Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 1934/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1934/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-12-2014 în dosarul nr. 21772/300/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1934R
Ședința publică de la 15 decembrie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - DIANA FLOREA-BURGAZLI
JUDECĂTOR - I. P.
JUDECĂTOR - B. A. S.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții pârâți C. N. și C. V. împotriva deciziei civile nr. 1170A/27.11.2013 pronunțate de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă I. N. C. M., având ca obiect: hotărâre care să țină loc de act autentic, acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții pârâți C. N. personal și asistat de avocat C. D. cu împuternicire avocațială la dosar, C. V. reprezentată de același avocat și intimata reclamantă reprezentată de avocat A. M. B. cu împuternicire avocațială la doar
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recurenții pârâți au depus la dosar note scrise, iar intimata reclamantă a depus la dosar, prin serviciul registratură, note scrise și un set de înscrisuri.
Se referă, de asemenea, că recurenții pârâți au depus la doar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1500 lei achitată cu chitanța nr._/26.11.2014 și timbre judiciare de 2,5 lei.
Reprezentantul recurenților pârâți depune la dosar dovada achitării diferenței de taxa judiciară de timbru în cuantum de 848 lei achitată cu chitanța nr._/15.12.2014.
Reprezentanta intimatei reclamantă solicită admiterea probei cu înscrisuri.
Reprezentantul recurenților reclamanți solicită proba cu înscrisuri, respectiv înscrisurile depuse la dosar.
Curtea, în urma deliberării, admite proba cu înscrisuri solicitată de către părți.
Reprezentanta intimatei reclamante depune la dosar copie de pe adeverința nr. 733/28.11.2014 din care rezultă că și boxa de la subsolul imobilului face parte din contractul de vânzare-cumpărare.
Reprezentanții părților arată că nu mai au de formulat cereri prealabile judecății.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurenților pârâți având cuvântul în susținerea recursului arată că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut având în vedere că prin acțiunea formulată s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, însă instanța a trecut dincolo de acest obiect și a stabilit și o obligație de plată fără să explice de unde a rezultat această sumă sau dacă aceasta este purtătoare de dobândă.
Arată că pe rolul instanței penale se află un dosar ce privește certificarea legalității contractului de vânzare-cumpărare având în vedere că nu a existat un acord al promitentului vânzător pentru înstrăinarea imobilului.
Precizează că intimata reclamantă a fost mandatată să administreze imobilul, iar la 6 luni de la semnarea antecontractului de vânzare-cumpărare, recurenții au fost chemați la notar pentru a semna un contract de comodat cu soțul intimatei reclamante.
Depune note scrise și solicită, modificarea deciziei recurată și pe fond respingerea acțiunii, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentanta intimatei reclamante invocă nulitatea recursului întrucât criticile formulate nu reprezintă motive de nelegalitate ale deciziei recurate, cu sunt simple nemulțumiri ale recurenților, astfel că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 302/1 Cod procedură civilă.
Reprezentantul recurenților pârâți solicită respingerea excepției ca nefondată.
Reprezentanta intimatei reclamante având cuvântul pe fondul recursului arată că a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare având în vedere că între părți a existat un antecontract de vânzare-cumpărare semnat de către pârâți și în care aceștia au menționat că sunt de acord cu conținutul antecontractului de vânzare – cumpărare și precizează că nu au fost contestate semnăturile recurenților de pe chitanțele cu care a fost achitat prețul convenit.
Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei recurată, cu obligarea recurenților pârâți la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
În deliberare asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria sector 2 București, la 05.11.2009, reclamanta I. N. C. M. a chemat în judecată pârâții C. N. și C. V. solicitând să se constate valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2175/25.04.2001 și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare pentru apartamentul 5 din .. 50, Sector 2 București.
Prin sentința civilă nr._/2012, Judecătoria Sectorului 2 București a respins excepția de neexecutare a antecontractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2175/25.04.2011- BNP V. R. G., ca neîntemeiată; a admis acțiunea, prezenta hotărâre ținând loc de act autentic de vânzare cumpărare a . București, .. 50, . și a obligat pârâții la 9696,03 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
În motivarea sentinței, instanța a reținut în esență că, prin antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2175/25.04.2001 la BNP V. R. G., pârâții s-au obligat să vândă reclamantei . București, .. 50, ., la prețul de 55.000USD( 154.264 RON) ce urma a fi achitat într-un număr de 24 rate lunare a câte 2300 USD fiecare, începând cu luna aprilie 2001 și până în luna mai 2003. Pârâții s-au obligat să încheie actul de vânzare cumpărare în formă autentică după îndeplinirea termenului prevăzut de Legea 112/1995, cel mai târziu fiind data de 15.06.2009. De asemenea, pârâții au fost de acord ca din primele rate să achite prețul integral al .. F. S.A. și au fost de acord ca reclamanta să folosească apartamentul până la încheierea actului de vânzare cumpărare, cum va crede de cuviință și să facă orice fel de act de conservare sau administrare, urmând a suporta toate cheltuielile privind întreținerea și plata utilităților apartamentului, pentru care s-a întocmit procura autentificată sub nr. 2174/25.04.2001.
Instanța a constatat că, pe copia antecontractului de vânzare cumpărare păstrată în arhiva notarului pârâții au scris personal că au citit antecontractul de vânzare cumpărare și cuprinsul acestuia corespunde voinței lor.
Instanța a reținut că, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că reclamanta a achitat prețul apartamentului. Sunt chitanțe semnate personal de pârât iar pe ultima chitanță (fila 52) s-a menționat că acesta a primit la data de 11.07.2003 ultima rată, semnând această chitanță. În prezent, pârâtul nu mai recunoaște că reclamanta a achitat prețul apartamentului invocând aspecte pe care nu le-a putut dovedi, respectiv, că nu ar fi semnat antecontractul de vânzare cumpărare sau că nu a știut ce semnează, că ar fi încheiat un contract de închiriere și că de fapt ar fi primit chirie.
Instanța a reținut că reclamanta a respectat clauzele antecontractului de vânzare cumpărare, achitând întreținerea și plata utilităților, reclamanta fiind în posesia apartamentului de la data încheierii antecontractului de vânzare cumpărare precum și impozitul aferent. Din probele administrate în cauză, așa cum s-a arătat, reclamanta și-a îndeplinit obligația de a achita prețul apartamentului precum și plata întreținerii, a utilităților, a impozitului astfel că excepția de neexecutare a antecontractului de vânzare cumpărare din partea reclamantei, invocată de pârâți este neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 1170A/27.11.2013, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a admis apelul pârâților, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea, hotărârea ținând loc de contract autentic de vânzare-cumpărare între reclamantă, în calitate de cumpărătoare și pârâți, în calitate de vânzători, pentru apartamentul nr. 5 din București, .. 50, ., astfel cum este individualizat în antecontractul autentificat sub nr. 2175/25.04.2001 la BNP Vladica R. G., pentru un preț de 55.000 dolari SUA. Totodată, tribunalul a constatat că din prețul convenit de 55.000 dolari SUA, reclamanta a achitat suma de 50.000 dolari SUA, rămânând de achitat o diferență de 5000 dolari SUA și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate privind cheltuielile de judecată.
Pentru a decide astfel, Tribunalul București a reținut că manifestarea de voință a părților are valoarea unui antecontract de vânzare-cumpărare în temeiul căruia pârâții s-au obligat să vândă reclamantei apartamentul nr. 5, situat în București, .. 50, ..
Tribunalul a reținut că, în speța dedusă judecății, sunt întrunite toate condițiile prevăzute de lege pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul în litigiu având în vedere că imobilul ce formează obiectul antecontractului este în proprietatea promitenților-vânzători-pârâți, așa cum rezultă din înscrisurile depuse, faptul nefiind contestat de către părți.
În ceea ce privește condiția prețului, tribunalul a reținut că, din prețul total convenit de părți de 55.000 dolari SUA, prin antecontractul de vânzare-cumpărare, suma de 50.000 dolari SUA a fost achitată conform actelor depuse la instanța de fond și reținute ca atare, iar diferența de 5.000 dolari SUA încă nu a fost achitată de către reclamantă în mod direct creditorilor apelanți, fiind în realitate achitată fiului apelanților care nu este parte în antecontract.
Tribunalul a constatat că atât apelanții cât și intimata confirmă același aspect și anume, faptul că înscrisurile sub semnătură privată defăimate ca false nu au fost semnate de către apelanți ci de fiul acestora. Prin urmare, apelul a fost găsit întemeiat sub aspectul criticilor apelanților în sensul că nu s-a achitat integral prețul imobilului și că unele chitanțe nu sunt semnate de către apelanți. Din probele administrate rezultă indubitabil că reclamanta- cumpărătoare și-a îndeplinit obligațiile asumate prin plata sumei de 50.000 dolari SUA din prețul solicitat de promitenții-vânzători, însă aceștia au refuzat cu rea-credință să se prezinte la notariat în vederea perfectării finale a contractului de vânzare-cumpărare.
Totodată, tribunalul a constatat că din prețul convenit de 55.000 dolari SUA, reclamanta a achitat suma de 50.000 dolari SUA, rămânând de achitat o diferență de 5000 dolari SUA.
Tribunalul a reținut că o diferență de 5000 dolari SUA din preț nu a fost achitată apelanților vânzători, însă acest lucru nu poate afecta admiterea acțiunii întrucât în aplicarea prevederilor art. 1073 și 1077 Cod civil, este irelevant dacă reclamanta a achitat sau nu în întregime prețul vânzării așa cum este specificat în antecontract, o astfel de obligație fiind expresia contractului propriu-zis de vânzare-cumpărare și nu a antecontractului.
În ceea ce privește celelalte susțineri ale apelanților referitoare la valabilitatea antecontractului, acestea sunt neîntemeiate întrucât din probele administrate în cauză, apelanții nu au făcut dovada că acest antecontract de vânzare-cumpărare este lovit de nulitate.
Tribunalul a considerat că apelanții nu au putut dovedi în niciun fel cauza ilicită și imorală, frauda la lege sau lipsa consimțământului în forma eroare – obstacol la data încheierii antecontractului, întrucât o simplă afirmație a apelanților, în sensul că voința reală a fost alta, nu este suficientă pentru constatarea nulității absolute a unui antecontract de vânzare-cumpărare.
Tribunalul a reținut că înscrisul autentic face dovada până la înscrierea în fals în ceea ce privește constatările personale ale agentului instrumentator făcute în limitele atribuțiilor sale (consimțământ, prezență, semnarea înscrisului) iar celelalte mențiuni fac dovada până la proba contrară (de exemplu: valabilitatea consimțământului, plata prețului) iar aceste mențiuni au o opozabilitate erga omnes conform art. 1173 și 1174 Cod civil, în sensul că actul autentic are deplină credință față de orice persoană cu privire la dispozițiile și convențiile pe care le constată. În ceea ce privește susținerea că acțiunea s-a promovat foarte târziu, aceasta este irelevantă, întrucât dreptul de proprietate nu putea fi transmis mai devreme de anul 2009 datorită prevederilor Legii nr. 112/1995.
Tribunalul a apreciat că este nefondată susținerea apelanților că din examinarea documentelor rezultă că s-au inclus sume de bani achitate de către aceștia, întrucât chitanțele de încasare a prețului pentru suma de 50.000 dolari SUA există și au fost semnate de către apelanți pârâți fără obiecții. Și susținerea apelanților că nu s-a examinat cerea reconvențională (filele 571-573) a fost găsită neîntemeiată, întrucât în prezentul dosar nu s-a formulat nici o cerere reconvențională, respectivele înscrisuri se referă la o altă acțiune existentă pe rolul instanței, prima instanță fiind sesizată și analizând doar excepția de neexecutare a contractului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare acestei instanțe, pentru a fi efectuate toate probatoriile necesare justei soluționări a dosarului.
În motivarea recursului, recurenții au arătat că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau în temeiul antecontractului, și anume, pe de o parte, obligația de achitare a prețului stabilit contractual (echivalentul în lei al sumei de 55.000 USD), în rate lunare, în perioada aprilie 2001 – mai 2003, iar, pe de altă parte, reclamanta avea îndatorirea de a suporta toate cheltuielile privind întreținerea și plata utilităților apartamentului ce forma obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare (energie electrică, telefon, cablu, impozite, etc.).
Recurenții au invocat neregulile din documentele care atestau plata prețului, încheierea (în aceeași zi cu antecontractul de vânzare-cumpărare) în fața notarului public a unei procuri prin care aceasta era mandatată a efectua orice act de administrare și conservare a imobilului.
Recurenții au considerat că o corectă verificare a documentelor depuse la dosar confirmă susținerea lor referitoare atât la neîndeplinirea obligației de plată a prețului imobilului dar și neexecutarea obligației de achitare a utilităților acestui imobil aflat în permanență în folosința reclamantei.
Recurenții au arătat că, în acțiunea introductivă de instanță, domiciliul menționat de către reclamantă, unde urmau să fie citați pârâții, era chiar imobilul în litigiu, unde ei, pârâții nu mai locuiesc din anul 1999.
Recurenții au arătat că au depus în fața instanței de apel înscrisuri prin care au făcut dovada faptului că în prezent este înregistrată pe rolul Parchetului o plângere penală privind săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri oficiale împotriva reclamantei, înscrisul falsificat fiind chiar antecontractul de vânzare-cumpărare, dar care până la acest moment nu a fost soluționată, nefiind terminată urmărirea penală.
Recurenții au arătat că au învederat instanței de judecată depunerea de către reclamantă la dosar a unor documente ce atestau plăți efectuate către ei cu titlu de preț al imobilului, dar care, în realitate, reprezentau modalități de stingere a unor debite pe care ei, pârâții, le-au contractat de la reclamantă anterior inițierii acestui raport juridic, înscrisuri care nici măcar nu poartă semnătura lor, a pârâților.
Recurenții au susținut că nici instanța de control nu a examinat cererea reconvențională depusă de ei la filele 571-573, la fel cum a procedat și cu declarația din 02.05.2001 (fila 582), deși erau elemente destul de importante care puteau conduce către o altă soluție în cauză. Instanța de control nu a dorit a administra nicio probă prin care să constate valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare dintre părți, sub aspectul voinței reale a acestora.
Recurenții au invocat contradicția din cuprinsul considerentelor deciziei, cu privire la îndeplinirea obligațiilor părților contractante, apte a conduce către admiterea acțiunii. Astfel, este reținută ca principală obligație a promitentului-cumpărător achitarea prețului convenit, în cuantumul și în termenele stabilite. În realitate, prețul nu a fost integral achitat (aspect recunoscut de către instanță), dar nici termenul convenit nu a fost respectat.
Recurenții au arătat că, deși sunt considerați de rea-credință în executarea acestui contract, se omite cu intenție a se observa că au predat încă din luna aprilie 2001 acest imobil reclamantei, iar eventuala diferență de preț urmează a fi încasată după 13 ani de la acel moment.
Analizând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește excepția nulității recursului, Curtea constată că, prin cererea de recurs, recurenții pârâți au invocat faptul că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor legale incidente în speță, și anume cele privitoare la condițiile în care poate fi pronunțată o hotărâre care să țină loc de act autentic, contradicții în motivare, precum și faptul că instanța ar fi acordat mai mult decât s-a cerut. În această situație, Curtea urmează a analiza aspectele de nelegalitate a hotărârii recurate, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 9 din Codul de procedură civilă, neputând opera în speță sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 306 din Codul de procedură civilă, excepția nulității recursului urmând a fi, în consecință, respinsă.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 din codul de procedură civilă nu este întemeiat. Conform acestui text legal, hotărârea recurată poate fi modificată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Curtea constată că, în decizia pronunțată, instanța de apel a arătat considerentele de fapt și de drept pentru care a considerat că antecontractul de vânzare – cumpărare este valabil încheiat și a analizat argumentele invocate de părți. Astfel, instanța de apel a expus raționamentului pentru care a pronunțat soluția iar împrejurarea că recurenții pârâți nu sunt de acord cu argumentarea soluției nu presupune că aceasta ar fi contradictorie sau străină de natura pricinii.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 din Codul de procedură civilă nu este întemeiat. Conform acestui text legal, hotărârea recurată poate fi modificată dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut. Acest motiv de modificare este expresia principiului disponibilității și a obligației instanței de a se pronunța asupra tuturor cererilor deduse judecății, însă nu este de ordine publică, numai partea interesată fiind cea în drept să invoce aceste critici. Întrucât recurenții au criticat dispoziția instanței de apel care a constatat că reclamanta are o datorie față de pârâți, Curtea constată că recurenții pârâți nu pot invoca motivul de modificare menționat, aceștia nesuferind o vătămare prin faptul că s-a constatat că au dreptul la plata unei sume de bani.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă este, de asemenea, neîntemeiat. Pentru ca instanța să poată suplini consimțământul părții care nu-și îndeplinește în mod culpabil obligațiile asumate, se impune să fie îndeplinite toate condițiile privind valabilitatea convențiilor precum și cele specifice contractului de vânzare cumpărare. În cauză, în mod corect a apreciat tribunalul că antecontractul îndeplinește condițiile de valabilitate prevăzute de art. 948 din Codul civil.
Curtea constată că, prin antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2175/25.04.2001 de Biroul Notarului Public V. R. G., pârâții s-au obligat să vândă reclamantei . București, .. 50, ., la prețul de 55.000 USD ce urma a fi achitat într-un număr de 24 rate lunare a câte 2300 USD fiecare, începând cu luna aprilie 2001 și până în luna mai 2003.
Pârâții s-au obligat să încheie actul de vânzare cumpărare în formă autentică în termen de cel mult o săptămână din momentul în care înstrăinarea apartamentului va fi posibilă conform Legii nr. 112/1995, cel mai târziu până la data de 15.06.2009.
De asemenea, pârâții s-au obligat ca din primele rate să achite prețul integral al apartamentului la S.C. F. S.A. și au fost de acord ca reclamanta să folosească apartamentul până la încheierea actului de vânzare cumpărare, cum va crede de cuviință și să facă orice fel de act de conservare sau administrare, urmând a suporta toate cheltuielile privind întreținerea și plata utilităților apartamentului.
În ceea ce privește natura actului juridic încheiat între părți, Curtea constată că acesta are natura unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare care nu a avut ca efect transmiterea în patrimoniul reclamantei a dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul prezentei cauze, actul juridic respectiv dând însă naștere unei obligații de a face în sarcina părților, constând în obligația de a încheia în formă autentică convenția de înstrăinare a imobillului în cauză, oricare dintre părți putând cere încheierea contractului.
Pentru ca instanța să poată pronunța în baza art.1073 și 1077 C.civ. o hotărâre care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, este necesară îndeplinirea condițiilor existenței unui antecontract valabil încheiat, având ca obiect promisiunea de vânzare-cumparare a imobilului. În cauză, în mod corect tribunalul a reținut că antecontractul întrunește condițiile de valabilitate prevăzute de art. 948 C.civ. Astfel cum s-a arătat mai sus, voința reală a părților exprimată prin antecontract a fost aceea de a vinde și respectiv de a cumpăra imobilul, de îndată ce cadrul legislativ o va permite.
Recurenții au criticat faptul că nu s-a reținut că reclamanta nu a achitat în întregime prețul și utilitățile aferente apartamentului. În ceea ce privește plata prețului prevăzut în antecontract, Curtea constată că tribunalul nu a reținut ca fiind plătite sumele menționate în chitanțele contestate, despre care s-a recunoscut că nu au fost semnate de pârăți.
Susținerile referitoare la executarea altor convenții încheiate între părți, respectiv aceea privind închirierea imobilului de către reclamantă și predarea sumelor astfel obținute către pârâți nu sunt relevante în acest cadru procesual, nefiind de natură a afecta valabilitatea antecontractului de vânzare – cumpărare. De asemenea, aspectele referitoare la plata utilităților aferente apartamentului nu sunt de natură să afecteze obligațiile asumate de părți prin antecontract, de a vinde, și respectiv, de a cumpăra imobilul.
Nu poate fi reținută susținerea recurenților în sensul că instanța nu s-ar fi pronunțat cu privire la cererea reconvențională aflată la filele 571 – 573 din volumul II al Judecătoriei sectorului 2 București. Astfel cum s-a consemnat în încheierea din 1.03.2012, această cerere reprezintă o acțiune formulată de pârâții din prezentul dosar, care formează obiectul dosarului nr._/300/2011, și care, în copie, a fost depusă la prezentul dosar de către apărătorul reclamantei. În această situație, nu se poate reține că o copie a unei acțiuni formulate de pârâți într-un alt dosar, depusă la dosar de reclamantă, reprezintă o cerere a pârâților care învestește instanța în prezentul dosar.
Având în vedere că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, văzând prevederile art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenții-pârâți C. N. și C. V. împotriva deciziei civile nr. 1170A/27.11.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă.
Întrucât recursul urmează a fi respins, recurenții sunt astfel părțile căzute în pretenții, situație în care, reținând culpa procesuală a acestora, în temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, Curtea îi va obliga la plata sumei de 2900 lei reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariul de avocat, către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului.
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenții-pârâți C. N. și C. V. împotriva deciziei civile nr. 1170A/27.11.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă I. N. C. M..
Obligă recurenții la plata sumei de 2900 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. F. B. I. P. B. A. S.
GREFIER,
V. Ș.
Red. DFB
Tehnored. DFB/PS 2 ex.
18.12.2014
Jud. apel: L. E. F.
I. Târțău
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 689/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
