Legea 10/2001. Decizia nr. 1465/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1465/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 31309/3/2011
Dosar nr._
(828/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1465
Ședința publică de la 13.10.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. M. T.
JUDECĂTOR - D. A.
JUDECĂTOR - F. P.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții-reclamanți V. N. și V. C., împotriva sentinței civile nr. 1946/20.11.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimați-pârâți, M. M. ȘI PĂDURILOR și M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
P. are ca obiect - contestație la Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic, M. I., în calitate de reprezentant al intimatului-pârât, M. București prin Primarul General, în baza delegației pe care o depune la dosar, avocatul, I. Chelărașu, pentru intimatul-pârât, M. M. și Pădurilor, lipsesc celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că recurenții-reclamanți, V. N. și V. C. au fost citați cu mențiunea de a se prezenta în instanță pentru semnarea motivelor de recurs, sub sancțiunea anulării recursului.
Curtea, văzând că recurenții-reclamanți, deși legal citați nu s-au prezentat în instanță pentru semnarea motivelor de recurs, acordă cuvântul părților de excepția de anulare a recursului, față de lipsa semnăturii.
Reprezentantul Municipiului București, având cuvântul solicită anularea recursului față de lipsa semnăturilor.
Avocatul intimatului-pârât, M. M. și Pădurilor, având cuvântul solicită de asemenea anularea recursului față de lipsa semnăturilor conform prevederilor art. 302 ind.1 lit. d Cod procedură civilă.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul București - Secția a V-a Civilă sub nr._, la data de 29.04.2011, reclamanții V. N. și V. C. au chemat în judecată pe pârâtul M. M. și Pădurilor, solicitând instanței ca prin sentința civilă ce va pronunța să oblige pârâtul să emită decizie sau dispoziție motivată, care să cuprindă oferta de restituire în natură sau prin echivalent, pentru terenul în suprafață totală de 2000 mp, situat în mun. București, Drumul lui D.( L. Văcărești).
Prin întâmpinarea depusă la fila 98 dosar, pârâtul M. M. și Pădurilor a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de restituire în natură a suprafețe de 2000 mp situat în mun. București, Sector 4, Drumul lui D. (L. Văcărești).
Prin sentința civilă nr.1946/20.11.2013 Tribunalul București - Secția V-a Civilă a admis acțiunea civilă precizată formulată de reclamanții V. N. și V. C. și a obligat pârâții M. București, prin Primarul General și M. M. și Schimbărilor Climatice (fostă M. M. și Pădurilor) să transmită Subcomisiei locale de fond funciar a Sectorului 4 București întreaga documentație ce formează obiectul dosarului nr._ constituit în baza legii nr.10/1001, urmare notificării nr. 3355/2001, pentru imobilul teren în suprafață de 2000 mp, situat în Drumul lui D.” (L. Văcărești), fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin notificarea înregistrată sub nr.3355/2001 la B. D., I., CRAFCENCO, transmisă Prefecturii municipiului București, reclamantul V. I.C., în calitate de moștenitor al mamei sale, V. Z., a solicitat, conform Legii nr.10/2001, restituirea în natură/echivalent a imobilului teren în suprafață totală de 2000 mp, situat în Drumul lui D. (L. Văcărești).
În baza acestei notificări, s-a constituit ulterior dosarul administrativ nr._, la primăria mun.București, dosar care la data de 27.01.2009 a fost transmis către M. M. și Pădurilor, pentru soluționare.
Conform Notei de Reconstituire din dosarul administrativ( f. 305), fostul „ Drumul lui D.” este inclus în prezent în amenajarea incintă „L. Văcărești”.
Până în prezent, notificarea nr.3355/2001 nu a primit o soluție, în sensul că nu a fost emisă o decizie sau dispoziție motivată, conform art. 25 din Legea nr. 10/2001, ceea ce permite persoanei interesate să se adreseze instanței de judecată pentru soluționarea pe fond a notificării, în temeiul art.26 alin.3 din legea nr.10/2001, astfel cum a fost interpretat prin decizia nr.XX/2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, aplicabile în cauză în raport de faptul că instanța a fost sesizată anterior intrării în vigoare a legii nr.165/2013.
În speță, notificarea a fost formulată de o persoană care invocă faptul că este moștenitorul numitei V. Z.,fostul proprietar al imobilului în litigiu. Or, potrivit adeverinței nr. 1264/ 20.10.1962 emisă de Gospodăria Agricolă Colectivă din . „N. B.”, V. Z. a devenit membru al acestei gospodării colective la data de 7 martie 1962, intrând în gospodăria colectivă cu terenul de 2000 mp în . (f.63). Aceeași concluzie rezultă din istoricul de rol fiscal comunicat de Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 4 București (f. 224), precum și din extrasul din Registrul agricol din perioada 1959-1963 vol.1 fila 150( f.26-27dosar). Potrivit adresei nr._/ 20.03.2012 emisă de Primăria Municipiului București - Direcția Patrimoniu (f. 150), terenul susmenționat este în prezent inclus în imobilul „Acumularea lac Văcărești”, pentru care s-a atribuit adresa poștală Splaiul Unirii nr.174 Sector 4, înscris în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, anexa 12 – poziția_, întocmit de M. M. și Gospodăririi Apelor și aprobat prin HG 1705 / 2006.
Potrivit art.8 alin.1) din Legea nr.10/2001, nu intră sub incidența acestei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr.18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare și prin Legea nr.1/2000, solicitate potrivit prevederilor legii nr.18/1991 și ale Legii nr.169/1997.În legătură cu aceste dispoziții ale Legii nr. 10/2001, art.8.2 din Norma Metodologică din 7 martie 2007, de aplicare unitară a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, stabilește că notificările care privesc terenurile la care face referire art.8 alin.1) din Legea nr. 10/2001, în temeiul art.V alin.2) din Titlul I din legea nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare, urmează a fi înaintate, în vederea soluționării comisiilor comunale, orășenești și municipale constituite conform Legii fondului funciar nr.18/1991 republicată și ale Legii nr.1/2000, cu completările și modificările ulterioare.
În speță, dat fiind că terenul de 2000 mp situat în București, . (L. Văcărești) Sector 4 a intrat în 1962 în patrimoniul unei gospodării agricole colective, rezultă că, potrivit art.8 din Legea nr. 18/1991, stabilirea dreptului de proprietate privată asupra acestui teren se face în condițiile legii fondului funciar nr.18/1991, ceea ce îl exclude de la aplicarea legii nr. 10/2001, potrivit art.8 alin.1) din Legea nr. 10/2001.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 26 alin.3 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost interpretat prin decizia nr.XX/2007 dată de Î.C.C.J în recursul în interesul legii, tribunalul a admis acțiunea precizată, având ca obiect soluționarea notificării nr.3355/2001, în sensul că a obligat pârâții M. București, prin Primarul General, și M. M. și Schimbărilor Climatice (fostă M. M. și Pădurilor) să transmită Subcomisiei locale de fond funciar a Sectorului 4 București întreaga documentație ce formează obiectul dosarului nr._ constituit în baza legii nr.10/1001, urmare notificării nr.3355/2001, pentru imobilul teren în suprafață de 2000 mp, situat în Drumul lui D.” ( L. Văcărești).
Toate excepțiile invocate în prezentul dosar au fost avute în vedere de către autoritățile care vor soluționa notificarea conform procedurii prevăzute de legile funciare.
Având în vedere modul de soluționare a notificării dispus de către instanță, diferit de cel indicat de către reclamanți, a fost respinsă cererea acestora de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 276 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe, la data de 25.02.2014 au declarat recurs reclamanții V. N. și V. C. care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 13.10.2014.
La termenul de judecată din data de 13.10.2014 Curtea a pus în discuția părților prezente excepția de anulare a recursului pentru lipsa semnăturii acestuia conform art.3021 lit.d Cod procedură civilă.
Curtea, analizând excepția urmează să o admită pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art.3021 Cod procedură civilă, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, următoarele mențiuni:
a) numele, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul unic de înregistrare sau, după caz, codul fiscal și contul bancar. Dacă recurentul locuiește în străinătate, va arăta și domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul;
b) indicarea hotărârii care se atacă;
c) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;
d) semnătura.
Conform art.3021 lit.d din codul de procedură civilă raportate la dispozițiile art.316 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs trebuie să cuprindă semnătura părții/părților care formulează cererea, însă nerespectarea acestei cerințe poate fi îndeplinită în condițiile dispozițiilor art.133 alin.2 din Codul de procedură civilă, adică lipsa semnăturii se poate totuși împlini în tot cursul judecății. Dacă pârâtul invocă lipsa de semnătură, reclamantul va trebui să semneze cel mai târziu la prima zi de înfățișare următoare, iar când este prezent în instanță, în chiar ședința în care a fost invocată nulitatea.
Constatând că la termenul de judecată de astăzi, reclamanții nu s-au prezentat în instanță, Curtea în baza dispozițiilor art.3021 lit.d din Codul de procedură civilă va dispune anularea cererii de recurs pentru lipsa semnăturii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează cererea de recurs formulată de recurenții-reclamanți V. N. și V. C., împotriva sentinței civile nr.1946/20.11.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimați-pârâți, M. M. ȘI PĂDURILOR și M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, pentru lipsa semnăturii.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. M. T. D. A. F. P.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.C.M.T.
Tehnored.C.S.
Ex.2/23.01.2015
T.B.Secția a V-a Civilă –C.D.C.
← Pretenţii. Decizia nr. 1641/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 443/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|