Conflict de competenţă. Sentința nr. 135/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 135/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-11-2014 în dosarul nr. 26800/299/2014
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILĂ
DOSAR NR. _
SENTINȚA CIVILĂ NR.135 F
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DE LA 20 NOIEMBRIE 2014
CURTEA COMPUSĂ DIN :
PREȘEDINTE - M. D. O.
GREFIER - G. C. A.
Pe rol pronunțarea asupra conflictului negativ de competență constatat de Judecătoria Sectorul 1 București prin sentința civilă nr._ din 04.09. 2014, între această instanță și Tribunalul București, în cauza privind cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. R. pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți – C.R.E.D.I.D.A.M., cu sediul în București, .. 15-17, sector 1, în contradictoriu cu pârâta S.C. M & M B. S.R.L., cu sediul în Tulcea, ., județ Tulcea, cererea de chemare în judecată având ca obiect „ drept de autor și drepturi conexe”.
Dezbaterile în fond au avut loc în camera de consiliu de la 12 noiembrie 2014, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când Curtea, avînd nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la 20 noiembrie 2014.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a V-a Civilă la data de 22.08.2013, sub nr._/3/2013, reclamantul C. R. pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți – C.R.E.D.I.D.A.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. M & M B. S.R.L.: obligarea pârâtei la plata sumei de 1116 lei (cu TVA inclus) reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț și publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în incinta punctelor de lucru pe cale le administrează în perioada 01.07.2010 – 31.12.2012; obligarea pârâtei la plata sumei de 693.71 lei, penalități de întârziere; precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că în calitate de utilizator în sensul Legii nr. 8/1996, pârâta avea obligația achitării remunerației datorate artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț și publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în incinta punctelor de lucru pe cale le administrează, respectiv restaurant – bar de zi. Deși a fost notificată de reclamant, aceasta nu a înțeles să-și îndeplinească obligațiile conform Legii nr. 8/1996 și metodologiilor aferente, artiștii interpreți sau executanți fiind astfel prejudiciați.
În drept, au invocate dispozițiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe cu modificările și completările ulterioare și art. 1349 Noul Cod Civil.
Prin sentința civilă nr. 163/06.02.2014, tribunalul a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.06.2014, sub nr. de dosar_ .
La primul termen de judecată din data de 04.09.2014, instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București și a reținut cauza spre soluționare asupra excepției invocate.
Prin sentința civilă nr._ din 04.09.2014, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată din oficiu, în cauza civilă formulată de reclamantul C. R. pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți – C.R.E.D.I.D.A.M., în contradictoriu cu pârâta S.C. M & M B. S.R.L. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția civilă. A constatat existența unui conflict negativ de competență între Judecătoria Sectorului 1 București și Tribunalul București – Secția Civilă, a suspendat judecata cauzei până la soluționarea conflictului negativ de competență și a înaintat dosarul Curții de Apel București pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Pentru a hotărî astfel, analizând actele și lucrările dosarului, cu privire la excepția necompetenței materiale, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 130 alin. 2 Cod procedură civilă, necompetența teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. În conformitate cu art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă, când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă.
În conformitate cu prevederile art. 94 pct. 1 lit. j Cod procedură civilă, judecătoria soluționează cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, iar, conform art. 94 pct. 1 lit. h Cod procedură civilă, soluționează, în primă instanță, cererile privind obligația de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual ori necontractual cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe.
În opinia instanței, însă, dispozițiile legale susmenționate trebuie interpretate restrictiv, în sensul în care nu orice cerere având ca obiect o obligație de a face ori de a nu face cu caracter nepatrimonial și nu orice cerere evaluabilă în bani, în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, este de competența judecătoriei, ci doar acele cereri a căror natură juridică relevă un litigiu de drept privat ori de „drept comun”.
Instanța a apreciat că modificările legislative în cadrul procedurii civile nu au avut în vedere scoaterea din sfera de competență a tribunalului a soluționării cererilor având ca obiect un litigiu de proprietate intelectuală, ci doar cuprinderea acestora în formularea sintetică ce se regăsește în dispozițiile procedurale ce prevăd competența tribunalului.
În acest sens, faptul că principalul act normativ în materie – Legea nr. 8/1996 – se referă generic la instanțele judecătorești competente să soluționeze litigiul, fără a indica o instanță anume, duce la concluzia că toate cererile ce intră sub incidența acestei legi, în măsura în care nu sunt în mod expres date în competența unei instanțe, sunt de competența tribunalelor.
De asemenea, instanța a mai avut în vedere faptul că vechiul Cod de procedură civilă reglementa distinct, la art. 2 pct. 1 lit. b și respectiv, procesele și cererile în materie civilă și respectiv procesele și cererile în materia creației intelectuale, pentru acestea din urmă competența revenind tribunalului, ca instanță de fond, indiferent de valoarea obiectului lor, spre deosebire de cele în materie civilă, pentru care competența instanței de fond era dată de valoarea obiectului acestora.
În actuala reglementare, prin Codul de procedură civilă, tribunalul apare ca instanță de drept comun în ceea ce privește judecata în primă instanță.
Această competență rezultă din atribuirea către tribunal, spre soluționare în primă instanță, a tuturor cererilor care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, atribuire prevăzută expres în art. 95 pct. 1 Cod procedură civilă, într-o formulare aproape identică celei din art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă din anul 1865 cu referire la judecătorie, care a reprezentat instanța de drept comun în reglementarea anterioară.
Or, printre cererile date în competența expresă a judecătoriei potrivit art. 94 Cod procedură civilă nu se regăsesc și cererile în materia creației intelectuale, întrucât legiuitorul a înțeles să precizeze expres, prin lit. j a acestui text, că judecătoria este competentă să soluționeze cererile evaluabile în bani sub 200.000 lei, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, neînțelegând să facă precizări, în același sens, în privința celor având ca obiect drepturi de autor sau drepturi conexe, reglementate distinct de Legea nr. 8/1996.
Astfel, instanța a apreciat că, în raport de dispozițiile art. 95 Cod procedură civilă, întrucât cererile în materia creației intelectuale nu sunt date prin lege în competența altei instanțe, competența soluționării prezentei cauze revine tribunalului, ca instanță de fond.
Ca un argument în plus în acest sens, instanța a avut în vedere faptul că, la nivelul tribunalului, sunt constituite complete specializate în domeniul dreptului de proprietate intelectuală, iar constituirea completelor specializate în domeniul dreptului de proprietate intelectuală și soluționarea cauzelor din acest domeniu de către complete specializate a reprezentat o măsura strategică privind armonizarea legislației naționale în domeniul proprietății intelectuale cu normele de drept comunitar și cu prevederile acordurilor internaționale la care România este parte, consfințită ca atare la pct. 9 din Strategia Națională adoptată prin H.G. nr. 1424/2003.
Față de aceste considerente, instanța a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată din oficiu și, în baza art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția Civilă.
În baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 134 Cod procedură civilă, instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Sectorului 1 București și Tribunalul București, motiv pentru care, a înaintat cauza Curții de Apel București pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
Curtea de Apel, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. 1 Cod procedură civilă, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește competența materială de soluționare a cauzei, se reține că litigiul de față are ca obiect plata sumei de 1116 lei lei, reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual.
Acest litigiu are natura unui litigiu în materia proprietății intelectuale, întrucât izvorăște din pretinsa încălcare a unor drepturi conexe dreptului de autor, așadar, a unor drepturi de proprietate intelectuală reglementate de legea specială privind dreptul de autor și drepturile conexe, respectiv Legea nr. 8/1996.
De asemenea, se reține că este vorba despre o cerere evaluabilă în bani, față de caracterul patrimonial al dreptului subiectiv dedus judecății, iar acesta nu a fost infirmat de niciuna dintre instanțele care și-au declinat competența reciproc.
Spre deosebire de reglementarea anterioară, noul Cod de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010, în vigoare din data de 15.02.2013, nu prevede competența tribunalului de soluționare în primă instanță a litigiilor în materia proprietății intelectuale.
Pe de altă parte, potrivit art. 94 pct. 1 lit. j) Cod procedură civilă, orice alte cereri evaluabile în bani (în afara celor de la lit. a – i, după caz), în valoare de până la 200.000 lei, sunt de competența judecătoriei, ceea ce ar însemna că, dacă s-ar aplica în speță criteriul valoric, judecătoria ar fi instanța competentă să soluționeze cererea de față.
Competența de primă instanță în materia proprietății intelectuale aparține tribunalului, ca instanță de drept comun, indiferent de valoarea obiectului cererii.
După cum rezultă din expunerea de motive a proiectului legii privind NCPC, prin adoptarea noii reglementări s-a intenționat reașezarea competenței materiale, astfel încât să conducă atât la apropierea justiției de cetățean, cât și la o justiție previzibilă prin unitatea soluțiilor jurisprudențiale. În acest context, s-a avut în vedere ca judecătoria să judece cauzele de valoare mică și/sau de complexitate redusă, dar de o mare frecvență în practică.
Față de intenția legiuitorului exprimată în motivele care au justificat crearea unui nou cadru legislativ în materia procesului civil, rezultă că enumerarea expresă din art. 94 a materiilor care atrag competența judecătoriei vizează cauzele civile stricto sensu, respectiv cele reglementate de Cod civil, dovadă în acest sens fiind materiile indicate la pct. 1 lit. a) – i), care, într-adevăr, sunt susceptibile de a fi considerate ca fiind frecvente în practică și având un grad redus de complexitate.
Nu au fost avute în vedere acele materii care, fără a fi propriu – zis civile, sunt reglementate, de regulă, prin legi speciale, ale căror dispoziții se completează cu legislația civilă și/sau procesual civilă. Este vorba despre acele materii în care se pot înființa secții specializate sau complete specializate în cadrul secțiilor civile, în temeiul art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a NCPC, coroborat cu normele din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, incidente în funcție de gradul instanței.
În privința acestor materii, nu se poate vorbi despre o frecvență în practică a cauzelor comparabilă cu cea a cererilor enumerate în art. 94, presupunând, de asemenea, un grad de complexitate mai ridicat decât al acelor cereri, ceea ce face ca valoarea obiectului cererii să nu fie esențială în determinarea competenței de soluționare în primă instanță.
Materia proprietății intelectuale se încadrează în categoria celor care nu pot fi considerate ca fiind atribuite prin lege în competența judecătoriei, întrunind exigențele arătate anterior, motiv pentru care litigiile în această materie sunt de competența de primă instanță a tribunalului, în aplicarea art. 95 Cod procedură civilă.
Art. 95 pct. 1, care prevede că tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, consacră plenitudinea de competență a tribunalului pentru judecata în fond în primă instanță, astfel cum rezultă și din expunerea de motive a proiectului legii privind NCPC.
În atare context, art. 94 - ce enumeră expres, însă neexhaustiv, cererile date în competența judecătoriei -, reprezintă o normă de excepție de la regula instituită prin art. 95 pct. 1, în sensul că ceea ce nu intră în competențele atribuite judecătoriei este de competența tribunalului, ca instanță de drept comun.
D. fiind că litigiile în materia proprietății intelectuale nu se încadrează printre cele enumerate în art. 94 pct. 1, nici măcar la lit. j), pentru considerentele expuse anterior, rezultă că sunt de competența în primă instanță a tribunalului.
În ceea ce privește competența teritorială, se reține că între părțile din cauză a fost încheiată o convenție, prin care s-a prevăzut modalitatea de executare a obligațiilor legale ce revin părților (fila 30/ 32 dosar Tribunalul București).
La art. VIII din convenția sus-menționată se prevede că „Orice neînțelegere intervenită în interpretarea și executarea prezentei autorizații va fi soluționată pe cale amiabilă. În caz contrar, soluționarea oricăror litigii cu privire la interpretarea și executarea prezentei autorizații, precum și cu privire la respectarea dispozițiilor Legii nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, se face de către instanța de judecată competentă de la sediul CREDIDAM”.
În conformitate cu prevederile art. 126 alin. 1 NCPC, „Părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.”
Întrucât competența de soluționare a litigiului de față nu este una exclusivă, ci alternativă,, clauza atributivă de competență stipulată de către părți la art. VIII din convenție produce efecte în cauză, astfel că tribunalul București este competent și teritorial .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul C. R. pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți – C.R.E.D.I.D.A.M., cu sediul în București, .. 15-17, sector 1, în contradictoriu cu pârâta S.C. M & M B. S.R.L., cu sediul în Tulcea, ., județ Tulcea, în favoarea Tribunalul București.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.11.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. D. O. G. C. A.
Red. MDO
Tehnored. MDO/PS 4 ex.
08.12.2014
Jud. Judecătoria Sector 1: A. Bușulescu
Jud. TB – Secția a V-a Civilă: F. E.
| ← Marcă. Decizia nr. 51/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Marcă. Decizia nr. 210/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
