Conflict de competenţă. Sentința nr. 147/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 147/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-12-2014 în dosarul nr. 8112/3/2013**
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 147 F
Ședința din Camera de Consiliu din data de 04.12.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN :
PREȘEDINTE: ANTONELA CĂTĂLINA BRĂTUIANU
GREFIER: G. C. A.
***************
Pe rol pronunțarea asupra conflictului negativ de competență constatat de Tribunalul București Secția a III-a Civilă prin sentința civilă nr. 1215 din data de 30.09.2014, având în vedere necompetența funcțională între instanța civilă și instanța de contencios administrativ, în cauza privind cererea formulată de reclamantul G. E. domiciliat în București ., .,., sectorul 5, in contradictoriu cu pârâtele C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților cu sediul în București Calea Floreasca nr.202, sectorul 1, având ca obiect „obligație de a face - Legea nr.10/2001”.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 20 noiembrie 2014, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 27 noiembrie 2014, apoi la 04.12.2014.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, la data de 08.01.2013 sub nr._, reclamantul G. E., în contradictoriu cu A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire pentru terenul în suprafață de 589 mp, situat în București, ., sector 1, care face obiectul dispoziției Primarului General al Municipiului București nr._/16.11.2011; obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de conversie; obligarea pârâtelor la plata penalităților de întârziere în
cuantum de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea din data de 15.02.2013, Curtea de Apel București a scos cauza de pe rol și a trimis-o Tribunalului București - Secția contencios administrativ și fiscal, față de dispozițiile art. XXIII alin. 3 din Legea nr. 2/2013 și față de dispozițiile art. X.
Pe rolul Tribunalului București - Secția Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal cauza a fost înregistrată la data de 22.02.2013 sub nr._ .
Prin încheierea din data de 03.06.2014 Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței funcționale a instanței și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea uneia dintre secțiile civile ale Tribunalului București. În motivare, s-au reținut următoarele:
Potrivit art. 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificat prin Legea nr. 2/2013, revine secției de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază reclamantul competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia.
Însă, în cauza dedusă judecății, față de modificările legislative de imediata aplicare intervenite în materie, sunt incidente dispozițiile art. 35 alin. 1 și 2 din Legea nr. 165/2013 care stabilesc competența secției civile a tribunalului pentru soluționarea unor astfel de litigii.
Astfel, potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. 1 în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. În cazurile prevăzute la alin. 1 și 2, instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile acestei legi.
Potrivit art. 17 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, iar art. 18 alin. 3 prevede că această Comisie Națională preia atribuțiile Comisiei Centrale
pentru Stabilirea Despăgubirilor și funcționează până la finalizarea procesului de retrocedare.
Noua procedură a emiterii deciziilor de compensare este fundamental diferită față de cea de emitere a titlurilor de despăgubire prevăzute de vechea Lege nr. 247/2005, pe care a fost întemeiată inițial cererea reclamantului. S-au adoptat principii diferite de evaluare și compensare și s-au prevăzut operațiuni administrative distincte.
Art. 16 din Legea nr. 247/2005 prevedea obligația Secretariatului Comisiei Centrale de a proceda la centralizarea dosarelor în care cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care le trimitea evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, iar după întocmirea raportul de evaluare, C. C. proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
De asemenea, potrivit art. 18 alin. 1 din Legea nr. 247/2005, după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților emitea un titlu de conversie și/sau un titlu de plată ce se înainta Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în vederea efectuării operațiunilor de plată.
Aceste dispoziții au fost abrogate prin art. 50 alin. 1 lit. c din Legea nr. 165/2013, astfel că nu se poate obliga autoritatea pârâtă la îndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 16 și 18 din Legea nr. 247/2005, cât timp acestea au fost înlăturate de legiuitor prin abrogare expresă.
În prezent, conform art. 21 din Legea nr. 165/2013, evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a acestei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte, ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit, iar în cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.
Cererea de chemare în judecată poate fi analizată după data intrării în vigoare a noilor dispoziții numai de instanța civilă conform art. 35 din Legea nr. 165/2013, competenta de soluționare a litigiului fiind guvernată de legea nouă. Caracterul eminamente civil al unei cereri de finalizare a procedurii de acordare a despăgubirilor conform Legii nr. 165/2013 rezultă și din dispozițiile art. 35 alin. 3, conform cărora instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile acestei legi.
De altfel, reclamantul a modificat acțiunea introductivă, prin precizarea cadrului procesual pasiv și obiectului acțiunii, în sensul că se
solicită obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea deciziei de compensare, în baza art. 17 și următoarele din Legea nr. 165/2013.
Fiind vorba despre o modificare de substanță a textelor de lege aplicabile, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 725 alin. 2 Cod procedură civilă, premisa acestui articol fiind evident aceea a menținerii aceluiași cadru procesual, pe parcursul unor modificări legislative referitoare la competență.
În cauza de față, însă, ținând seama de noile prevederi legale ale legii speciale, instanța de contencios administrativ nu și-ar mai putea justifica în continuare competența funcțională, întrucât nu se mai solicită verificarea legalității refuzului autorității administrative de a emite un act prin raportare la legea în vigoare la data manifestării sale.
Statuările recente ale Curții Constituționale referitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 4 raportat la art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013 nu sunt relevante cu privire la modalitatea de soluționare a excepției necompetenței funcționale, instanța de control constituțional găsind ca fiind contrare Constituției și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevederile noii legi referitoare la termenele nou introduse, în contextul proceselor deja aflate pe rolul instanțelor de judecată. De altfel, excepțiile de neconstituționalitate analizate au fost invocate în dosare aflate pe rolul secțiilor civile. Trimiterea cererii modificate la instanța civilă, singura competentă să pronunțe soluții în temeiul Legii nr. 165/2013, nu reprezintă o încălcare a art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reclamanților fiindu-le recunoscut pe deplin dreptul de acces la instanța judecătorească devenită competentă ca efect al schimbării cadrului procesual.
Pe rolul Secției a III-a Civilă a Tribunalului București, cauza a fost înregistrată la data de 28.07.2014 sub nr._ **.
Prinsentința civilă nr. 1215/30.09.2014, Tribunalul București – Secția a III-a Civilăa admis excepția necompetenței sale funcționale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal. Totodată, a constatat ivit conflict negativ de competență și a trimis cauza Curții de Apel București în vederea soluționării acestuia.
Pentru a hotărî astfel, analizând cu prioritate, față de dispozițiile art. 158 Cod procedură civilă, excepția necompetenței funcționale, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea sa inițială de chemare în judecată și formulată la data de 08.01.2013, reclamantul a solicitat obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire
pentru terenul în suprafață de 589 mp, situat în București, ., sector 1, care face obiectul dispoziției Primarului General al Municipiului București nr._/16.11.2011, obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de conversie și obligarea pârâtelor la plata penalităților de întârziere în cuantum de 100 lei pentru fiecarea zi de întârziere.
Potrivit art. 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificat prin Legea nr. 2/2013, revine secției de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază reclamantul competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia.
Ulterior introducerii acțiunii și înregistrării acesteia pe rolul Tribunalului București Sectia a II-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat obligarea pârâtei C. Națională pentru Compensarea Imobilelor (continuatoarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor) la emiterea deciziei de compensare și la plata penalităților de întârziere.
Tot ulterior introducerii acțiunii, a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013, respectiv la data de 16.05.2013, care a adus modificări atât în ceea ce privește procedura în fază administrativă, cât și în ceea ce privește competența instanțelor în etapa ulterioară, contencioasă.
Art. 4 din Legea nr. 165/2013, prevede faptul că dispozițiile acestei legi se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, fără însă să prevadă în mod expres că instanțele de contencios administrativ deja investite cu aceste cereri în baza legii vechi devin de drept, necompetente, art. 35 prevăzând doar faptul că deciziile emise cu încălcarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărei circumscripție se află sediul entității.
În plus, prin Decizia CCR nr. 269/2014 a fost admisă exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.
Curtea Constituțională a tranșat problema aplicabilității prevederilor Legii nr. 165/2003 proceselor în curs, constatând neconstituțional art. 4 teza a II-a.
În examinarea excepției de neconstituționalitate, Curtea a reținut că obiectul cauzelor în care aceasta a fost ridicata îl reprezintă tocmai soluționarea cererilor prin care se solicită instanțelor de contencios administrativ să oblige C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor să ia măsurile necesare pentru stabilirea și plata – potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005 – a despăgubirilor aferente unor imobile a căror restituire în natură nu mai este posibilă, revendicate în baza prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Curtea Constituțională a reținut în motivarea deciziei sale că, în condițiile în care un nou text de lege devine aplicabil proceselor în curs de desfășurare, riscul apariției unui dezechilibru procesual între părțile din litigiu trebuie înlăturat de instanțele de judecată printr-o interpretare a acestuia în respectul exigențelor impuse de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prin art. 6 care consacră dreptul la un proces echitabil, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora: „Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte”.
În acest sens, Curtea Constituțională a reținut că, pentru a contracara riscul menționat al apariției unui dezechilibru procesual și pentru a conferi, în același timp, eficacitate măsurilor de finalizare a procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, instanța de contencios administrativ sesizată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 va trebui să pronunțe – în acord cu dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 care precizează soluțiile pe care le poate da instanța – o hotărâre prin care să instituie în sarcina Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor obligația de a verifica existența dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, de a aprecia cu privire la întinderea acestuia și de a evalua despăgubirile cuvenite în cazul în care, după examinarea dosarului, aceasta ajunge la concluzia că solicitantul este titularul dreptului de proprietate, precum și de a emite decizia de compensare în puncte a acestora.
C. Națională pentru Compensarea Imobilelor va trebui să ducă la îndeplinire obligațiile impuse de instanță în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, astfel cum prevede art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Rezultă din motivarea deciziei Curții Constituționale, nu numai faptul că dispozițiile art. 4 teza a II-a din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituționale și că, prin urmare, această lege nu se aplică proceselor în curs la momentul apariției legii, dar și faptul că secția de contencios a tribunalului rămâne competentă să analizeze și să soluționeze aceste cererii în acord cu Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În sprijinul acestei opinii vin și dispozițiile legale referitoare la aplicarea în timp a normelor de competență.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 725 Cod procedură civilă, procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal investite vor continua să fie judecate de acele instanțe, indiferent de precizările făcute de reclamant, pe parcursul soluționării cauzei.
Pentru toate aceste motive, tribunalul civil a constatat că este întemeiată excepția necompetenței funcționale și că această competență aparține instanței de contencios administrativ, instanța legal investită la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.
Asupra conflictului negativ de competență, ivit în baza art. 133 Noul C.pr.civilă, Curtea reține următoarele:
Prin art. X din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, au fost modificate prevederile art.20 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, în sensul că s-a stabilit competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, în ipoteza contestării deciziei adoptate de C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor sau în ipoteza refuzului adoptării acestei decizii, în.
Prin art. 25 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă este stabilit că „procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal investite vor continua să fie judecate de aceste instanțe, potrivit legii sub care au început”.
Într-adevăr, urmare a Legii nr. 165/2013, a intervenit o schimbare a competenței instanței legal învestite, în speță Tribunalul București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, însă această schimbare s-a produs în cursul judecății, după înregistrarea cererii pe rolul acestei instanțe, astfel că aceasta trebuie să păstreze cauza spre judecată, în temeiul dispoziției legale menționate.
Dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2004 prevăd aplicarea noii proceduri reglementate de această lege și în cazul litigiilor aflate pe rolul instanțelor, fără însă a deroga, în materie de competență, de la regula conținută de codul de procedură civilă, expusă mai sus.
Prin urmare, instanța sesizată, secția de contencios administrativ a Tribunalului București a rămas competentă să soluționeze cererea cu care a fost investită.
În consecință, în temeiul art. 135 din Codul de procedură civilă, Curtea va stabili competența funcțională de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București – Secția C. Administrativ și Fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența funcțională de soluționare a cauzei privind pe reclamantul G. E., domiciliat în București ., ., ., sectorul 5, în contradictoriu cu pârâtele C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților cu sediul în București Calea Floreasca nr. 202, sectorul 1, în favoarea Tribunalului București – Secția de C. Administrativ și Fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.12.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. C. B. G. C. A.
Red. ACB
Tehnored. ACB/PS 4 ex.
Jud. TB – S a II-a C.: B. R.
Jud. TB – S a III-a: E. M. S.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1506/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 310/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
