Pretenţii. Decizia nr. 249/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 249/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-06-2014 în dosarul nr. 31922/3/2013
DOSAR NR._
(816/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.249 A
Ședința publică de la 11.06.2014
Curtea constituită din:
P. - I. A. H. P.
JUDECATOR - E. V.
GREFIER - Ș. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelanții – reclamanți P. Ș., P. P. I. și P. C. G., împotriva sentinței civile nr.2091 din 13.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE, M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, intimații-chemați în garanție M. FINANȚELOR PUBLICE, M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și .>
P. are ca obiect – pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat O. I. V., în calitate de reprezentant al apelanților-reclamanți P. Ș., P. P. I. și P. C. G., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/24.02.2014, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, aflată la fila 8 dosar, consilier juridic I. M., în calitate de reprezentant al M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, având calitatea atât de intimat-chemat în garanție, cât și intimat-pârât, lipsind intimații-chemați în garanție M. FINANȚELOR PUBLICE, . intimatul-pârât S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Părțile prezente și reprezentate, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat și probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Avocatul apelanților-reclamanți, având cuvântul, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
Arată că acțiunea a fost promovată anterior intrării în vigoare a Legii nr.1/2009, fiind esența chestiunii deduse judecății.
Într-adevăr s-a reținut de către instanța fondului faptul că existau paragrafele 2 și 3 ale art.50 din Legea nr.10/2001, anterior intrării în vigoare a Legii nr.1/2009, care aduce suplimentar față de vechea reglementare alin.21 al art.50, precum și art.501 din Legea nr.10/2001. Urmează a se constata faptul că acțiunea reclamanților în restituirea prețului de piață se înscrie în cele două texte de lege noi introduse. Vechea reglementare la care se raportează instanța de fond aduce dezlegare unei alte ipoteze juridice, deși ne aflăm pe dreptul comun, așa cum în mod corect reține instanța de fond în analiza excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin M. Finanțelor, în această situație în care în mod corect se aplică dreptul comun. Însă, la momentul când se analizează pe fond pretențiile reclamanților se aplică legea specială, norma specială, care, însă, reglementa o cu totul altă ipoteză. De asemenea, urmează a se constata faptul că Legea nr.1/2009 a intrat în vigoare la data de 6.02.2009, iar acțiunea a fost promovată în luna noiembrie 2008.
Din această perspectivă apreciază atât pentru identitate de rațiune juridică ca și în soluționarea excepției, cât și datorită principiului neretroactivității legii civile faptul că trebuia aplicat dreptul comun, respectiv art.1337 din Codul civil și dându-se eficiență acestuia, respectiv răspunsul vânzătorului pentru evicțiune să li se acorde despăgubiri proporționale cu diferența dintre prețul actualizat cu indicele de piață care a fost obținut prin capătul unu al precizării și diferența de piață a valorii de piață a imobilului (dreptul comun nu face nicio distincție între cumpărător de bună credință sau cumpărător de rea credință și nici spețele Înaltei Curți evocate de către instanța de fond nu fac această distincție în ceea ce privește dreptul comun).
Pentru aceste motive, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot sentinței instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii, respectiv a variantei subsidiare a precizărilor depuse la fila 90 din dosarul de fond.
Referitor la cheltuielile de judecată, provocate de acest proces, arată că urmează a le solicita pe calea unei acțiuni separate.
Reprezentantul intimatului-chemat în garanție și intimat-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, având cuvântul, solicită în principal respingerea apelului, ca nefondat și menținerea soluției instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Consideră că, motivarea hotărârii instanței de fond este legală și temeinică raportat la textele de lege invocate de către partea adversă. În ipoteza în care s-ar considera că, în acesta al doilea ciclu procesul în care ne aflăm instanța de fond trebuia să analizeze cererea de chemare în judecată stric pe dispozițiile Codului civil, fiind vorba de o acțiune introdusă înainte de apariția Legii nr.1/2009, în opinia sa, acțiunea este neîntemeiată și sub acest aspect, a neîntrunirii condițiilor pentru atragerea răspunderii pentru evicțiune a prezumtivului vânzător M.B. În subsidiar, în situația în care instanța va aprecia că apelul este fondat, în rejudecare, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată și sub incidența dispozițiilor Codului civil art.1334 și art.1337, având în vedere hotărârile judecătorești pronunțate anterior la nivelul anilor 2003-2004, cu privire la acest imobil, care, în opinia sa nu atrag răspunderea pentru evicțiune a M.B.(apelanții-reclamanți ar fi trebuit să cunoască cauza evicțiunii la momentul dobândirii proprietății).
CURTEA,
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.746/30.03.2012, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis în parte cererea principală modificată de reclamanții P. I. – decedată, moștenitori P. Ș. C., P. P. I., P. C. G., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, a obligat pârâtul restituirea prețului actualizat al imobilului situat în București, . 26, sector 2 și a obligat pârâtul la plata sumei de 4.109 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 508/01.11.1996, . calitate de reprezentant al vânzătorului a înstrăinat reclamanților P. I. și P. Ș., cumpărători, locuința situată în București, ..26, sector 2, compusă din vestibul, hol, degajament, 2 camere, bucătărie, baie-mansardă: cameră, degajament, boxă și subsol, în suprafață utilă de 82,35 mp, în schimbul prețului de 11.874.378 Rol.
Prețul locuinței a fost achitat integral la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Prin sentința civilă nr. 3976/2003 pronunțată de Judecătoria sector 2 București în dosar civil nr. 9539/2002 a fost admisă cererea formulată de reclamanții Visoiu I. și Visoiu S. în contradictoriu și cu pârâții P. Ș. și P. I. și obligați aceștia din urmă să lase imobilul situat în București, .. 26, sector 2 în deplină proprietate și liniștită posesie. În considerentele hotărârii citate, instanța a reținut că titlul numiților Visoiu I. și Visoiu S. este mai caracterizat și preferabil având în vedere că au dobândit de la adevăratul proprietar, în timp ce reclamanții din prezenta cauză au dobândit de la stat, un neproprietar. Așadar, instanța a statuat asupra nevalabilității titlului statului, situație care nu a determinat nulitatea contractului de vânzare - cumpărare.
Prin decizia civilă nr. 218/2004 a Tribunalului București-Secția a V-a Civilă a fost admis apelul formulat de apelanții Visoiu I. și Visoiu S., admițându-se cererea privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 508/01.11.1996 și s-a respins apelul formulat de numiții P. Ș. și P. I..
Prin decizia civilă nr. 1476/2.11.2005 a Curții de Apel București-Secția a IV-a Civilă au fost respinse recursurile formulate de reclamanții P. S. și P. I. și M. Bucuresti prin Primar General, ca nefondate, reținându-se, în esență, nevalabilitatea titlului statului și inexistența bunei credințe a reclamanților la încheierea contractului de vânzare - cumpărare. Astfel, considerentele hotărârii judecătorești au intrat în puterea lucrului judecat.
Prima instanță a reținut că legiuitorul a prevăzut dreptul chiriașilor cumpărători la restituirea prețului de piață, numai în cazul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, în timp ce pentru situația contractelor de vânzare-cumpărare desființate și care fuseseră încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995 a prevăzut doar dreptul la restituirea prețului plătit, actualizat în funcție de indicele de inflație.
În speță, contractul de vânzare-cumpărare prin care reclamanții au dobândit imobilul situat în București, .. 26, sector 2 a fost încheiat cu eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, sens în care prin decizia civilă nr. 218/2004 a Tribunalului București-Secția a V-a Civilă s-a dispus constatarea nulității absolute a acestui act juridic. S-a reținut astfel, în considerentele hotărârii faptul că la încheierea contractului de vânzare cumpărare nr.508/1996 au fost nesocotite prevederile art. 9 din Legea nr.112/1995, reclamanții nefăcând vreun demers pentru aflarea situației juridice a imobilului, cu atât mai mult cu cât la data de 28.07.1996, deci anterior încheierii contractului, numiții Visoiu I. și Visoiu S. formulaseră cerere de restituire în temeiul legii speciale.
Prin urmare, tribunalul a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea prețului actualizat al imobilului, în conformitate cu dispozițiile art.50 alin.2, 3 din Legea nr.10/2001.
Prin raportul de expertiză în specialitatea evaluarea proprietății imobiliare efectuat în cauză s-a stabilit valoarea de piață, motiv pentru care Tribunalul nu a avut în vedere concluziile acestuia.
Pentru considerentele reținute mai sus, tribunalul a admis în parte cererea cu privire la pretențiile formulate în subsidiar, respectiv contravaloarea prețului imobilului de 11.874.378 ROL, care a fost actualizat cu rata inflației, respingând pretenția principală având ca obiect restituirea prețului de piață, ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr.422/04.12.2012, Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă a respins apelul declarat de Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.M.B., împotriva sentinței civile nr. 746/30.03.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._/3/2008, a admis apelul declarat de reclamanții P. C. G., P. P. I. și P. Ș., împotriva sentinței civile nr.746/30.03.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._/3/2008, a desființat în parte sentința apelată și încheierea din 14.01.2011, a dispus trimiterea spre rejudecare a capătului de cerere privind obligarea pârâților la plata diferenței dintre valoarea de piață a imobilului și prețul actualizat, astfel cum a fost precizat și a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel București a reținut că apelul formulat de Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.M.B, este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Prima critică referitoare la lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice a fost găsită nefondată, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 50 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.1/2009 și invocată de reclamanți ca temei juridic al acțiunii sale.
Conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 221/2008, activitatea și structurile specializate pe domeniul economic au fost preluate de la M. Economiei și Finanțelor de către M. Economiei, iar activitatea și structurile specializate pe domeniul finanțelor au fost preluate de la M. Economiei și Finanțelor de către Ministerul Finanțelor Publice.
Așadar, în ambele situații prevăzute de lege (restituirea prețului actualizat sau restituirea prețului de piață), Ministerul Finanțelor Publice justifică legitimarea procesuală pasivă, diferită fiind doar întinderea despăgubirilor datorate.
În ceea ce privește recursul reclamanților, Curtea a constatat următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1476/2.11.2005 a Curții de Apel București-Secția a IV-a Civilă au fost respinse recursurile formulate de reclamanții P. Ș. și P. I. și M. București prin Primar General, ca nefondate, reținându-se, în esență, nevalabilitatea titlului statului și inexistența bunei credințe a reclamanților la încheierea contractului de vânzare - cumpărare. Din moment ce a fost reținută reaua credință a apelanților reclamanți, considerentele hotărârii judecătorești intrând în puterea lucrului judecat orice analiză ulterioară încalcă acest principiu.
În speță, contractul de vânzare-cumpărare prin care reclamanții au dobândit imobilul situat în București, .. 26, sector 2 a fost încheiat cu eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, sens în care prin decizia civilă nr. 218/2004 a Tribunalului București-Secția a V-a Civilă s-a dispus constatarea nulității absolute a acestui act juridic. Prin urmare, în mod legal tribunalul a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea prețului actualizat al imobilului, în conformitate cu dispozițiile art.50 alin. 2, 3 din Legea nr.10/2001.
Critica privind greșita anulare ca netimbrată a cererii privind obligarea pârâților la plata diferenței dintre valoarea de piață a imobilului și prețul actualizat, astfel cum a fost precizat este fondată ceea ce determină admiterea prezentului apel având în vedere cele ce urmează.
Potrivit art. 50 (2^1) din Legea nr. 10 /2001 Cererile sau acțiunile în justiție având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru.
În speță, fiind incidente dispozițiile sus arătate, s-a constatat că obligarea reclamanților la plata taxei de timbru este nelegală iar încheierea prin care a fost obligată fiind suspusă căilor de atac odată cu fondul a fost desființată, urmând ca instanța de fond să se pronunțe și pe acest capăt de cerere.
Prin decizia civilă nr.2201/13.06.2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursurile declarate de reclamanții P. C. G., P. P. I. și P. Ș. și de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP București împotriva deciziei civile nr. 422A din 4 decembrie 2012 a Curții de Apel București, Secția a IV-a Civilă.
Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, pornind de la situația de fapt stabilită de instanța de apel și care nu mai poate fi reanalizată în temeiul probatoriului deja administrat în cadrul controlului de nelegalitate a hotărârii, că problema de drept ce se solicită a fi dezlegată, este cea legată de încheierea contractului de vânzare – cumpărare cu respectarea sau eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, împrejurare de care depinde aplicarea unuia sau altuia dintre cele două articole, respectiv art. 50 alin. (2) și art. 501 din Legea nr. 10/2001, republicată, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009.
Așa cum corect a statuat și instanța de apel, contractul de vânzare – cumpărare nr. 508 din 1 noiembrie 1996 încheiat între S.C. F. SA și reclamanții P. Ș. și P. I. a fost anulat prin decizia civilă nr. 218/2004 a Tribunalului București, Secția a V-a Civilă, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1476 din 2 noiembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV-a Civilă, hotărâre în considerentele căreia s-a reținut că imobilul a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 223/1974, fără titlu, astfel că acesta nu putea face obiectul Legii nr. 112/1995.
S-a mai reținut că foștii proprietari ai imobilului în litigiu formulaseră o cerere de retrocedare a imobilului la data de 28 iulie 1996, astfel încât buna credință a chiriașilor – cumpărători nu a fost perfectă, adică lipsită de orice culpă sau chiar îndoială, deci prezumția de bună – credință a acestora nu poate opera în favoarea lor.
Stabilit fiind că imobilul nu putea face obiectul Legii nr. 112/1995, rezultă fără putință de tăgadă că înstrăinarea către chiriași s-a făcut cu eludarea art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care face trimitere la cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare – cumpărare, încheiate cu eludarea Legii nr. 112/1995 au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Susținerile recurenților – reclamanți că foștii proprietari încasaseră în anul 1979 despăgubiri în sumă de 22.121 lei, că nu au contestat la acel moment, titlul statului, fiind respectate cerințele art. 9 din Legea nr. 112/1995 au fost apreciate lipsite de temei legal câtă vreme a fost stabilit în mod irevocabil că aceștia nu au fost de bună – credință la încheierea contractului de vânzare – cumpărare.
Așa fiind, recursul formulat de către reclamanți a fost respins ca nefondat.
Cât privește criticile invocate în recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice referitoare la lipsa calității sale procesuale pasive, prin raportare la dispozițiile art. 1337 și 1341 Cod civil, pe motiv că răspunderea pentru evicțiune se angajează în sarcina vânzătorului, care în speță este Primăria Municipiului București și nu recurentul, instanța de apel a reținut că legal în aplicarea normei art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, pârâtul are calitate procesuală activă.
Astfel, dispozițiile art. 50 alin. 3, stabilesc în sarcina recurentului că „restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare – cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările și completările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile se face de către Ministerul Finanțelor Publice”.
Prin urmare legea specială stabilește în sarcina recurentului obligația de plată a prețului plătit de chiriașii cumpărători astfel încât recurentul - pârât are calitate procesuală pasivă în cauză.
Cauza s-a reînregistrat pe rolul Tribunalului București la data de 12.09.2013.
Prin sentința civilă nr.2091/13.12.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis excepția lipsei calității procesual pasive, a respins cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală, a respins cererea formulată de reclamanții P. Ș. C., P. P. I., P. C. G., în contradictoriu cu paratul M. București prin Primar General, ca neîntemeiata, a constatat cererile de chemare în garanție formulate împotriva chemaților în garanție Ministerul Finanțelor Publice, M. București prin Primar General și . fără obiect.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 746/30.03.2012 pronunțată de Tribunalul București s-a constatat că reclamanții sunt persoane îndreptățite la restituirea prețului actualizat al imobilului. Aceste considerente au intrat în puterea lucrului judecat prin respingerea căilor de atac promovate asupra acestor împrejurări.
Cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive invocate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, tribunalul a reținut temeinicia acesteia. Pretenția de față este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 969, 1073, 1337-1351 C.civ.. Or, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu a fost parte în contractul de vânzare - cumpărare nr.508/1.11.1996 pentru a putea analiza, în sarcina acestuia o eventuală nesocotire a clauzelor contractului, conform art. 969 C.civ.. Potrivit art. 1337 C.civ, în caz de evicțiune totală sau parțiala a lucrului vândut, vânzătorul este de drept obligat să răspundă, prin acoperirea prejudiciilor încercate de cumpărător. Or, este lesne de observat, examinând mențiunile contractului de vânzare - cumpărare nr. 508/1.11.1996 ca în calitate de vânzător a stat Primăria Municipiului București. Ca atare, în sarcina pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu ar putea fi atrasă o eventuală răspundere contractuală, motiv pentru care instanța a admis excepția lipsei calității procesual pasive, respingând cererea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală.
În atare condiții, cererea de chemare în garanție a Municipiului București prin Primar General și a . de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a fost constatată fără obiect.
În ceea ce privește pretenția formulată împotriva pârâtului M. București prin Primar General, tribunalul a statuat asupra netemeiniciei sale.
În materia imobilelor care au făcut obiectul unor contracte de vânzare - cumpărare pe tărâmul Legii nr. 112/1995, legiuitorul a derogat de la dreptul comun, edictând norme speciale care reglementează atât persoana pasibilă de a răspunde pecuniar în caz de desființare a actului juridic, cât și modalitatea în care cel păgubit își poate repara prejudiciul. În acest sens vin dispozițiile Legii nr. 10/2001.
. chiar reclamanții, cererea de chemare în judecată, în forma inițială, a fost înregistrata pe rolul instanței anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1/2009, respectiv la data de 19.11.2008, dar aceasta împrejurare nu are nicio relevanță asupra întinderii reparației ce poate fi pretinsă de fostul cumpărător. Pentru că dispozițiile art.50 alin. 2-3 din Legea nr. 10/2001 (forma în vigoare la data de 19.11.2008) prevedeau posibilitatea fostului chiriaș, al cărui contract de vânzare - cumpărare fusese încheiat cu eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 să solicite restituirea prețului actualizat în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice. Or, reclamanții tocmai în această situație se găsesc, conform dispozitivului sentinței civile nr. 746/30.03.2012, ce se bucură de autoritatea lucrului judecat.
Cum a statuat Înalta Curte, dispozițiile art. 501 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 1/2009 nu fac decât să aplice instituția răspunderii pentru evicțiune într-un domeniu particular, cel al imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 și înstrăinate de stat unor chiriași de bună credință în baza Legii nr. 112/1995.
Nu au fost primite susținerile reclamanților, privind incidența normelor de drept comun în materie de evicțiune și calitatea de debitor a vânzătorului din contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, conform principiului specialia generalibus derogant, norma specială înlătură de la aplicare norma de drept comun. În materia examinată, Legea nr. 10/2001 (lege specială) stabilește condițiile de restituire a prețului actualizat și a celui de piață, precum și calitatea Ministerului Finanțelor Publice de plătitor, în numele și pe seama Statului debitor al obligației de restituire, aceste prevederi legale având prioritate de aplicare. ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 6233 din 21 septembrie 2011.
Pentru aceste motive, tribunalul a respins cererea care face obiectul prezentului dosar, ca neîntemeiată, reținând că, în fapt reclamanții au beneficiat deja de reparația legală.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârât împotriva Ministerului Finanțelor Publice (fila 22, dosarul civil nr._/3/2008), văzând dispozițiile art. 60 alin. 1 Cod de procedură civilă, tribunalul a reținut că este rămasa fără obiect, dat fiind că pârâtul nu a căzut în pretenții.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
- un prin motiv de critica îl reprezintă contradictorialitatea dintre motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice și motivarea pe fondul cererii.
Astfel, deși pentru admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, instanța fondului își argumentează această soluție pe dispozițiile dreptului comun în materie de evicțiune, respinge totuși cererea pe fond cu motivarea că dispozițiile dreptului comun în materia evicțiunii nu ar fi aplicabilă, situația juridică fiind reglementată de către art.50 alin.(2) și (3) din Legea nr.10/2001, care exclude aplicarea dreptului comun.
Nu se poate ca în analiza excepțiilor instanța să aprecieze ca fiind aplicabil un text de lege, respectiv dreptul comun, iar în soluționarea fondului să constate că acesta nu mai este aplicabil. |
- instanța de fond omite a observa faptul că art.50 alin.(2) și (3) nu reglementa, la data sesizării instanței, posibilitatea generică a cumpărătorilor evinși potrivit Legii nr.112/1995 de a fi despăgubiți ci reglementa care anume cotă din aceste despăgubiri să fie suportată de Ministerul Finanțelor Publice, neexistând nici un articol sau text de lege care să interzică aplicarea dreptului comun, respectiv dreptul de a trage la răspundere vânzătorul, la momentul sesizării instanței.
Așadar, până la data intrării în vigoare a acestui articol, publicat în Monitorul Oficial nr.63/03.02.2009, era aplicabil dreptul comun în materia prețului de piață.
Apelanții – reclamanți solicită să se observe că instanța a fost sesizată la data de 19.11.2008, anterior intrării în vigoare a acestui text de lege.
Orice modificare legislativă intervenita după momentul la care reclamanții au sesizat instanța de judecată, nu ar trebui să li se aplice, în condițiile în care, legea civilă nu retroactivează indiferent de caracterul ei de lege specială.
Respingerea cererii cu motivarea că art.50 alin.(2) și (3)din Legea nr.10/2001 prevedea doar restituirea prețului actualizat plătit (deși așa cum s-a arătat aceste texte nu reglementează un drept substanțial ci doar chestiuni de natură procedurală), iar dreptul comun nu ar fi aplicabil potrivit principiului specialia generalibus derogant, ar putea întruni ipoteza denegării de dreptate prevăzută de către Codul Civil 1864 la art.3.
- în ceea ce privește reaua credință a apelanților - reclamanți, față de maniera în care aceasta a fost aplicată prezentului litigiu, s-au formulat următoarele critici:
Decizia nr.1476/03.11.2005 a Curții de Apel București, Secția a IV-a Civilă a fost dată cu opinie separată, unul dintre magistrații completului în mod judicios apreciind că se impunea menținerea contractului de vânzare – cumpărare, soluția din apel fiind pronunțată cu încălcarea Legii nr.112/1995 și a Codului civil.
- pe fondul cauzei, apelanții – reclamanți solicită să se observe că sunt întrunite condițiile prevăzute de către Codul Civil 1864.
Față de împrejurarea că s-a stabilit irevocabil restituirea prețului plătit actualizat, apelanții – reclamanți, pentru a nu se afla în situația unei îmbogățiri fără justă cauză, solicită doar diferența dintre acesta și valoarea imobilului Ia data evicțiunii, așa cum a fost stabilit prin expertiză.
Potrivit dispozițiilor art.296 Cod de procedură civilă, Curtea va găsi nefondat apelul pentru următoarele considerente:
În primul ciclu procesual al cauzei s-a soluționat irevocabil în parte acțiunea reclamanților, stabilindu-se că din perspectiva Legii nr.10/2001, republicată, acestora li se cuvine drepturile prevăzute de dispozițiile art.50 alin.2 și 3, respectiv sunt îndreptățiți la obținerea prețului reactualizat, preț achitat la momentul încheierii contractului de vânzare – cumpărare nr.508/01.11.1996.
Potrivit dispozițiilor art.315 Cod de procedură civilă, chestiunile de drept dezlegate de hotărârea din recurs sunt obligatorii pentru instanțe în rejudecare.
Având în vedere că prin decizia nr.422/04.12.2012 a Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă s-a trimis spre rejudecare numai capătul de acțiune privind obligarea pârâților la plata diferenței dintre valoarea de piață a imobilului și prețul reactualizat, capăt de cerere întemeiat de reclamanți pe dreptul comun, și că prin decizia nr.3301/2013 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul îndreptat împotriva deciziei nr.422/2012, se constată că instanța de fond a soluționat în mod corect doar acest capăt de acțiune.
Ori, atâta vreme cât în soluționarea acestui capăt de acțiune reclamanții – apelanți au invocat dispozițiile art.1337 și 1334 Cod civil, instanța de fond avea obligația stabilirii prioritare a persoanei obligate în acest raport juridic dedus judecății prin stabilirea calității procesual pasive.
Calitate procesual pasivă pe dreptul comun are vânzătorul, deci M. București și nu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice care nu poate răspunde pentru evicțiune.
Ca atare, în mod corect instanța de fond a respins acest capăt de acțiune față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsă calitate procesual pasivă.
Pe fondul acestui capăt de acțiune instanța de fond a constatat în mod legal că nu sunt întrunite condițiile art.1337 și 1334 Cod civil, întrucât singurele drepturi ce se cuvin reclamanților din prezenta cauză sunt cele prevăzute de legea specială, respectiv art.50 alin.2 din Legea nr.10/2001, republicată, așa cum a statuat și instanța de recurs în primul ciclu procesual.
Apelanții – reclamanți, deși nu sunt îndreptățiți, încearcă să eludeze dispozițiile speciale ale Legii nr.10/2001 și să lase fără conținut dispozițiile art.50 alin.2 din Legea nr.10/2001, încercând să ajungă să recupereze integral prețul de piață sau de circulație al imobilului în litigiu, solicitând să li se adauge (în baza dreptului comun ce nu poate fi aplicat în speță), la prețul reactualizat deja primit diferența până la prețul de circulație al imobilului, adică ceea ce au solicitat și le-a fost respins irevocabil prin primul capăt al acțiunii.
Întrucât nu li se poate crea o situație mai grea în propria cale de atac, instanța de apel nu a pus în discuția părților inadmisibilitatea acestui capăt de acțiune nesoluționat în primul ciclu procesual.
Apelanții pretind în mod nejustificat și faptul că nu li se poate aplica dispozițiile art.50 alin.2 din Legea nr.10/2001, întrucât acest text de lege nu era în vigoare la data introducerii acțiunii (19.11.2008).
Curtea constată că reclamanții prin acțiunea modificatoare au solicitat expres să li se aplice dispozițiile speciale ale Legii nr.1/2009, de modificare a Legii nr.10/2001, astfel încât nu se poate reproșa instanței de fond că a analizat și dispus pe temeiurile de drept cu care a fost învestită.
Criticile vizând greșita reținere a relei credințe a reclamanților chiriași cumpărători pe Legea nr.112/1995 nu pot fi analizate în prezentul recurs în primul rând pentru faptul că prima instanță de recurs din primul ciclu procesual a reținut că reaua credință a reclamanților a fost reținută cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr.218/2004 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă (care a anulat contractul de vânzare – cumpărare nr.508/01.11.1996), astfel încât, potrivit dispozițiilor art.315 Cod de procedură civilă, această dezlegare de drept este obligatorie pentru judecătorii din al doilea ciclu procesual.
Față de aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr.2091/13.12.2013 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, pe care o menține ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanții – reclamanți P. Ș., P. P. I. și P. C. G., toți cu domiciliul ales la C..Av.O. I. V., în București, ., ..2, ., sector 3, împotriva sentinței civile nr.2091 din 13.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. R. prin M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291 – 293, sector 6 și cu intimații-chemați în garanție M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, . Gerota nr.13, sector 2, M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291 – 293, sector 6 și . sediul în București, ..32, corp B, sector 2.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I.-A. H.-P. E. V.
GREFIER
Ș. P.
Red.I.A.H.P.
Tehdact.R.L.
10 ex./27.08.2014
TB-S.5 – C.L.B.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 248/2014. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 746/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
