Legea 10/2001. Decizia nr. 331/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 331/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-09-2014 în dosarul nr. 57018/3/2011*
Dosar nr._
(420/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.331 A
Ședința publică de la 08.09.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - IOANA BUZEA
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
GREFIER - LUCREȚIA C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea apelului (după casare) formulat de apelantul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 353 F din 15.02.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți GHERGEHESCU A. G., G. A. R. Ș., cu intimații-pârâți M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, M. E., COMERȚULUI ȘI MEDIULUI DE AFACERI și cu intimata chemată în garanție ..
Cauza are ca obiect – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat U. A. G., în calitate de reprezentant al intimaților-reclamanți Ghergehescu A. G., G. A. R. Ș., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 11.03.2013, emisă de Baroul București, depusă la dosar fila 14 și consilier juridic I. M., în calitate de reprezentant al intimatului-pârât M. București prin Primarul General, aflată la fila 22 din dosar, lipsind apelantul-pârât Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului, intimatul-pârât M. E., Comerțului și Mediului de Afaceri și intimata chemată în garanție ..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței depunerea la dosar, prin registratura instanței, a raportului de expertiză, precum și a unor obiecțiuni formulate de apelantul-pârât Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului la raportul de expertiză.
Curtea acordă cuvântul asupra obiecțiunilor formulate în cauză de apelantul-pârât la raportul de expertiză.
Apărătorul intimaților-reclamanți solicită respingerea obiecțiunilor formulate de apelantul-pârât, având în vedere că, deși părțile au fost convocate legal la adresa imobilului din litigiu s-a prezentat doar intimata G. A. R. care a explicat că nu poate facilita . imobilul a fost predat actualului proprietar.
Reprezentantul intimatului-pârât M. București prin Primarul General lasă instanța să aprecieze asupra obiecțiunilor formulate de apelantul –pârât la raportul de expertiză.
Curtea, după deliberare, va respinge obiecțiunile formulate de apelantul-pârât Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, reținând că raportul întocmit în cauză răspunde obiectivelor stabilite de instanță prin încheierea de ședință prin care această probă a fost încuviințată; evaluarea ipotetică a apartamentului a fost determinată de faptul că imobilul a fost înstrăinat, iar noul proprietar nu permite accesul; simpla afirmație în sensul că este o valoare exagerată nu poate fi considerată obiecțiune legală; expertul a ținut seama de corecția generată de gradul seismic și de negociere.
Constatând cauza în stare de judecată, Curtea acordă cuvântul părților în combaterea motivelor de apel.
Avocatul intimaților-reclamanți solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Menționează că apelantul-pârât are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză potrivit Legii nr.10/2001, iar hotărârea prin care s-a pronunțat cu privire la restituirea în natură a imobilului nu evidențiază reaua credință a autoarei reclamanților la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare.
Reprezentantul intimatului-pârât M. București prin Primarul General, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile ca temeinică și legală.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București la data de 01.07.2010, sub nr._/302/2010, reclamanții G. A. G. și G. A. R. Ș. au chemat în judecata pe pârâții M. București prin Primar General, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, M. E., Comerțului și Mediului de Afaceri, solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună obligarea Municipiului București la plata prețului actualizat al imobilului situat în București, .. 20, etaj 3, ., obligarea pârâților la plata diferenței între prețul de piață al imobilului și prețul contractului de vânzare - cumpărare nr. 295/_/22.11.1996.
În motivare, reclamanții au susținut că în anul 1996 au cumpărat de la Municipiului București apartamentul situat la etajul 3 al imobilului mai sus menționat, la prețul de 25.972.050 lei, stabilit în conformitate cu dispozițiile Legii nr.112/1995.
Prin sentința civilă nr.1512/21.12.2007, Tribunalul București a obligat reclamanții să lase imobilul în deplină proprietate și liniștită posesie numitei Elias S. Maurocordato, sentință rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.269/13.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel București și decizia nr.2969/12.05.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
În drept, reclamanții au invocat dispoz.art.50 și urm. din Legea nr.10/2001.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de dispozițiile art. 1337 din Codul civil de la 1864, referitoare la răspunderea vânzătorului pentru evicțiune totală sau parțială prin fapta unui terț, susținând că deposedarea cumpărătorilor întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț, situație în care răspunderea pentru prejudiciul creat prin evicțiune revine vânzătorului, respectiv Primăriei Municipiului București, și nu Ministerului Finanțelor Publice.
Totodată, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat cerere de chemare în garanție a S.C. H. N. S.A. pentru restituirea comisionului de 1% încasat de această societate la încheierea contractului de vânzare - cumpărare nr. 295/_/22.11.1996.
Pârâtul M. București prin Primar General a depus întâmpinare la data de 23.11.2010, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, față de temeiul indicat de reclamanți, respectiv art. 50 și urm. din Legea nr. 10/2001, atât pentru capătul I de cerere privind restituirea prețului actualizat, cât și pentru capătul II al cererii de chemare în judecată privind diferența dintre valoarea de piață a apartamentului și prețul plătit.
Pârâtul M. București prin Primarul General a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice pe capătul de cerere privind plata diferenței dintre valoarea de piață a apartamentului și prețul plătit.
Pârâtul M. E., Comerțului și Mediului de Afaceri a depus întâmpinare la data de 18.01.2011, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane ce nu are calitate procesuală pasivă.
În ședința publică din 19.01.2011, reclamantul și-a precizat cererea, arătând că solicită obligarea pârâților la plata prețului de piață al imobilului, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
Prin cererea precizatoare a cadrului procesual pasiv depusă la același termen de judecată, reclamanții au arătat că înțeleg să cheme în judecată Ministerul Finanțelor Publice în nume propriu, nu ca reprezentant al Statului Român.
Prin încheierea de ședință de la data de 19.01.2011, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București și a Ministerului E., Comerțului și Mediului de Afaceri și a constatat că cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de M. București a rămas fără obiect.
La termenul de judecată din 29.06.2011 instanța a invocat excepția necompetenței materiale.
Prin sentința civilă nr.5635/29.06.2011, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat soluționarea cauzei privind pe reclamanții G. A. G. și G. A. R. Ș., pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice reprezentant de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și pe chemata în garanție S.C. H. N. S.A., în favoarea Tribunalului București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă la data de 16.08.2011 sub nr._ .
În ședința publică de la 08.02.2012, reclamanții au depus cerere precizatoare prin care au indicat temeiul juridic al pretențiilor deduse judecății – art. 501 din Legea nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr.353F/15.02.2012, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins cererea formulată de reclamanții G. A. G. și G. A. R. Ș. în contradictoriu cu pârâții M. București prin Primar General și M. E., Comerțului și Mediului de Afaceri, cu sediul în București, Calea Victoriei nr.152, sector 1, pentru lipsa calității procesuale pasive a persoanelor chemate în judecată, a admis cererea principală formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, astfel cum a fost precizată, a obligat pârâtul la plata sumei de 144.789 euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând prețul de piață al imobilului situat în București, .. 20, ., sector 1, către reclamanți și, pe cale de consecință, a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu cu S.C. H. N. S.A. ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 295/_/22.11.1996, încheiat cu Primăria Municipiului București prin mandatar ., în baza Legii nr. 112/1995, reclamanții au dobândit, dreptul de proprietate asupra imobilul situat în București, .. 20, etaj 3, sector 1.
Prin sentința civilă nr. 1512/21.11.2007 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 2969/12.05.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admisă cererea formulată de succesorul fostului proprietar, Elias S. Maurocordato, și continuată de P. I. O. și au fost obligați pârâții (reclamanți în prezenta cauză) să lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul dobândit prin actul de vânzare cumpărare mai sus menționat .
Instanța a apreciat că sunt îndeplinite în cauză dispozițiile art. 50 indice 1 din Legea nr. 10/2001, iar reclamanții sunt îndreptățiți să primească despăgubiri constând în echivalentul prețului de piață ai imobilului întrucât nu s-a făcut dovada constatării nulității absolute a titlului lor, iar prin hotărârea pronunțată în revendicare nu s-a reținut eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 la momentul încheierii actului lor.
Cu privire la cererea de chemare în garanție a ., instanța a reținut că este neîntemeiată, comisionul de 1% din prețul plătit de reclamanți fiind reținut de chemata în garanție cu titlu de remunerație pentru prestația efectuată în temeiul contractului de mandat încheiat cu vânzătoarea Primăria Municipiului București .
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel, a susținut că instanța de fond a soluționa greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, deoarece potrivit principiului relativității efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părțile contractante, neputând nici profita și nici dăuna unui terț. Or, în condițiile în care Ministerul Finanțelor Publice nu a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare, prin care reclamanții au dobândit imobilul de care au fost ulterior evinși, nu poate fi ținut să răspundă de prejudiciul creat acestora prin pierderea imobilului.
În continuare, a susținut că, potrivit dispoz.art.50 ind.1 din Legea nr.10/2001, avute în vedere chiar de către instanța de fond în motivarea soluției pronunțate, pentru a se acorda despăgubiri la valoarea de piață este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții, respectiv: contractul de vânzare-cumpărare să fi fost încheiat cu respectarea Legii nr.112/1995 și să fi fost desființat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. În cauza de față, susține recurenta nu este îndeplinită niciuna dintre aceste condiții, deoarece nu există o hotărâre judecătorească prin care să se fi statuat cu privire la buna credință a reclamanților la momentul încheierii actului și nici o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care să fi fost desființat actul de vânzare-cumpărare încheiat de aceștia în baza Legii nr.112/1995.
În opinia apelantului, instanța de fond a greșit și atunci când a omologat raportul de expertiză întocmit în cauză, deși acesta nu reflecta prețul real al imobilului în litigiu.
În ceea ce privește respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în garanție formulată de recurentul pârât împotriva S.C. H. N. S.A., pentru restituirea comisionului de 1% încasat de această societate la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, apelantul pârât a susținut că se impunea a fi admisă în conformitate cu prevederile art.41 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995, și de faptul că în baza acestui text de lege, 1% din prețul achitat de către reclamanți a fost reținut de Primăria Municipiului București prin mandatar.
În finalul motivelor de apel s-a susținut nelegalitatea sentinței primei instanțe și pentru faptul de a fi obligat recurentul pârât la plata cheltuielilor de judecată, deși nu există în cauză culpa procesuală a acestuia.
Prin decizia civilă nr.139/A/13.05.2013, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, instanța a respins apelul ca fiind tardiv, reținând că sentința primei instanțe a fost comunicată apelantului - reclamant la data de 17.10.2012 (fila 66 dosar fond), iar apelul a fost înregistrat la 27.12.2012, peste termenul de 15 zile de la comunicare prevăzut de art.284 Cod procedură civilă.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs apelantul pârât Ministerul Finanțelor Publice, iar prin decizia nr.212/23.01.2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis recursul, s-a casat decizia instanței de apel, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, reținându-se că apelul a fost comunicat instanței de apel prin poștă, în termen legal, față de dispoz.art.284 C.proc.civ.
În rejudecarea apelului, cauza a fost înregistrată pe rolul aceleiași instanțe, sub nr._, iar la termenul de judecată din 12.05.2014, instanța a încuviințat, la cererea apelantului pârât, efectuarea unui nou raport de expertiză care să stabilească valoarea de piață a imobilului în litigiu, având în vedere criticile formulate în apel cu privire la această valoare și dispozițiile art.295 alin.2 C.proc.civ.
Analizând sentința instanței de fond, în raport de dispozițiile art. 501 cod procedură civilă, de probele administrate în cauză și de criticile formulate prin apel, care stabilesc limitele devoluțiunii cauzei în prezenta cale de atac, Curtea va reține că apelul este fondat în parte, doar cu privire la valoarea despăgubirilor ce se cuvin reclamanților, pentru următoarele considerente:
Art. 50 din Legea nr. 10/2001 republicată reglementează dreptul chiriașilor ale căror contracte de vânzare - cumpărare, încheiate cu eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 au fost desființate prin hotărâri judecătorești irevocabile la restituirea prețului reactualizat, iar art. 501 din aceiași lege reglementează dreptul proprietarilor ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
Potrivit art. 50alin. 3 din aceiași lege, în ambele cazuri restituirea prețului se face de Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Din interpretarea sistematică a normelor mai sus menționate rezultă atât netemeinicia excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de apelantul pârât, dar și faptul că legiuitorul a înțeles să despăgubească diferit pe chiriașii cumpărători în baza Legii nr. 112/1995, care sunt evinși de bunul imobil cumpărat, după cum au încheiat actul de cumpărare cu sau fără respectarea legii ce a stat la baza încheierii lor, respectiv a Legii nr. 112/1995, cum în mod corect au apreciat și instanțele anterioare .
În toate cazurile în care există concurs între o lege specială și o lege generală se aplică cu prioritate legea specială, legea generală aplicându-se doar în completare, respectiv pentru situațiile juridice care au scăpat reglementării legii speciale.
Prin articolul 50 din Legea nr. 10/2001 a fost reglementată expres obligația Ministerului Finanțelor Publice de a restitui prețul reactualizat/prețul de piață al imobilului în cazul în care actul încheiat de chiriași în baza Legii nr. 112/1995 a fost desființat, iar în condițiile în care acesta reprezintă o normă specială, se aplică prioritar în raport cu norma de drept generală, respectiv cu dispozițiile Codului civil care reglementează răspunderea vânzătorului pentru evicțiune, invocate de apelantul pârât.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că, din probele administrate în cauză a rezultat următoarea situație de fapt, necontestată în apel:
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 295/_/22.11.1996, încheiat cu Primăria Municipiului București prin mandatar ., în baza Legii nr. 112/1995, reclamanții au dobândit, dreptul de proprietate asupra imobilul situat în București, .. 20, etaj 3, sector 1.
Prin sentința civilă nr. 1512/21.11.2007 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 2969/12.05.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admisă cererea formulată de succesorul fostului proprietar, Elias S. Maurocordato, și continuată de P. I. O. și au fost obligați pârâții (reclamanți în prezenta cauză) să lase în deplină proprietate și liniștită posesie acestuia apartamentul dobândit prin actul de vânzare cumpărare mai sus menționat.
Deși dispozițiile art. 501 din Legea nr. 10/2001 fac referire expresă la dreptul chiriașului cumpărător al cărui contract de vânzare - cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 a fost desființat prin hotărâre judecătorească definitivă, iar prin hotărârile judecătorești mai sus menționate nu a fost constatată o astfel de nulitate, este evident că beneficiază de dispozițiile legale mai sus menționate și intimații reclamanți, care prin sentința civilă nr. 1512/21.11.2007 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, definitivă și irevocabilă, au fost evinși de imobilul cumpărat, cum în mod corect a apreciat și instanța de fond.
Textul are în vedere ipoteza generală în care actul de vânzare - cumpărare al chiriașului a fost lipsit de efecte, fiind fără relevanță faptul că această lipsire este efectul pronunțării de către instanța de judecată a unei acțiuni în constatarea nulității actului de vânzare-cumpărare sau al pronunțării unei hotărâri de revendicare, prin care chiriașul pierde imobilul în urma comparării titlului său de proprietate cu titlul de proprietate al celui care revendică, cum este și cazul intimaților reclamanți.
A considera altfel ar însemna să se încalce principiile de drept privind dreptul oricărei părți de acces la instanță și nediscriminarea persoanelor aflate practic în aceiași situație, efectele juridice ale hotărârii în revendicare prin care intimata reclamantă a fost obligată să predea succesorului fostului proprietar imobilul fiind, din punct de vedere al scopului urmărit de legiuitor la edictarea art. 50 din Legea nr. 10/2001, aceleași cu cele produse de o hotărâre de desființare a actului de vânzare – cumpărare, respectiv lipsirea de efecte a actului încheiat de reclamanți, în baza Legii nr. 112/1995, pierderea posesiei și proprietății asupra imobilului.
Nefondată este și critica prin care apelantul pârât susține că intimații reclamanți nu erau îndreptățiți la acordarea prețului de piață al imobilului, pentru că actul nu ar fi fost încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995.
Prin sentința civilă nr. 1512/21.11.2007 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 2969/12.05.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a reținut faptul că la momentul încheierii de către intimații reclamanți a actului de vânzare cumpărare nr. 295/_/22.11.1996 ar fi fost încălcate dispoziții ale Legii nr. 112/1995, ci doar faptul că actul de proprietate invocat de succesorul fostului proprietar este preferabil în raport cu actul acestora, considerat, însă, ca fiind valabil încheiat.
Mai mult de atât, în considerentele deciziei civile nr. 2969/12.05.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în revendicare, s-a reținut expres buna credință a intimaților reclamanți la momentul încheierii actului de vânzare cumpărare întemeiat pe Legea nr. 112/1995, bună credință apreciată însă ca fiind lipsită de relevanță juridică în soluționarea cererii de revendicare formulată împotriva acestora (pg. 42 alin. ultim din decizie).
S-a reținut, totodată, ca argument al soluției de admitere a revendicării, că prin . Legii nr. 1/2009, riscul nesocotirii dreptului de proprietate al acestora asupra imobilului în litigiu a fost eliminat, în condițiile în care au posibilitatea să obțină o reparație integrală a pierderii bunului, prin obligarea statului la plata prețului de piață al imobilului (pg.43 alin. penultim din decizie).
Deși apelantul pârât nu a fost parte în cauza soluționată irevocabil prin decizia mai sus menționată, instanța apreciază că nu poate da, în cauza de față, o altă dezlegare problemei de drept privind buna credință a reclamanților la momentul încheierii actului de vânzare cumpărare, statuarea rezultând din decizia instanței supreme impunându-se cu putere de lucru judecat și în prezenta cauză.
În consecință, în mod corect instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite în cauză dispozițiile art. 50 indice 1 din Legea nr. 10/2001, iar reclamanții sunt îndreptățiți să primească de la pârât prețul de piață al imobilului de care au fost evinși.
Prețul de piață al imobilului pierdut de reclamanți se stabilește potrivit art. 50 indice 1 din Legea nr. 10/2001 conform standardelor internaționale, iar potrivit raportului de expertiză efectuat în apel este de_ Euro.
Obiecțiunile formulate de apelantul pârât la acest raport de expertiză au fost respinse de instanța de apel pentru motivele arătate în practicaua prezentei decizii, concluziile expertului coroborându-se cu probele administrate în cauză, inclusiv cu raportul de expertiză efectuat în fața primei instanțe, contestat prin motivele de apel.
Instanța de fond a soluționat corect cererea de chemare în garanție formulată de apelantul pârât M. București prin Primarul General împotriva ., privind obligarea acestei societăți la restituirea comisionului de 1% din prețul imobilului, reținut cu ocazia încheierii actului de vânzare cumpărare, conform Legii nr. 112/1995.
Chemata în garanție a reținut comisionul invocat de apelantul pârât cu titlu de remunerație pentru prestația efectuată în temeiul contractului de mandat încheiat cu vânzătoarea Primăria Municipiului București, situație în care, restituirea acestuia nu ar putea fi dispusă de instanță decât în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare ori cu întârziere a obligațiilor stabilite în raportul de mandat și numai către Primăria Municipiului București, în calitate de mandatar.
În consecință, apreciind că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a legii, inclusiv a dispozițiilor art. 274 cod procedură civilă, care impuneau obligația pârâtului căzut în pretențiile reclamanților la plata cheltuielilor de judecată și față de concluziile expertizei efectuată în apel, Curtea va dispune, în baza art. 296 Cod Procedură Civilă, admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței instanței de fond, în sensul stabilirii cuantumului prețului de piață al imobilului, la plata căruia reclamanții sunt îndreptățiți la suma de 144.000 Euro (contravaloarea în lei a acestei sume la data efectuării plății).
Restul dispozițiilor sentinței vor fi menținute ca fiind legale și temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, . Gerota nr.13, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 353 F din 15.02.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți GHERGEHESCU A. G., G. A. R. Ș., ambii domiciliați în București, ..20, sector 1 și cu domiciliul ales la C..av.U. A., în București, ..12, sector 5, cu intimații-pârâți M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291-293, sector 6, M. E., COMERȚULUI ȘI MEDIULUI DE AFACERI, cu sediul în București, Calea Victoriei nr.152, sector 1, și cu intimata chemată în garanție ..A., cu sediul în București, ., sector 1.
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că stabilește prețul de piață al imobilului la suma de 144.000 euro.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică din 08.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. B. DOINIȚA M.
GREFIER
LUCREȚIA C.
Red.I.B.
Tehnored.B.I.
9 ex/18.09.2014
---------------------------------------------
T.B– Secția a V-a – E.D.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 449/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 436/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
