Partide politice. Decizia nr. 377/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 377/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-03-2014 în dosarul nr. 3500/3/2009

Dosar nr._

(2540/2012)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Decizia civilă nr.377

Ședința publică de la 10.03.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - IOANA BUZEA

JUDECĂTOR - Doinița M.

JUDECĂTOR - D. – A. B.

GREFIER - N. - C. I.

*********

Ministerul Public P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost legal reprezentat de procuror D. B..

Pe rol se află soluționarea cererii de recurs promovată de recurentul-petent P. SOLIDARITĂȚII DEMOCRATICE PENTRU ȘANSE EGALE ȘI O SOCIETATE MAI BUNĂ, împotriva încheierii din 13.11.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Organizația Județeană Bacău a Partidului Democrat Liberal reprezentată de O. N., și cu intimații-pârâți: Organizația Județeană Bacău a Partidului Democrat Liberal reprezentată de B. V., A. I., A. I., A. J., A. S., B. A., B. V., D. A., D. C., D. C., H. M., F. I., I. S., I. V., I. G., I. S., M. M., M. M., N. I., P. H. C., R. G., R. M., R. M., R. C. C., R. C., R. E., S. I., S. L., Taralungă C..

Cauza are ca obiect: - partide politice.

La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea strigării dosarelor cu participarea reprezentantului Ministerului Public, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că pricina a fost suspendată la data de 26.11.2012, în baza dispozițiilor art.242 pct.2 din codul de procedură civilă și că la data de 03.02.2014, din oficiu, s-a repus pe rol în conformitate cu dispozițiile art.252 din Codul de procedură civilă în vederea discutării excepției perimării, acordându-se termen în acest sens la data de 10.03.2014. Totodată se arată faptul că, Asociația pentru Cinstirea Memoriei Eroilor, prin reprezentant A. I., a depus – la data de 03.03.2014 – o cerere de suspendare a judecății prezentei cauze, în temeiul art.244 alin.1 pct.1 și 2 C.pr.civ.

Curtea pune în discuție admisibilitatea cererii de suspendare formulată.

Reprezentantul Ministerului Public, pune concluzii de respingere a cererii de suspendare formulată de Asociația pentru Cinstirea Memoriei Eroilor, ca inadmisibilă.

Curtea, deliberând, respinge cererea de suspendare formulată de Asociația pentru Cinstirea Memoriei Eroilor, reținând că aceasta a fost formulată de o persoană juridică care nu are calitatea de parte în cauză și nici nu solicită să intervină, în condițiile legii.

Reprezentantul Ministerului Public, pune concluzii de admitere a excepției perimării, având în vedere că prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an.

Curtea reține cauza spre soluționare față de incidentul procedural al perimării, în raport de dispozițiile art.248 din Codul de procedură civilă.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 15.10.2008 pe rolul Judecătoriei Bacău, reclamanta Organizația Județeană Bacău a Partidului Democrat Liberal, prin reprezentant O. N. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Organizația Județeană Bacău a Partidului Democrat Liberal reprezentată de B. V., A. I., A. I., A. J., A. S., B. A., B. V., D. A., Dodită C., D. C., H. M., F. I., I. S., I. V., llieș G., M. M., M. M., N. I., P. H. C., R. G., R. M., I. S., R. M., Racacea C. C., R. C., R. E., S. I., S. L. T. C., să se constate că autointitulata ,,Adunare Generală" nu a fost legal constituită și pe cale de consecință, să se constate nulitatea absolută a procesului verbal nr. 1/30.03.2008; să se constate că așa numita" Organizația Județeană Bacău a Partidului Democrat Liberal" cu sediul în mun. Bacău, ., ., jud. Bacău nu a fost legal înființată și să se dispună desființarea acesteia; să se constate că așa numitul" Birou Permanent Județean" al organizației sus-menționate nu a fost legal înființat și să se dispună desființarea acestuia.

Prin sentința civilă nr.55/06.01.2009, pronunțată în dosar nr._/180/2008 al Judecătoriei Bacău, s-a admis excepția necompetenței materiale a judecătoriei Bacău s-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București.

Instanța a pronunțat această hotărâre, reținând următoarele considerente:

In raport de faptul că unul din capetele de cerere vizau încetarea activității unei organizații județene din cadrul unui partid politic, instanța a apreciat că în speță sunt incidente prevederile art.44 din Legea nr._ privind partidele politice, care stabilesc că instanța competentă pentru hotărârea dizolvării unui partid politic este Tribunalul București.

La data de 16.10.2009, reclamantul a depus la dosar, prin serviciul Registratură, o cerere de renunțare la judecata cauzei.

La termenul de judecată din data de 13.11.2009, reclamantul prin avocat, a solicitat să se ia act de cererea de renunțarea depusă la dosar.

Prin încheierea de ședință din data de 13.11.2009, Tribunalul București - Secția V-a Civilă, în baza art. 246 Cod procedură civilă, a luat act de renunțarea reclamantului P. DEMOCRAT LIBERAL prin Organizația Județeană Bacău a Partidului Democrat Liberal reprezentată de O. N., la judecarea cererii formulate în cauză.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond văzând poziția neechivocă exprimată de reclamant în sensul renunțării sale la judecarea cererii formulate, precum și dispozițiile art.246 Cod procedură civilă, neexistând opunere din partea pârâților, a luat act de renunțarea reclamantei la judecata cererii formulate.

Împotriva acestei încheieri, petentul P. SOLIDARITĂȚII DEMOCRATICE PENTRU ȘANSE EGALE ȘI O SOCIETATE MAI BUNĂ a formulat contestație.

La termenul din data de 26.11.2012 Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, învestită cu soluționarea recursului, a dispus suspendarea cauzei, în baza art.242 pct.2 Cod procedură civilă pentru lipsa nejustificată a părților.

Având în vedere că în cauză a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecării cauzei, timp în care nici una din părțile din proces nu a solicitat repunerea pe rol a recursului, la data de 03.02.2014 Curtea a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei în vederea constatării perimării, acordându-se termen la data de 10.03.2014.

Față de această situație, Curtea urmează să constate perimată contestația declarată, potrivit art.248-254 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată perimată contestația formulată de recurentul-reclamant P. SOLIDARITĂȚII DEMOCRATICE PENTRU ȘANSE EGALE ȘI O SOCIETATE MAI BUNĂ cu sediul în București, ..1, ., ., sector 4, în București, ., .. 6, . sector 5 și în București, .. 30 A, sector 4 împotriva încheierii din 13.11.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă ORGANIZAȚIA JUDEȚEANĂ BACĂU A PARTIDULUI DEMOCRAT LIBERAL REPREZENTATĂ DE O. N. cu sediul ales în București, ., Sector 1 și în Bacău, ..10, județ Bacău și cu intimații-pârâți: ORGANIZAȚIA JUDEȚEANĂ BACĂU A PARTIDULUI DEMOCRAT LIBERAL REPREZENTATĂ DE B. V. cu sediul în Bacău, ., ., județ Bacău și Bacău, . A, județ Bacău, A. I. cu domiciliul în Bacău, ., județ Bacău, A. I. cu domiciliul în Bacău, ., județ Bacău, A. J. cu domiciliul în Bacău, .,județ Bacău, A. S. cu domiciliul în Bacău, Calea Romanului, nr.120, județ Bacău, B. A. cu domiciliul în Comănești, Aleea Parcului, ., ., B. V. cu domiciliul în Bacău, . bis, ., D. A. cu domiciliul în Bacău, .. 26, ., J. BACĂU și în Bacău, . bis, ., D. C. cu domiciliul în Bacău, ..26, ., J. BACĂU, D. C. cu domiciliul în Bacău, ., ., H. M. cu domiciliul în Bacău, ..26/A/2, J. BACĂU, F. I. cu domiciliul în Bacău, ., J. BACĂU, I. S. cu domiciliul în Bacău, ., . postal q, J. BACĂU, I. V. cu domiciliul în Bacău, ..34, ., I. G. cu domiciliul în Bacău, ..27, ., ., I. S. cu domiciliul în Bacău, .. 5, ., ., M. M. cu domiciliul în Bacău, .. 18, ., J. BACĂU, M. M. cu domiciliul în Bacău, ., ., N. I. cu domiciliul în B., .. 5, J. BACĂU, P. H. C. cu domiciliul în Bacău, ., ., ., R. G. cu domiciliul în Bacău, ., ., R. M. cu domiciliul în ., R. M. cu domiciliul în Bacău, ., ., R. C. C. cu domiciliul în Bacău, .. 8, . BACĂU, R. C. și R. E. ambii cu domiciliul în Bacău, ., nr. 8, ., J. BACĂU, S. I. cu domiciliul în Bacău, ., ., ., S. L. cu domiciliul în Bacău, ., J. BACĂU și TARALUNGĂ C. cu domiciliul în Bacău, ., J. BACĂU.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.03.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

I. B. DOINIȚA M. D. A. B.

GREFIER

N. - C. I.

Red.D.M.

Tehnored.C.S.

Ex.2/19.03.2014

T.B.Secția a V-a Civilă – E.F.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partide politice. Decizia nr. 377/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI