Legea 10/2001. Decizia nr. 217/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 217/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-02-2014 în dosarul nr. 6954/3/2012
Dosar nr._
(2254/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.217
Ședința publică de la 17 februarie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
GREFIER - LUCREȚIA C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 842 din 24.04.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. C..
Cauza are ca obiect – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns recurentul-pârât M. București prin Primarul General și intimatul-reclamant G. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează depunerea la dosar, prin registratura instanței, a unei întâmpinări formulate de intimatul-reclamant G. C., la data de 07.02.2014 în dublu exemplar.
Se mai învederează împrejurarea că recurentul-pârât M. București prin Primarul General a solicitat judecata în lipsă.
Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată cauza în stare de judecată și reține dosarul în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub număr_ la Tribunalul București-Secția a V-a Civilă, la data de 07.03.2012, reclamantul G. ( fost G.) C. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâtul M. București, prin primarul General: să constate calitatea reclamantului de persoană îndreptățită, conform art. 3 din Legea nr. 10/2001; să stabilească dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de ½ din imobilul situat în mun.București, Șoseaua P. nr.249 ., .; să dispună obligarea pârâtului M. București să trimită dosarul format în baza Legii nr.10/2001, privind cota de ½ din imobilul situat în mun.București, Șoseaua P. nr.249 . ., la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
În cauză nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamantul și-a motivat cererea arătând că, împreună cu soția sa, A. G., a dobândit imobilul din mun.București, Șoseaua P. nr.249 . etaj 7 ., în baza contractului de construire nr.154/30.12.1976 încheiat cu ICVL și a procesului-verbal de predare-primire a locuinței.
Prin deciziile nr. 1208/13.07.1983 și nr. 341/03.04.1984 ale consiliului Popular al Municipiului București, în baza Decretului nr. 223/1974, imobilul în litigiu a fost trecut în proprietatea statului, cota de ½ aparținând reclamantului fiind preluată fără plată, iar cota de ½ aparținând soției reclamantului fiind preluată cu plată. Imobilul a fost vândut în baza LEGII NR. 112/1995, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.618/17/09.1998, către V. I. și V. R..Astfel, nu mai este posibilă restituirea în natură a imobilului către fostul proprietar.
În calitate de fost proprietar, reclamantul a formulat notificarea nr.600/01.08.2001 prevăzută de Legea nr. 10/2001, prin mama sa, mandatar B. N., fiind format dosarul administrativ nr._/2001.
Până în prezent, autoritatea administrativă nu a dat o soluție notificării susmenționate, astfel că reclamantul este îndreptățit să se adreseze justiției .
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.10/2001, art.21 din Constituția României, art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
La termenul de judecată din data de 23.01.2013, reclamantul a precizat acțiunea (fila 125), solicitând obligarea Municipiului București să transmită dosarul la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fără efectuarea controlului de legalitate de către Instituția Prefectului mun.București, deoarece controlul este realizat de instanță; în subsidiar, s-a solicitat trimiterea dosarului la Instituția Prefectului mun. București, în vederea centralizării.
Au fost depuse la dosar înscrisuri, fiind atașat și dosarul administrativ nr._ constituit în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru soluționarea notificării nr. 600/01.08.2001.
Deși legal citat, pârâtul M. București, prin Primarul General, nu a depus întâmpinare și nu a solicita probe în apărare.
Tribunalul București - secția a V-a civilă prin sentința civilă nr.842/24.04.2013 a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul G. (fost G.) C., în contradictoriu cu pârâtul M. București, prin primarul General, cu sediul în mun.București: În soluționarea notificării nr. 600/01.08.2001, obiect al dosarului administrativ_ constituit în temeiul Legii nr. 10/2001: a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, constând despăgubiri acordate conform art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu privire la cota de ½ din imobilul din mun.București, Șoseaua P. nr.249 . etaj 7 sector 2.; a obligat pârâtul M. București, prin Primarul mun.București, să emită o dispoziție motivată cu privire la imobilul din mun.București, Șoseaua P. nr.249 . etaj 7 sector 2, prin care să propună măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri acordate conform art.16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005; a obligat pârâtul M. București să trimită dosarul la Instituția Prefectului mun.București, în vederea centralizării și continuării procedurii administrative.
În considerentele sentinței s-a reținut că prin notificarea nr. 600/01.08.2001 înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc S. D. (fila 112), reclamantul G. (fost G.) C., prin mandatar B. N., conform procurii autentificate sub număr 1871/21.08.1998 de notar public B. G. (fila 122), a solicitat Prefecturii mun.București „revendicarea cotei părți de ½ și restituirea contravalorii în bani recalculate la indicele de inflație în baza Legii nr. 10/2001”, cu privire la imobilul situat în mun. București, Șoseaua P. nr.249 . etaj 7 sector 2, trecut în proprietatea Statului român în baza Decretului nr. 223/1974.
Depunerea notificării prevăzute de legea nr. 10/2001 la prefectură era prevăzută de art.14 din Norma Metodologică de aplicare a Legii nr. 10/2001, în forma anterioară abrogării din 14. 05.2003, prin HG nr. 498/2003.
Din Referatul privind reanalizarea notificării înregistrate sub număr_/02.08.2001, întocmit de Instituția Prefectului mun. București –Comisia internă de reanalizare a notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 (fila 85), rezultă că notificarea nr. 600/01.08.2001 a fost respinsă prin procesul-verbal nr.272/08.07.2004, cu motivarea că nu a fost completată cu documente doveditoare.
Întocmirea procesului-verbal susmenționat intra în atribuțiile comisiei constituite la nivelul prefecturii pentru soluționarea notificărilor prevăzute de art. 14 din Norma Metodologică din 2001, pentru aplicarea Legii nr.10/2001, dar acest proces-verbal nu era suficient pentru a se reține că notificarea a fost soluționată, deoarece, potrivit art. 15 din aceeași Normă Metodologică, în termen de 60 zile de la primirea notificării sau de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea notificată era obligată să se pronunțe prin decizie, sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură sau prin echivalent, prezentând persoanei îndreptățite o ofertă corespunzătoare.
În absența deciziei emise de Prefectura mun.București și a ofertei corespunzătoare valorii imobilului către persoana îndreptățită, notificarea formulată de reclamant nu a fost soluționată, iar această împrejurarea explică trimiterea dosarului la Primăria mun.București, ca entitate deținătoare a imobilului, pentru soluționarea notificării, conform atribuțiilor ce i-au fost conferite în anul 2003, potrivit normelor Metodologice aprobate prin HG nr.498/2003.
În acest context, tribunalul a reținut că notificările ulterioare trimise de reclamant, prin mandatar C. A., nu reprezintă decât reveniri la notificarea nr.600/01.08.2001 înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc S. D. (fila 112), nesoluționată. Aceasta este și interpretarea dată de către autoritatea administrativă, Instituția Prefectului mun.București, care a trimis la primăria mun.București notificarea înregistrată sub număr_/18.11.2005 și trimisă de reclamant prin mandatar C. A..
Pentru soluționarea notificării nr. 600/01.08.2001 înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc S. D. (fila 112), a fost constituit la Primăria mun.București, în baza Legii nr.10/2001, dosarului administrativ_, în care până în prezent nu a fost emisă o dispoziție de soluționare a notificării.
În acest context, potrivit deciziei nr. XX/ 2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Soluționarea pe fond a notificării presupune verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, respective: depunerea notificării în termenul prevăzut de art.22 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost prelungit succesiv prin OUG nr.109/2001 și prin OUG 145/2001; calitatea imobilului de a fi preluat abuziv, în sensul art. 2 și art.6 din Legea nr.10/2001, cu raportare la art. 8 și art.11 din aceeași lege; calitatea de persoană îndreptățită, respectiv proprietarul la data preluării ori moștenitorii legali sau testamentari ai persoanei fizice îndreptățite, potrivit art.3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001; posibilitatea restituirii în natură, cu respectarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr.10/2001.
În speță, notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 privește imobilul situat în mun.București, Șoseaua P. nr.249, ., etaj 7, sector 2.
Imobilul susmenționat, compus din 4 camere și dependințe cu o cotă de 0,906% din părțile și dependințele comune, a fost dobândit de reclamant, căsătorit cu A. G. (G.), în baza contractului de construire nr.154/09.02.1976 încheiat cu ICVL ( fila 22). Conform mențiunilor din acest contract, prețul locuinței a fost de 146.639 lei, achitat astfel:66.639 lei avans; 80.000 lei prin împrumut la CEC. Predarea-primirea locuinței s-a făcut la data de 08.09.1976, conform procesului-verbal depus la fila 23 dosar.
Imobilul în litigiu a fost preluat de statul român în baza Decretului nr.223/1974, de la reclamant și de la soția sa, după cum urmează: cota de ½ parte proprietatea reclamantului a trecut în proprietatea statului fără plată, în baza Deciziei nr. 1208/13.07.1983 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al mun.București; cota de ½ aparținând soției reclamantului a trecut în proprietatea statului cu plată, în baza Deciziei nr.541/03.04.1984 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al mun.București.( filele 115, 116).
Potrivit adresei nr. 9741/9742/27.05.2009 emisă de Consiliul General al mun.București-Administrația Fondului Imobiliar( fila 24), cota parte indiviză de jumătate din apartamentul nr. 113 a fost evaluată la suma de 72.586 lei; fostul D.G.D.A.L. a virat la I.C.R.A.L F. suma de 25.126 lei cu Dispoziția de plată nr.1307/21.05.1984 și suma de 30.326 lei cu Dispoziția de plată nr.1185/08.05.1984, reprezentând contravaloarea despăgubiri pe jumătate din apartamentul în litigiu, pentru a fi plătite fostei proprietare, G. A.. Totodată, conform aceleiași adrese emis de A.F.I.București, la solicitarea CEC –S.M.B, fostul D.G.D.A.LO a virat diferența de 17.134 lei pentru G. A. plus 25.126 lei pentru G. C., reprezentând contravaloare credit CEC Nerambursat la data plecării din țară a foștilor proprietari.
Raportat la înscrisurile susmenționate, tribunalul apreciază că, în baza contractului de construire nr.154/09.02.1976 încheiat cu ICVL, reclamantul era proprietar asupra cotei de ½ din imobilul situat în mun.București, Șoseaua P. nr.249 . etaj 7 sector 2, calitate ce i-a fost recunoscută de către autoritatea de stat și prin decizia nr. 1208/13.07.1983 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al mun.București, fiind lipsit de relevanță faptul că, la data plecării din țară, acesta nu achitase integral împrumutul CEC aferent achitării contractului de construire.
Întrucât, Decretul 223/1974 nesocotea prevederile Constituției din 1965, ale Codului civil și ale actelor internaționale ratificate de România la acea dată, preluarea unui imobil în baza acestui decret este considerată abuzivă, indiferent dacă transferul dreptului de proprietate la stat a avut loc ca sancțiune, în cazul plecării frauduloase sau, ca urmare a cererii părții de a părăsi țara. Atât legea reparatorie, la art.2 alin.1 lit.i), cât și Normele metodologice modif. din 2007, de aplicare a Legii 10/2001, la pct.1.4.B, prevăd că, în cazul preluării unui bun la stat, în temeiul decretului 223/1974, persoana îndreptățită va beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de lege.
Potrivit art.7 alin.1 ind.1 din Legea nr. 10/2001, deși, de regulă, imobilele preluate abuziv se restituie în natură,nu se restituie în natură, ci doar prin echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr.112/1995. Aceste prevederi legale sunt incidente în speță, deoarece, conform contractului de vânzare–cumpărare cu plata în rate nr.618/17.09.1998, imobilul în litigiu a fot înstrăinat soților V. I. și V. R., în temeiul Legii nr.112/1995 ( fila 7).
Potrivit art.1 alin.2 din Legea nr.10/2001, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, care vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Practica recentă a instanței supreme( decizia 1832/02.03.2011 dată de Î.C.C.J. – Secția Civilă și de proprietate Intelectuală), este în sensul că prevederile speciale care statuează asupra despăgubirilor ce pot fi acordate sunt cele cuprinse în art.16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și constau în titluri de despăgubire stabilite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii se face de către Comisia susmenționată, care va ține seama la determinarea întinderii acestora și de despăgubirilor primite, în sensul art.11 alin.7 din Legea nr.10/2001 coroborat cu art.11.4 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 10/2001 din 07.03.2007.
În concluzie, în temeiul art. 26 alin.3 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. XX/2007 dată de Î.C.C.J. în recursul în interesul legii, tribunalul, în soluționarea notificării nr. 600/01.08.2001, obiect al dosarului administrativ_ constituit în temeiul Legii nr.10/2001, a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, constând despăgubiri acordate conform art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu privire la cota de ½ din imobilul din mun.București, Șoseaua P. nr.249 . etaj 7 sector 2; a obligat pârâtul M. București, prin Primarul mun.București, să emită o dispoziție motivată cu privire la imobilul din mun.București, Șoseaua P. nr.249, ., etaj 7, sector 2, prin care să propună măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri acordate conform art.16 din Titlul VII din Legea nr.247/2005, totodată, având în vedere dispozițiile art.16 alin.2 ind.1 din Capitolul V Titlul VII din Legea nr. 247/2005, potrivit cărora dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale, tribunalul a obligat pârâtul M. București să trimită dosarul la Instituția Prefectului mun.București, în vederea centralizării și continuării procedurii administrative.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs M. București prin Primarul General criticând sentința ca nelegală și netemeinică .
Prin motivele de recurs s-au invocat dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă deoarece în mod greșit s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul notificat, în condițiile TL VII din Legea nr.247/2005.
Potrivit Legii nr.165/2013 nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005, deci unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în condițiile acestei legi, ci conform art.1alin. 1 și 2, art.4, art.16 și art.50 din Legea nr.165/2013.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea va respinge recursul ca nefondat având în vedere următoarele considerente:
Legea nr.165 din 16 mai 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România a intrat în vigoare la data de 21.05.2013, iar prin art. 16 a înlocuit, practic, măsurile reparatorii prin echivalent de care puteau beneficia persoanele îndreptățite la restituire, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21alin. (6) și (7) din lege.
Potrivit art. 4 din această lege dispozițiile ei se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.
La data intrării în vigoare a acestei legi, instanța de fond pronunțase, însă, în cauză, sentința civilă nr.842/24.04.2013, prin care soluționase definitiv notificarea reclamantului, recunoscând acestuia calitatea de persoană îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru cota de ½ din imobilul situat în municipiul București, Șoseaua P. nr.249, ., ., situație în care nu erau incidente dispozițiile art. 4 din lege.
Sentința definitivă de care beneficiază reclamantul la data intrării în vigoare a Legii nr.165/2001, consfințea dreptul acestuia la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul în litigiu, în condițiile legii speciale de reparație în vigoare la data pronunțării sentinței - Legea nr.10/2001, iar modificarea acesteia în recurs, în baza dispozițiilor unei legi intrată în vigoare după soluționarea definitivă a notificărilor, ar reprezenta o interpretare și aplicare greșită a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 (ce fac trimitere expresă la cereri formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar și o încălcare a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO.
Astfel fiind, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 842 din 24.04.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17.02.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
DOINIȚA M. D. A. B. I. B.
GREFIER
LUCREȚIA C.
Red.D.A.B.
Tehnored.B.I
2 ex/26.02.2014
-----------------------------------------
T.B-Secția a V-a – C.D.C.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 78/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1129/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
