Contestaţie la executare. Decizia nr. 1944/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1944/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 14876/301/2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1944 R
Ședința publică din data de 17.12.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. D. O.
JUDECĂTOR - L. E. F.
JUDECĂTOR - M. STELUȚA C.
GREFIER - F. J.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-contestator A. Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva deciziei civile nr. 407 A/27.03.2014 pronunțată în dosarul nr._ de către Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul M. F. N..
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Curtea din oficiu invocă excepția inadmisibilității recursului și rămâne în pronunțare pe această excepție.
CURTEA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 3 București, la data de 04.04.2013, contestatoarea A. Naționala Pentru Restituirea Proprietăților, în contradictoriu cu intimatul M. F. N., a formulat contestație la executarea solicitând: suspendarea executării silite în dosarul de executare nr. 182/2013 al B. Raportoru G., suspendarea tuturor actelor de executare silită, inclusiv a popririi asupra conturilor ANRP, anularea încheierii din data de 29.03.2013 și anularea executării silite dispuse în dosarul menționat.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că prin somația înregistrată sub nr._/RG/29.03.2013 a fost înștiințată că are de achitat creditorilor suma de 10 942,58 lei, reprezentând compensațiile bănești actualizate, precum și cheltuieli de executare, în baza titlului executoriu reprezentat de Hotărârea nr.820/22.03.2006 emisa de Comisia Județeană T. pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 validata prin Decizia nr.956/08.04.2009 emisa de intimata. În data de 01.04.2013, contestatoarea a fost înștiințată de Trezoreria Sectorului 1, prin adresa nr._/01.04.2013 că s-a solicitat înființarea popririi asupra conturilor sale.
Contestatoarea a arătat ca având in vedere prevederile Ordonanței de Urgența nr. 10/2013, creanța invocata nu era exigibila, astfel ca procedura de executare silita a fost pornită in mod nelegal . Din analiza prevederilor art. 1 alin.1 și 2 din OUG nr. 10/2013 reiese fără echivoc intenția statului român de a eșalona plata despăgubirilor stabilite potrivit Legii nr. 9/1998 și Legii 290/2003 și neachitate ( chiar și parțial ) pe o perioada de 10 ani. Cu privire la exigibilitatea acestor tranșe ,sunt avute in vedere doua ipoteze, respectiv ipoteza in care titlul de plata urmează a fi emis, in aceasta situație prima tranșa fiind exigibila in anul următor emiterii titlului și, respectiv, ipoteza în care titlul de plata a fost emis anterior intrării in vigoare a ordonanței, in aceasta situație prima tranșa fiind exigibila începând cu 1 ianuarie 2014. Contestatoarea a precizat ca masurile nu aduc o restrângere a drepturilor persoanelor îndreptățite, întrucât statul român nu numai ca nu refuza plata acestor despăgubiri, ci se obliga la plata eșalonata a sumelor prevăzute in deciziile de plata și hotărârile prin care se stabilește cuantumul despăgubirilor.
De asemenea ,contestatoarea a arătat că poprirea a fost înființată cu nerespectarea dispozițiilor OG 22/2002, în sensul că art. 2 al ordonanței prevedere un termen de șase luni în care instituția publică este obligată să dispună toate măsurile ce se impun pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii. Având în vedere practica constantă de executare silită pe calea popririi și existența numărului foarte mare de popriri dispuse, consecința inevitabilă este blocarea conturilor contestatoarei, fapt ce pune instituția în imposibilitatea de a plăti voluntar despăgubirile. Astfel, contestatoarea se află în imposibilitatea de a pune în executare într-un termen rezonabil obligațiile de plată stabilite în sarcina sa. Statul nu are disponibilitățile bănești necesare achitării compensațiilor, iar plata creanțelor împotriva acestuia nu poate fi făcută decât în condiții de solvabilitate, din rațiuni financiare fiind admise limitările sau eșalonările la plată.
Totodată contestatoarea a învederat faptul ca Încheierea privind actualizarea sumei de 9 048,69 lei reprezentând cota de 1/6 din totalul compensațiilor stabilite prin decizia nr. 956/08/04.2009, executorul judecătoresc a actualizat creanța cu indicele de inflație pe perioada aprilie 2009 – februarie 2013, deși in cauza era incidente disp. art.1 alin.4 din OUG nr.10/2013 care stabilesc faptul ca actualizarea se efectuează prin aplicarea indicelui prețurilor de consum aferent perioadei cuprinse între începutul lunii următoare celui in care a fost emis titlul de plata și sfârșitul lunii anterioare datei plății efective a fiecărei tranșe.
În drept, contestatoarea a invocat art. 711, 718 C., Legea nr. 9/1998, H.G. nr.1277/2007 și art.650 Cod de Procedură Civilă.
Prin sentința civilă nr._/23.07.2013, Judecătoria sector 3 București a admis contestația la executare, a anulat executarea silita care face obiectul dosarului de executare 182/2013 al B. Raportoru G., precum și încheierea din data de 29.03.2013 pronunțata de B. Raportoru G.; a respins cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.
Împotriva acestei hotărâri creditoare în termen legal a formulat apel criticând sentința pentru motivele de nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 407/27.03.2014 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul declarat de apelantul-intimat M. F. N. împotriva sentinței civile nr._/23.7.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în contradictoriu cu intimata-contestatoare A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins contestația ca neîntemeiată.
Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
În motivarea recursului se arată că prin somația emisă în dosarul nr. 182/2013 și înregistrată la A. Națională pentru Restituirea Proprietăților cu nr._/RG/29.03.2013, B.E.J. Raportoru G. a înștiințat A. Națională pentru Restituirea Proprietăților că are de achitat creditorului M. F. N., suma de 10.942,58 lei reprezentând cota de 1/6 din totalul despăgubirilor actualizate și cheltuieli de executare în cuantum de 1.367,17 lei titlul executoriu invocat fiind Hotărârea nr. 820/22.03.2006, emisă de Comisia Județeană T. pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 validată prin Decizia nr. 956/08.04.2009 emisă de către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Instanța de fond, prin sentința civilă nr._/23.07.2013, a admis contestația la executare mulată de către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și a anulat actele de ratare efectuate de B.E.J. Raportoru G. în dosarul de executare nr. 182/2013 precum și încheierea din data de 29.03.2013 pronunțată de B.E.J. Raportoru G.
Tribunalul București, prin decizia civilă nr. 407A/27.03.2014, a respins contestația la executare formulată de A. N. R. P.
În temeiul art. 483 si urm., art. 488 pct. 8, din Codul de procedură civilă, recurenta contestatoare consideră decizia recurată ca fiind netemeinică și nelegală, cu privire la menținerea actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. 182/2013 al B.E.J Raportoru G., pentru următoarele considerente:
l. Instanța nu a avut în vedere la soluționarea cauzei prevederile art. 38 alin.(5) și alin.(6) din H.G 753/1998, modificată și completată prin H.G. nr. 1277/2007, prevederile art. 5 din H.G. nr. 286/2004.
Deși prin Decizia nr. 528 din 12.12.2013 a Curții de Constituționale a României a fost admisă excepția de neconstituționalitate a OUG 10/2013, Sentința Civilă nr._/2013 a fost pronunțată la data de 23.07.2013.
Având în vedere aceste aspecte, considerăm că motivul de apel invocat de către apelanții reclamanți nu își găsește aplicabilitatea în prezenta speță întrucât Sentința Civilă a fost pronunțată cu respectarea prevederilor legale aplicabile la data de 23.07.2013.
Modalitatea de plată a despăgubirilor stabilite prin deciziile emise de către Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților este prevăzută de art. 38 alin. (5) și (6) din H.G 53/1998, modificată și completată prin H.G. nr. 1277/2007 privind Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, potrivit cărora „(..) compensațiile bănești se achită astfel:
a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei;
b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 le/ș/700.000 lei.
c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.
Suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează potrivit prevederilor art. 5 din H.G nr. 286/2004".
Aceste prevederi se coroborează cu cele ale art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2004 conform cărora achitarea acestor compensații este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație. Cităm, în acest sens, dispozițiile legale si sus amintite, potrivit cărora: "compensațiile se achită beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat"(...).
Prin folosirea sintagmelor „în funcție de disponibilitățile bănești" sau „în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat", legiuitorul a prevăzut tocmai acea situație în care sumele alocate prin bugetul de stat nu sunt suficiente pentru acoperirea despăgubirilor acordate potrivit legii.
Această interpretare este singura în măsură a da valoare prevederii legale stipulate la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, potrivit căreia „ordonatorii de credite au obligația de a angaja cheltuieli în limita creditelor de angajament și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale".
Ignorarea acestor prevederi legale poate duce la crearea unor angajamente de plată fără acoperire bugetară și are drept efect acordarea despăgubirilor cu prioritate anumitor persoane, în detrimentul celor aflați la ordine, fiind astfel nerespectat principiul nediscriminării și egalității de tratament.
Totodată, se impune a menționa că din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condiții de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența CEDO. Sumele alocate ca despăgubiri sunt stabilite prin Legea bugetului de stat, iar sumele plătite de ANRP ca despăgubiri în temeiul Legii nr.9/1998 sunt publice, fiind publicate pe site-ul anrp.gov.
Recurenta contestatoare a precizat că în data de 12.03.2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României OUG nr. 10/2014 cu modificările ulterioare privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în "proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, precum și din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării [ratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.
Potrivit dispozițiilor art.2 din actul normativ anterior amintit „începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 31 decembrie 2014, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a Municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 si Legii nr. 393/2006".
Se precizează că procedura de executare silită demarată prin dosarul de executare nr. 182/2013 poate crea un prejudiciu bugetului de despăgubiri al A.N.R.P.
Bugetul are un însemnat rol stabilizator al economiei naționale, iar cheltuielile statului cu aceste despăgubiri nu pot destabiliza procesul complex al distribuirii produsului social net în economia națională, între stat, pe de o parte, și populație, pe de altă parte.
Din aceste motive, în conformitate cu prevederile art. 175 alin. 2 teza a ll-a Cod proc. civ. recurenta contestatoare a solicitat să se sancționeze cu nulitatea toate actele de executare întocmite în dosarul de executare nr. 182/2013.
În drept, au fost invocate prevederile art. 483 și art. 488 Cod procedură civilă, Legea nr. 554/2004 precum și Legea nr. 9/1998, HG nr. 753/1998 cu modificările și completările ulterioare, respectiv HG nr. 1277/2007.
Analizînd cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, Curtea reține că aceasta este întemeiată, față de următoarele considerente:
Astfel, recursul a fost formulat împotriva unei decizii pronunțate în apelul exercitat împotriva sentinței prin care s-a soluționat contestația la executare.
Potrivit art. 717 alin.1 NCPC, hotararea pronunțată cu privire la contestația la executare poate fi atacată numai cu apel, cu excepția hotărîrilor pronunțate în temeiul art. 711 alin. 4 și 714 alin. 4, care pot fi atacate în condițiile dreptului comun.
Întrucît contestația formulată în cauză nu se încadrează în excepțiile prevăzute de textul enunțat, înrucît vizează executarea silită prin poprire, Curtea constată inadmisibilitatea recursului, reținînd și dispozițiile art. 457 Ncpc, ce consacră principiul legalității căilor de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta contestatoare A. Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva deciziei civile nr. 407 A/27.03.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul M. F. N..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.12.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. D. O. L. E. F. M. Steluța C.
GREFIER
F. J.
Red. MDO
Tehnored. GC /MDO
4 ex/
Jud. apel D. I. T.
M. I. L.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 741/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 660/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
