Legea 10/2001. Decizia nr. 1365/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1365/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-09-2014 în dosarul nr. 22032/3/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1365R
Ședința publică de la 26 septembrie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - PAVEL FILIP
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - R. P.
GREFIER - G.-M. V.
**************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă H. A., împotriva sentinței civile nr.348/21.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. M.-D. și M. București prin Primarul General, cauza având ca obiect „Legea nr.10/2001, anulare act, alte cereri”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care invederează faptul că intimatul-pârât M. M. D. a depus întâmpinare, prin fax.
Curtea, având în vedere că atât recurenta-reclamantă, prin motivele de recurs, cât și intimatul-pârât M. M. D., prin întâmpinare, au solicitat judecarea cauzei în lipsă, o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.348 din 21.02.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului București Secția a IV a Civilă s-a admis excepția de perimare invocată din oficiu; s-a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta H. A. în contradictoriu cu pârâții M. București prin Primar General, M. M. D..
Pentru a dispune în acest sens analizând cu prioritate excepția perimării, tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 248 C.proc.civ., „orice cerere de chemare în judecată (…) se perimă de drept (…) dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.”
Rezultă, deci, că pentru a se constata intervenită perimarea, trebuie îndeplinite cumulativ trei condiții: să fie vorba despre o cerere de chemare în judecată, care să fi rămas în nelucrare din culpa părții și să fi trecut un an de la acea dată.
Tribunalul a constatat că reclamanta invocă în combaterea excepției de perimare, aspectul că pricina nu a rămas în nelucrare din vina sa, întrucât pe tot parcursul suspendării cauzei s-au desfășurat cercetări privind decesul pârâtului, al cărui cadavru nu a fost identificat cu certitudine, susținând și că a formulat o cerere de stabilire a morții pârâtului, aflată în cursul soluționării.
Tribunalul a observat că, în primul rând, dacă nu era de acord cu legalitatea măsurii suspendării judecății sau a menținerii acesteia, reclamanta avea calea contestării prin formularea recursului pe toată perioada cât această măsură a fost dispusă, ceea ce nu a făcut.
Mai mult, tribunalul a subliniat că, de la momentul suspendării judecății (11.11.2011) și până la momentul efectuării, într-adevăr, a unor demersuri utile pentru stabilirea certitudinii decesului pârâtului (data înregistrării cererii de declarare judecătorească a morții – 22.11.2013, a trecut mai mult de un an. De asemenea, dacă s-ar aprecia că cererea de repunere a cauzei pe rol (soluționată în sensul respingerii și a menținerii măsurii suspendării) ar fi apreciată că act de procedură făcut în vederea judecării procesului, prin prisma art. 249 C.proc.civ. (deși, în opinia tribunalului, pentru a fi eficient ca act întreruptiv al cursului prescripției trebuie să se finalizeze cu întreruperea cursului suspendării), aceasta a fost înaintată tribunalului tot peste termenul de un an de la data luării măsurii suspendării.
Pe cale de consecință, constatând că, prin raportare la data suspendării judecății cauzei – 11.11.2011, termenul de un an stabilit de art. 248 C.proc.civ. a expirat la data de 11.11.2012, tribunalul constată că judecata cererii de față este perimată de drept.
Împotriva sentinței civile nr.348/21.03.2014 și a încheierilor din 11.11.2011 și 18.01.2013 pronunțate în dosarul nr._ al Tribunalului București a formulat recurs reclamanta H. A..
În motivarea cererii de recurs, în sinteză, s-au susținut următoarele critici:
Referitor la încheierea de ședință din 11.11.2011 s-a arătat că prin această încheiere s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art.1551 Cod procedură civilă până la dovedirea decesului numitului M. N. D. și totodată, s-a dispus respingerea cererii de intervenție forțată a numitului M. M. D., în calitate de moștenitor al pârâtului M. N. D., despre care existau indici că ar fi decedat – într-un incendiu.
Împotriva cererii de suspendare a formulat o cerere de repunere pe rol prin care a arătat că nu exista certificat de deces și că nu îl poate depune, cerere care însă a fost repusă prin încheierea din 18.01.2013.
Referitor la sentința recurată s-au susținut următoarele critici:
Printr-un prim motiv s-a susținut că s-a judecat pe lipsa de procedură cu pârâtul M. N. D., care nu a fost citat, fiind citat M. M. – D. deși cererea de introducere în cauză a acestuia fusese respinsă.
Printr-un al doilea motiv s-a arătat că nu i se poate imputa neproducerea unui certificat de deces al pârâtului, cât timp acest certificat nu exista.
S-a mai arătat că la momentul judecării cauzei a făcut dovada depuneri unei cereri la Judecătoria Sectorului 1 București privind declararea judecătorească a morții numitului M. N. D. și că până la declararea morții acestuia pârâtul este socotit o persoană în viață.
Recursul este fondat pentru următoarele argumente:
În ce privește critica privind încheierea din 11.11.2001 verificând această hotărâre, Curtea o constată ca fiind legal dispusă, în condițiile în care pârâtul M. N. nu a fost declarat dispărut – potrivit art.39 din Decretul nr.31/1954 sau declarat mort, potrivit art.40 din același decret sau potrivit art.49 din Codul civil - român 2009, astfel că în mod legal s-a respins cererea de introducere în cauză a moștenitorului M. M. – D. și legal s-a dispus suspendarea judecării cererii, în temeiul art.1551 Cod procedură civilă până la dovedirea decesului pârâtului M. N. – D..
În ce privește încheierea din 18.01.2013, critica este fondată în sensul că atâta timp cât nu exista un certificat de deces emis și nici nu s-a pronunțat o hotărâre de declarare a morții, potrivit art.53 din Codul civil – român – cel dispărut este considerat în viață dacă nu a intervenit o hotărâre declarația de moarte – potrivit art.41 din Decretul nr.31/1954 sau art.49 din Codul civil – 2009.
În aceste condiții instanța de fond era ținută de continuarea judecății, lipsind vreo probă cu care să se facă dovada morții pârâtului.
Fiind deci incidente art.304 pct.9 Cod procedură civilă se va dispune casarea acestei încheieri.
În ce privește criticile formulate împotriva sentinței civile nr.348/21.03.2014, ambele sunt fondate pentru următoarele argumente:
Astfel, se constată că pentru pronunțarea acestei hotărâri a fost citat numitul M. M. – D. – fiul pârâtului, deși nu a existat o hotărâre de declarare a morții pârâtului și nici un certificat de deces.
În aceste condiții au fost încălcate dispozițiile art.85 Cod procedură civilă – imperativ prohibitive, fapt ce implică aplicarea art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Și cel de al doilea motiv este fondat, fiind încălcate atât art.248 aspect ce nu se poate reține o vină a părții pentru nedepunerea unui certificat sau hotărâre de deces, dar și dispozițiile art.250 alin.3 Cod procedură civilă, în sensul că perimarea era suspendată pe timpul cât reclamanta a fost împiedicată a stărui în judecată pricina datorită unor împrejurări mai presus de voința sa, respectiv de posibilitatea de a produce ea în instanță un certificat de deces sau o hotărâre de declarare a morții pîrîtului.
Sunt deci incidente și în acest caz dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, motiv pentru care în temeiul art.312 Cod procedură civilă se va admite recurs cu consecința casării încheierii din 11.11.2001 și a sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă H. A., împotriva sentinței civile nr.348/21.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. M.-D. și M. București prin Primarul General.
Casează sentința recurată și încheierea din 18.01.2013 și trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 septembrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
P. F. A. V. R. P.
GREFIER
G. – M. V.
RED.PF
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
1.10.2014
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1620/2014. Curtea de Apel... | Grăniţuire. Decizia nr. 1292/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
