Obligaţie de a face. Decizia nr. 555/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 555/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-03-2014 în dosarul nr. 41426/299/2011

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 555R

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 17 MARTIE 2014

CURTEA COMPUSĂ DIN :

PREȘEDINTE - C. M. S.

JUDECATOR - I. P.

JUDECĂTOR - D. F. B.

GREFIER - G. C. A.

**********

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă P. C. împotriva deciziei civile nr.575A din 30.05.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în contradictoriu cu intimații reclamanți B. A., B. I. și intimații pârâți Păcararu M., P. S. C..

Cererea de chemare în judecată are ca obiect:„obligație de a face”.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă: intimații reclamanți B. A., B. I., personal și asistați de apărător, avocat S. M. C., lipsind recurenta pârâtă P. C. și intimații pârâți Păcararu M., P. S. C..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Intimații reclamanți B. A., B. I., prin apărător, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în sensul celor pe care le depune la dosarul cauzei. De asemenea depune note de ședință.

Curtea, deliberând asupra probei cu înscrisuri solicitată de apărătorul intimaților reclamanți o admite.

Curtea, constată că în cadrul probei cu înscrisuri s-au depus hotărâri judecătorești, în care părți sunt recurenta și intimații, astfel că nu se impune comunicarea acestora.

Curtea, ia act că s-au depus note de ședință.

Intimații reclamanți B. A., B. I., prin apărător, arată că nu mai au cereri prealabile.

Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii de recurs.

Intimații reclamanți B. A., B. I., prin apărător, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. Solicită să se constate că recurenta nu a indicat nici o modalitate prin care instanța anterioară a încălcat legea în cauza de față; că recurenta nu s-a făcut dovada imposibilității desființării gardului și nici dovada imposibilității dovedirii dreptului de proprietate pentru obținerea numărului poștal al imobil. Cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr._/07.09.2012 a Judecătoriei sectorului 1 București s-a admis acțiunea reclamanților B. I. și B. A. și s-a dispus obligarea pârâtei P. C. să mute gardul despărțitor al proprietăților părților și să procedeze și la mutarea utilităților propriei sale proprietăți de pe proprietatea reclamanților.

S-a reținut că obligațiile de mai sus derivă din calitatea de proprietari a părților asupra a două imobile distincte.

Apelul declarat de pârâtă a fost respins ca nefondat, cu aceeași motivare a fondului, prin decizia civilă nr. 575/30.05.2013 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă.

Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta arătând că îndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina sa nu este posibilă din cauza a numeroase formalități administrative.

Recursul este nefondat.

Părțile au calitatea de proprietari a două imobile distincte, corp A și corp B situate în București, .. 20, sector 1 cu limite teritoriale clar conturate și de fapt necontestate, dar cu utilități comune care în prezent afectează exclusiv doar proprietatea reclamanților.

În acest context, în mod legal judecătorul fondului și cei ai apelului au apreciat că se impune separarea celor două imobile, potrivit actelor de proprietate invocate și exhibate de acestea.

Criticile pârâtei, de altfel, nu vizează această situație de fapt și de drept, ci doar eventualele dificultăți de punere în aplicare a dispozițiilor hotărârii atacate de mutare a gardului și a utilităților.

Constatând că impunerea acestor obligații în sarcina pârâtei s-a realizat prin mijloace legale, pe baza probatoriului administrat, vom respinge în baza art. 312 Cod procedură civilă recursul declarat.

În baza art. 274 Cod procedură civilă vom obliga pe pârâtă la cheltuieli de judecată către intimați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

N NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă P. C. împotriva deciziei civile nr. 575A/30.05.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. A., B. I. și intimații pârâți Păcararu M., P. S. C..

Obligă recurenta la 750 lei cheltuieli de judecată către intimații B. I. și B. A..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.03.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

C. M. S. I. P. D. F. B.

GREFIER

G.-C. A.

Red. IP

Tehnored. CG – 2 ex

26.03.2014

Jud. apel: L. F.

Bargan M. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 555/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI