Legea 10/2001. Decizia nr. 1100/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1100/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 48133/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1100 R
Ședința publică din data de 19.06.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE – MEDIAN ANCA-MIHAELA
JUDECĂTOR: G. D. M.
JUDECĂTOR: B. A. C.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenții reclamanți M. S. și M. C., M. A. R. – moștenitori ai recurentului M. V. – decedat pe parcursul procesului, împotriva sentinței civile nr.1799/18.10.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, cauza având, ca obiect, „Legea nr.10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenții reclamanți prin avocat N. C., care depune la dosar împuternicire avocațială, lipsind intimatul pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurenților reclamanți depune la dosar copia deciziei Curții Constituționale nr.210/2014.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul recurenților reclamanți solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că instanța de fond în mod greșit a constatat că acțiunea este prematură, întrucât legea nu retroactivează, iar dispozițiile art.4 teza a II-a din Legea nr.165/2013 nu se aplică acțiunilor introduse înainte de . acestei legi.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de fata, constata următoarele :
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 19.06.2012, sub nr._/302/2012, reclamanții M. V. și M. S. au chemat în judecată pe pârâtul M. București,prin Primar General, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, în principal, să dispună obligarea acestuia la restituirea în natură a garsonierei nr.13 situată în București, ., fost ., sector 5 iar în subsidiar, obligarea acestuia la emiterea unei dispoziții prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc asupra cererii cu care a fost notificată în situația în care restituirea in natură nu este posibilă; precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate prezentul proces.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că imobilul menționat a aparținut autorilor lor și a trecut abuziv în proprietatea statului. De asemenea au arătat că au formulat notificare în baza legii 10/2001, însă pârâta nu și-a îndeplinit obligatia prevăzută de disp.art.25 alin.1 din lege.
In drept, au fost invocate disp.art.21-27 din legea nr.10/2001, art.1 și următoarele din Titlu VII din legea nr.247/2005 modificată, art.112 și următoarele C.p.c, art.1 alin.1 din Protocolul nr.1 la Conventia Europeană a Drepturilor Omului.
Prin sentința civila nr.9214/20.11.2012, pronunțata de Judecătoria Sectorului 5 București, a fost admisa excepția necompetentei materiale si a fost declinata competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului București, pe rolul căruia cauza a fost înregistrata la data de 13.12.2012, sub nr._ .
În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri și expertiza tehnica specialitatea construcții.
Prin sentința civilă nr. 1799/18.10.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă,s-a admis excepția prematuritatii, s-a respins cererea formulata de reclamanții M. V. si M. S., în contradictoriu cu paratul M. București, reprezentat prin Primarul General, ca prematur formulata.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantii au formulat notificarile nr. 3408/13.01.2001, nr. 884/12.02.2002 si 883/12.02.2002, in baza Legii nr. 10/2001, prin intermediul Biroului Executorilor Judecatoresti S. si N., inregistrate la Primaria Municipiului Bucuresti sub nr._/2001 si nr._/2002, prin care au solicitat restituirea in natura sau in echivalent a imobilului situat in Bucuresti, Piata M. Kogalniceanu, nr. 6 ( fost .. 61), sector 5, compus din teren si constructie.
Prin dispozitiile art. 33 din Legea nr. 165/2013, privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in Romania, s-au instituit, pentru enitatile investite cu solutionarea notificarilor, noi termene in care acestea au obligatia de a solutiona cererile formulate in temeiul Legii nr. 10/2001, inregistrate si nesolutionate pana la data intrarii in vigoare a legii, respectiv: un termen de 12 luni pentru entitatile investite de lege care mai au de solutionat un numar de pana la_ de cereri, un termen de 24 de luni pentru entitatile investite de lege care mai au de solutionat un numar intre 2500- 5000 de cereri si un termen de 36 de luni pentru entitatile investite de lege care mai au de solutionat un numat de peste 5000 de cereri. Aceste termene vor incepe sa curga, conform art. 33 alin. 2 din Legea nr. 165/2013, de la data de 01.01.2014.
Potrivit disp. art. 35 alin.2 din Legea nr. 165/2013, persoana indreptatita poate sesiza instanta judecatoreasca competenta (respectiv, sectia civila a tribunalului in a carui circumscriptie se afla sediul entitatii) numai daca entitatea investita de lege nu emite decizia in termenele prevazute de lege pentru solutionarea cererilor si numai dupa trecere unui termen de 6 luni de la expirarea acestor termene.
Mai trebuie precizat ca, in temeiul art. 4 din acelasi act normativ, prevederile Legii nr. 165/2013, sunt de imediata aplicare, intrucat se aplica notificarilor nesolutionate pana la data intrarii in vigoare a legii ( 21.05.2013), precum si cauzelor in materia restituirii imobilelor preluate in mod abuziv aflate pe rolul instantelor judecatoresti sau cauzelor aflate pe rolul Curtii Europene a Drepturilor Omului, suspendate in baza Hotararii- pilot din data de 12.10.2012, pronuntata in cauza M. A. si altii impotriva Romaniei.
Asadar, prin Legea nr. 165/2013, care a avut ca obiectiv stabilirea unor reguli de procedura clare si simplificate in ceea ce priveste procedura administrativa, in materia restituirii imobilelor preluate abuziv, s-au acordat entitatilor investite noi termene pentru solutionarea notificarilor, sesizarea instantei putandu-se face numai dupa 6 luni de la expirarea acestor termene.
Pe de alta parte, prin decizia nr. XX din 19 martie 2007, pronuntata de Inalta Curte de Casatie- Sectiile Unite in solutionarea unui recurs in interesul legii, s-a decis, cu privire la aplicarea art. 26 alin.3 din Legea nr. 10/2001, ca instanta de judecata este competenta sa solutioneze pe fond nu numai contestatia formulata impotriva deciziei/dispozitiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea in natura a imobilelor preluate in mod abuziv, ci si actiunea persoanei indreptatite in cazul refuzului nejustificat al entitatii detinatoare de a raspunde la notificarea partii interesate. Astfel, Inalta Curte de Casatie si Justitie a apreciat ca lipsa raspunsului entitatii investite cu solutionarea notificarii echivaleaza cu refuzul restituirii imobilului, iar un astfel de refuz nu poate ramane necenzurat. Or, in conditiile in care entitatilor investite cu solutionarea notificarilor li s-au acordat prin Legea nr. 165/2013 noi termene inauntrul carora sa procedeze la analiza acestora si sa se pronunte prin decizie sau dispozitie motivata asupra cererilor de restituire a imobilelor preluate abuziv, disp. art. 26 alin.3 din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost interpretate prin decizia nr. XX/2007, nu mai pot constitui temeiul pentru ca instantele de judecata sa solutioneze pe fond cererile de restituire in natura, deoarece nu se mai poate vorbi de un refuz nejustificat al entitatii investite.
In cauza M. A. si altii impotriva Romaniei ( hotararea din 12 octombrie 2010), Curtea Europeana a Drepturilor Omului, constantand ineficienta mecanismului de restituire sau de despagubire existent la nivel national, a precizat ca “ refacerea totala a legislatiei, care sa conduca la reguli de procedura clare si simplificate, ar face sistemul de despagubire mai previzibil in aplicarea sa, spre deosebire de sistemul actual, ale carui prevederi sunt dispersate in mai multe legi, ordonante. Plafonarea despagubirilor si esalonarea lor pe o perioada mai lunga”, stabilirea unor termene administrative constrangatoare, ar constitui “masuri capabile sa pastreze justul echilibru intre interesele fostilor proprietari si interesul general al colectivitatii”.
Instanta a apreciat ca, prin aplicarea prevederilor Legii nr. 165/2013 si cauzelor aflate in curs de judecata, nu se incalca principiul neretroactivitatii legii, prevăzut de art. 15 alin.2 din Constituția României, deoarece este vorba de situații juridice in curs de constituire, dreptul de a obține masurile reparatorii prevăzute de lege fiind supus evaluării judiciare, astfel ca intra sub incidenta noului act normativ.
Întrucât termenul prevăzut de art. 35 alin.2 din Legea nr. 165/2013 nu a expirat, instanța a constatat că excepția în discuție este întemeiata și pe cale de consecința a respins cererea, ca prematur formulata.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanți M. S. și M. C., M. A. R..
În motivarea recursului, recurenții au arătat că hotărârea recurată este nelegală fiind dată cu încălcarea prevederilor Legii nr. 165/2013.
Dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 nu îndreptățesc instanțele de judecată să respingă acțiunile directe introduse înainte de . legii, pe motiv că ar fi „prematur formulate”.
Acțiunea de față a fost introdusă înainte de . legii nr. 165/2013, în conformitate cu dispozițiile legii nr. 10/2001 și ale deciziei nr.XX/2008 pronunțată în interesul legii de ÎCCJ care a recunoscut instanțelor de judecată competența de a soluționa pe fond notificarea persoanei pretins îndreptățită în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Decizia menționată este obligatorie, iar până în prezent nu a fost desființată, ceea ce înseamnă că acțiunile existente pe rolul instanțelor chiar și după adoptarea Legii nr. 165/2013 trebuie judecate și soluționate pe fond conform principiului tempus regit actum.
Termenele prevăzute de art. 33 din Legea nr. 165/2013 reprezintă o modalitate de a tergiversa soluționarea notificărilor cu încă 3 ani, pe lângă cei 12 de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
La data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 reclamanții aveau speranța legitimă de redobândire a imobilului în natură, iar modificarea legislativă constituie o ingerință în dreptul de proprietate al acestora din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În respectarea exigențelor impuse de art. 6 și 13 din Convenție și art. 21 din Constituția României, este consacrat imperativ dreptul oricărei persoane de a se adresa efectiv justiției pentru a hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.
Jurisprudența CEDO a statuat că trebuie să se mențină un just echilibru între exigențele interesului general al comunității și imperativele de apărare a drepturilor fundamentale ale omului, or acesta nu se poate realiza prin respingerea unei acțiuni în revendicare ca formulată prematur după 12 ani în care reclamanții au inițiat toate demersurile judiciare posibile.
În consecință recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Prin încheierea din data de 24.04.2014, Curtea a dispus introducerea în cauză în calitate de recurenți – reclamanți a moștenitorilor defunctului M. V., respectiv M. C. și M. A. R..
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor expuse mai sus, Curtea constată că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Prin decizia nr. 88/2014 publicată în Monitorul Oficial nr. 281/16.04.2014, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013, reținând că acestea sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii, cum este și cazul în speță. În motivarea deciziei menționate, Curtea Constituțională a reținut, printre altele, că în cauzele ce au determinat ridicarea excepției de neconstituționalitate, cererile de chemare în judecată au fost introduse înainte de . Legii nr. 165/2013, acestea aflându-se pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a acestui act normativ. Ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în aceste cauze a fost ridicată problema incidenței dispozițiilor art. 33, respectiv neepuizarea termenelor prevăzute de aceste dispoziții, cu consecința respingerii cauzelor ca "devenite premature". Dispozițiile art. 33 din Legea nr. 165/2013 instituie anumite termene procedurale de soluționare a cererilor de către entitățile învestite de lege cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv, termene care încep să curgă de la data de 1 ianuarie 2014 și înăuntrul cărora persoanele îndreptățite nu pot formula cereri în instanță.
Curtea a observat că pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime, orice persoană se poate adresa justiției prin sesizarea instanței competente cu o cerere de chemare în judecată. Astfel, excepția prematurității acțiunii este acea excepție procesuală prin care se invocă faptul că dreptul subiectiv nu este încă actual. În acest context, Curtea a reținut că prematuritatea este o sancțiune procedurală ce intervine atât pentru neparcurgerea unei proceduri prealabile obligatorii, cât și pentru încălcarea unui termen dilatoriu sau prohibitiv. Astfel, prematuritatea unei acțiuni se transpune într-o condiționare a exercițiului dreptului la acțiune sub aspect suspensiv sau într-o afectare a dreptului procesual de un termen cu caracter suspensiv. Așadar, prematuritatea unei acțiuni în justiție impune o analiză a condițiilor în care procedura judiciară trebuia demarată, condiții care sunt prevăzute de legea în vigoare la momentul introducerii cererii de chemare în judecată. În consecință, Curtea a constatat că prematuritatea nu poate rezulta dintr-o normă procesual civilă posterioară introducerii cererii de chemare în judecată.
Plecând de la aceste constatări, Curtea a observat că, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, "în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare [], unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură". Așa fiind, Curtea a constatat că, la momentul introducerii cererilor de chemare în judecată, moment anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, persoanele îndreptățite aveau un drept subiectiv actual, care, din punct de vedere procedural, nu era grevat decât de obligația respectării termenului de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Astfel, dispozițiile art. 4, coroborate cu cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, din care rezultă că dispozițiile care instituie noile termene de soluționare a cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001 se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, nu fac decât să stabilească o condiție de exercitare a accesului la justiție, care la momentul introducerii cererii de chemare în judecată nu exista. Cu alte cuvinte, o atare ipoteză nu ține seama de faptul că cererea de chemare în judecată trebuie să respecte condițiile de formă și de fond care sunt reglementate de actele normative în vigoare de la momentul introducerii ei. Prin urmare, nu se recunosc efectele consumate ale raporturilor juridice născute în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, în privința condițiilor de exercitare a dreptului la acțiune.
Având în vedere cele reținute, Curtea a constatat că dispozițiile art. 4 teza a doua, care pot fi interpretate în sensul că art. 33 din Legea nr. 165/2013 se aplică "cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor", conferă noilor norme procedurale efecte retroactive, ceea ce contravine prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție. Curtea a constatat că aplicarea retroactivă a dispozițiilor criticate este de natură să rupă echilibrul procesual, cu consecința încălcării dreptului la un proces echitabil, sub aspectul egalității armelor în procesul civil, drept consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituție. Curtea a reținut că principiul liberului acces la justiție oferă oricărei persoane dreptul de a accede la instanța judecătorească în vederea apărării drepturilor sale. Așa cum s-a subliniat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, simpla sa consacrare legală, chiar și la nivelul suprem, prin Constituție, nu este de natură a asigura și o eficacitate reală a acestuia, atât timp cât, în practică, exercitarea sa întâmpină obstacole. Accesul la justiție trebuie să fie asigurat, în consecință, în mod efectiv și eficace (a se vedea Decizia nr. 670 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 16 iunie 2011). De asemenea, Curtea a observat că principiul constituțional instituit de art. 21 privind accesul liber la justiție se referă la posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct și nemijlocit instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept. Curtea a apreciat că principiul accesului liber la justiție implică și adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, care să cuprindă cu precizie condițiile și termenele în care justițiabilii își pot exercita drepturile lor procesuale. Curtea a observat că dreptul de acces liber la justiție nu se limitează doar la posibilitatea introducerii unei cereri de chemare în judecată, ci include și dreptul de a beneficia de judecarea și tranșarea pe fond a litigiului existent în fața unei instanțe. Or, în cauzele deduse controlului de constituționalitate, Curtea a reținut că, prin aplicarea retroactivă a termenelor procedurale prevăzute de art. 33 din Legea nr. 165/2013 se aduce atingere dreptului de acces liber la justiție al persoanelor îndreptățite la măsurile consacrate prin legile reparatorii, drept de care aceste persoane beneficiază de la momentul învestirii instanței de judecată până la soluționarea definitivă a cauzei. Efectul juridic al soluțiilor pronunțate de instanțele judecătorești, în sensul respingerii acțiunilor menționate ca "devenite premature", constituie o evidentă încălcare a liberului acces la justiție și, prin urmare, o nesocotire a dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (2) potrivit cărora "Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept". Astfel, Curtea a reținut că introducerea în cadrul unui proces în curs a unui impediment care tinde să nege dreptul de acces liber la justiție al persoanei interesate încalcă prevederile art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție. În consecință, Curtea a constatat că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii, respectiv 20 mai 2013.
Având în vedere decizia Curții Constituționale menționată mai sus, Curtea constată că în mod greșit prima instanță a admis excepția prematurității, interpretarea dată în speță dispozițiilor art. 33 prin raportare la art. 4 teza a II din Legea 165/2013 fiind contrară normelor constituționale evocate, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1 și 5 raportat la art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, se impune admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății la aceeași instanță.
Văzând și disp. art. 377 alin. 2 pct. 4 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenții reclamanți M. S. și M. C., M. A. R. – moștenitori ai recurentului M. V. – decedat pe parcursul procesului, împotriva sentinței civile nr.1799/18.10.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,19.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. A. M. G. D. M. B. A. C.
GREFIER
M. D.
Red/Tehnored M.A.M.
Tehnored. T.I./2 ex
Jud. fond: S. V.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 724/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 265/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
