Servitute. Decizia nr. 994/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 994/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-06-2014 în dosarul nr. 49/192/2011
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 994 R
Ședința publică de la 04.06.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – D. F. G.
JUDECĂTOR – DANIELA LAURA MORARU
JUDECĂTOR – M. STELUȚA C.
GREFIER – S. V.
……………….
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenții reclamanți D. I. și D. P., împotriva sentinței civile nr. 147/18.10.2013, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți T. D. M., T. R. A., T. V. și T. V., având ca obiect „servitute”.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 20.05.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea – pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării – a amânat pronunțarea la data de 27.05.2014, la 03.06.2014 și apoi la 04.06.2014, hotărând următoarele:
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1962/14.12.2012 Judecătoria B. V. a respins acțiunea formulată de reclamantii D. I. și D. P., în contradictoriu cu pârâții T. V., T. V., T. R. A. și T. D. M., ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că reclamanții sunt proprietarii unei suprafețe de teren de 1000 mp (1033 mp din măsurători), conform contractului de vânzare cumpărare nr.2562/12.11.1997.
Ulterior, pârâții au devenit vecinii reclamanților prin cumpărarea suprafeței de 1000 mp de la vânzătorii Ș. G. și F., conform contractului de vânzare cumpărare nr.200/10.02.2005. După cumpărarea terenului, pârâții au încheiat contractul de comodat nr.58/28. 03.2007 prin care au atribuit în folosință gratuită terenul de 1000mp către . prin administrator T. V..
Prin contractul de vânzare cumpărare nr.304/2010 pârâții au vândut către numiții M. G. și E. suprafața de 70 mp din totalul de 1000 mp, în urma actului de dezmembrare nr.303/26.03.2010. Practic terenul de 1000 mp (1090 mp din măsurători) a fost dezmembrat în 2 loturi: de 70 mp și 1020 mp. Prin vânzarea terenului de 70 mp părțile nu se mai învecinează, între proprietățile lor aflându-se fâșia de teren de 70 mp. Pe terenul ce formează lotul de 1020 mp a fost obținută inițial autorizația de construire nr.81/2007 pentru construirea unei locuințe de înălțime S+P+2E, iar ulterior s-au obținut autorizația de construire 39/2010 și autorizația de mediu nr. 116/17.09.2010, privind schimbarea destinației din locuință în construirea unui hotel cu restaurant și cramă, aceste acte nefiind atacate de reclamanți în contencios administrativ.
Chiar dacă între terenul reclamanților și cel al pârâților nu există raporturi directe de vecinătate, în sensul că nu au hotar comun, între ele interpunându-se terenul de 70 mp al soților M., instanța a apreciat că se impune măsurarea distanței dintre clădirea de pe terenul proprietatea pârâților și linia de hotar a proprietății reclamanților, având în vedere că din planșele foto depuse la dosar a reieșit existența unei distanțe reduse.
Din rapoartele de expertiză efectuate, atât topo cât și în construcții a reieșit cu claritate că între fereastra imobilului hotel și hotarul proprietății reclamanților este o distanță de 1,90 m, compusă din 0,20 grosimea zidului dinspre proprietatea D. ce-l delimitează de terenul soților M. +0,70 m distanța dintre hotel și hotarul proprietății M. +1 m teren înstrăinat către soții M..
De asemenea, și din raportul de expertiză în construcții efectuat de expert O. Paștin V. a reieșit că între fațada clădirii S+P+2E și fața gardului din beton dinspre imobilul reclamanților este o distanță de 1,70 m, cu observația că pe fațada clădirii hotel s-a montat termosistem din polistiren de 10 cm, iar gardul despărțitor are o grosime de 20 cm.
Expertul a mai reținut că pe fațada laterală de nord est a hotelului sunt amplasate 35 ferestre și 13 aparate de aer condiționat.
În contradicție cu concluziile celor două rapoarte de expertiză, în coraportul efectuat de expertul D. M. la solicitarea reclamanților, s-a constatat că distanța dintre ferestrele hotelului și hotarul proprietății soților M. este de 0,42 m în partea de nord și 0,45 m în partea de sud, iar față de proprietatea soților D. este de 1,62 m la nord și 1,65 m la sud. A mai precizat că terenul reclamanților este lipsit de lumină solară după ora13,00.
Instanța nu a putut să rețină concluziile acestui din urmă raport efectuat la solicitarea reclamanților, atâta timp cât cele două rapoarte, topo și în construcții efectuate din dispoziția instanței au reținut o altă stare de fapt care se coroborează cu celelalte probe din dosar. Astfel, din studiul de însorire ce a stat la baza emiterii autorizației de construire, întocmit de urbanist și verificat de arhitect urbanist ( fila 190) a reieșit că prin construcția S+P+2E nu sunt afectate clădirile din jur. De altfel, și vechea autorizație obținută de pârâți pentru construirea unei locuințe avea tot înălțimea de S+P+2E, astfel că sub acest aspect construirea hotelului nu a adus nici o schimbare. Potrivit art.612 c. civ vechi, în vigoare la data construirii hotelului, nimeni nu poate avea vedere sau ferestre spre vedere asupra proprietății îngrădite sau neîngrădite a vecinului său, de nu va fi o distanță de 19 decimetri între zidul pe care se deschid aceste vederi și proprietatea vecină, iar potrivit art. 616 c.civ. distanța se socotește de la fața zidului pe care s-a deschis vederea sau de la fereastră până la linia de despărțire a celor două proprietăți.
În speță, de la ferestrele deschise în zidul clădirii cu destinația de hotel până la limita proprietății reclamanților este o distanță de 1,90 m, adică exact cât prevede dispoziția legală citată. Este adevărat că, chiar și la această distanță existența unui hotel cu restaurant poate crea neplăceri vecinilor apropiați, însă aceasta este o situație ce ține de legislația ce protejează liniștea publică ce trebuie respectată și nu de domeniul servituților reglementat de codul civil. În ceea ce privește desființarea coșurilor de fum, instanța a constatat că imobilul hotelier are montate 2 centrale cu gaze naturale care elimină abur și sunt amplasate la o înălțime de 6,90, respectiv 10,50 m pe zidul clădirii, ceea ce nu poate conduce la concluzia că afectează proprietatea reclamanților. Cu privire la solicitarea reclamanților de a se limita zgomotul produs de aparatele de aer condiționat, instanța a constatat că din actele depuse la dosar, respectiv parametri de performanță ai tipului de aparat montat a reieșit că acestea produc un zgomot în interior de 39 dB și în exterior de 50 dB, ori potrivit OMS 536 nivelul de zgomot exterior trebuie să fie mai mic sau egal cu 50 dB, astfel că cererea nu este fondată.
Față de situația reținută a reieșit că nu se poate aprecia asupra existenței vreunui prejudiciu suferit de către reclamanți, acesta nefiind dovedit, astfel că instanța a dispus respingerea cererii precizatoare privind plata sumei de_ E daune ca urmare a prejudiciului suferit. Prin decizia civilă nr. 147/18.109.2013 Tribunalul G. – Secția Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții-reclamanți D. I. și D. P., împotriva acestei sentinte.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut in esenta urmatoarele:
În acest sens, din adresa cu nr.1761/04.11.2010 emisă de Primăria orașului Mihăileșți, la cererea apelanților reclamanți rezultă că ambele autorizații au avut la bază certificate de urbanism corespunzătoare, însoțite de avizele și acordurile solicitate prin aceste certificate, inclusiv declarațiile în formă autentică ale vecinilor pentru schimbarea destinației.
Prin urmare deși nu este investit cu soluționarea unii capăt de cerere privind cercetarea legalității emiterii acestor autorizații de construire, Tribunalul a constatat că există o prezumție de respectare a dispozițiilor L.nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.
Tribunalul a mai reținut că așa cum au arătat părțile, acestea nu sunt direct învecinate, între ele existând o suprafață de 70 mp, teren proprietatea numiților M. G. și M. E. și cu o deschidere de 1ml pe latura de S-E la DN6.
S-a mai constatat că într-adevăr aceștia au dobândit dreptul de proprietate de la intimații pârâți în anul 2010 însă acest fapt nu prezintă relevanță în cauză.
A constatat Tribunalul că nemulțumirile apelanților reclamanți izvorăsc din pretinsa nerespectare de către intimați a dreptului lor de proprietate sau mai bine spus de împiedicare a exercitării atribuțiilor acestuia drept, fiindu-le afectate atât dreptul la intimitate datorită ferestrelor hotelului care au deschiderea și vederea înspre imobilul lor, producerea de zgomot de către instalațiile de evacuare din bucătărie și cele de climatizare precum și umbra care se răsfrânge asupra aceluiași imobil datorată regimului de înălțime al acestuia stabiliment.
Tribunalul a mai constatat că instanța de fond a apreciat în mod corect probele administrate în fața acesteia, instalațiile respective respectând regimul legal de decibeli, în ceea ce privește zgomotul, iar evacuarea aburului din bucătăria restaurantului precum și a centralelor termice se face la o înălțime care nu este de natură să afecteze imobilul apelanților.
În ceea ce privește vederea sau ferestrele de vedere ale hotelului înspre proprietatea apelanților reclamanți, în primul rând tribunalul a constatat că așa cum au arătat părțile nu se învecinează, însă chiar și instanța de fond a analizat respectarea distanțelor stabilite de dispozițiile art.612 și urm.C.civil referitoare la ferestre și balcoane precum și modul de calcul al acestora, reținându-se că între părți există distanța maximă de 19 decimetri așa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză executat de exp. S. Stelică G..
Împotriva acestei decizii au declarat, in termenul legal, prezentul recurs reclamanții D. I. și D. P..
În motivarea recursului s-au invocat dispozitiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. si s-au dezvoltat, in esenta, urmatoarele critici:
Se face o expunere a situatiei de fapt si se arata ca art. 612 din Vechiul Cod Civil, precizează faptul că este obligatorie păstrarea unei distanțe de cel puțin 1,90 m, între fondul îngrădit sau neîngrădit aparținând proprietarului vecin și fereastra pentru vedere, balconul sau alte lucrări asemănătoare orientate către acest fond.
Distanța dintre două fonduri învecinate, urmează să se calculeze de la punctul cel mai apropiat față de linia de hotar, existent pe fața zidului în care s-a deschis vederea sau după caz pe linia exterioară a balconului până la linia de hotar, în conformitate cu dispozițiile art. 614 din Vechiul Cod Civil.
Aplicarea și interpretarea greșită a legii în soluțiile date până în prezent atât de către instanța de fond cât și de către instanța de apel constă în faptul că la stabilirea distanței dintre clădirea cu destinație de hotel și restaurant, aflată în proprietatea intimaților, și proprietatea reclamantilor nu au fost respectate dispozițiile legale enunțate mai sus.
Astfel, în speță, pentru a se determina distanța dintre construcția cu destinație hotel cu restaurant și proprietatea subsemnaților, instanța de fond a încuviințat efectuarea a trei expertize tehnice judiciare, numind în acest sens pe experții: S. Stelică G. și O. Paștin V. - desemnați aleatoriu de către instanța de judecată - și D. M. A. - desemnat la solicitarea recurenților.
Concluziile experților desemnați de către instanța de judecată au fost în sensul că dispozițiile art. 612 din Vechiul cod civil sunt respectate, distanța dintre cele două fonduri învecinate fiind de 1,90 m.
Expertul S. Stelică G. a stabilit faptul că "distanța de la fereastra hotelului amplasat pe terenul proprietatea fanase până la hotarul ce delimitează suprafața de teren aflată în proprietatea M. este de 0,70 m, distanța de la fereastra hotelului la hotarul ce delimitează proprietatea D. este de: 0,70 +1.00 + 0,20 = 1,90 m”.
Prin urmare, cu ocazia efectuării acestei expertize judiciare nu au fost respectate dispozițiile art. 614 Vechiul Cod Civil, expertul desemnat procedând la măsurarea spațiului dintre cele două fonduri, în mod greșit, respectiv de la fereastra hotelului până la hotarul proprietății subsemnatului, socotind astfel și intrândul ferestrei. Or, măsurarea corectă a distanței trebuia să se facă de la cel mai apropiat punct față de linia de hotar, respectiv de la fațada clădirii sau chiar de la pervazul ferestrelor, până la linia de hotar a fondului vecin.
Distanța de 1,90 m dintre proprietatea intimaților și proprietatea reclamantilor, este confirmată și de către expertul O. Paștin V., desemnat de către instanța de judecată, deși modul în care acesta a efectuat măsurătoarea este diferit. Astfel, în raportul de expertiză întocmit, se menționează faptul că: "între fațada clădirii S+P+2E, proprietatea . și fața gardului din beton armat și zidărie din BCA dinspre imobilul ce aparține reclamanților, este o distanță D = 1,70 m, cu observația că pe fațada clădirii S+P+2E s-a montat termosistem din polistiren de 10 cm grosime, iar gardul despărțitor are grosime de 20 cm și înălțime de 1,90 m măsurata de la cota trotuarului." În această situație dacă modul de calcul al distanței a fost diferit, distanța fiind calculată de la fațada clădirii - nefiind inclus astfel și intrândul ferestrei - până la hotarul proprietății recurenților reclamanți, rezultatul ar fi trebuit să nu fie identic cu cel al expertului S. Stelică G., ci, din contră apropiat de cel al expertului D. M. A..
Totodată, expertul a adăugat în plus, în mod greșit, în distanța calculată de la fațada clădirii până la gardul din beton, aflat pe proprietatea soților M., 10 cm reprezentând grosimea termosistemul de polistiren - aceasta făcând parte integrantă din fațada clădirii, nefiind necesară adăugarea suplimentară.
Astfel, se poate observa faptul că în rapoartele de expertiză efectuate de către experții desemnați de către instanța de judecată, nu s-a ținut cont, la stabilirea distanței dintre cele două proprietăți de dispozițiile art. 612 și art. 614 din Vechiul Cod Civil. Totodată, este evident faptul că aceste rapoarte de expertiză nu răspund cerințelor și obiectivelor stabilite de lege și de către instanța de judecată, fiind încălcate chiar dispozițiile legale esențiale, necesare tocmai în stabilirea cu exactitate a situației de fapt și totodată pentru soluționarea litigiului.
Singurul expert care a calculat distanța dintre cele două fonduri învecinate, în conformitate cu dispozițiile legale și care a precizat explicit faptul că intrândul ferestrelor nu intră în stabilirea distanței până la limita de hotar, a fost D. M. A. - distanța calculată fiind de 1,62 m în partea de nord și de 1,65 m în partea de sud a hotelului.
Totuși, având în vedere faptul că raportul de expertiză, cuprindea concluzii contradictorii față de cele cuprinse în rapoarte de expertiză, întocmite de experții S. Stelică G. și O. Paștin V., atât instanța de fond, cât și instanța de apel, nu au reținut concluziile, considerând faptul că acestea constată o altă stare de fapt care nu se coroborează cu celelalte probe aflate la dosarul cauzei.
În opinia recurenților reclamanți, modul defectuos și netemeinic în care au fost întocmite aceste rapoarte de expertiză au indus în eroare atât instanța de fond cât și instanța de apel, forțând astfel practic la pronunțarea unor soluții netemeinice și nelegale. Astfel, instanța de judecată, în mod greșit, a înlăturat concluziile reținute de către expertul D. M. Andv, pe motiv că nu corespund situației de fapt, deși acesta a fost singurul care a respectat dispozițiile legale în vederea stabilirii distanței dintre clădirea intimaților și proprietatea subsemnaților.
Mai mult decât atât, în baza concluziilor reținute, instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 614 din Vechiul Cod Civil, menționând în cuprinsul Decizie Civile nr. 147/18.10.2013 faptul că "distanța se socotește de la fața zidului pe care s-a deschis vederea sau de la fereastră până la linia de despărțire a celor două proprietăți.” Or, astfel cum am menționat, potrivit dispozițiilor legale, distanța se calculează de la punctul cel mai apropiat față de linia de hotar, existent pe fața zidului în care s-a deschis vederea sau după caz pe linia exterioară a balconului (ci nu a ferestrei) până la linia de hotar.
In finalul cererii, recurentii arata ca, fata de faptul ca rapoartele de expertiză efectuate de către experții S. Stelică G. și O. Paștin V., respectiv cele reținute de către instanța de judecată, cuprind contradicții majore, în ceea ce privește modul în care a fost calculată distanța dintre clădirea cu destinație de hotel și proprietatea recurenților, după cum urmează:
În raportul de expertiză efectuat de către S. Stelică G., distanța a fost calculată cu nerespectarea dispozițiilor art. 614 Vechiul Cod Civil, respectiv de la fereastra hotelului până la hotarul proprietății recurenților, socotind astfel și intrândul ferestrei. Pe cale de consecință concluzia expertului conform căreia distanța totală dintre cele două fonduri este de 1,90 m și reținută atât de către instanța de fond cât și de către instanța de apel, este netemeinică și nelegală.
În raportul de expertiză efectuat de către O. Paștin V., deși distanța a fost calculată în mod diferit față de primul raport de expertiză, respectiv de la fațada hotelului până la linia de hotar, rezultatul a fost identic cu cel anterior, respectiv de 1,90 m. Totodată, expertul a adăugat în plus, în mod greșit, în distanța calculată de la fațada clădirii până la gardul din beton, aflat pe proprietatea soților M., 10 cm reprezentând grosimea termosistemul de polistiren - aceasta făcând parte integrantă din fațada clădirii, nefiind necesară adăugarea suplimentară. Rezultă astfel faptul că nici concluziile cuprinse în acest raport de expertiză nu sunt legale și temeinice, având în vedere faptul că nu reflectă cu acuratețe situația de fapt.
Având în vedere neconcordanțele mai sus amintite, faptul că atât Decizia recurată cât și Sentința Civilă nr. 1962/14.12.2012, pronunțată de către Judecătoria B. V., reprezintă rezultatul unor erori cuprinse în rapoartele de expertiză, întocmite de către experții S. Stelică G. și O. Paștin V., precum și faptul că acestea nu stabilesc adevărata situație de fapt, recurenții reclamanți consideră că în prezenta speță se impune refacerea expertizei tehnice judiciare, respectiv refacerea sau suplimentarea probatoriului.
Ori, refacerea expertizei tehnice judiciare nu este posibilă direct în recurs având în vedere faptul că potrivit dispozițiilor art. 305 Cod procedură civilă, nu se pot administra probe noi în recurs, cu excepția înscrisurilor, și totodată potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 3 și 5 Cod procedură civilă, există motiv de casare cu trimitere, când nu este posibilă modificarea hotărârii atacate în recurs fiind necesar să fie administrate probe noi.
Prin urmare, soluția în această împrejurare este admiterea recursului formulat, casarea Sentinței Civile nr. 1962/14.12.2012 și a Decizie Civile nr. 147/18.10.2013 și trimiterea cauzei pentru rejudecare către Tribunalul G..
În sprijinul afirmațiilor de mai sus, recurenții au invocat practica judiciară a instanțelor din România, conform căreia: "Potrivit prevederilor art. 304 pct. 9 și 11 C. Proc. c/V., casarea unei hotărâri se poate cere când este lipsită de temei legal, s-a aplicat greșit legea, sau când se întemeiază pe o greșeală de fapt". (C.S.J., s. corn., dec. nr. 551 din 15 noiembrie 1994, în B.J.C.D. 1994, p. 298-299)
Soluționând recursul formulat, în raport de criticile dezvoltate, Curtea constată următoarele:
Înainte de toate, Curtea va respinge excepția nulității recursului, văzând că în dezvoltarea motivelor de recurs s-au dezvoltat critici de nelegalitate care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Astfel, se invocă faptul că s-au încălcat dispozițiile art. 614 Cod civil, dispoziții care detaliază modalitatea de calcul a distanței de 1,90 m prevăzută în art. 612 Cod civil, prin aceea că distanța dintre cladirea hotel aflata pe proprietatea pârâtilor și linia de hotar a fost calculată diferit de cum impune acest text legal, ceea ce a condus în final la încălcarea art. 612 Cod civil.
S-a invocat, de asemenea, că în condițiile în care există contradicții între expertizele întocmite de experții S. Stelică G. și O. Paștin V., situația de fapt nu este stabilită și se impunea refacerea expertizei sau suplimentarea probatoriului.
Văzând așadar aceste critici, care se constituie în critici în nelegalitate, Curtea va respinge excepția nulității recursului.
Soluționând pe fond aceste critici, Curtea constată următoarele:
Conform dispozițiilor art. 614 Cod civil, distanța necesară respectării servituții de vedere se stabilește de la fața zidului pe care s-a deschis vederea, până la linia de hotar.
Curtea constată că în cauză pentru determinarea distanței existentă între imobilele reclamanților și al pârâților s-au efectuat două expertize, anume una efectuată de expertul topograf S. Stelică G. (f. 314 și urm. și completare f. 376 dos. fond) și expertiza efectuată de expertul construcții O. Paștin V. (f. 328 și urm. dos. fond).
Mai exact, instanța de fond a fixat ca obiectiv măsurarea distanței dintre aceste două imobile ambilor experți ( desi o asemenea masura trebuia sa faca obiectul unei singure expertize, urmata eventual de o noua expertiza sau o contraexpertiza in conditiile art. 212 C.pr.civ. ).
Expertul topograf S. Stelică G. precizează instanței că între zidul cladirii hotelului pe care se află ferestrele dinspre proprietatea reclamanților și linia de hotar există o distanță de 1,90 m, compusă din 0,70 m distanța de la acest zid al hotelului până la hotarul cu proprietatea M., 1 m lățimea proprietății M. și distanța de 0,20 m reprezentând grosimea zidului împrejmuirii dintre proprietatea reclamanților și proprietatea M..
În legătură cu acest zid, Curtea constată că părțile nu au pus în discuție faptul că acest zid se află în întregime pe proprietatea M., deci toată lățimea de 0,20 m trebuie socotită în afara proprietății reclamanților, cu consecința că linia de hotar se află pe fața acestei împrejmuiri dinspre proprietatea reclamanților.
În ce privește expertiza efectuată de expertul constructii O., Curtea constată că acesta precizează în mod neclar că între fațada clădirii hotelului și „fața gardului din beton” este o distanță de 1,70 m, cu observația că pe fațada clădirii hotelului s-a montat polistiren de 10 cm grosime și gardul despărțitor are grosimea de 20 cm.
Curtea constată că aceste mențiuni ale expertului sunt neclare, întrucât nu se înțelege dacă la menționarea distanței de 1,70 m a fost inclusă grosimea termosistemului din polistiren de 10 cm sau nu, după cum nu se înțelege dacă a fost inclusă sau nu lățimea de 20 cm a gardului despărțitor.
Curtea constată că la dosarul de fond a fost depusă și o expertiză întocmită de expertul consilier încuviințat pentru reclamanți D. M. A. (f. 367 și urm. dosar fond) . Conform acestui expert, distanța în discuție este doar de 1,62 m în partea de Nord și respectiv 1,62 m în partea de Sud, acest expert stabilind diferit distanța dintre proprietatea M. și hotel de numai 0,42, respectiv 0,45 mp, față de expertul S. care stabilise 0,70 m.
Concluzia Curții în aceste condiții este, pe de o parte, că exista o contradicție și nelămuriri în probatoriul administrat, în sensul că dintre cei doi experți numiți de instanță, unul dă un răspuns clar ( expertul S. ), iar raportul celuilalt este neclar ( expertul O. ), față de modul de exprimare, după cum punctul de vedere al expertului consilier, chiar dacă nu avea valoarea probatorie recunoscută expertizelor efectuate de experții desemnați de instanță, totuși contrazice punctul de vedere al expertului S.. Chiar si in ce priveste expertiza efectuata de expertul S., care este clara in redactare, nu rezulta daca acest expert a inclus in cei 1,90 m grosimea stratului de polistiren sau nu.
Se constată și că s-au făcut discuții în acest context, referitor la modul în care experții au calculat aceste suprafețe, cu luarea sau nu în calcul a grosimii termosistemului de polistiren și a lățimii intrândului ferestrei.
În aceste condiții, Curtea constată că situația de fapt nu era lămurită și se impunea ca instanțele să suplimenteze probatoriul, pentru a fi măsurate cu exactitate aceste distanțe, fiind evident că diferențele de aproximativ 10 cm pot fi decisive în cauză în soluția care urmează a fi dată.
Curtea constată că în fața instanței de apel s-a solicitat în mod insistent efectuarea unei noi expertize pentru determinarea distanței dintre imobile, însă instanța de apel a respins această probă, apreciind-o inutilă (f. 75 dosar apel), concluzie nejustificata in contextul neclaritatilor si contradictiilor existente in probele administrate. Cu atat mai mult cu cat aceasta critica facea obiectul apelului, administrarea unei noi expertize sau chiar a unei contraexpertize ( de catre 3 expert ) era necesara, pentru lamurirea deplina a situatiei de fapt esentiale in cauza.
În concluzie, Curtea constată că situația de fapt este nelămurită în cauză, motiv pentru care nu se poate face de catre instanța de recurs verificarea modalitatii de aplicare a legii de catre instanta de apel, mai exact nu se poate verifica de catre Curte modalitatea de aplicare a art. 612 C.civ. la speta, atata timp cat nu este stabilita cu claritate situatia de fapt sub aspectul distantei dintre cele doua proprietati. Aceasta atrage necesitatea casării deciziei recurate, în vederea suplimentării probatoriului cu administrarea unei noi expertize care să determine cu exactitate, dincolo de orice aproximare, distanța dintre cele două imobile pentru a se face aplicarea corectă a art. 612 Cod civil.
În ce privește disp.art. 614 Cod civil, Curtea constată că tribunalul nu explica deloc propria opinie asupra modalitatii de interpretare si aplicare a acestui text legal, multumindu-se sa arate ca modalitatea de aplicare de catre prima instanta ( care nici ea nu zabovise asupra acestui text ) este legala si temeinica, raportat la probele administrate.
Curtea constata ca modalitatea de măsurare impusă de acest text legal și care va fi avută în vedere cu prilejul rejudecării este următoarea: măsurătoarea se va face de la zidul pe care sunt deschise ferestrele, deci zidul clădirii hotel dinspre proprietatea reclamanților, până la linia de hotar dintre proprietatea reclamanților și proprietatea M..
Nu intră în calculul acestei distanțe intrândul ferestrei, deci măsurătoarea nu va fi făcută de la intrândul ferestrei (de pe fereastră), ci de pe zid, oricât de adânc ar fi acest intrând al ferestrei.
Pe de altă parte, grosimea stratului de polistiren nu va fi exclusă din această distanță, deci expertul va avea în vedere fața zidului așa cum era prin construcție, anterior aplicării stratului de polistiren, și de la această față a zidului va măsura către linia de hotar, iar nu de la fața exterioară a peretelui rezultat în urma aplicării stratului de polistiren.
Instanța de trimitere se va asigura însă că s-a determinat de către expert cu exactitate grosimea acestui strat de polistiren, pentru ca măsurătoarea să fie făcută exact.
Aceasta este interpretarea pe care Curtea o dă dispozițiilor art. 614 Cod civil atunci când acestea prevăd că măsurătorile se fac de la fața zidului pe care se află vederea și în acest fel sunt soluționate criticile recurenților legate de modul de aplicare a art. 614 Cod civil.
În ce privește faptul că proprietatea pârâților și a reclamanților nu se mai învecinează în mod direct, Curtea constată că dispozițiile art. 612 Cod civil sunt incidente și într-o situație ca cea din prezenta cauză, unde se pune în mod similar problema vederii de pe proprietatea pârâților, pe proprietatea reclamanților.
În concluzia celor expuse, in baza art. 312 C.pr.civ., Curtea va admite recursul, va casa în parte decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la acelasi tribunal, cu privire la capătul de cerere privind servitutea de vedere. Cu prilejul rejudecarii, se va administra o noua expertiza sau chiar o contraexpertiza, iar masuratorile vor fi facute de data aceasta cu respectarea celor dezlegate prin prezenta decizie referitor la aplicarea art. 614 C.civ.. Instanta se va asigura ca masuratorile sunt exacte, fara aproximari, ca vor fi facute cu mijloacele de masuratoare adecvate.
Casarea operează parțial, doar în ce privește acest capăt de cerere, întrucât acesta este singurul criticat în recurs, celelalte capete de cerere nefăcând obiectul recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului.
Admite recursul declarat de recurenții reclamanți D. I. și D. P., împotriva sentinței civile nr. 147/18.10.2013, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți T. D. M., T. R. A., T. V. și T. V..
Casează în parte decizia recurată și trimite spre rejudecare la Tribunalul G. apelul cu privire la capătul de cerere privind servitutea de vedere.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. F. G. D. L. M. M. Steluța C.
GREFIER
S. V.
Red. DG
Tehnored. GC 2 ex
10.06.2014
Jud. apel: G. T.
I. C. M.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 890/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1772/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
