Cereri. Decizia nr. 566/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 566/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-03-2014 în dosarul nr. 24056/3/2012
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 566 R
Ședința publică de la 18.03.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – D. F. G.
JUDECĂTOR – D. Z.
JUDECĂTOR – DANIELA LAURA MORARU
GREFIER – S. V.
…………………..
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții reclamanți M. S. și M. Varujan, decedat pe parcursul procesului, prin moștenitori M. C. și M. A. Ricardo, împotriva sentinței civile nr. 1408/15.07.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. București prin Primarul General, având ca obiect „Legea 10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții reclamanți M. S., M. C. și M. A. Ricardo reprezentați de avocat C. N., cu împuterniciri avocațiale la dosar, lipsind pârât M. București prin Primarul General.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Apărătorul recurenților reclamanți M. S., M. C. și M. A. Ricardo depune la dosar certificatul de calitate de moștenitor de pe urma defunctului M. Varujan. Arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurenților reclamanți M. S., M. C. și M. A. Ricardo solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru soluționarea pe fond a cauzei. Să se constate că în legătură cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că nu se aplică cauzelor în materia restituirii imobilele preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor. Prin comunicatul de presă dat de Curtea constituțională arată că a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013. Nu se solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25.06.2012, pe rolul Tribunalului Bucuresti, reclamanții M. VARUJAN și M. S. au chemat în judecată pârâtul M. BUCUREȘTI prin Primarul General, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța:
1. în principal, să se dispună obligarea pârâtului la restituirea în natură a apartamentului nr. 4 situat în București, .. 7, fost . sector 5;
2. în subsidiar, să fie obligat pârâtul la emiterea unei dispoziții prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc asupra cererii cu care a fost notificat, dacă restituirea în natură nu este posibilă;
3. să fie obligat pârâtul la cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1408/15.07.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată, ca devenită prematură.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul reține in esenta:
Prevalându-se de prevederile art. 22 alin 1 din Legea nr. 10/2001, reclamanții M. Varujan și M. S. au formulat o notificare (fila 22 dosar) înregistrată la Primăria Municipiului București și comunicată prin executor judecătoresc unității deținătoare, purtând nr. 3408/2001.
Prin notificarea formulată, notificatorii au solicitat restituirea în natură a imobilului situat actualmente în București, Bulevardul M. K. nr.7, fost ., sector 5, teren și construcție, compus din parter și 5 etaje, în suprafață de cea 200 mp. Până în prezent notificarea nu a fost soluționată de unitatea învestită în acest sens.
Sunt avute in vedere disp. art. 25 alin 1 si art. 26 alin 1 și 3 din legea 10/2001, precum si considerentele deciziilor nr. IX/2006 și nr. XX/2007 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în recurs în interesul legii.
Tribunalul retine apoi ca la data de 20.05.2013, anterior soluționării cauzei de față, a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013, tribunalul avand in vedere disp. art. 3, 4, 33 alin 1 si 35 alin 1 – 3 din aceasta lege, iar fata de aceste prevederi legale nou intrate în vigoare, tribunalul are în vedere ca s-au introdus noi termene în procedura administrativă.
În atare condiții, tribunalul a apreciat că în cauza de față nu poate fi reținut refuzul nejustificat al pârâtului de soluționare a notificării reclamanților. Atâta timp cât pârâtul are la dispoziție un nou termen de 36 de luni pentru soluționarea notificării, nesoluționate până la momentul intrării în vigoare a noii legi, nu se poate reține că acesta manifestă un refuz nejustificat de soluționare a notificării. Dimpotrivă, nu există nici un refuz, pârâtul aflându-se în interiorul termenului legal de soluționare a notificării. Or, acest refuz nejustificat afirmat în privința pârâtului chemat în judecată trebuie constatat și reținut de tribunal la momentul soluționării cauzei.
Mai are în vedere tribunalul faptul că, procedura administrativă, în cazul notificărilor nesoluționate până la momentul apariției legii 165/2013 și în privința cărora a fost sesizat tribunalul pentru soluționarea pe fond a notificării (față de considerentele deciziei XX/2007), nu a fost suspendată de nici o prevedere legală. Dimpotrivă, procedura administrativă se desfășoară în continuare, pârâtul având obligația soluționării notificării, dar aflându-se în interiorul noului termen de 36 luni pentru această soluționare.
Caracterul imperativ al termenului stipulat în prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 în favoarea unității deținătoare, pentru persoana care se pretinde îndreptățită la masuri reparatorii devine unul prohibitiv, adică în interiorul termenului, notificatorul (sau moștenitorul acestuia) nu poate îndeplini un act de procedura care tinde la nesocotirea termenului legal. De aceea, tribunalul respinge cererea de față ca devenită prematură.
Împotriva sentinței tribunalului au declarat, in termenul legal, prezentul recurs reclamanții M. S. și M. Varujan, decedat pe parcursul procesului, prin moștenitori M. C. și M. A. Ricardo, care au susținut următoarele:
Împrejurarea că art. 4 al Legii nr. 165/2013 prevede ca „Dispozitiile prezentei legi se aplica cererilor formulate si depuse, in termen legal, la entitatile investite de lege, nesolutionate pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, cauzelor in materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instantelor” ( … ) nu indreptateste instantele de judecata sa respinga actiunile directe introduse înainte de . legii pe motiv ca ar fi "devenit premature".
În realitate, actiunea de față a fost introdusă in termen si in mod legal in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 10/2001 si a Deciziei nr. XX / 2008.
Decizia ICCJ este obligatorie pentru toate instantele judecatoresti din România si pana in prezent nu a fost nici anulata si nici modificata, ceea ce inseamna ca actiunile existente pe rolul instantelor chiar si dupa adoptarea Legii nr. 165/2013 in vederea finalizarii procesului de restituire în natură sau prin echivalent, trebuie judecate si solutionate pe fond conform principiului tempus regit actum.
Admiterea exceptiei prematuritatii ar avea efect contrar ratiunii adoptarii Legii nr. 165/2013 si nu ar fi de natura sa contribuie la finalizarea procesului de restituire in natura sau prin echivalent, conducând chiar la temporizarea acestui proces cu încă 3 ani.
Art. 33 din Legea nr. 165/2013 prevede termene de solutionare a cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, inregistrate si nesolutionate pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, de pana la 36 luni, ceea ce constituie o modalitate de a tergiversa solutionarea lor cu inca 3 ani care adugati la cei 12 ani de la data intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001 ar duce la prelungirea termenului pana la 15 ani.
La data intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001, inclusiv la data formularii notificarii, reclarnantii aveau speranta legitima de redobandire a imobilului in natura.
Reclamantii aveau, daca nu chiar un bun, cel putin o speranta legitima - calificata permanent de Curtea Europeană a Dreptului Omului ca fiind un «element al dreptului de proprietate» de a obtine restituirea in natura a imobilului.
Modificarea legislativa constituie o ingerinta in dreptul de proprietate al reclamanților, din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
În nenumărate decizii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat prin art. 6&1 din Convenție trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției unde se vorbește despre superioritatea dreptului ca element de patrimoniu comun al statelor membre.
In respectarea exigențelor impuse de art. 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 din Constituția României, este consacrat imperativ dreptul oricărei persoane de a se adresa efectiv justiției pentru a hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.
A admite o alta soluție ar însemna că se lipsește de efect o dispoziție legala imperativa, care nu si-ar mai găsi sensul. Or, o norma juridica este edictată în sensul de a produce efecte juridice iar nu in acela de a fi considerată ineficientă sau de a nu se aplica, ceea ce ar contraveni instituțiilor si principiilor unui stat de drept.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat că trebuie să se mențină un echilibru just între exigențele interesului general al comunității și imperativele de apărare a drepturilor fundamentale ale omului.
Prin Hotărârea Pilot din cauza A. M. vs Statul Român, Curtea a căutat să faciliteze repararea cea mai rapidă si cea mai efectivă posibilă a unei disfuncționalități ce afectează protecția dreptului convențional în ordinea juridică internă.
Este evident că un astfel de just echilibru, nu se poate realiza prin respingerea unei acțiuni de revendicare ca "devenită prematură" după 12 ani în care reclamanții au inițiat toate demersurile judiciare posibile.
În acest context, este discutabil dacă respingerea de către instanța judecătorească a unei acțiuni ca "devenită prematură" răspunde sau nu cerințelor enunțate în cauza "A. contra României".
Noua reglementare contravine celor dispuse în hotărârea pilot pronunțată în cauza A. contra României, hotărâre în care CEDO atrăgea atenția asupra lipsei de celeritate a măsurilor în vigoare la acea vreme.
Pe de altă parte, termenul de 36 de luni este instituit în mod discreționar fiind reglementat în favoarea organismelor abilitate și în defavoarea justițiabililor.
Pentru aceste motive, noua reglementare este în totală contradicție și cu dreptul la proprietate privată, drept garantat de prevederile articolului 1 din Protocolul nr. I la Convenție.
În acest sens, ar trebui să se manifeste rolul activ al judecătorului conferit de art. 129 alin. 5 C.Proc.Civ, respectiv, prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Soluționând recursul formulat, în raport de criticile dezvoltate, Curtea constată următoarele:
Pe planul dreptului intertemporal, fiind vorba de un trecut juridic (facta praeterita), în mod logic, potrivit regulilor de aplicare a legii civile în timp, acesta rămâne guvernat, conform regulii tempus regit actum, de legea veche. Dacă un fapt trecut ar produce efecte necunoscute legii sub imperiul căreia s-a născut, aceasta ar impune, în mod vădit nelegal și nefiresc, violarea regulii neretroactivității înscrise imperativ în art. 1 C.civ.
În speță, la data introducerii cererii de chemare în judecată erau în vigoare dispozițiile art. 23 alin.1 din Legea nr.10/2001, potrivit cărora unitatea deținătoare este obligată ca în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării sau, după caz de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art.22 să se pronunțe prin decizie sau după caz prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire formulată de reclamanți.
Acest termen era împlinit la data introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul legii vechi, motiv pentru care Curtea apreciază că prezenta cerere scapă acțiunii legii noi sub raportul termenelor de solutionare a notificarii, neputându-se refuza persoanei îndreptatite dreptul de a se adresa instantei competente pe motiv ca plângerea este prematura sau inadmisibila, temporizarea solutionarii notificarilor adresate persoanelor detinatoare ale imobilelor conducând la prelungirea nejustificată a procedurii de restituire.
Lipsa raspunsului unitatii detinatoare, respectiv al entitatii investite cu solutionarea notificarii, echivaleaza cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate ramane necenzurat, pentru ca nicio dispozitie legala nu limiteaza dreptul celui care se considera nedreptatit de a se adresa instantei competente, ci, dimpotriva, insasi Constitutia prevede, la art. 21 alin. (2), ca nicio lege nu poate ingradi exercitarea dreptului oricarei persoane de a se adresa justitiei pentru apararea intereselor sale legitime.
Același raționament a fost avut în vedere și de Înalta Curte de Casație și Justiție, care, prin decizia XX din 19 martie 2007, a statuat asupra admisibilității actiunii persoanei indreptatite, in cazul refuzului nejustificat al unitatii detinatoare sau al entitatii investite cu solutionarea, de a raspunde la notificarea persoanei indreptatite, reținând că respingerea actiunii ca inadmisibila sau prematur introdusa ar contraveni si principiului solutionarii cauzei ., consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, la care Romania a devenit parte.
Prin urmare, susținerea caracterului prematur al actiunii pe considerentul ca nu a fost finalizată procedura prealabila si obligatorie a notificarii, reglementată printr-un act normativ intervenit ulterior sesizării instanței de judecată, este gresita, în conditiile în care nu li se poate imputa reclamanților neîndeplinirea de catre pârât, în calitate de persoana juridica notificata, a obligatiei instituite prin art. 23 alin. 1 din lege.
In ce priveste termenele prevazute de art. 33 din Legea nr. 165/ 2013, acestea trebuie considerate ca aplicabile, fata de dispozitiile art. 4 din lege, doar perioadei in care notificarea se afla inca, la data intrarii in vigoare a legii noi, in fata unitatii detinatoare spre solutionare.
In acest fel, dispozitiile legale in discutie apar logice si coerente, caci acestea prevad obligatia unitatilor detinatoare de a solutiona in acele termene notificarile pe care le au inca de solutionat.
Or, in cauzele ca cea prezenta, notificarea se afla deja in fata instantei de judecata spre solutionare. Or, asa cum a aratat si instanta suprema in decizia in recurs in interesul legii nr. 20/ 2007, odata investita instanta cu cererea notificatorului de solutionare a notificarii ramasa nesolutionata de catre unitatea detinatoare, instanta capata plenitudine de competenta si nesolutionarea notificarii de catre unitatea detinatoare este echivalata unui refuz de restituire.
Față de cele reținute, Curtea constata fondat recursul si, in baza art. 312 C.pr.iv. il va admite, cu consecinta casarii sentintei recurate, cu trimitrere spre rejudecare la aceeasi instanta, intrucat pricina a fost solutionata pe exceptie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții-reclamanți M. S. și M. Varujan, decedat pe parcursul procesului, prin moștenitori M. C. și M. A. Ricardo, împotriva sentinței civile nr. 1408 din 15.07.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. București prin Primarul General.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. F. G. D. Z. D. L. M.
GREFIER,
S. V.
Red. DFG
Tehnored. DFG/PS 2 ex.
20.03.2014
Jud. fond: L. I. G.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 746/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 106/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
