Legea 10/2001. Decizia nr. 1176/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1176/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-06-2014 în dosarul nr. 47415/3/2009*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1176R
Ședința publică de la 27 iunie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - R. P.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - P. F.
GREFIER - G.-M. V.
***********
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor formulate de recurentul-contestator S. C. și de recurentul M. București prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr.1174/05.06.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații K. V. și ., cauza având ca obiect „Legea nr.10/2001”.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică de la 20 iunie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 27 iunie 2014.
CURTEA
Asupra cererii de recurs, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data 30.11.2009 reclamantul S. C. a chemat în judecată pe pârâții M. București, . și pe K. V. pentru desființarea dispoziției nr._/30.09.2009 emisă de M. București, în baza Legii nr. 10/2001, și restituirea în natură a apartamentului nr. 36 din București, sector 3, .. 13 (fost Calea Dudești nr. 237), .. De asemenea, reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul susmenționat, contract încheiat între M. București în calitate de vânzător și K. V., în calitate de cumpărător.
Prin sentința civilă nr. 1281 din 06.07.2011, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a respins cererea reclamantului ca neîntemeiată, constatând că cererea de anulare a actului de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul în litigiu, este prescrisă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul S. C..
Prin decizia civilă nr. 1484 din 20.09.2012, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă, instanța de recurs a admis calea de atac promovată și a casat sentința cu trimitere spre rejudecare pentru următoarele motive:
„Este de remarcat, din actele dosarului că recurentul s-a folosit de procedura Legii nr. 10/2001, întocmind notificare, ce s-a finalizat în anul 2009, iar vânzarea-cumpărarea apartamentului în cauză a intervenit în anul 2003. Or, această cauză, referitoare la înstrăinarea imobilului care face obiectul unei notificări, așa cum este invocată de recurent ca o cauză de nulitate absolută nu este prevăzută în prevederile art. 46 din Legea nr. 10/2001. Cauza de nulitate invocată se regăsește în art. 44 din OUG nr. 40/1999 și este vorba de o nulitatea absolută care este exceptată de la regimul prescripției. Așa fiind, motivul de recurs fiind întemeiat, conform art. 312 alin. 1 și 5 Cod de procedură civilă a fost admis și, pe cale de consecință, a fost admis recursul și s-a casat sentința recurată cu trimitere spre rejudecare la aceiași instanță, văzând și art. 3041 și 316 Cod de procedură civilă.”
Rejudecând cauza în fond, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a pronunțat sentința civilă nr. 1174 din 05.06.2013 prin care a admis cererea formulată de reclamant astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu intimații M. București prin Primarul General, . și K. V.; a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 4620/15.08.2003 și a anulat dispoziția nr._/30.09.2009 emisă de Primăria Municipiului București;. a obligat pe pârâtul M. București să emită, în favoarea reclamantului, dispoziție motivată de restituire în natură a apartamentului nr. 36 situat în București, .. 13 (fost I. Ș. nr. 13, fost Calea Dudești nr. 237), ., .; a obligat pe pârâtul K. V. să lase în deplină proprietate, reclamantului, apartamentul menționat mai sus și a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
„Analizând probele administrate în cauză, tribunalul a reținut că, prin contractul pentru construirea de locuințe proprietate personală nr. 3113 din 04.11.1971, reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 36 situat în București, .. 237, .. Acest apartament i-a fost predat reclamantului la data de 08.02.1972. Prin decizia nr. 1123/07.08.1976 emisă de fostul Consiliu Popular al Municipiului București – Comitetul Executiv apartamentul mai sus menționat a fost preluat de stat, cu plată, în baza Decretului nr. 223/1974, ca urmare a plecării definitive din România a reclamantului. După apariția Legii nr. 10/2001, reclamantul a formulat notificare prin care a solicitat restituirea în natură a apartamentului din Calea Dudești nr. 237 preluat în mod abuziv de stat. Prin dispoziția nr._/30.09.2009 emisă de Primăria Municipiului București s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru apartamentul nr. 36 situat în București, .. 13 (fost Calea Dudești nr. 237) .. 8, sector 3, motivat de faptul că imobilul a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 4620/2003. Față de situația de fapt reținută mai sus, tribunalul a apreciat că cererea formulată de reclamant, astfel cum a fost precizată, este întemeiată pentru următoarele motive: Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, imobilele preluate în mod abuziv de stat, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, se restituie în natură sau în echivalent, în situația în care restituirea în natură nu mai este posibilă. În ceea ce privește nelegalitatea preluării imobilului din litigiu de către stat, tribunalul a reținut că măsura preluării în proprietatea statului este abuzivă, aspect cunoscut de către legiuitor prin Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, adoptate prin H.G. 250/2007, potrivit cărora, la pct. 1.4 lit. B se stipulează că, în privința Decretului nr. 223/1974 privind reglementarea situației unor bunuri, urmează a se considera că preluarea a fost abuzivă atât în cazul trecerii imobilului fără plată în proprietatea statului cu titlu de sancțiune pentru cei care au plecat fraudulos din țară sau care, fiind plecați în străinătate, nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit pentru înapoierea în țară, cât și în cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din țară și a înstrăinat în mod obligatoriu locuința sa către stat. Instanța a reținut că reclamantul a înstrăinat în mod obligatoriu locuința către stat, ca urmare a faptului că a plecat definitiv din țară, astfel că se încadrează în situația juridică reglementată și cu privire la care legiuitorul a stabilit că preluarea s-a realizat în mod abuziv. Instanța a mai reținut că preluarea s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, deoarece imobilul nu a intrat în proprietatea statutului cu titlu valabil, atât timp cât nu au fost respectate dispozițiile legale menționate. Față de aceste aspecte, tribunalul a constatat că, întrucât actul normativ care a stat la baza emiterii deciziei de preluare a bunului imobil de la reclamant încălca dispozițiile interne, constituționale și legale, precum și pe cele internaționale în vigoare la data preluării, statul nu a fost niciodată titularul dreptului de proprietate asupra imobilului, neavând un titlul valabil. Pentru a se aprecia dacă dispoziția nr._/30.09.2009 contestată în cauză a fost emisă cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, trebuie analizată cu prioritate legalitatea încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 4620/2003 în baza Legii nr. 112/1995. Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare mai sus menționat, apartamentul din litigiu a fost vândut pârâtului persoană fizică. Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 republicată, „sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea (…) bunurile imobile-terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor prezentei legi”. În speță, tribunalul a constatat că apartamentul nr. 36 din .. 13 (fost Calea Dudești nr. 237), . 3 (actualul . fost vândut în anul 2003, după ce reclamantul formulase notificare, în baza Legii nr. 10/2001, de restituire în natură a acestui imobil, fiind astfel încălcate prevederile imperative ale art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001. Aceste dispoziții se coroborează cu cele ale art. 44 din O.U.G. nr. 40/1999, care au fost abrogate prin lit. v) din Legea nr. 71/2011 începând cu 01.10.2011, și care reprezintă dreptul comun în materie. În aceste condiții, tribunalul a apreciat că se impune a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 4620/15.08.2003. Ca o consecință a constatării nulității absolute a contratului de vânzare-cumpărare nr. 4620/2003, tribunalul a constatat că se impune anularea dispoziției nr._/30.09.2009 emisă de Primăria Municipiului București și, pe cale de consecință, obligarea pârâtului M. București să emită, în favoarea reclamantului, dispoziție motivată de restituire în natură a apartamentului nr. 36 situat în București, .. 13 (fost I. Ș. nr. 13, fost Calea Dudești nr. 237), ., .. Totodată, în temeiul art. 480 Cod civil, tribunalul l-a obligat pe pârâtul K. V. să-i lase în deplină proprietate reclamantului apartamentul menționat mai sus. În ceea ce privește cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată, tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată, la dosar neregăsindu-se acte doveditoare ale plății onorariului și nici a faptului că venirile reclamantului în România s-au datorat exclusiv pentru acest proces.”
Împotriva deciziei menționate a declarat recurs M. București solicitând modificarea hotărârii în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, pentru următoarele motive: hotărârea instanței de fond este superficială, deoarece M. București a fost obligat la restituirea unui imobil fără identificarea acestuia printr-un raport de expertiză, ceea ce face imposibilă punerea în executare a hotărârii; instanța a ignorat faptul că cererea a fost formulată în baza Legii nr. 10/2001 și nu în baza art. 480 Cod civil, astfel că, în dispozitivul hotărârii există contradicții, deoarece M. București a fost obligat la restituirea imobilului în baza Legii nr. 10/2001, iar pârâtul K. V. a fost obligat să lase reclamantului în deplină proprietate imobilul în litigiu în baza art. 480 Cod civil, astfel că nu se știe care este persoana obligată la restituire și temeiul de drept în baza căruia s-a dispus această obligație.
Recursul nu este fondat.
Imobilul în litigiu este pe deplin identificat în contractul de vânzare-cumpărare nr. 4620 din 15.08.2003 încheiat între pârâții M. București și K. V. (fila 94 – dosar recurs Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă) și este apartamentul nr. 36 din București, Sector 3, .. 13, ., etaj 8, astfel că nu era necesară în cauză efectuarea unei expertize, iar executarea sentinței de către M. București este posibilă, sub aspectul identificării imobilului.
Este adevărat că cererea formulată de reclamant a avut ca temei legal art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, deoarece acțiunea sa este o veritabilă contestație împotriva dispoziției nr._ din 30.09.2009, prin care a fost respinsă cererea reclamantului de restituire în natură a imobilului.
Dar, obligarea, prin sentința atacată, a Municipiului București de a ermite în favoarea reclamantului o decizie de restituire în natură a imobilului nu se află în contradicție cu obligarea pârâtului Knuzerlics V. de a-i restitui reclamantului apartamentul, deoarece, deși nici unul dintre acești pârâți nu se află în posesia imobilului, ambii sunt obligați să facă diligențele necesare și legale pentru a-l restitui reclamantului, având în vedere că, ambii sunt autorii unei încălcări vădite a dispozițiilor art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 în conformitate cu care, sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea bunurilor imobile notificate potrivit legii. Or, în pofida dispozițiilor legale menționate și în disprețul sancțiunii nulității absolute prevăzute de lege, M. București a vândut în anul 2003, prin contractul nr. 4620/15.08.2003, un imobil notificat în baza Legii nr. 10/2001, în anul 2002 (notificarea nr. 911 din 13.08.2002 fila 10 primul dosar fond TB) înainte de finalizarea procedurii administrative.
Având în vedere aspectul menționat, în mod legal, instanța de fond l-a obligat pe M. București să restituie în natură imobilul, deoarece, la data notificării erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru restituirea în natură a bunului, dovada clară fiind faptul că imobilul se afla în anul 2003 în proprietatea M. București care, în loc să îl restituie reclamantului S. C. în baza Legii nr. 10/2001, l-a vândut unui terț, cu încălcarea evidentă a dispozițiilor legale, absolut clare.
Chiar dacă imobilul nu se află în posesia Municipiului București, singura soluție ce poate fi pronunțată în speță este cea adoptată de instanța de fond, deoarece respingerea contestației reclamantului, cu consecința despăgubirii acestuia prin echivalent, ar conține validarea implicită de către instanță a fraudei la art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, săvârșită de M. București prin vânzarea imobilului în litigiu.
Rezultă că, indiferent în proprietatea sau posesia cui se află imobilul, M. București este obligat să îl restituie în natură, reclamantului, în baza Legii nr. 10/2001, astfel cum a stabilit instanța de fond, ceea ce înseamnă, implicit, că demersurile necesare pentru reintrarea Municipiului București în proprietatea imobilului, în scopul ca bunul să fie restituit reclamantului, trebuie întreprinse de M. București, iar modalitatea de executare a hotărârii atacate nu reprezintă obiectul analizei instanței de recurs și nici nu reprezintă o imposibilitate de executare pentru M. București, care își invocă astfel propria culpă de a fi vândut imobilul cu încălcarea Legii nr. 10/2001.
Instanța de recurs constată că nu poate fi invocat, în prezent, nici un impediment legal de executare a hotărârii instanței de fond, de vreme ce M. București, în calitate de persoană juridică obligată legal la restituirea în natură a imobilului, nu a dovedit imposibilitatea de executare, în urmare demersurilor juridice pe care trebuie să le efectueze, personal, pentru executarea hotărârii instanței de fond.
În raport de cele menționate, împrejurarea că instanța de fond l-a obligat și pe pârâtul, cocontractant fraudulos, Kruzelics V., la restituirea imobilului către reclamant, nu reprezintă decât un demers judiciar subsidiar în raport de obligația principală a Municipiului București de a restitui imobilul, în natură, în contestația formulată de reclamant în baza Legii nr. 10/2001. Având în vedere că imobilul a fost înstrăinat succesiv, instanța de recurs nu apreciază ca fiind legală trimiterea reclamantului la accesarea procedurilor judiciare de recuperare a imobilului, în condițiile în care, M. București a încălcat dispoziții legale clare și a înstrăinat imobilul unui terț, în loc să-l restituie în natură, reclamantului, iar în prezentul proces își invocă frauda comisă drept cauză pentru imposibilitatea de executare a sentinței.
De aceea, instanța de recurs, răspunde întrebării Municipiului București, formulată în motivele de recurs „cine este persoana obligată la restituire și temeiul de drept în baza căruia s-a dispus această obligație” în sensul că, persoana obligată la restituirea în natură a imobilului este M. București, în baza hotărârii instanței de fond, dată în baza Legii nr. 10/2001 – art. 26 alin. 1 – ca urmare a constatării înstrăinării nelegale a bunului supus restituirii, în baza art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001.
Dispoziția instanței de fond de obligare a pârâtului K. V. la restituirea bunului în natură, în baza art. 480 cod civil din anul 1865, și anume, în baza dreptului comun, este legală, deoarece între reclamant și pârâtul cocontractant fraudulos susmenționat nu există raporturi juridice în baza Legii nr. 10/2001.
Având în vedere situația de drept menționată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului K. V. în raport de cererea de revendicare, excepție invocată de instanță din oficiu la termenul din 05.03.2014, nu poate fi decât respinsă, deoarece în calitate de cocontractant fraudulos, pârâtul menționat trebuie să restituie imobilul, reclamantului, iar împrejurarea că l-a înstrăinat nu-l poate exonera de obligația de restituire, în condițiile în care, . a fost realizată prin fraudarea dispozițiilor art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001.
De aceea, recursul formulat de M. București și analizat în baza art. 304/1, cu aplicarea art. 306 alin. 3 Cod procedură civilă din 1865, va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, cererea de recurs formulată de recurentul M. București, prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 1174/05.06.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații K. V., . și S. C..
Irevocabilă.
Pronunțată, azi 27.06.2014, în ședință publică.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. P. A. V. P. F.
GREFIER,
G.-M. V.
Red. RP
Tehnored. PS 2 ex.
14.07.2014
Jud. fond T.B.: C. P.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 475/2014. Curtea de Apel... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 248/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
