Stabilire a valorii lucrului. 574 C.p.c.. Decizia nr. 199/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 199/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-01-2014 în dosarul nr. 218/2/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.199 R
Ședința publică din data de 30.01.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN :
PREȘEDINTE: S. G.
JUDECĂTOR: B. A. C.
JUDECĂTOR: M. A. M.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul G. E. împotriva deciziei civile nr.2146R/ 11.12.2013, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata P. M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că s-a depus la dosar, de către contestator, dovada de achitare a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus și văzând că prin notele scrise depuse la dosar, contestatorul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București secția a IV-a Civilă la data de 15.01.2014, contestatorul G. E. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 1625/7.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV-a Civilă.
În motivarea contestației, contestatorul a arătat că instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze motivul de casare prevăzut de Legea nr. 26/2001 și anume faptul că instanța de fond și apel refuză să pună în executare o hotărâre judecătorească definitivă, acesta constituind un motiv de ordine publică, pe care instanța de recurs trebuia să îl invoce din oficiu.
Contestatorul a expus istoricul cauzei în care s-a pronunțat hotărârea contestată, arătând că a formulat o cerere de executare a hotărârii nr._/1998 prin echivalent, potrivit art. 574 Cod procedură civilă, dar instanța a respins cererea sa, ceea ce, în opinia contestatorului, echivalează cu o denegare de dreptate care încălcă și art. 6 din CEDO privind dreptul la un proces echitabil.
În consecință, contestatorul a solicitat anularea hotărârilor de fond, apel și recurs ca nelegale, reluarea judecății de la cel mai vechi act de procedură și să se dispună finalizarea executării hotărârii nr._/1998, potrivit legii.
Examinând contestația în anulare, prin prisma motivelor invocate, în raport cu decizia civilă pronunțată de instanța de recurs, Curtea constată că aceasta este nefondată, având în vedere următoarele considerente:
Prin decizia civilă nr. 1625/07.10.2013 Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă a respins ca nefundat recursul declarat de recurentul reclamant G. E., împotriva deciziei civile nr. A449/24.04.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât P. M. București prin Primarul General.
Prin contestația în anulare formulată, contestatorul a invocat faptul că instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze un motiv de casare, prevăzut de Legea nr. 26/2001, ce constituia un motiv de ordine publică, pe care, în opinia contestatorului, instanța de recurs trebuia să îl invoce din oficiu.
Potrivit 318 alin. 1 teza a II a Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație..., când instanța, respingând recursul, sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Motivele de casare sau modificare sunt prevăzute limitativ de articolul 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă, iar contestația în anulare este admisibilă în ipoteza omisiunii instanței de recurs de a examina unul dintre aceste motive invocate de parte.
Dacă instanța de recurs nu a invocat din oficiu un motiv de ordine publică, nu se deschide calea contestației în anulare, întrucât, potrivit art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța de recurs ”poate”, nu este obligată să invoce astfel de motive.
Așadar, indiferent dacă motivul invocat de contestator putea fi calificat ca un motiv de ordine publică sau nu, pe calea contestației în anulare nu poate fi invocată o asemenea pretinsă omisiune, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 318 alin. 1 teza a II a Cod procedură civilă.
Criticile formulate de contestator cu privire la soluția dată de instanța de recurs nu pot valorificate în cadrul contestației în anulare, acestea echivalând practic cu un „recurs la recurs”, ceea ce nu poate fi primit, o asemenea cale de atac nefiind prevăzută de lege.
Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare care se exercita numai pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 317 și art. 318 C.pr. civ., nefiind posibil ca pe această cale să se examineze justețea soluției pronunțate.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt îndeplinite în cauză cerințele prevăzute de art. 318 Cod procedură civilă, Curtea va respinge contestația în anulare, ca nefondată.
Văzând și disp. art. 320 alin. 3 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
N NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul G. E. împotriva deciziei civile nr. 1625/07.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata P. M. București prin Primar General.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.01.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
S. G. B. A. C. M. A. M.
GREFIER
M. D.
Red/Tehnored MAM
Tehnored. GC/TI– 2 ex
← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1540/2014. Curtea... | Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 78/2014. Curtea de... → |
---|