Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr. 112/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 112/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-01-2014 în dosarul nr. 19111/3/2012

DOSAR NR._

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 112 R

Ședința publică de la 21.01.2014

Curtea compusă din :

PREȘEDINTE – DANIELA LAURA MORARU

JUDECĂTOR – D. F. G.

JUDECĂTOR – F. C.

GREFIER – S. V.

…………………..

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul Federația R. de H. pe G., împotriva încheierii nr. 2 PJ/06.06.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul intervenient A. H. pe G. Husky, având ca obiect „modificări acte constitutive persoane juridice”.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că, prin încheierea de ședință din data de 11.12.2012 judecarea cauzei a fost suspendată conform dispozițiilor art. 242 pct.2 Cod procedură civilă, iar în baza rezoluției din data de 17.12.2013 s-a dispus, din oficiu repunerea pe rol a cauzei pentru discutarea excepției de perimare.

Curtea reține cauza în pronunțare cu privire la excepția de perimare a cererii de recurs.

CURTEA

Soluționând recursul civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 25.05.2012 sub nr._ petenta Federația R. de H. pe G. a solicitat să se ia act de modificările aduse Statutului Federației conform procesului verbal al Adunării Generale din data de 05.07.2011.

La data de 05.06.2012 A. H. pe G. Husky a depus la dosarul cauzei o petiție intitulată „ întâmpinare”, calificată de tribunal drept cererea de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat respingerea cererii formulată de petenta Federația R. de H. pe G., arătând că modificarea adusă statului este contrară prevederilor art. 36 alin. 4,5 și 6 din legea nr. 60/2000, deoarece nu a avut avizul Autorității Naționale pentru Sport și Tineret.

Prin încheierea nr. 2 PJ din 06.06.2012, Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a admis cererea de intervenție formulată de intervenienta A. H. pe G. Husky și a respins cererea formulată de petenta Federația R. de H. pe G., de a se lua act de modificările aduse statutului, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că potrivit disp.art. 36 alin. 4 din legea nr. 69/2000, modificarea statutelor sau a actelor constitutive ale federațiilor sportive naționale este supusă procedurilor prevăzute de lege, după ce s-a obținut avizul expres al Ministerului Tineretului și Sportului, alin. 6 al aceluiași articol stabilind că înființarea federațiilor sportive naționale sau modificarea statutelor și a actelor constitutive ale acestora, fără respectarea dispozițiilor alin. (1) și (4), este nulă de drept.

Cum în cauza dedusă judecății petenta nu a făcut dovada că anterior adoptării modificărilor statului, în cadrul Adunării Generale din data de 05.07.2011, ar fi obținut avizul Ministerului Tineretului și Sportului, prevăzut de lege sub sancțiunea nulității modificărilor efectuate, tribunalul apreciază că solicitarea sa de a se luat act de aceste modificări apare ca neîntemeiată.

Așa fiind, față de considerentele expuse tribunalul a respins cererea de a se lua act de modificare ca neîntemeiată, cu consecința admiterii cererii de intervenție.

În termenul legal prevăzut de art. 301 C.proc.civ., împotriva acestei decizii a declarat recurs petenta Federația R. de H. pe G., cerere de recurs care nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, ci doar mențiunea că vor fi depuse în termenul legal.

Prin încheierea din 11.12.2012, Curtea a dispus suspendarea judecării recursului, conform dispozițiilor art.242 pct.2 C.proc.civ., pentru lipsa părților.

La data de 17.12.2013, din oficiu, Curtea a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru discutarea excepției de perimare, părțile fiind legal citate.

La termenul din 21.01.2014, Curtea a pus în discuție excepția de perimare a recursului.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.248 alin.1 C.proc.civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

În speță, se constată că judecata recursului s-a suspendat la data de 11.12.2012 în baza disp.art.242 pct.2 C.proc.civ. și a rămas în nelucrare de la acea dată o perioadă mai mare de un an, sancțiunea ce intervine în acest caz fiind perimarea.

Prin urmare, Curtea urmează ca în baza dispozițiilor 248 alin.1 și art.253 C.proc.civ. să constate perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată perimat recursul formulat de recurenta Federația R. de H. pe G., împotriva încheierii nr. 2 PJ/06.06.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-intervenient A. H. pe G. Husky.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21.01.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

D. L. M. D. F. G. F. C.

GREFIER,

S. V.

Red. DLM

Tehnored. DLM/PS 2 ex.

24.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr. 112/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI