Legea 10/2001. Decizia nr. 1882/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2014

Decizia nr. 1882/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-12-2014 în dosarul nr. 56012/3/2011

Dosar nr._

(1145/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR. 1882

Ședința publică de la 11.12.2014.

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - MIHAI-ANDREI NEGOESCU–GÂNDAC

JUDECĂTOR - I. D.

JUDECĂTOR - M. I.

GREFIER - M. C.

* * * * * * * * * * *

Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul intimat M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 1554 din 13.09.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul contestator C. L. M..

P. are ca obiect: acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 27.11.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat consecutiv pronunțarea cauzei la data de 04.12.2014, apoi la data de 11.12.2014, când a decis următoarele:

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă la data de 11.04.2011 sub nr._, reclamantul C. L.-M., în contradictoriu cu M. București, prin Primar General, în temeiul art. 26, alin. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a formulat contestație, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța: să se anuleze Dispoziția nr._/01.07.2011 emisă de Primarul General al Municipiului București, în urma soluționării Notificării nr. 2438/2001 formulată în baza legii 10/2001; să se constate calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la restituirea imobilului din fosta . bis, sector 3, București, ce formează obiectul Notificării nr. 2438/2001 formulată în baza legii 10/2001; să fie obligat paratul la emiterea unei noi dispoziții, prin care să dispună în principal, restituirea în natură, iar în subsidiar, restituirea prin echivalent bănesc, a imobilului din fosta . bis, sector 3, București, ce formează obiectul notificării nr. 2438/2001 formulată în baza legii 10/2001; să se stabilească valoarea măsurilor reparatorii ce i se cuvin, în cazul restituirii imobilului prin echivalent și respectiv, să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a contestației, reclamantul a arătat că este unicul moștenitor legal al autorului său, C. D., decedat la data de 12.03.2006.Autorul C. D. a formulat în baza Legii 10/2001, prin executor judecătoresc, notificarea înregistrată la Primăria Municipiului București sub nr. 2438/2001, prin care a solicitat restituirea imobilului din fosta . bis, sector 3, București.

Imobilul în cauză (compus din teren și construcție) a aparținut în cotă-indiviză tatălui său, C. D., fiind dobândit pe cale succesorală de pe urma autorilor săi, C. M. C. și G., în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov - Secția notariat sub nr. 8445/12.04.1922 și transcris sub nr. 5815/1922 și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat sub nr. 8029/30.03.1931 și transcris sub nr. 3852/1931.

Arată că prin procesul-verbal de carte funciară nr._/1940 întocmit de Comisiunea pentru înființarea Cărților Funciare în București a fost înscris dreptul de proprietate al autorului C. M. C. cu privire la imobilul situat în București, ., „compus din teren în suprafață de 600 m.p și o casă cu parter, având 4 camere și dependințe."

Ofertele de donații au fost acceptate prin Decizia nr. 1804/29.11.1975 emisă de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al municipiului București.

Prin ofertele de donație s-a specificat că se donează Statului cotele din imobilul situat în . bis, sector 4, București, format din teren în suprafață de 413 m.p. și construcția aflată pe acesta. Aceleași mențiuni referitoare la teren și construcție apar și în decizia de preluare a imobilului de către Stat. Construcția aflată pe teren a fost demolată ulterior preluării.

Precizează că o parte din terenul ce formează obiectul notificării, respectiv suprafața de 120 mp. a fost restituită prin Ordinul Prefectului nr. 22/06.02.2003, în urma emiterii căruia Prefectura Municipiului București a eliberat titlul de proprietate nr._/3/10.02.2003. Ulterior, Primăria Municipiului București - Serviciul de Nomenclatură Urbană a emis certificatul nr._/6993/22.05.2003, în baza căruia pentru terenul restituit pentru care s-a folosit numărul 4 pe . București, s-a atribuit provizoriu numărul 98 A pe ., București.

Pentru diferența de teren în suprafață de 293 mp (din terenul de 413 mp donat forțat Statului), pârâtul M. București urma să emită o decizie/dispoziție în baza Legii 10/2001.Cu toate acestea, prin Dispoziția nr._/01.07.2011 emisă de Primarul General al Municipiului București și comunicată la data de 12.07.2011, a fost respinsă notificarea nr. 2438/2001 formulată de autorul său C. D., ca fiind lipsită de obiect.

Consideră că la emiterea acestei dispoziții, pârâtul a ignorat faptul că nu există identitate între terenul solicitat spre restituire prin notificarea nr. 2438/2001 și terenul înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare menționat în dispoziție, concluzionând, fără niciun fundament legal sau de altă natură, că cererea de restituire „ar fi lipsită de obiect". Susține că soluția de respingere a notificării nr. 2438/2001 este vădit nelegală și netemeinică, fondându-se pe analiza superficială și interpretarea discreționară a înscrisurilor ce alcătuiesc dosarul notificării, suficiente în a demonstra fără echivoc dreptul său de proprietate și calitatea sa de persoană îndreptățită la restituirea terenului în suprafață de 293 mp (reprezentând diferența dintre suprafața totală 413 mp donată Statului și suprafața de 120 mp deja restituită).

Astfel, pârâtul a făcut abstracție totală de întreaga documentație aflată la dosarul notificării, din care rezultă fără putință de tăgadă că Statul a preluat în anul 1975, (deci, ulterior pretinsei vânzări din 1946) de la autorul subsemnatului, C. D. și de la mătușa sa, C. Ș., un teren în suprafață de 413 mp. Prin urmare, dacă autorul său ar fi vândut suprafața de teren de 400 mp în anul 1946, cum în mod eronat a apreciat pârâtul la soluționarea notificării, nu se explică în ce context a fost donat Statului terenul în suprafață de 413 mp din fosta . bis, în anul 1975. Netemeinicia dispoziției contestate este cu atât mai evidentă, cu cât o parte din teren, în suprafață de 120 mp, a fost deja retrocedată autorului său.

Tot astfel, consideră că motivarea pârâtului se află în vădită contradicție cu înscrisurile depuse la dosarul notificării.

Susține că din analiza ofertelor de donație din 03.10.1975 și 11.11.1975, emise de C. D. și C. Ș., a adresei nr._/_/15.11.2001 eliberată de PMB-Serviciul Evidență Proprietăți cu privire la situația juridică, imobilul situat în București, . bis, sector 3, și a istoricului de rol fiscal, comunicat prin adresa nr. 3882/2001 eliberată de Primăria Sector 3 București- Direcția Venituri, Impozite și Taxe Locale, rezultă netemeinicia dispoziției contestate, conducând la concluzia că pârâtul avea obligația de a-i restitui suprafața de teren de 293 mp, rezultată ca diferență dintre suprafața totală de 413 mp preluată de Stat și suprafața de 120 mp, pentru care s-a emis Titlul de proprietate nr._/3/10.02.2003.

Apreciază că refuzul pârâtului de a-i restitui în integralitate terenul solicitat, cu motivarea că acesta ar fi fost deja vândut în anul 1946, contravine normelor juridice care îi garantează dreptul de proprietate și îi recunosc calitatea de persoană îndreptățită la restituire.

Nelegalitatea dispoziției se impune a fi constatată și sancționată, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, art. 3 alin. 1 lit. a), art. 4 alin. 2 și 4, art. 7 alin. 1, art. 9, art. 10 alin. 1,2 și 4 din Legea 10/2001, art. 21 alin. 4, art. 24 alin. 1 și 2, art. 26 alin. 1 din Legea 10/2001, art. 1, paragraful 1, din Primul Protocol Adițional al Convenției Europene a Drepturilor Omului, art. 44 din Constituția României.

În drept, a invocat dispozițiile art. 26, alin. 3 din Legea 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu rap. la disp. art. 1,3,4,7,9,10,21,24 din aceeași lege, art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 44 din Constituția României și Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001.

Pentru dovedirea contestației, au fost depuse la dosar înscrisuri.

Totodată, a fost administrată proba cu expertiza tehnică judiciară de specialitate în topografie și cadastru întocmită de către expertul ing. Verigă C..

Prin cererea din data de 03.09.2013 contestatorul C. L.-M. a precizat acțiunea principală în raport cu finalizarea expertizei dispusa în cauză și întocmită de către expertul topometrist, ing. Verigă C..

Prin sentința civilă nr.1554/13.09.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis cererea formulată de reclamant; a anulat Dispoziția nr._ din 1 iulie 2011 emisă de Primarul General al Municipiului București; a dispus restituirea în natură către reclamantul C. L.-M. a terenului de 144,27 mp, situat în București, . bis, Sectorul 3, identificat de către expertul topometrist, ing. Verigă C., prin Planul de situație anexă la raportul de expertiză de la fila nr. 269 din dosar, între reperele 1-2-3-4-5-1; a obligat pe Primarul General al Municipiului București, să emită o Dispoziție prin care să-l propună pe reclamant pentru acordarea despăgubirilor echivalente privind terenul de 148,73 mp, situat în M. București, . bis, Sectorul 3, imobil imposibil de restituit în natură, prin compensare prin puncte și să înainteze: Dispoziția, prezenta Sentință, Notificarea, precum și întreaga documentație aferentă, către Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor; a obligat pe Primarul General al Municipiului București la 2000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că imobilul din fosta . bis, sector 3, București, compus din teren și construcție, a fost dobândit de către autorii C. M. C. și G. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat sub nr. 8445/12.04.1922 și transcris sub nr.5815/1922 și prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat sub nr. 8029/30.03.1931 și transcris sub nr. 3852/1931.

Conform procesului-verbal de carte funciară nr._/1940 întocmit de Comisiunea pentru înființarea Cărților Funciare în București a fost înscris dreptul de proprietate al autorului C. M. C. cu privire la imobilul situat în București, ., „compus din teren în suprafață de 600 m.p și o casă cu parter, având 4 camere și dependințe."

Imobilul din fosta . bis, sector 3, București, compus din teren și construcție, a fost transmis prin succesiune legală, dezbătută conform certificatelor de moștenitori depuse la dosar, de la autorii C. M. C. și G., în cotă-indiviză către cei doi descendenți, tatălui reclamantului, C. D. și mătușa reclamantului, C. Ș..

Ulterior, o parte din teren, în suprafață de 413 m.p. și construcția aferentă au fost preluate de Stat, în baza Decretului nr. 478/10.12.1954, în urma donațiilor forțate efectuate de autorul său, C. D. și C. Ș., mătușa reclamantului, la data de 03.10.1975 și respectiv 11.11.1975.Ofertele de donații au fost acceptate prin Decizia nr. 1804/29.11.1975 emisă de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al municipiului București.

S-a constatat că o parte din terenul preluat de la autorii reclamantului, respectiv, suprafața de 120 mp căreia i s-a atribuit nr. 98A din ., i-a fost restituită autorului C. D. conform art. 36 alin. 5 din Legea nr. 18/1991, prin Ordinul Prefectului nr. 22 din 6 februarie 2003 și Titlul de proprietate nr._/3/10.02.2003 și i-a fost predată efectiv autorului C. D., prin Procesul-verbal de punere în posesie nr. 2184/28.02.2003.

Prin adresa nr. NC/7683/SG/14.05.2003, Prefectura Municipiului București i-a comunicat autorului C. D. că, potrivit art. 36, alin. 5 din Legea 18/1991, republicată, pot fi atribuite foștilor proprietari, „suprafețele de teren care nu sunt afectate de investiții ale statului și că suprafața de 120 mp i-a fost restituită, rămânând liberă în urma sistematizării zonei, însă pentru diferența de teren nerestituită, va beneficia de măsuri reparatoriu conform prevederilor Legii nr. 10/2001”.

În temeiul Legii 10/2001, autorul C. D., a formulat notificarea înregistrată la Primăria Municipiului București sub nr. 2438/2001, solicitând restituirea diferenței de teren în suprafață de 293 mp, din terenul de 413 mp donat forțat Statului, din imobilul situat la fosta adresă, . bis, sector 3, București, însă Notificarea nu a fost rezolvată până la decesul solicitantului survenit la data de 12.03.2006.

Reclamantul C. L. M. este unicul moștenitor legal al autorului său, C. D., decedat la data de 12.03.2006, astfel cum rezultă din Certificatul de moștenitor nr. 48/30.03.2006 eliberat de Biroul Notarial „Credo" din București, iar în temeiul art. 3 lit. a, rap. la art. 4 alin. 2 și 3 din Legea nr. 10/2001, este persoană îndreptățită să obțină măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001, pentru imobilul preluat abuziv și solicitat de către autorul său.

Așa cum s-a reținut mai sus și cum rezultă din ofertele de donație autentificate sub nr. 12.068 din 3 octombrie 1975, respectiv, nr. 8725 din 11 noiembrie 1975 și din Decizia nr. 1804/29 noiembrie 1975 (filele 26-31 din dosar), întregul teren, în suprafață de 413 m.p. și construcția aferentă au fost donate Statului, în baza Decretului nr. 478/10.12.1954, actul normativ fiind menționat expres, atât în oferta de donație, cât și în Decizia de acceptare a donației.

Conform art. 2 lit. c din Legea nr. 10/2001, intră în categoria imobilelor preluate abuziv, printre altele, imobilele donate Statului, în baza Decretului nr. 478/10.12.1954, astfel că în speță, este vorba despre o preluare abuzivă a imobilului de la cei doi coproprietari C. D. (tatăl reclamantului) și C. Ș. (mătușa reclamantului).

În temeiul art. 25 alin. 1 și 7 din Legea nr. 10/2001, prin Dispoziția nr._/01.07.2011 emisă de Primarul General al Municipiului București și comunicată reclamantului la data de 12.07.2011, a fost respinsă notificarea nr. 2438/2001 de restituire în natură, formulată de autorul C. D., ca fiind lipsită de obiect.

În motivarea dispoziției, s-a arătat că „terenul în suprafață de 120 mp i-a fost restituit în natură autorului C. D., prin titlul de proprietate nr._/2003 emis în baza Legii 18/1991 de către Prefectura Municipiului București, terenul în suprafață de 400 mp a fost vândut de autorul M. C. (bunicul reclamantului), conform Contractului de vânzare-cumpărare nr._/1946, astfel că reclamantul-moștenitor nu ar fi îndreptățit la alte măsuri reparatorii.

Conform contractului de vânzare-cumpărare nr._/1946, tribunalul a reținut că autorul M. C., zis M. C. C., le-a vândut cumpărătorilor V. Ș. G. și Ș. G. o suprafață de 400 mp din imobilul situat în fosta ., însă din act rezultă că suprafața vândută în 1946 a avut ca vecin în partea de Răsărit, „restul proprietății vânzătorului”, ceea ce înseamnă că autorul M. C. C. nu și-a vândut întregul imobil, din moment ce, după decesul acestuia, survenit la 1 martie 1969, moștenitorii C. D. și C. Ș., au moștenit, printre altele și terenul din . bis.

Cei doi moștenitori C. D. și C. Ș., au dobândit dreptul de proprietate prin moștenire, asupra terenului din . bis, fiind recunoscuți de către autorități ca proprietari, iar din ofertele de donație autentificate sub nr. 12.068 din 3 octombrie 1975, respectiv, nr. 8725 din 11 noiembrie 1975 și din Decizia nr.1804/29 noiembrie 1975, rezultă că întregul teren, în suprafață de 413 m.p. și construcția aferentă au fost donate Statului, în baza Decretului nr. 478/10.12.1954, astfel că însuși prin actul de preluare/acceptare a donației, autoritățile statului le-au recunoscut autorilor reclamantului, calitatea de coproprietari la preluarea abuzivă a imobilelor.

Conform art.24 alin.1 din Legea nr.10/2001, „în absența unor probe contrare, existența și după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate, prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive”, iar potrivit alin. 2 din același articol, „în aplicarea prevederilor alin. 1 și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive, este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar”.

Astfel, dacă în 1975, cei doi autori C. D. și C. Ș. au fost recunoscuți de către autorități drept proprietari ai imobilului donat, numai prin încălcarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 24 din Legea 10/2001, prin Dispoziția nr._/01.07.2011 Primarul General al Municipiului București a respins Notificarea nr. 2438/2001 de restituire în natură, formulată de autorul C. D., ca fiind lipsită de obiect, cu motivarea că autorul acestuia, M. C. C., ar fi vândut terenul în suprafață de 400 mp, conform Contractului de vânzare-cumpărare nr._/1946.

Dispoziția este nelegală și netemeinică, astfel că în temeiul art.26 alin.3 din Legea nr. 10/2001, s-a admis cererea reclamantului astfel cum a fost precizată la data de 3 septembrie 2013 și a fost anulată Dispoziția nr._ din 1 iulie 2011 emisă de Primarul General al Municipiului București, tribunalul apreciind că reclamantul-moștenitor este îndreptățit la măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001.

Așa cum s-a reținut mai sus, din proba cu expertiza tehnică judiciară de specialitate în topografie și cadastru întocmită de către expertul ing. Verigă C., tribunalul reține că a fost identificată suprafața S4bis de 144,27 mp, situat în București, . bis, Sectorul 3, din vechiul amplasament al autorului C. D., identificat de către expertul topometrist, ing. Verigă C., prin Planul de situație anexă la raportul de expertiză de la fila nr. 269 din dosar, între reperele 1-2-3-4-5-1 (dublu hașurat), care poate fi restituit în natură din vechiul amplasament, alături de cei 120 mp restituiți conform Legii nr. 18/1991prin Ordinul Prefectului nr. 22 din 6 februarie 2003 și Titlul de proprietate nr._/3/10.02.2003 și căruia i s-a atribuit nr. 98A din ..

Restul terenului, de 148,73 mp, situat în M. București, . bis, Sectorul 3, simplu hașurat pe Planul de situație, este imposibil de restituit în natură, fiind afectat de blocurile de locuințe 12 și 15 din zonă, de Punctul Termic ce deservește imobilele din zonă, alei de acces și alte edificii urbane de interes public local, iar prin expertiza tehnică judiciară, sau prin alte mijloace de probă nu s-a identificat și dovedit posibilitatea atribuirii altui teren în compensarea terenului, de 148,73 mp, situat în M. București, . bis, Sectorul 3, imposibil de restituit în natură.

Reținând incidenta art. 7 alin. 1 și 2 și a art. 10 alin.1 din Legea 10/2001, republicată, norme care consacră principiul restituirii în natură a suprafeței de teren liberă, s-a reținut că în mod nelegal și netemeinic, prin Dispoziția sa, Primarul General al Municipiului București a respins cererea de restituire în natură a suprafeței libere și de propunere pentru acordarea unor despăgubiri echivalente pentru suprafața imposibil de restituit în natură.

Tribunalul a apreciat că în speță este aplicabilă regula restituirii în natură, legat de suprafața S4bis de 144,27 mp, situată în București, . bis, Sectorul 3, din vechiul amplasament al autorului C. D., identificat de către expertul topometrist, ing. Verigă C., prin Planul de situație anexă la raportul de expertiză de la fila nr. 269 din dosar, între reperele 1-2-3-4-5-1.

În consecință, având în vedere și statuările Deciziei nr. XX/19 martie 2007 pronunțată de ÎCCJ în cadrul recursului în interesul legii, în interpretarea art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a admis cererea reclamantului-moștenitor C. L.-M. și a dispus restituirea în natură către acesta, a terenului de 144,27 mp, situat în București, . bis, Sectorul 3, identificat de către expertul topometrist, ing.Verigă C., prin Planul de situație anexă la raportul de expertiză de la fila nr.269 din dosar, între reperele 1-2-3-4-5-1.

Totodată, în aplicarea art.10 alin.10 din Legea nr.10/2001 și a art. 26 alin. 1 din Legea 10/2001, respectiv a art. 4, art. 1 alin. 2 din Legea nr. 165/2013, reținând că prin probele administrate în cauză, nu s-au identificat posibilități de compensare cu bunuri oferite în echivalent de entitatea investită cu soluționarea notificării, M. București, astfel că, referitor la terenul de 148,73 mp, situat în M. București, . bis, Sectorul 3, imobil imposibil de restituit în natură, instanța a constatat că reclamantul este îndreptățit la acordarea despăgubirilor echivalente privind terenul de 148,73 mp, situat în M. București, . bis, Sectorul 3, imobil imposibil de restituit în natură, prin compensare prin puncte.

În consecință, având în vedere și dispozițiile art. 21 din Legea nr. 165/2013, a fost obligat Primarul General al Municipiului București, să emită o dispoziție prin care să-l propună pe reclamant pentru acordarea despăgubirilor echivalente privind terenul de 148,73 mp, situat în M. București, . bis, Sectorul 3, imobil imposibil de restituit în natură, prin compensare prin puncte și să înainteze: dispoziția, prezenta sentință, notificarea, precum și întreaga documentație aferentă, către Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.

Conform art. 274 C.pr.Civilă, Primarul General al Municipiului București, a fost obligat la 2.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând onorariu pentru avocat și pentru expert.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul M. București prin Primarul General, solicitând modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivare, recurentul pârât arată că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a contestat dispoziția nr._/2011 emisă de Primarul General al Municipiului București, solicitând anularea dispoziției contestate, constatarea calității reclamantului de persoană îndreptățită la restituirea bunului în natură situat în . bis, sector 3, București, să fie obligat pârâtul la emiterea unei noi dispoziții prin care să dispună, în principal, restituirea în natură, iar în subsidiar restituirea prin echivalent bănesc a imobilului din fosta . bis, sector 3 ce formează obiectul notificării nr.2438/2001 formulata în baza Legii nr.10/2001.

Imobilul din . bis, sector 3, București compus din teren și construcție în suprafața de 413 mp și construcția aferentă au fost preluate de stat în baza Decretului nr.478/10.12.1954.

Prin ofertele de donație s-a specificat că se donează Statului cotele din imobilul mai sus menționat, format din teren în suprafața de 413 mp și construcția aflată pe acesta.

Prin Dispoziția nr._/01.07.2011 emisă de Primarul General, și comunicată reclamantului la data de 12.07.2011, a fost respinsă notificarea nr.2438/2001 de restituire în natură, formulată de autorul C. D., ca fiind lipsită de obiect.

În motivarea dispoziției s-a arătat că terenul în suprafața de 120 mp i-a fost restituit în natură autorului C. D., prin titlul de proprietate nr._/2003 emis în baza Legii nr.18/1991 de către Prefectura Municipiului București, iar terenul în suprafața de 400 mp a fost vândut de autorul M. C., în speță bunicul reclamantului, conform contractului de vânzare cumpărare nr._/1946, astfel că reclamantul moștenitor nu este îndreptățit la alte măsuri reparatorii.

Recurentul pârât apreciază ca fiind nefondate criticile aduse Dispoziției Primarului General, precum și actele depuse în susținerea notificării, întrucât în speță, prin aplicarea dispozițiilor Legii nr.10/2001, în mod legal s-a emis Dispoziția nr._/01.07.2011.

Intimatul contestator C. L. M. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, intimatul susține că niciuna din criticile aduse de recurent sentinței civile nr.1554/13.09.2013 nu se încadrează în prevederile art.304, pct.9 din C.proc.civ. aplicabil litigiului, întrucât, deși recurentul invocă nelegalitatea hotărârii recurate, acesta nu indică în concret norma/normele juridice pretins a fi fost încălcate sau aplicate greșit de Tribunalul București.

Apreciază căîn mod corect a decis Tribunalul București anularea dispoziției nr._/01.07.2011 a Primarului General al Municipiului București, constatând că este netemeinică, și că susținerile recurentului nu corespund realității, acesta aflându-se într-o vădită eroare, dar și într-o gravă confuzie cu privire la situația concretă și regimul juridic al terenului ce a format obiectul notificării nr.2438/2001 formulată de C. D., în temeiul Legii nr.10/2001. Sub acest aspect, intimatul reiterează împrejurarea că imobilul solicitat prin notificarea menționată nu a fost vândut de autorul său, M. C., prin actul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1946. Faptul că terenul ce a aparținut autorului intimatului nu a fost înstrăinat în anul 1946, ci a fost preluat abuziv de Stat în 1975 rezultă în mod incontestabil din întregul dosar administrativ al notificării, anexat în copie dosarului instanței,în special, din înscrisurile care atestă donarea forțată a imobilului către Stat, ulterior încheierii contractului nr._/1946 reținut de M. București, înscrisuri care se coroborează și cu mențiunile din istoricul de rol fiscal al imobilului (adresa nr._01 emisă DVITL-Primăria sector 3) situația juridică a imobilului (adresa nr._/_/15.11."2001 emisă de PMB), ca și istoricul de arteră poștală (adresa nr._/3564/05.08.2002 emisa de Primăria Municipiului București, fila 34 din dosarul de fond) depuse de intimat în scop probator, atât la dosarul administrativ, cât și la dosarul instanței.

În raport de aceste înscrisuri, este evident că, dacă autorul intimatului ar fi vândut imobilul litigios în anul 1946, cum în mod greșit a constatat recurentul-pârât prin dispoziția nr._/2011, Statul nu ar mai fi putut prelua același imobil în anul 1975. O dovadă suplimentară în acest sens, este și aceea că o parte din teren în suprafață de 120 mp i-a fost restituită de Prefectura Municipiului București, prin Ordinul Prefectului nr. 22/06.02.2003, în temeiul căruia s-a și emis Titlul de proprietate nr._/3/10.02.2003.

Intimatul subliniază că dreptul la restituirea integrală a imobilului i-a fost recunoscut într-o manieră explicită și de Prefectura Municipiului București, prin adresa nr. NC/7683/SG/14.05.2003, prin care i s-a comunicat că „pentru diferența de teren nerestituită, veți beneficia de măsuri reparatorii, conform prevederilor Legii nr.10/2001” (fila 39 din dosarul de fond).

Prin urmare, în mod corect a dispus prima instanță anularea dispoziției contestate în prezentul litigiu, pe care a apreciat-o ca fiind lipsită de fundament juridic.

Apreciază că dispoziția contestată este nelegală, întrucât refuzul autorității administrative de a retroceda intimatului terenul, îi încalcă acestuia dreptul de proprietate consfințit în mod expres prin art.1, alin.1 și 2, art.3, art. 4, alin, 2 și 4, art. 7, art. 9, art. 10, art. 21, art. 24, alin.1 și 2, art.26 din Legea nr.10/2001, republicată, art. l din Primul Protocol Adițional al Convenției Europene a Drepturilor Omului, art.44, alin.1-3 din Constituția României, precum și Normele metodologice corespondente din Legea nr. 10/2001.

Intimatul a probat calitatea de proprietar, prin depunerea actelor în baza cărora a dobândit imobilul în litigiu, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat sub nr.8445/12.04.1922 și transcris sub nr.5815/1922, contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat sub nr.8029/30.03.1931 și transcris sub nr. 3852/1931, procesul-verbal de carte funciară nr._/1940, înscrisuri anexate acțiunii introductive.

De altfel, inclusiv expertul Verigă C. desemnat de prima instanță a concluzionat că există identitate între terenul identificat și terenul ce a aparținut autorului reclamantului, astfel cum rezultă din actele de proprietate aflate la dosarul cauzei.

Apreciază că în mod corect a aplicat prima instanță Decizia ICCJ nr.XX/2007 și principiile de restituire consacrate în materia imobilelor preluate abuziv de Stat în perioada regimului comunist, dispunând retrocedarea în natură a terenului de 144.27 mp și restituirea prin echivalent a terenului de 148,73 mp, ce au format obiectul notificării nr. 2438/2001 formulate în baza Legii nr.10/2001.

Principiul prioritar aplicabil în materia imobilelor naționalizate este cel al restituirii în natură, astfel cum se prevede în mod expres și prin art.1, alin.1, art.7 alin.1, art.9 și art.10 din Legea nr.10/2001, restituirea în echivalent reprezentând doar o formă subsidiară de reparație, pentru situația în care nu mai este posibilă restituirea în natură.

Or, în urma măsurătorilor efectuate la fața locului de expertul Verigă C. s-a constatat că suprafața terenului ce a aparținut autorilor intimatului este de 393,03 m.p. expertul desemnat de prima instanță concluzionând că există posibilitatea reală și efectivă de restituire în natură a unei porțiuni de teren- parcelă delimitată de punctele 1,2,3,4,5,1 și care are o suprafață de 144,27 mp.-, aceasta fiind liberă de elemente de sistematizare, în sensul Legii nr.10/2001.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.308 alin.2 C.proc.civ. raportat la dispoz.art.1, 3, 4, 7, 9, 10, 21, 24, 26 din legea nr.10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art.1 din primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.44 din Constituția României, Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001.

Analizând legalitatea sentinței civile recurate prin prisma prevederilor legale incidente și a criticilor cu a căror analiza a fost legal investită, Curtea retine caracterul nefondat la recursului, pentru următoarele considerente:

Preliminar, în ceea ce privește normele de procedură aplicabile în prezenta cauză, Curtea reține că în raport de data sesizării cu acțiunea introductivă a Tribunalului București – 04.08.2011- prezenta cauză este supusă normelor înscrise în codul de procedură civilă de la 1865 (Codul de procedură civilă), conform dispozițiilor art.3 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă.

În ceea ce privește apărările formulate de intimat vizând nulitatea recursului, Curtea le apreciază ca nefondate.

Astfel, intimatul a invocat că deși recurentul își întemeiază criticile pe prevederile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, susținerile acestuia nu se încadrează în acest motiv de nelegalitate.

Potrivit art. 306 alin. 3 din Codul de procedură civilă, indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304. Tot astfel, potrivit art. 304 ¹din Codul de procedură civilă, aplicabil în cauză, potrivit art. XXVI din Legea nr. 202/2010: „Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele”.

Verificând din aceasta perspectivă, conținutul concret al susținerilor recurentului, Curtea constată că acestea, deși sunt eliptice vizează, modul de soluționare al contestației emise de recurent, potrivit prevederilor înscrise în art. 26 din Legea nr. 10/2001, din perspectiva manierei în care instanța de fond, a procedat la aprecierea calității reclamantului de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de legea specială, prin raportare la prevederile Legii nr. 10/2001, reținând o stare de fapt contrară celei avute în vedere la momentul emiterii dispoziției contestate.

În raport de aceste constatări, Curtea făcând aplicarea prevederilor art. 306 alin. 3 din Codul de procedură civilă, va respinge această apărare, urmând a proceda la analiza acestor critici, din perspectiva art. 304¹ din Codul de procedură civilă.

Procedând la analiza în concret a susținerilor recurentului, Curtea retine că acestea nu pot fi apreciate ca fiind fondate.

Astfel, așa cum rezultă din cuprinsul dispoziției contestate, recurentul a apreciat că notificarea nr. 2438/2001, formulată de autorul reclamantului - C. D.- în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care acesta din urmă a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul teren situat în București, . bis, Sector 3, este lipsită de obiect. Prin dispoziția contestată, recurentul a apreciat în esență că întrucât din întreaga suprafață deținută de autorii notificatorului, a fost înstrăinată o suprafață de 400 mp., prin actul de vânzare cumpărare nr._/1946, iar prin titlul de proprietate nr._/2003, emis în baza Legi nr. 18/1991, acestuia i-a fost restituită în natură suprafața de 120 mp., acesta nu poate fi considerat persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru imobilul solicitat prin notificare.

Deși recurentul susține în prezenta cale de atac validitatea raționamentului său, asupra stării de fapt a cauzei, la momentul emiterii dispoziției contestate, acesta nu a înțeles să formuleze critici concrete în referire la considerentele care au justificat soluția adoptată de instanța de fond.

În acest context, Curtea nu poate face abstracție de împrejurarea că aspectul esențial avut în vedere de către instanța de fond în ceea ce privește stabilirea calității reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, a fost reprezentat de reținerea în favoarea succesorului notificatorului a incidenței prezumției relative de proprietate consacrate prin art. 24 din această lege și a lipsei unor probe care să fie de natură a răsturna această prezumție.

Curtea are în vedere faptul că nefiind contestată statuarea instanței de fond în sensul că Legea nr. 10/2001 este pe deplin aplicabilă raporturilor juridice create între stat și proprietar prin preluarea imobilului ce face obiectul notificării, acest aspect nefiind, de altfel, contestat de către recurent, nici prin emiterea dispoziției contestate, nu se poate ignora modificarea adusă acestui act normativ prin Legea nr. 247/2005 în privința mijloacelor de probă a dreptului de proprietate de către persoana pretins îndreptățită la masuri reparatorii.

Astfel potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001 modificată: „în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. În aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar”.

Sintagma „acte doveditoare ale dreptului de proprietate" are, prin urmare, în accepțiunea legii de reparație, asemenea celorlalte acte normative cu un caracter asemănător, un conținut mai larg decât cel al noțiunii similare corespunzătoare dreptului comun în materie, reglementare ce se înscrie, asemenea ansamblului normelor actului normativ de reparație, în spiritul și finalitatea acestei legi. Ceea ce este important în accepțiunea legii speciale este de a se stabili dacă bunul solicitat s-a aflat în proprietatea persoanei îndreptățite.

Legiuitorul recunoaște, totodată, valoarea mențiunilor din actul normativ de preluare a imobilului de către stat, ca mijloc de probă relevant pentru existența și întinderea dreptului de proprietate la momentul preluării. Prezumția de proprietate, în favoarea persoanei individualizate în acel act normativ, operează însă doar în absența unor probe contrare, după cum se menționează explicit în art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Or, în cauză, deși recurentul a reținut existența unor astfel de probe contrare a făcut referire la contractul de vânzare cumpărare nr._/1946, convenție care atestă înstrăinarea unei suprafețe de 400 mp., situată în București, . - parte dintr-o suprafață mai mare deținută de autorii reclamantului (din moment ce în chiar acest contract de atestă că proprietatea înstrăinată se învecinează cu restul proprietății vânzătorului)- . de autorul intimatului M. C. conform actului de proprietate autentificat sub nr. 8029/1931 și transcris sub nr. 3852/1931 la Tribunalul Ilfov, secția Notariat.

Este real că prin această convenție, încheiată în anul 1946, autorul intimatului a înstrăinat o parte din terenul deținut la adresa din ., conform actului de proprietate autentificat sub nr. 8029/1931 și transcris sub nr. 3852/1931 la Tribunalul Ilfov, secția Notariat (cum rezultă din actul de vânzare anterior menționat încheiat în 1946). O atare constatare nu putea face abstracție de împrejurarea că același autor a dobândit împreună cu G. C., conform actului de vânzare autentificat sub nr. 8445/1922, de Tribunalul Ilfov, Secția Notariat și „locurile virane situate în București, Șoseaua M. B. nr. 135 fost 139”, că potrivit extrasului din Cartea funciară deschisă pentru imobilul din ., aceste loturi au fost inițial înglobate în proprietatea situată la această adresă, însă ulterior, în anul 1952, autorului acestuia, i-a fost deschis rol fiscal pentru imobilul din . bis, pentru o suprafață de teren de 413 mp. și construcție, suprafață pe care a transmis-o în mod cert, către succesorii săi, C. D. și C. Ș., de vreme ce aceștia din urmă au fost în măsură să emită ofertele de donație autentificate sub nr._/1975 și nr. 8725/1975. Curtea apreciază că în mod judicios a reținut instanța de fond că aceste oferte și acceptarea lor de către stat, prin Decizia nr. 1804/29.11.1975 emisă de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al municipiului București, în baza Decretului nr. 478/10.12.1954, nu fac decât să confirme calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru diferența dintre această suprafața și cea deja restituită acestuia în natură, prin Titlul de proprietate nr._/2003.

Este real că, în actul de vânzare autentificat sub nr. 8445/1922, de Tribunalul Ilfov, Secția Notariat nu se precizează suprafața de teren astfel dobândită de către autorii intimatului, că în actul autentificat sub nr. 8029/1931 și transcris sub nr. 3852/1931 la Tribunalul Ilfov, secția Notariat, suprafața este determinată ca fiind de aproximativ 400 mp., iar în extrasul de carte funciară, suprafața totală deținută de autorul intimatului a fost evidențiată ca fiind de 600 mp., însă această ultimă mențiune nu este una constitutivă de drepturi și nici nu instituie o prezumție absolută cu privire la suprafața de teren deținută în fapt de proprietarii înscriși, ea impunându-se a fi coroborată cu toate celelalte înscrisuri anexate la dosar. Or, atât certificatul de moștenitor nr. 14/1955 conexat cu nr. 345/1962, certificatul de moștenitor nr. 808/1976, cât și fișa tehnică a imobilului, întocmită la 05.06.1968, reactualizată în martie 1974, atestă că numiții C. D. si C. Ș. au deținut un imobil în . bis, alcătuit din construcție cu trei corpuri și teren în suprafața de 395 mp.( 413 mp., în rolul fiscal).

De asemenea, în raport de cele anterior reliefate, Curtea apreciază că în mod judicios, în verificarea incidenței prevederii înscrise în art. 24 din legea specială, tribunalul s-a raportat la momentul emiterii ofertelor de donație autentificate sub nr. 12.068 din 3 octombrie 1975, respectiv, nr. 8725 din 11 noiembrie 1975 și al Deciziei nr.1804/29 noiembrie 1975, dar și la acela al încheierii actului de vânzare nr._/1946.

Tot astfel, așa cum rezultă din cuprinsul sentinței civile nr. 7958/23.07.1955 pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului T. V., autorul reclamantului C. D. a avut, chiar la momentul pronunțării acestei hotărâri, domiciliul stabilit la adresa din . bis.

În raport de cele anterior reliefate, Curtea apreciază că reținerea de către tribunal a aspectului că în favoarea numiților C. D. și C. Ș., a operat prezumția de proprietate dedusă din ofertele de donație autentificate sub nr. 12.068 din 3 octombrie 1975, respectiv, nr. 8725 din 11 noiembrie 1975 și din Decizia nr.1804/29 noiembrie 1975, prin care întregul teren, în suprafață de 413 m.p. și construcția aferentă au fost donate Statului, în baza Decretului nr. 478/10.12.1954, este corectă, neputându-se concluziona asupra unei greșite aplicări în cauză a prevederii înscrise în art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Cum celelalte aspecte care au făcut obiect al analizei primei instanțe nu au fost contestate în prezenta cale de atac, având în vedere și considerentele anterior evocate, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

În aplicarea art. 316 din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 274 din Codul de procedură civilă, Curtea, în raport de soluția adoptată în recurs, va dispune, reținând culpa procesuală a recurentului, obligarea acesteia la plata către intimat a cheltuielilor de judecată în sumă de 1500 lei, reprezentând onorariul de avocat achitat de acesta din urmă, în calea de atac a recursului, conform chitanțelor nr. 396/04.09.2014 și nr. 390/12.08.2014 (filele 92-93 dosar recurs).

În acest sens, Curtea are în vedere faptul că în prezenta cale de atac, au fost acordate două termene de judecată, că apărătorul angajat de intimat în cauză a formulat întâmpinare și a reprezentat partea în recurs, la ambele termene, formulând concluzii asupra căii de atac, iar totalul onorariului de avocat solicitat nu este în mod vădit disproporționat, sub aspectul volumului de muncă prestată în concret în cauză și impus de circumstanțele speței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.1554/13.09.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul contestator C. L. M., ca nefondat.

Obligă recurentul la plata către intimat a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 11.12.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

M. A. I. D. M. I.

N.-G.

GREFIER

M. C.

Red.M.I.

Tehnored.M.I/B.I.

2 ex/05.01.2015

-------------------------------------------

T.B.- Secția a V-a – S.V.

#Judecator Mihai Negoescu Gandac

← Conflict de competenţă. Sentința nr. 69/2014. Curtea de Apel...		Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 1715/2014. Curtea... →

Legea 10/2001. Decizia nr. 1882/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Decizia nr. 1882/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI