Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1540/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1540/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-10-2014 în dosarul nr. 23154/301/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1540R
Ședința publică de la 20 octombrie 2014
Curtea compusă din
PREȘEDINTE - DIANA FLOREA-BURGAZLI
JUDECĂTOR - I. P.
JUDECĂTOR - B. A. S.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de cererii de recurs recurentul debitor S. A. REASIGURARE ASTRA S.A. prin administrator special KPMG Advisory SRL împotriva încheierii din data de 14.04.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata creditoare „W.” T. USLUGI CHOINSKI, CHOINSKI CHELSTOWSKI SPOLKA JAWNA, având ca obiect: încuviințare executare silită.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 13.10.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 20.10.2014.
CURTEA
În deliberare asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin adresa nr. 1/2014 înregistrată la Judecătoria Sectorului 3 București la data de 31.03.2014, Biroul Executorului Judecătoresc C. L., a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorului S. Comercială de A. - Reasigurare Astra S.A. la cererea creditorului „W.” T. USLUGI CHOINSKI, CHOINSKI CHELSTOWSKI SPOLKA JAWNA, în baza titlului executoriu reprezentat de hotărârea judecătorească emisă în absență de către Judecătoria Olsztyn-Polonia la data de 20.12.2012 în dosar nr. I C 827/11, în temeiul căreia s-a emis „certificat de titlu executoriu european la 03.09.2013 de către Tribunalul Raional din Olsztyn (Polonia) - Secția I Civilă - hotărâre” .
Prin încheierea din 14.04.2014, Judecătoria Sectorului 3 București a admis cererea și a încuviințat executarea silită a creanței de 56.037,87 zloți polonezi, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, plus cheltuieli de executare, în baza titlului executoriu reprezentat de hotărârea judecătorească emisă în absență de către Judecătoria Olsztyn-Polonia la data de 20.12.2012 în dosar nr. I C 827/11, în temeiul căreia s-a emis „certificat de titlu executoriu european la 03.09.2013 de către Tribunalul Raional din Olsztyn (Polonia) - Secția I Civilă - hotărâre”, împotriva debitorului S. Comercială de A.-Reasigurare Astra S.A. la solicitarea creditorului „W.” T. USLUGI CHOINSKI, CHOINSKI CHELSTOWSKI SPOLKA JAWNA.
Pentru a pronunța această încheiere, Judecătoria Sectorului 3 București a avut în vedere dispozițiile art. 622, 628, 631, 632, art. 650-651, 665 și 669 C.pr.civ.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs debitoarea, solicitând revocarea încheierii pronunțate de Judecătoria Sectorului 3 București în ședința din Camera de Consiliu din data de 14.04.2014 în dosarul nr._ . Debitoarea a arătat că Judecătoria Sectorului 3 București nu era competentă din punct de vedere material pentru a încuviința executarea silită a hotărârii judecătorești emisă în absența de către Judecătoria Olsztyn – Polonia la data de 20.12.2012 în dosarul nr.1C 827/11. În conformitate cu dispozițiile articolului 39 și Anexa II din Regulamentul C.E. 44/2001 competența materială și teritorială aparține Tribunalul București.
Analizând încheierea recurată, Curtea reține următoarele:
Normele din codul de procedură civilă invocate de Judecătorie în încheierea atacată nu sunt aplicabile speței. Astfel, întrucât cauza privește încuviințarea executării silite a unei hotărâri judecătorești pronunțate într-un stat membru al Uniunii Europene, sunt aplicabile dispozițiile Regulamentului (CE) 44/2001 iar concursul între această reglementare și prevederile noului cod de procedură civilă - Cartea a VII-a, Titlul III se rezolvă în favoarea dispozițiilor regulamentului, conform art. 1064 NCPC.
Având în vedere aceste reglementări, Curtea constată că, în ceea ce privește competența de soluționare a cauzei, sunt aplicabile dispozițiile art. 39 pct. 1 și 2 din Regulament și Anexa II la acesta, care stabilesc această competență în favoarea Tribunalului București.
În consecință, în baza art. 488 alin. 1 pct. 3 și art. 498 raportat la art. 497 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite recursul formulat de recurenta debitoare împotriva încheierii din data de 14.04.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3, pe care o va casa și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta debitoare S. A. REASIGURARE ASTRA S.A. prin administrator special KPMG Advisory SRL împotriva încheierii din data de 14.04.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata creditoare „W.” T. USLUGI CHOINSKI, CHOINSKI CHELSTOWSKI SPOLKA JAWNA.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 octombrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. F. B. I. P. B. A. S.
GREFIER
V. Ș.
RED.
Tehnored. MȘ/ 2 ex.
29.10.2014
← Conflict de competenţă. Sentința nr. 76/2014. Curtea de Apel... | Stabilire a valorii lucrului. 574 C.p.c.. Decizia nr. 199/2014.... → |
---|