Pretenţii. Decizia nr. 174/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 174/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-02-2014 în dosarul nr. 34502/300/2010
Dosar nr._
(2199/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 174
Ședința publică de la 10.02.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - FĂNICA PENA
JUDECĂTOR - C. M. T.
JUDECĂTOR - D. A.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții-reclamanți, D. M., D. D., împotriva deciziei civile nr.171.A. din 22.02.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți, M. FINANȚELOR PUBLICE și M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
P. are ca obiect – pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenții-reclamanți, D. M. și D. D., personal și asistați de avocatul, M. A., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014, eliberată de Baroul București, consilier juridic, M. I., în calitate de reprezentant al intimatului-pârât, M. București prin Primarul General, în baza delegației de la dosar, consilier juridic, A. C., în calitate de reprezentant al intimatului-pârât, Ministerul Finanțelor Publice, în baza delegației de la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se învederează depunerea la dosar, din partea recurenților reclamanți, în data de 16.01.2014 a unor concluzii scrise cu privire la recursul declarat.
Curtea procedează la identificarea recurentei-reclamante, D. M., care prezintă C.I. . nr._/27.08.2004.
Părțile, prin reprezentanți, având pe rând cuvântul declară că nu mai au cereri de formulat și probe de administrat.
Curtea având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurenților-reclamanți, având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei civile recurate, admiterea apelului, schimbarea sentinței de fond pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București și pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată și dovedită cu omologarea raportului de expertiză.
Face o precizare în sensul că la momentul perfectării actului de vânzare cumpărare, în baza legii nr. 112/1995, în evidența S.C Apolodor SA, nu figura un litigiu pe rolul instanțelor, în sensul revendicării de către fostul proprietar, deci nu exista o notificare pentru interdicție de vânzare.
Imobilul înstrăinat nu era exceptat de la vânzare, fiind preluat cu titlu potrivit legislației în vigoare, vânzarea s-a făcut cu bună credință, în sensul prevăzut de art. 1898 alin.1 C.civil.
Potrivit art. 46.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/18.04.2002, acele înstrăinări efectuate în temeiul legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare și cu deplină respectare a condițiilor legii până la apariția Legii nr. 213/1998 au beneficiul deplin al protecției Legii nr. 10/2001, în sensul că sunt recunoscute și conservate efectele acestor acte.
Solicită cheltuieli de judecată.
Consilierul juridic al intimatului-pârât, Ministerul Finanțelor Publice, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei civile recurate, cu precizarea că Înalta Curte de Casație și Justiție a tranșat irevocabil, aspectul bunei credințe privind pe chiriașii cumpărători.
Avocatul recurenților-reclamanți, având cuvântul, în replică, arată că hotărârea despre care a făcut vorbire reprezentantul intimatului-pârât, Ministerului de Finanțe și-a pierdut puterea executorie în 10 ani de zile.
Consilierul juridic al intimatului pârât, M. București prin Primarul General, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.783/20.01.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanții D. D. și D. M. în contradictoriu cu pârâtul M. București, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.
S-a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de judecată a reținut următoarele:
„Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.10.2010 reclamanții D. D. și D. M. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și M. București prin Primar General au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună:
- obligarea pârâților la restituirea diferenței dintre prețul de piață al imobilului din București, ..114, corp B, sector 2 și suma de 7.207 lei, reprezentând lucrări necesare și utile, stabilite prin Sent. Civ. 4880 din 27.06.2008, pronunțată de Judecătoria Sector 5 în dos. nr._ .
În motivare, reclamanții au arătat că a fost admisă în mod irevocabil acțiunea având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu PMB și au fost evacuați din imobil.
După modificarea Lg.10/2001, în anul 2009 se impune restituirea diferenței dintre prețul de piață al imobilului din București, ..114, corp B, sector 2 și suma de 7.207 lei, reprezentând lucrări necesare și utile, stabilite prin Sent. Civ. 4880 din 27.06.2008.
În drept au fost invocate dispozițiile Legea nr. 10/2001, art.1073 C.civ.
La data de 06.01.2012, reclamanții și-au precizat cererea în sensul că au solicitat:
- obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să plătească suma de 254.093 lei, diferența dintre prețul de piață al imobilului stabilit pe bază de expertiză și suma de 7.207 lei, reprezentând lucrări necesare și utile efectuate la imobilul în litigiu.
Potrivit dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 10/2001, art. 24 lit. r) din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 3 alin. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, acțiunea formulată de reclamantă este scutită de plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
La data de 22.04.2009, pârâtul M. Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, în cauză calitate procesuala pasiva nu poate sa aibă decât Primăria Municipiului București prin mandatara sa, aceasta instituție având calitatea de vânzătoare la momentul intervenirii contractului, pârâtul nefiind parte contractanta in raportul juridic dedus judecății.
Pârâtul a mai susținut că apartamentul, obiect al prezentei cauze a fost dobândit cu încălcarea prevederilor Lg.112/1995, așa cum reiese din Sent. Civ._, pronunțată de Judecătoria Sector 2 București, motiv pentru care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 501 din Legea nr. 10/2001.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 115-118 C.Pr.Civ., art. 1344, C.civ., Legea nr. 10/2001.
La termenul din 23.09.2011, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosar și proba cu expertiză în specialitatea construcții civile, considerând raportat la dispozițiile art.167 alin.1 C. că aceste probe sunt pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3453 din 21.04.1997 - f.8, încheiat între PMB, prin reprezentant S.C. F. S.A., în calitate de vânzător, și reclamanți în calitate de cumpărători, reclamanții au cumpărat imobilul din situat în București, Sector 2, ..114, corp B, compus din 2 camere, bucătărie, vestibul, baie, oficiu, verandă, precum și o cotă indiviză de 16.74 % din părțile de folosință comune ale imobilului și teren de sub imobil, în suprafață de 68,28 mp.
Prin Sent. civ. nr._ din 13.08.1998 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 în dos. nr._/1998, definitivă prin neapelare – f.14, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3453 din 21.04.1997.
Prin Sent. Civ. 4880 din 27.06.2008, pronunțată de Judecătoria Sector 5 în dos. nr._ – f.9:
- a fost obligat M. București să plătească reclamanților suma de 7.207 lei, reprezentând lucrări necesare și utile la imobilul în litigiu și
- a fost respins ca prescris capătul de cerere formulat în contradictoriu cu Statul Român prin M. Economiei și Finanțelor, având ca obiect restituirea prețului actualizat achitat în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 3453 și a excedentului de valoare dobândit de imobilul în litigiu.
Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză valoarea de circulație a imobilului în cauză este de 261.300 lei.
În drept, potrivit art. 50 alin. 2 si 21, coroborat cu art. 501 Lg. 10/2001, restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile și, totodată restituirea prețului de piață plătit in baza contractelor de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 si desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit in temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, raportul juridic fiind astfel stabilit între proprietarul evins și minister.
Prin Sent. civ. nr._ din 13.08.1998 s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că reclamanții au încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995, constatându-se în mod irevocabil nulitatea absolută a acestui contract.
Prin urmare față de prevederile art. 50 Legea nr.10/2001 reclamanții nu au dreptul la restituirea prețului de piață, în raport de eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Tocmai din acest motiv instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulata în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
În altă ordine de idei, instanța va respinge cererea de chemare in judecata formulata în contradictoriu cu pârâtul M. București ca fiind formulata în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă, prin încheierea din 23.09.2011, fiind admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București.
Față de prevederile art. 274 alin.1 C., instanța raportat la modul de soluționare a cererii, nu va acorda cheltuieli de judecată reclamanților”.
Împotriva sentinței civile nr.783/20.01.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București au formulat apel reclamanții D. D. și D. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, astfel cum s-a reținut în motivarea deciziei din apel:
„În dezvoltarea motivelor de apel, apelanții reclamanți au arătat că, având in vedere faptul ca din coroborarea dispozițiilor art. 50 al. 2 si art. 50/1 din Legea nr. 10/2001 rezulta faptul ca legiuitorul se refera la contracte desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile, fara sa facă nici o distincție, se aplica principiul ubi lex non distinguet nec nos distinguere debemus.
Rezulta ca, prin contracte desființate, se înțelege atât contractele pentru care s-a constatat nulitatea absoluta, cat si contractele care au devenit ineficiente ca urmare a admiterii acțiunii in revendicare, astfel încât intenția legiuitorului nu a fost sa facă o discriminare intre cumpărătorii in baza Legii nr. 112/1995 care au fost deposedați de bun, fie ca urmare a constatării nulității absolute a contractelor, fie ca urmare a admiterii acțiunii in revendicare împotriva acestora.
Au arătat că sunt titularii unui bun, in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, care include in noțiunea de bun si pe titularul unui drept de creanța - ca urmare a pierderii apartamentului din patrimoniu, reclamanții au rămas beneficiarii dreptului de creanța constând in contravaloarea prețului de piața al acestuia, astfel cum a decis prin nenumăratele hotărâri pronunțate in diverse decizii de speță, CEDO.
Prin pierderea bunului s-a născut dreptul la daune interese si au devenit incidente dispozițiile care reglementează condițiile de acordare a despăgubirilor.
In drept, art. 282 - 298 Cod proc. civ., art. 3, 21, 50 alin 2, 501 alin 1 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificata si completata, precum si orice alte dispoziții legale in materie.
In dovedirea apelului solicită probele administrate la instanța de fond, înscrisuri, expertiza precum si orice alta proba utila cauzei.
Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
În faza apelului nu au fost solicitate și administrate probe noi”.
Prin decizia civilă nr.171/A/22.02.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, s-a respins apelul ca nefondat, potrivit art.296 C.proc.civ., pentru următoarele considerente:
„Conform art. 501 din Legea 1/2009, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piața al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
Or, în speța de față, astfel cum s-a reținut cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr._ din 13.08.1998, contractul de vânzare cumpărare nu a fost încheiat cu respectarea Legii nr.112/1995, astfel încât în mod corect a reținut instanța de fond că cererea de chemare în judecată având ca obiect restituirea contravalorii prețului de piață este nefondată.
În ceea ce privește argumentul apelanților referitor la recunoașterea de CEDO a dreptului lor de creanță constând in contravaloarea prețului de piața al apartamentului, Tribunalul constată că și legea internă recunoaște în favoarea apelanților acest drept de creanță, însă apelanții nu îndeplinesc condițiile prev. de legea internă pentru restituirea prețului, pentru considerentele arătate anterior”.
Împotriva deciziei civile nr.171/A/22.02.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._ au formulat recurs reclamanții D. D. și D. M., criticând-o pentru nelegalitate, cu invocarea prevederilor art.304 pct.9 C.proc.civ. – hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
În motivarea recursului, s-a arătat că prin sentința civilă nr._/13.08.1998 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._/1998 s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.3453/21.04.1997 pe care recurenții reclamanți (în calitate de cumpărători) l-au încheiat cu Primăria Municipiului București prin S.C. Apolodor S.A. (în calitate de vânzător) – rămasă irevocabilă, iar prin sentința civilă nr.3064/10.04.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._, s-a dispus evacuarea din imobilul în litigiu – apartamentul situat în București, ..114, corp B, sector 2 (sublin.red.).
S-a formulat de către recurenți, acțiunea pentru recuperarea contravalorii actualizate a prețului plătit pentru apartamentul susmenționat, a sumei reprezentând excedentul de valoare a imobilului, precum și contravaloarea lucrărilor necesare și utile, iar prin sentința civilă nr.4880/27.06.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._, rămasă irevocabilă, s-a admis în parte acțiunea și s-a dispus obligarea Municipiului București la plata către recurenți a sumei de 7.207 lei reprezentând contravaloare lucrări necesare și utile executate la apartament.
După modificarea Legii nr.10/2001 prin Legea nr.1/2009, s-a formulat acțiunea prezentă, având ca obiect restituirea în favoarea reclamanților, de către Ministerul Finanțelor Publice și M. București, a diferenței dintre prețul de piață al imobilului în litigiu și suma primită de 7.207 lei (reprezentând cheltuieli necesare și utile) prin sentința civilă nr.4880/2008 a Judecătoriei sectorului 5 București, susmenționată.
Prețul achitat de către recurenți pentru apartamentul achiziționat conform Legii nr.112/1995, de 14.581.663 lei (Rol) au fost virați într-un cont extrabugetar.
Din coroborarea prevederilor art.50 alin.2 și 21 și art.501 din Legea nr.10/2001, astfel cum s-au modificat și completat prin Legea nr.1/2009, rezultă faptul că legiuitorul se referă la contracte desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, fără a face nicio distincție, astfel că se aplică principiul „ Ubi lex non distinguet nec nos distinguere debemus”.
Rezultă că prin contracte desființate, se înțelege atât contractele pentru care s-a constatat nulitatea absolută, cât și contractele care au devenit ineficiente ca urmare a acțiunii în revendicare, astfel încât intenția legiuitorului nu a fost să facă o discriminare între cumpărătorii în baza Legii nr.112/1995, care au fost deposedați de bun, fie ca urmare a constatării nulității absolute a contractelor, fie ca urmare a admiterii acțiunii în revendicare împotriva acestora.
În speță, sunt aplicabile dispozițiile art.3, 21, art.50 alin.2, art.501 alin.1 din Legea nr.10/2001.
Reclamanții sunt titularii unui bun în sensul art.1 Protocolul 1 adițional la C.E.D.O. ce include în noțiunea de bun, și dreptul de creanță.
Or, reclamanții au un drept de creanță care rezultă din faptul că au cumpărat apartamentul în baza Legii nr.112/1995 – apartament pe care l-au pierdut în acțiunea foștilor proprietari, fiind beneficiari ai unui drept de creanță constând în contravaloarea prețului de piață al acestuia, astfel cum s-a decis în diverse decizii C.E.D.O.
Art.1344 C.civ. reglementează evicțiunea totală, iar potrivit art.501 din Legea nr.10/2001, modificată și completată prin Legea nr.1/2009, reclamanții au dreptul la plata integrală, pentru apartamentul în litigiu, a prețului de piață.
Prin pierderea bunului s-a născut dreptul la daune interese și au devenit incidente dispozițiile care reglementează condițiile de acordare a despăgubirilor.
Recurenții au arătat că la data vânzării-cumpărării apartamentului, în evidența S.C. Apolodor S.A. nu figura nici un litigiu pe rolul instanțelor judecătorești (revendicare, notificare, etc.), iar aplicarea legii nr.112/1995 se realiza în baza H.G. nr.20/1996 – Norme metodologice, care la art.1 alin.2 califica preluarea imobilelor la stat prin naționalizarea conform Decretului 92/1950, cu titlu, având consecința că imobilul nu era exceptat de la vânzare, iar vânzarea-cumpărarea s-a făcut cu bună credință, în sensul art.1898 alin.1 C.civ.
Vânzarea-cumpărarea s-a efectuat cu deplina respectare a legii de la data încheierii contractului, în termenul și condițiile stabilite de Legea nr.112/1995, imobilul nu era liber, nu se putea restitui fostului proprietar, iar pe calea administrativă nu se puteau acorda acestuia, decât despăgubiri.
Înstrăinările realizate în baza Legii nr.112/1995 au primit și recunoașterea, respectiv conservarea efectelor acestor acte, potrivit art.46.3 din Normele metodologice de aplicare a legii nr.10/2001, republicată.
Respectarea prevederilor Legii nr.112/1995 se analizează la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, aplicându-se principiul „tempus regit actum”.
Atât vânzătorul, cât și cumpărătorii, în speță reclamanții, au fost de bună-credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului, nr.3453/21.04.1997.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civile nr.171/A/22.02.2013 a Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate nr.783/20.01.2012 a Judecătoriei sectorului 2 București și pe fond, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată și dovedită și omologarea raportului de expertiză pentru suma de 261.300 lei.
Nu s-au administrat noi probe în recurs.
Recursul nu este fondat.
Astfel cum s-a reținut în cauză din probatoriul administrat, prin sentința civilă nr.4880/27.06.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._ rămasă definitivă prin neapelare, în contra recurenților reclamanți s-a admis acțiunea în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr.3453/21.04.1997 încheiat pentru imobilul în litigiu, în baza Legii nr.112/1995, și s-a dispus evacuarea acestora din imobil.
Prin sentința susmenționată s-a statuat astfel, cu caracter definitiv și irevocabil, asupra neîndeplinirii cerințelor Legii nr.112/1995 de către cumpărătorii-chiriași, în speță reclamanții „la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare susmenționat, iar față de prevederile art.50 din Legea nr.10/2001, reclamanții nu au dreptul la prețul de piață pentru imobilul cumpărat cu eludarea Legii nr.112/1995, ci doar la restituirea prețului achitat reactualizat ce a făcut deja obiectul unei acțiuni a reclamanților, iar prin sentința civilă nr.4880/27.06.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._ – s-a respins ca prescris acest capăt de cerere, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Susținerea că prin art.50 alin.2 și 21 coroborat cu art.501 din Legea nr.10/2001 s-ar fi reglementat restituirea prețului de piață al imobilelor pierdute ca urmare a desființării contractelor de vânzare-cumpărare în instanță, așadar chiar și în situația reclamanților cărora le-a fost constatat nul absolut contractul de vânzare-cumpărare – nu este fondată.
Prevederile art.50 alin.21 din Legea nr.10/2001 și ale art.501 din Legea nr.10/2001, completată și modificată prin Legea nr.1/2009, sunt clare, în sensul că dreptul la obținerea prețului de piață pentru imobilul pierdut este condiționat de încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, iar nu cu eludarea acestei legi (sublin.red.).
Iar printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-a stabilit că în cauză, reclamanții au încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu eludarea Legii nr.112/1995, care exclude buna-credință.
Solicitarea reclamanților de a se stabili dimpotrivă, buna lor credință și respectarea întocmai a prevederilor Legii nr.112/1995, nu poate fi primită, opunându-se puterea de lucru judecat pe aceste aspecte prin sentința civilă nr._/13.08.1998 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București – definitivă prin neapelare (fila 14 fond), nefiind permisă repunerea în discuție a chestiunilor asupra cărora instanța deja s-a pronunțat în mod irevocabil.
Pierderea bunului doar ca urmare a unei eventuale acțiuni în revendicare, prin compararea a două titluri de proprietate – cel vechi și cel constând în contractul de vânzare-cumpărare – așadar a două titluri deopotrivă valide și s-ar fi dat preferință celui vechi, astfel că titlul cumpărătorului-chiriaș, deși nu s-ar fi anulat, acesta ar fi rămas lipsit de eficiență juridică („desființat” privind dreptul de proprietate încorporat în imobilul respectiv), abia în această situație, potrivit art.501 din Legea nr.10/2001 s-ar fi născut în beneficiul unui astfel de cumpărător-chiriaș, dreptul la prețul de piață corespunzător acelui imobil.
Nu este și situația reclamanților, cărora le-a fost constatat nul absolut contractul de vânzare-cumpărare, ei rămânând fără titlu de proprietate, cu privire la bun, astfel că legiuitorul a prevăzut pentru acest caz, doar dreptul la prețul achitat pentru imobil, reactualizat, nu și la prețul de piață, iar jurisprudența C.E.D.O. invocată a vizat o altă situație, decât situația reclamanților.
Susținerea recurenților reclamanți că ei sunt titularii unui bun în sensul art.1 din Protocolul 1 adițional la C.E.D.O., nu poate fi primită, tocmai pentru faptul constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat pentru imobil în baza Legii nr.112/1995.
Susținerea privind nediscriminarea și față de cumpărătorii-chiriași cărora le-a fost constatat nul contractul de vânzare-cumpărare, pe care ar fi urmărit-o legiuitorul, în sensul că și acești cumpărători lipsiți de bunul lor, au dreptul să fie dezdăunați prin plata prețului de piață, este nefondată, întrucât legiuitorul a statuat clar, la situații distincte, soluții distincte, astfel cum s-a analizat mai sus.
Pentru aceste considerente, potrivit art.312 C.proc.civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți D. M. și D. D., împotriva deciziei civile nr.171/A/22.02.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. FINANȚELOR PUBLICE și M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10.02.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. P. C. M. T. D. A.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.F.P.
Tehnored.B.I.
2 ex/27.02.2014
---------------------------------------------
T.B.- Secția a IV-a – A.M.V.
- S.E.P.
Jud.Sector 2 – A.N.
| ← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 78/2014. Curtea de... | Sechestru asigurător. Decizia nr. 246/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
