Marcă. Decizia nr. 447/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 447/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-11-2014 în dosarul nr. 27842/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 447 A
Ședința publică de la 11 noiembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – I. R. T.
JUDECĂTOR – M. STELUȚA C.
GREFIER – G. C. A.
Pe rol se află pronunțarea asupra cererilor de apel formulate de apelanta-reclamantă J. L. ROVER LIMITED și de apelanta-pârâtă . împotriva sentinței civile nr.345 din 20.03.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, cauza având ca obiect contrafacere marcă.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 05 noiembrie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când, Curtea, pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 11 noiembrie 2014.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 13.08.2013 pe rolul Tribunalului București – Secția a V-a Civilă sub nr._, astfel cum a fost modificată la data de 06.03.2014, reclamanta J. L. ROVER LIMITED a solicitat în contradictoriu cu pârâta . să se dispună interzicerea importului și a comercializării neautorizate, de către pârâtă, a produselor reținute de autoritățile vamale, conform notificării Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanta nr._/5553/2214 MC/29.07.2013 ca aducând atingere drepturilor exclusive de proprietate intelectuală deținute de reclamantă asupra mărcii comunitare verbale „FREELANDER” nr._/26.02.2003, respectiv asupra mărcii comunitare verbale „FREELANDER” nr._/16.02.2004 și asupra mărcii comunitare verbale „DISCOVERY” nr._/30.03.1996; să se dispună interzicerea importului, precum și a comercializării neautorizate de către pârâtă a produselor purtând semne identice sau similare cu marca comunitară verbală „FREELANDER” nr._/26.02.2003, respectiv cu marca comunitara verbala „FREELANDER” nr._/16.02.2004 și cu marca comunitară verbală „DISCOVERY”nr._/30.03.1996; să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 24.07.2013, în temeiul prevederilor Regulamentului Consiliului (CE) nr.1383/2003 și ale Legii nr. 344/2005 și în baza cererii de intervenție vamale, autoritățile vamale din cadrul Direcției Regionale Vamale pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanta - Biroul Vamal Constanta Sud au reținut de la pârâtă ca fiind susceptibile să aducă atingere unui drept de proprietate intelectuală 3.900 perechi de bocanci bărbătești inscripționați cu semnul FREELANDER, 3.900 perechi de pantofi bărbătești inscripționați cu semnul FREELANDER și 3.400 perechi de bocanci bărbătești inscripționați cu semnul DISCOVERY, purtând fără drept semne identice cu marca comunitară verbală FREELANDER nr._/26.02.2003, respectiv cu marca comunitară verbală FREELANDER nr._/16.02.2004 și cu marca comunitară verbală DISCOVERY nr._/_ .
Deoarece mărcile anterior menționate reprezintă drepturi de proprietate intelectuală aparținând reclamantei, importul și comercializarea neautorizată a produselor ce poartă semne identice sau similare cu mărcile înregistrate reprezintă acte de punere în circulație prin care se aduce atingere drepturilor exclusive de proprietate intelectuală ale reclamantei.
Totodată prin cererea modificatoare depusă la data de 06.03.2014, reclamanta a arătat că mărcile sale, FREELANDER și DISCOVERY, sunt mărci care se bucură în mod incontestabil de renume, că semnele folosite de către pârâtă sunt identice sau cvasiidentice cu mărcile reclamantei, pentru produse identice, astfel încât pârâta profită nejustificat de renumele mărcilor reclamantei și prejudiciază renumele mărcilor reclamantei, conducând în același timp și la o pierdere a distinctivității acestora, ducând la diluția mărcilor.
În drept au fost invocate dispozițiile art.9 alin.1 lit.a) și lit.c din Regulamentul (CE) Nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009, art.11 din Regulamentul CE nr.1383/2003, art.11 și 17 din Legea nr.344/2005 și art. 194 și următoarele Cod proc.civ.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta . a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, pârâta a arătat că în data de 24.07,2013 a avut loc controlul vamal efectuat în Vama Constanta Sud Agigea, la containerele TCLU_-2 și TGHU_-0 sosite din C. cu următoarele mărfuri: 1) încălțăminte de protecție - bocanci bărbătești cu fețe din piele și talpă poliuretan cu bombeu metalic: marca FREELANDER: 3900 perechi, marca DISCOVERY: 3400 perechi; 2) încălțăminte de protecție - pantofi bărbătești cu fețe din piele și talpă poliuretan cu bombeu metalic: marca FREELANDER: 3900 perechi. Mărfurile au fost însoțite de Declarația Vamala de Import_/MRN_ / 22.07.2013.
În urma acestui control lucrătorii vamali au dispus reținerea mărfurilor, sens în care pârâtei i s-a eliberat Adeverința de reținere a bunurilor nr._ din 24 iulie 2013, având specificat următorul motiv de reținere: „legea 344/2005; regulamentul CE 1383/2003” și Procesul verbal de custodie nr. 4303/24.07.2013. Considerând nejustificată măsura dispusă de către lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal C. Sud Agigea, pârâta a formulat în data de 25.07.2013 opoziția înregistrată cu nr._ la Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanta prin care a argumentat netemeinicia măsurii de reținere a mărfurilor mai sus menționate, iar prin adresa nr._/_ 2215MC/29.07.2013, s-a explicitat motivul reținerii mărfurilor ca fiind: mărfuri susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală” invocate prin cererea de intervenție nr.C_/25.06.2013 pentru marca DISCOVERY și FREELANDER.
Față de această situație invocată de organul vamal, pârâta a arătat că mărfurile achiziționate și reținute de către organul vamal sunt încălțăminte de protecție, mărfuri care se încadrează în clasa 9, conform clasificării de la NISA și conform extras TMclass emis de site-ul oficial al OHIM, evidențiate în documentele: Commercial invoice nr. NBAB20130614/14.iun.2013 și Paching list nr.NBAB_/14.iun.2013, unde se precizează ca mărfurile sunt „încălțăminte de protecție”. În sprijinul faptului ca sunt încălțăminte de protecție este și Declarația de conformitate eliberata în acest sens de producător, ANBU SAFETY INDUSTRIAL CO, LIMITED.
Marca înregistrata FREELANDER cu nr._/16.02.2004 este înregistrată pe plan comunitar pe clasele de produse 6, 12, 25 și 37 conform clasificării de la NISA, marca nefiind protejata și pentru produsele din clasa 9 unde se regăsesc mărfurile firmei T. (respectiv - „încălțăminte de protecție”). Prin urmare nu se poate vorbi despre încălcarea dreptului de proprietate intelectuală.
A mai susținut pârâta că marca DISCOVERY este înregistrată pe plan comunitar cu nr._/30.03.1996 pentru clasele de produse 6, 7, 9, 11, 12, 18 și 25, însă pe clasa 9 marca nu este protejată pentru încălțăminte de protecție, unde se regăsesc produsele pârâtei, reclamanta având protejate doar îmbrăcăminte de protecție în clasa 9. Prin urmare nu se poate vorbi despre încălcarea dreptului de proprietate intelectuala.
Pârâta a arătat că mărcile nu sunt identice din punct de vedere vizual, nu există identitate nici în cadrul claselor de produse, așadar nu poate fi vorba de o interzicere din partea reclamantei în a importa aceste produse.
În urma cercetării documentare în baza TM VIEW, pârâta a constatat ca sunt mai multe mărci înregistrate FREELANDER și DISCOVERY, identice ca denumire cu cele ale firmei J., dar pentru alte clase de produse sau servicii. Așadar, nu poate fi vorba de o exclusivitate deținută de reclamantă asupra acestor denumiri sau de o notorietate a acestora, deoarece aceasta ar trebui sa îndeplinească condițiile prevăzute de art.19 alin.1), lit. a), b) din Regulamentul de aplicare a Legii nr.84/1998 rep.
Pârâta a arătat că în urma analizei vizuale a mărcilor, se constată ca exista clar diferențe, mărcile pârâtei având o grafică deosebită, color, mărcile protejate de reclamantă fiind mărci verbale, neavând distinctivitate vizuală.
Așadar, dacă mărcile firmei J. nu acoperă produsele din clasa a 9-a încălțăminte de protecție și nu sunt identice din punct de vedere vizual cu mărcile aflate pe încălțămintea reținuta de lucrătorii vamali din Constanta, pârâta consideră ca nu a încălcat drepturile de proprietate intelectuală ale reclamantei.
La aceeași concluzie au ajuns și organele de cercetare penală, respectiv Garda de Coastă și P. de pe lângă Judecătoria C. conform rezoluției nr._/P/2013 din data de 10.10.2013, unde s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, reținându-se că nici una din mărcile FREELANDER și DISCOVERY nu protejează bunuri de tipul încălțăminte de protecție.
Prinsentința civilă nr.345/20.03.2014, Tribunalul București – Secția a V-a Civilăa admis în parte acțiunea, a dispus interzicerea importului și comercializării neautorizate de către pârâtă a produselor „bocanci bărbătești cu fața de piele, bombeu metalic DISCOVERY” reținute de autoritățile vamale conform Notificării Direcției Regionale de Accize și operațiuni Vamale C. nr._/5553/2214MC /29.07.2013, interzicerea importului și comercializării neautorizate de către pârâtă a produselor purtând mărci identice sau similare cu marca comunitară verbală DISCOVERY nr._/30.03.1996, a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată și au fost compensate în parte cheltuielile de judecată efectuate de părți și în final a fost obligată reclamanta la 1870 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta J. L. ROVER LIMITED este titulara mărcii comunitare verbale „FREELANDER” nr._/16.02.2004 înregistrată pentru următoarele produse din clasa 25: „sports and cycling clothing and headwear” (respectiv îmbrăcăminte și articole pentru acoperirea capului pentru sport și ciclism) conform extrasului din baza de date OHIM, a mărcii comunitare verbale „FREELANDER” nr._/26.02.2003, pentru serviciile din clasa 37: „repair, maintenance, reconditioning, remanufacturing and servicing, all relating to motor vehicles and parts and fittings therefor” (respectiv: reparații, întreținere, recondiționare, remanufacturare și service, toate referitoare la autovehicule, piese și accesorii pentru acestea), conform extrasului din baza de date OHIM și a mărcii comunitare verbale „DISCOVERY” nr._/30.03.1996 pentru produsele din clasele 6,7,9,11,12,18 și 25 menționate în extrasul din baza de date OHIM, dintre care în cauză interesează doar produsele din clasa 25: „articles of outerclothing, overalls, coveralls, footwear, headgear, gloves, ties and t-shirt” (respectiv articole de îmbrăcăminte exterioară, salopete, încălțăminte, pălării, mănuși, cravate și tricouri).
În această calitate reclamanta are drepturile conferite de dispozițiile art. 9 din Regulamentul C.E.E. nr. 207/2009.
În ceea ce privește incidența dispozițiilor art.9 alin.1 lit.a din Regulamentul C.E.E. nr.207/2009, care se referă la „un semn identic cu marca comunitară pentru produse sau servicii identice cu cele pentru care este înregistrată”, Tribunalul a constatat că, astfel cum a rezultat din notificarea Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanta nr._/5553/2214 MC/29.07.2013, din dovada de reținere a bunurilor întocmită la data de 24 iulie 2013 în dosarul nr._ și din procesul verbal de custodie nr.4303/24.07.2013, la data de 24.07.2013 la controlul vamal efectuat în Vama Constanta Sud Agigea au fost reținute de lucrătorii vamali ca fiind susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale reclamantei următoarele produse importate de pârâta .: 3900 perechi bocanci bărbătești FREELANDER cu fețe din piele și bombeu metalic; 3900 perechi bocanci bărbătești FREELANDER cu fețe din piele și bombeu metalic și 3400 perechi bocanci bărbătești DISCOVERY cu fețe din piele și bombeu metalic.
Din planșele foto ale bocancilor menționați și ale ambalajelor acestora care însoțesc notificarea Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanta, a rezultat că aceștia au fost identificați ca fiind „B. FREELANDER” pe etichetele aplicate, respectiv pe ambalaje și „B. DISCOVERY” pe etichetele aplicate, respectiv pe ambalaje și pe tălpile acestora.
Prin urmare, a reținut prima instanță, elementele verbale ce formează mărcile reclamantei FREELANDER și DISCOVERY au fost folosite pentru descrierea produselor atât pe produse cât și pe etichete și pe ambalaje, iar pârâta nu are la rândul său înregistrate mărci în componența cărora să intre elementele verbale FREELANDER și DISCOVERY.
În ceea ce privește drepturile reclamantei, susceptibile a fi încălcate prin folosirea pe produsele importate de către pârâtă, Tribunalul a constatat că acestea sunt cele conferite de marca comunitară verbală „DISCOVERY” nr._/30.03.1996 înregistrată și pentru produsele din clasa 25, „articles of outerclothing, overalls, coveralls, footwear, headgear, gloves, ties and t-shirt” (respectiv articole de îmbrăcăminte exterioară, salopete, încălțăminte, pălării, mănuși, cravate și tricouri).
În ceea ce privește mărcile comunitare verbale „FREELANDER” nr._/16.02.2004 înregistrată pentru următoarele produse din clasa 25: „sports and cycling clothing and headwear” (respectiv îmbrăcăminte și articole pentru acoperirea capului pentru sport și ciclism) și „FREELANDER” nr._/26.02.2003, înregistrată pentru serviciile din clasa 37, tribunalul a apreciat că acestea nu conferă reclamantei protecție pentru articolele de încălțăminte.
Astfel, pe de o parte instanța a avut în vedere că, deși reclamanta are înregistrată marca nr._/16.02.2004 pentru produse din clasa 25, aceasta este înregistrată doar pentru unele produse din această clasă, respectiv pentru articole de îmbrăcăminte și articole pentru acoperirea capului pentru sport și ciclism, iar nu pentru toate produsele din clasa 25. Prin urmare, marca îi conferă protecție doar pentru produsele pentru care a fost înregistrată, iar nu pentru toată clasa de produse 25.
Pe de altă parte tribunalul a avut în vedere că articolele de încălțăminte nu pot fi socotite complementare articolelor de îmbrăcăminte și articolelor pentru acoperirea capului pentru sport și ciclism.
În ceea ce privește marca „FREELANDER” nr._/26.02.2003, înregistrată pentru serviciile din clasa 37, tribunalul a avut în vedere că aceste servicii sunt următoarele: „reparații, întreținere, recondiționare, remanufacturare și service, toate referitoare la autovehicule și piese și accesorii pentru acestea”, iar serviciile pentru care este înregistrată această marcă nu pot fi socotite în legătură sau complementare cu produsele de încălțăminte.
Prin urmare, a considerat instanța că folosirea pe produsele importate de către pârâtă a semnului „FREELANDER” nu este susceptibilă a încălca drepturile reclamantei asupra mărcilor comunitare verbale „FREELANDER” nr._/16.02.2004 și „FREELANDER” nr._/26.02.2003.
Situația este diferită în ceea ce privește drepturile reclamantei conferite de marca comunitară verbală „DISCOVERY” nr._/30.03.1996, pentru care tribunalul a apreciat că sunt susceptibile a fi încălcate prin folosirea pe produsele importate de către pârâtă.
În ceea ce privește condiția identității semnelor folosite pe produsele importate de către pârâtă cu marca comunitară verbală „DISCOVERY” nr._/30.03.1996, cerută de art.9 lit.a din Regulamentul C.E.E. nr. 207/2009, Tribunalul a constatat-o îndeplinită, deoarece a rezultat din planșele foto care însoțesc notificarea Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanta că pe ambalajele bocancilor se menționează „B. DISCOVERY”, pe tălpile bocancilor este inscripționat „DISCOVERY” semnele aplicate (constând în elementul verbal „DISCOVERY”) fiind identice cu marca reclamantei, iar pe etichete este aplicat semnul „DISCOVERY” constând în scrierea stilizata a elementului verbal „DISCOVERY” încadrată într-un chenar de forma unei tălpi de pantof sau bocanc. Apărările pârâtei vizând diferența între semnele folosite pe produsele importate de aceasta și mărcile reclamantei pot viza doar semnele utilizate pe etichete, însă sunt insuficient relevante în condițiile în care sunt folosite și semne identice cu marca reclamantei.
Tribunalul a constatat îndeplinită și condiția identității produselor cerută de art.9 lit.a din Regulamentul C.E.E. nr.207/2009, înlăturând apărările pârâtei în privința limitării protecției mărcii reclamantei, deoarece la data înregistrării mărcii, reclamanta a obținut protecție pentru produsele din clasa 25, „articles of outerclothing, overalls, coveralls, footwear, headgear, gloves, ties and t-shirt” (respectiv articole de îmbrăcăminte exterioară, salopete, încălțăminte, pălării, mănuși, cravate și tricouri), iar această protecție pentru produsele menționate se menține independent de restructurarea și completarea ulterioară a Clasificării de la Nisa, fără a fi necesară o cerere din partea titularei mărcii de extindere a protecției pentru clasele nou configurate. Din această perspectivă, Tribunalul a apreciat că protecția obținută de reclamantă pentru produsele de încălțăminte se extinde asupra tuturor categoriilor de încălțăminte, inclusiv a articolelor pentru care ulterior a fost reglementată o altă clasă, cum este situația încălțămintei de protecție inclusă din anul 2011 în clasa de produse nr.9 conform Clasificării de la Nisa actualizată. Prin urmare apărările pârâtei sub acest aspect nu pot fi primite.
Sub un alt aspect, Tribunalul a avut în vedere că în mod constant doctrina și jurisprudența au evidențiat caracterul și scopul administrativ al Clasificării de la Nisa și au considerat că în funcție de elementele concrete ale cauzei, produse sau servicii care aparțin unor clase diferite pot să fie considerate similare, iar produse ori servicii care aparțin aceleiași clase să fie considerate diferite.
Din această perspectivă, Tribunalul a apreciat că se impune a se reține similaritatea produselor „încălțăminte de protecție” cu produsele „încălțăminte” și complementaritatea produselor „încălțăminte de protecție” cu produsele „articole de îmbrăcăminte exterioară, salopete”.
Pentru a reține complementaritatea produselor, Tribunalul a avut în vedere că atât îmbrăcămintea exterioară și salopetele, cât și încălțămintea de protecție sunt destinate aceluiași tip de protecție și pentru aceleași categorii de activități, deci de principiu aceluiași segment de public relevant, care, fără îndoială, va fi tentat să considere că și încălțămintea de protecție DISCOVERY provine de la același producător ca și îmbrăcămintea de protecție DISCOVERY.
În ceea ce privește adresa nr.R_ din 25.09.2013 a Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci invocată de către pârâtă, Tribunalul a reținut că, în limita competențelor sale, Oficiul a comunicat informații referitoare la aspectele care rezultă din evidențele de înregistrare a mărcilor. Prin urmare, nu se poate considera că exclusiv răspunsul Oficiului, ca organ de specialitate în domeniul înregistrării mărcilor, poate fundamenta o concluzie asupra drepturilor de proprietate intelectuală ale reclamantei în materia contrafacerii, întrucât aspectele referitoare la interpretarea modului în care a evoluat în timp legislația în materia protecției mărcilor și aspectele concrete ale speței vizând similaritatea și complementaritatea revin în competență instanței.
Sub un ultim aspect, Tribunalul a avut în vedere că argumentele pârâtei în sensul că produsele importate de firma T. se încadrează în categoria „încălțăminte de protecție” nu sunt susținute suficient de probele administrate.
În sensul susținerilor sale, pârâta a arătat că mărfurile achiziționate și reținute de către organele vamale sunt încălțăminte de protecție, fiind astfel evidențiate în documentele de import: Commercial invoice nr. NBAB20130614/14.iun.2013, Paching list nr NBAB_/14 iunie2013 și Declarația de conformitate eliberata în acest sens de producătorul ANBU SAFETY INDUSTRIAL CO, LIMITED.
Or, Tribunalul a apreciat că mențiunile producătorului chinez nu sunt suficiente pentru a determina încadrarea produselor reținute de către organele vamale în categoria „încălțăminte de protecție”, în condițiile în care din planșele foto care însoțesc adresa organelor vamale a rezultat că produsele importate de către pârâtă în baza documentelor menționate au aceleași caracteristici cu cele ale bocancilor sport vânduți în magazinele cu profil sport sau specializate în comercializarea de echipamente de munte. Descrierea componenței bocancului, respectiv a straturilor de protecție a tălpii, a straturilor care compun fețele bocancului și care permit un anumit confort termic sau impermeabilitate sau o rezistență mărită este specifică și bocancilor sport sau echipamentelor de munte, iar nu doar pentru încălțămintea de protecție.
Deși din mențiunea aplicată pe ambalajele bocancilor „DISCOVERY”, importați de pârâtă, „S1P” corespunde uneia dintre categoriile de protecție stabilite prin standardul EN ISO_ CE, respectiv S1P – proprietăți antistatice, antișoc si lamela metalica pe talpă, Tribunalul a apreciat-o insuficientă, în condițiile în care descrierea părților componente ale bocancului este una generică ce nu corespunde cerințelor acestui standard.
Tribunalul a avut în vedere sub acest aspect că, deși în cuprinsul declarației date în fața organelor de urmărire penală, reprezentantul pârâtei a declarat că a efectuat în luna aprilie o comandă prin e-mail pentru bocanci și pantofi de protecție, aceasta nu a fost depusă la dosarul de urmărire penală, atașat în fotocopie la dosar.
Tribunalul a apreciat că în contextul creșterii semnificative a activității de contrafacere de bunuri cu proveniența din C., în care una dintre practici este aceea a indicării în documentele de transport a altor bunuri decât cele care fac obiectul importului, declarațiile exportatorului singure, nesusținute de alte înscrisuri, nu sunt suficiente pentru a face dovada că produsele reținute de către organele vamale sunt „încălțăminte de protecție”.
Referitor la celelalte apărări ale pârâtei, Tribunalul a avut în vedere că soluția din dosarul penal nu poate fi considerată de natură a conduce la altă apreciere în prezentul litigiu, întrucât prin rezoluția din 10.10.2013 dată în dosarul nr._/P/2013 P. de pe lângă Judecătoria C. a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 90 alin.1 lit.b din Legea nr.84/1998 de „punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, reținând că fapta nu e prevăzută de legea penală, întrucât operațiunea de import a mărfurilor nu a fost finalizată, acestea fiind reținute în vamă, urmând ca autoritățile vamale să dispună cu privire la aceste mărfuri.
Prin urmare, în dosarul penal nu s-a statuat asupra aspectelor de fond ale prezentei judecăți.
În ceea ce privește aspectul că pe plan comunitar și național există mai multe mărci atât verbale cât și combinate care folosesc elementul verbal DISCOVERY, Tribunalul l-a apreciat nerelevant în prezenta cauză, având ca obiect o acțiune în contrafacere, în condițiile în care pârâta nu are înregistrată la rândul său marca DISCOVERY.
Prin urmare existența altor mărci care folosesc elementul verbal DISCOVERY și pentru aceleași clase de produse sau pentru clase de produse diferite, poate prezenta relevanță în procedura de înregistrare sau de anulare a unei mărci iar nu în acțiunea în contrafacere în care reclamanta este titulara mărcii comunitare „DISCOVERY” nr._/30.03.1996 iar pârâta nu are nici un drept de proprietate intelectuală asupra acesteia, având deci calitatea de utilizator fără drept al mărcii reclamantei.
În ceea ce privește incidența dispozițiilor art.9 alin.1 lit.c din Regulamentul C.E.E. nr.207/2009, tribunalul a constatat îndeplinită condiția identității sau similarității semnelor folosite pe produsele importate de către pârâtă cu marca comunitară verbală „DISCOVERY” nr._/30.03.1996, pentru considerentele deja expuse.
Totodată s-a avut în vedere că în privința semnului „DISCOVERY” aplicat pe etichete, constând în scrierea stilizata a elementul verbal „DISCOVERY” încadrată într-un chenar de forma unei tălpi de pantof sau bocanc, poate fi reținută o similaritate ridicată din punct de vedere fonetic și auditiv și o similaritate medie din punct de vedere vizual, dată de preluarea elementul verbal „DISCOVERY”, de natură a crea un risc semnificativ de confuzie în raport de impresia generală dată de semnul folosit, ținând cont de faptul că elementul dominant este fără îndoială elementul verbal „DISCOVERY”.
Tribunalul a avut în vedere în aprecierea similarității dintre marca reclamantei și semnul folosit de pârâtă și criteriile consacrate de Curtea Europeana de Justiție, în sensul că destinatarul nu compară, de regulă, mărcile una lângă alta, ci pe baza amintirii imperfecte păstrată în memorie, marca și semnul impunându-se a fi comparate ca întreg, acordându-se o pondere mai mare elementelor de asemănare ce ar putea duce la confuzie, iar nu elementelor de diferențiere.
De asemenea, au fost avute avute în vedere considerentele ce preced referitoare la identitatea de produse.
Totodată, Tribunalul a apreciat că dispozițiile art.9 alin.1 lit.c din Regulamentul C.E.E. nr.207/2009 pot constitui temei al acțiunii reclamantei și în măsura în care s-ar aprecia că mărfurile achiziționate de către pârâtă și reținute de către organele vamale se încadrează în categoria încălțăminte de protecție, iar marca reclamantei „DISCOVERY” nr._/30.03.1996 nu conferă acesteia protecție și pentru produsele „încălțăminte de protecție” pe motiv că acestea sunt înregistrate într-o clasă pentru care reclamanta nu are protecție, respectiv clasa a 9-a conform Clasificării de la Nisa în varianta actualizată.
Astfel, Tribunalul a apreciat că prin înscrisurile depuse, reprezentând pagini de internet ale unor publicații auto, pagini de reclamă, descrieri, forumuri reclamanta a făcut dovada notorietății autovehiculelor DISCOVERY, după cerințele Regulii nr.19 din Regulamentul pentru aplicarea Legii nr. 84/1998. Prin urmare, folosirea mărcii reclamantei chiar și pentru produse diferite decât cele pentru care este înregistrată marca este de natură pe de o parte de a duce la obținerea unui profit necuvenit din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii reclamantei și pe de altă parte la diluția acesteia.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamanta J. L. ROVER LIMITED, cât și pârâta ., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă la data de 18.06.2014 sub nr._ .
Apelanta-reclamantă J. L. ROVER LIMITED a solicitat admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii în tot a acțiunii astfel cum a fost formulată și modificată și obligarea intimatei-pârâte la interzicerea importului și a comercializării neautorizate a produselor reținute de autoritățile vamale, conform notificării Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale C. nr._/5553/2214 MC/29.07.2013; interzicerea importului și a comercializării neautorizate a produselor purtând semne identice sau similare cu marca comunitară verbală „FREELANDER" nr._/26.02.2003, respectiv cu marca comunitară verbală „FREELANDER" nr._/6.02.2004; obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată atât din fond, cât și din apel.
Apelanta-reclamantă a susținut că, deși a reținut corect situația de fapt și a aplicat corect dispozițiile legale la situația de fapt menționată, când a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admitere a acțiunii întemeiate pe drepturile asupra mărcii DISCOVERY, atât din perspectiva existenței unui risc de confuzie, cât și din perspectiva atingerii renumelui mărcii, instanța nu a aplicat același raționament cu privire la similaritatea și complementaritatea acelorași produse înregistrate și protejate prin marca FREELANDER (articole de îmbrăcăminte) cu încălțămintea importată și nu a soluționat deloc acțiunea în contrafacere a mărcii FREELANDER fondată pe atingerea renumelui mărcii.
Apelanta-reclamantă a arătat că în mod nelegal a concluzionat tribunalul că marca FREELANDER nu este încălcată în temeiul existenței unui risc de confuzie, în mod nelegal a lăsat nesoluționată acțiunea în contrafacere sub aspectul încălcării renumelui mărcii și în mod greșit a identificat prin considerente două categorii de pantofi cu relevanță în protecția mărcilor, soluția greșită a instanței de fond pe acest aspect fiind cauzată de reținerea greșită a lipsei complementarității/similarității între produsele protejate de marca FREELANDER și produsele pârâtei și de lipsa analizării existenței riscului de confuzie și de asociere în raport cu toți factorii pertinenți în cauză.
Concluzia instanței cu privire întinderea protecției mărcii DISCOVERY în raport cu produsele desemnate este corectă, analiza și motivarea tribunalului raportându-se în mod corect la același segment de public consumator căruia îi sunt destinate ambele categorii de produse, public ce ar putea considera că atât încălțămintea, cât și îmbrăcămintea provin de la același producător.
Lipsa complementarității produselor reținută neargumentat în cazul mărcii FREELANDER este contradictorie cu motivarea instanței privind complementaritatea produselor pentru cazul mărcii DISCOVERY, apelanta-reclamantă apreciind că aceasta este soluția corectă și pentru marca FREELANDER nr._, în cazul căreia complementaritatea produselor se impune a fi reținută pentru identitate de rațiune.
Potrivit regulilor de apreciere a identității/similarității produselor în cazul mărcilor comunitare, produsele din clasa 25, încălțăminte si pălării, sunt identice ca natură sau foarte similare. Servesc aceluiași scop, având în vedere că sunt folosite pentru a acoperi si proteja părți diferite ale corpului uman împotriva mediului. De asemenea, consumatorii, când caută să cumpere îmbrăcăminte, se așteaptă să găsească și încălțăminte sau pălării în același raion sau magazin si vice versa; în cazul mărcii nr._, sunt desemnate la înregistrare, astfel cum în mod corect reține instanța, și articole de îmbrăcăminte, astfel că protecția se extinde și pentru încălțăminte; există o jurisprudență constantă, conform căreia protecția conferită de înregistrarea pentru îmbrăcăminte se extinde si asupra produselor de încălțăminte, o distincție între acestea nefiind posibilă din perspectiva protecției mărcilor; articolele de îmbrăcăminte și încălțăminte sunt, în mod uzual, distribuite de către același producător sau de producători parteneri, fiind destinate aceluiași public consumator, care le regăsește în aceleași rețele de distribuție, în aprecierea identității/ similarității produselor, comparația trebuie să se concentreze asupra scopului lor, a caracterului complementar, a canalelor de distribuție, ținând seama de publicul consumator relevant. Tribunalul are în vedere aceste criterii în analiza produselor pentru marca DISCOVERY, dar nu si pentru marca FREELANDER, abordarea diferită pentru aceasta din urmă nefiind justificată în niciun fel de instanță.
Tribunalul nu a analizat celelalte condiții ale riscului de confuzie, limitându-se doar la analiza identității/ similarității produselor intimatei-parate cu cele protejate prin marca FREELANDER.
Nu lipsa identității, nici gradul scăzut de similaritate a produselor sau lipsa complementarității acestora nu determină inexistența riscului de confuzie și concluzia că nu există încălcare de marcă, ci analiza complexă în raport cu toți factorii pertinenți, priviți în interdependență conduce la stabilirea existenței sau nu a riscului de confuzie.
Potrivit jurisprudenței, „este indispensabil a se interpreta conceptul de similaritate în legătură cu probabilitatea de confuzie", iar aceasta trebuie apreciată în mod global și implică anumite interdependențe între factorii relevanți: identitatea/similaritatea semnelor, identitatea/similaritatea produselor, consumatorul mediu, rezonabil de atent și informat. „Așadar, un grad mai mic de similaritate între produse si servicii trebuie compensat printr-un grad mai mare de similaritate între semne si invers".
În speță, instanța a reținut identitatea semnului cu marca, arătând că din planșele foto ale bocancilor menționați și ale ambalajelor „rezultă ca aceștia au fost identificați ca fiind B. FREELANDER", pe etichetele aplicate, respectiv pe ambalaje.
În plus, instanța ar fi trebuit să rețină în baza probelor administrate și un grad foarte ridicat de distinctivitate a mărcii FREELANDER, fapt ce ar fi condus la o protecție mai largă a mărcii, chiar și în temeiul stabilirii riscului de confuzie.
Dacă ar fi procedat astfel și ar fi analizat incidența în speță a art.9 din Regulamentul nr.207/2009, astfel cum a procedat în mod corect în cazul mărcii DISCOVERY, instanța chiar stabilind că produsele nu sunt complementare sau că au un grad de similaritate scăzut, ar fi concluzionat că în cauză există o încălcare a mărcii FREELANDER, chiar și în temeiul riscului de confuzie, incluzând și riscul de asociere.
A mai susținut apelanta-reclamantă că instanța nu a soluționat cererea sa cu privire la incidența art.9 alin.1 lit.c) în cazul mărcii FREELANDER, respectiv încălcarea renumelui mărcii în hotărârea apelată.
Or, argumentele instanței cu privire la notorietatea mărcii DISCOVERY și profitarea de către intimata-pârâtă de renumele acesteia, în condițiile art.9 alin. 1 lit.c), sunt valabile și pentru cazul mărcii FREELANDER.
Așa cum a arătat apelanta-reclamantă și prin concluziile scrise, ipoteza legală are în vedere prejudicierea renumelui mărcii FREELANDER, deopotrivă, terțul dobândind un câștig injust, folosirea mărcii de renume FREELANDER de către intimata-pârâtă pentru propriile produse, determinând pierderea distictivității acesteia, diluția capacității acesteia de a evoca în mintea consumatorilor o sursă și identitate unică a produselor.
Chiar reținând greșit că produsele intimatei-pârâte sunt diferite de cele protejate prin marca FREELANDER și necomplementare, instanța tot ar fi pronunțat o soluție de admitere a acțiunii în contrafacere cel puțin din perspectiva încălcării renumelui mărcii FREELANDER, similaritatea produselor nefiind o condiție legală.
Pentru motivele arătate anterior apelanta reclamantă solicită soluționarea și a acestui capăt de cerere și admiterea acțiunii în contrafacere și în temeiul încălcării renumelui mărcii FREELANDER pentru motivele de fapt și de drept expuse prin cererea modificatoare și în baza probelor administrate.
Într-o altă critică s-a arătat că raționamentul instanței privind disjungerea produselor față de însușirea lor de a fi sau nu „de protecție" sunt nerelevante si greșite, fiind vorba despre o simplă descriere de natură comercială sau de calificare a caracteristicilor materialelor, aleasă pentru identificarea produselor. Însușirea „de protecție", pentru articolele de îmbrăcăminte/ încălțăminte este determinată cel mult de caracteristicile tehnice ale materialelor folosite, iar în niciun caz de modul de folosire și destinația articolelor din aceste categorii, care sunt confecționate special pentru acoperirea și protejarea corpului omenesc, putând spune că o asemenea caracterizare pentru produsele menționate este superfluă.
S-a mai arătat că pronunțarea unei hotărâri nefondate și nelegale cu privire la marca FREELANDER a determinat o soluționare greșită și sub aspectul cheltuielilor de judecată acordate în cauză, în condițiile în care reclamanta a făcut dovada efectuării cheltuielilor de judecată în fața instanței de fond (taxa de timbru în valoare de 200 lei, conform chitanței nr._/1 de la dosar și costuri avocațiale în cuantum de 6092,8 lei, astfel cum rezultă din facturile fiscale depuse la dosarul cauzei), urmează ca instanța de apel, ca urmare a admiterii apelului astfel cum a fost formulat, să admită cererea de cheltuieli de judecată reprezentând cheltuielile ocazionate de prezentul litigiu în fața primei instanțe, precum și în faza de apel.
Apelanta-pârâtă . a invocat în cererea sa de apel faptul că hotărârea este lovită de nulitate, deoarece instanța de judecată s-a pronunțat în cauză deși anterior pronunțării, pârâta a recuzat această instanță conform cererii de recuzare înregistrată la Registratura Tribunalului București la data de 19.03.2014, cu o zi înainte de pronunțare.
Procedând abuziv, instanța de judecată a încălcat prevederile imperative ale art.490 pct.3 Cod proc.civ., care prevede că „pronunțarea soluției în cauză nu poate avea loc decât după soluționarea cererii de recuzare.”
Apelanta-pârâtă a mai criticat hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate, deoarece instanța de judecată a refuzat să constate adevărul dovedit de întregul material probator administrat în cauză, a refuzat să aplice prevederile legale aflate în vigoare privind dreptul de proprietate intelectuală.
Consideră inaplicabile prevederile Legii nr.344/2005 ale Legii nr.84/1998 cu prevederile și normele lor de aplicare, care au reconsiderat clasele de protecție a mărfurilor, respectiv a mărcilor ocrotite de legiuitor printr-o nouă clasificare. Mergând din abuz în abuz instanța de judecată neagă rolul instituțiilor de specialitate: OSIM și OHIM, considerându-le ca nerelevante în raport cu decizia instanței de judecată.
De fapt, instanța neagă actele de însoțire a mărfurilor, lăsând să se înțeleagă că ar fi contrafăcute, deoarece comercianții și producătorii din C. au această proastă reputație. Deci, fără a cerceta sau chiar a expertiza mărfurile indisponibilitate de organul vamal, instanța impune fraudulos o prezumție de vinovăție pentru a ascunde adevărul evident și a dat satisfacție reclamantului în mod injust.
Apelanta-pârâtă consideră inadmisibil acest mod de a simula cercetarea judecătorească și de a ascunde adevărul atât de evident.
În final, solicită anularea sentinței civile nr.345/20.03.2014 ca fiind lovită de nulitate, trimiterea cauzei la Tribunalul București pentru judecarea competentă a cauzei, încuviințarea probatoriului aflat la dosarul cauzei, noi înscrisuri și suplimentar dispunerea expertizării mărfurilor indisponibilitate de organul vamal și interogatoriul reclamantei, cu cheltuieli de judecată.
Aspelanta-pârâtă . a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondat a apelului declarat de reclamantă, deoarece aceasta nu a făcut dovada că are marca înregistrată pentru produsele încălțăminte de protecție, iar orice discuție despre notorietate, complementaritate și risc de confuzie este neavenită în aceste condiții.
Apelanta-reclamantă J. L. Rover Limited a formulat la rândul său întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondat a apelului declarat de pârâtă, cu argumentele că, pe de-o parte, o cerere de recuzare depusă după închiderea dezbaterilor era inadmisibilă, astfel că în mod corect instanța nu a ținut cont de ea, iar pe de altă parte Legea nr.344/2005 nu este aplicabilă, deoarece acțiunea este una de drept comun, de interzicere a încălcării drepturilor asupra mărcii și nu este subsumată unei proceduri vamale de protecție, că tribunalul a dezlegat în mod corect apărarea pârâtei legată de clasificarea de la Nisa și răspunsurile OSIM nu erau relevante în speță.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Examinând sentința atacată în raport cu prevederile art.476-478 Cod proc.civ., curtea constată că apelul declarat de reclamantă este fondat, iar apelul declarat de pârâtă este nefondat.
Apelanta-reclamantă a reproșat în mod întemeiat primei instanțe modul de aplicare a legii în privința pretenției de încălcare a mărcii comunitare verbale FREELANDER nr._/16.02.2004, având în vedere identitatea dintre semnul folosit de pârâtă și semnul protejat, precum și similaritatea produselor în discuție, elemente ce generează în speță un risc de confuzie.
Astfel, marca mai sus evocată este înregistrată, cum a reținut și tribunalul, pentru produse din clasa 25, îmbrăcăminte pentru sport și ciclism si acoperitori pentru cap destinate acestor activități.
Potrivit situației de fapt reținută de prima instanță și care nu a fost contestată de pârâtă, între mărfurile importate de aceasta din urmă se găseau „bocanci bărbătești FREELANDER cu fețe din piele și bombeu metalic.
Or, produsele din clasa 25 – îmbrăcăminte pentru sport și ciclism si acoperitori pentru cap destinate acestor activități sunt complementare cu produsele pentru care pârâta a folosit semnul FREELANDER, și anume bocanci bărbătești, deoarece se folosesc împreună, ambele activități (sportul în general și ciclismul în special) fiind practicate utilizând atât îmbrăcăminte, cât și încălțăminte.
Din acest punct de vedere, limitarea de către prima instanță a protecției recunoscute mărcii FREEELANDER_ pe motiv că între produse nu există complementaritate și, implicit, nici similaritate, ignoră argumentul mai sus expus.
În consecință, în mod greșit a considerat tribunalul că între produse nu există similaritate.
O singură remarcă este necesară în legătură cu identitatea dintre semne, elementul verbal al semnului folosit de pârâtă fiind identic cu marca reclamanteiFREELANDER, respectiv că apărarea pârâtei în sensul că semnul pe care îl folosește are o grafică deosebită și culori, în timp ce mărcile reclamantei nu au „distinctivitate vizuală”, este nefondat.
Astfel, tocmai faptul că marca reclamantei este una verbală (ce acordă protecție, deci, exclusiv elementului verbal protejat, independent de caracterele sau culorile folosite la scriere) face ca simpla reproducere a acestui element să fie suficientă pentru a atrage identitatea de semne, iar utilizarea altor caracteristici vizuale în cadrul semnului celui ce contraface nu înlătură această identitate.
În condițiile existenței identității de semne și similarității de produsen și având în vedere gradul ridicat de distinctivitate al mărcii FREELANDER, curtea apreciază că în speță există riscul de confuzie între semnul folosit de pârâtă și marca reclamantei, risc la care se referă art.9 alin.1 lit.b din Regulamentul nr.207/2009, astfel încât cererea reclamantei ce valorifica încălcarea mărcii comunitare FREEELANDER_ este întemeiată.
Este fondată și critica referitoare la considerentele instanței din cadrul analizei mărcii DISCOVERY, dar aspectul va fi detaliat la momentul examinării apelului declarat de pârâtă, fiind strâns legat de criticile aduse de aceasta din urmă hotărârii cu privire la pretențiile reclamantei ce au fost admise de tribunal.
În aceste limite apelul declarat de reclamantă este întemeiat, urmând a fi admis, cu consecința schimbării în parte a sentinței și interzicerii importului și a comercializării neautorizate de către pârâtă a produselor reținute de autoritățile vamale, conform notificării Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanta nr._/5553/2214 MC/29.07.2013 ca aducând atingere drepturilor exclusive de proprietate intelectuală deținute de reclamantă asupra mărcii comunitare verbale FREELANDER nr._/16.02.2004, precum și al interzicerii importului precum și a comercializării neautorizate de către pârâtă a produselor purtând semne identice sau similare cu marca comunitară verbală FREELANDER nr._/16.02.2004.
Ca urmare a admiterii acțiunii, curtea va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 6392,8 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță, reprezentând onorariu avocațial conform dovezilor aflate la dosar și taxa de timbru achitată.
În privința mărcii comunitare FREELANDER_/26.02.2003, curtea consideră că raționamentul instanței este corect, deoarece aceasta este înregistrată pentru servicii din clasa 37 – reparații, întreținere, recondiționare, remanufacturare și service în legătură cu vehicule cu motor și părți ale acestora, iar între acestea și produsele pentru care a fost folosit semnuș FREELANDER de către pârâtă nu există similaritate nici în forma complementarității reținute mai sus, neputând fi realizată o legătură suficientă între bocancii bărbătești importați de pârâtă și serviciile mai sus enumerate.
De aceea, în mod corect a fost respinsă cererea în privința acestei din urmă mărci.
După cum a arătat apelanta-reclamantă, aceasta a invocat cu privire la mărcile de care s-a prevalat (prin completarea acțiunii depusă la fila 94 în dosar) și prevederile art.9 alin.1 lit.c din Regulamentul nr.207/2009, iar modul de aplicare a acestei norme la situația de fapt constatată nu a fost examinat.
Cu toate acestea, apreciind asupra incidenței în speță a cerinței textului ca marca să se bucure de renume pentru serviciile sau produsele pentru care este înregistrată, curtea consideră că în speță dovezile administrate nu sunt suficiente pentru a face dovada renumelui invocat, nici în privința mărcii comunitare FREELANDER nr._ pentru produsele din clasa 25, și nici în privința mărcii comunitare FREELANDER_ pentru produse din clasa 37.
La dosarul primei instanțe au fost depuse în acest scop extrase din presa de specialitate auto în privința autovehiculelor produse de reclamanta apelantă și care poartă și mărcile DISCOVERY și FREELANDER, precum și o . dovezi referitoare la publicitatea realizată mărcilor în discuție.
Deși nu sunt lipsite de utilitate și de valoare probatorie, aceste înscrisuri nu conturează renumele invocat de reclamantă, deoarece nu se coroborează cu dovezi care să evoce percepția publicului țintă al acestor mărci și întinderea în rândul acestuia a cunoașterii mărcilor.
În consecința acestor argumente, curtea nu poate reține incidența art.9 alin.1 lit.c din Regulamentul nr.207/2009, cum a solicitat apelanta-reclamantă și sub acest aspect pretențiile sale sunt nefondate.
Apelanta-pârâtă a susținut prin cererea sa de apel, pe de-o parte, că în mod nelegal a fost soluționată cauza cu ignorarea cererii de recuzare pe care aceasta a formulat-o la data de 19.03.2014, după închiderea dezbaterilor la data de 13.03.2014.
Or, curtea reține că, potrivit art.44 Cod proc.civ., cererea de recuzare trebuia să fie formulată înainte de începerea oricărei dezbateri, pentru motive care erau cunoscute părții la acel moment, iar în cauză motivele cererii de recuzare au privit dispozițiile președintelui completului de judecată învestit cu soluționarea cauzei la termenele din 06.03.2014 și 13.03.2014, astfel încât la data de 19.03.2014 termenul imperativ pentru formularea acestei cereri era depășit.
În consecință, cererea de recuzare nu putea fi primită la acel moment și nu se identifică nicio nelegalitate în legătură cu hotărârea apelată.
Pe de altă parte, a susținut apelanta-pârâtă că în mod greșit a reținut prima instanță că nu sunt aplicabile prevederile Legii nr.344/2005, ale Legii nr.84/1998 și ale Regulamentului său de aplicare.
O atare concluzie a instanței este însă corectă, în primul rând pentru că Legea nr. 344/2005 nu era aplicabilă, nefiind invocată de către reclamant în cadrul unei proceduri de intervenție vamală pendinte.
În al doilea rând, cererea reclamantului a fost întemeiată pe existența unor mărci comunitare și pe dispozițiile art.9 din Regulamentul nr.207/2009, iar în condițiile aderării României la Uniunea Europeană, prevederile acestui act normativ sunt direct aplicabile în fața instanței naționale, reclamantul fiind cel care stabilește cadrul procesual prin cererea sa.
În consecință, nu era necesară aplicarea legii interne, chiar dacă această chestiune este lipsită de relevanță sub aspectul aplicării art.9 alin.1 lit.b din Regulamentul nr.207/2009, norma națională cuprinsă în art.36 alin.2 lit.b din Legea nr. 84/1998 fiind identică.
O altă chestiune la care se referă apelul pârâtei este reașezarea în anul 2011 a claselor în cadrul clasificării de la Nisa a produselor și serviciilor.
Or, curtea reține acest aspect ca fiind lipsit de relevanță, cât timp bocancii importați de pârâtă sunt produse de încălțăminte și sunt complementari (ceea ce este asimliat similarității) cu îmbrăcămintea și acoperitorile de cap pentru sport și ciclism.
Prin urmare, indiferent că era vorba de bocanci de protecție sau de bocanci pur și simplu, legătura pe care o impune raportul de similaritate există, astfel încât nu era necesară și nici relevantă o atare distincție, apărarea pârâtei fiind neîntemeiată.
Consideră apelanta-pârâtă că instanța ar fi trebuit să recunoască efecte punctului de vedere exprimat de OSIM și depus la dosar, însă curtea reține că, în raport cu atribuțiile legale ale acestei instituții, exprimarea unui atare punct de vedere nu poate produce efecte juridice, cât timp instanța de judecată este cea chemată a constata existența încălcării mărcii.
În privința susținerii că instanța era ținută a expertiza bunurile pentru a verifica dacă acestea erau contrafăcute, curtea reține că existența avizelor de însoțire a mărfii și a documentelor de import nu atestă caracterul original al mărfurilor, acestea reprezentând documente relevante în plan fiscal și vamal, iar faptul că bunurile importate purtând marca reclamantei nu au fost produse de aceasta rezultă din chiar declarația reclamantei, titularul mărcii fiind primul abilitat a certifica dacă produsele sunt originale sau nu.
De aceea, era lipsită de utilitate pentru soluționarea cauzei o atare probă, ce tindea la expertizarea bunurilor importate.
În consecința acestor argumente, constatând că aceste critici sunt nefondate, iar argumentația instanței în ceea ce privește partea din acțiune admisă este corectă (cu rezerva chestiunii mai sus amintite, referitoare la încălțămintea de protecție), în temeiul art.480 Cod proc.civ., curtea va respinge ca nefondat apelul formulat de pârâtă.
În temeiul art.453 Cod proc.civ., curtea va obliga apelanta să plătească apelantei-reclamante suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxa de timbru achitată pentru cererea de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă ., cu sediul în C., ..217, județul C., împotriva sentinței civile nr.345/20.03.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu apelanta-reclamantă J. L. ROVER LIMITED.
Admite apelul declarat de apelanta-reclamantă J. L. ROVER LIMITED, cu sediul ales la SCA T.&T. din București, .. 17, sectorul 5, împotriva sentinței civile nr. 345/20.03.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu apelanta-pârâtă ..
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că:
Dispune interzicerea importului și a comercializării neautorizate, de către pârâtă, a produselor reținute de autoritățile vamale, conform notificării Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanta nr._/5553/2214 MC/29.07.2013 ca aducând atingere drepturilor exclusive de proprietate intelectuală deținute de reclamantă asupra mărcii comunitare verbale FREELANDER nr._/16.02.2004.
Dispune interzicerea importului precum și a comercializării neautorizate de către pârâtă a produselor purtând semne identice sau similare cu marca comunitară verbală FREELANDER nr._/16.02.2004.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 6392,8 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță.
Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă apelanta-pârâtă să plătească apelantei-reclamante suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Curtea de Apel București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.11.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. R. T. M. Steluța C.
GREFIER
G. C. A.
Red.IRT/Tehnored.IRT/IT
4 ex/31.07.2015
Tribunalul București - Secția a V-a Civilă – judecător E. F.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 99/2014. Curtea de Apel... | Desene şi modele industriale. Decizia nr. 211/2014. Curtea de... → |
|---|
