Revendicare imobiliară. Decizia nr. 538/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 538/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-12-2014 în dosarul nr. 34689/3/2012
Dosar nr._
(206/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 538 A
Ședința publică de la 4.12.2014.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - MIHAI-ANDREI NEGOESCU–GÂNDAC
JUDECĂTOR - I. D.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află rejudecarea cauzei, în urma anulării cu reținere a sentinței civile nr. 1542 din data de 13.09.2013, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, dispusă prin decizia civilă nr.244 A din 05.06.2014 a Curții de Apel București - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, privind pe apelantul-reclamant P. A.-E., în contradictoriu cu intimații-pârâți M. BUCUREȘTI, P. PRIMARUL GENERAL, P. M. BUCUREȘTI, S. A., S. I., S. S., S. A., S. F., S. M., S. C.-LETIȚIA (prin reprezentant legal S. I.), S. I. (prin reprezentant legal S. I.), M. ANIȘOARA, M. D., M. J.-A. (prin reprezentant legal M. Anișoara), M. L.-M. (prin reprezentant legal M. Anișoara), M. A.-G. (prin reprezentant legal M. Anișoara), O. L. M., S. A. A. (prin reprezentant O. L.-M.), M. D..
Obiectul pricinii – revendicare imobiliară.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 27.11.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la data de 04.12.2014, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra fondului în apelul civil de față, constată următoarele:
P. cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului București la data de 03.09.2012, înregistrată sub nr. 34._ și repartizată spre soluționare Secției a V-a Civile, reclamantul P. A. E. a chemat în judecată pe pârâții M. București, P. M. București P. Primar General, S. A., S. I., S. S., S. A., S. F., S. M., S. C. Letiția, S. I. prin reprezentant legal S. I., M. Anișoara, M. D., M. D., M. J. A., M. L. M., M. A. G. P. R. Legal M. Anișoara, S. A. A. prin reprezentant legal O. L. M. și O. L. M., solicitând ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța să se constate dreptul său de proprietate asupra a ¾ din imobilul, teren și construcți, situat în București, .. 139, sector 2 și să fie obligați pârâții la lăsarea în deplină proprietate și posesie a imobilului menționat.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul arăta că imobilul revendicat a aparținut bunicii sale, C. E., fiind trecut în proprietatea statului în baza unui contract de donație încheiat cu Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Raionului 23 August și a cărei nulitate absolută a fost constatată de către instanțele judecătorești în baza deciziei nr. 949A/13.06.2008 pronunțată de către Tribunalul București.
S-a susținut de către reclamant că, deși, în calitate de moștenitor al defunctului său tată, fiul proprietarului inițial al imobilului, conform certificatului de moștenitor cu nr. 9/02.2010 eliberat de B.N.P.A. R. C. și B. H., i s-a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului, nu poate intra în stăpânirea efectivă a acestuia, el fiind ocupat în prezent de către pârâții persoane fizice fără vreun titlu locativ.
În drept, cererea de chemare în judecată este întemeiată pe dispozițiile art. 563 și urm. Codul Civil.
În susținerea acțiunii, au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri: act de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/30.09.1931 de către Tribunalul Ilfov, Secția notariat, act de partaj voluntar autentificat sub nr._/15.12.1932 de către Tribunalul Ilfov, Secția Notariat, decizia civilă nr. 949A/13.06.2008 pronunțată de către Tribunalul București, Secția a V a Civilă, certificatul de moștenitor nr. 9/09.02.2010 emise de către B.N.P.A. R. C. și B. H., decizie de impunere pe anul 2010 emisă pe numele reclamantului de către D.V.B.L. Sector 2.
La data de 10.05.2013 pârâții S. A., S. I., S. S., S. A., S. F., S. M., S. C. Letiția, S. I. prin reprezentant legal S. I., M. Anișoara, M. D., M. D., M. J. A., M. L. M., M. A. G. prin reprezentant legal M. Anișoara, S. A. A. prin reprezentant legal O. L. M. și O. L. M. au formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepția prematurității formulării acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților.
În susținerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului s-a arătat că reclamantul nu este titularul dreptului dedus judecății, nefăcându-se dovada împrejurării că acesta este proprietarul unei cote materiale de ¾ din imobil, actul de partaj depus la dosar dovedind dosar împrejurarea că pe terenul în litigiu se aflau mai multe construcții care au fost preluate în cotă parte de către coindivizari, fără ca respective cotă parte să fie individualizată din punct de vedere material.
În susținerea aceleiași excepții s-a arătat că prin decizia nr. 949A/13.06.2008 pronunțată de către Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, părțile nu au fost repuse în situația anterioară, ca urmare a anulării actului de trecere a imobilului în proprietatea statului.
În plus, s-a mai arătat că reclamantul nu poate revendica cota parte de ¾ din imobil întrucât actul de partaj depus în susținerea cererii face referire la un partaj de folosință, neefectuându-se efectiv o ieșire a părților din indiviziune.
Având în vedere că certificatul de moștenitor invocat de către reclamant nu face dovada dreptului de proprietate pretins precum și faptul că reclamantul nu are în patrimoniu la momentul actual un drept de proprietate asupra imobilului, solicită admiterea excepției lipsei calității procesual active a reclamantului.
În ceea ce privește excepția prematurității formulării acțiunii s-a susținut că nu poate fi admisă o acțiune de revendicare a unei cote de ¾ din imobil în condițiile în care această cotă nu este individualizată în materialitatea sa, impunându-se astfel individualizarea cu exactitate a imobilului revendicat.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților s-a arătat că reclamantul nu poate formula o acțiune de revendicare în contradictoriu cu pârâții atâta timp cât dreptul său nu a fost materialicește individualizat.
În susținerea întâmpinării a fost depusă la dosar decizia nr. 1116/14.06.2012 pronunțată de către Curtea de Apel București, Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
La data de 06.09.2013 reclamantul a depus o cerere de precizare a acțiunii inițiale, învederând instanței că solicită ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța să se constate dreptul său de proprietate asupra imobilului situat în București, .. 139, sector 2 compus din teren în suprafață de 660,64 mp. și construcțiile aflate pe acesta, reprezentând cota de ¾ din imobilul în suprafață de 960,97 mp. și obligarea pârâților la lăsarea imobilului în deplină proprietate și liniștită posesie a acestuia.
P. sentința civilă nr. 1542 din 13.09.2013 Tribunalul București - Secția a V-a civilă a respins ca neîntemeiată excepția prematurității acțiunii și a calificat drept apărare de fond excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.
A fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul P. A. E., în contradictoriu cu pârâții M. București, reprezentat prin Primar General, P. M. București, reprezentată prin Primar General, și S. A., S. I., S. S., S. A., S. F., S. M., S. C. Letiția, S. I., M. Anișoara, M. D., M. D., M. J. A., M. L. M., M. A. G., S. A. A. și O. L. M., și a obligat reclamantul la plata către pârâți a sumei de 2.500 lei, cheltuieli de judecată efectuate în prezenta cauză.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul P. A.-E., apel ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 28.01.2014.
P. motivele de apel, apelantul-reclamant solicită admiterea apelului și în baza art. 297 alin.1 C.proc.civ., în principal anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe și în baza art. 296 c.proc.civ., în subsidiar, schimbarea în tot a sentinței atacate și admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.
La data de 30.05.2013, la dosarul cauzei prin serviciul registratură intimații - pârâți au depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței apelate.
P. decizia civilă nr. 244A/5.06.2014 Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul, a anulat sentința civilă apelată și a reținut cauza pentru rejudecare în fond, în condițiile art. 297 alin.2 teza a II-a C.proc.civ.
Pentru a se pronunța astfel Curtea a reținut, în esență, că în ședința publică de la data de 06.09.2013 instanța a pus în discuția părților mai multe excepții procesuale – excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepția prematurității cererii de chemare în judecată, excepția lipsei calității procesual pasive, discutându-se și „excepția efectului pozitiv al puterii de lucru judecat” al unei decizii civile.
Așa cum s-a menționat în încheierea din ședința publică din data de 06.09.2013, care face parte integrantă din hotărârea apelată, instanța a acordat cuvântul părților numai cu privire la acestea (fila 96 dosar fond).
Cu toate acestea, rămânând în pronunțare, instanța s-a pronunțat prin sentința apelată, atât asupra excepțiilor mai sus menționate, cât și pe fondul cauzei, deși nu acordase cuvântul părților în dezbaterea fondului.
Procedând în acest fel, instanța de fond a încălcat în mod evident principiul contradictorialității, dar și dreptul la apărare al părții și principiul oralității.
Închiderea dezbaterilor unui proces, după ce s-au pus concluzii numai pe excepții procesuale și soluționarea cauzei pe fond, fără a se da cuvântul părților spre a formula concluzii pe fond pune părțile și în imposibilitatea de a se apăra, producându-se astfel o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, în condițiile art. 105 alin. (2) C.proc.Civ
Având în vedere critica de nelegalitate apreciată ca fiind fondată și soluția adoptată, Curtea a constatat că nu mai poate cerceta celelalte motive de apel invocate referitoare la modul în care tribunalul a soluționat pe fond pricina, criticile formulate de apelant și apărările intimaților legate de acestea urmând a fi analizate în rejudecare.
In rejudecare, Curtea a încuviințat proba cu înscrisuri, în cadrul căreia s-au solicitat și relații de la P.M.B. – Direcția Juridic, Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, relații comunicate prin adresa nr. DA/_/_/21.10.2014 (fila 120).
Curtea, rejudecând cauza în apel, conform art. 297 alin.2 teza a II-a C.proc.civ., constată următoarele:
In prealabil, având în vedere și prevederile art. 137 alin. 2 C.proc.civ., Curtea reține că în fața primei instanțe s-au invocat mai multe excepții procesuale, respinse prin sentința apelată – soluțiile date acestora nefăcând obiect de critică în prezenta cale de atac.
Constatând însă în același timp că instanța de apel a procedat la anularea în totalitate a hotărârii, pentru considerentele prezentate pe larg în cuprinsul deciziei civile nr. nr. 244A/5.06.2014, Curtea, menținând soluțiile de respingere date excepțiilor în primă instanță, apreciază necesar să reia motivele care au stat la baza soluțiilor respective, în contextul rejudecării pricinii.
Astfel, în ceea ce privește excepția prematurității formulării acțiunii, Curtea reține că
în speță nu se regăsește nicio ipoteză de neîndeplinire a condiției de exercițiu a acțiunii civile referitoare la caracterul actual al dreptului dedus judecății, instanța fiind sesizată cu o acțiunea reală petitorie, prin care reclamantul afirmă că deține un drept de proprietate neafectat de modalități, respectiv, condiție sau termen, pe care tinde să îl valorifice pe calea dreptului comun, invocând prevederile Codului civil .
Revendicarea unei cote ideale din imobil, situație care, în opinia susținătorilor excepției, s-ar regăsi în cauza de față, cu toate că este contrazisă de reclamant prin cererea de chemare în judecată și precizările aduse acesteia, nu are oricum nicio legătură cu o prematuritate a acțiunii, în sensul arătat deja, putând constitui, eventual, un alt fine de neprimire al acțiunii în revendicare – aspectul invocat presupunând, de altfel, o analiză a temeiniciei cererii din perspectiva întinderii dreptului de proprietate pretins.
Referitor la excepția lipsei calității procesual active, Curtea constată că aspectele invocate de pârâți prin acest mijloc procesual trebuie examinate odată cu fondul pricinii, ținând seama de particularitățile acestei acțiuni în revendicare care vizează un imobil preluat abuziv în perioada regimului politic comunist, Curtea urmând în această situație să răspundă acestei apărări (lato sensu) prin considerente pe care le va dezvolta în cadrul analizei pe fond a pricinii, fără însă a confunda lipsa legitimării procesuale de a acționa în justiție, respectiv, lipsa identității între titularul acțiunii și titularul dreptului pretins, cu caracterul netemeinic al acestui demers judiciar, întrucât în acest ultim caz, într-o acțiune reală, se pune problema chiar a inexistenței dreptului reclamat ori a constatării lipsei caracterului preferabil al titlului exhibat de reclamant în favoarea celui deținut de partea adversă, posesor al bunului revendicat.
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, Curtea reține că această presupune în speță existența unei identități între persoana chemată în judecată și posesorul imobilului ce se revendică, instanța de apel constatând că această identitate se regăsește în persoana celor arătați de reclamant ca posesori neproprietari ai imobilului care nici nu au negat astfel ocuparea acestuia.
Examinând în continuare și fondul cererii de chemare în judecată, Curtea reține că imobilul litigiu face parte din categoria celor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, instanța de apel având în vedere în acest sens prevederile art. 2 alin.1 lit.c din Legea nr. 10/2001, republicată, raportate la împrejurarea că, prin decizia civilă nr. 949/A/13.06.2008 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, rămasă irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a actului de donație autentificat sub nr. 3010/8.08.1963, încheiat de autoarea reclamantului, C. E., cu Statul, având ca obiect imobilul în speță.
In privința legitimării procesuale a reclamantului, Curtea mai reține că imobilul situat în București, .. 139, sectorul 2, a făcut inițial obiectul actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/30.09.1931, iar prin actul de partaj autentificat sub nr._/15.12.1932 Ecaterinei C. i-a revenit ¾ din imobil, restul de ¼ revenindu-le moștenitorilor minori ai lui S. (P.) G. .
De pe urma defunctei C. E. a rămas ca moștenitor fiul acesteia, P. A. C., care a decedat în anul 1997, moștenitorul acestuia din urmă fiind reclamantul, în calitate de fiu, conform certificatului de moștenitor nr. 9/9.02.2010 întocmit de BNP Asoc. R. C. și B. H..
Toate aceste aspecte reținute mai sus, inclusiv, recunoașterea calității procesuale a reclamantului prin decizia civilă nr. 949/A/13.06.2008 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă pentru a anula actul de preluare a imobilului – titlul statului, îl îndreptățesc pe reclamant să acționeze în justiție pe această cale a revendicării de drept comun, ținând seama, în acest sens, și de cele statuate prin Decizia nr. XXXIII din 9 iunie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite.
Înalta Curte, prin decizia anterior menționată, obligatorie pentru instanțe conform art. 329 alin.3 C.proc.civ. (actualul art. 3307 alin.4), a reținut că adoptarea unei reglementări speciale, derogatorii de la dreptul comun, cu consecința imposibilității utilizării unei reglementări anterioare, nu încalcă art. 6 din Convenție în situația în care calea oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului dedus pretins este efectivă, iar faptul că această cale specială este sau nu una efectivă poate fi constatat printr-o analiză în concret a fiecărei cauze.
P. Hotărârea pilot pronunțată în cauza M. A. și alții contra României din 12.10.2010 s-a arătat fără echivoc că „în ceea ce privește acțiunea in revendicare fondată pe dispozițiile civile de drept comun, Curtea apreciază ca respingerea acesteia argumentată de necesitatea de a asigura aplicarea coerenta a legilor reparatorii nu ridica de una singura o problemă din punctul de vedere a liberului acces la justiție garantat de articolul 6 § 1 al Convenției, cu condiția ca procedura prevăzuta de Legea nr. 10/2001 să constituie o cale judiciară eficientă” (par.118).
Trebuie remarcat însă că prin decizia în interesul legii nr. XXXIII din 9 iunie 2008, Înalta Curte a mai sesizat faptul că în procedura de aplicare a Legii nr. 10/2001, în absența unor prevederi de natură a asigura aplicarea efectivă și concretă a măsurilor reparatorii, poate apărea conflictul cu dispozițiile art. 1 alin. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, ceea ce impune, conform art. 20 alin. 2 din Constituția României, prioritatea normei din Convenție, care, fiind ratificată prin Legea nr. 30/1994, face parte din dreptul intern, așa cum se stabilește prin art. 11 alin. 2 din Legea fundamentală.
Or, pentru a se atinge finalitatea unei acțiuni întemeiate pe dreptul comun ca și un remediu efectiv, care să acopere, până la o eventuală intervenție legislativă, neconvenționalitatea unor dispoziții ale legii speciale, Înalta Curte a mai reținut că nu se poate aprecia că existența Legii nr. 10/2001 exclude, în toate situațiile, posibilitatea de a se recurge la o atare acțiune, căci este posibil ca reclamantul să se poată prevala la rândul său de un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional și trebuie să i se asigure accesul la justiție.
In ceea ce privește puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1116/14.06.2012 a Curții de Apel București Secția a III-a Civilă si pentru cauze cu minori și de familie, decizie irevocabilă prin care, pe fond, s-a respins acțiunea în evacuare formulată de reclamant pentru același imobil, Curtea constată că, contrar opiniei susținute de pârâții care au invocat în apărare decizia, cele statuate prin această hotărâre referitor la lipsa unui drept de proprietate în patrimoniul reclamantului nu poate avea efecte asupra legitimării procesuale a acestuia în acțiunea petitorie de față, având în vedere tocmai circumstanțele particulare ale speței – acțiunea în revendicare fiind promovată pentru redobândirea în natură a unui bun preluat abuziv de stat în perioada regimului politic comunist, ulterior anulării titlului statului printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă prin care s-a recunoscut legitimarea procesuală a reclamantului.
Este însă evident că instanța sesizată acum cu acțiunea în revendicare nu va putea repune în discuție constatările jurisdicției anterioare (concretizate în decizia civilă nr. 1116/14.06.2012 a Curții de Apel București Secția a III-a Civilă si pentru cauze cu minori și de familie), fără ca prin aceasta să se încalce principiul securității raporturilor juridice și art. 6 par.1 CEDO, dar aceste constatări – vizând, în esență, lipsa unui „bun actual””= în patrimoniul reclamantului – nu trebuie să constituie un impediment procedural în a analiza pe fond noul demers juridic inițiat de reclamant, ci se poate reflecta exclusiv în stabilirea temeiniciei pretențiilor, doar printr-o asemenea analiză instanța respectând întocmai decizia în interesul legii nr. XXXIII din 9 iunie 2008, mai sus menționată.
Din această perspectivă, Curtea va avea în vedere la pronunțarea soluției regula de drept conform căruia concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, reținând astfel în cauză incidența Legii nr. 10/2001, cu toate consecințele ce decurg din aplicarea acestor prevederi legale speciale asupra cererii de revendicare formulată de reclamant.
P. urmare, contrar susținerilor reclamantului, se remarcă faptul că prin decizia nr. XXXIII din 9 iunie 2008 a instanței supreme s-a exclus posibilitatea ca acțiuni în revendicare similare celei de față să mai fie soluționate după regulile de comparare și preferabilitate specifice dreptului comun, cu ignorarea regulilor rezultând din aplicarea dispozițiilor speciale de drept substanțial ale Legii nr.10/2001, singurele aspecte relevante față de pretențiile reclamantului fiind, așadar, dacă bunul revendicat a fost preluat abuziv și intră, ca atare, în domeniul reglementat de legea specială de reparație și, respectiv, dacă reclamantul se poate prevala de un „bun actual” într-o acțiune întemeiată pe dreptul comun.
Odată ce s-a stabilit irevocabil că bunul revendicat a fost preluat abuziv, Curtea va constata că dreptul de proprietate care s-a aflat inițial în patrimoniul reclamantului (autorilor acestuia) nu este garantat de prevederile art. 1 din Protocolul adițional al Convenției Europene a Drepturilor Omului, iar în măsura în care cel interesat nu îndeplinește condițiile esențiale pentru a putea redobândi un bun trecut în proprietatea statului sub regimul politic anterior, există o diferență evidentă între „simpla speranță de restituire”, oricât ar fi ea de îndreptățită din punct de vedere moral, și o „speranță legitimă”, de natură mult mai concretă, bazată pe o dispoziție legală sau pe o decizie judiciară (Hotărârea în cauza Kopecky contra Slovaciei din 28 septembrie 2004).
Cu referire la acest aspect, este relevantă Hotărârea pilot pronunțată în cauza M. A. și alții contra României din 12.10.2010, în care Curtea Europeană a reținut că (…) un reclamant nu poate pretinde o încălcare a art.1 din Protocolul nr.1 decât în măsura în care hotărârile pe care le critică se referă la „bunurile” sale în sensul acestei prevederi. Noțiunea de „bunuri” poate cuprinde atât „bunuri actuale”, cât și valori patrimoniale, inclusiv creanțe, în baza cărora un reclamant poate pretinde că are cel puțin „o speranță legitimă” de a obține beneficiul efectiv al unui drept de proprietate. (…) existența unui „bun actual” în patrimoniul unei persoane este în afara oricărui dubiu dacă, printr-o hotărâre definitivă și executorie instanțele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar și dacă în dispozitivul hotărârii ele au dispus în mod expres restituirea bunului. În acest context, refuzul administrației de a se conforma acestei hotărâri constituie o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor, care ține de prima frază a primului alineat al art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție (par.134-140).
Așadar, în speță, reclamantul s-ar fi putut prevala de un bun în sensul Convenției,, numai dacă ar dovedi în cauza de față că întrunește toate condițiile legii pentru a beneficia de restituirea imobilului preluat abuziv.
Această situație juridică nu se poate dovedi însă decât în cadrul și cu respectarea cerințelor prevăzute de Legea nr. 10/2001 (actul normativ aplicabil în materia acestor imobile), prin decizia sau dispoziția emisă de unitatea deținătoare/entitatea învestită cu soluționarea notificării care atestă calitatea notificatorului de persoană îndreptățită la restituire în natură ori, după caz, printr-o hotărâre judecătorească de restituire.
Or, în cauză, prin dispoziția nr. 4109/21.03.2005 a Primarului M. București a fost respinsă notificarea formulată de reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001, iar contestația în justiție promovată de împotriva acestei dispoziții, în dosarul nr._/3/2005 al Tribunalului București Secția a III-a Civilă a fost constată perimată la data de 3.12.2007. Pe de altă parte, nu există nicio altă hotărâre judecătorească anterioară acestui demers în revendicarea imobilului prin care să se fi dispus restituirea acestuia în patrimoniul reclamantului.
Întrucât, după cum deja s-a menționat, reclamantul nu se poate prevala de un bun actual în cadrul acestei acțiuni de drept comun, sunt lipsite de relevanță pentru susținerea actualului său demers judiciar afirmațiile acestuia vizând împrejurarea că imobilul nu ar fi fost înstrăinat în mod valabil și faptul că pârâții l-ar ocupa în mod abuziv.
Având în vedere considerentele aceleiași hotărâri CEDO pronunțată în cauza A. și alții contra României din 12.10.2010, Curtea observă că s-a constatat și de către Curtea Europeană că „de la . Legilor nr. 1/2001 si 10/2000 si mai ales a Legii nr. 247/2005, dreptul intern prevede un mecanism care ar trebui sa conducă fie la restituirea bunului fie la acordarea unei despăgubiri.
In consecință, Curtea apreciază ca transformarea .="">>, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, al interesului patrimonial care rezulta din simpla constatare a nelegalității naționalizării este subordonata îndeplinirii de către partea interesata a tuturor exigentelor legale in cadrul procedurilor prevăzute de legile reparatorii si de epuizarea căilor de atac prevăzute de aceste legi. (par. 141-142) (s.n.).
Rezultă că singura speranță legitimă creată reclamatului a fost cea dată prin aplicarea Legii nr.10/2001, respectiv, o speranță la restituirea în natură sau la o altă reparație echitabilă pentru abuzul săvârșit de Statul comunist.
În ceea ce privește eficiența procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, revenind la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, trebuie remarcat că instanța europeană recunoaște dreptul suveran al legiuitorului intern de a opta asupra soluției legislative pe care o consideră cea mai adecvată posibilităților sale economico-sociale-financiare și intereselor sale politice (par. 174 și următoarele din aceeași hotărâre adoptată în cauza M.A. și alții contra României).
P. urmare, Curtea, va respinge excepțiile procesuale ridicate în cauză și, reținând caracterul neîntemeiat al acțiunii, o va respinge ca atare, pentru considerentele expuse mai sus.
Văzând și dispozițiile art. 274 C.proc.civ., Curtea, în raport de culpa procesuală reținută în sarcina reclamantului, îl va obliga pe acesta la plata către pârâtul S. A. a sumelor reprezentând cheltuielile de judecată ocazionate în fond și apel, onorarii de avocat achitate conform chitanțelor doveditoare depuse la dosar..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În rejudecare,
Respinge excepția prematurității acțiunii.
Respinge excepția lipsei calității procesuale active.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive.
Respinge acțiunea formulată de apelantul-reclamant P. A.-E., cu domiciliul în București, .. 139, sector 2 și cu domiciliul procesual ales în București, .-43, scara A, ., sector 1 la C.. Av. S. M., în contradictoriu cu intimații-pârâți M. BUCUREȘTI, prin Primarul General, P. M. BUCUREȘTI, ambii cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 291-293, sector 6, S. A., S. I., S. S., S. A., S. F., S. M., S. C.-LETIȚIA (prin reprezentant legal S. I.), S. I. (prin reprezentant legal S. I.), M. ANIȘOARA, M. D., M. J.-A. (prin reprezentant legal M. Anișoara), M. L.-M. (prin reprezentant legal M. Anișoara), M. A.-G. (prin reprezentant legal M. Anișoara), O. L. M., S. A. A. (prin reprezentant O. L.-M.), M. D., toți cu domiciliul în București, .. 139, sector 2, ca neîntemeiată.
Obligă reclamantul P. A.-E. la plata către pârâtul S. A. a sumei de 4500 lei, reprezentând cheltuielile de judecată în fond și apel.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 4.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M.-A. N.-G. I. D.
GREFIER,
M. C.
Red. M.
Tehnored. M.
20 ex./26.02.2015
TB - S. a V-a civ. - B. M. C.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 1781/2014. Curtea de Apel... | Cereri. Hotărâre din 10-04-2014, Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
