Legea 10/2001. Decizia nr. 778/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 778/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-05-2014 în dosarul nr. 76921/3/2011
Dosar nr._ (300/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 778
Ședința publică de la 08.05.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
JUDECĂTOR - M. I.
GREFIER - I. A. G.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul - pârât P. G. AL M. BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 1598 din 20.09.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - reclamantă C. (C.) G. și intimata - pârâtă P. M. BUCUREȘTI PRIN P. G..
P. are ca obiect - Legea nr. 10/2011.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic M. I. în calitate de reprezentant al recurentului - pârât P. G. Al M. București, precum și al intimatei - pârâtă P. M. București prin P. G., în baza delegației pe care o depune la dosar, și avocat O. G. în calitate de reprezentant al intimatei - reclamante C. (C.) G., prezentă personal, în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014 eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosarul cauzei prin serviciul registratură, la data de 5.05._, intimata - reclamantă a depus întâmpinare.
Curtea înmânează reprezentantului recurentului - pârât un exemplar de pe întâmpinarea formulată de intimata - reclamantă și procedează la legitimarea intimatei - reclamante cu CI . nr._, CNP_, eliberată de SPCEPS Sector 1, la data de 07.02.2014.
Părțile prezente prin reprezentanți, având pe rând cuvântul, arată că nu au alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Reprezentantul recurentului - pârât solicită admiterea recursului. modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii contestației și menținerii dispoziției Primarului G. a M. București emisă în 2004.
Susține că în mod corect a fost respinsă notificarea formulată de reclamantă, raportat la înscrisurile aflate în dosarul administrativ, la nivelul anul 2003.
Cu privire la critica referitoare la incidența în prezenta cauză a Decretului nr.478/1954, apreciază că în raport de actele încheiate la nivelul anului 1975, trebuia să fie constatat nul actul de donație, chiar și în acea formă de ofertă de donație din 8.11.1975.
Față de cele arătate apreciază că soluția instanței de fond este greșită sub ambele aspecte, atât prin luarea în considerare a completării dosarului administrativ, cât și sub raportul dintre legea specială - Decretul nr. 478/1954 - și prevederile codului civil, legea generală.
Reprezentantul intimatei - reclamante solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică și legală a sentinței recurate, pentru următoare considerente:
Cu privire la aspectul legat de calitatea intimatei de persoană îndreptățită la restituire, arată că la dosarul de fond au fost depuse înscrisuri care dovedesc calitatea de proprietar a tatălui reclamantei, care a cumpărat terenul și apoi a construit și casa, în sprijinul susținerii sale fiind și certificatul de moștenitor, actele de stare civilă, cât și relațiilor comunicate de instituțiile abilitate ale statului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III – a Civilă sub nr._, astfel cum a fost precizată sub aspectul cadrului procesual pasiv, contestatoarea C. (C.) G. în contradictoriu cu intimații P. G. al M. București și P. M. București prin P. G., a solicitat să se dispună anularea dispoziției nr. 3012 din 20.05.2004 emisa de P. G. al M. București, prin care s-a respins notificarea înregistrata sub nr. 912/20.07.2001; obligarea intimaților să emită o noua dispoziție prin care sa-i restituie în natura imobilul teren în suprafața de 323 m.p. situat în București ., sect. 6, iar în subsidiar, sa i se dea teren in echivalent pe alt amplasament, fie să i se acorde despăgubiri bănești, iar în ce privește construcția, să i se acorde despăgubiri bănești, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat ca împreuna cu mama sa, T. A., (fosta C.) decedată în anul 2010, a formulat o notificare cu nr. 912/20.07.2001 în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru a le fi restituit imobilul de la fosta adresa din . sectorul 6, in condițiile legii, solicitând pentru terenul in suprafața de 323 mp, restituirea in natura, prin echivalent, pe alt amplasament, sau echivalent bănesc, iar pentru construcție echivalent bănesc.
Reclamanta a menționat că imobilul în cauza a fost proprietatea tatălui ei, C. G., conform titlului de proprietate contractul de vânzare-cumpărare nr. 1120 din 16.04.1954.
Tatăl reclamantei s-a căsătorit cu mama ei, care a devenit astfel C. A.. După decesul tatălui, aceasta a mai fost căsătorita, preluând si numele de Chilan si T..
Împreuna, părinții, au ridicat pe acest teren casa de locuit unde au si locuit ulterior.
În anul 1962 a decedat tatăl reclamantei și a rămas ca unica moștenitoare legala a acestuia doar reclamanta, mama sa renunțând la toate drepturile care i se cuveneau după decesul soțului sau, conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 148 din 18 decembrie 2002 emis de B.N.P. M. V. L..
Concluzionând, potrivit acestui înscris reclamanta este in prezent beneficiara tuturor drepturilor succesorale ce se cuveneau după tatăl său C. G..
Ulterior in anul 2010 a decedat si mama reclamantei, C. A., astfel ca reclamanta, in prezent, a rămas unica moștenitoare a drepturilor succesorale ce au aparținut ambilor părinți.
Imobilul astfel transmis prin succesiune de la ambii părinți, situat in București . sector 6, a făcut obiectul ofertei de donatie acceptata prin decizia CPMB nr. 1721/18.11.1975, in care figurau ca parți donatoare C. A., mama sa (fosta C.) si contestatoarea Negrau G. care, inițial, a avut numele C., apoi Negrau și prin schimbare de nume, cel actual de C..
La momentul depunerii notificării transmise Primăriei, contestatoarea a atașat toate actele necesare si a făcut dovada calității de persoana îndreptățita la acordarea masurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Aceasta calitate însa nu i-a fost recunoscută de parata prin emiterea Dispoziției nr. 3012/24.05.2004, in conținutul căreia se specifica faptul ca notificatoarele nu au depus actele care sa ateste dreptul de proprietate pana la data de 30.06.2003.
Contestatoarea împreuna cu mama sa, pana la decesul acesteia, in mod constant au făcut adrese către Primărie, pentru a li se comunica stadiul dosarului si eventual cereri de suplimentare a probatoriului daca acest fapt se impunea.
Despre lipsa vreunui document in dovedirea calității de proprietar al imobilului preluat abuziv de către stat a aflat abia în anul 2006, când i s-a cerut sa își completeze dosarul cu mai multe înscrisuri si abia după ce reclamanta a mers in audienta la reprezentantul Primarului Capitalei.
În urma acestei audiențe, imediat ce li s-a cerut, au completat integral dosarul nr._ cu toate înscrisurile ce erau necesare, așteptând după acest fapt să primească toate drepturile ce li se cuveneau.
La dosarul cauzei a depus în formă legalizată titlul de proprietate al imobilului, făcând astfel dovada că au avut în proprietate, la momentul preluării abuzive de către stat, imobilul situat în București ., sector 6, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 1120 din 16.04.1954, precum și alte înscrisuri doveditoare.
Consideră ca aceasta măsura dispusa împotriva sa de respingere a notificării este nelegala si netemeinica, având complete actele dosarului administrativ format pentru notificarea nr. 912/20.07.2001, pentru primirea drepturilor ce i se cuvin.
De asemenea, reclamanta solicită ca, in cadrul masurilor reparatorii, in condițiile Legii nr. 10/2001, republicata, sa primească teren echivalent in suprafața de 323 mp, iar despăgubirile, pentru ipoteza in care restituirea in natura nu este posibila, sa fie determinate in raport de prevederile art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001, care prevăd in mod expres ca „valoarea terenurilor, precum si a construcțiilor nedemolate preluate in mod abuziv, care nu se pot restitui in natura, se stabilește potrivit valorii de piața de la data soluționării notificării, stabilita potrivit standardelor internaționale de evaluare".
Decizia ICCJ nr. XX din 19 martie 2007, data in recurs in interesul legii, stabilește ca instanțelor de judecata, in pricini similare cu cea de fata, le-au fost extinse prerogativele de judecata, in sensul ca instanța nu trebuie sa se limiteze doar la anularea dispozițiilor contestate, ci trebuie sa hotărască in privința a tot ceea ce este legat de Legea nr. 10/2001, deci inclusiv asupra masurilor reparatorii ce se impun.
F. de cele de mai sus, contestatoarea solicită să se admită cererea astfel cum a fost formulată împotriva Primarului G. al M. București si a M. București prin P. G., si in consecința sa se anuleze Dispoziția nr. 3012/24.05.2004 si totodată sa fie obligată intimata să emită o nouă dispoziție prin care să se pronunțe cu privire la masurile reparatorii atât cu privire la construcție cât si la terenul aferent, întrucât are calitatea de persoana îndreptățită la măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001.
In drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr.10/2001, Legii nr.247/2005.
Contestatoarea a depus la dosar mai multe cereri precizatoare în privința cadrului procesual pasiv, la termenul din 1.03.2012, tribunalul luând act că cererea privind contestarea dispoziției nr. 3012/24.05.2004 este formulată în contradictoriu cu intimații P. M. București prin Primar G. și P. G. al M. București.
Prin sentința civilă nr.1598/20.09.2013, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă admis contestația astfel cum a fost precizată, formulată de contestatoare; a dispus anularea Dispoziției nr.3012/24.05.2004 emisă de P. G. al M. București; a obligat intimații să emită în favoarea contestatoarei C. G., în calitate de persoană îndreptățită, dispoziție motivată cu propunerea de acordare de măsuri compensatorii, pentru imobilul situat în București, ., sector 6, compus din teren în suprafață de 323,76 mp și construcție demolată, imposibil de restituit în natură și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Dispoziția Primarului G. al M. București nr. 3012/24.05.2004 a fost respinsă notificarea formulată de contestatoarea C. G. (și numita T. A.) privind restituirea terenului situat în București, ., sector 6, deoarece persoanele pretins îndreptățite nu au făcut dovada dreptului de proprietate.
Tribunalul a constatat că potrivit declarației aflate la fila 12 din dosar, dispoziția menționată mai sus a fost comunicată contestatoarei C. G. la data de 24.11.2011, astfel că a fost respectat termenul prevăzut de lege pentru formularea contestației, înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 19.12.2011.
În privința soluției pronunțate, tribunalul a constatat că s-a avut în vedere referatul Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, din care a rezultat că notificatoarele nu au depus acte care să ateste dreptul de proprietate, până la data de 30.06.2003.
Situația de fapt expusă este confirmată de referatul întocmit de Direcția Juridic din cadrul Serviciului pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001, la data de 25.03.2004, prin care s-a propus respingerea notificării ca nedovedită, lipsind actul de proprietate.
Tribunalul a constatat însă că, în dosarul administrativ a fost depus actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1120/1954, prin care numitul C. G. a cumpărat terenul-loc de casă în suprafață de 323,76 m.p., situat în București, Raionul G. G. D., ., prin notificarea formulată în baza Legii nr.10/2001, C. G. și T. A. solicitând restituirea imobilului de la fosta adresă din sectorul 6, respectiv ., în suprafață de 323 m.p..
Potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 148/18.12.2002, C. G. a decedat la data de 31.05.1962, cu ultimul domiciliu în București, ., rămânând în calitate de moștenitor, contestatoarea C. G., fiica defunctului.
Tribunalul a constatat însă că, anterior, de pe urma defunctului C. G. a fost emis certificatul de moștenitor nr.215/18.09.1962, în care sunt menționați în calitate de moștenitori, C. A., soție, căreia i-a revenit cota de ¼ din succesiune și C. G., fiică, căreia i-a revenit o cotă de ¾ din activul succesoral.
Esențial însă, în acest certificat de moștenitor este faptul că este descrisă și compunerea masei succesorale, aceasta fiind alcătuită din cota de ½ din imobilul situat în București, ., Raion 16 Februarie, compus global din 323,76 m.p., teren loc de casă, împreună cu jumătate din construcția de cărămidă aflată pe acest teren, deținut de defunct prin cumpărare-cumpărare în timpul căsătoriei, în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 1120/1954 și transcris sub nr. 113/1954, atât ultimul domiciliu al defunctului, cât și domiciliul moștenitorilor fiind indicat în ..
Tribunalul a constatat că prin oferta de donație autentificată sub nr.4381/10.06.1975, numitele C. A. și N. G., domiciliate în ., au declarat că oferă spre donație Statului Român, terenul loc de casă, situat în București, ., sector 7, în suprafață de 323,76 m.p., fiind descris ca teren viran ce va rămâne din imobilul de la adresa de mai sus, în urma demolării clădirii de locuit și a dependințelor, în baza adresei nr._/14.05.1975.
În oferta de donație se mai arată că imobilul este proprietatea donatoarelor dobândit astfel: C. A. fostă C., cota de 5/8: cota de ½ prin cumpărare în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 1120/1954 și transcris sub nr. 513/1954, iar cota de ¼ prin moștenire în baza certificatului de moștenitor nr. 215/1962, iar N. G., cota de ¾ din ½ în baza aceluiași certificat de moștenitor.
În decizia nr. 1721/8.11.1975, emisă de fostul Comitet Executiv al fostului Consiliu Popular al M. București, în baza Decretului nr. 478/1954, au fost acceptate ofertele de donație făcute statului, printre proprietari fiind menționate și C. A. și N. G., pentru terenul în suprafață de 323,76 m.p., situat în ..
Cu excepția certificatului de moștenitor nr. 215/18.09.1962, tribunalul constată că toate înscrisurile invocate mai sus se regăsesc în dosarul administrativ ce conține actele care a stat la baza emiterii dispoziției contestate, așa încât tribunalul a considerat că dispoziția Primarului G. nr. 3012/24.05.2004 este vădit nelegală, întrucât, pe de o parte, notificatoarele au depus titlul de proprietate pentru imobilul notificat, pe de o parte, iar pe de altă parte, în dosar existau suficiente elemente de identificare ale imobilului, din care să rezulte că imobilul descris în actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1120/1954 și transcris sub nr. 113/1954 este unul și același cu imobilul menționat în actele administrative de preluare.
Este adevărat că în actul de vânzare-cumpărare imobilul apare fiind menționat la nr. 111 pe . a fost emisă pentru terenul din ., însă această împrejurare nu constituia un impediment pentru soluționarea favorabilă a notificării, în condițiile în care în adresa nr._/13.12.2002 emisă de P. Sectorului 6, privind istoricul de rol fiscal, sunt descrise toate actele prezentate mai sus de tribunal, confirmându-se succesiunea numărului stradal de la 111 la 127, respectiv 135 pe .> De asemenea, în dosarul administrativ sunt depuse și acte de stare civilă, din care rezultă modificarea numelor moștenitoarelor prin căsătorie.
În cauză s-a efectuat și o expertiză specialitatea topografie, în conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 10.3 și art. 10.4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, lucrare care a răspuns la obiectivele stabilite de instanță, printre care, stabilirea identității între terenul notificat și cel evidențiat în actele de proprietate, arătându-se că în prezent acesta se află situat în . (fostă ., sector 6), cu suprafață de 324 m.p., planul de situație actual fiind suprapus cu conturul terenului ce face obiectul dosarului, expertul menționând că terenul este afectat în totalitate de elemente de sistematizare (. rețele edilitare) așa încât nu poate fi restituit în natură.
Tribunalul a reținut că în cauză sunt incidente disp. art. 2 lit. c din Legea nr.10/2001, potrivit cărora prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr. 410/1948 privind donațiunea unor întreprinderi de arte grafice, a Decretului nr. 478/1954 privind donațiile făcute statului și altele asemenea, neîncheiate în formă autentică, precum și imobilele donate statului sau altor persoane juridice, încheiate în forma autentică prevăzută de art. 813 din Codul Civil, în acest din urmă caz dacă s-a admis acțiunea în anulare sau în constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Tribunalul a avut în vedere și disp. art. 2.2 din Normele metodologice de aplicarea a Legii nr.10/2001, din care rezultă că pentru imobilele donate statului în baza Decretului nr.478/1954 nu este necesară pronunțarea vreunei hotărâri judecătorești pentru a se constata nulitatea donației, în vederea acordării beneficiului legii.
Constatându-se că, în cauză a decedat și notificatoarea T. A., devin incidente disp. art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, contestatoarea C. G. fiind persoană îndreptățită conform art. 3 lit. a din lege, în calitate de proprietar al unei cote din imobil la data preluării în mod abuziv a acestuia, dar și moștenitor al persoanei fizice îndreptățite, conform art. 4 alin. 2 din lege.
În ceea ce privește natura măsurilor reparatorii, tribunalul a constatat că, prin notificare s-a solicitat restituirea unui teren echivalent, iar pentru construcția demolată s-au solicitat despăgubiri bănești, pretenții reluate și prin contestația dedusă judecății în prezenta cauză, însă, din înscrisurile depuse de contestatoare nu se poate stabili decât întinderea suprafeței de teren ce a făcut obiectul preluării abuzive, nu și întinderea construcției demolate, din înscrisurile analizate rezultând că a fost vorba de o construcție de cărămidă, care potrivit adresei nr._/10.04.1971 emisă de Circumscripția Financiară a Sectorului 7, avea o valoare de impunere de 21.580 lei.
Tribunalul a reținut, totodată, că pe parcursul soluționării cauzei a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013, care la art. 4 prevede că dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, iar la art. 50 lit. a prevede că la data intrării în vigoare a prezentei legi sintagma "despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv", cuprinsă în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se înlocuiește cu sintagma "măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România".
Așa fiind, față de considerentele expuse și având în vedere disp. art. 26 alin. 3 coroborat cu art. 2 alin.1 lit. c și art. 25 din Legea 10/2001, precum și dispozițiile Deciziei nr. XX din 19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii prin care s-a stabilit că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate, dar și disp. art. 4 și 50 lit. a din Legea nr. 165/2013, în cauză fiind incidente și disp. art. 16 din Legea nr. 165/2013, întrucât imobilul notificat nu poate fi restituit în natură, tribunalul a admis în parte contestația, a dispus anularea Dispoziției nr. 3012/24.05.2004 emisă de P. G. al M. București, cu obligarea intimaților să emită în favoarea contestatoarei C. G.,în calitate de persoană îndreptățită, dispoziție motivată cu propunerea de acordare de măsuri compensatorii, pentru imobilul situat în București, ., sector 6, compus din teren în suprafață de 323,76 mp și construcție demolată, imposibil de restituit în natură.
Tribunalul a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul P. G. AL M. BUCUREȘTI, solicitând modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Recurentul a susține că motivul respingerii notificării ca nedovedită îl constituie nedepunerea și nedeținerea de către reclamantă de înscrisuri care să facă dovada calității de persoană îndreptățită potrivit Legii nr.10/2001.
Așa cum rezultă din dispozițiile art.21-23 din Legea nr.10/2001, notificarea formulată înăuntrul termenului legal de persoana ce se consideră îndreptățită la restituire trebuie însoțită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și în cazul moștenitorilor foștilor proprietari, de acte doveditoare privind calitatea de moștenitor a acestor persoane – aceste acte putând fi depuse și ulterior, în condițiile legii.
Sarcina probei proprietății și a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive revine persoanei care se pretinde a fi îndreptățită.
Deși instanța de judecată a reținut ca dovedită calitatea de persoană îndreptățită la restituire a reclamantei cu privire la imobilului în litigiu, actele depuse și avute în vedere de către Comisia pentru aplicarea Legii nr.10/2001 la pronunțarea deciziei contestate nu pot constitui o dovadă în acest sens.
Astfel, înscrisurile avute în vedere de către instanța de judecată la soluționarea cauzei și considerate de către instanța de fond ca acte doveditoare a calității de persoană îndreptățită la restituire nu fac această dovadă și nu suplinesc necesitarea probării dreptului, inclusiv în ceea ce privește întinderea acestuia și a raporturilor dintre autorii reclamantei referitor la proprietatea imobilului în litigiu, precum și în baza unui raport de expertiză de specialitate determinarea precisă a imobilului, ce a făcut obiectul acestui drept.
Pe de altă parte, deși instanța de judecată reține ca dovedită calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei cu privire la imobilul în litigiu, precum și preluarea abuzivă a imobilului în proprietatea statului, potrivit art.2 lit.c din Legea nr.10/2001 promovarea unei acțiuni în anularea donației până la momentul prezentei cereri, precum și soluționarea favorabilă a acesteia constituie condiții sine qua non pentru demersurile ulterioare, în vederea soluționării notificării. Reclamanta nu a depus o dovadă în acest sens, iar în opinia recurentului, dată fiind natura bunului, instanța de judecată a făcut o aplicare greșită în cauză a dispozițiilor art.2.2 din Normele de aplicare a Legii nr.10/2001.
Astfel, potrivit art.2.2, reținut de instanța de fond, art.2 alin.1 lit.c din lege, vizează două ipoteze, respectiv imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr.410/1948 privind donațiunea unor întreprinderi de arte grafice sau a Decretului nr.478/1954 privind donațiile făcute statului și imobilele donate statului sau altor persoane juridice, încheiate în forma autentică prevăzută de art.813 din Codul civil. În acest ultim caz se va acorda beneficiul legii numai dacă s-a admis acțiunea în anulare sau în constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă și numai după ce persoana îndreptățită va depune originalul sau copie legalizată de pe respectiva hotărâre.
Intimata reclamantă C. (C.) G. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
A arătat intimata că în ceea ce privește aspectul legat de calitatea sa de persoană îndreptățită la restituire, recurentul face o referire generică, pretinzând ca actele considerate de instanța ca „acte doveditoare" nu „suplinesc necesitatea probatoriului" dreptului referitor la proprietate si întinderea acestuia.
De menționat că instanța de fond a analizat temeinic îndeplinirea acestei cerințe, respectiv calitatea reclamantei de persoana îndreptățită și a dreptului său de proprietate asupra imobilului.
Pârâtul ignoră în raționamentul său, actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1120/1954 prin care C. G., tatăl intimatei, a cumpărat terenul loc de casa în suprafață de 323,76 mp și certificatul de moștenitor nr.148/18.12.2002 prin care intimata este desemnată unică moștenitoare, dar și concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, cu obiectivele de identificare exactă a terenului notificat cu vecinătăți aferente, precum și cu utilitățile existente, și cu constatarea inexistenței unei construcții.
Instanța de judecată a fondului a făcut o analiză calificată a actelor doveditoare depuse de către reclamantă atât pe aspectul calității de persoana îndreptățită solicitanta (acte de stare civila, certificate de moștenitor), cât și pentru stabilirea calității sale de proprietar al imobilului teren si constructe (actul de vânzare-cumpărare).
Având în vedere că, potrivit Legii nr.10/2001 sunt îndreptățite la măsuri reparatorii persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive a acestora, precum și moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite, instanța a pronunțat o hotărâre legala.
La dosarul cauzei există și un raport de expertiza în ceea ce privește întinderea dreptului de proprietate al reclamantei. Concluziile acestuia sunt reținute de instanța de fond, pârâta neavând nicio obiecțiune față de constatările expertului.
Cât privește cea de-a doua critică a sentinței, legată de faptul că reclamanta nu a promovat o acțiune în instanță de anulare a donației făcute în favoarea statului, intimata a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Legea nr.10/2001 caracterizează drept abuzive toate preluările efectuate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 printr-una din modalitățile prevăzute de art. 2 alin.1 lit.a.
Astfel, în mod corect a reținut astfel instanța de fond faptul că „în cauză sunt incidente dispozițiile, art. 2 lit.c din Legea nr.10/2001, potrivit cărora prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr.410/1948, a Decretului nr.478/1954 privind donațiile făcute statului și altele asemenea, neîncheiate în forma autentică…”.
Potrivit situației juridice rezulta ca imobilul a trecut în proprietatea statului conform Deciziei nr.1721/1975 a fostului C.P.M.B, în baza Decretului nr.478/1954, Tribunalul constatând în mod corect incidența în cauză a dispozițiilor art.2.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, din care rezultă că: „pentru imobilele donate statului în baza Decretului nr.478/1954 nu este necesară pronunțarea vreunei hotărâri judecătorești pentru a se constata nulitatea donației, în vederea acordării beneficiului legii”.
Dispoziția legală apare fireasca, în condițiile în care renunțarea la proprietate de către părinții reclamantei, în favoarea statului, nu are caracterul unui act de donație, în înțelesul art. 800 și respectiv, art.813 C.civ, familia sa fiind supusă persecuțiilor regimului comunist, care i-a impus să-și cedeze toată averea, inclusiv imobilul în litigiu. Actul de donație a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor ari. 948 Cod civil, consimțământul autorilor mei fiind viciat prin constrângere si violențe psihice.
Ca atare, apare ca judicioasă concluzia că doar în această ipoteză, a trecerii în proprietatea statului în baza unor reglementări speciale - cum ar fi Decretele nr.410/1948 și nr.478/1954 și altele asemenea, se poate aprecia asupra preluării abuzive, fără a fi necesar a se îndeplini condiția admiterii acțiunii în anulare sau în constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
În calea de atac a recursului nu au fost administrate probe noi.
Curtea, analizând criticile de recurs, în raport de actele și lucrările dosarului dar și a dispozițiilor legale incidente, constată următoarele:
În ce privește critica susținută de recurentul pârât, vizând nedovedirea de către intimata reclamantă a dreptului de proprietate cu privire la imobilul notificat, Curtea reține că aceasta nu poate fi primită.
Astfel, Curtea are în vedere că la dosarul administrativ, intimata reclamantă a atașat actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1120/1954, transcris de Grefa Tribunalului Popular al Raionului G. G. D., sub nr.113/16.04.1954, din care rezultă că numitul C. G. a dobândit prin cumpărare terenul loc de casă în suprafață de 323,76 m.p. situat în București, Raionul Gh.G.D., ..
La dosarul cauzei a fost depus certificatul nr.633/A/11.11.1957 emis de către Sfatul Popular al Capitalei – Direcția de Arhitectură și Sistematizare din care rezultă că la adresa imobilului situat în ., a fost construită în anul 1957, fără autorizație, din cărămidă, o construcție, căreia i s-a atribuit numărul de imobil după terenul situat la adresa respectivă.
Potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr.148/18.12.2002, emis de B.N.P. M. V. L. de pe urma defunctului C. G., decedat la data de 31.05.1962, cu ultimul domiciliu în București, ., sector 6, a rămas ca moștenitoare intimata reclamantă C. G., căreia în calitate de fiică, i-a revenit întreaga masă succesorală.
În același certificat de calitate de moștenitor se reține că este străină de succesiune, în condițiile art.700 C.civ., numita T. A., conform propriei declarații a acesteia autentificată sub nr.5529/17.12.2002, de către același birou notarial.
La dosarul cauzei a mai fost depus un certificat de moștenitor nr.215/18.09.1962, întocmit de Notariatul de Stat al Raionului 16 Februarie București, de pe urma aceluiași defunct, C. G., cu ultimul domiciliu în București, ., în care se reține că de pe urma acestuia au rămas ca moștenitori C. A., în calitate de soție, căreia îi revine cota de ¼ din succesiune și C. G., căreia în calitate de fiică, îi revine o cotă de ¾ din activul succesoral.
Curtea reține din același certificat de moștenitor sus enunțat, că la rubrica „masa succesorală” este menționat ½ din imobilul situat în București, ., Raion 16 Februarie, compus din 323,76 m.p. loc de casă, precum și ½ din construcția din cărămidă aflată pe acest teren, fiind făcută precizarea în sensul că imobilul a fost deținut de defunct prin cumpărare în timpul căsătoriei în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1120/1954 de Notariatul 16 Februarie și transcris sub nr.113/1954 de către Tribunalul 16 Februarie.
Potrivit actelor de stare civilă depuse la dosarul cauzei, intimata reclamantă C. G. este fiica numitului C. G. și C. A., iar potrivit deciziei nr._/925/29.08.1995, emisă de Ministerul de Interne – Direcția Evidența Populației, s-a admis cererea de schimbare a numelui de familie a reclamantei C. G., fiica lui G. și A., urmând ca aceasta să poarte în viitor numele de familie C..
În privința notificatoarei T. A., potrivit actelor de stare civilă, aceasta a purtat numele anterior de Paleacu A., numele de familie T. fiind dobândit în urma căsătoriei acesteia în anul 1984 cu numitul T. M., numele de C. fiind purtat anterior, în urma căsătoriei cu tatăl intimatei reclamante, C. G., aspecte necontestate de către recurentul pârât.
În urma verificărilor efectuate în evidențele fiscale de către Consiliul Local Sector 6 – Serviciul Public pentru Finanțe Publice Locale, astfel cum rezultă din adresa emisă de către această instituție nr.102-13-_/20.02.2013, numiții C. G. și A., autorii intimatei reclamante, au fost impuși la adresa din ., cu teren viran în suprafață de 323,76 m.p., terenul fiind dobândit în data de 03.04.1954, în baza actului de vânzare-cumpărare nr.1120/1954, în care se menționează adresa imobilului ca fiind .. În anul 1958, urmare declarației de impunere, autorul reclamantei a fost impus la adresa din . cu o construcție cu destinația de locuință și teren în suprafață de 300 m.p. Impunerea imobilului compus din teren și construcție aferentă, proprietatea autorului reclamantei, s-a menținut până în anul 1966, la adresa din ., astfel cum reiese din ultimul proces verbal de impunere existent la dosarul fiscal întocmit în data de 09.03.1966.
Curtea are în vedere, totodată, relațiile comunicate de către P. M. București – Direcția Patrimoniu – Serviciul Cadastru, nr._/_/05.09.2012, potrivit cu care, conform planului din anul 1963, imobilul în litigiu figura la nivelul anului 1962 cu număr vechi 127, iar numărul nou 135 pe .> Pentru identificarea imobilului notificat, situat în București, . și a vecinătăților în funcție de actul de proprietate depus la dosar, instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize topometrice, în urma căreia expertul tehnic a concluzionat în sensul că imobilul în litigiu se află situat în prezent la adresa din . (fostă ., sector 6), având o suprafață de 324 m.p., iar ca vecinătăți la N- . E – . domeniul public al Primăriei Sector 6, la S – . V – . public P. Sector 6. Același expert a precizat în conținutul raportului de expertiză faptul că terenul revendicat este parțial ocupat de blocul nr.50, fiind străbătut de rețea de canalizare, rețea de încălzire termică și alee intrare în . de protecție al blocului.
Ca urmare, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține că intimata reclamantă a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului notificat, împrejurarea că imobilul înscris în actul de vânzare-cumpărare autentificat sus menționat figura la nr.11 pe . ulterior acesta să primească nr.127, respectiv nr.135, nereprezentând un impediment pentru soluționarea favorabilă a notificării, toate înscrisurile depuse, precum și expertiza efectuată în cauză conducând la concluzia existenței unui drept de proprietate în persoana autorilor reclamantei asupra imobilului notificat.
În ce privește susținerea recurentului pârât, în sensul că intimata reclamantă nu a făcut dovada preluării abuzive în proprietatea statului, potrivit art.2 lit.c din Legea nr.10/2001, Curtea urmează să o privească ca nefondată, pentru următoarele considerente:
Astfel, Curtea are în vedere faptul că la dosarul cauzei a fost depusă oferta de donație autentificată sub nr.4381/10.06.1975 emisă de fostul Notariat de Stat Local al Sectorului 7 București, potrivit căreia C. A. și N. G. au oferit spre donație Statului Român prin Consiliul Popular al Sectorului 7 București terenul loc de casă situat în București, ., sector 7. În aceeași ofertă de donație se precizează că terenul oferit are suprafața de 323,76 m.p. și reprezintă terenul ce va rămâne viran din imobilul de la adresa de mai sus în urma demolării clădirii de locuit și a dependințelor, demolare ce se va efectua în baza adresei nr._/14.05.1975 eliberată de Consiliul Popular al Sectorului 7 București.
În conținutul aceleiași oferte de donație se precizează că imobilul este proprietatea donatoarelor, dobândit de către C. A., fostă C., în cotă de 5/8, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1120/3.04.1954 de Notariatul de Stat al Capitalei – Raionul G. Gh.D. și transcris sub nr.113/1954 de Grefa Tribunalului Popular al Raionului G..Gh.D., precum și prin moștenire în baza certificatului de moștenitor nr.215/1962, eliberat de Notariatul de Stat – Raionul 16 Februarie, respectiv N. G. în cotă de 3/8 în baza aceluiași certificat de moștenitor sus menționat.
Prin derogare de la dispoz.art.814 C.civ. în vigoare la momentul ofertei de donație, donatoarele au precizat că sunt de acord ca donația să-și producă efectele din momentul acceptării ei de către donatar în condițiile Decretului nr.478/1954, fără a mai fi necesar a li se face comunicarea actului de acceptare.
Totodată, Curtea are în vedere decizia nr.1721/8.11.1975 emisă de Consiliul Popular al M. București, potrivit cu care au fost acceptate ofertele de donație făcute statului prin Consiliul Popular al Sectorului 7 de către C. A. și N. G. pentru terenul în suprafață de 323,76 m.p. situat în ..
Potrivit art. 2 lit.c) din Legea nr.10/2001: „imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr. 410/1948 privind donațiunea unor întreprinderi de arte grafice, a Decretului nr. 478/1954 privind donațiile făcute statului și altele asemenea, neîncheiate în formă autentică, precum și imobilele donate statului sau altor persoane juridice, încheiate în forma autentică prevăzută de art. 813 din Codul civil, în acest din urmă caz dacă s-a admis acțiunea în anulare sau în constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă”.
Din cele ce preced, Curtea reține că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului, în mod abuziv, imobilul fiind donat statului în baza Decretului nr.478/1954, acceptarea donației nefăcându-se în forma autentică, fiind astfel incidente dispoz.art.2 lit.c din Legea nr.10/2001, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond.
Curtea nu poate valida susținerea recurentului, în sensul că era necesară promovarea unei acțiuni în anularea donației, anterior sesizării instanței și soluționării contestației, respectiv că această împrejurare reprezintă o condiție sine qua non pentru demersurile ulterioare în vederea soluționării notificării.
În justificarea aprecierii de mai sus, Curtea are în vedere dispoz.art.2 pct.2 din Normele metodologice de aplicare a legii nr.10/2001, reprezentate de H.G. nr.250/2007, potrivit cu care: „Art. 2 alin. (1) lit. c) din lege vizează două ipoteze, respectiv imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr. 410/1948 privind donațiunea unor întreprinderi de arte grafice sau a Decretului nr. 478/1954 privind donațiile făcute statului și imobilele donate statului sau altor persoane juridice, încheiate în forma autentică prevăzută de art. 813 din Codul civil. În acest ultim caz se va acorda beneficiul legii numai dacă s-a admis acțiunea în anulare sau în constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă și numai după ce persoana îndreptățită va depune originalul sau copie legalizată de pe respectiva hotărâre”.
Or, la dosarul cauzei nu s-a făcut nicio dovadă în sensul că acceptarea donației de către Statul Român prin Consiliul Popular al M. București s-a realizat prin act autentic, pentru a fi îndeplinite exigențele art. 813 Cod civil, acceptarea donației realizându-se în cazul de față printr-o decizie a unității administrative. Astfel, nefiind în ipoteza ultimei teze a art. 2 lit. c din Legea nr.10/2001, nu este necesară pronunțarea unei hotărâri judecătorești pentru a se constata nulitatea donației.
Așa fiind, Curtea urmează să constate nefondată critica recurentului pârât în privința nedovedirii de către intimata reclamantă a preluării abuzive a imobilului notificat, în ipoteza prevăzută de art. 2 lit. c din Legea nr.10/2001.
Mai mult, de vreme ce notificatoarea T. A., autoarea reclamantei, a decedat, devin incidente dispoz.art.4 alin.2 din Legea nr.10/2001, reclamanta C. G. fiind beneficiara dispozițiilor susmenționate, în calitate de moștenitor al persoanei fizice îndreptățite.
În raport de cele reținute mai sus, Curtea constată că intimata reclamantă este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în calitate de proprietar al unei cote din imobil la data preluării în mod abuziv a acestuia, dar și ca moștenitor al autoarei sale, T. A..
În consecință, față de considerațiile de fapt și de drept expuse, ce complinesc hotărârea primei instanțe, Curtea în baza art.312 alin.1 cu referire la art.304 ind.1 C.proc.civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât P. G. AL M. BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.1598/20.09.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. (C. G. și intimata pârâtă P. M. BUCUREȘTI PRIN P. G..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 08.05.2014
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M.-A. I. D. M. I.
N.-G.
GREFIER
I. A. G.
Red.I.D.
Tehnored.B.I.
2 ex/28.05.2014
-----------------------------------------
T.B - Secția a III-a – I.L.M.
| ← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 369/2014. Curtea... | Pretenţii. Decizia nr. 1071/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
