Legea 112/1995. Decizia nr. 342/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 342/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 21437/302/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECTIA A IV A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.342 R
Ședința publică de la 18.02.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - Z. D.
JUDECĂTOR - M. D. L.
JUDECĂTOR - G. D. F.
GREFIER - F. V.
************
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul- reclamant M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL, împotriva deciziei civile nr.1118 A din 15.11.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III a Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE, ce are ca obiect”Legea 112/1995, pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a solicitat prin motivele de recurs de către recurenta reclamantă M. București Prin Primar General, judecarea în lipsă.
Curtea reține cauza în pronunțare având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă de către recurenta reclamantă M. București prin Primar General.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ , în data de 03.09.2012, reclamantul M. B., prin Primarul General, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâtului la plata sumei de 272.496, 46 lei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 7930/26.11.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5, B., în dosarul nr._/302/2010, s-a admis acțiunea formulată de către S. D. C. în contradictoriu cu reclamantul, pârâtul și chematul în garanție . a fost obligat M. B. la plata prețului achitat la apartament și daune morale, în cuantum de 53 392 euro către S. D. C., care dobândise imobilul în baza unui contract de vânzare – cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 și 600 de lei cheltuieli de judecată.
Totodată, reclamantul a menționat că a achitat către S. D. C. suma de_,46 lei compusă din sumele menționate, conform extrasului de cont din data de 17.08.2012.
Potrivit Legii nr.112/1995 și a HG nr. 20/1996, sumele obținute din vânzarea apartamentului nu au fost însușite de către reclamant, ci s-au constituit venit extrabugetar aflat la dispoziția Ministerului Finanțelor Publice. Prin ordinele de plată anexate prezentei acțiuni face dovada că suma a fost plătită de către reclamant, iar potrivit art. 14 pct. 6 din Ordonanța nr. 119/31.08.1999, privind auditul intern și controlul financiar preventive, aceste sume trebuie recuperate de la instituția publică în contul căreia s-au vărsat, respectiv Ministerul Finanțelor Publice.
În drept, reclamantul a invocat art. 13 al. 6 din L. nr. 112/1995 și art. 51 al. 2 din OUG nr. 184/2002, art. 1166 și urm. C. civ., Legea nr. 146/1997, Legea nr. 112/1995, HG nr. 11/1996, OG nr. 184/2002.
Prin sentința civilă nr. 1735 din 27.02.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul M. BUCUREȘTI prin Primar General în contradictoriu cu pârâtul M. FINANȚELOR PUBLICE.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3615/24.04.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._/302/2008 a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul S. D. C., în contradictoriu cu pârâtul M. București, prin Primarul General și a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 2.756,68 lei, reprezentând contravaloarea prețului achitat în baza contractului de vânzare – cumpărare nr. 1983/20.12.1996 și a cheltuielilor necesare și utile efectuate în imobilul situat în București, ., parter, .. Totodată, s-a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâții M. Economiei și Finanțelor și .> ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă și s-a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție, formulată de pârâtul M. Economiei și Finanțelor, în contradictoriu cu chemata în garanție .>
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantul a suferit o tulburare de drept din partea unor terți (persoanele care au revendicat imobilul), că această tulburare are o cauză anterioară vânzării (existența dreptului de proprietate al autorilor titularelor acțiunii în revendicare) și că această cauză a evicțiunii nu a fost cunoscută de cumpărător (în considerentele sentinței civile prin care s-a admis acțiunea în revendicare reținându-se buna-credință a reclamantului la data încheierii contractului de vânzare – cumparare).
De asemenea, calitatea procesuală pasivă a fost stabilită anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1/2009, prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, reținându-se că acest pârât nu are obligația de a restitui prețul, deoarece contractul de vânzare-cumpărare nu a fost desființat, iar art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 prevede că restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările și completările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile se face de către Ministerul Finanțelor Publice, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Ca urmare a admiterii excepției lispei calității procesuale pasive a acestui pârât, cererea de chemare în garanție formulată a rămas fără obiect.
Prin decizia civilă nr. 196/R/01.02.2010, pronunțată de Tribunalul București în același dosar, a fost respins ca neîntemeiat recursul pârâtului M. București, prin Primar General, și s-a admis recursul reclamantului, a fost casată în parte sentința civilă, trimisă cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul M. București, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile.
În urma rejudecării s-a pronunțat sentința civilă nr. 7930/26.11.2010, în dosarul nr._/302/2010, de către Judecătoria sector 5 București, prin care s-a admis acțiunea formulată de reclamantul S. D. C. și a fost obligat pârâtul M. București, prin Primar General, la plata prețului achitat pentru apartament și daune interese, în cuantum de 53.392 euro și 600 de lei cheltuieli de judecată.
În aceasta s-a reținut că sunt incidente dispozițiile evicțiunii de drept comun, vânzătorul fiind obligat să achite cumpărătorului evins atât prețul achitat cât și eventuale daune interese, conform art. 1341 cod civil din 1864.
Conform extrasului de cont din data de 17.08.2012, reclamantul din prezenta cauză a achitat către S. D. C. suma de 272.496,46 lei, compusă din sumele sus-menționate (f. 25).
În prezenta cauză, reclamantul și-a întemeiat pretențiile pe disp. art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995 și art. 51 alin. 3 din OUG nr. 184/2002.
Această din urmă lege a fost avută în vedere de către Judecătoria sectorului 5 București la pronunțarea sentințelor civile anterior menționate. Chiar dacă, raportat la cele două cauze nu se poate reține autoritatea de lucru judecat, neexistând tripla identitate de elemente care să conducă la îngrădirea exercițiului dreptului la acțiune datorită excepției autorității de lucru judecat, aceeași problemă de drept este totuși readusă în discuție în condițiile în care în procesul anterior s-a stabilit că reclamantul din prezenta cauză datorează prețul și daunele interese, iar nu pârâtul, în contradictoriu cu care acțiunea a fost respinsă pentru inexistența calității procesuale pasive.
Prin urmare, având în vedere că reclamantul nu invocă existența unui raport de garanție legală sau convențională în care să aibă calitatea de garantat iar pârâtul pe cea de garant, se impune respectarea în continuare a forței obligatorii a sentinților civile nr. 3615/24.04.2009 și nr. 7930/26.11.2010. Pentru toate cele reținute, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pârâtul M. BUCUREȘTI a formulat apel împotriva acestei sentințe, cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III – a Civilă.
În motivarea apelului, apelantul a arătat că în mod greșit instanța, prin sentința civilă atacată, a respins cererea de chemare în judecată prin reținerea autorității de lucru judecat. Potrivit Legii nr. 112/1995 și HG 20/1996 beneficiarul sumelor încasate de municipalitate din vânzarea locuințelor în temeiul Legii nr. 112/1995. Atât timp cât legiuitorul a stabilit în mod expres în conținutul Legii nr. 112/1995 că prețul plătit de către chiriașii cumpărători se constituie într-un fond extrabugetar la dispoziția Ministerului Finanțelor Publice, prețul plătit de reclamanți a fost virat în contul acestui minister. Legiuitorul a avut în vedere două ipoteze în alineatele 1 și 2 din art. 50¹ Legea nr. 10/2001, anume restituirea către cumpărători a prețului actualizat și restituirea prețului de piață. În primul caz contractele au fost încheiate cu eludarea Legii nr. 112/1995 și au fost anulate, a doua ipoteză privește situația admiterii unor acțiuni în revendicare în urma cărora contractele au rămas fără eficiență juridică. Obligația de plată revine MFP, acțiunea de față fiind o acțiune în regres și față de care instanța nu a stabilit că nu are avea calitate procesuală pasivă sau că cererea de obligare la plată a acesteia ar fi neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 118A din 15.11.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a- III -a Civilă, s-a respins apelul formulat de apelantul-reclamant M. București prin Primar General, în contradictoriu cu intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.1735/27.02.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Tribunalul a constatat că judecătoria a notat forța obligatorie a sentințelor civile nr. 3615/24.04.2009 și nr. 7930/26.11.200. A constatat că deși nu se poate reține autoritatea de lucru judecat aceste sentințe sunt obligatorii a fi respectate din perspectiva problemei de drept repusă în discuție anume persoana care datorează prețul și daunele interese cumpărătorului în baza Legii nr. 112/1995.
Într-adevăr, prin decizia civilă nr. 196/R/01.02.2010 a Tribunalului București Secția IV Civilă a fost respins ca neîntemeiat recursul formulat de M. București împotriva sentinței civile nr. 3615/24.04.2009 în care se stabilise obligația municipiului de a plăti prețul imobilului cumpărat de reclamantul din cauzele respective, S. D. C.. Această statuare a intrat în puterea lucrului, acest aspect fiind reținut de prima instanță, iar nu autoritatea de lucru judecat în sensul de excepție.
Autoritatea de lucru judecat constituie unul din efectele procesuale ale hotărârii judecătorești (alături de dezînvestirea instanței, puterea executorie și valoarea probantă de înscris autentic) și un efect important al hotărârii judcătorești, ca act jurisdicțional emanând de la o putere publică a statului, trăsătură ce o deosebește fundamental de alte acte juridice.
Funcția jurisdicțională a statului face ca litigiului să i se pună capăt de o manieră care să nu mai permită readucerea lui în fața instanței, indiferent că s-ar realiza pe cale principală sau în mod incidental, într-un proces ulterior care ar avea legătură cu ceea ce s-a tranșat jurisdicțional ulterior. Autoritatea de lucru se atașează nu numai hotărârilor care rezolvă în tot sau în parte pe fondul ei, o situație contencioasă, ci și acelor hotărâri care, deși au rezolvat cauza pe o excepție sau pe un incident procedural, au făcut-o de o manieră care să nu mai permită readucerea ei în dezbaterea judiciară. Totodată, partea din hotărâre care intră în autoritate de lucru judecat este reprezentată nu numai de dispozitiv, ci și de considerentele pe care acesta se sprijină (considerentele decisive, ba mai mult, și considerentele de sine stătătoare din dispozitiv prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă (considerentele decizorii). Primele coonsiderente menționate sunt cele care sprijină în mod esențial hotărârea instanței și trebuie să beneficieze de autoritatea de lucru judecat pentru că, în fapt, ele fac corp comun cu dispozitivul. Dar intră în autoritatea de lucru judecat și considerentele care conțin în ele însele, separat de soluția din dispozitiv rezolvări ale unor chestiuni litigioase, fiind vorba de așa numite motive cu valoare decizională care vin să tranșeze aspecte ale litigiului de o manieră incidentală așa încât rezolvarea lor nu se poate regăsi în dispozitiv decât de o manieră indirectă (spre exemplu cazul respingerii unei cereri în anulare a unui contract în care pârâtul s-a apărat invocând nulitatea actului, instanța ajungând la concluzia că actul juridic este lipsit de eficientă juridică din cauza motivului de nulitate în baza căruia s-a formulat apărarea pârâtului, soluția cu privire la nulitate se va rgăsi doar în considerente care dobândesc caracter decizoriu, rezolvând un important aspect al litigiului). Motivele decizorii nu vin să explice soluția din dispozitiv, ci conțin ele însele soluția asupra unei apărări a pârâtului sau asupra unei chestiuni prealabile invocate de părți de natură să influențeze însă rezolvarea raportului juridic principal dedus judecății.
Autoritatea de lucru judecat nu se manifestă doar în forma excepției procesuale (non bis in idem), ci și sub forma efectului pozitiv al lucrului judecat care presupune ca ceea ce a stabilit o instanță să nu fie contrazis de cea ulterioară. Efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorității de lucru judecat asigură ordinea și stabilitatea juridică, evitarea contrazicerilor dintre hotărârile judecătorești.
Prin urmare, având în vedere rămânerea irevocabilă a aspectului că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în cadrul sentinței civile nr. 3615/24.04.2009 a Judecătoriei Sector 5 București, acest aspect nu mai poate fi supus unei aprecieri noi într-un litigiu având ca obiect chiar regresul Municipiului București împotriva ministerului.
O astfel de acțiune în regres supune discuției însăși obligația ministerului de a restitui suma de bani achitată cu titlu de preț al contractului încheiat de S. D. C..
Prin sentința civilă menționată a fost reținută calitatea procesuală pasivă a Municipiului București deoarece acțiunea civilă era înregistrată anterior intrării în vigoare a dispozițiilor art. 50¹ Legea nr. 10/2001, temeiul acțiunii constituind răspunderea pentru evicțiune a vânzătorului. Rezultă așadar că temeiul juridic al restituirii prețului plătit pentru apartament a fost încadrat irevocabil în dispozițiile art. 1337 C.civ., fiind stabilită calitatea procesuală pasivă a municipiului pentru realizarea acestei obligații.
Apelul împotriva sentinței civile nr. 7930/26.11.2010 a Judecătoriei Sector 5 București a fost motivat de către M. București prin invocarea unor argumente identice prezentului recurs referitoare la: cele două ipoteze rezultate din art. 50¹ din Legea nr. 10/2001, invocarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 și Legii nr. 10/2001 pentru a justifica obligația Ministerului Finanțelor Publice și nu a municipiului pentru a returna prețul plătit pentru apartament, aspectul că prețul plătit a fost încasat și folosit efectiv de minister și s-a constituit într-un fond extrabugetar la dispoziția ministerului.
Aceste argumente au fost analizate deja în decizia civilă nr. 318A/08.04.2011 a Tribunalului București Secția III Civilă prin care apelul a fost respins reținându-se statuarea cu putere de lucru judecat a persoanei care are calitate procesuală pasivă pentru restituirea prețului, neputându-se pune în discuție aspectele deja soluționate și dezlegate în primul ciclu procesual. S-a constatat așadar puterea de lucru judecat inclusiv cu referire la motivele din apelul de față cărora tribunalul le-a acordat dezlegare juridică prin decizia civilă nr. 318/A/08.04.2011.
Având în vedere aceste considerente, a respins apelul formulat ca nefondat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul - reclamant M. București prin Primar General, arătând următoarele:
Analizand in mod gresit probatoriul administrat in cauza si facand o aplicare gresita in cauza a dispozitiilor art.1334 C.Civ. prin raportare la dispozitiile speciale ale pct. 14 si 17 din Legea nr. 1/2009, a art. 50 alin 3 din Legea nr.10/2001 republicata in M.O. partea I nr. 798 din 02.09.2005, a art.1, pct.5 teza 1 din OUG nr.184/2002 si a art.13 alin. 6 pct. a din Legea nr.112/1995 instanta de judecata a respins cererea de chemare in judecata a institutiei reclamante.
Avand in vedere faptul ca legiuitorul a stabilit in mod clar, in continutul Legii nr.112/1995 (art. 13 alin. 6) ca pretul platit de catre chiriasii cumparatori se constituie . la dispozitia Ministerului F., acesta fiind folosit in mod efectiv pentru plata despagubirilor cuvenite proprietarilor si mostenitorilor acesta, recurentul – reclamant consideră intemeiată cererea de chemare in judecata a Ministerului F. Publice si solicitarea acestuia de a i se restitui suma_,46 lei platita catre creditoarea S. D. C..
Aceleași prevederi se regăsesc și în Normele Metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 adoptate prin H.G. nr.20/1996 (art.39, precum si art.40-42), unde se arata in mod clar ca M. F. colecteaza sumele provenite din vanzarea apartamentelor, aceste sume depunandu-se . aflat la dispozitia Ministerului de Finante.
De asemenea, OUG nr. 184/2002 prevede, la art.5, in mod expres ca plata sumelor reprezentand pretul reactualizat platit de chiriasii ale caror contracte de vanzare cumparare, incheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, se face de catre M. F. Publice, din fondul extrabugetar constituit in temeiul art. 13 alin.6 din Legea nr. 112/1995.
Desi institutia reclamantă a figurat ca parte contractanta, pretul efectiv al vanzarii nu a fost incasat de catre aceasta, ci a fost incasat de fostele ICRAL-uri conform Legii nr. 112/1995 si contractelor de prestari servicii incheiate intre PMB si acestea, iar suma obtinuta a fost virata in contul Ministerului de Finante.
In sustinerea cererii recurentul – reclamant a invocat si prevederile art.51 alin 2 si 3 din legea nr. 10/2001 modificate prin prevederile Legii nr.1/2009 precum si dispozitiile actuate si de imediata aplicare ale pct. 14 si pct. 17 din Legea nr. 1/2009, prevederi pe care instanta de judecata a ignorat a le avea in vedere la pronuntarii hotararii.
Astfel punctul 17 din legea mai sus mentinata prevede ca la articolul 50, alineatul (3) se modifică și va avea urmatorul cuprins:
"(3) Restituirea pretului prevazut la alin. (2) și (21) se face de catre M. Economiei și F.) din fondul extrabugetar constituit in temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995 cu modificarile ulterioare.
Conform Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 221/2008, activitatea si structurile specializate pe domeniul economic au fost preluate de la M. Economiei si F. de catre M. Economiei, iar activitatea si structurile specializate pe domeniul finantelor au fost preluate de la M. Economiei si F. de catre M. F. Publice,
In cauză se ignoră faptul indiscutabil că prețul plătit de către apelant a fost încasat și folosit în mod efectiv de către M. F. Publice si nu de catre M. B..
Atata timp cat legiuitorul a stabilit in mod expres in continutul Legii nr.112/1995 (prin art.13 alin.6) ca pretul platit de catre chiriasii cumparatori se constituie . la dispozitia Ministerului F., este foarte clar ca pretul pe care l-au platit paratii a fost virat in contul acestui minister (in fondul extrabugetar) care l-a folosit efectiv pentru acordarea de despagubiri in temeiul Legii nr. 112/1995.
Astfel, dispozitiile art. 13 alin. 6 pct. a din Legea nr. 112/1995 prevăd in acest sens ca, "La dispozitia Ministerului F. se constituie fondul extrabugetar pentru asigurarea punerii in aplicare a prevederilor prezentei legi care se va alimenta din sumele obtinute din vanzarea apartamentelor (...) dupa deducerea comisionului de 1% din valoarea apartamentului" retinut de catre societatea mandatara vanzatoare la momentul instrainarii imobilului.
Tot in acest sens sunt si prevederile art.39 pct. 1 lit.a din H.G.nr. 20/1996 republicata: "In baza prevederilor art. 13 din Lege, se constituie la dispozitia Ministerului F., Fondul Extrabugetar conform Legii nr. 112/1995 din urmatoarele surse: a) sumele obtinute din vanzarea apartamentelor (...) dupa deducerea comisionului de 1% din valoarea apartamentelor inclusiv penalitatiile virate pentru neplata la termen a sumelor obtinute din vanzarea apartamentelor".
Recurentul – reclamant consideră ca aceste sume nu pot fi restituite decat de catre cei care le-au incasat, respectiv M. F. Publice (persoana juridica in patrimonial careia s-a produs efectiv aceasta imbogatire), actiunea in restitutirea pretului nefiind altceva decat o aplicare a principiului evitarii imbogatirii fara justa cauza aplicabil in dreptul civil roman.
Oricum atata timp cat aceste sume obtinute din vanzarea apartamentelor in temeiul Legii nr. 112/1995 nu au fost insusite de instituția reclamantă, aceasta nu poate fi obligată la restituirea lor.
Prin ordinul de plată anexat prezentei acțiuni, recurentul – reclamant a făcut dovada că suma de_,46 lei a fost platită creditorului de către instituția reclamantă, iar potrivit art. 14 pct.6 din Ordonanța nr. 119/31.08.1999, privind auditul intern si controlul financial- preventiv, aceste sume trebuie recuperate de la instituția publică în contul căreia s-au vărsat, respectiv M. F. Publice.
In opinia recurentului – reclamant prin soluția pronuntată, instanța de judecată permite îmbogățirea fără justa cauza a pârâtului, obligând municipalitatea la o plată nedatorată.
Motivarea instanței de judecată in ceea ce privește existența autorității de lucru judecat prin raportare la sentința civilă 3615/24.04.2009 se consideră ca neintemeiată câtă vreme nu sunt îndeplinite condițiile art 163 C.Pr.civ., neexistând tripla identitate de părti, obiect și cauză, temeiul de drept al prezentei acțiuni fiind cu totul altul.
Pentru aceste motive, recurentul – reclamant solicită admiterea recursului și modificarea deciziei atacate, in sensul respingerii cererii de chemare in judecata ca neintemeiata.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 304 pct.9 C.proc.civ.
Intimatul nu a formulat întâmpinare în combaterea motivelor de recurs.
În calea de atac a recursului, nu a fost administrat niciun mijloc de probă.
Analizând recursul declarat din prisma criticilor formulate, care se subsumează motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă, Curtea constată că este fondat, pentru următoarele considerente:
Instanțele de fond au aplicat, în mod greșit, dispozițiile art. 13 alin. 6 pct. a din Legea nr. 112/1995 și art.51 alin 2 si 3 din Legea nr. 10/2001 modificate prin prevederile Legii nr.1/2009 precum și dispozițiile de la pct. 14 si pct. 17 din Legea nr. 1/2009, care reglementează dreptul de regres al instituției, care a fost obligată, în temeiul evicțiunii, la restituirea prețului de piață/preț actualizat către cumpărătorul imobilului împotriva Ministerului Finanțelor Publice.
Astfel, instanța de recurs se constată că S. D. C. a dobândit apartamentul nr.25, din ., sector 2, București, prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr.1983/1996.
Prin sentința civilă nr.2411/2007 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 2 București, a fost admisă acțiunea în revendicarea imobilului menționat formulată de către A. L. R. în contradictoriu cu S. D. C. și a fost obligat acesta să lase imobilul în deplină proprietate și liniștită posesie.
Astfel, Curtea învederează că S. D. C. a fost evins de către fostul proprietar și a pierdut proprietatea apartamentului, încheiat în temeiul Legii nr.112/1995.
S. D. C., fiind evins de bunul dobândit în temeiul Legii nr.112/1995, a formulat o acțiunea în pretenții, întemeiată pe dispozițiile art. 1337-1351 din Codul Civil din 1864, prin care a solicitat restituirea prețului reactualizat și diferența dintre prețul achitat și sporul de valoare dobândit de către imobil.
Prin sentința civilă nr.7930/26.11.2010, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 5 București, rămasă definitivă și irevocabilă, prin respingerea apelului și a recursului, a fost admisă acțiunea formulată în contradictoriu cu M. București prin Primar General și l-a obligat pe acesta să plătească către reclamant suma de 53.392 euro reprezentând prețul achitat și daune.
În cadrul acestui litigiu, s-a statuat că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, fiind respinsă acțiunea promovată în contradictoriu cu acest pârât.
În primul rând, Curtea învederează că ne aflăm în ipoteza existenței a două raporturi juridice distincte.
Astfel, primul raport juridic s-a născut între S. D. C., în calitate de cumpărător evins, și M. București prin Primar General, în calitate de vânzător. Acest raport juridic a avut drept consecință obligarea Municipiului București prin Primar General la restituirea prețului reactualizat și daune interese, avându-se în vedere dispozițiile art. 1337-1351 din Codul Civil din 1864.
Al doilea raport juridic s-a născut între M. București prin Primar General, în calitate de plătitor, și Ministerul Finanțelor Publice și se întemeiază pe dispozițiile art. 13 alin. 6 pct. a din Legea nr. 112/1995 și art.51 alin 2 si 3 din Legea nr. 10/2001 modificate prin prevederile Legii nr.1/2009, care consacră acțiunea în regres.
De asemenea, se constată că primul raport juridic a fost soluționat, în mod definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr.7930/26.11.2010, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 5 București, rămasă definitivă și irevocabilă.
Dezlegările din sentința menționată privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice au fost stabilite, avându-se în vedere dispozițiile art. 1337-1351 din Codul Civil din 1864, care reprezenta temeiul juridic al pretențiilor formulate de către S. D. C..
În schimb, instanțele nu au dat nicio dezlegare calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice în cadrul celui de-al doilea raport juridic (M. București prin Primar General/Ministerul Finanțelor Publice) și nu s-au avut în vedere dispozițiile art. 13 alin. 6 pct. a din Legea nr. 112/1995 și art.51 alin 2 si 3 din Legea nr. 10/2001 modificate prin prevederile Legii nr.1/2009, care constituie temeiul de drept al acțiunii în regres.
Pe cale de consecință, instanța de recurs învederează că sentința civilă nr.7930/26.11.2010, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 5 București, rămasă definitivă și irevocabilă nu are putere de lucru judecat în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice, având în vedere că este dedusă judecății o acțiune în regres și că temeiul de drept al acesteia este diferit.
În ceea ce privește fondul acțiunii deduse judecății, se învederează că legiuitorul a stabilit în mod clar, în conținutul Legii nr.112/1995 (art. 13 alin. 6) că prețul plătit de către chiriașii cumpărători se constituie într-un fond extrabugetar la dispoziția Ministerului Finanțelor, acesta fiind folosit în mod efectiv pentru plata despăgubirilor cuvenite proprietarilor și mostenitorilor acestora.
Aceleași prevederi se regăsesc și în Normele Metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 adoptate prin H.G. nr.20/1996 (art.39, precum si art.40-42), unde se arată în mod clar că M. Finanțelor colectează sumele provenite din vânzarea apartamentelor, aceste sume depunându-se într-un cont extrabugetar aflat la dispoziția Ministerului de Finanțe.
De asemenea, OUG nr. 184/2002 prevede, la art.5, în mod expres că plata sumelor reprezentând prețul reactualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecatorești definitive și irevocabile, se face de către Ministerul Finanțelor Publice, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin.6 din Legea nr. 112/1995.
Dispozițiile legale menționate reglementează obligația de plată a Ministerului Finanțelor Publice a prețului reactualizat obținut de către cumpărătorii imobilelor vândute în temeiul Legii nr.112/1995, care au fost evinși.
Această obligația a fost consacrată în mod expres și prin adoptarea Legii nr.1/2009, prin care au fost modificate dispozițiile art.51 alin 2 si 3 din Legea nr. 10/2001, în sensul că „(3) Restituirea pretului prevazut la alin. (2) și (21) se face de catre M. Economiei și F.) din fondul extrabugetar constituit in temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995 cu modificarile ulterioare”.
Avându-se în vedere dispozițiile legale invocate și împrejurarea că M. București a achitat suma de_,46 lei către S. D. C., prin ordinul de plată aflat la dosarul cauzei, Curtea consideră că aceste sume nu pot fi restituite decât de către cei care le-au încasat, respectiv M. F. Publice.
Pentru considerentele expuse, constatând că au fost aplicate, în mod greșit dispozițiile dispozițiile art. 13 alin. 6 pct. a din Legea nr. 112/1995 și art.51 alin 2 si 3 din Legea nr. 10/2001 modificate prin prevederile Legii nr.1/2009, fiind incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct.9, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin.1 din Codul de Procedură Civilă, va admite recursul declarat de către recurentul-reclamant M. București prin Primar General împotriva deciziei civile nr.1118 A din 15.11.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a-III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, va modifica decizia civilă recurată în sensul că va admite apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 1735 din 27.02.2013 pronunțate de Judecătoria Sectorului 5 București, va schimba în tot sentința civilă apelată în sensul că va admite acțiunea formulată de către reclamantul M. București prin Primar General și îl va obliga pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamant a sumei de 272.496,42 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către recurentul-reclamant M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL împotriva deciziei civile nr.1118 A din 15.11.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a-III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE.
Modifică decizia civilă recurată în sensul că:
Admite apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 1735 din 27.02.2013 pronunțate de Judecătoria Sectorului 5 București.
Schimbă în tot sentința civilă apelată în sensul că:
Admite acțiunea formulată de către reclamantul M. București prin Primar General.
Obligă pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamant a sumei de 272.496,42 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 18.02.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
Z. D. M. D. L. G. D. F.
Grefier,
F. V.
Red. D.Z.
Tehnored. T.I.
2 ex./21.02.2014
Jud. apel:
T. S.
R. M. C.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1910/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 62/2014. Curtea de... → |
|---|
