Pretenţii. Decizia nr. 1454/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1454/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 57228/3/2011
Dosar nr._
(616/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1454
Ședința publică de la 13.10.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - I. B.
JUDECĂTOR - I. D.
GREFIER - LUCREȚIA C.
* * * * * * * * * *
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procurorul D. B..
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant T. D., împotriva sentinței civile nr.1999 din 05.11.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Cauza are ca obiect pretenții întemeiate pe prevederile Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal, făcut în ședința publică nu au răspuns recurentul reclamant T. D. și intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, învederându-se instanței împrejurarea că pricina a fost suspendată la data de 14.05.2013, în baza dispozițiilor art.242 pct.2 din codul de procedură civilă și că la data de 16.07.2014, din oficiu, s-a repus pe rol în conformitate cu dispozițiile art.252 din Codul de procedură civilă în vederea discutării perimării, acordându-se termen în acest sens la data de 13.10.2014.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public asupra incidentul procedural al perimării, în raport de dispozițiile art.248 din Codul de procedură civilă.
Reprezentantul Ministerului Public solicită să se constate perimat recursul, având în vedere că pricina a rămas în nelucrare din vina părților timp de un an.
Curtea reține dosarul în pronunțare asupra excepției perimări.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă la data de 17.08.2011, sub nr._, reclamantul T. D., în temeiul legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, a chemat în judecată pe pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând să se constate calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la acordarea de despăgubiri, conform Legii nr. 221/2009; să se constate caracterul politic al măsurii administrative de deportare la muncă forțată în URSS din 16 ianuarie 1945 până 25.11.1949; să se dispună obligarea pârâtului la acordarea unei despăgubiri în cuantumul de cel puțin 10.000 €, reprezentând contravaloarea prejudiciului material suferit ca urmare a măsurii luate precum și obligarea aceluiași pârât la plata de cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat ca petentul este persoană urmărită, în sensul Legii 221/2009, deoarece a fost deportat la muncă forțată în perioada menționată în acțiune, în URSS. De această măsură abuzivă, întemeiată de administrația de interne a României pe motive etnice contra minorității germane în România, au suferit aproape 100.000 de persoane, în exclusivitate din minoritatea etnică germană, toți fiind în acea perioadă cetățeni români cu domiciliul în România.
În perioada de urmărire a fost obligat la muncă forțată, a fost separat de restul familiei și a avut de suferit psihic și fizic din cauza condițiilor vitrege, a hranei insuficiente, a frigului puternic specific zonei geografice, fără îmbrăcăminte adecvată. În urma lipsei de îngrijire medicală sănătatea și viața i-au fost puse în pericol.Ca persoană urmărită a trebuit să execute în mod forțat munci deosebit de grele, în lagărul de deportare, în condiții deosebit de nesănătoase, iar în urma subnutriției și a condițiilor vitrege s-a îmbolnăvit.
Nu s-a acordat nici o despăgubire pentru aceste măsuri, legislația precedentă Legii nr. 221/2009 excluzând pe urmărit de la orice măsură reparatorie pe baza plecării din România, înaintea revoluției din anul 1989.
A precizat că solicită suma de cel puțin 10.000 € ca despăgubire justă pentru urmărirea suferită și daunele produse prin aceasta.
A arătat că măsura suferită cade sub incidența Legii nr. 221/2009, fiind asimilată unei condamnări cu caracter politic, chiar dacă această măsură a început cu două luni înaintea perioadei de referință a legii, deoarece a persistat încă ani după preluarea puterii prin guvernul Dr. P. G. în martie 1945. Măsurile cu caracter represiv nu au început numai exact în data numirii guvernului, ci conform constatărilor din Raportul final al Comisiei Prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste în România, care este un document oficial al Statului R., disponibil pe site-ul administrației prezidențiale, măsurile represive au început imediat după 23. August 1944, inclusiv măsura a cărei victimă a fost și reclamanta, care a fost dislocată din localitatea de domiciliu de organele de stat române și deportată de acestea într-o colonie de muncă în URSS.
Stabilirea calității măsurii este un capăt de cerere, bazat pe art. 2 alin. 4, respectiv art.4 din Legea nr. 221/2009, iar plata despăgubirii solicitate trebuie acordată conform art. 5 alin 1 lit. b din aceeași lege, chiar dacă nu se aplică art. 5 alin 1 lit. a, conform deciziei Curții Constituționale nr. 1358/21.10.2010, deoarece cel puțin în volumul cerut petentul și familia lui a avut o pierdere în avere, și nu numai morală, prin deportarea forțată pentru o perioadă de mai mulți ani. În această perioadă familia petentului a fost privată de posibilitatea de dobândire de venit și de întreținere a familiei, forța de muncă a fost absorbită cu forța și în mod abuziv prin măsura criticată. Valoarea acestei forțe de muncă depășește în mod evident suma cerută, așa că scopul legii obligă pe pârât la reparația și a acestei daune, chiar dacă nu se aplică art. 5 alin.1 lit. a, ci litera b.
A susținut că, până în prezent nu a beneficiat de un cadru legal de reparare a daunelor ca urmare a măsurii abuzive suferite din partea statului român comunist, așa că nu poate fi vorba de o concurență în drepturi între cele din Decretul - Lege nr.118/1990 și art. 5 din Legea nr. 221/2009. Decretul Lege nr.118/1990, conform art. 12, vizează numai cetățenii români și exclude grupul de persoane etnice germane, care în timpul regimului comunist au plecat din țară cu pierderea cetățeniei române. Din acest motiv pentru un grup întreg de persoane, care au suferit ca urmare a deportării în URSS la muncă obligatorie - este vorba NUMAI de etnici germani - nu există concurența în drepturi, evocată de Curtea Constituțională pentru a motiva scoaterea din vigoare a art. 5. alin. 1 lit. a din Legea 221/2009
În drept, reclamatul a invocat dispozițiile art. 3-6 din Legea nr. 221/2009, art. 242 alin. 2 cod procedură civilă și 274 alin. 1 cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr.1999/05.11.2012, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis excepția lipsei calității de reprezentant a numitului BERND FABRITIUS și, în consecință, a anulat cererea de chemare în judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit art. 83 alin 1c.pr.civ., orice cerere adresată instanțelor judecătorești, prin mandatar trebuie însoțită de procura în original sau în copie legalizată.
Art.113 alin.1 din Statutul avocaților stabilește că dreptul avocatului de a reprezenta ori a exercita orice alte activități specifice profesiei se naște din contractul de asistență juridică, încheiat în formă scrisă, între avocat și client. A..3 al aceluiași text de lege prevede ca avocatul nu poate acționa decât în limitele contractului încheiat cu clientul său.
Contractul de asistență juridică prevede în mod expres întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului. În baza acestuia, avocatul se legitimează față de terți prin împuternicirea avocațială.
La dosarul cauzei a fost depusă o „împuternicire” eliberată de Bernd B.Fabritius, în calitate de avocat, dar fără a se face dovada, în condițiile Legii nr. 51/1995, a calității pe care acesta pretinde că o are.
Conform art. 96, alin.1, lit.c din Legea nr. 51/1995, dispozițiile capitolului VIII se aplică avocaților care și-au obținut calificarea profesională în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European, care își exercită profesia pe teritoriul României prin prestare de servicii.
Art. 97., alin.1, lit.a prevede că ,,în sensul prezentului capitol avocat reprezintă orice persoană provenind dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European, care este autorizată să-și desfășoare activitățile profesionale sub titlul profesional corespunzător obținut într-un stat membru,,.
Conform art. 98 avocații care profesează în România sub titlul profesional din statul membru de origine pot desfășura aceleași activități profesionale ca și avocații care profesează sub titlul profesional obținut în România, pot acorda asistență juridică și pot reprezenta persoane fizice sau persoane juridice în fața instanțelor române, referitor la dreptul statului membru de origine, dreptul comunitar, dreptul internațional, precum și dreptul românesc, cu respectarea regulilor de procedură aplicabile în fața instanțelor române.
Art. 99, alin.1 Avocații care profesează în România sub titlul profesional din statul membru de origine vor folosi denumirea sub care își desfășoară profesia în statul membru de origine, exprimată în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru de origine respectiv.
(2) Pe lângă denumirea prevăzută la alin. (1), în denumire se va menționa, alături de forma juridică de exercitare a profesiei în România, și forma juridică a grupării din statul membru de origine.
Art. 110, alin.1 În condițiile prezentei secțiuni, avocații provenind din statele membre ale Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European pot desfășura în România activități profesionale care pot fi exercitate ocazional sub forma prestării de servicii.
(2) Activitatea de prestare de servicii prevăzută la alin. (1) se exercită în România prin reprezentarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice și persoanelor juridice în justiție sau în fața autorităților publice, în condițiile prevăzute pentru avocații stabiliți în acest stat, fără a fi necesară înscrierea în barou.
Art. 111, alin.1 Autoritatea română competentă cere avocatului care prestează servicii dovedirea calității sale de avocat.
(2) În cazul nerespectării obligațiilor prevăzute la art. 110, autoritatea română competentă stabilește prin statut consecințele acestei nerespectări.
Art. II, alin.1 din legea nr. 201/2004 Prezenta lege intră în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană.
(2) Dispozițiile aranjamentului provizoriu propus de Uniunea Europeană, referitoare la restricționarea pentru o perioadă de maximum 7 ani a libertății de circulație a avocaților, se aplică pe bază de reciprocitate.
Din dispozițiile legale enunțate instanța de fond a reținut obligativitatea numitului Bernd Fabritius de a respecta regulile de procedură aplicabile în fața instanței romane, respectiv de a face dovada calității de avocat conform statului de origine, fie prin depunerea unei împuterniciri avocațiale care să respecte exigentele art. 99 și a unei legitimații din care să rezulte calitatea sa, fie prin depunerea unei procuri sub semnătură legalizată din care să rezulte mandatul acordat pentru semnarea acțiunii în numele reclamantului, conform art. 68 C.p.c.
Cum reclamantul, deși legal citat la domiciliul său, nu a precizat dacă își însușește cererea făcută prin reprezentant, nu a prezentat contractul de asistență juridică pentru a verifica limitele în care poate acționa reprezentantul convențional și nu a depus la dosar împuternicire avocațială pentru a face dovada calității, Tribunalul a admis excepția lipsei calității de reprezentant și a anulat cererea de chemare în judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul T. D., criticând-o pentru nelegalitate.
În motivare, recurentul reclamant a susținut că sentința recurată este nelegală, întrucât instanța de fond nu a solicitat o dovadă asupra calității de avocat și nici nu s-a învederat consecința anulării cererii depuse de reclamant fără aceste dovezi; nu s-a acordat un termen în acest sens, mai mult, nici nu a atras atenția părților că ar lipsi aceste dovezi
Împuternicirea semnată de reclamant și prezentată în original îl îndreptățește pe avocatul acestuia să depună cereri de introducere de acțiuni la tribunalul competent și să facă tot ce este necesar în procedura Legii nr.221/2009. Suplimentar, reclamantul declară că își însușește toate cererile făcute de avocatul său, fapt pentru care depune la dosar încă o dată cererea contrasemnată de reclamant.
La termenul de judecată din data de 14.05.2013, Curtea a dispus, în baza art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, suspendarea judecării recursului, având în vedere că părțile, legal citate pentru acest termen, nu s-au înfățișat la strigarea pricinii și nici nu au solicitat judecarea acesteia în lipsă.
La data de 16.07.2014, Curtea a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei în vederea discutării excepției de perimare, acordându-se termen la data de 13.10.2014, cu citarea părților, cu această mențiune.
Deliberând cu prioritate, conform dispozițiilor art.137 alin.1 Cod procedură civilă, asupra excepției de perimare a cererii de recurs, Curtea reține că este întemeiată și urmează să o admită pentru următoarele considerente:
În conformitate cu art.248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, perimarea fiind o sancțiune procedurală de aplicație generală care operează atât în etapa judecății în primă instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac, având o natură juridică mixtă, în sensul că este o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește, dar și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței un timp îndelungat în judecată.
În raport de aceste considerații și având în vedere că, în cauză, a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecării pricinii, timp în care niciuna din părțile din proces nu a solicitat repunerea pe rol a recursului și că, în această perioadă, nu a intervenit nici o cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Curtea, în temeiul art.248 și următoarele Cod procedură civilă, va constata perimată cererea de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimată cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant T. D., împotriva sentinței civile nr.1999 din 05.11.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 13.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
DOINIȚA M. I. B. I. D.
GREFIER
LUCREȚIA C.
Red.I.B.
Tehdact.B.I
2 ex./
------------------------------------------
T.B.-Secția a V-a – M.G.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 383/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 555/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
