Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1620/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2014

Decizia nr. 1620/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 45392/3/2007*

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1620 R

Ședința publică de la data de 29.10.2014

CURTEA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTE - C. M. STELUȚA

JUDECĂTOR - S. M.

JUDECĂTOR - F. L. E.

GREFIER - D. L.

Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurenții – reclamanți I. M. M. și Iigner D. și de recurentul – pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr.419/02.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă, în dosarul nr._, cauza având ca obiect „revendicare imobiliară, Legea nr. 10/2001”.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții – reclamanți I. M. M. și I. D. – reprezentați de avocat I. Zanfirica în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014 depusă la dosar (fila 9), lipsind recurentul – pârât M. București.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Reprezentanta recurenților-reclamanți arată că i-au fost comunicate motivele de recurs formulate de recurentul M. București și nu are de formulat cereri prealabile judecății.

Nemaifiind de formulat cereri noi, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea ambelor recursuri declarate în prezenta cauză.

Recurenții – reclamanți I. M. M. și I. D., prin avocat, în susținerea motivelor de recurs, consideră că hotărârea recurată este nelegală în parte, fiind dată cu aplicarea greșită a Deciziei RIL nr.XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că a dispus obligarea Primăriei Municipiului București să emită dispoziție de restituire în natură a imobilului în litigiu deși prin cererea de chemare în judecată a solicitat expres ca soluționarea cererii să se facă direct de instanță în raport de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul de a se dispune restituirea în natură a părții din imobil care poate fi restituită, urmând ca restituirea să se facă în baza hotărârii judecătorești și nu a deciziei Primăriei Municipiului București.

În ceea ce privește emiterea deciziei pentru măsurile compensatorii consideră că soluția instanței este corectă, instanța reținând în mod corect dispozițiile Legii nr.165/2013 în vigoare la momentul soluționării cauzei.

Solicită respingerea recursului declarat de recurentul – pârât M. București ca nefondat, deoarece nu a adus critici concrete asupra soluției pronunțate pe fond, ci este nemulțumit de faptul că instanța a soluționat pe fond notificarea, în condițiile în care M. București potrivit legii este îndreptățit să soluționeze notificarea în condițiile legii, ignorând în totalitate modificările aduse Legii nr.165/2013; fără cheltuieli de judecată.

La interpelarea instanței, în sensul de a se preciza câte apartamente sunt în total și ce suprafață de teren este aferentă fiecărui apartament vândut, în sensul art. 7 alin.5 din Legea nr.10/2001, reprezentanta recurenților – reclamanți arată că în cauză a fost efectuată o expertiză topografie care a identificat în totalitate terenul și a fost completat ulterior fiind precizat terenul liber ce poate fi restituit în natură mai puțin acea suprafață de teren care reprezintă calea de acces; de asemenea, a fost efectuată o expertiză specialitatea construcții care a identificat apartamentele vândute, rămânând nevândut doar apartamentul nr.5 care este identificat cu suprafață de teren și anexe. Suprafața de teren restituită în natură reprezintă restul curții și poate fi restituit în natură nefiind afectat de canalizare și alte utilități, cu excepția acelei căi de acces care permite accesul în imobil.

Curtea constatând închise dezbaterile reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă la data de 11.07.2006, sub nr._/3/2006, reclamanții I. M. M. și I. D. au chemat în judecată pârâții M. București prin Primar General, Primăria Municipiului București – Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 prin Primar General, Ș. I. și Ș. A., B. M. și B. D., J. M. și J. Stamata, B. M., D. I., solicitând instanței:

- constatarea nelegalității titlului statului pentru imobilul situat în București, .. 45, sector 4;

- obligarea Municipiului București prin Primar General la restituirea, în deplină proprietate și liniștită posesie, a imobilului de la adresa menționată, compus din teren în suprafață de 400 m.p. și construcție compusă din parter, două etaje și mansardă – partea nevândută din imobil;

- obligarea pârâților Ș. I. și Ș. A. la lăsarea, în deplină proprietate și posesie, a apartamentului nr. 1 situat la parterul imobilului;

- obligarea pârâților B. M. și B. D. la lăsarea, în deplină proprietate și posesie, a apartamentului nr. 2 situat la .;

- obligarea pârâților J. M. și J. Stamata la lăsarea, în deplină proprietate și posesie a apartamentului nr. 3 situat la .;

- obligarea pârâtei B. M. la lăsarea, în deplină proprietate și posesie, a apartamentului nr. 4 situat la .;

- obligarea pârâtului D. I. la lăsarea, în deplină proprietate și posesie, a apartamentului nr. 6 situat la mansarda imobilului.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanții au arătat că sunt moștenitorii numitei I. A., conform ordinului de succesiune emis la Tel Aviv în dosar nr. 2509/1999, care a fost proprietara imobilului în litigiu, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9854/15._, imobil ce a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950.

A formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, fără a primi răspuns.

Reclamanții au susținut preferabilitatea titlului propriu de proprietate față de neconstituționalitatea Decretului nr. 92/1950 și față de reaua-credință la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480, 481 C.civ., art. 6 din Legea nr. 213/1998, Legea nr. 10/2001.

La data de 31.10.2006, reclamanții au formulat modificare a petitului acțiunii, în sensul că, pentru revendicarea apartamentului nr. 4, acțiunea este formulată în contradictoriu cu B. L. M. și B. V., moștenitori ai lui B. M., decedată; pentru revendicarea apartamentului nr. 3 – J. P., moștenitor al numiților J. M. și Stamata, decedați.

Prin sentința civilă nr. 1495/14._ Tribunalul București Secția a III-a Civilă a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâților J. M., J. Stamata și B. M., acțiunea fiind respinsă în totalitate ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă.

Prin decizia civilă nr. 589A/1.10.2007 Curtea de Apel București Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis apelul declarat de reclamanții I. M. M. și I. D., a desființat în tot sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, arătând că cererea modificatoare a fost depusă în termenul prevăzut de art. 132 C.pr.civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 15.12.2007.

Pârâții Ș. I. și Ș. A. au formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor și a S.C. AVL Berceni S.A., solicitând obligarea acestora la plata contravalorii imobilului situat în București, .. 45, ., în funcție de valoarea de circulație a acestuia.

Pârâții Ș. I. și Ș. A. au formulat cerere reconvențională, prin care au solicitat obligarea reclamanților la plata contravalorii îmbunătățirilor efectuate la apartamentul revendicat de la ei.

Pârâții B. L. M. și B. V. au formulat cerere de chemare în garanție a Municipiului București prin Primar General și a Ministerului Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea acestora la restituirea prețului achitat pentru apartament în raport de valoarea de piață, actualizată cu rata inflației.

Pârâții B. M. și B. D. au formulat cerere de chemare în garanție, în contradictoriu cu M. București prin Primar General și cu Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea acestora la restituirea prețului achitat pentru apartament în raport de valoarea de piață a unui apartament similar sau, în subsidiar, în raport de rata inflației.

Prin sentința civilă nr. 369/16.03.2009 Tribunalul București Secția a IV-a Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, ca neîntemeiată; a admis în parte acțiunea; a constatat nelegalitatea titlului statului pentru imobilul situat în București, .. 45, sector 4; a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind revendicarea pe calea dreptului comun în contradictoriu cu pârâții M. București prin Primar General și Primăria Municipiului București – Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 prin Primar, pentru partea nevândută din imobil (teren în suprafață de 400 m.p. și construcție nevândută); a respins acțiunea în revendicare formulată în contradictoriu cu pârâții persoane fizice, ca neîntemeiată; a disjuns cererile de chemare în garanție formulate în cauză, precum și cererea reconvențională, dispunând formarea unui dosar separat, cu termen la data de 04.05.2009; a obligat reclamanții să plătească pârâtului J. P. suma de 3100 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, din procesul-verbal nr._/1940 al Comisiunii pentru înființarea cărților funciare București rezultă că în cartea funciară a fost înscris dreptul de proprietate al numitei I. A. asupra imobilului situat în București, .. 45, în baza actului de vânzare autentificat de Tribunalul Ilfov, sub nr. 9854/15._ și transcris sub nr. 5568/932. Calitatea reclamanților de moștenitori ai numitei I. A. a fost dovedită prin ordinul de succesiune emis de Inspectoratul pentru succesiuni din Tel Aviv, act cuprinzând apostila conform Convenției de la Haga și, în consecință, act cu valabilitate pe teritoriul Statului Român, din care rezultă că unicii moștenitori ai lui I. A. sunt reclamanții, în calitate de fii.

Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că petitul privind constatarea nelegalității titlului statului asupra imobilului în litigiu, imobil care a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, este întemeiat, având în vedere dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/2001 și art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001 care stabilește expres că imobilele preluate prin Decretul nr. 92/1950 reprezintă imobile preluate abuziv.

În ceea ce privește capătul de cerere privind revendicare pe calea dreptului comun, în contradictoriu cu pârâții M. București prin Primar General și Primăria Municipiului București – Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 prin Primar, pentru partea nevândută din imobil (teren în suprafață de 400 m.p. și construcție nevândută), tribunalul l-a respins ca inadmisibil, având în vedere Decizia nr. 33 din 09 iunie 2008.

Având în vedere că reclamanții susțin că au folosit procedura specială a Legii nr. 10/2001 prin formularea notificării, cu atât mai mult nu au la îndemână acțiunea în revendicare de drept comun, ei putând folosi dispozițiile acestei legi speciale pentru a obține restituirea în natură a părții de imobil care se găsește încă în proprietatea statului, conform principiului electa una via.

Faptul că notificarea nu a fost încă soluționată nu schimbă această situație, a apreciat tribunalul, reclamanții având posibilitatea de a adresa instanței o cerere de restituire în natură în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, neavând, însă, deschisă calea acțiunii în revendicare de drept comun.

În ceea ce privește acțiunea în revendicare pe calea dreptului comun formulată în contradictoriu cu pârâții persoane fizice, cumpărători în baza Legii nr. 112/1995, tribunalul a constatat că este neîntemeiată.

Având în vedere că acțiunea principală se afla în stare de judecată, iar soluționarea cererilor de chemare în garanție și a cererii reconvenționale ar întârzia soluționarea cauzei, tribunalul a disjuns aceste cereri și a format un nou dosar.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești au formulat apel reclamanții I. D. și I. M. M. și pârâții Ș. I. și Ș. A..

Prin decizia civilă nr. 642A/30.11.2009 Curtea de Apel București Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, cu opinie majoritară, a respins excepția lipsei de interes, ca nefondată; a respins apelul pârâților Ș. I. și Ș. A., ca nefondat; a admis apelul reclamanților I. M. M., I. D.; a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a admis acțiunea în contradictoriu cu pârâții-persoane fizice; a obligat pârâții Ș. I. și Ș. A. să lase, în deplină proprietate și posesie reclamanților, apartamentul nr. 1, situat la parterul imobilului din București, .. 45, sector 4; a obligat pârâții B. M. și B. D. să lase, în deplină proprietate și posesie reclamanților, apartamentul nr. 2 situat în același imobil; a obligat pârâtul J. P. să lase, în deplină proprietate și posesie, reclamanților, apartamentul nr. 3 situat în imobilul menționat; a obligat pârâții B. L. M. și B. V. să lase, în deplină proprietate și posesie reclamanților, apartamentul nr. 4 din imobil; a obligat pârâtul D. I. să lase, în deplină proprietate și posesie reclamanților, apartamentul nr. 6 situat în imobil; desființat în parte sentința, în sensul că a trimis cauza spre rejudecarea capătului de cerere privind revendicarea în contradictoriu cu pârâții-persoane juridice; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței; a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

În considerentele acestei decizii, instanța de apel a reținut că motivul pentru care s-a formulat prezenta acțiune în contradictoriu cu pârâții-persoane juridice l-a reprezentat nesoluționarea notificării depuse în temeiul Legii nr. 10/2001, deși termenul legal de soluționare expirase de mult timp.

Conform deciziei nr. XX/2007, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interesul legii, s-a impus în mod obligatoriu pentru instanțe conform art. 329 C.pr.civ.: „În cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. 1 din codul de procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură.

Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nici o dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime”.

Așadar, nesoluționarea în termen a notificării administrative permite persoanelor îndreptățite să se adreseze instanței judecătorești, pentru a statua asupra fondului pretențiilor lor, ceea ce în cauză, s-a și întâmplat. Cum această decizie în interesul legii a evaluat tocmai situația existenței acestei proceduri administrative prealabile, a Legii nr. 10/2001, ca și un eventual fine de neprimire, în sensul art. 109 alin. 2 C.pr.civ., al acțiunii formulate în instanță, decizând în sensul evocat anterior, Curtea a constatat că argumentul dedus implicit din acest ultim text legal, nu subzistă criticii, față de soluția la care instanța supremă a ajuns în cadrul recursului în interesul legii.

Nici argumentul vizând invocarea principiului specialia generalibus derogant, nu poate fi reținut în cauză, deoarece prezenta acțiune este fundamentată și pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, nefiind o acțiune în revendicare pură și simplă, de drept comun.

În consecință, Curtea a apreciat că în mod greșit a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii (astfel cum a fost ea intitulată) față de pârâții persoane juridice, impunându-se în aplicarea prevederilor Deciziei nr. XX/2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii și ale art. 297 C.pr.civ., admiterea apelului reclamanților, desființarea în pare a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecarea acțiunii de restituire formulate în contradictoriu cu pârâții persoane juridice.

Prin decizia civilă nr. 2468/17.03.2011 Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală a admis recursurile formulate de pârâții persoane fizice, a modificat în parte decizia civilă nr. 642A/2009, în sensul că a respins acțiunea în revendicare formulată de reclamanții I. M. M. și I. D. în contradictoriu cu pârâții persoane fizice, ca neîntemeiată; a menținut celelalte dispoziții ale deciziei privind respingerea excepțiilor invocate în cauză; respingerea apelului declarat de pârâții Ș. I. și A.; admiterea apelului declarat de reclamanți; desființarea în parte a sentinței nr. 369/16.03.2009 a Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă și trimiterea cauzei spre rejudecarea capătului de cerere privind revendicarea în contradictoriu cu pârâții persoane juridice; păstrarea celorlalte dispoziții ale sentinței privind respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților; admiterea în parte a acțiunii formulate de reclamanți; constatarea nelegalității titlului statului pentru imobilul situat în București, .. 45, sector 4; disjungerea cererilor de chemare în garanție și a cererii reconvenționale; obligarea reclamanților la plata sumei de 3100 lei către pârâtul J. P., cu titlu de cheltuieli de judecată; a obligat intimații-reclamanți la plata sumei de 2800 lei către recurenții-pârâți B. M. și B. D., reprezentând cheltuieli de judecată în recurs și în apel, la plata sumei de 6000 lei către recurentul-pârât J. P., reprezentând cheltuieli de judecată în recurs și în apel și la plata sumei de 4029 lei către recurenții-pârâți Ș. I. și Ș. A., reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă sub nr._ .

Reclamanții au formulat cerere de completare și precizare a obiectului cererii formulată în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General, în raport de dispozițiile obligatorii ale Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 pronunțata de Înalta Curte de Casatie si Justiție pe recursul în interesul legii, în sensul că înțeleg să solicite soluționarea pe fond a notificării nr. 2531/12.09.200/1, nr._/2001, obligarea pârâtului M. București, prin Primar General sa restituie in natura partea nevânduta din imobil compus din teren si construcție; sa emită dispoziția care sa cuprindă oferta de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului (partea nevânduta/integral) situat in București, .. 45, sector 4.

Sub aspectul probatoriului, tribunalul a încuviințat proba cu înscrisuri, proba cu expertiză tehnică specialitatea topografie și proba cu expertiză specialitatea construcții.

Prin sentința civilă nr. 419/02.04.2014 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanții I. M. M. și I. D., în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General, a obligat pârâtul M. București la emiterea unei dispoziții motivate privind propunerea de acordare a măsurilor reparatorii constând în restituirea în natură a apartamentului nr. 5 de la etajul 2 din București, .. 45, sector 4, compus din două camere și dependințe, în suprafață de 59,3 mp plus 7 m.p. boxă subsol (total 64,65 m.p.) și a cotei de 9,03% din spațiile comune, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză în specialitatea construcții întocmit de expert M. I. A., și a imobilului teren liber, neafectat bunei utilizări a spațiilor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, situat în București, .. 45, sector 4 în suprafață de 181,39 m.p., identificat prin raportul de expertiză în specialitatea topografie întocmit de expert tehnic judiciar Ț. R., ca fiind suprafața curții imobilului din care s-a scăzut . și a obligat pârâtul la emiterea unei dispoziții motivate privind propunerea de acordare de măsuri compensatorii sub formă de puncte stabilite conform disp. art. 21 alin. 6 și 7 din Legea nr. 165/2013 pentru apartamentele nr. 1, 2, 3, 4 și 6 din București, .. 45, sector 4, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză în specialitatea construcții întocmit de expert M. I. A., și pentru terenul reprezentând teren afectat bunei utilizări a spațiilor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, în suprafață de 268,61 m.p.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 nr. 2531/12.09.2001 transmisă prin B. P. S., reclamanții I. Moritz M. și I. D. au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București, .. 45, sector 4, compus din teren în suprafață de 400 mp și construcție cu parter, două etaje și mansardă, preluat in mod abuziv de către stat. Notificării i-au fost atașate un set de acte, acestea fiind transmise Primăriei București unde au fost înregistrate făcând obiectul dosarului nr._, nesoluționat până în prezent.

În ceea ce privește dovada calității reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, Tribunalul a reținut că potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9854/15.04.1932 de către Tribunalul Ilfov, Secția notariat, numita A. I., cu autorizația soțului său Henry I., a cumpărat imobilul din București, . fost 49, de 457 mp.

Calitatea reclamanților de moștenitori ai numitei I. A., înainte de căsătorie Schmeidler, a fost dovedită prin ordinul de succesiune din dosarul 2509, emis de Inspectoratul pentru succesiuni din Tel Aviv, la data de 7.02.1999 și rectificat la 15.02.1999, act cuprinzând apostila cerută de Convenția de la Haga și în consecință, act cu valabilitate pe teritoriul Statului Român, din care rezultă că unicii moștenitori ai lui I. A. sunt reclamanții, în calitate de fii, calitate dovedită și prin intermediul traducerilor apostilate ale actelor de identitate ale celor doi reclamanți. Împrejurarea că este vorba despre una și aceeași persoană A. I. rezultă din coroborarea acestor înscrisuri cu copia buletinului de naștere nr. 438/22.02.1940 al reclamantului D. I., din care rezultă că numele anterior al mamei sale era Schmeidler.

Având în vedere aspectele relevate Tribunalul a reținut calitatea reclamanților de persoane îndreptățite.

În privința modalității de preluare a bunului imobil în proprietatea statului, Tribunalul a reținut că imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950 preluarea făcându-se de pe numele autoarei reclamanților, A. I. (cu privire la care există declarație de notorietate în sensul că este una și aceeași persoană cu A. I.), ce figurează la poziția 272. Având în vedere principiul echivalenței și coroborarea probelor, Tribunalul a reținut că între autoarea reclamanților, A. I. și A. I., persoana înscrisă ca proprietar, în anexa la Decretul de naționalizare există identitate, așa cum, de altfel, a reținut și Curtea de Apel prin Decizia Civilă nr. 642A/30.11.2009.

În cauză au fost întocmite atât un raport de expertiză în specialitatea construcții, cât și un raport de expertiză în specialitatea topografie pentru a se identifica, pe de o parte, construcțiile și terenul preluate abuziv, pe de altă parte construcțiile și terenul libere, ce nu au fost înstrăinate în temeiul legii nr. 112/1995 sau care nu sunt afectate bunei utilizări a spațiilor vândute potrivit legii 112/1995.

Potrivit raportului de expertiză în specialitatea construcții efectuat în cauză de către expertul tehnic judiciar M. I. A., clădirea din .. 45, sector 4 are parter, două etaje și mansardă. La parter se găsește un apartament de 5 camere, la etajul 1, 2 apartamente de 3 camere, la etajul 2, 2 apartamente de 3 camere, la etajul 3, un apartament de 3 camere.

Apartamentele se identică după cum urmează:

- apartamentul nr. 1 este situat la parterul imobilului, are o suprafață utilă de 138,5 mp și 15,30% spații comune și a fost vândut de către ..A. către Ș. I. și Ș. A. în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 136/26.08.1996 încheiat în temeiul Legii 112/1995.

- apartamentul nr. 2 este situat la etajul 1 al imobilului, are o suprafață utilă de 92,14 mp și 10,18% spații comune și a fost vândut de către ..A. către B. M. și B. D. în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1303/14.01.1997 încheiat în temeiul Legii 112/1995.

- apartamentul nr. 3 este situat la etajul 1 al imobilului, are o suprafață utilă de 59,30 mp și 9,03% spații comune și a fost vândut de către ..A. către J. M. și J. Stamata în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 361/18.01.1997 încheiat în temeiul Legii 112/1995.

- apartamentul nr. 4 este situat la etajul 2 al imobilului, are o suprafață utilă de 88,93 mp și 8,66 % spații comune și a fost vândut de către ..A. către B. M. în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1550/5.03.1997 încheiat în temeiul Legii 112/1995.

- apartamentul nr. 6 este situat la mansarda imobilului, are o suprafață utilă de 36,56 mp și 5,5 % spații comune și a fost vândut de către ..A. către D. I. în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1575/12.03.1997 încheiat în temeiul Legii 112/1995.

- apartamentul nr. 5 este situat la etajul 1 al imobilului, are o suprafață utilă de 59,3 mp și 9,03 % spații comune și nu a fost vândut în temeiul Legii 112/1995, însă este închiriat către T. M..

Potrivit art. 20 alin. 1 din Legea 10/2001, persoanele care au primit despăgubiri în condițiile Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, pot solicita restituirea în natură numai în cazul în care imobilul nu a fost vândut până la data intrării în vigoare a prezentei legi și numai după returnarea sumei reprezentând despăgubirea primită, actualizată cu indicele de inflație.

În ceea ce privește terenul, potrivit raportului de expertiză tehnică în specialitatea topografie efectuat în cauză de către expertul Ț. R., astfel cum acesta a fost completat prin răspunsul la obiectivele suplimentare încuviințate, Tribunalul a reținut următoarele:

Terenul în litigiu a fost identificat ca fiind cel definit de punctele 1- 2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-13-14-1 din schița anexă la raport având suprafața de 450 mp. Din suprafața totală de 450 mp a terenului în cauză, corpul de clădire C1 ocupă o suprafață de 215 mp, terasa construită de numitul Ș. I., în prelungirea apartamentului de la parter ocupă o suprafață de 35 mp, iar restul de 200 mp reprezintă curtea și . pietonal) în curtea imobilului. Accesul în corpul de clădire C1 se realizează nu direct din . din . latura Nord a corpului de clădire C1.

Potrivit adresei_/956/_/301/17.02.2014 emisă de Primăria Municipiului București Direcția Generală Dezvoltare Urbană, Direcția de Urbanism nu a emis autorizație de construire pentru amplasarea unei terase la adresa din .. 45.

Potrivit art. 10 alin. 3 din Legea 10/2001, se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile.

Având în vedere că potrivit Normei Metodologice 7.3. la Legea 10/2001 se precizează că sunt exceptate de la restituirea în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, pentru aceste terenuri foștii proprietari beneficiind de măsuri reparatorii în echivalent acordate în condițiile legii, iar prin noțiunea «teren aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995» se înțelege terenul pe care este amplasată construcția, respectiv amprenta construcției, cât și terenul din împrejurimile construcției necesar bunei utilizări a acesteia indiferent de categoria de folosință, stabilirea suprafeței de teren necesare bunei utilizări a construcției făcându-se, motivat, de către entitatea învestită cu soluționarea notificării, Tribunalul a încuviințat din oficiu un obiectiv suplimentar pentru expertiza în specialitatea topografie în sensul de a se stabili spațiile libere, neafectate bunei utilizări a spațiilor vândute în temeiul legii nr. 112/1995.

La acest obiectiv suplimentar expertul a formulat un răspuns, identificând din suprafață curții libere de construcții, în suprafață de 235,60 mp delimitată pe anexa 1A la raport de linia frântă ce unește punctele 1-2-3-4-5-11’-7-8-9-10-11-12-13-14-1 (în care este inclusă și suprafața de teren de sub terasa pentru care din relații a rezultat că nu există autorizație de construire), o suprafață de teren de 54,21 mp reprezentând . pe anexa 1A de linia frântă ce unește punctele 7-8-9-10-11-11’-7, pentru care expertul propune instituirea unui drept de servitute pentru proprietarii apartamentelor vândute în temeiul legii 112/1995.

Tribunalul a reținut că . în noțiunea de teren afectat bunei utilizări a spațiilor vândute în temeiul legii 112/1995, astfel cum acesta este definit de Norma 7,3 la Legea nr. 10/2001 și, ca atare, că spațiul liber neafectat bunei utilizări a spațiilor vândute în temeiul legii nr. 112/1995 situat în București, .. 45, sector 4 este în suprafață de 181,39 m.p., identificat prin raportul de expertiză în specialitatea topografie întocmit de expert tehnic judiciar Ț. R., ca fiind suprafața curții imobilului din care s-a scăzut ..

Tribunalul a constatat că dosarul administrativ este complet, astfel încât notificarea poate fi soluționată.

Prin Decizia nr. XX/19.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, s-a reținut că, în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. 1 din Codul de procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură. Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.

Potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr.10/2001, de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură, însă potrivit art. 7 alin. 11 din Legea 10/2001, nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, cu respectarea condițiilor cerute de lege.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 7 alin. 1 din Legea 10/2001, Tribunalul a dispus obligarea pârâtului M. București la emiterea unei dispoziții motivate privind propunerea de acordare a măsurilor reparatorii constând în restituirea în natură a apartamentului nr. 5 de la etajul 2 din București, .. 45, sector 4, compus din două camere și dependințe, în suprafață de 59,3 mp plus 7 m.p. boxă subsol (total 64,65 m.p.) și a cotei de 9,03% din spațiile comune, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză în specialitatea construcții întocmit de expert M. I. A., și a imobilului teren liber, neafectat bunei utilizări a spațiilor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, situat în București, .. 45, sector 4 în suprafață de 181,39 m.p., identificat prin raportul de expertiză în specialitatea topografie întocmit de expert tehnic judiciar Ț. R., ca fiind suprafața curții imobilului din care s-a scăzut ..

În temeiul art. 7 alin. 11 din Legea 10/2001 Tribunalul a constatat că nu se poate dispune restituirea în natură pentru apartamentele nr. 1, 2, 3, 4 și 6 din București, .. 45, sector 4, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză în specialitatea construcții întocmit de expert M. I. A., și pentru terenul reprezentând teren afectat bunei utilizări a spațiilor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, în suprafață de 268,61 m.p. (terenul de sub corpul C1 în suprafață de 214,40 mp la care s-a adăugat suprafața aleii comune de acces de 54,21 mp).

Împotriva sentinței civile nr. 419/2.04.2014 au declarat recursuri reclamanții I. M. M. și I. D. și pârâtul M. București prin Primarul General.

În motivarea recursului, reclamanții I. M. M. și I. D. au susținut următoarele critici:

Hotărârea pronunțata este, în parte, lipsită de temei legal, a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii (art.304 pct.9 C.pr.civ.)

Recurenții reclamanți au invocat aplicarea greșita a dispozițiilor Deciziei ÎCCJ, nr. XX/2007, general obligatorie, în considerentele căreia s-a reținut că în situația în care unitatea deținătoare investita cu soluționarea notificării nu respecta obligația impusa prin art. 25, 26 din Legea nr. 10/2001, de a soluționa in termen de 60 de zile, se impune de asemenea, ca instanța investita sa evoce fondul in condițiile prevăzute de art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, daca este sau nu întemeiată cererea de restituire în natura », in dispozitivul deciziei dispunându-se ca «...instanța de judecata este competenta sa soluționeze pe fond nu numai contestația formulata împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea in natura a imobilelor preluate abuziv, ci si acțiunea persoanei îndreptățite in cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare sau al entității investite cu soluționarea de a răspunde la notificarea persoanei îndreptățite..."

In cauza, instanța a reținut în mod corect situația de fapt prezentată și dovedita de reclamanți și a dispus corect, pentru apartamentele nr. 1, 2, 3, 4 si 6 vândute, dar a greșit in legătura cu partea nevânduta din imobil.

In loc sa soluționeze pe fond notificarea nr.2531/12.09.2001, formulata in dosarul nr._/2001 al PMB așa cum a fost cerut prin acțiunea precizata respectiv, obligarea pârâtului M. București prin Primar General, în conformitate cu dispozițiile deciziei XX/2007 să restituie în natură a apartamentului nr. 5 situat în București, .. 45, sector 4, . doua camere si dependințe (conform acte si schița), in suprafața de 59,3 m.p. plus 7 mp boxa la subsol (total 64,65 m.p.), plus cota de 9,03% din spatiile comune si terenul liber identificat prin expertiza topografica, a dispus obligarea la emiterea unei decizii motivate privind propunerea de acordare a masurilor reparatorii constând in restituirea in natura a apartamentului nr. 5 și teren liber în suprafață de 181,39 mp”.

În mod legal, instanța, soluționând pe fond notificarea (substituindu-se Municipiului București) trebuia să dispună obligarea pârâtului la restituirea în natură, direct către reclamanți, a apartamentului nr. 5 cu dependințe si a terenului liber, așa cum au fost identificate în rapoartele de expertiză întocmite în cauză, hotărârea judecătoreasca suplinind decizia motivata.

Prin acțiunea formulata si precizata reclamanții nu au investit instanța cu o cerere ce are ca obiect obligația de «a face» de a obliga pârâtul să emită decizie prin care sa facă propunere de restituire in natura, ci au cerut obligarea la restituirea in natura, in baza hotărârii judecătorești.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ

În motivarea recursului, pârâtul M. București prin Primarul General a susținut următoarele critici:

Atât petitul clar al acțiunii, cât si motivele de fapt si de drept invocate in susținerea acesteia duc la concluzia sesizării instanței de fond cu o contestație întemeiata pe Legea nr. 10/2001 îndreptata împotriva refuzului unității deținătoare de a soluționa notificarea înregistrata de reclamanți.

Legiuitorul a stabilit prin art.22 din Legea nr.10/2001 ca unitatea deținătoare este obligata sa se pronunțe, prin decizie sau după caz, dispoziție motivata, asupra cererii de restituire in natura sau prin masuri reparatorii. Aceasta, deoarece, unitatea deținătoare este singura abilitată de legiuitor să emită o deci/ie sau, după caz, dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură.

Recurentul pârât a menționat că unitatea deținătoare nu poate să emită decizie, respectiv, dispoziție decât dacă este investită cu soluționarea unei notificări formulate în condițiile art. 22 și urm. din lege.

O asemenea condiție prealabilă nu încalcă prevederile ari. 21 din Constituție care consacră accesul liber la justiție, întrucât, vizează faza administrativii a procedurii necontencioase și nu afectează substanța dreptului garantat, atât constituțional, cât si prin art. 6 alin. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în cauza „Golder contra Regatului Unit", 1975 că „dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut, precum și că există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept."

De altfel, accesul la justiție si dreptul la un proces echitabil este asigurat, sub toate aspectele, în cadrul procedurii judiciare prevăzuta de Capitolul III al Legii nr.10/2001, deci în condițiile și pe căile prevăzute de legea specială.

Recurentul-pârât precizează că notificarea reclamanților urmează a fi analizată pe cale administrativa si, daca se va stabili ca: imobilul face obiectul Legii nr. 10/2001, solicitantul nu se număra printre categoriile de persoane exceptate de la beneficiul legii, s-a făcut dovada dreptului de proprietate, s-a formulat notificare in termen legal si restituirea in natura este posibila potrivit legii, doar in parte, se va emite o dispoziție de restituire in natura si o dispoziție de propunere de acordare de masuri reparatorii pentru partea de imobil imposibil a fi restituit in natura.

În cazul în care persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege să uzeze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 zile curge de la data depunerii notificării. Însă, în cazul în care o data cu notificarea nu s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora,

Mai mult decât atât, Normele Metodologice fac vorbire de necesitatea existentei, alături de notificare si celelalte acte, a unei precizări a persoanei îndreptățite la restituire in sensul ca nu mai deține alte probe, precizare ce condiționează pârâtul în a se pronunța asupra notificării. (pct.23.1 din H.G. nr. 498/2003). Pct. 28.1 din aceeași hotărâre de guvern condiționează pronunțarea asupra notificării de existenta unei declarații în mod expres ca nu mai are alte dovezi de prezentat din partea persoanei îndreptățite la restituire.

Recurentul pârât consideră că instanța în mod nelegal a obligat M. București la restituirea în natură a terenului în suprafață de 181.31 mp și a apartamentului 5 cât și la obligarea emiterii unei dispoziții prin care să propună măsuri reparatorii prin echivalent, constând în măsuri compensatorii sub forma de puncte în condițiile Legii nr. 165/2013 pentru apartamentele 1, 2,3,4 și 6 din același imobil și a suprafeței de teren de 268.61 mp,

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată următoarele:

Analiza recursului declarat de pârâtul M. București prin Primarul General:

Invocând, în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., aplicarea greșită de către tribunal a dispozițiilor art. 22 din Legea nr.10/2001, recurentul-pârât susține că numai pârâtul, în calitate de unitate deținătoare, era singura entitate abilitată de legiuitor să emită o decizie sau, după caz, dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură, ca o condiție prealabilă impusă de lege, condiție care, în opinia recurentului-pârât, nu încalcă dreptul de acces la justiție al reclamanților, astfel cum a fost acest drept consacrat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Criticile dezvoltate de recurentul-pârât sunt nefondate.

Potrivit dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001 republicată „în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură”.

Aceste dispoziții legale au făcut obiectul unei interpretări în cadrul unui recurs în interesul legii, iar prin decizia în interesul legii nr. XX/19.03.2007 pronunțată de ICCJ în dosarul nr. 37/2006 s-a statuat că, în cazul când unitatea deținătoare sau investită cu soluționarea notificării nu se pronunță cu privire la notificare în termen de 60 de zile de la înregistrarea acesteia „se impune /.../ ca instanța investită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. (l) C.pr.civ. și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură". „Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității investite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței".

În consecință, instanța de judecată are plenitudinea de a se pronunța pe fondul notificării în situația lipsei răspunsului entității deținătoare, ceea ce instanța de fond a și făcut.

Din interpretarea dispozițiilor art. 23 și 25 din lege reiese că termenul în care entitatea investită cu soluționarea notificării are obligația de a se pronunța asupra îndreptățirii notificatorului la obținerea măsurilor reparatorii prevăzute de lege poate fi prorogat, cu acordul expres sau tacit al persoanei îndreptățite, dar numai dacă unitatea deținătoare, în urma analizei actelor doveditoare depuse, comunică notificatorului, în scris, în intervalul de 60 de zile de la înregistrarea notificării, faptul că documentația este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire.

Or, recurentul-pârât nu a susținut prin recursul de față, și prin urmare nici nu a dovedit, faptul că a solicitat reclamanților, înăuntrul termenului de 60 de zile de la înregistrarea notificării, completarea dosarului, motiv pentru care, Curtea constată că în mod corect tribunalul a reținut că recurentul-pârât este culpabil de depășirea termenului de 60 de zile prevăzut de lege, iar pasivitatea acestuia în soluționarea notificării a deschis celui vătămat accesul la jurisdicția civilă, pentru a fi finalizată.

Până la data introducerii acțiunii de față, notificarea formulată de reclamanți nu a fost soluționată de pârât, aspect ce nu a fost contestat prin motivele de recurs, astfel că, de la data înregistrării notificării, notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 nu a primit nicio soluționare timp de 13 ani, termen ce nu poate fi considerat rezonabil, în conformitate cu jurisprudența instanței de contencios a drepturilor omului.

În afară de criticile legate de îndreptățirea instanței de judecată de a se pronunța pe fondul notificării, recurentul-pârât nu a mai susținut alte critici, de netemeinicie sau de nelegalitate, la adresa sentinței recurate, motiv pentru care Curtea constată că sunt aplicabile dispozițiile art. 316 C.pr.civ., potrivit cărora dispozițiile de procedură privind judecata în apel (art. 294-298 C.pr.civ.) se aplică și în recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol.

În capitolul referitor la judecata în recurs nu sunt cuprinse dispoziții potrivnice celor cuprinse la art. 295 alin. 1 C.pr.civ., astfel că instanța de recurs va da deplină aplicare principiului tantum devolutum quantum apellatum, potrivit căruia instanța de control judiciar nu se poate pronunța decât în limitele criticilor formulate prin calea de atac - expresie a principiului disponibilității.

D. consecință, Curtea reține că dezlegările instanței de fond referitoare la calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților, la faptul că pârâtul are calitate de entitate deținătoare a imobilului notificat, la caracterul abuziv al preluării, precum și la felul măsurilor reparatorii stabilite de tribunal, au intrat sub puterea lucrului judecat, prin nerecurare de către pârât.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul formulat de pârât, ca nefondat.

Analiza recursului declarat de reclamanții I. M. M. și I. D.:

Invocând, în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., aplicarea greșită de către tribunal a dispozițiilor art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost interpretate de instanța supremă prin Decizia nr. XX/2007, general obligatorie, recurenții-reclamanți susțin că notificarea nr. 2531/12.09.2001 trebuia să fie soluționată pe fond de către instanță, în sensul restituirii în natură, iar nu prin obligarea pârâtului M. București prin Primar General de a emite o dispoziție de restituire în natură a părților din imobil în privința cărora tribunalul a constatat că pot fi restituite în natură, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001.

De asemenea, recurenții-reclamanți au mai arătat că nu au investit instanța cu o cerere ce are ca obiect obligația de «a face» de a obliga pârâtul să emită decizie prin care sa facă propunere de restituire in natura, ci au cerut obligarea la restituirea in natura, in baza hotărârii judecătorești.

Critica este întemeiată, Curtea constatând că, deși tribunalul reține în mod corect faptul că, deși dosarul administrativ era complet, notificarea nu a fost soluționată de către pârât, precum și incidența în cauză a Decizia nr. XX/19.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, cu toate acestea stabilește că măsura reparatorie constând în restituirea în natură să fie executată de către pârât în cadrul unei obligații de a face, iar nu direct prin dispozitivul hotărârii judecătorești.

Or, acesta a fost scopul avut în vedere de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, la pronunțarea deciziei în interesul legii nr. XX/2007, respectiv acela ca „instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. 1 din Codul de procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură”. Așa cum a arătat instanța supremă în considerentele acestei decizii în interesul legii, premisa de aplicare este aceea că unitatea deținătoare nu și-a respectat obligația, instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra notificării în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, or lipsa acestui răspuns echivalează cu refuzul restituirii imobilului.

Or, atât timp cât refuzul pârâtului de a răspunde la notificarea cu soluționarea căreia a fost investit în anul 2001 este considerat un refuz de restituire, dezlegarea obligatorie pentru instanțe, dată prin decizia în recursul în interesul legii, era ca instanța de judecată să soluționeze ea însăși notificarea, pe fond, și să stabilească expres prin dispozitiv, tipul măsurilor reparatorii la care sunt îndreptățiți reclamanții.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 rap. la art. 312 alin. 1 și 2 C.pr.civ., Curtea va admite recursul declarat de reclamanții I. M. M. și Iigner D., va modifica în parte sentința civilă recurată în sensul că va obliga pârâtul M. București să restituie în natură, reclamanților, . . situat în B.. ..45, sector 4, compus din 2 camere și dependințe, în suprafață de 59,3 mp plus 7 mp boxă subsol și cota de 9,03% din spațiile comune, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză specialitatea construcții întocmit de expert M. I. A., și a imobilului - teren liber, neafectat bunei utilizări a spațiilor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, situat în București, . suprafață de 181,39 mp, identificat prin raportul de expertiză specialitatea topografie întocmit de expert judiciar Ț. R., ca fiind suprafața curții imobilului din care s-a scăzut .; va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr.419/02.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă, în dosarul nr._ .

Admite recursul declarat de reclamanții I. M. M. și Iigner D. împotriva sentinței civile nr.419/02.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă, în dosarul nr._ .

Modifică în parte sentința civilă recurată în sensul că:

Obligă pârâtul M. București să restituie în natură, reclamanților, apartamentul nr. 5 de la . situat în B.. ..45, sector 4, compus din 2 camere și dependințe, în suprafață de 59,3 mp plus 7 mp boxă subsol și cota de 9,03% din spațiile comune, astfel cum au fost identificate în raportul de expertiză specialitatea construcții întocmit de expert M. I. A. și imobilul - teren liber situat în București, . suprafață de 181,39 mp, identificat prin raportul de expertiză topografie întocmit de expert judiciar Ț. R..

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 29.10.2014.

Președinte, Judecător, Judecător,

C. M. Steluța S. M. F. L. E.

Grefier,

D. L.

Red.dact.jud.MSC

Tehnored.GC

2 ex./

Jud. fond E. A.

← Pretenţii. Decizia nr. 14/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI  Legea 10/2001. Decizia nr. 1365/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1620/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI