Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 878/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 878/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-05-2014 în dosarul nr. 4036/2/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 878R
Ședința publică de la 12 mai 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - C. M. S.
JUDECĂTOR - B. A. S.
JUDECĂTOR - D. F. B.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea N. N. împotriva deciziei civile nr.1104R/31.05.2013 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._, încontradictoriu cu intimata T. M. decedată pe parcursul procesului, proces continuat de moștenitorii acesteia C. M., T. N., M. C. M., M. I. G. și S. I. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatoarea N. N. reprezentată de avocat Dobritki E. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta contestatoarei arată că nu mai are de formulat cereri prealabile judecății.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea contestației în anulare.
Reprezentanta contestatoarei având cuvântul în susținerea contestației arată că, în mod greșit, instanța a apreciat că recursul nu a fost timbrat, având în vedere că la fila 5 din prezentul dosar se află chitanța_/31.05.2013 cu care a fost achitată taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei. Precizează că taxa a fost achitată chiar în ziua în care dosarul a fost soluționat, iar la acel termen de judecată era lipsă de procedură cu recurenta, în raport de dispozițiile art. 89 și art. 91 Cod pr. Civilă.
Dezvoltă oral motivele formulate și solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată și motivată, în scris, în temeiul art. 317 (1) pct.1 Cod pr. Civilă, anularea deciziei contestată și judecarea recursului pe fondul său, fără obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare de față constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1104R/31.05.2013 Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă a anulat ca netimbrat recursul formulat de recurenta-reclamantă N. N. împotriva încheierii de ședință din 31.01.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._ .
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reținut că pentru primul termen de judecată stabilit în recurs, 31.05.2013, recurenta a fost citată prin avocat, la domiciliul ales în vederea indicării actelor de procedură, cu mențiunea achitării unei taxe judiciare de timbru de 4 lei și a unui timbru judiciar de 0,15 lei.
Recurenta nu a înțeles însă, să-și timbreze recursul.
Or, conform art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal până la primul termen de judecată stabilit, cererea se anulează.
Constatând neîndeplinită obligația de timbraj până la termenul de judecată stabilit și făcând aplicarea textelor legale suscitate, Curtea a anulat recursul, ca netimbrat.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea N. N..
În motivarea contestației în anulare, se arată că citarea contestatoarei pentru termenul de judecată din 31.05.2013 a fost făcuta cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art.89 si art.91 din Codul de procedură din 1865, fiind supusă nulității.
Contestatoarea a precizat că în mod obișnuit toate actele de procedura, care sunt comunicate pe adresa Cabinetului de avocat, sunt înmânate de poștaș, fie sub semnătura avocatului, fie sub semnătura dlui Bobritki M., care este pensionar si se ocupa de programări ale clienților, de înregistrările cererilor, contractelor si actelor contabile al cabinetului de avocat, fiind in permanenta la sediul cabinetului de avocat.
Se menționează că în perioada sărbătorilor de Paști, dl. Bobritki M. a suferit o criza acuta de "lombosciatica ", care a necesitat mai multe consultații si îngrijiri medicale de urgenta si de laborator, inclusiv radiografie si IRM, fiind însoțit de către av. Bobritki E.. Așa se face ca, in ultima perioada de timp a fost posibil ca la cabinetul de avocat sa nu fie in permanenta o persoana căreia să i se înmâneze corespondenta, si atunci când a venit posta in lipsă, poștașul a procedat, fie la avizare, fie la afișare prin cutia poștala.
Interesându-se de situația dosarului in cauza la arhiva Tribunalului București Secția a V a Civila, avocatul a aflat ca dosarul a plecat in data de 17.05.2013 la Curtea de Apel București si verificând Portalul instanțelor de judecata a constatat în seara zilei de miercuri 29.05.2013 ca recursul are termen stabilit in ziua de vineri 31.05.2013. Verificând daca recurenta-reclamanta a primit citația, precum si corespondenta cabinetului de avocat, avocatul a găsit câteva avize/mandate poștale si corespondenta obișnuita si adresându-se poștașului, acesta a spus ca negăsind o persoana căreia sa-i înmâneze citațiile si comunicările sub semnătura, a procedat la avizarea si ulterior la "afișarea" corespondenței la cutia poștala.
În cauză, recomandata cu nr._ a fost avizată și ulterior "afișată", nefiind "înmânată" ca de obicei persoanei împuternicite cu corespondența.
Contestatoarea a mai arătat că după aceste investigații si după ce citația a fost "găsită" avocatul i-a spus telefonic să plătească taxa de timbru judiciara de 4 lei la D.I.T.L.- Darasti-Ilfov, locul de domiciliu al acesteia si sa o depună la dosar personal in ziua judecații. Recurenta-reclamanta a plătit taxa, însă, neavând citația nu a reușit să o depună în timp util la dosar si a remis-o apărătorului său în seara zilei de vineri 31.05.2013. Luni data de 03.06.2013 avocatul a văzut soluția privind anularea recursului ca netimbrat.
În opinia contestatoarei, nu a fost corect citată, fie la adresa sa de domiciliu, fie la adresa cabinetului de avocat prin "înmânare" potrivit art. 91 C.pr.civ, aceasta fiind în imposibilitate de a îndeplini în timp util obligația de taxare și timbrare a recursului si de a se prezenta în instanța de judecata la termenul stabilit personal sau prin reprezentant legal.
Potrivit art.101 (1) C.pr.civ.1865, intre data poștei din 27.05.2013 și termenul din 31.05.2013 sunt 3 zile, și ca urmare, citarea recurentei-reclamante a fost făcuta cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 89 (l) C.pr.civ..
Înmânarea citației pentru prim termen de judecata din 31.05.2013 nefiind făcuta potrivit art. 91 C.pr.civ. sub semnătura de primire, personal sau prin reprezentant legal sau convențional, nu poate fi prezumat că N. N. a avut cunoștința de termenul de judecata.
În consecință, contestatoarea a solicitat admiterea contestației in anulare si judecarea pe fond a recursului.
Contestația în anulare a fost legal timbrată.
Intimații, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare.
La dosarul cauzei s-a depus dovada achitării taxei de timbru pentru cauza soluționată prin decizia atacată și extrase din portalul instanțelor.
Analizând contestația formulată care va fi calificată ca fiind fondată pe dispozițiile art.317 alin.1 pct.1 C.pr.civilă, Curtea reține următoarele:
Astfel, potrivit prevederilor art.317 alin.1 pct.1 C.pr.civilă ,,hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului… când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.,,
Potrivit prevederilor art.318 Cod teza a I-a C.pr.civilă ,,hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale...,,
În cauză, contrar susținerilor nefondate ale contestatoarei, procedura de citare a recurentei pentru termenul de judecată din 31.05.2013 când s-a pronunțat decizia atacată și prin care i s-a adus acesteia la cunoștință obligația procesuală ce îi revenea de a achita taxa de timbru a fost îndeplinită legal. În acest sens, Curtea constată că potrivit dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare aflate la filele 6 și 7 din dosarul de recurs în care s-a pronunțat decizia atacată, dovada de comunicare a citației contestatoarei s-a realizat nu doar la domiciliul procesual ales, respectiv la Cabinetului de avocat Bobritki E. ci și la domiciliul părții prin înmânare, menționându-se în cuprinsul dovezii obligația acestea de a achita taxa de timbru și timbrul judiciar.
Curtea reține că dovada de citare s-a comunicat la data de 23.05.2013 la domiciliul procesual ales al contestatoarei, cu respectarea prevederilor art.89, 91 C.pr.civ., fiind înmânată de agentul proceduaral persoanei însărcinate cu primirea corespondenței, respectiv numitului Bobritki M., soțul apărătoarei contestatoarei, care a și-a arătat în clar numele, prenumele, calitatea, legitimându-se cu C.Id . nr._ și a semnat dovada, fiind îndeplinite și cerințele impuse de prevederile art.100 pct.4 și 7 C.pr.civ., iar mențiunile agentului procedural privind prezența și identitatea semnatarului citației fac dovadă până la înscrierea în fals, susținerile contestatoarei potrivit cărora comunicarea citației s-ar fi realizat prin afișare sau prin avizare de poștașul care nu a găsit pe funcționarul însărcinat fiind vădit nefondate.
Mai mult, dovada de citare i s-a comunicat contestatoarei la data de 24.05.2013 și la domiciliul acesteia, fiind îndeplinită prin modalitatea înmânării fiului acesteia, N. R., cu respectarea prevederilor art.89, 92 alin3 C.pr.civ, iar semnatarul a semnat de primire, agentul certificându-i identitatea și semnătura, fiind îndeplinite și cerințele impuse de prevederile art.100 pct.4 și 7 C.pr.civ; după cum s-a arătat anterior, și aceste mențiuni ale agentului procedural privind prezența și identitatea semnatarului citației fac dovadă până la înscrierea în fals.
În ceea ce privește susținerile contestatoarei potrivit căreia nu s-au respectat dispozițiile art.89 C.pr.civ. dat fiind faptul că faptul că între data comunicării citației și cea a termenului de judecată, respectiv intre data poștei din 27.05.2013 și termenul din 31.05.2013 sunt doar 3 zile și acestea sunt nefondate deoarece dovada de comunicare a citației s-a realizat la domiciliul procesual ales la data de 23.05.2013, și la domiciliul contestatoarei la 24.05.2013 potrivit dovezilor de citare, și nu la 27.05.2013 cum susține aceasta nefondat, fiind respectat prin urmare termenul imperativ de 5 zile prevăzut de dispozițiile legale menționate în raport de ambele domicilii. Prin urmare, contestatoarea a fost legal citată pentru termenul de judecată din 31.05.2013 și nu a depus în mod culpabil dovada de achitare a timbrajului aferent recursului, chiar dacă a achitat taxa de timbru la data de 31.05.2013, data când s-a judecat recursul, încălcarea obligației de depunere a dovezii de achitare a timbrajului îi este imputabilă,
Pentru aceste considerente, Curtea, va respinge ca contestația în anulare formulată ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea N. N. împotriva deciziei civile nr. 1104/31.05.2013 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata T. M. decedată pe parcursul procesului, proces continuat de moștenitorii acesteia C. M., T. N., M. C. M., M. I. G. și S. I. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. M. S. B. A. S. D. F. B.
GREFIER
V. Ș.
Red. B.A.S
Tehnored. G.C – 2 ex
28.10.2014
Jud. recurs: A. P.
A. V.
R. P.
← Conflict de competenţă. Sentința nr. 119/2014. Curtea de Apel... | Evacuare. Decizia nr. 1711/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|