Legea 10/2001. Decizia nr. 1434/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1434/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-10-2014 în dosarul nr. 33272/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1434R
Ședința publică de la 3 octombrie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - PAVEL FILIP
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - R. P.
GREFIER - G.-M. V.
**************
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor formulate de recurentele-reclamante A. E. și S. M. și de recurentul-pârât M. București prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr.2184/ 13.12.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-intervenient . SA, cauza având ca obiect „Legea nr.10/2001, obligație de a face, alte cereri”.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică de la 26 septembrie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 3 octombrie 2014.
CURTEA
Asupra cererii de recurs reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 21.08.2012 reclamantele A. E. și S. M. au chemat în judecată pe pârâtul M. București pentru a fi obligat să soluționeze notificarea nr. 153/2001 formulată în baza Legii nr. 10/2001 și să o transmită imediat și direct către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin sentința civilă nr. 2184 din 13.12.2013, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a admis în parte cererea reclamantelor și a obligat pe pârât să emită în favoarea lor, în calitate de persoane îndreptățite, o dispoziție motivată cu propunerea de acordare de măsuri compensatorii pentru imobilul situat în București, ., sector 2 – imposibil de restituit în natură – compus din teren de 307,55 mp și construcție în suprafață utilă de 87,18 mp, în prezent demolată. Instanța de fond a respins celelalte capete de cerere și a obligat pe pârât la plata sumei de 2000 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței menționate au declarat recurs ambele părți din proces.
Reclamantele au criticat sentința pentru că instanța nu a admis cererea lor de obligare a pârâtului M. București de a trimite dosarul aferent notificării direct la Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, conform art. 21 din Legea nr. 165/2013, aspect ce le prejudiciază pe reclamante prin prelungirea procedurii administrative.
Recursul nu este fondat.
Conform procedurii prevăzută de Legea nr. 165/2013, art. 21 alin. 3, deciziile entităților investite de lege, respectiv decizia Municipiului București, trebuie să fie însoțită de înscrisuri care să ateste imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parțială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deținute de M. București. Chiar dacă instanța a stabilit că imobilul nu poate fi restituit în natură, această nu reprezintă un impediment pentru ca entitatea investită de lege – M. București – să propună o măsură compensatorie prin atribuirea totală sau parțială a unor alte bunuri, astfel cum prevăd expres dispozițiile legale menționate. De aceea, instanța de recurs menține întreaga motivare a instanței de fond, dezvoltată sub acest aspect, în sentința atacată, iar recursul analizat în baza art. 304/1 Cod procedură civilă va respins ca nefondat.
M. București a declarat recurs pentru următoarele motive: a) conform dispozițiilor Legii nr. 165/2013 M. București nu mai poate fi obligat să emită dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii, ci poate fi obligat numai la emiterea unei propuneri de compensare prin puncte; b) pârâtul nu poate fi obligat să soluționeze dosarul reclamantelor, deoarece cererile se analizează în ordinea înregistrării lor; c) deși instanța a dispus restituirea unui teren de 307,55 mp, totuși, din Decretul de preluare a imobilului nr. 397/1986 rezultă că numai o suprafață de 297 mp de teren a trecut în proprietatea statului, iar măsurile reparatorii vizează numai imobilele preluate efectiv în proprietatea statului; d) autorii reclamanților au dobândit terenul în baza unui act sub semnătură privată, care nu este un titlu de proprietate, conform dispozițiilor legale; e) suma reprezentând cheltuieli de judecată la care a fost obligat pârâtul este foarte mare, iar culpa sa procesuală nu a fost stabilită.
Recursul nu este fondat.
Instanța de fond a dispus emiterea unei dispoziții cuprinzând propunerea de măsuri compensatorii, iar prin măsuri compensatorii se înțelege, potrivit dispozițiilor clare ale art. 1 alin. 2 din Legea nr. 165/2013, inclusiv „compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea investită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001” și nu numai compensarea prin puncte.
Instanța de fond a dispus restituirea terenului care a intrat efectiv în proprietatea statului, ceea ce rezultă din expertiza efectuată în cauză care a refăcut amplasamentul și limitele terenului din anul 1986 (fila 144 dosar fond) teren care a avut suprafața de 307,55 m.p. iar compensarea pentru suprafața menționată, efectiv preluată în proprietatea statului, este legală, chiar dacă potrivit actelor sub semnătură privată în baza cărora a fost dobândit bunul, suprafața înscrisă a fost de numai 297 mp. Diferența de teren rezultă din modul deficitar de măsurare a terenului la data dobândirii lui, deficiență datorată, cel mai probabil, lipsei de precizie a aparatelor de măsurare ale timpului. De altfel, chiar în decretul de expropriere este înscrisă o suprafață de teren mai mare decât în actele de dobândire ale terenului, respectiv 299 mp (vezi fila 94 – anexe decret expropriere și fila 84 – adresa . care se precizează că autoarea reclamantelor a primit despăgubiri de 52.976 de lei numai pentru construcție și nu și pentru terenul de 299 mp).
În baza art. 24 alin. 2 din legea nr. 10/2001 reclamantele se bucură de prezumția de proprietate asupra imobilului, întărită de actul de vânzare-cumpărare depus la dosarul de fond, la fila 13, deoarece autoarea lor a fost înscrisă ca proprietar în decretul de expropriere cu suprafața de teren de 299 mp. De aceea, în mod legal a stabilit instanța de fond calitatea reclamantelor de persoane îndreptățite la măsuri compensatorii în baza Legii nr. 165/2013.
M. București datorează cheltuieli de judecată în baza art. 274 Cod procedură civilă, iar cuantumul sumei de bani la plata căreia a fost obligat nu este mare în raport de complexitatea procesului și poziția procesuală a Municipiului București, care nu a soluționat notificarea depusă încă din anul 2001.
De aceea, recursul analizat în baza art. 304/1 Cod procedură civilă, va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ÎN MAJORITATE:
Respinge, ca nefondate, cererile de recurs formulate de recurentele-reclamante A. E. și S. M. și de recurentul-pârât M. București prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 2184 din 13.12.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-intervenientă . SA.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 03.10.2014, în ședință publică.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. V. R. P.
GREFIER,
G.-M. V.
Red.RP
Tehnored. PS 2 ex./31.10.2014
Jud. fond: TB: I. L. M.
Opinia separată a judecătorului F. P.
în sensul admiterii recursului declarat de M. București
cu consecința respingerii contestației formulată de contestatorii
A. E. și S. M. și respingerii recursului
declarat de A. E. și S. M.
ca nefondat.
Referitor la recursul declarat de M. București în sinteză s-au susținut următoarele critici:
Printr-un prim motiv s-a susținut că nelegal s-a reținut calitatea de persoană îndreptățită a contestatoarelor, precum și preluarea abuzivă pentru diferența de suprafața dintre 307,55 mp și suprafața de 297 mp preluată abuziv prin Decretul nr.397/01.12.1986.
În ce privește calitatea de persoană îndreptățită s-a arătat că cele două contestatoare nu probează preluarea dreptului de proprietate pentru care la dosar s-a depus doar un înscris sub semnătura privată încheiat în anul 1958,ulterior intrării în vigoare a Decretului nr.221/1951, care a reglementat transmiterea dreptului de proprietate doar prin acte autentice.
Printr-un al doilea motiv referitor la obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei, reprezentând onorariu de expertiză s-a arătat că soluția instanței este nelegală pentru că nu există culpa procesuală a Municipiului București în condițiile în care contestatorii nu au depus toate actele prevăzute de art.22 din Legea nr.10/2001 pentru a se putea soluționa notificarea.
S-a mai arătat că potrivit jurisprudenței CEDO la stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată trebuie să se respecte realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. În cazul onorariului de avocat s-a arătat că instanța poate aprecia asupra onorariului de avocat în condițiile art.274 alin.3 Cod procedură civilă .
Referitor la recursul declarat de către contestatoarele A. E. și S. M., ne însușim considerentele opiniei majoritare în sensul caracterului nefondat al acestuia pentru că în speță sunt incidente dispozițiile art.21 alin.3 din Legea nr.165/2013.
Recursul M. București este fondat pentru următoarele argumente:
Critica privind reținerea greșită a preluării abuzive a diferenței de teren dintre suprafața de 307,55 mp și 297 mp, ultima suprafață fiind preluată abuziv este nefondată, deoarece această diferență rezulta din măsurătorile expertului care nu s-a limitat la suprafața de teren din actul sub semnătură privată.
Critica privind lipsa calității de persoane îndreptățite la restituirea terenului ori la acordarea de măsuri compensatorii este însă fondată pentru următoarele argumente la dosar contestatoarele au depus ca titlu un act sub semnătură privată încheiat în 4/8 iunie 1958. Potrivit art.2, din Decretul nr.221/1950 începând cu data publicării acestuia înstrăinările de terenuri nu se putea face decât prin acte autentice, astfel că în lipsa acestei forme nu s-a transmis dreptul de proprietate către autorii contestatoarelor.
Potrivit art.3 din Legea nr.10/2001 sunt îndreptățite la măsuri reparatorii persoane fizice proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, iar potrivit art.4(2) de prevederile prezentei legi beneficiază moștenitorii legali sau testamentari ai persoanei îndreptățite.
Autorii contestatoarelor, așa cum rezultă din actul sub semnătură privată și din art.2 din Decretul nr.221/1950 nu au devenit proprietari ai terenului și deci nu ar fi avut calitatea de persoană îndreptățită de unde rezultă că nici moștenitorii acestora nu pot avea calitatea de persoane îndreptățite pentru că autorii nu puteau transmite mai multe drepturi decât au avut.
Faptul că terenul apare preluat de la autorii contestatoarelor nu justifică calitatea lor de persoane îndreptățite deoarece prin Decret de la autorii contestatoarelor s-a preluat doar o posesie ce era făcută pentru altul.
Pentru aceste argumente de fapt și de drept motivul de recurs este fondat cu consecința schimbării sentinței și respingerii contestației, cheltuielile de judecată reprezentând doar un accesoriu rezultă că și acestea sunt neîntemeiate.
JUDECĂTOR
P. F.
RED.PF
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
12.11.2014
| ← Pretenţii. Decizia nr. 20/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Partaj judiciar. Decizia nr. 1858/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
