Contestaţie la executare. Decizia nr. 1802/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1802/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-11-2014 în dosarul nr. 34734/299/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1802R
Ședința publică de la 24 noiembrie 2014
Curtea compusă din
PREȘEDINTE - C. M. S.
JUDECĂTOR - B. A. S.
JUDECĂTOR - D. F. B.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenta-contestatoare BORDUȘAN F. G. împotriva deciziei civile nr.955A/12.08.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații P. A. și S. C., având ca obiect: contestație la executare – suspendarea executării silite.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 3.11.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 10.11.2014, la 17.11.2014 și apoi la 24.11.2014.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București în data de 02.08.2012, contestatoarea BORDUȘAN F. G. a solicitat instanței de judecată ca în contradictoriu cu intimatii P. A. și S. C., să dispună lămurirea titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.2375/12.02.2009 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei sectorului 1 București și suspendarea executării silite.
În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art.399 și urm. din codul de procedură civilă contestatoarea arată că prin sentința civilă mai sus menționată s-a dispus evacuarea sa din imobilul situat în București, ., corp A, sector 1, fără să se menționeze în mod expres camerele din care s-a dispus această măsură, deși contestatoarea a efectuat modificări însemnate asupra imobilului ce a format obiectul acțiunii, acesta fiind format din parter și etaj.
Menționează că obiectul contractului de vânzare-cumpărare sub nr.366 din 18.02.2008 de către BNP T. C. l-a format apartamentulnr.1 situat la parterul imobilului din București, ., corp A, sector 1, iar cererea reconvențională nu putea viza decât același imobil.
S-a depus la dosar, în copie, un set de înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată.
În dovedirea susținerilor reciproce, părțile au solicitat, instanța încuviințând, administrarea probelor cu înscrisuri și expertiză contabilă.
Prin sentința civilă nr._ pronunțată la data de 20.09.2013 de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ , a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulata de contestatoarea Bordușan F. G., în contradictoriu cu intimata P. A. și cu intimatul S. C., contestație având ca obiect lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.2375/12.02.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 399 C.pr.civ., orice executare silită se poate contesta de cei interesați sau vătămați prin executare, iar motivele invocate de contestator nu pot să se refere la chestiuni de fond care să repună în discuție o hotărâre rămasă definitivă, deoarece apărările respective au fost sau au putut să fie ridicate în cursul judecății de fond sau prin exercitarea căilor legale de atac. Punerea în discuție în fața instanței de executare a validității titlului executor ar stinge puterea lucrului judecat.
Singurul caz în care contestatorul poate să facă apărări de fond este acela în care se invocă motive de stingere a obligației, posterioare hotărârii ce se execută, iar nu anterioare acesteia.
Același principiu este aplicabil și în cadrul unei contestații privind înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului ce se execută, instanța neputând nici în acest caz să cerceteze și să rețină decât fapte și împrejurări care sunt ulterioare hotărârii ce se execută, deoarece împrejurările anterioare au fost sau puteau fi invocate la instanțele de fond, apel sau recurs.
Verificând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că reclamanta contestatoare a adus la cunoștința instanței de apel, în cuprinsul cererii de apel, că a transformat în mod radical imobilul la sfârșitul anului 2000, acest aspect fiind avut în vedere atât de instanța de apel (Tribunalul București), cât și de cea de recurs (Curtea de Apel București).
Cu toate acestea, instanța de recurs, care a dispus modificarea deciziei pronunțate în apel, cu consecința respingerii apelului reclamantei ca neîntemeiat, nu a dispus nicio altă măsură cu privire la cererea reconvențională formulată de intimatul S. C., menținând soluția instanței de fond cu privire la evacuarea contestatoarei din întregul imobil, deși s-a avut în vedere și faptul că aceasta modificase în mod esențial imobilul.
Astfel, în considerentele deciziei civile nr.698R/02.04.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă, s-a reținut că „susținerile intimatei referitoare la modificările aduse imobilului nu sunt relevante în prezenta acțiune în nulitate, întemeiată pe existența unei cauze ilicite și imorale, cu consecința fraudării intereselor reclamantei, lucrările edificate de către reclamantă la imobilul în litigiu, cu privire la care nu are un drept de proprietate, nefiind de natură să demonstreze frauda ...”.
Pentru aceste considerente, instanța a apreciat că nu se poate lămuri dispozitivul sentinței civile nr.2375/12.02.2009 pronunțată Judecătoria Sectorului 1 București în sensul dorit de contestatoare, respectiv de evacuare a acesteia doar din apartamentul nr. 1, în condițiile în care aceasta nu justifică niciun drept de proprietate asupra restului imobilului pentru îmbunătățirile aduse, ci cel mult un drept de creanță, motive pentru care a fost respinsă contestația formulată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta, cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă, la data de 19.02.2014.
În motivare, apelanta a criticat soluția primei instanțe susținând că orice hotărâre judecătorească trebuie să fie clară, concisă, să răspundă la toate problemele de fond și de drept ridicate de părți, iar dispozitivul acesteia să poată fi pus în executare fără a da naștere la alte litigii ulterioare și fără a prejudicia vreuna dintre părți, lămurind ce anume trebuie executat, în ce perioadă și în ce condiții.
Or, așa cum a rezultat și din expertiza tehnică efectuată în cauză, imobilul din care a fost evacuată contestatoarea are o altă configurație decât titlul exhibat de pârât, care la rândul său a dobândit bunul de la intimata P. A., ce nu putea transmite mai mult decât deținea prin achiziționare în baza Legii nr.112/1995, în baza principiului nemo plus juris ad alium transferre potest quam ipse habet.
Analizând conținutul dosarului și considerentele sentinței nr.2375 din 12.02.2009, instanța a constatat că nu s-a pus în discuție în cuprinsul procesului nici compunerea imobilului la data dispunerii evacuării, nici alte înscrisuri ulterioare introducerii acțiunii, care să ateste sau să susțină un alt titlu tabular al intimaților ori vreo înregistrare ulterioară în CF, considerându-se în mod evident că imobilul din care s-a dispus evacuarea avea o compunere clară, din 2 camere și dependințe, cu un singur nivel.
De altfel, nici în recurs nu s-a analizat compunerea imobilului din care urma să se efectueze evacuarea, citatul dat de instanța de fond din considerentele deciziei civile nr.698/R/2.04.2012 pronunțată de Curtea de Apel București se referă la acțiunea în nulitate și nu la cererea reconvențională.
Așa cum rezultă din procesul-verbal de executare din 27.08.2013 și cel din 30.08.2013, evacuarea apelantei s-a făcut dintr-o construcție parter și etaj, în compunerea stabilită prin expertiza efectuată, expertiză care a urmărit lămurirea instanței asupra situație imobilului.
Este evident că, dată fiind adresa imobilului, respectiv faptul că există corpul A și mai sunt și alte corpuri de clădire, instanța era obligată să precizeze toate elementele care puteau clarifica titlul ce urma a se executa. Instanța este obligată să determine bunul care trebuie predat cu toate elementele definitorii, nefiind posibil ca prin indicarea unei adrese incomplete să se evacueze o persoană dintr-un . titlul celui care cere evacuarea se limitează la un număr de încăperi strict determinat.
Intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Prin decizia civilă nr.955A/12.08.2014, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a respins ca nefondat, apelul formulat de apelanta-contestatoare Bordușan F. G., împotriva sentinței civile nr._/20.09.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București și a obligat-o pe apelantă la plata către intimat a 1000 lei cheltuieli de judecată, conform art.274 alin.3 C.pr.civ.
Pentru a decide astfel, analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat ca și prima instanță că în dispozitivul sentinței civile nr.2375 pronunțată la data de 12.02.2009 de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ nu necesită nicio lămurire asupra întinderii sale, întrucât s-a dispus în mod cert evacuarea apelantei din imobilul situat în București, ., corp A, sector 1, respectiv din întreg imobilul, fără vreo distincție în raport de alcătuirea acestui imobil (încăperi și etaje) anterior și la momentul evacuării.
Dispoziția referitoare la evacuare nu se referă la evacuarea apelantei dintr-un număr limitat de încăperi, ci din întreg imobilul corp A aflat la adresa menționată.
În aceste condiții, apelul a fost respins ca nefondat, neimpunându-se lămurirea dispozitivului sentinței în sensul solicitat de apelantă, cu obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în cuantum redus, potrivit art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, în raport de complexitatea cauzei și de apărările formulate.
Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs contestatoarea Bordușan F. G., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a sentinței atacate și, pe fond, admiterea cererii principale de lămurire a titlului reprezentat de sentința civilă nr. 2375/12.02.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, cu obligarea intimaților la cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului său, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct. 9 C.pr.civ., recurenta-contestatoare a criticat decizia recurată prin prisma următoarelor critici:
Recurenta susține că a solicitat pe calea contestației la executare, lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.2375/12.02.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, în sensul că dispozitivul prin care se admite cererea reconvențională a pârâtului-reclamant S. C., urmează a se preciza că se "dispune evacuarea reclamantei-pârâte din imobilul situat în București, ., corp A, sector 1, situat la parter, compus din 2 (două) camere, 2 holuri, wc, 2 marchize, în suprafață utila de 53,67 mp, cota indiviză de 100% din părțile comune și din terenul aferent construcției în suprafață de 85 mp" dobândit de intimatul S. C. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.366/18.02.2008 de către BNP T. C..
Arată că a formulat, în condițiile art. 399 și urm. Cod procedură civilă, contestație la executare privind lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării titlului executoriu, în scopul prevenirii unei executări aleatorii dintr-o construcție parter și etaj, compusă din 4 încăperi la parter, respectiv camera de zi, vestibul, baie și bucătărie, iar la etaj din 7 încăperi, respectiv 3 dormitoare, baie, wc, și vestibul, depunând cererea la data de 02.08.2012, imediat după primirea somației de executare de la B. Mehesz-Geczi O.-V., din data de 01.08.2012.
Orice hotărâre judecătorească trebuie să fie clară, concisă, să răspundă la toate problemele de fond și de drept ridicate de părți, iar dispozitivul acesteia să poată fi pus în executare fără a da naștere la alte litigii ulterioare și fără a prejudicia vreuna dintre părți, lămurind ce anume trebuie executat, în ce perioadă și în ce condiții.
Conform practicii judiciare în materie, "contestația la executare poate fi primită în cazul în care dispozitivul hotărârii nu este clar sau echivoc, dar în limitele motivelor cuprinse în hotărâre, fără a se modifica situația reținută definitiv, cu putere de lucru judecat." (Tribunalul Suprem Secția civilă, decizia nr. 1569/1978).
Or, așa cum a rezultat și din expertiza tehnică efectuată în cauză, în faza de fond, imobilul din care a fost evacuată contestatoarea are o altă configurație decât titlul exhibat de pârâtul-reclamant, care, la rândul său, a dobândit bunul de la intimata P. A., ce nu putea transmite mai mult decât deținea prin achiziționare în baza Legii nr. 112/1995, în baza principiului nemo plus juris ad alium transferre potest quam ipse habet.
Analizând conținutul dosarului și considerentele sentinței nr. 2375/12.02.2009 se constată faptul că nu s-a pus în discuție, în cuprinsul procesului, nici compunerea imobilului la data dispunerii evacuării, nici alte înscrisuri ulterioare introducerii acțiunii, care să ateste sau să susțină un alt titlu tabular al intimaților, ori vreo înregistrare ulterioară în cartea funciară, considerându-se în mod evident că imobilul din care s-a dispus evacuarea sa avea o compunere clară, din 2 camere și dependințe, cu un singur nivel.
De altfel, nici în recurs nu s-a analizat compunerea imobilului din care urma să se efectueze evacuarea, citatul dat de instanța de fond din considerentele deciziei civile nr.698R/02.04.2012 pronunțată de Curtea de Apel București se referă la acțiunea în nulitate și nu la cererea reconvențională.
Așa cum rezultă din procesul-verbal de executare din 27.08.2013 și cel din 30.08.2013, evacuarea s-a efectuat dintr-o construcție parter și etaj, în compunerea stabilită prin expertiza efectuată, expertiză care a urmărit lămurirea instanței, asupra situației imobilului din ., corp A, sector 1.
Împrejurarea că a stăpânit imobilul de la 26.10.1999 până la evacuare nu este o situație nouă, ci avută în vedere de instanța de judecata, în dosarul în care s-a pronunțat titlul executor, drept urmare, rezultatul expertizei efectuate confirmă situația de fapt avută în vedere în momentul evacuării, fără a modifica situația reținută în hotărâre.
Este evident că, dată fiind adresa imobilului, respectiv, faptul că există corpul A și mai sunt și alte corpuri de clădire, instanța era obligată să precizeze toate elementele care puteau clarifica titlul ce urma a se executa. În opinia recurentei, instanța era obligată să determine bunul care trebuie predat cu toate elementele definitorii, nefiind posibil ca prin indicarea unei adrese incomplete să evacueze o persoană dintr-un . titlul celui care cere evacuarea se limitează la un număr de încăperi strict determinat.
Dacă instanța de fond respinge ca neîntemeiată cererea de lămurire a titlului, dar judecă prin depășirea limitelor procesului atunci când face vorbire de dreptul de creanță, care face obiectul altui dosar, instanța de apel nici măcar nu-și motivează hotărârea, cele două pagini reproducând doar istoricul dosarului și motivele de apel.
Susține recurenta că deși constată că imobilul a suferit modificări, instanța nu reține faptul că cel care a formulat cererea reconvențională nu era proprietarul întregului corp A, din . sector 1. Instanța de apel se declară mulțumită de evacuarea dintr-un întreg imobil a recurentei, deși intimatul S. C. nu avea, nici în fapt și nici în drept, vreun drept patrimonial asupra întregului imobil, ci doar asupra celui de două camere cumpărat de la intimata P. A..
Prin contestația la executare nu a urmărit rejudecarea cauzei, ci doar lămurirea titlului executor, conform situației de fapt a bunului și în raport de titlul tabular al intimatului-pârât reclamant.
Față de aceste motive, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, nefiind posibilă o perpetuare a unei erori care a dus la abuzuri, fiind cunoscut faptul că abuzul nu naște un drept.
În drept, art.304 pct. 9 C.pr.civ., cu referire la dispozițiile art.399 și urm. C.pr.civ și art. 281 și urm. C.pr.civ.
În baza art. 305 C.pr.civ, înțelege să-și dovedească cererea prin înscrisuri.
Recurs legal timbrat.
Intimații, deși legal citați nu au formulat întâmpinare.
La dosarul cauzei, s-au depus un set de înscrisuri în copie.
Nu s-au solicitat și administrat probe noi în sensul prevederilor art.305 C.pr.civ. în faza recursului.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor intimatei și a prevederilor art.304 C.pr.civ., Curtea apreciază ca nefondat recursul pentru considerentele ce vor fi expuse continuare:
Astfel, în doctrină (Codul de procedură civilă comentat și adnotat, autori G. B., D. R., editura All, 1993, pagina 665) și în jurisprudența unitară a instanțelor judecătorești (decizia civilă nr.610 din 9 septembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara) se statuează în sensul că într-adevăr, prin contestația la titlu se contestă însuși titlul executoriu, însă nu în ceea ce privește validitatea sa în fond, ci numai în ceea ce privește înțelesul, întinderea și aplicarea sa. Cu alte cuvinte, dat fiind faptul că titlul nu este suficient de clar, se impune lămurirea acestuia în vederea unei executări corecte, părțile, de obicei debitorul, nefiind de acord cu modul în care s-ar putea face executarea în temeiul acestui titlul.
Ca atare, condiția de bază pentru a putea fi primită o asemenea cerere de chemare în judecată este ca titlul executoriu, reprezentat în speță de o hotărâre judecătorească, să conțină în dispozitiv, căci numai această parte a hotărârii se aduce la îndeplinire în caz de nevoie pe calea executării silite, anumite ambiguități, neclarități sau soluții susceptibile de interpretare și aplicare diferite.
În conformitate cu art.404 C.pr.civ., instanța va dispune lămurirea titlului executoriu", în sensul că va stabili condițiile și limitele în care va trebui să se desfășoare executarea silită în baza acelui titlu, iar dacă până la soluționarea contestației la executare s-au întreprins anumite acte de executare peste limitele determinate de către instanța învestită cu soluționarea acelei contestații, acestea se vor putea desființa, urmând să fie păstrate numai actele care se încadrează în prevederile lămurite ale titlului.
Jurisprudența în materie a statuat în mod constant că o contestație la titlu poate fi admisă doar în acele situații, în care măsurile dispuse prin hotărârea pronunțată sunt ambigue, în care dispozitivul nu este clar, lipsit de orice echivoc, fără însă a se putea modifica, pe această cale, situația reținută definitiv și irevocabil, astfel că în acest cadru procesual nu se pot pune în discuție apărări de fond și administra probe pentru a se combate situații de fapt care și-au primit o soluție în procesul de fond, deoarece s-ar aduce atingere principiului puterii lucrului judecat (res iudecata pro veritate habetur). Altfel spus, pe calea contestației la executare se pot urmări doar clarificări, dacă într-adevăr este cazul, asupra înțelesului, întinderii sau a modului de aplicare a titlului executoriu, legiuitorul român creând în acest fel posibilitatea ca instanța emitentă a titlului să facă lămuriri de natură a permite executarea fără dificultăți a hotărârii pusă în operă, și nicidecum modificarea acesteia.
Mai mult, după cum au reținut de altfel și instanțele de fond, doctrina și jurisprudența a statuat că motivele invocate în cadrul contestației la titlu nu pot să se refere la chestiuni de fond care să repună în discuție o hotărâre rămasă definitivă, deoarece apărările respective au fost sau au putut să fie ridicate în cursul judecății de fond sau prin exercitarea căilor legale de atac, iar punerea în discuție în fața instanței de executare a validității titlului executor ar stinge puterea lucrului judecat, singurul caz în care se pot invoca apărări de fond fiind acela în care se invocă motive de stingere a obligației, posterioare hotărârii ce se execută, iar nu anterioare acesteia.
Contestația la titlu este destinată să expliciteze dispozitivul hotărârii care urmează a fi valorificat pentru a se putea proceda la executarea silită. Ea nu este și nu poate fi considerată un mijloc procedural creat a anula sau modifica însuși titlul executoriu, o atare finalitate putându-se realiza doar prin intermediul căilor legale de atac, ordinare sau extraordinare.
Prin urmare instanța competentă a soluționa contestația la titlu nu poate examina împrejurări care vizează fondul cauzei și care sunt de natură să repună în discuție o hotărâre judecătorească definitivă sau irevocabilă, o soluție contrară încălcând în mod principiul autorității de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil. Aceasta, întrucât natura imperativă a dispozițiilor care reglementează instituția puterii lucrului judecat împiedică orice rediscutare a chestiunilor care privesc fondul cauzei, instanța chemată să soluționeze o contestație la executare fiind obligată să se conformeze și ea, la rândul său, întru totul titlului executoriu ce se execută și nicidecum să dispună modificarea lui, și de aceea singurele apărări de fond care pot fi invocate sunt cele care vizează cauze de stingere a obligației care au intervenit după rămânerea definitivă a hotărârii.
În cauză, recurenta critică decizia recurată prin prisma motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ., susținând că instanța de apel face o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art.399 coroborate cu cele ale art.404 alin.1 C.pr.civ întrucât deși constată că imobilul din care s-a dispus revendicarea a suferit modificări, nu reține faptul că cel care a formulat cererea reconvențională nu era proprietarul întregului corp A, din . sector 1, aceasta reprezentând în sensul legii doar lămurirea titlului executor, conform situației de fapt a bunului și în raport de titlul tabular al intimatului-pârât reclamant.
Acest motiv de recurs este nefondat.
În acest sens, Curtea reține că prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr.2375/12.02.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.698/02.04.2012 a Curții de Apel București secția a IV-a, s-a dispus respingerea acțiunii prin care recurenta în calitate de reclamantă pârâtă solicita constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.366/18.02.2008 de BNP T. C. prin care intimatul în calitate de pârât reconvențional dobândise apartamentul nr.1 situat la parterul imobilului din București, ., corp A, sector 1, și s-a admis cererea reconvențională, dispunându-se evacuarea contestatoarei din imobilul din București, ., corp A, sector 1.
În cauză, contrar susținerilor nefondate ale recurentei, dispozitivul sentinței civile ce constituie titlul executoriu este pe deplin clar, în cuprinsul acestuia dispunându-se evacuarea recurentei din imobilul din București, ., corp A, sector 1, iar nu din apartamentul care a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.366/18.02.2008 de BNP T. C., astfel că măsura dispusă prin hotărârea pronunțată este lipsită de orice echivoc, nefiind întrunite cerințele aplicare a dispozițiilor art.399 coroborate cu cele ale art.404 alin.1 C.pr.civ .
În acest sens, Curtea constată că aspectul extinderii și transformării imobilului ce reprezenta titlul intimatului pârât a fost invocat atât în apel cât și în faza recursului, în decizia de recurs nr.698R/02.04.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă prin care sentința ce reprezintă titlul executoriu a rămas irevocabilă, reținându-se, cu putere de lucru judecat că „susținerile intimatei referitoare la modificările aduse imobilului nu sunt relevante în prezenta acțiune în nulitate, întemeiată pe existența unei cauze ilicite și imorale, cu consecința fraudării intereselor reclamantei, lucrările edificate de către reclamantă la imobilul în litigiu, cu privire la care nu are un drept de proprietate, nefiind de natură să demonstreze frauda ...”.
Curtea reamintește recurentei că existența unei hotărâri judecatorești poate fi invocată în cadrul unui proces cu putere de lucru judecat atunci când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces sa fie aceleași părți, să se discute același obiect si aceeași cauză,
Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală (conform art.1201 C.civ. si art.166 C.proc.civ.) și aceea de prezumție, mijloc de proba de natura sa demonstreze ceva in legatura cu raporturile juridice dintre parți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C.civ.).
Daca in manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natura sa oprească a doua judecata) autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C.civ. (obiect, parti, cauza), nu tot astfel se întamplă atunci când acest efect important al hotararii se manifesta pozitiv, demonstrând modalitatea in care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase in raporturile dintre parti, fara posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasa dezlegata anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Aceasta reglementare a autoritatii de lucru judecat in forma prezumției vine sa asigure, din nevoia de ordine si stabilitate juridica, evitarea contrazicerilor intre considerentele hotararii judecatoresti.
Cum, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C.civ., in relatia dintre părti, aceasta prezumtie are caracter absolut, inseamnă ca nu se poate introduce o noua acțiune in cadrul căreia sa pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecatorește anterior.
Puterea de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridica si ordine sociala, neputându-se readuce in fata instantelor a chestiunii litigioase deja rezolvate.
Așa fiind, instanțele de fond au reținut corect că în cadrul litigiului dintre cele două părți (ce a avut ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.366/18.02.2008 reprezentând titlul intimatului și evacuarea recurentei) s-a avut în vedere de instanța de recurs, în limitele devoluțiunii ce a operat ca urmare a apelului formulat în acea cauză de recurentă, apel a cărei soluționare a fost analizată în recurs, că s-au adus modificări imobilului de către recurentă, că aceasta a efectuat lucrările de extindere la imobilul în litigiu, cu privire la care nu are un drept de proprietate. Aceste statuări ale instanței de recurs, chiar dacă se refereau la modul de soluționare a cererii de constatare a nulității absolute a titlului intimatului, și între cauza cererii menționate și cea de față nu există identitate de obiect și cauză ci doar de părți, au intrat în puterea lucrului judecat și nu pot fi reevaluate în cadrul procesual reprezentat de prezenta contestație le titlu, cum tinde recurenta a solicita.
Mai mult, aspectele privind nelegalitatea și netemeinicia măsurii de a se dispune evacuarea recurentei din imobilul transformat și extins în raport de cel cumpărat de intimat puteau fi invocate de recurentă în faza apelului exercitat împotriva sentinței ce constituie titlul executoriu, ca motive de ape,l ceea ce nu s-a întâmplat, deoarece acesta invoca transformarea imobilului doar pentru a justifica reaua credință a intimatului, astfel că practic recurenta invocă în contestația la titlu apărări de fond ce au putut să fie ridicate în cursul judecății de fond sau prin exercitarea căilor legale de atac, respectiv motive de nelegalitate și netemeinicie a măsurii evacuării anterioare pronunțării titlului executoriu, astfel că practic se pune în discuție în fața instanței de executare validitatea titlului executor, aducându-se atingere puterii lui lucrului judecat.
Așa fiind instanțele de fond au dat eficiență prezumției de lucru judecat potrivit art.1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C.civ pe baza căreia a fost deja dezlegată chestiunea dedusă judecății, iar în relatia dintre parti, aceasta prezumție are caracter absolut, astfel că făcându-se aplicarea prevederilor legale ce reglementează puterea de lucru judecat, nu se poate vorbi de incidența dispozițiilor art.304 pct.6 C.pr.civ
Totodată, analizând susținerile recurentei privind necesitatea lămuririi titlului executoriu în raport de aceleași considerente ale hotărârii judecătorești ce reprezintă titlul executoriu nu se poate susține că instanțele de fond ar fi depășit limitelor procesului atunci când au reținut în raport de aceste considerente intrate în puterea lucrului judecat, practic, că recurenta nu justifică un drept de proprietate privind întreg imobilul, astfel că măsura evacuării privește întreg imobilul, astfel că recurenta poate justifica doar un drept de creanță în privința lucrărilor efectuate asupra acestuia, neavând relevanță faptul că acesta face obiectul altui dosar .
De fapt, susținerile recurentei referitoare la faptul că din expertiza tehnică efectuată în cauză în faza soluționării contestației de față la prima instanță, imobilul din care a fost evacuată recurenta are o altă configurație decât titlul exhibat de intimatul pârât, care, la rândul său, a dobândit bunul de la autoarea sa ce nu îi putea transmite mai mult decât deținea, în baza principiului nemo plus juris ad alium transferre potest quam ipse habet, că din conținutul dosarului și considerentele sentinței nr. 2375/12.02.2009 rezultă că nu s-a pus în discuție anterior pronunțării hotărârii ce constituie titlu executoriu nici compunerea imobilului la data dispunerii evacuării, nici alte înscrisuri ulterioare introducerii acțiunii, care să ateste sau să susțină un alt titlu tabular al intimaților, ori vreo înregistrare ulterioară în cartea funciară, acestea, reprezintă de fapt apărări de fond, ce puteau fi formulate în cursul judecății de fond sau prin exercitarea căilor legale de atac și critici la adresa titlului executoriu, ce nu pot fi în consecință primite.
Recurenta critică decizia și prin prisma motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.7 C.pr.civ., susținând că instanța de apel nici măcar nu-și motivează hotărârea, cele două pagini reproducând doar istoricul dosarului și motivele de apel.
Acest motiv de recurs este nefondat.
În acest sens, Curtea constată că, hotărârea trebuie sa cuprindă motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanței, precum si cele pentru care s-au înlăturat cererile parților. In acest sens sunt si dispozițiile imperative ale art.261 alin.1 pct.5 C.proc.civ..
Și jurisprudența CEDO a statuat că obligația instanțelor naționale de a-și motiva hotărârile judecătorești nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (decizia de inadmisibilitate Jahnke și Lenoble c. Franței) în hotărârea pronunțată în cauza A. c. României, însă Curtea Europeană a subliniat că noțiunea de proces echitabil impune ca jurisdicțiile interne să examineze în mod efectiv chestiunile esențiale care au fost invocate.
Din analizarea considerentelor hotararii recurate, Curtea constată ca prima instanțele de fond au examinat pe scurt ce-i drept, însă în mod efectiv chestiunile ce au fost invocate, fie prin considerente de sine stătătoare fie printr-un considerent comun. În acest sens, instanța de apel a reținut, într-adevăr succint, însă răspunzând tuturor criticior formulate în apel, faptul că dispozitivul sentinței civile nr.2375 a Judecătoriei sectorului 1 nu necesită nicio lămurire asupra întinderii sale, întrucât s-a dispus în mod cert evacuarea apelantei din imobilul situat în București, ., corp A, sector 1, respectiv din întreg imobilul, fără vreo distincție în raport de alcătuirea acestui imobil (încăperi și etaje) anterior și la momentul evacuării. De altfel recurenta nici nu a fost în măsură a indica ce motive de apel nu și-ar fi găsit soluționarea în cuprinsul deciziei atacate.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul prevederilor art.312 C.pr.civ. va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-contestatoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-contestatoare Bordușan F. G. împotriva deciziei civile nr. 955A/12.08.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații P. A. și S. C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. M. B. A. D. F.
S. S. B.
GREFIER,
V. Ș.
Red. BAS
Tehnored. BAS/PS 2 ex.
17.04.2015
Jud. apel: A. E. P.
M. S.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1374/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 789/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
