Legea 10/2001. Decizia nr. 189/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 189/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 33425/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ,
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 189 R
Ședința publică din data de 23.01.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: judecător C. N. I.
JUDECĂTOR: M. D. O.
JUDECĂTOR: A. P. B.
GREFIER: C. I. Ș.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant C. V. împotriva sentinței civile nr.1325/20.06.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-reclamant personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cererii prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Recurentul-reclamant, solicită admiterea recursului și casarea hotărârii cu trimiterea spre rejudecare.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată reține dosarul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1325/20.06.2013, Tribunalul București a respins acțiunea formulată de reclamanții C. V. și C. Ș. M., în contradictoriu cu pârâtul M. București, prin Primarul General, ca prematurformulată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:
Cererile de soluționare pe cale judecătorească a notificărilor formulate în temeiul legii nr.10/2001, se întemeiază pe faptul că unitatea deținătoare nu a soluționat aceste notificări în termenul de 60 de zile impus de art.25 alin.1 din legea nr.10/2001, precum și pe Decizia nr.XX / 19.03.2007, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că instanțele judecătorești pot soluționa notificările formulate în temeiul legii nr.10/2001, când constată refuzul nejustificat al unității deținătoare în soluționarea acestor notificări.
Prin dispozițiile art. 33.- (1) din legea nr.165 entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează: a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri; b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri; c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri. (2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.
Astfel, tribunalul constată că pentru soluționarea notificării, s-a instituit un nou termen în sarcina unității deținătoare, altul decât cel stabilit prin art.25(1) din legea nr.10/2001, mai mult prin art.32(1) din legea nr.165/2013 se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 90 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege.
În consecință, câtă vreme analiza notificărilor întemeiate pe legea nr.10/2001 se face din perspectiva unui nou act normativ privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, respectiv legea nr.165/2013, începând cu data de 1 ianuarie 2014.
Mai mult prin disp.art.4. din legea nr.165/2013, dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Astfel, tribunalul apreciază că dreptul persoanelor care se consideră îndreptățite la măsuri reparatorii în solutionarea notificărilor nu s-a născut, astfel că excepția de prematuritate va fi admiă, cu consecința respingerii acesteia ca prematur formulată.
Cu privire la excepția de neconsituționalitate a prevederilor art.4 din legea nr.165/2013, din perspectiva încălcării art.15 și 21 din Constituția, opinita Tribunalului este în sensul că nu se instituie un tratament distinct între persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii între care au obținut soluționarea notificărilor pe cale judecătorească înainte de . legii nr.165 /2013, și persoanele care nu au obținut până la această dată o hotărâre definitivă, câtă vreme violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite.
În speță, reclamanții nu pot invoca un tratament diferențiat înainte de soluționarea notificărilor lor, pe cale administrativă sau judecătorească în concordată cu dispozițiile noul act normativ, prin măsurile adoptate prin legea nr.165/2013, nu este afectat principiul neretroactivității legii civile câtă vreme nu se aduce atingere dreptului de acces la instanta si nici dreptului la un bun in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, solicitând recalificarea căii de atac în recurs, invocând dispozițiile art.282-298 (art.304 și 3041) C.pr.civ. și solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
În motivare au arătat următoarele:
Din punct de vedere procedural, solicită recalificarea prezentei căi de atac din apel, așa cum este indicată aceasta ca fiind calea de atac împotriva sentinței civilă nr. 1325/ 20.06.2013, în recurs, întrucât sentința dată este ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, astfel că, potrivit art. 26 al Legii nr. 10/2001, modificată prin art. XII din Legea nr. 202/2010 hotărârea pronunțată de tribunal în primă instanță este supusă recursului, competența revenind Curții de Apel. De altfel prin Decizia nr. IX/ 20.03.2006 a ICCJ, în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a decis că competența de a soluționa cererile formulate împotriva persoanei juridice notificate de a emite decizie sau dispoziție motivată de restituire este secția civilă a tribunalului pe considerentul că: „din moment ce obiectul unei asemenea pricini privește o procedură prealabilă impusă de dispozițiile Legii nr. 10/2001, necontencioasă, dar obligatorie potrivit art. 109 alin. 2 din C. Pr. Civ, pentru rațiuni de judecată unitară, o atare pricină, izvorâtă din temporizarea ori refuzul de finalizare a acestei proceduri, nu poate fi atribuită spre soluționare decât simetric regulilor prevăzute de Legea 10/2001 în competența instanței care judecă acțiunea principală, adică tribunalului, conform prevederilor art. 28 și 27 din această lege”.
în ceea ce privește respingerea acțiunii lor prin admiterea excepției prematurității acțiunii, prin raportare la prev. art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aceasta a fost greșit soluționată, cu încălcarea legii.
Principiul neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituția României se aplică deopotrivă cauzei subsemnaților, având în vedere că prezentul litigiu a fost declanșat la data de 22.08.2012. dată la care disp. art. 1, art. 3, art. 21, alin. 5, art. 25-26, art. 33, art. 40 din Legea 10/2001 se aflau în vigoare si produceau depline efecte juridice. Faptul că la data de 17 mai 2013 a fost publicată Legea nr. 165/2013 în Monitorul Oficial, nu le anihilează dreptul la soluționarea notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001. în condițiile în care la data introducerii acțiunii normele juridice anterior menționate le confereau un astfel de drept. Pentru acest motiv au ridicat în fața primei instanțe și excepția de neconstituționalitate a disp. art. 4 din Legea 165/2013, articol interpretat și aplicat în cauza de față în mod cu totul eronat de instanța de fond.
Instanța de fond a încălcat si prevederile art. 137 Cod proc civ. soluția dată este criticabilă și prin prisma încălcării unor norme procedurale cu caracter imperativ, de la aplicarea cărora nu se admit nici un fel de derogări. Astfel, deși la termenul din 14.02.2013 ni s-a încuviințat proba cu înscrisuri, iar la cel din 11.04.2013 proba cu expertiză în construcții și expertiza topo, instanța a soluționat cauza pe calea unei excepții - excepția prematurității acțiunii - care ar fi trebuit dezlegată anterior tranșării fondului litigiului. Acest aspect nu poate rămâne necenzurat.
Procedând de această manieră instanța de fond a eludat și prevederile art. 137, alin 2 c. proc. civ., care permit unirea excepțiilor cu fondul, doar în situația în care pentru judecarea lor este necesară administrarea de dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii. Or, în speță, nu era necesar să se administreze proba cu expertiză pentru a se stabili dacă acțiunea lor de a constata refuzul nejustificat al unității deținătoare de a le soluționa notificarea este sau nu prematură. Mai mult, această analiză a prematurității acțiunii trebuia făcută raportat la prevederile legale aplicabile la data introducerii acțiunii lor, adică la data de 22.08.2012, raportat la termenul impus de art. 25. alin 1 din Legea nr. 10/2001 precum și la Decizia nr. XX/19.03.2007 a ICCJ, solicitând instanței să constate refuzul nejustificat al unității deținătoare în soluționarea notificării noastre la acea dată și să o soluționeze și nu raportat la o lege ulterioară care nu era, nefiindu-le aplicabilă. Pe cale de consecință. în mod greșit s-a dispus admiterea excepției prematurității acțiunii, ulterior administrării de dovezi.
Principiul „tempus regit actum” consacră regula potrivit căreia orice litigiu se supune legii aplicabile la data declanșării lui, regulă derivând din principiul general al legalității. Prin urmare, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . noii legi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării acestei legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.
Principiul „tempus regit octum” se aplică mutatis mutandis și în această speță, astfel că Legea nr. 165/2013 nu poate produce efecte asupra litigiilor declanșate anterior publicării ei în Monitorul Oficial - cum este și prezenta cauză demarată la data de 22.08.2012 și guvernată de legea în vigoare la data inițierii procedurii judiciare, respectiv de Legea nr. 10/2001, cu raportare la Decizia nr. XX/2007 dată de ICCJ în soluționarea recursului în interesul legii.
Principiul securității raporturilor juridice își găsește, de asemenea, incidența în cauza recurenților, din perspectiva necesității garantării dreptului de proprietate consacrat pe cale legislativă. în virtutea acestui principiu, legea, odată adoptată, trebuie să producă efecte juridice, scopul acesteia fiind acela de reglementare eficientă a unor raporturi juridice și de întărire a credibilității Statului față de proprii cetățeni. Protecția juridică oferită prin edictarea legii trebuie să fie concretă si efectivă, iar nu teoretică si iluzorie, cum s-a dovedit inconsecvența autorităților statale în asigurarea unui mecanism reparator palpabil al prejudiciului suferit de proprietarii deposedați în perioada regimului comunist.
Respectarea principiului securității raporturilor juridice constituie un imperativ al statului de drept, cât și al societății democratice. Or, în speță, admiterea excepției prematurității conduce la încălcarea acestui principiu. întrucât au fost puși în imposibilitatea valorificării unui drept conferit prin lege, în termenele impuse de aceasta.
Respingând acțiunea prin admiterea de către instanța de fond a excepției prematurității acțiunii s-a adus atingere și următoarelor drepturi și libertății fundamentale:
I. Dreptul la examinarea cauzei - componentă esențială a dreptului de acces la justiție, garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 din Constituția României; din această perspectivă, admiterea excepției echivalează cu un refuz al instanței de a le examina cauza si de a o soluționa pe fond, ceea ce îmbracă forma unei veritabile „denegări de dreptate”, aspect incompatibil cu dreptul de acces la o instanță, expresie a procesului echitabil; un astfel de refuz a devenit cu atât mai nejustificat, cu cât însăși instanța le-a încuviințat deja administrarea de probe, tocmai pentru a se putea pronunța asupra fondului cauzei, mai mult, apelanții s-au adresat instanței, tocmai pentru faptul că autoritatea administrativă sesizată cu notificarea de restituire a imobilului din . refuzat să le-o soluționeze vreme de 12 ani, astfel încât retrimiterea dosarului administrativ la entitatea notificată le afectează accesul la justiție. în însăși substanța sa.
II.. Dreptul la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil - element indisolubil al procesului echitabil, care trebuie înțeles și respectat, nu doar prin prisma echității materiale și procedurale, dar trebuie garantat tocmai pentru asigurarea celerității judecării unui litigiu supus examinării instanțelor judecătorești: în această privință, se impune subliniat că admiterea excepției nu face decât să perpetueze încălcarea dreptului nostru de proprietate, pe care autoritatea administrativă sesizată cu soluționarea notificării - M. București, reprezentat de Primarul General - le-a produs-o și continuă să le-o producă prin rămânerea sa în pasivitate: admiterea excepției prematurității conduce în acest context la violarea continua a dreptului nostru la respectarea bunului, întrucât efectul direct al acestei decizii judiciare constă în prelungirea nejustificată a termenului de soluționare a notificării, rămasă oricum în nelucrare încă din anul 2001, deci de peste 12 ani;
III. Dreptul de a nu fi supuși discriminării - dreptul lor de a nu fi supuși discriminării este încălcat, prin admiterea excepției prematurității și prin raportare la alte cauze cu obiect identic, în care instanțele judecătorești au admis deja cereri de soluționare pe fond a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001. Mai mult, chiar după data pronunțării sentinței în cazul apelanților, aceeași instanță Tribunalul București a admis cereri similare chiar si ulterior respingerii cererii noastre si a soluționat favorabil pe fond alte dosare care au ca obiect notificări în baza Legii 10/2001. Retrimiterea dosarului la autoritatea administrativă notificată ne plasează într-o situație de dezavantaj față de celelalte categorii de persoane aflate exact în aceeași ipoteză juridică, situație ce îmbrăcă forma unei discriminări, în sensul jurisprudenței CEDO.
Sentința civilă nr. 1325/20.06.2013 se impune a fi desființată și pentru următoarele considerente suplimentare:
Instanța trebuia să aplice norma internațională mai favorabilă în raport cu dreptul intern, conformându-se astfel disp. art. 11 și 20 din Constituția României. Potrivit disp. art. 11 din Constituție, tratatele internaționale ratificate de Statul român fac parte din dreptul intern, iar art. 20 din aceeași lege fundamentală consacră regula priorității reglementării internaționale față de norma juridică internă, dacă cea dintâi oferă o protecție mai eficientă drepturilor și libertăților fundamentale. în lumina acestor dispoziții constituționale, instanța trebuia să acorde prevalentă art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Primul Protocol Adițional al aceleiași Convenții si să înlăture de la aplicare art. 4 din legea nr. 165/2013 care le încalcă în mod grav și iremediabil, atât dreptul la un proces echitabil, cât și dreptul la respectarea proprietății. În acest sens, este și jurisprudența CEDO, în conformitate cu care autoritățile statale trebuie să înlăture aplicarea acelor norme naționale incompatibile cu prevederile Convenției, (cauza Vermeire c. Belgiei).
Excepția prematurității invocată de instanță nu este reglementată prin nici una din prevederile legii nr. 165/2013, așa încât ridicarea ei în litigiul subsemnaților este lipsită de orice temei. susținerea noastră se fundamentează pe principiul unanim recunoscut, potrivit căruia „unde legea nu distinge. nu trebuie să distingem nici noi.” chiar și în cazul absurd în care am admite incidența legii nr. 165/2013 în cauza de față - aspect pe care îl contestăm - acest act normativ nu conține nici măcar o dispoziție privitoare la prematuritatea acțiunilor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, a căror soluționare nu mai poate fi tergiversată.
Legea nr. 165/2013 nu a abrogat nici expres si nici implicit Legea nr. 10/2001, pe care subsemnații ne-am întemeiat acțiunea; pe de altă parte, legea nr. 165/2013 nu înlătura nici efectele Deciziei nr. XX/2007 data de ICO în soluționarea recursului în interesul legii, care consacră plenitudinea de jurisdicție a instanțelor judecătorești în soluționarea notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, pe care entitățile administrative sesizate au refuzat să le rezolve. Așa fiind, prin admiterea excepției prematurității, actul de justiție a rămas lipsit de orice finalitate, iar instanța de fond le-a prejudiciat, așa cum a procedat până acum și pârâtul M. București.
Prin urmare, nu există nici un impediment pentru ca să continue judecarea prezentului dosar, urmând ca în raport de probele administrate, să se pronunțe în consecință; adoptarea legii nr. 165/2013 trebuie privită ca un instrument de accelerare a procedurilor judiciare de acordare a măsurilor reparatorii, iar nu ca o „barieră” în valorificarea dreptului de proprietate, ai cărui titulari incontestabili sunt.
Intimatul M. București, prin Primarul General nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Față de dispozițiile art.109 C.pr.civ., Curtea reține că oricine pretinde un drept împotriva altei persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente, iar pentru a putea fi exercitat un drept acesta trebuie să îndeplinească anumite condiții, și anume: să fie recunoscut și ocrotit de lege, să fie exercitat potrivit scopului economic și social pentru care a fost recunoscut de lege, să fie exercitat cu bună – credință și să fie actual.
În ceea ce privește ultima condiție – drept actual – se constată că în măsura în care dreptul dedus judecății este supus unui termen sau unei condiții suspensive, adică nu este corespunzător unei obligații exigibile, cererea va fi respinsă ca prematură.
Cerința ca dreptul să fie actual fiind o condiție de exercițiu a acțiunii civile, se analizează la data sesizării instanței, iar odată ce s-a constatat că dreptul este actual (născut) nu se poate admite ca ulterior acțiunea să devină prematură.
Aplicând cele arătate mai sus la situația din dosarul de față, se constată că prin . Legii nr.165/2013 cererea reclamanților nu poate deveni prematură, atât timp cât dreptul lor era născut și actual la data sesizării instanței,.
Termenele instituite prin art.33 alin.1 din Legea nr.165/2013 sunt termene acordate unităților administrativ teritoriale pentru soluționarea notificărilor înregistrate potrivit legii nr.10/2001 și nu exclud posibilitatea instanțelor de judecată de a soluționa acțiunile cu care au fost investite anterior datei de 20 mai 2013.
Pe cale de consecință, apreciind că o cerere de chemare în judecată nu poate deveni prematură după aproape un an de la data sesizării instanței, se constată că acest motiv de recurs este fondat.
Întrucât prima instanță a respins acțiunea ca urmare a admiterii unei excepții procesuale, fără a intra în cercetarea fondului cererii, sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. 3, 5 și 7 C.pr. civ., urmând a se dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant C. V. împotriva sentinței civile nr.1325/20.06.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL.
Casează în tot sentința recurată.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. N. I. M. D. O. A. P. B.
GREFIER,
C. I. Ș.
Red. Jud. A.P.B./Thred.APB,. ex.-07.07.2014
Tribunalul București Secția a V a Civilă
Judecător L. F.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 1452/2014. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 109/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
