Revendicare imobiliară. Decizia nr. 299/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 299/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-02-2014 în dosarul nr. 11701/299/2009
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 299 R
Ședința publică din data de 13.02.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – MEDIAN ANCA-MIHAELA
JUDECĂTOR: S. G.
JUDECĂTOR: G. D. M.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta reclamantă A. E. T. împotriva deciziei civile nr. 1042A/01.11.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți M. SĂNĂTĂȚII, M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, M. FINANȚELOR PUBLICE, S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE, cauza având, ca obiect, „anulare act – constatare nulitate absolută titlu și revendicare imobiliară”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta reclamantă, reprezentată de avocat V. M., cu împuternicire avocațială la fila 19, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul recurentei reclamante solicită admiterea recursului, modificarea, în parte, a deciziei, respingerea apelurilor declarate de Ministerul Finanțelor Publice, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și M. București iar, pe fond, admiterea acțiunii reclamantei cu cheltuieli de judecată.
În susținerea recursului, întemeiat pe disp. art. 304 pct. 9 C.pr.civ., apărătorul recurentei reclamante arată că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea disp. art. 480-481 C.civ. și ale decretului nr. 134/1949 privind naționalizarea farmaciilor, ale disp. art.10 și art.16 din Constituția României de la 1948, în vigoare la data naționalizării, precum și ale art. 6 din CEDO și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1. Astfel, arată că instanța de apel a admis apelul Ministerului Finanțelor Publice pe considerentul că reclamanta nu se putea adresa instanței de judecată pentru a solicita constatarea nulității titlului statului, deși încă de la instanța de fond s-au depus dovezi că imobilul a fost trecut fără titlu din proprietatea autorului reclamantei în proprietatea statului.
Apreciază că reclamanta are interes în promovarea acestei acțiuni, deoarece dacă nu s-au respectat dispozițiile legale în vigoare la acel moment, înseamnă că imobilul nu a ieșit niciodată din patrimoniul autorului reclamantei. În acest sens, a făcut dovada că la data la care farmacia a fost preluată de către M. Sănătății nu s-a întocmit un bilanț, nu s-a făcut un proces-verbal de preluare, astfel încât autorul reclamantei nu a primit niciodată despăgubiri.
Pentru aceste motive, apărătorul recurentei reclamante solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, solicitând să se dea eficiență disp. CEDO și Protocolului adițional nr.1, în sensul că în măsura în care o lege internă este contrară acestora, trebuie să aibă prioritate dispozițiile CEDO. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea din data de 06.05.2009, precizată la data de 30.09.2009, înregistrată la Judecătoria sectorului 1 București, sub nr._, reclamanta A. E. T. a chemat în judecată pârâții M. București prin Primarul General și M. Sănătății solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate nulitatea absolută a titlului statului asupra imobilului situat în București, . A, parter, . prăvălie, care a avut destinația de farmacie, subsol și wc, respectiv să oblige pârâtele ca, în urma comparării titlurilor, să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei, imobilul menționat sau, în subsidiar, pentru ipoteza în care imobilul nu se mai află în patrimoniul acestora, să fie obligate pârâtele la restituirea contravalorii actuale de circulație a imobilului, ca efect al constatării nulității absolute a titlului statului, care are drept consecință, repunerea părților în situația anterioară.
Prin încheierea de la termenul din 06.06.2011 pronunțată în dosarul nr._/299/2010 al Judecătoriei sectorului 1 București s-a admis excepția de conexitate și s-a dispus conexarea cauzei respective la dosarul de față nr._ având în vedere că cele două dosare au același obiect și aceeași cauză, diferite fiind anumite părți.
Urmare a conexării celor două dosare, au dobândit calitatea de pârâte, alături de pârâții inițiali, și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, respectiv Ministerul Finanțelor Publice.
Prin sentința civilă nr._/09.08.2012, pronunțată de către Judecătoria sectorului 1 București în dosarul nr._ s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active, s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. București prin Primarul General, s-a admis în parte cererea reclamantei, s-a constatat nelegala preluare a imobilului din București . A, parter, . stat, au fost obligați pârâții să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul din București, ., parter, . fost obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 1042/01.11.2013, pronunțată de Tribunalul București- Secția a III-a Civilă s-a respins ca nefondat apelul formulat de M. Sănătății, au fost admise apelurile formulate de reclamanții S. român prin Ministerul Finanțelor Publice și M. București prin Primarul General, a fost schimbată în parte sentința atacată și a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. E. T. împotriva pârâților M. București prin Primarul General, M. Sănătății, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice.
În motivarea deciziei s-au reținut, în esență, următoarele:
Spațiul revendicat de către reclamantă aparține actualmente numitei Cadaru Ș., aceasta cumpărându-l în baza Legii nr. 550/2002 prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 663/01.04.2004. Imobilul vândut de către stat a fost naționalizat prin Decretul nr. 134/1949, fiind în administrarea Ministerului Sănătății, imediat după preluare, deoarece avea destinația de farmacie. Ultimul aspect menționat constituind și motivul pentru care tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a Ministerului Sănătății.
Tribunalul a constatat că, deși imobilului preluat abuziv de către stat îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamanta nu a dovedit că ar fi depus notificarea prevăzută de Legea nr. 10/2001, astfel că, în condițiile în care nu s-a anulat titlul actualului proprietar, revendicarea pe dreptul comun nu poate fi admisă, așa cum rezultă din cele statuate prin decizia în interesul legii nr. 33/2008.
În privința Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice și a Ministerului Finanțelor Publice s-a reținut că în fața primei instanțe acești pârâți nu au depus întâmpinare și nu au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, astfel că, față de dispozițiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 și față de limitele judecății în apel au calitate procesuală pasivă.
Împotriva deciziei din apel a declarat recurs reclamanta.
În motivarea recursului, s-a susținut că hotărârea tribunalului a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul nr. I din C.E.D.O, deoarece nu s-a soluționat capătul de cerere, având ca obiect constatarea nulității titlului statului, care a fost considerat în mod nejustificat accesoriu.
Recurenta consideră că titlul ei de proprietate era mai bine caracterizat și că dispozițiile art. 480 și art. 481 cod civil justificau soluția primei instanțe de admitere a acțiunii.
În opinia recurentei, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a celor statuate prin decizia în interesul legii nr. 33/2008, deoarece principiul specialia generalibus derogant nu trebuie interpretat în sensul că legea specială ar trebui aplicată chiar atunci când contravine Convenției Europene a Drepturilor Omului. Sub acest aspect, reclamanta consideră că procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu este una efectivă.
Recurenta arată că prima instanță a stabilit în mod corect nelegalitatea titlului statului și că instanța de apel a încălcat dispozițiile din legea internă și tratatele internaționale care garantează dreptul de proprietate. Sub acest aspect, se arată că Decretul nr. 134/1949 prevedea obligativitatea acordării de despăgubiri proprietarilor sau acționarilor unităților sanitare naționalizate, ceea ce nu s-a întâmplat în speță.
În final, recurenta susține că instanța de apel i-a încălcat grav dreptul de proprietate și dreptul la un proces echitabil, deoarece preluarea imobilului s-a făcut nelegal.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Intimații nu au formulat întâmpinări.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Hotărârea primei instanțe prin care s-a admis acțiunea precizată de către reclamantă nesocotea atât dispozițiile legale care stabilesc regimul juridic al imobilului preluat abuziv de către stat în baza Decretului nr. 134/1949, cât și dispozițiile legale care prevăd obligația instanțelor de a administra probe în vederea aflării adevărului.
În speță, doar instanța de apel a stabilit regimul juridic al imobilului care face obiectul cererii de chemare în judecată și a reținut în mod corect că acesta se află actualmente în proprietatea numitei Cadaru Ș., care l-a dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate autentificat sub nr. 663/01.04.2004 aflat la filele 60-62 dosar. Identitatea dintre imobilul revendicat de către reclamantă și spațiul cumpărat de către numita Cadaru Ș. (care nu este parte în proces) fusese stabilită încă din fața primei instanțe, prin raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit de către expertul D. C. (fila 73 din dosarul nr._ ).
Cele arătate anterior dovedesc corectitudinea hotărârii instanței de apel și netemeinicia hotărârii primei instanțe, deoarece admiterea acțiunii în revendicare imobiliară în contradictoriu cu instituții ale statului sau unități administrativ-teritoriale care nu au nici posesia nici detenția și nici proprietatea bunului imobil nu poate fi dispusă nici în temeiul Legii nr. 10/2001, nici în temeiul dispozițiilor art. 480 și urm. din Codul civil de la 1864 și nici în temeiul dispozițiilor Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Solicitarea subsidiară a reclamantei de a-i fi acordate despăgubiri în măsura în care pârâtele nu dețin imobilul revendicat, nu putea fi primită de către instanța de apel, deoarece reclamanta nu a formulat notificate în baza Legii nr. 10/2001. Mai mult, Curtea observă că o astfel de notificare a fost formulată, în privința imobilului revendicat, de către alte persoane și anume: Berezowski G. A., respectiv V. C. (copie notificare fila 50 din dosarul de apel).
Faptul că reclamanta nu a uzat de dispozițiile legale edictate de către S. R. pentru reglementarea situației juridice a imobilelor preluate abuziv de către stat, are drept consecință, decăderea reclamantei din dreptul de a obține măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, pentru imobilul asupra căruia afirmă anumite pretenții, chiar dacă respectivul imobil fusese preluat abuziv de către stat. Art. 22 din legea nr. 10 prevede în alineatul 5 că nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Prin urmare, instanța de apel a procedat corect atunci când a considerat că nu poate fi primită cererea de constatare a nulității titlului statului sau de constatare a nelegalei preluări a imobilului, în condițiile în care, procedura legală specială, care respectă inclusiv garanțiile conferite foștilor proprietari de către Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu a fost urmată de către reclamantă.
Nu neajunsurile legii interne au adus-o pe reclamantă în situația de a nu putea obține măsuri reparatorii prin natură sau în echivalent pentru imobilul în cauză, ci conduita procesuală a acesteia, care nu a formulat notificare în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 și nu a înțeles să beneficieze de dispozițiile legale care stabileau regimul juridic al imobilelor preluate abuziv de către stat.
Constatarea nelegalei preluări a imobilului, nu prezenta interes, din moment ce reclamanta nu formulase notificare în baza Legii nr. 10/2001 iar acțiunea în revendicare era în mod evident de respins, astfel că, hotărârea tribunalului este legală și temeinică, inclusiv sub acest aspect.
Pentru motivele arătate, ținând seama de faptul că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a celor statuate prin decizia în interesul legii nr. 33/2008, respectiv de faptul că reclamanta nu a dovedit o privare de bun în sensul art. 1 din Protocolul I, astfel cum acest aspect s-a conturat în practica Curții Europene de Justiție de la Strabourg, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă A. E. T. împotriva deciziei civile nr. 1042A/01.11.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți M. Sănătății, M. București prin Primarul General, Ministerul Finanțelor Publice și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.02.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. A. M. S. G. G. D. M.
GREFIER
M. D.
Red. GDM
Tehnored. GC – 2 ex
17.02.2014
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 265/2014. Curtea de Apel... | Cereri. Decizia nr. 1615/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
