate, care trebuie să fie actual, adică să existe în patrimoniul persoanei ce invocă protecția normei și să conțină ca element fundamental prerogativa de a dispune de bunurile sale.
Noțiunea de „bun” cuprinde și speranța legitimă, ca valoare patrimonială însă C.E.D.O a făcut distincție între speranța legitimă, protejată ca bun, și simpla speranță de restituire, care nu constituie un bun protejat, precizându-se că, în măsura în care cel interesat nu a îndeplinit condițiile esențiale pentru a putea redobândi un bun trecut în proprietatea statului sub regimul politic anterior, există o diferență evidentă între „simpla speranță de restituire” și o „speranță legitimă” de natură mult mai concretă, bazată pe o dispoziție legală sau pe o decizie judiciară.
În speță, apelanta reclamantă nu are bun apt a fi protejat în temeiul art. 480 Cod civil și art. 1 din Protocolul nr. I, deoarece nu are în patrimoniul său actual, exercițiul dreptului de a folosi ori administra imobilului, și nici exercițiul dreptului de a dispune cu privire la acesta.
Reclamanta nu are o creanță aptă a fi protejată de art. 1, Protocolul nr. I și nici o speranță legitimă în sensul acestui articol, ci doar o simplă speranță de restituire.
Convenția nu garantează drepturile persoanelor de a dobândi un bun, protecția aplicându-se numai cu privire la bunurile actuale, adică numai în privința bunurilor aflate în patrimoniul celui care pretinde că i s-a încălcat dreptul de proprietate.
Simplul fapt că reclamanta deține contract de vânzare-cumpărare prin care antecesorii săi au dobândit imobilul nu este de natură să conducă la o altă concluzie, în condițiile în care, acesta nu este însoțit de o hotărâre judecătorească care să confirme irevocabil dreptul său de proprietate, fie prin admiterea revendicării, fie prin constatarea nevalabilității titlului cu care statul a preluat imobilul.
Astfel, se poate cere restituirea unui bun aflat în stăpânirea statului, cu privire la care cel ce formulează o asemenea pretenție este titularul lor actual, calitate ce i-a fost deja recunoscută. Or, reclamanta nu se află în posesia unui „bun actual” în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Prin deciziile pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauzele Ouzounis și alții contra Greciei și Malhous contra Cehiei, în aplicarea art. 1 din Protocolul Adițional nr. I la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, calitatea de titular al titlului de proprietate există conform jurisprudenței C.E.D.O numai la data recunoașterii sale printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă sau printr-un act de aplicare a unor măsuri legislative de restituire, însă în cauză, cu privire la imobilul în litigiu, nu există o astfel de confirmare.
Astfel, nu legislația internă a generat situația în care reclamanta își poate recupera bunul, ci conduita procesuală a acesteia de a nu urma procedurile puse la dispoziție de către statul român pentru realizarea drepturilor.
Curtea reamintește faptul că legea specială se aplică cu prioritate față de legea generală, și că atât practica I.C.C.J, cât și practica C.E.D.O sunt constante în reținerea posibilității decăderii fostului proprietar din dreptul de a obține măsuri reparatorii sau prin echivalent, dacă acesta nu utilizează procedurile legale edictate și în condițiile în care nu se face dovada că reclamantul a fost în imposibilitate să utilizeze procedurile menționate.
Față de aceste considerente, conform art. 296 Cod procedură civilă, Curtea constată că toate criticile invocate de către apelanta reclamantă în apel sunt neîntemeiate, motiv pentru care se va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă B. M.-F., cu domiciliul procesual ales la S.C.A. „J. & C.”, cu sediul în București, ., ., ., sector 4, împotriva sentinței civile nr. 940/24.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți R. Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat cu sediul în București, .-8, sector 1 și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în București, ., sector 5.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.03.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
S. G. G. D. M.
GREFIER
M. D.
Red. SG
Tehnored. GC - 6 ex
15.04.2014
Jud. fond E. R.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1578/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Grăniţuire. Decizia nr. 1780/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
