Legea 10/2001. Decizia nr. 1600/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1600/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 27422/302/2012
Dosar nr._
(1450/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1600
Ședința publică de la 29.10.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - ALINA-PETRUȚA BUCULEI
JUDECĂTOR - C. B. T.
JUDECĂTOR - M.-G. R.
GREFIER - Ș. P.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea recursului declarat de recurenta-reclamantă B. M., împotriva deciziei civile nr.170 A din 11.02.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._ /2013, în contradictoriu cu intimatul - pârât M. FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
P. are ca obiect acțiune civilă formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.
Dezbaterile cauzei și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 22.10.2013, fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea, pentru a da posibilitatea părților să depună note scrise și în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la 29.10.2014, când a decis următoarele:
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2410/18.03.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._ , a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârât, ca neîntemeiată; a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârât și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta B. M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, ca prescrisă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București sub nr._ , în data de 01.11.2012, reclamanta B. M. l-a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea pârâtului la restituirea prețului de piață al imobilului situat în București, ., ., ., sector 4, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, imobil ce a făcut obiectul evicțiunii totale.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.108/07.08.1996, încheiat între ., în calitate de vânzător, mandatar al Primăriei Municipiului București ca și reprezentant al statului, a dobândit, în baza legii 112/1995, apartamentul nr.50 situat în București, ., ., ., cu plata în două tranșe, apartament ce a fost achitat în totalitate.
Prin cererea înregistrată sub nr._/4/2005, reclamanții M. E. și M. L. au chemat-o în judecată pe reclamantă și pe fostul său soț, B. C., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați să lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr.50 situat în București, ., ., ., sector 4, prin compararea titlurilor de proprietate, respectiv titlul său de proprietate nr.4/213/22.06.1987 eliberat de Comitetul executiv al fostului Consiliu Popular al Municipiului București cu titlul de proprietate al reclamantei, reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare nr. 108 din 07.08.1996.
În motivarea acțiunii, M. E. și M. L. au invocat faptul că prin decizia nr.1430/20.07.1988 a Biroului Permanent al fostului Consiliu Popular al Municipiului București, imobilul a fost preluat fără plată, în baza decretului nr.223/1974, întrucât au plecat definitiv din țară.
Prin sentința civilă nr. 2187/06.04.2006, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, s-a admis acțiunea reclamanților M. E. și M. L. și au fost obligați reclamanta și fostul său soț să lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr.50 situat în București, ., ., ., sector 4, deși acesta fusese atribuit reclamantei prin sentința civilă nr.337/21.01.2003, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Judecătoria sector 4 București în dosarul nr._/2001.
Reclamanta a arătat că contractul de vânzare-cumpărare nr.108/07.08.1996 a fost desființat de hotărârea Judecătoriei Sectorului 4 București, motiv pentru care în cazul de față operează principiul repunerii părților în situația anterioară încheierii acestui act translativ de proprietate.
Reclamanta a mai arătat că a dobândit imobilul cu respectarea în totalitate a Legii 112/1995, în sensul că, împreună cu soțul său erau chiriași, și nu mai dețineau în proprietate un alt imobil, iar foștii proprietari nu au depus notificare pentru restituirea imobilului în baza Legii 112/1995, chiriașii-cumpărători nefiind înștiințați în nici un fel de intenția acestora, intenție materializată printr-o acțiune în justiție după 9 ani de la dobândire.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.50 alin. 2 indice 1, art.50 indice 1 din Legea 10/2001, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 1/2009, art.1337, art.1341, art.1350 Cod civil.
Prin întâmpinarea depusă la filele 17-23 din dosar, prin Serviciul registratură, pârâtul a invocat excepției prescripției dreptului material la acțiune și excepția lipsei calității procesuale pasive, solicitând admiterea excepțiilor invocate, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâtul a arătat în motivare că dreptul la acțiune s-a născut la data intrării în vigoare a Legii nr. 1/2009, adică la data de 06.02.2009. Cu privire la calitatea sa procesuală pasivă, pârâtul a menționat că nu a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare, iar în speță este incidentă răspunderea vânzătorului pentru evicțiune. Or, întrucât pârâtul nu are calitatea de vânzător, nu poate avea nici calitatea de pârât în prezenta speță. În plus, art. 501 din Legea nr. 10/2001 conferă calitatea procesuală pasivă Ministerului Finanțelor Publice doar în situația în care există o hotărâre judecătorească de desființare a contractului de vânzare-cumpărare, situație care nu este aplicabilă în prezenta speță.
În drept, pârâtul a invocat dispozițiile art.1337 cod civil și Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06.03._89, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că prescripția dreptului material la acțiune a fost întreruptă, deoarece a mai existat un litigiu între părți, respectiv o acțiune în pretenții introdusă de reclamantă la data de 03.07.2008 la Judecătoria sector 4 București, dosar nr._, în care pârâți erau Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Primăria Municipiului București și ..
În dovedire, reclamanta a depus la dosar copie de pe sentința civilă nr. 3024 din 24.04.2009 pronunțată de Judecătoria sector 4 București în dosar nr._, copie de pe decizia civilă nr. 291A din 04.03.2010 pronunțată de Tribunalul București în dosar nr._, și copie de pe decizia civilă nr. 1065 R din 06.09.2010, pronunțată de Curtea de Apel București în dosar nr._ .
Cât privește excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului invocate prin întâmpinare, instanța a reținut că în temeiul art. 501 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare. Valoarea despăgubirilor se stabilește prin expertiză.
În baza art. 50 alin. (3) din același act normativ, restituirea prețului se face de către M. Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare. Conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 221/2008, activitatea și structurile specializate pe domeniul economic au fost preluate de la M. Economiei și Finanțelor de către M. Economiei, iar activitatea și structurile specializate pe domeniul finanțelor au fost preluate de la M. Economiei și Finanțelor de către Ministerul Finanțelor Publice.
Prin urmare, textul lege conferă în mod clar Ministerului Finanțelor Publice calitate procesuală pasivă în acțiunile având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor, acțiuni formulate de proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Întrucât reclamanta invocă prin acțiunea sa că a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu respectarea Legii nr. 112/1995 și că acest contract a fost desființat, calitate procesuală în această acțiune nu poate avea decât Ministerul Finanțelor Publice. Apărarea pârâtului conform căreia contractul nu a fost desființat este o apărare care ține de fondul cauzei și care nu poate fi avută în vedere la analizarea calității procesuale pasive, deoarece la acest moment procesual instanța nu poate analiza temeinicia situației de fapt învederate de reclamantă, ci trebuie să se raporteze exclusiv la conținutul cererii de chemare în judecată pentru determinarea persoanei care poate avea calitatea de pârât, conform legii. Or, întrucât reclamanta se întemeiază pe prevederile Legii nr. 10/2001 și invocă aplicabilitatea prevederilor art. 50 alin. (3) din acest act normativ, este evident că Ministerul Finanțelor Publice a fost în mod corect chemat în judecată în calitate de pârât.
În ceea ce privește apărarea pârâtului conform căreia în speță este incidentă răspunderea pentru evicțiune, instanța observă că, într-adevăr, reclamanta se întemeiază în cererea sa și pe dispozițiile care reglementează răspunderea vânzătorului pentru evicțiune, dar mai observă și că în materia contractelor încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 și care au fost ulterior desființate, există prevederi legale speciale, care conferă calitate procesuală pasivă, în acțiunile foștilor chiriași prin care aceștia se plâng de evicțiunea suferită, chiar Ministerului Finanțelor Publice, fiind așadar total irelevant cu cine au încheiat foștii chiriași contractul de vânzare-cumpărare.
Pentru aceste considerente, excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârât, a fost respinsă ca neîntemeiată.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța a reținut că dreptul material la acțiune al reclamantei s-a născut în momentul în care Legea nr. 10/2001 i-a dat dreptul de a solicita valoarea de piață a imobilului de care a fost deposedată. Întrucât dreptul de a introduce prezenta acțiune i-a fost acordat reclamantei prin Legea nr. 1/2009, care a completat dispozițiile Legii nr. 10/2001 cu textele de lege pe care își întemeiază reclamanta acțiunea, și întrucât Legea nr. 1/2009 a intrat în vigoare la data de 06.02.2009, instanța a constatat că dreptul material la acțiune s-a născut în data de 06.02.2009.
În temeiul art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, iar conform art. 3 din același act normativ, termenul prescripției este de 3 ani.
Față de aceste prevederi legale, pentru dreptul material la acțiune de care a beneficiat reclamanta a intervenit prescripția extinctivă la data de 06.02.2012, prezenta acțiune fiind introdusă cu depășirea acestei date.
În ceea ce privește apărarea pârâtei conform căreia a intervenit o cauză de întrerupere a termenului prescripției extinctive, instanța a constatat că acțiunea pe care a introdus-o reclamanta pe rolul Judecătoriei sector 4 București și despre care afirmă că ar reprezenta o cauză de întrerupere a termenului de prescripție, a fost în mod definitiv și irevocabil respinsă, așa cum rezultă din sentința nr. 3024 din 24.04.2009 a Judecătoriei sector 4 București, astfel cum aceasta a fost schimbată prin decizia nr. 291A din 04.03.2010 a Tribunalului București.
Or, în temeiul art. 16 din Decretul nr. 167/1958, prescripția nu este întreruptă, dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea.
Prin urmare, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârât, și a respins acțiunea formulată de reclamanta B. M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, ca prescrisă.
Reclamanta B. M. a formulat apel împotriva acestei sentințe civile, la data de 13.05.2013, ce a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a III a Civilă la data de 28.06.2013.
A arătat apelanta, în motivare, că în mod nelegal prima instanță a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât a apreciat termenul la care prescripția s-ar fi împlinit a fost 06.02.2012, deși a dovedit prin probatoriul administrat la fond că la data intrării în vigoare a Legii nr.1/2009, între părți, respectiv reclamantă și M. de Finanțe, exista un litigiu încă din 2008, respectiv dosarul nr._, în care reclamanta solicita pretenții pentru același apartament de la mai multe părți, printre care Primăria Municipiului București, . Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, dosar care la . legii se afla pe rolul instanțelor. Mai mult decât atât, în data de 24.04.2009, instanța de fond de la acel moment a admis cererea reclamantei și a obligat Statul Român prin M. Finanțelor la plata unei sume către aceasta. Prin urmare desființarea acestei sentințe s-a produs abia în 04.03.2010, iar existența acelui dosar pe rol era un motiv de întrerupere a prescripției. Mai mult, apreciază că termenul de prescripție a început să curgă de la 04.03.2010, dată de la care acea hotărâre a rămas irevocabilă, dată de la care, în baza legii speciale, reclamanta a avut un drept împotriva pârâtului.
Prin decizia civilă nr.170 A/11.02.2014, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins apelul ca nefondat.
A reținut tribunalul că în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.108/07.08.1996, încheiat între ., în calitate de vânzător, mandatar al Primăriei Municipiului București ca și reprezentant al statului, reclamanta B. M. împreună cu soțul său au dobândit, în baza Legii nr.112/1995, apartamentul nr.50 situat în București, ., ., ..
Ulterior, ca urmare a chemării în judecata de foștii proprietari ai imobilului, prin sentința civilă nr. 2187/06.04.2006, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, s-a admis acțiunea reclamanților M. E. și M. L. și au fost obligați reclamanta și fostul său soț să lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr.50 situat în București, ., ., ., sector 4, deși acesta fusese atribuit reclamantei prin sentința civilă nr.337/21.01.2003, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Judecătoria sector 4 București în dosarul nr._/2001.
Cu privire la motivul de apel privind greșita aplicare a dispozițiilor legale privind prescripția extinctiva, tribunalul a reținut următoarele:
În temeiul art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, iar conform art. 3 din același act normativ, termenul prescripției este de 3 ani.
Potrivit art. 7 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, prescriptia începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, iar potrivit art. 21 din același act normativ termenul general de prescripție este de 3 ani, termen care se aplică și drepturilor de creanță prescriptibile exctinctiv.
Așadar pentru calcularea termenului de prescripție trebuie stabilit momentul de la care începe să curgă prescripția exctinctivă, data nașterii dreptului de creanță.
Deși reclamanta a fost evinsă ca urmare a admiterii actiunii în revendicare prin sentința civilă nr. 2187/06.04.2006, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, tribunalul a apreciat, așa cum a reținut și instanța de fond, că termenul de prescripție începe să curgă la data când dreptul material la acțiune al reclamantei s-a născut, respectiv în momentul în care Legea nr. 10/2001 i-a dat dreptul de a solicita valoarea de piață a imobilului de care a fost deposedată.
Conform disp. art. 501 alin.1 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 1/2009 proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internationale de evaluare.
Așadar, întrucât dreptul de a introduce prezenta acțiune i-a fost acordat reclamantei prin Legea nr. 1/2009, care a completat dispozițiile Legii nr. 10/2001 cu textele de lege pe care își întemeiază reclamanta acțiunea, și întrucât Legea nr. 1/2009 a intrat în vigoare la data de 06.02.2009, dreptul material la acțiune s-a născut în data de 06.02.2009.
În ceea ce priveste susținerile apelantei cu privire la faptul că la momentul intrării în vigoare a acestei legi exista un proces pe rol prin care solicitase contravaloare despăgubri pentru același apartament de la mai multe părți, printre care Primăria Municipiului București, . Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, acțiune care a fost inițial admisă și ulterior desființată în căile de atac, tribunalul a reținut că această acțiune nu poate justifica o întrerupere a termenului de prescripție de 3 ani.
Astfel, prin sentința nr. 3024 din 24.04.2009 a Judecătoriei sector 4 București în dosar nr._ a fost obligat pârâtul Statul Român prin M. Finanțelor să plătească reclamantei suma de 436.094 lei, însă aceasta a fost schimbată prin decizia nr. 291A din 04.03.2010 a Tribunalului București în dosar nr._ prin care a fost respinsă acțiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală, decizie menținută și în recurs prin decizia civilă nr. 1065 R din 06.09.2010, pronunțată de Curtea de Apel București.
Deși apelanta susține că acest curs al prescripției a fost întrerupt și a început sa curgă un nou termen de prescripție la data de 04.03.2010, când aceasta hotărâre a rămas definitivă, tribunalul a reținut, așa cum a reținut și instanța de fond că în temeiul art. 16 din Decretul nr. 167/1958, prescripția nu este întreruptă, dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea.
Cum în cauza de față, cererea reclamantei de chemare în judecată a fost respinsă, cursul termenului de prescripție nu a fost întrerupt, astfel că s-a împlinit la 06.02.2012.
Tribunalul a reținut că reclamanta nu a dat dovadă de diligență, deoarece de la data rămânerii definitive a acestei sentințe și chiar de la rămânerea irevocabilă, aceasta putea formula o noua acțiune în termenul general de prescripție, care nu era împlinit.
În consecință, avand în vedere că reclamanta a formulat acțiunea la data de 01.11.2012, dată la care termenul de prescripție se împlinise, tribunalul a apreciat că sentința instanței de fond este legală și temeinică, astfel că, în temeiul disp. art. 296 Cod proc. civ., apelul a fost respins ca nefondat.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta B. Mirala, prin care a solicitat modificarea în tot a hotărârii, iar pe fond admiterea în parte a apelului, casarea sentinței civile nr. 2410/18.03.2013, pronunțate de Judecătoria Sector 5 București și trimiterea cauzei aceleiași instanțe în vederea continuării judecății.
În motivare, apelanta susține că termenul de prescripție a fost întrerupt, deoarece anterior a mai existat un litigiu între părți, respectiv acțiune în pretenții introdusă de reclamantă la data de 03.07.2008 la Judecătoria Sector 4 București, având nr. de dosar_, în care pârâtul figura ca și reprezentat al Statului Român, alături de PMB și ..
Prin sentința civilă nr. 3024/24.04.2009 pronunțată în dosarul de mai sus a fost admisă în parte acțiunea reclamantei și a fost obligat Statul Român prin M. Economiei și Finanțelor să-i achite reclamantei suma de 436.094 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, iar prin decizia civila nr. 291/A/04.03.2010 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a civila s-a admis apelul, s-a modificat în tot sentința instanței de fond, iar pe fond s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, raportat la disp. art. 501 din Legea nr.10/2001, deoarece conform legii nu Statul Român are calitate procesuala pasiva, ci doar Ministerul Finanțelor Publice.
Prin urmare, termenul de prescripție a fost întrerupt, iar acesta a început să curgă de la data de 04.03.2010, deci excepția prescrierii dreptului la acțiune este neîntemeiată, motiv pentru care recurenta - reclamantă solicită respingerea acestei excepții.
În mod netemeinic a admis instanța de fond excepția prescripției dreptului material raportat la art. 16 din Decretul nr. 167/1958, motivat de faptul că prescripția nu este întreruptă dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea, considerând că în speța de față cererea inițială de chemare în judecată a fost respinsă.
Or, la data intrării în vigoare a Legii 1/2009, procesul dintre părți era pe rol, iar la data de 24.04.2009, reclamantei i-a fost admisă acțiunea și pârâtul a fost obligat să-i plătească acesteia despăgubiri.
Cererea i-a fost respinsă doar prin admiterea apelului și modificarea sentinței instanței de fond, Ia data de 04.03.2010, data de la care începe practic să curgă termenul de prescripție prevăzut de Legea 10/2011, astfel cum a fost modificată prin Legea 1/2009.
Consideră recurenta – reclamantă că și hotărârea instanței de apel este netemeinică și nelegală, hotărârea fiind dată cu aplicarea greșita a legii.
Conform art. 8 din Decretul nr. 167/1958 - Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
Dispozițiile alineatului precedent se aplică prin asemănare și în cazul îmbogățirii fără just temei.
Prin urmare, termenul de prescripție nu putea sa înceapă să curgă pentru reclamantă de Ia data intrării în vigoare a Legii 1/2009, în condițiile în care aceasta avea un litigiu cu pârâtul pe rol, ulterior intrării în vigoare a legii, i-a fost admisă acțiunea, aceasta fiindu-i respinsă abia în martie 2010, prin admiterea apelului pârâtului. Practic, la acea dată reclamanta a cunoscut paguba sa, cât și pe cel care trebuia să răspundă de ea, până atunci prejudiciul său neexistând, fiind practic recuperat.
Dacă reclamanta ar fi introdus cerere de chemare în judecată imediat după . Legii 1/2009 i-ar fifost respinsă ca inadmisibilă, deoarece pe rolul instanței se mai afla un dosar având aproximativ aceleași părți și același obiect - restituirea către aceasta a valorii de circulație a imobilului pentru care fusese evinsă.
Prin urmare instanțele, de fond și de apel au interpretat greșit actul juridic dedus judecații, în sensul ca au considerat că nu s-a întrerupt cursul prescripției în cazul de față, în condițiile în care reclamanta a cunoscut definitiv și irevocabil care este paguba care i-a fost produs și cine are calitate pentru repararea ei abia la data rămânerii irevocabile a deciziei nr. 291/A/04.03.2010 pronunțata de Tribunalul București Secția a IV a civila.
Examinând actele dosarului, în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul nu este fondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare:
Deși prin susținerile din cererea de recurs, recurenta reclamantă consideră că motivul de nelegalitate a hotărârii pronunțate în apel decurge din interpretarea greșită a actului dedus judecății, Curtea constată că prin criticile formulate, recurenta invocă în realitate aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, astfel că acestea urmează a fi analizate din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
În ce privește critica vizând efectul pe care acțiunea promovată de recurenta reclamantă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1/2009, soluționată irevocabil prin decizia civilă nr. 291/A/04.03.2010 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă, asupra prescripției dreptului acesteia de a cere acordarea valorii de piață a apartamentului a cărei proprietate a pierdut-o, în temeiul Legii nr. 1/2009, Curtea reține că este legală constatarea tribunalului potrivit cu care efectul de întrerupere prevăzut de art. 16 din Decretul nr. 167/1958 nu i se poate aplica recurentei.
Concluzia este una legală, câtă vreme condiția expresă cerută de textul de lege invocat, aceea ca cererea să nu fi fost respinsă, anulată, constatată perimată ori ca titularul să nu fi renunțat la ea, nu este îndeplinită în cauză. Deși norma legală nu prevede expres, aceasta nu poate fi interpretată decât în sensul că soluția de respingere, anulare, perimare, renunțare trebuie să fie raportată la hotărârea irevocabilă și nu la cea pronunțată în primă instanță.
Mai mult, este fără nicio relevanță aspectul invocat în recurs legat de promovarea acestei cereri anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1/2009, deci anterior momentului de început al curgerii termenului de prescripție, câtă vreme o astfel de distincție ar reprezenta o condiție suplimentară în aplicarea normei legale, nereglemetată însă de aceasta.
Referitor la invocarea de către recurentă a dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958, Curtea constată că se susține de către aceasta că, prin efectul acestor prevederi legale, termenul de prescripție nu putea începe anterior datei la care s-a soluționat irevocabil cererea sa de despăgubiri pornită anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1/2009, câtă vreme acesta a fost momentul la care a cunoscut atât autorul pagubei, cât și existența pagubei, dat fiind că prima instanță admisese acțiunea, deci prejudiciul putea fi considerat recuperat.
Interpretarea dată de recurentă dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958 în raport de hotărârile pronunțate în cauza începută anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1/2009 nu poate fi primită. Astfel, cât privește persoana ce trebuia să răspundă de paguba a cărei reparare o solicita reclamanta trebuie observat că aceasta era indicată expres de lege, câtă vreme dispozițiile art. 50 alin. 3 din Legea nr. 1/2009 stabileau că restituirea prețului prevăzut la alineatele 2 și 21 se face de M. Economiei și Finanțelor. De asemenea, paguba rezultând din pierderea proprietății asupra apartamentului nu putea fi considerată, în mod evident, ca fiind reparată prin pronunțarea sentinței civile 3024/24.04.2009, câtă vreme aceasta nu era definitivă și irevocabilă.
Curtea constată, de asemenea, că nu s-ar putea aprecia că interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale ce reglementează regimul prescripției extinctive ar restrânge nepermis dreptul recurentei reclamante la un proces echitabil, din perspectiva accepțiunii date acestei noțiuni în jurisprudența CEDO, câtă vreme o astfel de reglementare poate fi încadrată în marja de apreciere ce se recunoaște legiuitorului în stabilirea limitelor pe care le impune în exercitarea drepturilor procesuale, în plus fiind de observat că recurenta reclamantă a dispus de o perioadă de timp cuprinsă între data la care a cunoscut decizia civilă nr. 291/A/04.03.2010 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă și data de 06.02.2012, în care a avut posibilitatea să acționeze pentru recunoașterea în justiție a pretențiilor sale.
În consecință, în raport de cele arătate, Curtea constată că recursul nu este fondat, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 C.pr.civ. rap. la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În opinie majoritară:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta – reclamantă B. M., împotriva deciziei civile nr.170 A/11.02.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul – pârât M. FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. P. B. M. G. R.
GREFIER
Ș. P.
Red.M.G.R.
Tehdact.R.L./M.G.R.
2 ex./28.11.2014
TB-S.3 – A.E.P.; I.P.
Jud.S.5 – A.-M. M. - L.
Cu opinia separată a doamnei judecător C. B. T., în sensul admiterii recursului, modificării deciziei civile recurate, admiterii apelului, desființării sentinței civile apelate și trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță.
Cu opinia separată a d-nei judecător T. C. B. în sensul admiterii recursului și modificării deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, desființării sentinței apelate și trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță, conform art. 304 pct.9 rap. la art. 312 și 297 C.proc.civ.
Considerentele opiniei separate de față, care, fiind exprimată conform art. 258 C.proc.civ., nu produce efecte asupra părților, situația acestora fiind cea dată de majoritate, sunt că este fondată critica recurentei reclamante care susține că termenul de prescripție al cererii de chemare în judecată nu a început să curgă decât la data de 4.03.2010(fila 4 dosar recurs) când a fost schimbată hotărârea judecătorească(sentința civilă nr.3024 pronunțată la data de 24.04.2009 de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul n._ ), ce respinsese excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MFP, în acțiunea reclamantei ce fusese demarată înainte de . Legii n.1/2009, la 3.07.2008, și ulterior soluționată cu temeiul juridic din Legea nr.1/2009, și stabilise că răspunzător pentru despăgubirile la valoarea de circulație a imobilului ar fi pârâtul Statul Român prin MFP, prin decizia nr.291A/4.03.2010 a instanței de apel, conform înscrisurilor de la filele 29-34 din dosarul primei instanțe din procesul de față, respectiv că este fondată susținerea recurentei referitoare la aplicarea greșită, de instanța de apel a cărei decizie este recurată, a art. 8 din Decretul nr.167/1958, care stabilește că termenul prescripției extinctive începe să curgă de la data când păgubitul cunoaște, nu doar paguba, cât și pe Cel care răspunde de ea, în speță intimatul-pârât MFP.
De vreme ce instanța judecătorească, ce s-a pronunțat în acțiunea precizată a reclamantei din dosarul nr._, nu a cunoscut cine este pârâtul responsabil legal pentru despăgubirile pretinse de reclamantă(dezlegarea judecătorească din sentința civilă nr.3024 pronunțată la data de 24.04.2009 de Judecătoria Sectorului 4 București, ce a respins acțiunea pentru aceeași despăgubire față de vânzătoarea Primăria Municipiului București- pentru lipsa calității procesuale pasive, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și a obligat pârâtul Statul Român prin MFP la plata despăgubirilor, așa cum o atestă copia acestei sentințe, fiind schimbată de instanța de apel, la 4.03.2010, în sensul că pe baza dispozițiilor speciale ale Legii nr.1/2009 se derogă de la răspunderea pentru evicțiune din Codul civil prin stabilirea ca pârât responsabil a Ministerului Finanțelor Publice pentru despăgubiri), nu s-ar putea pretinde rezonabil reclamantei că ar trebui să cunoască mai mult decât acea instanță(art.6 CEDO), în condițiile în care pentru aceste despăgubiri reprezentând valoarea de circulație a imobilului pierdut a introdus cerere de chemare în judecată încă de la 3.07.2008.
Așadar, se opinează că în speță, conform art. 8 din Decretul nr.167/1958, termenul de prescripție a început să curgă la data de 4.03.2010, astfel că la data celei de-a doua cereri de chemare în judecată, 1.11.2012, termenul legal de prescripție extinctivă prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958 nu era împlinit, astfel că decizia de apel s-a pronunțat cu aplicarea greșită a legii(art. 8 din Decretul nr.167/1958), sens în care recursul se cuvenea a fi admis, decizia de apel recurată a fi modificată în sensul admiterii apelului reclamantei cu desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
JUDECĂTOR,
C. B. T.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 41/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
