Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1448/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1448/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 2315/2/2014
Dosar nr._
(838/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1448
Ședința publică de la 9.10.2014.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - MARI ILIE
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de revizuire a deciziei civile nr. 358 din 05.03.2014, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr._/4/2005, formulată de revizuienții E. D. G. și E. A. S., în contradictoriu cu intimații B. C., B. L. P., D. M. C., D. E., D. N., H. M. D. G., R. R., R. M., M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL G. și C. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul C. D. C., în calitate de reprezentant al revizuienților E. D. G. și E. A. S., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2014, eliberată de Baroul București, anexată la fila 45 din dosar, consilierul juridic M. I., în calitate de reprezentant al intimatului pârât M. București prin Primarul G., conform delegației anexate la fila 47 din dosar, intimații B. C. și D. N. personal, avocatul B. A. M., în calitate de reprezentant al intimatului H. M. D. G., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2014, eliberată de Baroul București, atașată la fila 21 din dosar, lipsind intimații B. L. P., D. E., D. M. C., R. R., R. M. și C. G. al Municipiului București.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor cererii de revizuire, însă, cu prioritate, pune în discuție competența acestei instanțe în ceea ce privește soluționarea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă.
Avocatul revizuienților consideră că, în ceea ce privește revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 din codul de procedură civilă este admisibilă, competența de soluționare revenind Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cu privire la dispozițiile art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă, apreciază că instanța competentă să soluționeze cererea este Curtea de Apel București.
Arată că, în opinia sa, dispozițiile art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă sunt incidente întrucât hotărârea atacată este definitivă, s-a evocat fondul cauzei.
Cu privire la faptele pe care întemeiază cererea de revizuire, solicită a se avea în vedere că probele administrate pe parcursul întregului proces nu aui fost evaluate la adevărata lor valoare.
Urmează a se observa faptul că instanța Curții de Apel a reținut că reclamantul intimat din prezenta cauză a notificat SCAVL Berceni SA, fără a produce o dovadă în sensul în care exista un dosar pe rol sub nr._/1996 (fila 83 din dosarul Tribunalului București), înscris prin care se arăta că pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București exista un dosar cu nr._/1997, în care a fost pronunțată o soluție de respingere. Arată că prin această adresă transmisă SCAVL Berceni SA se făcea referire la un dosar care a fost respins. Arată că dosarul în care s-a constatat neaplicabilitatea Decretului nr.92/1950 este dosarul nr. 9897/1997.
Interpelat fiind e instanță, în sensul de a preciza care anume teză din art. 322 este incidentă în prezenta cauză, avocatul revizuienților consideră că este vorba de teza ultimă, respectiv atunci când „s-a dat mai mult decât s-a cerut”.
Susține că s-a dat mai mult decât s-a cerut, deoarece temeiurile de drept ale cererii de chemare în judecată au fost dispozițiile art. 948 pct.4, art. 966 și art. 968 din vechiul Codul civil, art. 6 din Legea nr. 213/1998, iar la termenul din 30.01.2010, cu încălcarea dispozițiilor art. 312 din Codul de procedură civilă, partea adversă invocă în completare și prevederile art. 46 din Legea nr.10/2001, iar instanțele analizează cererea prin prisma dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Prin urmare, consideră că a fost încălcat principiul disponibilității, în cauză fiind incidentul de plus petit.
Cu privire la cheltuielile de judecată ocazionate cu prezentul proces, arată că înțelege să le solicite pe cale separată.
Avocatul intimatului H. M. D. G. arată că în ceea ce privește condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă, consideră că nu sunt îndeplinite în speța de față.
Solicită a se avea în vedere că în ceea ce privește susținerile orale ale reprezentantului revizuienților, acestea au fost formulate pentru prima dată la acest termen. A remarcat faptul că partea adversă a dat citire motivelor de revizuire formulate de către o altă parte, respectiv B. C..
Trimiterile la situația privitoare la nepronunțarea asupra unor aspecte pe care partea pe care o reprezintă nu le-a solicitat și a unor temeiuri de drept pe care nu le-ar fi invocat, se poate observa că acestea nu se regăsesc în cererea de revizuire formulată de către soții E..
Arată că a încercat să selecteze și să desprindă care anume aspecte
s-ar încadra în prevederile art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă, însă nu a reușit să regăsească elementele prevăzute de textul menționat. În schimb, revizuienții încearcă să producă pe calea unei căii extraordinare de atac rediscutarea pe fond a unor aspecte care au făcut deja obiectul analizării în calea de atac a recursului.
Prin urmare, apreciază că instanța de recurs s-a pronunțat asupra tuturor aspectelor care au făcut obiectul cererilor de recurs formulate în cauză, a analizat întreg ansamblul probator, motiv pentru care apreciază că cererea de revizuire nu este admisibilă.
În ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă, competența revine Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Reprezentantul intimatului M. București prin Primarul G. apreciază că, în ceea ce privește pct. 2 din art. 322 din Codul de procedură civilă, este admisibilă în principiu cererea de revizuire, iar în ceea ce privește pct. 7 urmează a se dispune declinarea competenței de soluționare în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Intimații B. C. și D. N., având pe rând cuvântul, solicită a se lua act că înțeleg să achieseze la concluziile apărătorului revizuienților.
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:
La data de 04.04.2014 revizuienții E. A. S. și E. D. G. au formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr.358/05.03.2014, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, solicitând schimbarea în tot a hotărârii a cărei revizuire se cere, cu consecința admiterii recursului declarat de revizuienți.
În motivare, revizuienții arată că, potrivit art.322 „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: …2. dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut; …7. dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate”.
Revizuienții au arătat că decizia a cărei revizuire se solicită s-a pronunțat având reținută ca situație de fapt o premiză a cărei dezlegare a fost dată de instanța Curții de Apel București Secția a - IV - a Civilă prin Decizia nr.2136R/10.12.2013.
Prin pronunțarea acestei decizii, legalitatea încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 1212/06.01.1997, prin care revizuienții au dobândit proprietatea asupra apartamentului 11 capătă putere de lucru judecat.
Astfel, se reține de către instanța Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă că, intimatul reclamant H. M. nu a probat faptul că, cumpărătorii din imobilul ce este compus din apartamentele revendicat, au cunoscut existența litigiului aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București sau de existența notificării adresate Comisiei de Aplicare a Legii nr.112/1995, înlăturând astfel reaua-credință a dobânditorilor la încheierea contractului.
Chiar dacă decizia invocată face referire la un alt contract de vânzare-cumpărare, contractul nr.1517/01.07.1997, se observă că împrejurările care au dus la încheierea acestui contract nu diferă de cele existente la încheierea contractului 1212/06.01.1997.
Revizuienții au mai arătat că prin decizia Curții de Apel București Secția a - IV - a Civilă nr. 2136R/10.12.2013 s-a reținut faptul că, dosarul în care s-a pronunțat sentința civilă nr._/1997, se afla pe rolul Judecătoriei sector 2, o instanță care nu era cea a situării imobilului – sectorul 4, astfel că, cumpărătorii, în accepțiunea revizuienților - toți cumpărătorii, nu aveau posibilitatea să cunoască existența acestui dosar, deoarece nu exista la acel moment o evidență computerizată, ținută în raport de numele persoanelor implicate în proces sau pe un alt criteriu raportat la care cumpărătorii să poată face demersuri pentru identificarea unor procese care să îi intereseze.
Totodată, se reține că, nu reiese din probatoriul administrat în cauză că la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare - iulie 1997 – exista vreun referat care să alerteze pe cumpărători despre existența dosarului pe rol sau despre notificarea făcută de reclamant.
Or, dacă acest referat nu exista în luna iulie a anului 1997, acesta nu putea exista în luna ianuarie 1997, când s-a încheiat contractul revizuienților E..
Mai constată Curtea de Apel că, chiar dacă notificarea invocată de reclamantul H. M. a fost comunicată Primăriei sector 4, nu există la dosarul cauzei nicio dovadă a faptului că această notificare a fost comunicată și . fapt nefiind probat de către reclamant intrând sub puterea lucrului judecat.
Tot în dovedirea existenței bunei-credințe a dobânditorilor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare întemeiat pe dispozițiile Legii nr.112/1995 arată Curtea de Apel București Secția a - IV - a Civilă că, se are în vedere și faptul că la momentul încheierii contractului - iulie 1997 - Decretul nr. 92/1950 nu era declarat drept titlu nevalabil de preluare a imobilului printr-o dispoziție legală, iar practica instanțelor de judecata nu era nici ea relevantă în acest sens (situație care nu putea diferi anterior, adică în ianuarie 1997).
Așa fiind, nu se poate reține că acești cumpărători au avut vreun element pe baza cărora să poată cunoaște demersurile promovate de reclamant pentru restituirea imobilului și să pună la îndoială dreptul vânzătorului asupra imobilului, în raport de care să fie de rea-credință la încheierea contractului.
Toate aceste constatări ale situației de fapt care au dus Ia încheierea contractului de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr.112/1995 sunt intrate sub puterea lucrului judecat, neputând fii infirmate la o altă judecată a cauzei.
Revizuienții au arătat că rațiunea care a dus la încheierea contractului pentru apartamentul nr.10 în luna iulie 1997, exista și la momentul încheierii contractului pentru apartamentul nr.11 în ianuarie 1997, situația de fapt constatată de Decizia 2136R/2013 fiind comună ambelor contracte.
Revizuienții au solicitat a se constata intervenită puterea de lucru judecat. O hotărâre judecătorească poate fi invocată cu putere de lucru judecat atunci când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleași părți, să se discute același obiect și aceeași cauza.
Așadar, dezlegarea asupra unei probleme de drept date printr-o hotărâre irevocabilă este de natura să clarifice din acel moment acea problemă, creând speranța legitimă că ea nu va mai fi negată de o altă instanță de judecată într-o procedura ulterioară.
Tot în doctrină și în practică s-a statuat că puterea de lucru judecat nu este limitată la dispozitivul hotărârii, ci ea se întinde și asupra considerentelor hotărârii, astfel încât problemele deduse judecății într-un litigiu dintre aceleași părți trebuie avute în vedere de către instanța sesizata ulterior, chiar dacă obiectul cauzei diferă (însă se află în legătură cu acesta).
Practic, prin decizia a cărei revizuire se solicită, s-a rejudecat situația existentă la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr.1212/06.01.1997, care era identică cu cea existentă la momentul încheierii contractului 1517/01.07.1997, încălcându-se astfel prezumția lucrului judecat.
In drept: art. 322 pct. 2 și 7, art.327 Cod procedură civilă.
Curtea, analizând cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, constată următoarele:
Potrivit art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Aceasta dispoziție legală vizează inadvertențele dintre obiectul pricinii supus judecății și ceea ce s-a pronunțat, deși nu s-a cerut (extra petita), nu s-a pronunțat, deși s-a cerut (minus petita), și s-a dat mai mult decât s-a cerut (plus petita).
Potrivit doctrinei de specialitate și practicii judiciare în sensul acestui text, prin „lucru cerut" se înțeleg numai cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia și au stabilit obiectul pricinii supus judecății, care se reflectă în dispozitiv.
Curtea constată că specificul acestor cereri constă în faptul că, prin pronunțarea asupra lor, instanța poate pune capăt litigiului, statuând prin admitere sau respingere, în acea parte a hotărârii care poate fi pusă în executare și care este reprezentată de dispozitiv.
Potrivit art. 294 alin. 1 teza 1 din Codul de procedură civilă, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi, iar potrivit art. 316 din Codul de procedură civilă, dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol.
Potrivit doctrinei judiciare și practicii juridice în materie, cererea este nouă dacă este distinctă de cele care s-au formulat în primă instanță, tinzând la o „condamnare” care nu a fost solicitată până în această etapă. Aceste cereri noi diferă de cererea originară prin obiectul lor, prin calitatea pe care părțile și-o atribuie, prin cauză și prin finalitatea lor.
Acest raționament este pe deplin aplicabil și în soluționarea recursului, în raport de prevederile art. 316 din Codul de procedură civilă.
Or, în pricina de față, revizuienții au solicitat a se constata intervenită puterea de lucru judecat prin raportare la decizia nr.2136/10.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IV –a civilă, care, în esență, constată buna credință a cumpărătorilor chiriași a altor apartamente din imobilul revendicat de fostul proprietar, solicitare care nu este conformă cu exigențele art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, în niciuna dintre teze, instanța de revizuire având a se raporta doar la solicitările din cererea de chemare în judecată, respectiv dacă acestea au primit o soluționare din partea instanței, instanța trebuind să se limiteze la ceea ce a fost învestită.
Într-adevăr, autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale – respectiv, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 C.civ. și art. 166 C.proc.civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C.civ.).
Această a doua formă de reglementare a autorității de lucru judecat vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Puterea de lucru judecat a sentinței civile nr._/1997 pronunțată de Judecătoria sector 2 București a fost analizată de instanța de recurs în cuprinsul deciziei a cărei anulare se solicită ca un motiv de ordine publică, ce nu se confundă cu obiectul cererii de chemare în judecată, și care poate fi analizată de către instanța de judecată după punerea în dezbaterea contradictorie a părților, fără a fi necesar a face obiectul cererii de sesizare a instanței, astfel că nu se poate susține că instanța de recurs a dat mai mult decât s-a cerut.
Mai mult, doctrina de specialitate și jurisprudența în materie este unanimă în sensul că neinvocarea puterii de lucru judecat a unei alte hotărâri nu se înscrie în rândul cerinței prevăzute de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă; instanța de judecată nu este obligată să analizeze cauza prin raportare la puterea unei hotărâri judecătorești care nu a fost invocată în cauză de către părți și nu a fost pusă în discuția părților nici din oficiu, în situația în care aceasta nu reprezintă un capăt de cerere în cererea introductivă.
Curtea reține că la ultimul termen de judecată, revizuienții au arătat că instanța de recurs a dat mai mult decât s-a cerut, situație care vizează ipoteza tezei ultime a art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă.
Revizuienții au arătat că s-a dat mai mult decât s-a cerut întrucât temeiul de drept al cererii de chemare în judecată a fost reprezentat de dispozițiile art. 948 pct. 4, art. 966 și art. 968 din vechiul Cod civil, art. 6 din Legea nr.213/1998, iar la termenul din data de 30.01.2010, cu încălcarea art. 312 Cod procedură civilă, partea adversă a invocat în completare și prevederile art. 46 din Legea nr.10/2001, iar instanțele au analizat cererea prin prisma dispozițiilor Legii nr.10/2001, astfel că a fost încălcat principiul disponibilității, în cauză fiind incidentul plus petita.
Or, Curtea constată că aceste susțineri nu sunt invocate și în cuprinsul motivelor cererii de revizuire, depuse la data de 04.09.2014, aceste susțineri fiind formulate doar cu ocazia cuvântului pe fond asupra cererii de revizuire care a învestit instanța astfel că nu pot constitui suport pentru controlul judiciar permis instanței de revizuire în condițiile art. 322 raportat la art. 129 cu referire la art. 82 Cod procedură civilă.
Plecând de la considerațiile de ordin teoretic sus-amintite, Curtea constată că în cauză nu poate fi apreciat ca fiind incident motivul de revizuire art. 322 pct. 2 pe care revizuienții și-au întemeiat cererea, astfel că prin raportare la acest text de drept instanța va respinge cererea de revizuire ca nefondată.
Curtea, analizând cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă, constată următoarele:
Prezenta cerere de revizuire vizează anularea deciziei civile nr.358/05.03.2014 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a III- a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr._/4/2005.
Potrivit precizărilor de la termenul din data de 11.09.2004, hotărârea în raport de care se invocă dispozițiile art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă este reprezentată de decizia nr.2136/10.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV- a civilă.
Curtea de Apel, învestită cu soluționarea cererii de revizuire, reține că revizuirea este o cerere de retractare ceea ce face ca soluționarea acesteia să cadă în competența instanței care a pronunțat hotărârea de fond și în fața căreia aceasta a devenit definitivă.
Legea însă face o excepție de la această regulă în privința motivului de revizuire întemeiat pe existența unor hotărâri judecătorești potrivnice. Astfel, potrivit art. 323 alin. 2 prima teză Cod procedură civilă: „În cazul art. 322 pct. 7, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice”.
În speță, revizuienții au susținut contrarietatea hotărârii pronunțate de către Curtea de Apel București secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, prin decizia civilă nr. 358/05.03.2014, prin raportare la decizia civilă nr. 2136R/10.12.2013 pronunțată de către Curtea de Apel București – secția a IV – a civilă.
Făcând aplicarea textului de lege cuprins în dispozițiile art. 323 alin. 2 prima teză Cod procedură civilă la situația expusă și susținută de către revizuienți, în sensul că există contrarietate între hotărârile pronunțate de către Curtea de Apel București, reprezentate de decizia civilă nr. 358/05.03.2014 și decizia civilă nr. 2136R/10.12.2013, Curtea, constatând că instanța mai mare în grad față de instanțele care au pronunțat așa-zisele hotărâri potrivnice este Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza textului de lege menționat, va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența soluționării cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă cu care a fost învestită în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.2 C.proc.civ., formulată de revizuienții E. A. S. și E. D. G. împotriva deciziei civile nr.358/05.03.2014, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în contradictoriu cu intimații B. C., B. L. P., D. M. C., D. E., D. N., H. M., D. G., R. R., R. M., M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL G. și C. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Declină competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.7 C.proc.civ. la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 09.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. I. M. A. I. D.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.I.D.
Tehnored.B.I.
2 ex/21.10.2014
--------------------------------------------------
C.A.B.-Secția a III-a – I.A.H.-P.
- A.D.T.
- E.V.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 86/2014. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 1506/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
