Legea 10/2001. Decizia nr. 689/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 689/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-04-2014 în dosarul nr. 15374/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.689 R
Ședința publică din data de 03.04.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: S. G.
JUDECĂTOR: G. D. M.
JUDECĂTOR: M. A. M.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenții reclamanți N. S. V., N. O. E. și . SA împotriva sentinței civile nr.1797/18.10.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, cauza având, ca obiect, „Legea nr.10/2001; obligație de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta reclamantă . SA, prin avocat Toia P., care depune la dosar împuternicire avocațială, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul recurentei reclamante solicită admiterea recursului, casarea sentințe, respingerea excepției prematurității cererii de chemare în judecată și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, având în vedere că nu s-a pronunțat pe fondul cauzei. În susținerea recursului, apărătorul recurentei reclamante arată că acțiunea a fost introdusă anterior intrării în vigoare a Legii nr.165/2013, iar motivul pentru care a fost formulată a fost refuzul de soluționare a notificării, motiv care este în continuare, neîntemeiat. Mai arată că dispozițiile art.4 rap. la art.33 din Legea nr.165/2013 se aplică numai în cauzele care nu erau pe rolul instanțelor de judecată la momentul intrării în vigoare a legii.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, la data de 02.05.2012, sub nr._, reclamanții N. S.-V. și N. O. – E. au solicitat, în contradictoriu cu paratul M. București, reprezentat prin Primarul General, soluționarea pe fond a notificării transmise sub nr. 3600/24.08.2001, prin B. Boambes, R. și B., privind imobilul situat în București, ., sector 5, compus din teren în suprafață de 240 mp și construcție, în sensul de a se dispune fie restituirea în natură, fie acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile legii speciale, al căror cuantum urmează a se stabili prin expertiza efectuată în cauză, la valoarea de piața a imobilului de la momentul soluționării; obligarea pârâtului M. București să transmită imediat și direct către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor dosarul nr._, însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză, sau, în subsidiar, obligarea pârâtului M. București să transmită direct către Prefectura Municipiului București, în vederea centralizării și continuării procedurii administrative, cu cheltuieli de judecată.
În ședința publică din data de 29.01.2013, reclamanții au formulat o cerere completatoare prin care au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 24.000 lei, cu titlu de despăgubiri morale pentru prejudiciul produs ca urmare a refuzului nejustificat de a soluționa notificarea nr. 3600/2001. La același termen, instanța a luat act de transmiterea calității procesuale active de la reclamanți la . SA, pentru cota de 28 % din dreptul la măsurile reparatorii ce formează obiectul litigiului.
Prin sentința civilă nr. 1797/18.10.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, s-a admis excepția prematurității și s-a respins, ca prematură, cererea astfel cum a fost completată, formulată de reclamanții N. S. V., N. O. E. și . SA, în contradictoriu cu paratul M. București, reprezentat prin Primarul General.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
La data de 24.08.2001, N. D. V. și N. O. E. au formulat notificarea nr. 3600, în baza Legii nr. 10/2001, prin intermediul B. Boambes, R. și B., înregistrată la Primăria Municipiului București sub nr._/2001, prin care au solicitat acordarea de masuri reparatorii pentru imobilul situat în București, ., sector 5, compus din teren în suprafață de 240 mp și construcție, demolată.
Prin dispozițiile art. 33 din Legea nr. 165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, s-au instituit, pentru entitățile investite cu soluționarea notificărilor, noi termene în care acestea au obligația de a soluționa cererile formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii, respectiv: un termen de 12 luni pentru entitățile investite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 25.000 de cereri, un termen de 24 de luni pentru entitățile investite de lege care mai au de soluționat un număr între 2500 – 5000 de cereri și un termen de 36 de luni pentru entitățile investite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5000 de cereri. Aceste termene vor începe să curgă, conform art. 33 alin. 2 din Legea nr. 165/2013, de la data de 01.01.2014.
Potrivit dispozițiilor art. 35 alin. 2 din Legea nr. 165/2013, persoana îndreptățită poate sesiza instanța judecătoreasca competentă (respectiv, secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se afla sediul entității) numai dacă entitatea investită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor și numai după trecerea unui termen de 6 luni de la expirarea acestor termene.
S-a mai precizat că, în temeiul art. 4 din același act normativ, prevederile Legii nr. 165/2013, sunt de imediată aplicare, întrucât se aplică notificărilor nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii (21.05.2013), precum și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate în mod abuziv aflate pe rolul instanțelor judecătorești sau cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului, suspendate în baza Hotărârii – pilot din data de 12.10.2012, pronunțată în cauza M. A. și alții împotriva României.
Așadar, prin Legea nr. 165/2013, care a avut ca obiectiv stabilirea unor reguli de procedura clare și simplificate în ceea ce privește procedura administrativă, în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, s-au acordat entităților investite noi termene pentru soluționarea notificărilor, sesizarea instanței putându-se face numai după 6 luni de la expirarea acestor termene.
Pe de altă parte, prin decizia nr. XX din 19 martie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație – Secțiile Unite în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a decis, cu privire la aplicarea art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, ca instanță de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulata împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că lipsa răspunsului entității investite cu soluționarea notificării echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un astfel de refuz nu poate rămâne necenzurat. Or, în condițiile în care entităților investite cu soluționarea notificărilor li s-au acordat prin Legea nr. 165/2013 noi termene înăuntrul cărora să procedeze la analiza acestora și să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererilor de restituire a imobilelor preluate abuziv, dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost interpretate prin decizia nr. XX/2007, nu mai pot constitui temeiul pentru ca instanțele de judecată să soluționeze pe fond cererile de restituire în natură, deoarece nu se mai poate vorbi de un refuz nejustificat al entității investite.
În cauza M. A. și alții împotriva României (hotărârea din 12 octombrie 2010), Curtea Europeană a Drepturilor Omului, constatând ineficiența mecanismului de restituire sau de despăgubire existent la nivel național, a precizat că “refacerea totală a legislației, care să conducă la reguli de procedură clare și simplificate, ar face sistemul de despăgubire mai previzibil în aplicarea sa, spre deosebire de sistemul actual, ale cărui prevederi sunt dispersate în mai multe legi, ordonanțe. Plafonarea despăgubirilor și eșalonarea lor pe o perioada mai lungă”, stabilirea unor termene administrative constrângătoare, ar constitui “măsuri capabile să păstreze justul echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității”.
Instanța a apreciat ca, prin aplicarea prevederilor Legii nr. 165/2013 și cauzelor aflate în curs de judecată, nu se încalcă principiul neretroactivității legii, prevăzut de art. 15 alin. 2 din Constituția României, deoarece este vorba de situații juridice în curs de constituire, dreptul de a obține măsurile reparatorii prevăzute de lege fiind supus evaluării judiciare, astfel că intră sub incidența noului act normativ.
Întrucât termenul prevăzut de art. 35 alin. 2 din Legea nr. 165/2013 nu a expirat, instanța a constatat că excepția în discuție este întemeiată.
Împotriva sentinței tribunalului au declarat recurs reclamanții N. S. V., N. O. E. și . SA, care au susținut următoarele:
În mod greșit, instanța de fond a apreciat că cererea de chemare în judecată este prematură, în raport cu apariția Legii nr. 165/2013, care a intrat în vigoare după mai bine de 1 an de la data introducerii cererii de chemare în judecată. La momentul înregistrării cererii, interesul reclamanților era născut, actual și legitim și în raport de acest moment, trebuia instanța să analizeze acțiunea, potrivit principiului constituțional al neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituția României.
Legea nr. 165/2013 stabilește prin art. 33-34, termene în interiorul cărora se pot soluționa notificările, dar nu abrogă dispozițiile art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, singurul element de schimbare fiind modificarea art. 31 referitoare la recalcularea valorii acțiunilor în raport cu măsurile instituite de Legea nr. 165/2013.
Apariția legii noi nu poate să schimbe condițiile de la data introducerii cererii de chemare în judecată, deoarece aceasta ar însemna o încălcare a dreptului privind accesul la justiție și a garanțiilor prevăzute de art. 6 paragraf 2 din C.E.D.O și art. 21 din Constituție. Scopul legii noi rezultat și din prevederile art. 45 alin. 5 este acela de a finaliza procedura de restituire, iar nu de a o îngreuna și nici de a limita accesul la justiție.
Dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind aplicabilitatea prevederilor acestei legi și cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată, trebuie interpretate corelat cu întregul act normativ, astfel că, rezultă cu evidență că cererile aflate pe rolul instanțelor, se vor soluționa în concordanță cu noua lege, doar în ceea ce privește modalitatea de despăgubire.
Prin urmare, o interpretare corectă a dispozițiilor Legii nr. 165/2013, nu poate conduce la ideea unei prematurități a cererii, cu atât mai mult cu cât această excepție trebuie analizată în raport cu legislația în vigoare la momentul introducerii cererii – respectiv Legea nr. 10/2001, neabrogată și decizia nr. XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Un alt argument în respingerea excepției de prematuritate este acela că termenele prevăzute de Legea nr. 165/2013 încep să curgă de la data de 01.01.2014, astfel că admiterea excepției reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 15 alin. 2, art. 16, și art. 21 alin. 1, 2 și 3 din Constituție.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor expuse mai sus, Curtea constată că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Obiectul cererii de chemare în judecată, introduse pe rolul instanței la data de 02.05.2012 îl reprezintă, în principal, soluționarea pe fond a notificării formulate de reclamante în baza Legii 10/2001, în temeiul art. 26 alin. 3 din lege, astfel cum a fost interpretat prin decizia dată în interesul legii nr. XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Tribunalul a apreciat că acțiunea este prematură, dată fiind apariția Legii 165/1995 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimulului comunist în România, fiind invocate sub acest aspect prevederile art. 33, 35 și art. 4, enunțate în considerentele hotărârii recurate.
Curtea constată că prima instanță a aplicat în mod greșit în cauză dispozițiile legale menționate, ceea ce determină incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Astfel, nu se poate reține că acțiunea ar fi prematură, deoarece dreptul reclamantei nu este afectat de un termen suspensiv în cadrul căruia nu s-ar putea obține realizarea în justiție a acestuia.
Dispozițiile art. 33 din Legea nr. 165/2013 nu afectează dreptul persoanelor îndreptățite de un termen suspensiv pentru a putea fi considerată prematur introdusă contestația.
Legea nr. 10/2001 este în vigoare și a fost modificată de Legea nr. 165/2013 doar în privința anumitor aspecte, astfel că dreptul contestatorilor este actual și poate fi realizat inclusiv pe calea justiției. Legea nouă menționată vine să înlocuiască Titlul VII din Legea nr. 247/2005, care reglementa procedurile administrative și judiciare, ulterioare emiterii deciziei sau dispoziției prin care persoanelor îndreptățite li se acordau măsuri reparatorii conform Legii nr.10/2001, astfel că instanțele trebuie să soluționeze în continuare acțiunile cu care sunt investite, chiar și în situația în care contestațiile au fost formulate în baza art. 26 din Legea nr. 10/2001, ulterior datei de 01.01.2014, pe motiv că unitatea deținătoare nu a soluționat notificarea în termen. Art. 25 alin. 1 și art. 26 alin. 1 din legea nr. 10/2001 prevăd în continuare termenul de 60 de zile în cadrul căruia unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii.
Art. 33 din Legea nr. 165/2013 stabilește termene până la care în mod obligatoriu unitățile deținătoare trebuie să soluționeze toate cererile formulate în baza Legii nr. 10/2001, dar nu afectează drepturile persoanelor îndreptățite sau ale persoanelor care se consideră îndreptățite de termene suspensive, de natură a atrage sancțiunea respingerii ca prematură a contestațiilor formulate în baza art. 26 din Legea nr.10/2001.
Pentru considerentele expuse mai sus, având în vedere că în mod greșit instanța a soluționat cauza în baza unei excepții procesuale, fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul art. 312 alin. 1, 2, 3 și 6 ind. 1 teza 1 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de recurentele reclamante, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Văzând și disp. art. 377 alin. 2 pct. 4 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții-reclamanți N. S. V., N. O. E. și . SA împotriva sentinței civile nr. 1797/18.10.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. București prin Primarul General.
Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.04.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S. G. G. D. M. M. A. M.
GREFIER,
M. D.
Red/tehnores MAM
Tehnored. PS/ 2 ex.
Jud. fond: S. V.
| ← Anulare act. Decizia nr. 550/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
