Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 459/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 459/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 16314/3/2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
(1549/2014)
DECIZIA CIVILĂ NR.459 A
Ședința publică de la 29.10.2014
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - ALINA-PETRUȚA BUCULEI
JUDECĂTOR - C. B. T.
GREFIER - S. P.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea apelului declarat de apelanții – reclamanți D. G. A. și D. O. R., împotriva sentinței civile nr.1891 din 28.10.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți O. M. și O. J..
P. are ca obiect – hotărâre care să țină loc de act autentic.
Dezbaterile cauzei și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 22.10.2014, fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea, pentru a da posibilitatea părților să depună note scrise și în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la 29.10.2014, când a decis următoarele:
CURTEA ,
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._ /2012 la data de 23.04.2013, reclamanții D. G.-A. și D. O. R. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții O. M. și O. J., pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în București, .. 35B (fosta N. V. nr.35), sectorul 4.
Prin sentința civilă nr.1891/28.10.2013, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
În fapt, prin contractul intitulat „promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare” autentificat sub nr. 2633/4.05.2012, pârâții O. M. și J. s-au obligat să vândă reclamantei D. O. R., căsătorită cu reclamantul D. G. A., cota de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilul situat în București .. 35 B (fostă N. V. nr. 35), sector 4, cu numărul cadastral_, înscris în cartea funciară nr._ a Sectorului 4 București.
Prețul viitorului contract de vânzare-cumpărare a fost convenit la 80.000 euro, din care 25.000 euro au fost plătiți la data autentificării convenției, urmând ca diferența de 55.000 euro să se plătească până la încheierea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare.
Părțile au convenit ca încheierea contractului de vânzare-cumpărare să se realizeze până la 30.08.2012, cu drept de prelungire cu acordul ambelor părți, datorită formalităților prealabile.
Prin somația nr. 58/2013, comunicată prin executor judecătoresc, pârâtul O. M. i-a notificat pe reclamanți, solicitându-le ca în data de 19.04.2013 să se prezinte la BNP Concordia în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică. În cuprinsul somației s-a menționat ca reclamanții să aibă asupra lor și suma de 55.000 de euro, diferența de preț, în caz contrar, urmând ca pârâții să considere contractul rezolvit.
La 19.04.2013 BNP B. și Asociații a emis încheierea de certificare de fapte, în cuprinsul căreia s-a menționat că s-au prezentat pârâții și reclamantul D. G. A.. Reclamantul a declarat că a achitat pârâților suma de 55.000 de euro, solicitând încheierea contractului de vânzare - cumpărare, iar pârâții au declarat că nu au primit diferența de preț și nu sunt de acord cu încheierea contractului, considerând rezoluționată promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare. Sunt menționate totodată actele care au fost prezentate de pârâți în vederea autentificării contractului.
Cât privește plata diferenței de preț în cuantum de 55.000 de euro, tribunalul a constatat că, având în vedere dispozițiile art. 1548 C.civ, sarcina probei revenea reclamanților, aceștia fiind prezumați a fi în culpă pentru neexecutarea obligației de plată a prețului.
În această privință tribunalul a constatat, pe de o parte, că reclamanții nu au prezentat o chitanță liberatorie de plată a sumei de bani, că pârâții au negat primirea diferenței de preț, iar proba testimonială având ca teză probatorie plata sumei de bani către pârâți a fost respinsă ca inadmisibilă, pentru considerentele arătate în încheierea de ședință de la termenul din 23.09.2013.
De altfel, art. 1500 alin.1 C.civ prevede faptul că „cel care plătește are dreptul la o chitanță liberatorie, iar alineatul 3 al aceluiași articol menționează că în cazul în care creditorul refuză, în mod nejustificat, să elibereze chitanța, debitorul are dreptul să suspende plata.
În aceste condiții, tribunalul a reținut că reclamanții nu au dovedit îndeplinirea obligației de plată a prețului, stabilită prin promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare.
Pe de altă parte, pârâții au dovedit îndeplinirea propriilor obligații asumate prin același contract, la situația de fapt astfel rezultată, urmând a fi aplicate dispozițiile legale incidente.
Două sunt motivele pentru care cererea este neîntemeiată, ambele plecând de la premisa că reclamanții nu și-au îndeplinit una din obligațiile văzute de părți ca esențială pentru încheierea contractului, reprezentată de obligația de plată anticipată a prețului vânzării, până la momentul autentificării contractului sau cel târziu concomitent cu acest moment.
Pe de o parte, tribunalul a reținut că notificarea adresată reclamanților de către pârâți în aprilie 2013, în care se menționa stabilirea unui ultim termen pentru încheierea contractului și pentru plata prețului vânzării la 19.04.2013, precum și intenția pârâților promitenți că, în caz contrar vor considera contractul rezolvit, are natura juridică a unei declarații de rezoluțiune unilaterală.
Art. 1552 alin.1 din codul civil prevede că „rezoluțiunea poate avea loc prin notificarea scrisă a debitorului atunci când (….)acesta (debitorul- s.n.) nu a executat obligația în termenul fixat prin punerea în întârziere”. Alineatul 3 al aceluiași articol prevede că „declarația de rezoluțiune este irevocabilă de la data comunicării ei către debitor, sau, după caz, de la data expirării termenului prevăzut la alin.1”.
În cazul de față împlinirea termenului la care face referire articolul anterior menționat a avut loc la 19.04.2013, astfel încât acesta este momentul la care declarația de rezoluțiune își produce efectul reglementat de art. 1554 c.civ. și de convenția părților.
În concret, în limitele care interesează cauza de față, promisiunea bilaterală încheiată de părți se consideră că nu s-a încheiat niciodată, pârâții nemaiavând astfel obligația de a vinde reclamanților, cererea fiind astfel neîntemeiată.
În subsidiar, tribunalul a constatat că și dacă s-ar aprecia că nu a intervenit rezoluțiunea, cererea este tot neîntemeiată, în considerarea dispozițiilor art. 1279 C.civ., care reglementează promisiunea de contracta, dispoziții legale ce reprezintă dreptul comun pentru promisiunea de vânzare, reglementată de art.1669 C.civ.
Art. 1279 alin.3 Cciv. prevede că „… dacă promitentul refuză să încheie contractul promis, instanța, la cererea părții care și-a îndeplinit propriile obligații, poate să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract….”
Or, în cauză, astfel cum s-a reținut anterior, reclamanții nu și-au îndeplinit propria obligație de plată prețului, situație în care condițiile art. 1279 alin.3 din C.civ. nu sunt îndeplinite, iar pe cale de consecință, cererea adresată instanței este neîntemeiată.
Reținând culpa procesuală a reclamanților, în conformitate cu dispozițiile art.453 alin.1 C.pr.civ., tribunalul i-a obligat să plătească pârâților, în solidar, suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentate de onorariu de avocat, conform chitanțelor depuse la dosar.
Împotriva sentinței primei instanțe au declarat apel reclamanții D. G.-A. și D. O. R., invocând dispozițiile art.466, 468, 470 și urm. C.pr.civ., art.1669 cod civil și solicitând schimbarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces.
În motivarea apelului au arătat următoarele:
1. În cauză nu erau îndeplinite condițiile pentru a se aprecia ca intervenită rezoluțiunea unilaterală a promisiunii bilaterale de vânzare – cumpărare autentificată sub nr.2633/04.05.2012 de Biroul Notarial Concordia-
1.1. Clauzele Promisiunii bilaterale nr.2633/04.05.2012 (Art.7.4.) prevedeau posibilitatea rezolutiunii prin declarație unilaterala numai în situația în care promitentul vânzător nu și-ar fi îndeplinit obligațiile asumate în cuprinsul Art.6.1.
1.2. Potrivit clauzei prevăzute la Art.7.3. din Promisiunea bilaterala 2633/04.05.2012 (invocata de intimați în Somația/08.04.2013) antecontractul respectiv ar fi fost rezolvit de drept, exclusiv în situația în care apelanții - reclamanți nu ar mai fi dorit sa încheie contractul autentic de vânzare-cumpărare.
Apelanții – reclamanți solicită a se observa faptul ca în cauza aceasta situație nu a existat, apelanta D. O. R., fiind în permanență de acord cu încheierea contractului în forma autentica, achitând integral prețul, apelantul D. G.-A. prezentându-se în fața notarului public la data stabilită, 19.05.2014, pentru a încheia Contractul de vânzare-cumpărare în forma autentica.
Mai mult, având în vedere dispozițiile clauzei cuprinse la art.7.3. din promisiunea bilaterala sus-menționata, apelanții – reclamanți subliniază faptul ca instanța nu fusese investita pentru a constata ca intervenita de drept rezolutiunea Promisiunii bilaterale, în condițiile în care părțile aveau poziții contrare cu privire la valabilitatea respectivei Promisiuni bilaterale, după cum rezulta din încheierea de certificare nr.1/19.04.2013 emisa de BNPA "B. și Asociații".
2. Respingerea probei testimoniale solicitata de apelanții – reclamanți este contrara dispozițiilor Art.309 alin.4 punctul 1 și Art.309 aiin.5 Cod Procedura Civila.
Dispozițiile legale sus-amintite permit, prin excepție, administrarea probei cu martori pentru dovedirea unui act juridic în privința căruia legea cere forma scrisa, daca partea s-a aflat în imposibilitatea materiala sau morala de a-și întocmi un înscris pentru dovedirea actului juridic.
Apreciază apelanții – reclamanți ca în cazul supus judecații erau aplicabile dispozițiile legale anterior invocate, aceștia aflându-se în imposibilitatea morala de a întocmi înscrisuri la momentul achitării diferenței de preț către intimatul O. M.. Raportându-se la persoana intimatului O. M. și la recomandările primite, apelanții – reclamanți subliniază ca acesta s-a prezentat și comportat atât în raportul cu apelanții cât și cu terții, drept o persoana foarte serioasa, împrejurări care în mod evident au determinat o imposibilitate morala de a întocmi înscrisuri pentru "dovedirea" achitării diferenței de preț.
Față de aspectele anterior învederate, apelanții – reclamanți apreciază ca era admisibila proba testimoniala pentru dovedirea achitării către intimatul O. M. a diferenței de preț pentru imobilul în discuție.
3. Prețul convenit pentru obiectul Promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificata sub nr. 2633 din 04.05.2012 de Biroul Notarial Concordia a fost achitat integral.
Prețul stabilit de părți prin Promisiunea bilaterala/2633/04.05.2012 pentru imobilul în discuție a fost de_ EUR, din care intimații au primit la data autentificării suma de_ EUR (echivalent în lei în vederea taxării) de la apelanta D. O.-R., urmând ca diferența de_ EUR sa se achite până la data semnării contractului autentic de vânzare-cumpărare.
Diferența de preț de_ EUR a fost plătită de către apelantul D. G.- A. pârâtului O. M.. Astfel, în intervalul mai 2012 - noiembrie 2012, în diverse transe, apelantul D. G.-A. atât personal, cât și prin intermediul unor angajați ai societății S.C. ALTIUS SECURITY SERVICES S.R.L - al cărei administrator este acesta, a achitat direct pârâtului O. M., în numerar, în lei, echivalentul sumei totale de_ EUR cu titlu de diferența de preț pentru imobilul ce face obiectul Promisiunii bilaterale /2633/04.05.2012.
În acest cadru, apelanții – reclamanți apreciază ca intimații au avut o atitudine nesincera la interogatoriul administrat în fața instanței de fond.
Distinct de aceasta chestiune, apelanții – reclamanți învederează ca au formulat împotriva numitului O. M. o plângere penala pentru săvârșirea unor infracțiuni în ceea ce privește raporturile cu aceștia, derivate din Promisiunea bilaterala/2633/04.05.2012, cauza fiind în curs de cercetare de către organele abilitate - procedura în care sunt admisibile și alte categorii de probe decât cele permise de procedura civila (ex. înregistrări video), și care este susceptibila de a determina eventuala incidența a dispozițiilor Art.413 alin.1 pct.2 din Codul de procedura civila.
Intimații - pârâți O. M. și O. J. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului declarat de apelanții – reclamanți, ca nefondat, și menținerea soluției instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
Astfel, în ceea ce privește primul motiv de apel invocat de apelanții, respectiv faptul ca în cauza nu erau îndeplinite condițiile pentru a se aprecia ca intervenita rezoluțiunea unilaterala a promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare autentificata sub nr.2633 în data de 04.05.2012 la BNP Concordia, intimații – pârâți solicită să se observe ca este nefondat pentru următoarele considerente:
Chiar în cuprinsul motivelor de apel apelanții citează clauza prevăzuta la art.7.3 din promisiunea bilaterala 2633 din 04.05.2012 și anume „antecontractul respectiv este rezolvit de drept, exclusiv în situația în care subsemnații nu am mai fi dorit sa încheiem contractul în formă autentica de vânzare cumpărare”.
Ori, în speța de față, apelanții nici un moment nu și-au manifestat voința reala de a încheia actele finale pentru simplul motiv ca nu au achitat diferența de preț la care se obligaseră.
Nici în fața notarului public aceștia nu au putut prezenta dovada plații restului de preț pentru a se putea încheia actele finale de vânzare cumpărare și în acest sens în mod corect promisiunea de vânzare cumpărare a fost rezolvită unilateral.
Este greu de crezut faptul că apelanții doresc în mod real încheierea actelor finale de vânzare cumpărare în condițiile în care nu au achitat diferența de preț prevăzuta în promisiunea bilaterala de vânzare cumpărare.
Și mai greu de crezut este faptul ca după ce ar fi achitat diferența de preț aceștia nu i-ar fi notificat în vederea încheierii actelor finale ci pur și simplu au așteptat să-i convoace pentru rezolutiunea unilaterala a promisiunii de vânzare cumpărare.
În plus critica faptului ca instanța nu fusese investita pentru a constata intervenita de drept rezolutiunea promisiunii bilaterale nu are sens, în condițiile în care instanța a respins ca neîntemeiata cererea de chemare în judecata ce avea ca obiect doar pronunțarea unei hotărâri de vânzare cumpărare, adică instant de fond s-a pronunțat exclusiv pe aspectele deduse judecații.
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel prin care se susține faptul ca în mod greșit s-a respins administrarea probei testimoniale pentru a se dovedi achitarea diferenței de preț, intimații – pârâți apreciază ca este nefondat pentru următoarele aspect:
Dispozițiile legale în material administrării probei testimoniale sunt clare și în acest sens nu se poate vorbi de „așa zisa imposibilitate morala sau materiala de a întocmi un înscris în care sa se poată consemna o eventuala plata”.
Apelanții au achitat avansul de 25 000 euro la data încheierii promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare, avans menționat de notarul public în actul juridic încheiat.
În acest sens este greu de crezut ca apelanții după ce au achitat un avans de 25.000 de euro, consemnat într-un act notarial, ar fi remis intimaților – pârâți suma de 55.000 de euro fără a dori să încheie măcar o chitanța de mână în care sa se consemneze ca a primit acest bani.
Mai mult, aceștia susțin ca au achitat intimaților – pârâți diferența de 55.000 euro și prin intermediul altor persoane în intervalul mai 2012-noembrie 2012 fără a măcar indica în mod clar care sunt acele persoane și datele exacte la care le-ar fi remis banii.
În plus, intimații – pârâți solicită să se observe faptul ca și în ceea ce privește lista de martori aceștia au indicat foarte multe persoane, printre ei fiind menționata și reclamanta D. O..
Realitatea este ca aceștia au încercat sa vina cu diverse persoane în calitate de martori pentru a încerca sa convingă în mod fals instanța de judecata ca ar fi achitat diferența de preț și în acest caz nu se poate vorbi în nici un fel de imposibilitate morala sau materiala de a întocmi un înscris pentru dovedirea actului juridic.
În apel a fost administrată proba cu înscrisuri.
Examinând sentința apelată, prin raportare la motivele de critică dezvoltate în apel, în limitele stabilite de art.476-478 C.pr.civ., Curtea reține că apelul este nefondat:
Prima instanță a stabilit temeinic situația de fapt și, subsecvent, a aplicat corect dispozițiile legale incidente.
Critica apelanților în sensul că în cauză nu erau îndeplinite condițiile pentru a se aprecia ca intervenită rezoluțiunea unilaterală a promisiunii bilaterale de vânzare – cumpărare autentificată sub nr.2633/04.05.2012, nu poate fi primită.
Curtea observă că prevederile contractuale invocate de apelanții reclamanți (art.7.3 și art.7.4), ca de altfel toate clauzele reunite in art.7 al convenției încheiate de părți, cu excepția celei înscrise în primul alineat, descriu diferite ipoteze de rezoluțiune unilaterală și stipulează clauze penale, fără însă a exclude incidența dispozițiilor Codului civil în materie de rezoluțiune a contractului, inclusiv a celor cuprinse în art.1552 al.1, a căror aplicare a fost făcută de prima instanță.
De asemenea, Curtea subliniază că este incorectă interpretarea dată în motivele de apel clauzei înscrise în art.7.3, în sensul că antecontractul respectiv ar fi fost rezolvit de drept, exclusiv în situația în care apelanții - reclamanți nu ar mai fi dorit sa încheie contractul autentic de vânzare-cumpărare. Clauza în discuție are următorul conținut: „În cazul în care cumpărătoarea nu va mai dori încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare, ea nu va mai putea pretinde rambursarea avansului, iar prezentul antecontract va fi rezolvit de drept, fără punere în întârziere sau vreo altă formalitate”. Rezultă din interpretarea acestei clauze, că ea cuprinde un pact comisoriu ce presupune neexecutarea culpabilă a obligației asumate de apelanții-reclamanți și care conferă numai intimaților-pârâți dreptul de a invoca rezoluțiunea contractului.
Este nefondată și susținerea apelanților în sensul că această clauză nu a devenit aplicabilă, întrucât ei au fost în permanență de acord cu încheierea contractului. Astfel cum a reținut corect tribunalul și cum se va argumenta în cele ce urmează, apelanții reclamanți nu au fost în măsură să probeze executarea obligației esențiale asumate prin antecontract, constând în plata diferenței de preț. Or, opțiunea lor în sensul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în aceste circumstanțe are semnificația unei modificări unilaterale a clauzelor antecontractului și a unui refuz de încheiere a vânzării-cumpărării în condițiile convenite prin antecontract.
Pe de altă parte, clauza înscrisă în art.7.4 din antecontractul de vânzare-cumpărare nu are aplicabilitate în cauză, întrucât cuprinde un pact comisoriu datorat neexecutării culpabile a obligațiilor promitenților vânzători, ipoteză neîntrunită în speță, astfel cum corect a reținut prima instanță.
Nefondată este și critica apelanților-reclamanți, în sensul că prima instanță nu a fost învestită a constata ca intervenita de drept rezolutiunea promisiunii bilaterale.
Potrivit principiului disponibilității părților, instanța este ținută să se pronunțe în limitele cadrului procesual stabilit de acestea, întrucât art.9 al.2 C.pr.civ. prevede că „obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților”. Este adevărat că pârâții nu au formulat o cerere reconvențională prin care să fi pretins constatarea rezoluțiunii de drept a antecontractului de vânzare-cumpărare, însă prin întâmpinare au invocat rezoluțiunea acestei convenții, cu titlu de apărare împotriva pretențiilor reclamanților de executare a obligațiilor rezultând din respectiva convenție. Evident că în aceste condiții, prima instanță a fost obligată să analizeze măsura în care antecontractul încheiat de părți mai era în ființă și mai producea efecte, respectiv să constate dacă a intervenit rezoluțiunea invocată de pârâți.
Nu poate fi primită nici critica privind greșita respingere a probei testimoniale, prin care apelanții-reclamanți urmăreau a dovedi achitarea diferenței de preț.
În cauză sunt incidente dispozițiile art.309 al.2 teza I C.pr.civ., conform cărora „niciun act juridic nu poate fi dovedit cu martori, dacă valoarea obiectului său este mai mare de 250 lei”, precum și dispozițiile art.1500 al.1, 3 Cod civil, potrivit cărora „(1) cel care plateste are dreptul la o chitanta liberatorie, precum si, daca este cazul, la remiterea inscrisului original al creantei.
(...) (3) In cazul in care creditorul refuza, in mod nejustificat, sa elibereze chitanta, debitorul are dreptul sa suspende plata”.
Excepția consacrată de art.309 al.4 pct.1 C.pr.civ., în sensul admisibilității probei cu martori pentru dovedirea unui act juridic în cazul în care partea s-a aflat în imposibilitate morală de a-și întocmi un înscris, are în vedere relații speciale existente între părți, cum ar fi rudenia, afinitatea, deferența rezultată dintr-un raport de subordonare sau dintr-o profundă recunoștință. Aceste condiții nu sunt întrunite în cauză, întrucât apelanții-reclamanți au invocat, astfel cum Curtea a subliniat și cu ocazia dezbaterilor probatoriilor solicitate în apel, o împrejurare comună, o calitate care, decurgând din buna-credință reglementată de art.14 din Codul civil, trebuie să îi caracterizeze pe toți participanții la circuitul civil (seriozitatea intimatului-pârât).
Curtea mai reține că prima instanță a aplicat corect în cauză și dispozițiile legale care guvernează sarcina probei, astfel că sunt nefondate și criticile apelanților privind greșita stabilire a situației de fapt referitoare la achitarea diferenței de preț.
În temeiul dispozițiilor art.249 C.pr.civ., apelanții reclamanți aveau obligația de a-și dovedi afirmațiile privind achitarea diferenței de preț, dovadă pe care nu au produs-o în cauză. În aceste circumstanțe, tribunalul a reținut corect incidența dispozițiilor art.1548 Cod civil, care consacră prezumția de culpă a părții care nu și-a executat obligația.
Susținerile apelanților privind atitudinea nesinceră a intimaților pârâți, în cadrul interogatoriului adminsitrat în fața tribunalului nu au niciun suport probator, iar formularea unei plângeri penale împotriva intimatului-pârât nu constituie un mijloc de dovadă.
În raport de toate aceste considerente și ținând seama de dispozițiile art.480 C.pr.civ., apelul urmează a fi espins ca nefondat.
Reținând culpa procesuală a apelanților-reclamanți, Curtea va face aplicarea dispozițiilor art.453 al.1 C.pr.civ. și îi va obliga la plata cheltuielilor de judecată făcute de intimații pârâți, constând în onorariul apărătorului ales (conform chitanței nr.1/21.10.2014).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanții – reclamanți D. G. A., CNP_, domiciliat în București, ., sector 5 și D. O. R., CNP_, domiciliată în Iași, . A, ., ambii cu domiciliul ales la SCA „C., B. și Asociații, în București, ..62 A, Spectrum Business Center, ., împotriva sentinței civile nr.1891 din 28.10.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți O. M., CNP_ și O. J., CNP_, ambii domiciliați în București, ., ., ., sec tor 4.
Obligă apelanții să achite intimaților 400 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. P. B. C. B. T.
GREFIER
Ș. P.
Red.A.P.B.
Tehdact.R.L./A.P.B.
6 ex./29.01.2015
TB-S.4 – A.P.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 911/2014. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 1600/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
