Acţiune în constatare. Decizia nr. 1129/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

În motivarea cererii, apelanta a arătat că la data de 26.11.2012, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1363, societatea apelantă, în calitate de proprietar, a înstrăinat dreptul de proprietate al spațiului comercial situat în Drumul Taberei nr. 82, . cu cota parte indiviză aferentă acestui spațiu, din părțile și dependințele comune ale imobilului . și destinația lor sunt în folosința perpetuă și forțată a tuturor proprietarilor, precum și dreptul de proprietate asupra terenului aferent spațiului. Societatea apelantă a fost chemată în judecată, în calitate de proprietară a acestui spațiu, ocupat de către .. Prin înstrăinarea acestui spațiu societatea apelantă a pierdut dreptul de proprietate asupra acestuia cât implicit accesul spre curtea de lumină a blocului, accesul spre aceasta făcându-se exclusiv prin spațiul fost proprietatea apelantei. Față de această situație, probată cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei pe excepția invocată, soluția instanței de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiată, cu atât mai mult, pe fondul cauzei, obligarea exclusivă a societății apelante la desființarea lucrărilor efectuate, într-un imobil în care nu mai deține vreun drept asupra acestuia cât nici acces, a apreciat că această hotărâre, așa cum a fost pronunțată va fi lipsită total de eficiență întrucât nu va putea fi pusă în executare niciodată de către societatea apelantă din motive care nu țin de voința apelantei.

Sub aspectul calității procesuale active, instanța de fond, a pornit de la o premisă juridică eronată și anume, aceea că reclamanta, cât și intervenienta, raportat la temeiul de drept pe care și-au întemeiat capătul de cerere privitor la dezafectarea construcției, astfel cum s-a consemnat în încheierea de ședință din 23.01.2013 – art. 27 alin. 1 lit. b din Legea nr. 50/1991 (în realitate fiind vorba de art. 32 din Legea nr. 50/1991 în urma republicării acestei legi în 2004, dându-se textelor o nouă numerotare), la dreptul de proprietate cât și Legea nr. 114/1996, ar justifica calitatea procesuală activă necesară pentru promovarea cererii deduse judecății. Reclamanta cât și intervenienta au învestit instanța cu un capăt de cerere având ca obiect o tipică obligație de a face, respectiv, de obligare a pârâților . K. F. SRL și . SRL la demolarea construcției edificată în curtea de lumina a blocului C16 din Drumul Taberei nr. 82, pe motiv că aceasta ar fi fost ridicată fără autorizație de construcție. Temeiul juridic principal al cererii precizat de către reclamantă și intervenientă, îl constituie dispozițiile art. 32 din Legea nr. 50/1991. Cu alte cuvinte, art. 32 din Legea nr. 50/1991, text de lege invocat de către reclamanta și intervenientă, conferă procesuală activă în a sesiza instanța, cu o cerere pentru desființarea construcției, doar reprezentantului organului care a aplicat sancțiunea, iar nicidecum unei persoane fizice, chiar dacă, prin ipoteză, aceasta din urmă ar justifica un interes în derularea unui atare demers. A apreciat că, deși reclamanta și intervenienta și-au întemeiat cererile pe prevederile art. 32 din Legea nr. 50/1991, instanța de fond nu a pus în discuția contradictorie a pârtilor incidența unor altor temeiuri de drept ori a unei alte instituții juridice, nesocotindu-se dispozițiile art. 129 alin. 4 Cod procedură civilă.

Prin urmare, cu raportare la cadrul procesual cu care instanța a fost legal investită, la obiectul celui de-al doilea capăt de cerere – obligație de a face – cât și la cauza juridică pe care reclamanta, cât și intervenienta și-au fundamentat cererea în obligație de a face – art. 32 pct. 1 lit. b din Legea nr. 50/1991, a considerat că acestea nu justifică în cauză calitatea procesuală activă care să le îndreptățească să acționeze cu succes în instanță, fapt ce impunea admiterea excepțiilor invocate cât și respingerea acestui capăt de cerere ca fiind formulat de către o persoană fără calitate procesuală activă, implicit respingerea cererii de intervenție.

În raport de cel de-al doilea capăt de cerere subsidiar, respectiv obligarea pârâtelor la dezafectarea lucrărilor executate în curtea de lumină a blocului, pentru speța în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 643 pct. 1 din Noul cod civil și dispozițiile art. 649 pct. 2. Prin urmare, având în vedere că acest spațiu de aerisire al blocului, era folosit în mod exclusiv de către societatea apelantă, în sensul că accesul spre acesta se realiza exclusiv din spațiul fost proprietatea apelantei, înstrăinat lui M. F., actualul proprietar, a apreciat că reclamanta și intervenienta nu se încadrează în prevederile art. 643 pct. 1 Noul Cod Civil, nedeținând un drept de coproprietate asupra acestui spațiu. Nici invocarea ca temei de drept a Legii nr. 114/1996, nu conferă calitate procesuală activă a reclamantei cât și intervenientei. Legea nr. 114/1996 în forma actuală, nu prevede aspecte cu privire la modul de administrare și exploatare a locuinței, singurul act normativ în vigoare ce reglementează aceste aspecte fiind Legea nr. 230/2007. Chiar prin raportare la această lege, reclamanta cât și intervenienta nu ar avea calitate procesuală activă, întrucât, în conformitate cu prevederile art. 30 litera i din lege, singurul organ competent în inițierea, în nume propriu sau în numele proprietarilor, cu acțiuni în justiție privind interesele legate de clădire, este comitetul executiv, reprezentat prin președintele asociației de proprietari.

Pe fondul cauzei, instanța de fond și-a motivat hotărârea raportându-se exclusiv la sentința civilă nr. 3955/11.06.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, prin care a fost respinsă plângerea apelantei împotriva procesului-verbal de contravenție din 23.03.2007 întocmit de către agenții constatatori din cadrul Primăriei Sectorului 6 București, hotărâre pe care instanța, față de societatea apelantă este considerată putere de lucru judecat, motivat de faptul că societatea a fost parte în procesul în care s-a pronunțat hotărârea menționată. A arătat că în mod eronat instanța și-a sprijinit motivarea pe această hotărâre judecătorească, reținând culpa exclusivă a apelantei în executarea lucrărilor, înlăturând toate apărările de fond. Mai mult decât atât, din probele administrate în cauză, se consideră că soluția instanței este netemeinică, întrucât nu s-a făcut dovada că, cel puțin Asociația de proprietari a blocului C16, care este singura care administrează și gestionează proprietatea comună, cât și ceilalți colocatari ai imobilului ar fi fost deranjați de existența copertinei. Dimpotrivă, o mare parte din locatari, astfel cum a recunoscut și reclamanta, au fost de acord și au semnat în mod expres în favoarea folosirii curții interioare de către societatea apelantă. În ceea ce privește susținerea reclamantei că nu ar fi fost făcută igienizare în interiorul curții și că prin mirosurile produse i-ar fi afectat dreptul de folosință al acesteia, a apreciat că instanța în mod greșit a reținut doar susținerile reclamantei și probatoriul administrat, inclusiv declarația martorei B. E., înlăturând probatoriul administrat prin înscrisurile depuse la dosar, care înlătură susținerile reclamantei din care rezultă că în urma controalelor efectuate, atât de Direcția sanitar-veterinară, cât și de Garda de Mediu, nu s-au constatat încălcări ale legislației.

Totodată, a considerat ca hotărârea instanței de fond privind cel-de al doilea capăt de cerere, este netemeinică, nefiind motivată în drept, deoarece nu se indica nici o dispoziție legală care stă la baza obligării societății apelante la desființarea construcției, sens în care aceasta echivalează cu soluționarea fondului cauzei, astfel cum prevăd dispozițiile art. 261 alin. 5 Cod procedură civilă.

O altă critică a hotărârii instanței de fond, se refera la faptul că în mod greșit aceasta, pe capătul doi de cerere având ca obiect obligație de a face, a obligat societatea la desființarea construcției, întrucât a modificat cadrul procesual față de cel stabilit de către reclamantă. Reclamanta este singura în drept să stabilească limitele cererilor sale, potrivit principiului disponibilității, ea fiind cea care stabilește cadrul procesual, persoanele care sunt chemate în judecată și obiectul, adică ceea ce pretinde prin cerere. Analizând hotărârea instanței prin încheierea de ședință din data de 06.03.2013, prin care s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a societății, întrucât reclamanta și intervenienta înțeleg să se judece în contradictoriu cu societatea apelantă doar pe primul capăt de cerere, având ca obiect acțiunea în constatarea inexistenței autorizației de construire, cât și cu celelalte două pârâte, . și . SRL, pe capătul doi de cerere având obligație de a face, instanța modificând cadrul procesual, a pronunțat o hotărâre nelegală obligând societatea apelantă la dezafectarea construcției.

La data de 13.12.2013, U. E. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.

La data de 12.12.2013 Primăria Sectorului 6 București, prin Primar, în temeiul art. 282 Cod procedură civilă, a formulat întâmpinare la apelul promovat de către S.C. P. S.A, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală.

În drept, întâmpinarea se întemeiază pe dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă, Legea nr. 215/2001.

Prin decizia civilă nr. 194A/21.02.2014, Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă . sentinței civile nr. 5427/29.05.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, în contradictoriu cu intimata-reclamantă U. E., cu intimatele-pârâte ., . SRL, Primăria Sectorului 6 București și cu intimata-intervenientă N. Lămâița,

A schimbat în parte sentința în sensul că a admis excepția lipsei calității procesual active și a respins cererea principală formulată de reclamanta U. E. și cererea de intervenție formulată de intervenienta N. Lamâița în contradictoriu cu pârâții . K. F. SRL, . SRL, Primăria Sectorului 6 București, ca fiind introduse de persoane lipsite de calitate procesuală activă. Totodată, a menținut în rest dispozițiile sentinței civile apelate.

Pentru a decide astfel, analizând apelul prin prisma motivelor invocate și față de probele administrate în cauză, tribunalul a reținut că este fondat pentru următoarele considerente:

Apelul este calea de atac ordinară, de reformare, devolutivă. Obiectul unui apel îl constituie întotdeauna o hotărâre judecătorească, ceea ce înseamnă că apelantul are obligația de a indica motivele de critică, tocmai pentru că este o cale de atac al cărei obiect este hotărârea de primă instanță, în speța de față, hotărâre care este subsecventă cererii de chemare în judecată și celorlalte cereri incidentale. Având un asemenea obiect, în cererea de apel nu trebuie reiterate motivele din cererea de chemare în judecată ori întâmpinare, ci apelantul trebuie să arate care sunt motivele sale de nemulțumire față de modul în care s-a desfășurat prima judecată în fond, precum și față de hotărârea apelată. În aceeași măsură, prin întâmpinarea pe care intimatul a formulat-o în cadrul judecații apelului, acesta trebuie să răspundă criticilor formulate, prin raportare la temeiurile de drept invocate.

Față de prevederile art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul a reținut că prima instanță nu a verificat într-un mod judicios, situația de fapt expusă, prin raportare la temeiul de drept indicat în mod expres de către reclamantă în cauză și, implicit la limitele investirii astfel trasate.

Este de necontestat că prin procesul-verbal de contravenție nr. 18/23.03.2007 întocmit de Primăria Sectorului 6 București, apelantei . s-a aplicat o sancțiune contravențională pentru executarea de lucrări fără a deține autorizație de construire. Măsura contravențională a rămas definitivă prin respingerea plângerii contravenționale formulate, conform sentinței civile nr. 3955/11.06.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București și atașată dosarului de fond, fila 150. Considerentele hotărârii judecătorești au intrat în puterea lucrului judecat, ceea ce înseamnă că ce s-a stabilit o dată, nu ar mai putea fi repus în discuția contradictorie a părților unui alt litigiu.

Prezumția lucrului judecat operează atunci când într-un proces ulterior intervine o situație juridică deja rezolvată printr-o hotărâre anterioară, fără însă a exista însă o identitate de acțiuni (obiect, părți, cauză). Prezumția lucrului judecat este manifestarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, în sensul că ceea ce a fost dezlegat pe cale jurisdicțională nu mai poate fi combătut între părți; aceasta nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probei, instanța neputând să ignore constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare, în considerarea principiului securității juridice. „Efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate (Secția I civilă, decizia nr. 3028 din 4 mai 2012).

Dând eficiență juridică acestor considerații de ordin teoretic, tribunalul a reținut că prima instanță a înțeles să mai statueze încă o dată asupra celor avute în vedere de judecătorul care a pronunțat sentința civilă nr. 3955/11.06.2007. Cu alte cuvinte, prima instanță a obligat pârâta . aducerea la îndeplinire a măsurilor stabilite deja în sarcina acestei persoane juridice în baza procesului-verbal de contravenție nr. 18/23.03.2007, analizat de o instanță de judecată, însă în contradictoriu cu o altă parte. Or, în dreptul procesual civil român nu este de primit stabilirea răspunderii în sarcina aceleiași persoane, dar în beneficiul și la sesizarea a două părți diferite.

Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între reclamantul în cauză și titularul dreptului dedus judecații. Legitimarea procesuală activă trebuie analizată în funcție de cauza juridică a pretențiilor deduse judecății. Cum a statuat prima instanță, la termenul de judecată din data de 23.01.2013, luând act de ultima precizare a temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, respectiv al cererii de intervenție principală, pretențiile deduse spre soluționare aveau a fi analizate prin raportare la „prevederile art. 27 alin. 1 lit. b din Legea nr. 50/1991, dreptul de proprietate și Legea nr. 114/1996”. Cu privire la aceste susțineri, reținând că judecătorului îi incumbă obligația de a lămuri orice împrejurare îi este dată în competentă soluționare, prima instanță avea în cădere, în temeiul art. 129 alin. 4 Cod procedură civilă, să stabilească în concret temeiul juridic, dat fiind că o lege specială înlătură de la aplicare dreptul comun, pe de o parte, iar pe de altă parte, „dreptul de proprietate” nu poate fi reținut în mod judicios drept cauză juridică a unei cereri. În consecință, asupra motivelor pentru care prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de apelantă nu s-a putut exercita controlul judiciar întrucât judecătorul fondului nu s-a referit în mod explicit la temeiurile acțiunii, iar considerentele reținute în încheierea pronunțată la data de 23.01.2013 (fila 148, dosarul de fond) sunt extrem de lapidare. A mai reținut tribunalul că, deși prin întâmpinarea formulată de apelanta pârâtă față de cererea de intervenție principală (fila 116, dosarul de fond) a fost reiterată excepția lipsei calității procesuala active și în ceea ce o privește pe intervenienta în interes propriu, asupra acesteia prima instanță nu s-a pronunțat, nefiind pusă în discuția părților.

Ca atare, examinând excepția lipsei calității procesuale active în raport atât de reclamantă cât și de intervenienta principală, tribunalul a reținut că este întemeiată. Statuând asupra cauzei juridice a pretențiilor, astfel cum a fost indicată de cele două părți, a reținut că, în aceasta materie, calitatea procesuală activă este redată de textul art. 32 lit. b din Legea nr. 50/1991. Or, în temeiul acestei dispoziții legale, atributul formulării unei cereri prin care să se solicite instanței de judecată să dispună desființarea construcțiilor, aparține exclusiv organului care a aplicat sancțiunea contravențională și măsura complementară, dacă este cazul. Astfel, potrivit art. 32 alin. 1 lit. b din Legea nr. 50/1991, în cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de contravenție, organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanța de judecată pentru a se dispune desființarea construcțiilor realizate nelegal.

Aceste dispoziții legale acordă practic instanțelor judecătorești dreptul de a aprecia în concret necesitatea luării măsurii de desființare a construcțiilor realizate fără autorizația prevăzută de lege; o altă interpretare ar duce la concluzia că sesizarea instanțelor judecătorești ar fi o pură formalitate, nemaijustificându-se astfel reglementarea unei proceduri distincte de cea prevăzută de art. 33 din Legea nr. 50/1991 (referitoare la desființarea pe cale administrativă – deci fără sesizarea instanțelor judecătorești – a construcțiilor executate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului, județelor, orașelor sau comunelor).

Așadar, câtă vreme legiuitorul a acordat legitimare procesuală activă unei anumite entități juridice, judecătorului nu îi rămâne decât să aplice legea, nefiindu-i permis să adauge la norma de drept. Ca atare, pe tărâmul prevederilor speciale cuprinse de Legea nr. 50/1991, calitatea procesuală activă pentru a solicita dezafectarea construcțiilor aparține exclusiv Primăriei Sectorului 6 București, motiv pentru care tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și intervenientei principale.

S-a mai subliniat, strict pentru lămurirea intimatei-reclamante faptul că justificarea unui interes actual în cauză nu echivalează cu existența calității procesuale active, cum în mod profund neîntemeiat a susținut în cuprinsul întâmpinării formulate în apel. De asemenea, față de conținutul aceleiași întâmpinări, atrage atenția că judecata unui litigiu se realizează conform normelor de drept procedural, respectiv de drept material, nicidecum în echitate.

În ceea ce privește invocarea drept temei de drept a prevederilor art. 643 Cod civil în susținerea dreptului de proprietate care ar justifica legitimarea procesuală activă a reclamantei, tribunalul a reținut că, din nou aceasta se află în confuzie. Astfel, textul citat reglementează „acțiunile în justiție”, respectiv promovarea acestora și efectele hotărârilor judecătorești în privința coproprietarilor. Ce pare a nu observa reclamanta este împrejurarea că această reglementare vizează acțiunile privitoare la coproprietatea obișnuită, astfel cum în mod evident se desprinde din textul de lege. Numai studiind topica secțiunilor înscrise în codul civil este lesne de întrevăzut această soluție. Într-adevăr, dreptul de proprietate este definit ca acel drept real al titularului sau de a poseda, folosi și dispune de bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege (art. 555 alin. 1 Cod civil). Conform celui de-al doilea alineat, dreptul de proprietate este susceptibil de modalități, una dintre acestea fiind proprietatea comună. Textul de lege invocat de reclamantă a fost cuprins de către legiuitor în secțiunea destinată coproprietăți obișnuite, însă reclamanta nu poate invoca o asemenea modalitate a dreptului de proprietate pentru a obține dezafectarea unor lucrări ce nu sunt realizate asupra bunului obiect al dreptului său de proprietate ori cotei-părți din același drept. Și, cum în mod corect a subliniat apelanta, cel mult, în cauză, ar fi putut opera un drept de coproprietate forțată, astfel cum este reglementat prin prevederile art. 648-649 Cod civil, însă numai în ceea ce o privește pe intervenienta Lămâița N. (M., conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 426/25.02.2002). Astfel, prin contractul menționat, reclamanta împreună cu soțul său, U. B. au transmis dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în imobilul din Drumul Taberei nr. 82 către cumpărătorii M. G. și M. Lămâița. Este just că vânzătorii sunt beneficiarii unui drept de uzufruct viager, însă acest dezmembrământ nu reprezintă drept de proprietate. Ca atare, în ceea ce o privește pe reclamantă, nefiind beneficiara unui drept de proprietate, a pierdut și calitatea procesuală pentru a promova prezentă acțiune. Revenind la intervenienta principală, fără a relua discuțiile de ordin teoretic de mai sus privind modalitățile dreptului de proprietate și formele coproprietății, față de temeiul de drept invocat, tribunalul a reținut că nici aceasta nu justifică o legitimare procesuală activă, dat fiind că în temeiul titlului său de proprietate nu este beneficiara vreunui drept exclusiv ori pe cote părți individualizate asupra spațiului și lucrărilor a căror dezafectare s-a solicitat. Nu trebuie confundată instituția coproprietății obișnuite cu cea a coproprietății forțate și nici calitatea procesuală activă cu interesul în promovarea unei acțiuni în instanță.

Și din perspectiva Legii nr. 114/1996 – legea locuinței, excepția lipsei calității procesuale active a celor două părți a fost apreciată întemeiată. S-a arătat că, primordial, trebuie observat că reclamanta și intervenienta au omis să se refere în mod concis la un text din actul normativ, acesta în ansamblul său neputând reprezenta cauza juridică a acțiunii de față. De asemenea, nu a trecut neremarcat faptul că prin întâmpinarea formulată în calea de atac, reclamanta a înțeles să nu mai facă apărări și în raport de acest act normativ. Cu toate acestea, tribunalul a reținut că pretențiile ar putea fi raportate la dispozițiile capitolului IV – administrarea clădirilor de locuit, însă, așa cum și apelanta a învederat, dispozițiile cuprinse în legea locuinței nu ar putea să justifice calitatea procesuală activă a unui uzufructuar și a unui coproprietar în a obține dezafectarea unor lucrări pretins a fi realizate în spațiile comune ale imobilului.

Față de toate aceste considerente, reținând prevederile art. 137 Cod procedură civilă și văzând limitele cererii de apel, tribunalul a admis calea de atac, în baza art. 296 Cod procedură civilă, cu consecința schimbării în parte a sentinței civile atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei și intervenientei principale.

Împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs intervenienta M. Lămâița și reclamanta U. E., care au susținut următoarele critici:

Instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.

Instanța de apel prin pronunțarea deciziei mai sus menționate a încălcat dispozițiile art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă cu consecința prevăzută de art. 105 alin. 2.

Recurentele arată că, în speță, așa cum rezultă din conținutul cererii de chemare în judecată și din motivarea acesteia, s-au adresat instanței de judecată întrucât sunt prejudiciate, direct afectate de lucrările de construcție efectuate de către intimata ., astfel că prin menținerea acestor lucrări este grav afectat dreptul lor de proprietate și folosință a imobilului apartament nr. 5, situat în .. 82, ., ..

În mod eronat instanța de apel a considerat că judecătorul fondului "nu a verificat în mod judicios situația de fapt expusă prin raportare la temeiul de drept indicat în mod expres de către reclamanta în cauză, și implicit la limitele investirii astfel trasate". P., așa cum rezultă și din cererea precizatoare, acțiunea inițială a fost promovată de către U. E., persoana care nu are cunoștințe juridice, iar instanța nu este ținută de temeiul legal invocat de către parte, ci de obiectul cererii așa cum arată dispozițiile art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă. Dispozițiile art. 129 alin. 4 arată că judecătorul este în drept să lămurească întinderea obiectului cauzei atât în fapt cât și în drept atunci când simte nevoia, iar această îndreptare poate fi făcută de parte atât oral cât și în scris. În situația lor, arată recurentele, judecătorul le-a pus să precizeze acțiunea, lucru pe care l-au făcut. Ulterior, au arătat în detaliu judecătorului fondului, oral însă, care sunt temeiurile lor, și care este motivul pentru care cheamă în instanță pârâtele. Așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, s-au adresat instanței întrucât sunt tulburate în dreptul de proprietate cu privire la folosința locuinței de lucrările efectuate de către .. Instanța, soluționând cererea lor, s-a încadrat în mod evident, concret în limitele investirii sale făcute de ele, prin cererea de chemare în judecată și cererea de intervenție.

Astfel, învederează recurentele, încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. 4 și 6 Cod procedură civilă de către instanța de apel prin decizia pronunțată, decizie ce are ca efect menținerea lucrărilor efectuate ilegal, le creează prejudicii în folosința locuinței, prejudicii ce nu pot fi înlăturate decât prin constatarea nulității deciziei pronunțate cu privire la acest aspect.

În aceste condiții, există identitate de părți între titularul dreptului dedus judecații și reclamantele din cauză, respectiv U. E. și M. Lămâița, intervenientă în interes propriu.

În mod eronat instanța de apel a reținut ca temei al acțiunii art. 33 din Legea nr. 50/1991 în condițiile în care așa cum au arătat mai sus, instanța de fond s-a considerat lămurită cu privire la solicitările lor precizate atât oral cât și în scris. Obligația de desființare a lucrărilor nu se întemeiază exclusiv pe dispozițiile Legii speciale nr. 50/1991, ci se întemeiază în cazul lor pe dispozițiile art. 582 Noul Cod civil, raportat la faptul că au un drept de coproprietate forțată și indivizibilă asupra părților comune ale blocului, iar lucrările afectează buna folosință a apartamentului nr. 5 proprietatea lor exclusivă.

Recurentele mai arată că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și este dată cu încălcarea și chiar aplicarea greșită a legii.

Astfel, instanța de apel pronunțând decizia critică face abstracție de faptul că, curtea de lumină, a cărei destinație a fost schimbată de către pârâtă prin lucrările efectuate, devenind astfel spațiu comercial este în fapt un spațiu comun aflat în coproprietatea forțată a locatarilor ce dețin apartamente în imobil. Acest drept de proprietate perpetuă și forțată ce poartă asupra curții de lumină, cu destinația schimbată de către pârâtă, constituie un drept accesoriu dreptului de proprietate asupra locuinței deținut de către fiecare dintre proprietarii de apartamente din imobil.

Potrivit art. 546 alin. 3 Cod civil, "dacă nu se prevede altfel, bunul accesoriu urmează situația juridică a bunului principal inclusiv în caz de înstrăinare sau de grevare a bunului principal", același principiu potrivit căruia accesoriul urmează situația juridică a bunului principal este evocat de art. 651 alin. 1 "cota parte din dreptul de proprietate asupra părților comune are caracter accesoriu în raport cu dreptul de proprietate asupra spațiului din clădire care constituie bunul principal". În lumina acestui principiu dispozițiile art. 643 alin. 1 Cod civil sunt aplicabile în speță, respectiv ""fiecare coproprietar poate sta singur în justiție indiferent de calitatea procesuală în orice acțiune privitoare la coproprietate".

Față de aceste prevederi ale Codului civil, recurentele apreciază că instanța de apel a greșit apreciind că dispozițiile art. 643 Cod civil nu constituie un temei de drept al justificării calității lor procesuale active. Așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, recurentele – reclamanta și intervenienta în interes propriu – dețin împreună dreptul de proprietate, respectiv cele trei atribute ale dreptului de proprietate: uzul, fructul și dispoziția, U. E. fiind uzufructuar, deținătoare a dreptului de uzufruct viager, iar M. Lămâița nudul proprietar.

În raport de dispozițiile art. 643 Cod civil, oricare dintre coproprietarii bunului principal, în spată, apartamentul nr. 5 situat în .. 82, ., ., poate sta singur în justiție indiferent de calitatea procesuală. Dreptul de coproprietate forțată asupra curții de lumină este un drept accesoriu dreptului de proprietate exclusiv asupra apartamentului mai sus menționat astfel că, potrivit art. 546 alin. 3 și art. 651 alin. l Cod civil, cota parte din dreptul de proprietate asupra curții de lumină are caracter accesoriu. În această situație, curtea de lumină urmează situația juridică a apartamentului, astfel că fiecare coproprietar poate sta singur în justiție cu privire la acest drept.

Această soluție rezultată din interpretarea corectă a dispozițiilor art. 543 Noul Cod civil cu aplicare la prezenta speță, se impune cu atât mai mult cu cât dreptul de proprietate asupra bunului principal, apartamentul nr. 5 deținut în proprietate exclusivă de către recurente – reclamanta și intervenienta în interes propriu, este afectat de construcțiile edificate de pârâtă în spațiul având destinația de curte de lumină aflată în coproprietate forțată și perpetuă de către reclamantă împreună cu intervenienta în interes propriu și împreună cu ceilalți proprietari ai apartamentelor din imobil.

Totodată, arată recurentele, în mod eronat instanța de apel reține că în calitate de uzufructuar și nud proprietar nu ar avea calitate procesuală activă în cererea privind dezafectarea unor lucrări pretins a fi realizate în spațiile comune ale imobilului. Această concluzie a instanței cuprinsă în ultimul alineat al considerentelor deciziei criticate contravine conținutului dreptului de proprietate astfel cum este reglementat de art. 555 Noul Cod civil, "proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun absolut și perpetuu în limitele stabilite de lege". În aceste condiții apreciază că au calitate procesuală activă în prezenta cauză privind desființarea construcțiilor edificate de . construcția a cărei desființare o solicită le afectează dreptul de folosință, atribut al dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 5 de la adresa susmenționată. Situația rezultă din probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri și declarația martorei B. E., care arată că luminatorul a fost ocupat de o construcție acoperită care împiedică accesul locatarilor în iluminator (curtea de lumină) și datorită acestui fapt s-au adunat mizerii, au apărut șobolani și toate acestea sub ferestrele proprietarilor care locuiesc la etajul 1 al imobilului, care suportă mirosuri urâte și foarte puternice încât nu pot deschide geamul de la bucătărie să aerisească.

În ce privește afirmația instanței de apel potrivit căreia "în dreptul procesual civil român nu este de primit stabilirea răspunderii în sarcina aceleiași persoane, dar în beneficiul și la sesizarea a două părți diferite.", recurentele apreciază că această afirmație nu are nicio legătură cu speța de față, întrucât nu este vorba despre stabilirea răspunderii. Răspunderea pârâtei . fost stabilită prin sentința nr. 3955/11.06.2007, deci, este vorba despre obligația de a face, respectiv ca pârâta să desființeze construcția, care le afectează dreptul de proprietate și folosință a apartamentului proprietatea lor.

Recurentele arată că s-au adresat instanței, întrucât hotărârea judecătorească mai sus menționată nu poate fi pusă în executare de către ele, ci doar de către Primărie și intenționează să obțină în prezenta cauză o hotărâre care să le permită desființarea lucrărilor și fără concursul Primăriei.

Dreptul lorde proprietate este afectat atât cu privire la folosință cât și cu privire la valoarea imobilului, în urma edificării lucrărilor ce fac obiectul acțiunii lor.

Evident prețul apartamentului deținut în proprietate exclusivă de către ele, este substanțial diminuat în situația în care bucătăria nu poate fi aerisită datorită faptului că în cazul deschiderii geamului de la bucătărie, în casă pot intra șobolani și mirosuri urâte, fără a putea fi folosit iluminatorul pentru aerisire așa cum a fost el construit conform destinației.

Instanța reține că intervenienta M. Lămâița nu ar fi proprietara unui drept exclusiv sau pe cote părți individualizate asupra spațiului (curtea de lumină) concluzionând că, în aceste condiții, nu ar avea calitate procesuală activă.

Față de această susținere a instanței de apel și precizarea făcută de aceasta cu privire la distincția dintre coproprietatea obișnuită și coproprietatea forțată, în aprecierea calității procesuale active, recurentele consideră că este eronată soluția pronunțată atâta timp cât potrivit art. 647 Noul Cod civil, în cazul coproprietății forțate "fiecare coproprietar poate exercita folosința bunului comun cu condiția să respecte destinația acestuia și să permită exercitarea folosinței de către ceilalți coproprietari".

În speță, așa cum rezultă din probele administrate, respectiv sentința nr. 3955/11.06.2007, declarațiile martorilor și susținerile pârâților care au formulat întâmpinări, a fost schimbată destinația spațiului curte de lumină în spațiu comercial și a fost interzis accesul la aceasta celorlalți coproprietari, care în acest moment nu mai pot întreține curtea interioară a iluminatorului ce s-a transformat, prin lucrările făcute de pârâtă, într-un spațiu insalubru care împiedică buna folosință a proprietăților exclusive și utilizarea luminatorului pentru scopul cu care a fost făcut.

Față de aceste motive, recurentele solicită admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei recurate și menținerea sentinței pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București.

În drept, au invocat dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 Cod procedură civilă.

Recursul legal timbrat, taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.

Intimata – pârâtă . formulat întâmpinare prin care a solicitat în esență respingerea recursului ca nefondat .

Nu s-au solicitat și administrat probe noi în faza recursului.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:

Astfel, problema litigioasă în speță o constituie calitatea procesuală activă a titularului unui drept de coproprietate asupra unui apartament situat într-un imobil cu mai multe apartamente, titular al dreptului de dispoziție (nudă proprietate) precum și asupra părților și dependințelor comune din imobil, părți aflate în coproprietate forțată și perpetuă și a uzufructuarului acestor imobile de a solicita desființarea unor lucrări efectuate de către un terț în spațiile comune din imobilul . forțată și perpetuă.

În acest sens, prin apelul formulat, intimata –pârâtă . investit tribunalul cu critici referitoare la modul de soluționare de către prima instanță a excepției lipsei calității procesuale active a recurentei – reclamante în calitate de titular al dreptului de uzufruct asupra apartamentului și părților și dependințelor comune din imobilul . nr. 82, . A, București, dependințe și părți aflate în coproprietate forțată și perpetuă, invocând și omisiunea primei instanțe de a soluționa excepția lipsei calității procesuale active a recurentei – interveniente în calitate de titular a dreptului de coproprietate asupra apartamentului nr. 5 din imobilul în discuție și de titular al dreptului de coproprietate forțată asupra dependințelor comune din imobil, precum și cu critici referitoare la netemeinicia sentinței pronunțate de către judecătorie.

Prima instanță a reținut în raport cu probele pe care le-a administrat împrejurarea că intimata-pârâtă a efectuat lucrări în spațiul din curtea interioară a blocului C 16, în sensul că în pereții laterali ai blocului dinspre acest luminator s-a executat un gol de acces lărgit cu dimensiunea de circa 2,5 x 2,2 m prin spargerea pereților laterali, iar luminatorul a fost acoperit cu un acoperiș metalic susținut de stâlpi metalici mascați cu rigips, lucrurile fiind realizate în curtea interioară a imobilului, spațiu asupra căruia recurentele au un drept de coproprietate forțată în conformitate cu art. 3 lit. c din Legea nr. 230/2007 și dispozițiile art. 649 alin. 1 lit. a și b din Noul Cod Civil, constatând din analiza probatoriului administrat împrejurarea că această construcție stânjenește exercițiul dreptului al căror titulari sunt recurente.

Curtea mai reține că recurentele au indicat ca și cauză a acțiunii calitatea lor de proprietare, respectiv de titulare a dreptului de uzufruct și de dispoziție asupra bunului principal reprezentat de apartamentul din imobil, și implicit calitatea lor de titulari al dreptului de coproprietate asupra spațiului deținut în coproprietate forțată și perpetuă în discuție (uzufruct și dispoziție) în care a fost executată construcția mai sus menționată de către intimatul – pârât.

În doctrină și jurisprudență s-a apreciat în sensul în care cauza acțiunii nu este reprezentată de temeiul juridic indicat drept parte ci s-a statuat că situația de fapt indicată de titularul dreptului la acțiune, calificată juridic are această natură, iar instanța potrivit prevederilor art. 129 alin. 4 Cod procedură civilă și art. 84 Cod procedură civilă, este îndrituită a califica din punct de vedere juridic acțiunea cu care este investită, nefiind ținută de temeiul juridic invocat de către parte. Este adevărat că prin precizarea de acțiune orală de la termenul de judecată din 23.01.2013 recurentele au indicat ca temei juridic al obligației de desființare a construcției executate de către intimata – pârâtă prevederile art. 27 alin. 1 lit. b din Legea nr. 50/1991, Legea nr. 114/1996 și dreptul lor de proprietate ce le-a fost afectat în privința folosinței prin construcția realizată, însă nu mai puțin adevărat este că, după cum s-a reținut mai sus și după cum susțin cu temei și recurentele de altfel, prima instanță a calificat acțiunea cu care a fost investită și a procedat la soluționarea acesteia în raport de prevederile legale aplicabile. Or, în speță, instanța de apel confundă cauza juridică a acțiunii cu temeiul de drept indicat de către parte.

În privința prevederilor incidente, Curtea reține că potrivit prevederilor art. 5 alin. 2 din Legea nr. 71/2001 pentru punerea în aplicare a Codului civil sunt aplicabile dispozițiile legii noi în cauză, în ceea ce privește cererea de desființare a construcțiilor realizate fără drept în cauză deoarece, deși situația juridică a realizării construcției în spațiul asupra cărora recurentele dețin un drept de coproprietate perpetuă, este anterioară intrării în vigoare a Noului Cod Civil, fiind constatată potrivit procesului – verbal de contravenție nr. 18/23.03.2007, este vorba de efectele viitoare ale unei situații juridice derivate din raportul de proprietate ce subzistă după . Noului Cod Civil.

Totodată, după cum a reținut și prima instanță, recurentele au indicat împrejurarea că dreptul lor de proprietate respectiv cel de uzufruct astfel cum sunt reglementate de prevederile art. 555, respectiv art. 703 din Noul Cod civil, le îndreptățesc a obține desființarea lucrărilor ce le stânjenește în exercitarea atributelor dreptului lor de coproprietate asupra curții interioară în privința căreia dețin un drept de coproprietate forțată și perpetuă, sens în care a fost calificată situația de fapt cu care a fost investită prima instanță, Curtea constatând că erau aplicabile și prevederile art. 582 din Noul Cod Civil, prevederi care chiar dacă se referă la modalitatea juridică a dreptului de proprietate asupra unui imobil sunt aplicabile și în cazul modalității dreptului de coproprietate forțată și perpetuă asupra spațiilor și dependințelor comune.

Cu toate acestea, apar a fi nefondate susținerile recurentelor potrivit cărora ar fi aplicabile art. 546 alin. 3 și art. 651 alin. 1 din Noul Cod Civil, prevederi ce se aplică în privința actelor juridice de înstrăinare sau de grevare a bunului imobil principal, iar în cauză acestea nu au relevanță, nefiind vorba de un raport litigios dintre vânzătorul proprietar al bunului principal și al spațiului aflat în coproprietate și terțul dobânditor al imobilului bun principal, ci de raporturi născute între titulari ai dreptului de coproprietate asupra bunului aflat în coproprietate perpetuă și un terț ce stânjenește exercitarea folosinței coproprietarului asupra acestui din urmă bun.

În cauză recurentele invocând imposibilitatea exercitării dreptului de folosință asupra curții interioare și solicită desființarea construcțiilor executate în acest spațiu, solicitare ce are natura unui act de conservare al dreptului lor, astfel că erau incidente și prevederile art. 640 din Noul Civil, precum și cele ale art. 643 ale aceluiași act normativ, chiar dacă aceste dispoziții sunt aplicabile modalității juridice a dreptului de proprietate exclusivă asupra unui bun, respectiv proprietății comune pe cote părți obișnuite, contrar celor reținute în mod greșit de către prima instanță; totodată prevederile art. 643 le îndrituiau pe recurente la a formula acțiune în justiție, în orice acțiune prin care invocă lezarea exercitării dreptului lor de proprietate pe cote părți forțat, prin urmare și în acțiunea prin care solicita desființarea unei construcții executate în spațiul aflat în coproprietate cum se solicită în speță. În acest sens, este de reținut că doctrina (C. B., D. Civil. Drepturi Reale Principale, Editura ALL B., 2001, paginile 181-182) referindu-se la caracteristicile specifice modalității juridice a dreptului de proprietate pe cote părți stabilă și forțată, consacră existența unor drepturi mai largi ale coproprietarilor în raport de proprietatea pe cote părți obișnuită în sensul că primii se comportă față de bunul comun ca și cum ar apărea ca proprietari exclusivi, putând exercita acte de folosință asupra bunului aflat în coproprietate forțată chiar în integralitatea acestui bun, cu respectarea a două limite, respectiv aceea ca folosința astfel exercitată să nu aducă atingere dreptului egal și reciproc al celorlalți coproprietari și aceea că folosința să se exercite numai în interesul utilizării fondului căruia i-a fost afectat bunul comun accesoriu. Aceste precizări referitoare la specificul modalității juridice a dreptului de proprietate pe cote părți forțate, susțin, contrar celor reținute de către instanța fondului aplicabilitatea prevederilor mai sus menționate și în privința acestui drept de proprietate, fiind vorba de un act de conservare al dreptului lor, criticile formulate de către recurente fiind fondate.

Într-adevăr, după cum a reținut și tribunalul nu era aplicabile dispozițiile Legii nr. 50/1991 care îndrituiesc doar autoritățile administrației publice locale și județene să obțină desființarea construcțiilor realizate fără autorizație, însă acest lucru nu are semnificația existenței unei lipse de identitate între subiectul activ al raportului juridic de drept material dedus judecății și subiectul activ al raportului juridic de drept procesual din cauză, după cum greșit a reținut instanța de apel, susținerile recurentelor fiind fondate și sub aceste aspect.

Apare a fi fondată și critica recurentelor potrivit căreia instanța de apel a reținut greșit că recurentele nu ar avea calitate procesuală activă a solicita desființarea construcției realizate de către intimatul – pârât deoarece nu ar fi posibilă stabilirea răspunderii în sarcina aceleiași persoane în raport de două părți diferite deoarece în speță, cauza juridică o constituie încălcarea atributelor dreptului de proprietate, împrejurare ce îndreptățește pe titularul acestui drept a obține respectarea dreptului său independent de împrejurarea dacă autoritatea administrativă a obținut sancționarea contravențională a persoanei vinovate de încălcarea dreptului de proprietate al altei persoane și obligarea acesteia la desființarea construcției neautorizate pentru care a fost sancționat contravențional.

Prin urmare, reținând incidența în cauză a motivului de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă și a celui de casare reglementat de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă și apreciind că instanța de apel a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, va casa decizia atacată urmând ca instanța de apel să rejudece motivele de apel prin care se invocă netemeinicia sentinței primei instanțe.

Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă, va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza la Tribunalul București pentru judecarea pe fond a apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta-intervenientă M. Lămâița și recurenta-reclamantă U. E. împotriva deciziei civile nr. 194A din 21.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte ., . A. F. Dreams SRL și Primăria Sectorului 6 București.

Casează decizia și trimite cauza la Tribunalul București pentru judecarea pe fond a apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.06.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

D. F. B. I. P. B. A. S.

GREFIER,

V. Ș.

Red. BAS

Tehnored. BAS/PS /TI2 ex.

29.10.2014

Jud. apel: G. L. I.

B. C. L.