Legea 10/2001. Decizia nr. 1099/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1099/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 42419/3/2012
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1099 R
Ședința publică din data de 19.06.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – MEDIAN ANCA-MIHAELA
JUDECĂTOR: G. D. M.
JUDECĂTOR: B. A. C.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva sentinței civile nr.2076/28.11.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. R., cauza având, ca obiect, „Legea nr.10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul recurentul pârât, prin motivele de recurs, precum și intimata reclamantă, prin întâmpinare, au solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus și văzând că ambele părți au solicitat judecata în lipsă, în conformitate cu disp. art.242 alin.2 C.pr.civ., Curtea constată recursul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 02.11.2011, reclamanta C. Rașela a chemat în judecată pe pârâtul M. București prin Primar General, solicitând instanței să dispună obligarea acestuia să emită o dispoziție conținând propunerea de retrocedare în echivalent a imobilului situat în București, .. 15A, sector 4, compus din 225 mp teren și o construcție având parter și 3 etaje.
În motivarea cererii, astfel cum a fost precizată la data de 12.03.2012, reclamanta a arătat că imobilul menționat a aparținut în cotă de ½ fraților Horovitz Moritz I. și Moritz Debora (tatăl și mătușa sa) astfel cum rezultă din procesul-verbal nr._/1940 întocmit de Comisia pentru înființarea cărților funciare București – trecând în proprietatea statului în baza Decretului nr. 224/1951.
Reclamanta a arătat că, potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 129/12.07.2001 și a certificatului de moștenitor nr. 39/24.10.2001 este succesoarea tatălui său cunoscut și sub numele Horovitz I. sau Herovitz I. potrivit declarațiilor de notorietate autentificate depuse la dosar, iar tatăl său este la rândul său moștenitor al surorii sale, Herovitz Frima Dvoira cunoscută și ca Horovitz Frima Dvoira, Herovitz Debora sau Horovitz Debora potrivit declarațiilor de notorietate autentificate depuse la dosar.
A mai precizat reclamanta că, în această calitate de moștenitor, în temeiul Legii nr. 10/2001, a formulat notificare înregistrată sub nr. 4780/2001, notificare pe care pârâta nu a înțeles să o soluționeze până în prezent prin emiterea unei dispoziții în cauză.
În aceste condiții, și-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, pe prevederile Deciziei nr. XX/19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție precum și pe prevederile art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar procesul-verbal ce atestă calitatea autorilor săi de proprietari ai imobilului în litigiu, certificatul de calitate de moștenitor și de moștenitor din care rezultă calitatea sa de persoană îndreptățită, declarațiile de notorietate autentificate pe aspectul dovezii numelui său și a autorilor săi și acte de stare civilă, relații privind istoricul de adresă poștală precum și situația juridică actuală a imobilului în litigiu precum și modalitatea de trecere a acestuia în proprietatea statului.
Totodată, instanța a dispus atașarea în cauză a dosarului administrativ formulat ca urmare a depunerii notificării de către reclamantă și a dispus la cererea acesteia și efectuarea unei expertize topo de identificare a imobilului în litigiu în raport de actul de proprietate depus de reclamantă la dosar.
Prinsentința civilă nr. 2076/28.11.2013, Tribunalul București – Secția a III-a Civilăa admis acțiunea precizată formulată de reclamanta C. Rașela, în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General și a obligat pârâtul să acorde reclamantei măsuri compensatorii în condițiile Legii nr. 165/2013 pentru imobilul situat în București, .. 15A, sector 4, compus din teren în suprafață de 225 mp și construcție (parter +3 etaje).
Pentru a hotărî astfel, examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că în raport de data formulării notificării 08.11.2001 adresată inițial Prefecturii Municipiului București, ulterior transmisă Municipiului București și data introducerii prezentei acțiuni, pârâtul M. București nu a înțeles să respecte termenul prevăzut de art. 25-26 din Legea nr. 10/2001, înlăuntrul căruia avea obligația să emită o dispoziție motivată de soluționare a acesteia, deși la dosar erau depuse toate actele necesare în dovedirea cererii formulate, astfel încât sub acest aspect cererea reclamantei a fost apreciată întemeiată, tribunalul având posibilitatea de a se pronunța prin hotărâre asupra fondului notificării, astfel cum prevăd dispozițiile Deciziei nr. XX/19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Astfel, în raport de actele depuse la dosar, tribunalul a constatat că în cauză reclamanta a făcut dovada cu procesul-verbal nr._/1940 privind înscrierea în Cartea Funciară că autorii săi, Horovitz Moritz I. și Moritz Debora, au dobândit proprietatea imobilului în litigiu situat la acea dată pe . (ulterior D. C. nr. 15A conform adresei privind istoricul de arteră și nr. poștal aflat la fila 60), imobilul fiind compus din 225 mp teren și construcție formată din parter și 3 etaje identificată și prin expertiza topo efectuată în cauză.
Cu certificatele de moștenitor depuse la dosar reclamanta a făcut dovada că este succesoarea autorilor săi, dobândind în acest mod calitatea de persoană îndreptățită la obținerea de măsuri reparatorii.
În ce privește preluarea imobilului de către stat, cu actele depuse la dosar, reclamanta a dovedit faptul că aceasta a fost una abuzivă, imobilul trecând în proprietatea statului în baza Decretului nr. 224/1951, iar potrivit adresei Primăriei Municipiului București – fila 75, rezultă că în prezent toate apartamentele care compun respectivul imobil au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995.
În aceste condiții, tribunalul a apreciat că potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001, reclamanta este îndreptățită la obținerea de măsuri compensatorii în condițiile Legii nr. 165/2013 pentru imobilul mai sus menționat compus potrivit actului de proprietate din teren în suprafață de 225 mp și construcție alcătuită din parter și 3 etaje.
Împotriva sentinței tribunaluluia declarat recurs pârâtul M. București prin Primarul General, care consideră greșită soluția instanței de fond, pentru următoarele motive:
Legiuitorul a stabilit prin art. 22 din Legea nr. 10/2001, că unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură sau de acordare de măsuri reparatorii.
Unitatea deținătoare este singura abilitată de legiuitor să emită decizie sau dispoziție de măsuri reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură.
Potrivit Legii nr. 165/2013 nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2007, deci unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii.
Conform art. 1 alin. 1 și 2, art. 4, art. 16 și art. 50 lit. b din Legea nr. 165/2013, arată recurentul-pârât, urmează a fi obligat să emită dispoziția, în sensul art. 1 alin. 2, respectiv compensarea prin puncte pentru imobilul în litigiu.
Prin art. 4 al Legii nr. 165/2013, se arată în mod expres că această lege este aplicabilă și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor de judecată la data intrării în vigoare a prezentei legi, respectiv 16.05.2013.
Art. 50 lit. b menționează expres faptul că „orice dispoziție referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaționale de evaluare și măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare se abrogă.”
Prin dispozițiile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, entitățile investite de lege cu obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001 republicată cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora după cum urmează:
a) în termen de 12 luni, entitățile investite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;
b) în termen de 24 luni, entitățile investite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5000 de cereri;
c) în termen de 36 luni, entitățile investite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.
2) termenele prevăzute la alin. 1 curg de la data de 1 ianuarie 2014.
Recurentul constată că pentru soluționarea notificării, s-a instituit un nou termen în sarcina unității deținătoare, altul decât cel stabilit prin art. 25.1 din Legea nr. 10/2001, mai mult, prin art. 32.1 din Legea nr. 165/2013 se instituie un termen de decădere în procedura administrativă de 90 zile în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile investite de lege.
În consecință, câtă vreme analiza notificărilor întemeiate pe Legea nr. 10/2001 se face din perspectiva unui nou act normativ privind măsurile reparatorii pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, respectiv Legea nr. 165/2013 începând cu data de 1 ianuarie 2014.
Mai mult, prin dispoziția art. 4 din Legea nr. 165/2013, dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse în termen legal, la entitățile investite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a acestei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii pilot din 12 octombrie 2010 pronunțată în cauza M. A. împotriva României, la data intrării în vigoare a acestei legi.
Astfel, recurentul-pârât apreciază că dreptul persoanelor care se consideră îndreptățite la măsuri reparatorii în soluționarea notificărilor nu s-a născut.
Mai mult decât atât, prin raportare la dispozițiile art. 33 alin. 4 „cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. 1, respectiv entitățile investite cu soluționarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001.”
Față de textul de lege invocat, recurentul-pârât consideră că nu poate fi obligat la soluționarea dosarului reclamantei, câtă vreme legiuitorul a stabilit ca rezolvarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, să se facă în ordinea depunerii acestora.
Pentru aceste motive, recurentul-pârât solicită admiterea recursului și modificarea deciziei recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate și în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
În primul motiv de recurs, se invocă faptul că potrivit Legii nr. 165/2013, nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2007, astfel că unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată sa emită dispoziție cu propunere de acordare a masurilor reparatorii, în condițiile acestei legii.
Într-adevăr, conform dispozițiilor art. 1 alin. 2 din Legea nr. 165/16.05.2013, în situația în care nu mai este posibilă restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă, este compensarea prin puncte prevăzută în capitolul III.
Prin art. 4 din Legea nr. 165/2013, se prevede că dispozițiile acestei legi se aplică cererilor formulate și depuse în termen legal, la entitățile investite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii pilot din 12 octombrie 2010.
Curtea apreciază că în speță, instanța de fond a respectat prevederile legale existente la data pronunțării soluției.
Nu se poate considera că noile dispoziții legale impun modificarea hotărârii aflate în analiză. Recurentul - pârât M. București a fost obligat să emită dispoziție cu propunere de acordare a „măsurilor reparatorii prin echivalent”, fără a fi specificată categoria acestora. Față de vechea reglementare, sintagma este reluată și în Legea nr. 165/2013, care în art. 1 alin. 2 preciza expres la data pronunțării instanței de fond, că singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă, este compensarea prin puncte, prevăzută la capitolul III. Or, acesta din urmă reglementează procedura administrativă ce urmează emiterii dispoziției cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent și care evident că în prezent, nu poate fi dispusă și executată, decât în modalitatea de compensare prin puncte, modalitate ce a rămas a fi stabilită de către Comisia Națională conform art. 21 din Legea nr. 165/2013.
Ca atare, dispoziția primei instanțe – în forma în care a fost elaborată, cu privire la obligația emiterii dispoziției conținând propunere de acordare a masurilor reparatorii – corespunde și noilor prevederi legale, cuprinse în Legea nr. 165/2013.
Asupra prematurității formulării acțiunii, invocată de către recurentul-pârât:
Judecata are ca obiect obligarea pârâtului la emiterea dispoziției de restituire a unui imobil, în baza Legii nr.10/2001 (privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989), obligație asupra căreia pârâtul a fost notificat încă de la . legii.
Se susține că modificarea de dată recentă, intervenită cu art. 33 din Legea nr.165/2013 (privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv în perioada regimului comunist în Romania) în sensul instituirii unor noi termene de soluționare a notificărilor, atrage prematuritatea chemării în judecată.
Susținerea recurentului este greșită.
Prematuritatea apare ca o excepție de fond ( în legătură cu o condiție de exercițiu a acțiunii), peremptorie (tinde la respingerea acțiunii) și absolută (normele care reglementează condițiile de exercițiu ale acțiunii au caracter imperativ), find posibilă analiza acesteia direct în calea de atac.
Prematuritatea este sancțiunea pentru lipsa condiției de exercițiu a acțiunii civile, ce impune ca dreptul să fie actual. Aceasta înseamnă că dreptul nu trebuie să fie supus unui termen sau condiții suspensive, ci să fie corespunzător unei obligații exigibile.
Analizând termenele reglementate de dispozițiile art. 33 din Legea nr. 165/2013, la care se face referire pentru invocarea prematurității cererii de chemare în judecată, Curtea constată în prealabil, că acestea sunt incluse în Capitolul IV al legii, intitulat “Măsuri privind urgentarea soluționării cererilor de retrocedare”. Se reține că însăși titulatura Legii nr. 165/2013 face referire la măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, fiind concepută așadar, pentru evitarea tergiversarea acestuia. În acest context, interpretarea recurentului este una distorsionată de la scopul pentru care a fost edictată norma legală de dată recentă.
În plus, întrucât Legea nr.10/2001 și Legea nr. 165/2013 sunt legi reparatorii, dispozițiile acestora se interpretează în favoarea persoanei îndreptățite la măsuri reparatorii și potrivit principiului constituțional al protejării și garantării dreptului de proprietate.
Termenele reglementate de dispozițiile art. 33 din Legea nr. 165/2013 nu au caracter suspensiv, care să afecteze dreptul la acțiune al reclamantului, nici nu au natura juridică a unor termene prohibitive, dilatorii, înăuntrul cărora legea să interzică introducerea cererii de chemare în judecată.
Totodată, se reține că acestea nu sunt termene procedurale, înăuntrul cărora trebuie îndeplinit sau, după caz, este oprit să se săvârșească un act de procedură (în speță, introducerea cererii de chemare în judecată), ci sunt termene de natură administrativă, înăuntrul cărora entitatea investită cu soluționarea unei notificări, este obligată să soluționeze în faza administrativă.
Ca atare, natura juridică a termenelor în discuție, este administrativă, iar nu de procedură judiciară, prohibitive, astfel încât nu impun sancționarea reclamantului. Ele au fost instituite dimpotrivă, pentru a sancționa nerespectarea lor de către entitățile investite cu soluționarea notificărilor, în conformitate cu dispozițiile art. 36 lit. h) din lege.
Față de aceste considerente, Curtea în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul formulat de recurentul-pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 2076/28.11.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. R..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.06.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. A. M. G. D. M. B. A.
C.
GREFIER,
M. D.
Red. BAC
Tehnored. BAC/PS 2 ex.
Jud. fond: M. P.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Evacuare. Decizia nr. 1418/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
