Obligaţie de a face. Decizia nr. 519/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 519/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 9079/303/2012
Dosar nr._
(60/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.519
Ședința publică din 26.03.2014
Curtea constituită din:
Președinte - MĂDĂLINA GABRIELA RĂDULESCU
Judecător - A. DorisTomescu
Judecător - I. A. H. P.
Grefier - E. C.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul reclamant U. V., împotriva deciziei civile nr.1085 A din 11.11.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă P. S. 6 București, prin Primar.
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocatul L. M. în calitate de reprezentant al recurentului reclamant U. V., în baza împuternicirii avocațiale eliberate de Baroul București, pe care o depune la dosar și lipsește reprezentantul intimatei pârâte P. S. 6 București, prin Primar.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, că recurentul a depus la dosar, prin registratura instanței, o notă prin care indică valoarea obiectului cererii, iar intimata a depus întâmpinare în două exemplare, dintre care unul a fost comunicat recurentului.
În raport de valoarea indicată a obiectului cererii de chemare în judecată, 20.000 lei, Curtea pune în discuție, ca motiv de recurs de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. 1 C.pr.civ., aspectul privitor la legalitatea compunerii completului de judecată care a soluționat calea de atac la Tribunalul București, având în vedere dispozițiile art.2821 C. proc. civ.
Avocatul recurentului arată că, așa cum reiese din dosarul tribunalului, și-a spus punctul de vedere în sensul că sentința instanței de fond era supusă căii de atac a recursului, dar instanța a calificat-o ca fiind apel. La acest moment, față de motivul de ordine publică invocat din oficiu de instanță, consideră că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare.
În acest context reiterează cererea formulată și în fața Tribunalului București, de a se obține o copie a caietului grefierului din ședința de la 19.09.2012 a Judecătoriei S. 6 București pentru a demonstra că a precizat verbal la acel termen cererea de chemare în judecată. Susține că această probă este concludentă în raport de cererea cu care instanța fondului a fost învestită și asupra căreia judecătoria nu s-a pronunțat. Consideră că termenul din 19.09.2012 a fost prima zi de înfățișare, având în vedere precizarea formulată și arată că a solicitat acordarea unui termen pentru a depune notă scrisă cu privire la precizarea obiectului cererii, dar instanța a pus în discuție inadmisibilitatea acțiunii, deși s-a arătat că este vorba despre terenul aferent construcției.
După deliberare, Curtea respinge cererea recurentului de administrare a probei constând în copia notelor din caietul grefierului de ședință, apreciind că nu este o dovadă pertinentă și concludentă în soluționarea recursului, având în vedere hotărârea pronunțată de Tribunalul București și motivele de recurs invocate.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurentului reclamant U. V. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei pronunțate în apel, admiterea apelului, casarea hotărârii pronunțate de judecătorie și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Susține că reclamantul a învestit instanța și cu o cerere de a se constata că terenul este aferent construcției și, prin tranzacția încheiată în temeiul Legii nr.112/1995 și potrivit normelor metodologice de aplicare a acestui act normativ, partea a dobândit dreptul de proprietate asupra curții, dar instanța nu s-a pronunțat asupra acestui aspect. Ține să precizeze că prin administrarea probei solicitate la acest termen ar fi putut dovedi că a învestit instanța cu acest capăt de cerere.
Atât instanța de fond cât și cea de apel au apreciat că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.112/1995, ci prevederile Legii nr.18/1991, dar reclamantul susține că acest act normativ nu are legătură cu speța de față, având în vedere cererea de chemare în judecată și precizarea acesteia. Instanța urma să stabilească pe calea unei expertize dacă terenul este aferent construcției, care se înstrăinează, conform Legii nr. 112/1995, împreună cu terenul care-i asigură funcționarea în bune condiții.
Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal la data de 03.08.2011, sub nr._/3/2011, reclamantul U. V. a chemat în judecată pe pârâta P. Sector 6 București, prin Primar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la emiterea titlului de proprietate pentru terenul în suprafață de 155 mp, situat în București, .. 3, sector 6.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr.1439/1999, încheiat cu P. Municipiului București, prin mandatar S.C. Orizont S.A., a cumpărat imobilul locuință, compus din două camere, bucătărie, WC, oficiu, vestibul și terenul în suprafață de 50 mp aflat sub construcție, situat în București, .. 3, sector 6.
De asemenea, prin contractul de închiriere nr. 985/13.12.1999 încheiat cu P. Municipiului București prin S.C. Orizont S.A. și prelungit până în anul 2014, reclamantul a închiriat suprafața de teren de 155 mp, situat în București, .. 3, sector 6, având destinația de curte.
Prin cererea înregistrată la P. Sector 6 București - Subcomisia Locală de Fond Funciar - sub nr._/01.07.2011, reclamantul a solicitat să se dispună emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de teren de 155 mp ce face obiectul contractului de închiriere mai sus amintit. Urmare a cererii formulate, P. S. 6 - București a emis răspunsul nr._/01.07.2011 prin care a susținut că, „întrucât până în prezent nu a fost emisă lege care să reglementeze situația terenurilor aferente construcțiilor vândute în baza Legii nr. 112/1995, cererea dumneavoastră nu poate fi soluționată favorabil”.
Terenul în suprafață de 155 mp face parte din proprietatea privată a statului, fiind aferent imobilului-construcție pe care, reclamantul l-a cumpărat de la stat în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1439/1999, având destinația de curte.
Reclamantul nu a considerat că este necesară emiterea vreunei legi care să reglementeze în mod special situația juridică a terenurilor aferente construcțiilor vândute în baza Legii nr. 112/1995.
Se poate observa că terenul în suprafață de 155 mp are destinația de curte a imobilului-construcție, iar refuzul Primăriei în sensul de a emite un titlu de proprietate în favoarea reclamantului, nu face decât să îngrădească dreptul la proprietate asupra construcției.
Pe de altă parte, atât timp cât terenul în suprafață de 155 mp poate să facă obiectul unui titlu de proprietate, este nejustificat ca reclamantul să prelungească pentru perioade limitate de timp contractul de închiriere încheiat cu P. Municipiului București.
A mai menționat reclamantul că imobilul-construcție, situat în București, .. 3, sector 6, se află într-o stare avansată de degradare, reclamantul fiind nevoit să-l reconstruiască, iar refuzul Primăriei de a emite un titlu de proprietate cu privire la terenul în suprafață de 155 mp, aferent construcției, face ca dreptul de proprietate asupra construcției să fie impropriu.
Având în vedere aceste considerente, reclamantul a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtei la emiterea titlului de proprietate pentru terenul în suprafață de 155 mp, situat în București, .. 3, sector 6.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 privind Contenciosul administrativ.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat necompetența materială a Tribunalului București - Secția a IX-a a Contenciosului Administrativ, totodată au fost ridicate excepțiile lipsei de calitate procesuală pasivă și excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea cererii ca fiind neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 1288/28.03.2012, pronunțată de Tribunalul București, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei S. 6 București .
La data de 06.06.2012, reclamantul a depus la dosar o cerere precizatoare prin care a solicitat să se constate că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1439/1999 a dobândit și dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 155mp, situat în București, .. 3, sector 6, teren aferent construcției aflată la aceeași adresă, urmând a fi obligată P. S. 6 prin Primar la emiterea titlului de proprietate pe acest teren.
Reclamantul a arătat că prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1439/1999 încheiat cu P. Municipiului București a cumpărat imobilul locuință și terenul de 50 mp aflat sub construcție iar prin contractul de închiriere nr. 985/1999 încheiat cu P.M.B. și prelungit până în anul 2014 a închiriat suprafața de teren de 155mp, având destinație de curte.
Prin cererea depusă la data de 01.07.2011 a solicitat Subcomisiei de Fond Funciar din cadrul Primăriei S. 6 București să-i emită titlul de proprietate pe terenul de 155mp ce face parte din proprietatea statului, teren aferent construcției al cărui proprietar este reclamantul, însă pârâta a refuzat să dea curs cererii privind emiterea titlului pentru teren.
Prin sentința civilă nr. 7800/26.09.2012 pronunțată de Judecătoria S. 6 București a fost respinsă cererea formulată de reclamant ca inadmisibilă.
Prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1439/1999 încheiat de P. Municipiului București prin mandatar S.C. Orizont S.A., cu reclamantul U. V., în patrimoniul acestuia, în calitate de cumpărător a intrat dreptul de proprietate asupra locuinței situate în București, ., sector 6 în cotă de 13/16 din două camere, bucătărie, WC, oficiu, vestibul și 50 mp teren, fila 24. Prin contractul de închiriere nr. 985/13.12.1999, reclamantul a închiriat terenul situat în București, ., sector 6 în suprafață de 155 mp, filelel 22-23 în dosarul nr._/3/2011.
Față de această situație de fapt instanța trebuia să stabilească dacă cererea reclamantului se circumscrie dispozițiilor art. 111 Cod procedură civilă. Prin cererile în constatare reglementate de acest text legal, reclamantul solicită instanței să constate existența unui drept al său ori inexistența unui drept al pârâtului împotriva sa (referindu-se în ambele cazuri la un raport juridic). În cauză reclamantul face dovada dreptului său de proprietate doar asupra unei suprafețe de 50 mp situat sub construcție, în temeiul contractului nr. 1439/1999. Nu se poate reține că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate și asupra diferenței de teren de 155 mp, nefiind dovedită . a acestuia, anterior promovării prezentei cereri, cu atât mai mult cu cât contractul de locațiune nr. 985/13.12.1999 îi conferă un drept de folosință, astfel încât nu se poate constata, pe calea unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă, existența dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantului pentru această suprafață.
Astfel, pe de o parte, în patrimoniul reclamantului nu se află la momentul promovării cererii dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 155 mp indicată în cerere, împrejurare care prin ipoteză se impune a se constata pe calea deschisă de acțiunea reglementată prin art. 111 Cod procedură civilă, iar pe de altă parte, reclamantul trebuie să urmeze calea acțiunii în realizarea dreptului (prin care eventual să se stabilească dobândirea acestui drept fie pe calea prevăzută de Legea nr. 18/1991, fie de alte acte normative incidente în cauză).
Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 18/1991, terenurile de orice fel, indiferent de destinație, de titlul pe baza căruia sunt deținute sau de domeniul public ori privat din care fac parte, constituie fondul funciar al României.
Terenul în suprafață de 155 mp situat în București, .. 3, sector 6 face parte din categoria terenuri din intravilan, astfel cum este definită prin dispozițiile art. 2 lit. d din același act normativ, ca fiind terenuri aferente localităților urbane și rurale, pe care sunt amplasate construcțiile, alte amenajări ale localităților, inclusiv terenurile agricole și forestiere.
Legea fondului funciar nr. 18/1991 se reglementează atât procedura de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole, prin reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate, cât și punerea în posesie a celor îndreptățiți și eliberarea titlurilor de proprietate. Astfel, potrivit art. 8 alin. 1-3, dispun cu privire la stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din patrimoniul cooperativelor agricole, persoanele care beneficiază de acest drept, precum și formalitățile ce trebuie îndeplinite pentru stabilirea dreptului, reglementând faptul că stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor se face în prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept, la cerere, prin eliberarea unui titlu de proprietate.
Potrivit alin. 5 al art. 36 din Legea nr. 18/1991, terenurile fără construcții, neafectate de lucrări de investiții aprobate, potrivit legii, din intravilanul localităților, aflate în administrarea consiliilor locale, considerate proprietate de stat prin aplicarea Decretului nr. 712/1966 și a altor acte normative speciale, se restituie foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, după caz, la cerere, fiind vorba, astfel, de reconstituirea dreptului de proprietate. Iar potrivit alin. 51 al aceluiași articol, cererile de restituire prevăzute la alin. 5, împreună cu copiile de pe actele de proprietate, se depun la primăria localității sau, după caz, la primăriile localităților în raza cărora se află situat terenul, iar atribuirea în proprietate a terenului se face prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situației juridice a terenurilor.
Astfel, soluționarea cererilor privind reconstituirea și constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor se face de către comisia locală, ca autoritate publică cu activitate administrativă. Totodată, comisia județeană are atribuții de soluționare a contestațiilor formulate împotriva hotărârilor comisiilor locale și de validare a cererilor privind reconstituirea și constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar, exercitând în acest sens atribuții administrativ-jurisdicționale, conform art. 52 din Legea nr. 18/1991.
Potrivit prevederilor art. 53 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, hotărârile comisiei județene date în soluționarea contestațiilor pot fi supuse cenzurii instanțelor de judecată, prin formularea unei plângeri la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, iar conform art. 59 din lege, sentința civilă pronunțată de instanță este supusă căilor de atac prevăzute de Codul de procedură civilă.
Totodată, potrivit art. 54 din Legea nr. 18/1991, plângerea poate fi formulată și împotriva ordinului prefectului care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului, accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil fiind astfel pe deplin garantate.
Cum, în speță, terenul în suprafață de 155 mp, situat în București, .. 3, sector 6 se află în intravilanul localității, în cauză devin aplicabile prevederile speciale ale Legii nr. 18/1991, care a reglementat o procedură specială administrativă, începând cu data intrării în vigoare, în vederea reconstituirii sau constituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor situate în intravilanul localităților la cererea persoanei îndreptățite, manifestarea acesteia de voință fiind actul juridic prin care se inițiază această procedură.
D. urmare, instanța a apreciat că accesul reclamantului la reconstituirea dreptului de proprietate ar fi putut fi exercitat numai în condițiile și cu procedura recunoscută de Legea nr. 18/1991, cei interesați trebuind să recurgă la procedura administrativă prealabilă prevăzută în noua lege ce prevede norme procedurale speciale, cu caracter absolut.
Ca urmare, adresabilitatea la instanță este supusă, în speță, procedurilor speciale prevăzute de legea nouă, ca lege specială și, în temeiul regulii potrivit cu care, în caz de conflict între o normă generală și o normă specială, aceasta din urmă se va aplica cu prioritate (speciallia generalibus derogant), rezultă că, în cauză, sunt pe deplin incidente prevederile Legii nr. 18/1991, republicata.
În contextul menționat nu poate fi admisă o acțiune în justiție îndreptată direct instanței de judecată, din a cărei formulare rezultă culpa evidentă a reclamantului în neexercitarea unor demersuri prevăzute de legiuitor prin actele normative sus indicate.
În ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 112/1995 acestea nu pun la dispoziția persoanelor aflate în domeniul său de aplicare o procedură distinctă de aceea reglementată pentru cumpărarea terenurilor precum cel în litigiu, astfel că și în această situație va fi aplicabilă aceeași reglementare.
Având în vedere aceste considerente, referitoare la preexistența dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantului la data promovării cererii de chemare în judecată, cât și cu privire la caracterul subsidiar al acțiunii în constatare față de acțiunea în realizare aflată la dispoziția părții, instanța a respins acțiunea ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe, reclamantul a declarat recurs, calificat apel de Tribunalul București. S-a arătat în motivare că instanța de fond nu a avut în vedere precizările orale făcute de acesta la termenul de judecată din data de 19.09.2012 când s-a soluționat cauza astfel că a respins acțiunea ca inadmisibilă fără a administra proba cu expertiză topometrică pentru a se constata dacă terenul în suprafață de 155 mp este sau nu afectat de construcții dobândite în proprietate de apelant.
Că terenul mai sus menționat face parte din proprietatea privată a statului, fiind aferent construcției care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 1439/1949, aceste teren asigurând astfel utilizarea normală a construcției.
A mai arătat apelantul reclamant că în speță sunt incidente prevederile art. 26 alin. 1 ultim din legea nr. 112/1995 și ale art. 37 din Normele Metodologice de aplicare a acestui act normativ.
Prin decizia civilă nr.1085 A/11.11.2013, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins apelul ca nefondat.
A reținut tribunalul că, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, reclamantul este proprietarul construcției situată în București, .. 3, sector 6, pe care a achiziționat-o în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1439/1999 încheiat cu PMB în temeiul Legii nr. 112/1995, totodată reclamantul folosește cu titlu de chiriaș, terenul în suprafață de 155mp, aflat la aceeași adresă.
Prima instanță a analizat atent solicitările formulate de reclamant prin cererea de chemare în judecată și ulterior prin precizările făcute de acesta și a considerat în mod just că în speță sunt incidente prevederile Legii nr. 18/1991 care la art. 1 statuează că terenurile de orice fel, indiferent de destinație, de titlul pe baza căruia sunt deținute sau de domeniul public ori privat din care fac parte, constituie fondul funciar al României, totodată reținându-se în considerente că terenul în suprafață de 155mp situat în București, .. 3, sector 6 face parte din categoria terenurilor aflate în intravilan astfel cum este definită de art. 2 lit. d din Legea fondului funciar ca fiind terenuri aferente localităților urbane/rurale pe care sunt amplasate construcții.
În aceste circumstanțe, este evident faptul că referitor la terenul în suprafață de 155 mp, situat în intravilanul localității, pentru reconstituirea dreptului de proprietate și în vederea emiterii titlului de proprietate de către unitatea abilitată în acest sens – persoana îndreptățită trebuia să urmeze procedura specială administrativă reglementată de Legea nr. 18/1991, derogatorie de la dreptul comun, astfel că cel interesat nu poate opta între utilizarea acestei proceduri speciale și acțiunea în justiție întemeiată pe dreptul comun.
Pe de altă parte, dispozițiile Legii nr. 112/1995 invocată de reclamant nu reglementează procedura privind cumpărarea terenurilor aferente construcțiilor achiziționate în temeiul acestui act normativ.
Reclamantul a arătat la termenul de judecată din data de 19.09.2012 că acțiunea pe care a promovat-o, constituie o acțiune în constatare întemeiată pe dispozițiile art. 111 C.pr.civ. Ori textul menționat vizează constatarea existenței sau inexistenței unui drept, nu a unei situații de fapt, totodată acțiunea în constatare are un caracter subsidiar față de acțiunea în realizarea dreptului.
Date fiind considerentele expuse, tribunalul a respins apelul declarat de reclamant ca neîntemeiat, întrucât în mod corect instanța a admis excepția de inadmisibilitate a acțiunii introdusă de reclamant.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamantul U. V.e, solicitând modificarea în tot a hotărârii, admiterea apelului, casarea în tot a sentinței civile nr. 7800/26.09.2012 și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru următoarele motive:
In fapt, prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat instanței de judecată să dispună obligarea Primăriei Sector 6 București, prin primar, la emiterea titlului de proprietate pentru terenul în suprafață de 155 mp, situat în București, .. 3, Sector 6.
La termenul de judecată din data de 06.05,2012, reclamantul a formulat precizări la cererea de chemare în judecată prin care a solicitat instanței de judecată să constate că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1439/1999 a dobândit și dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 155 mp, situat în București, .. 3, sector 6, teren aferent construcției aflate la aceeași adresă și să oblige pârâta la emiterea titlului de proprietate pentru terenul în cauză.
La termenul de judecată din data de 19.09.2012, la interpelarea instanței de judecată, reclamantul a formulat precizări și modificări orale cu privire la cererea de chemare în judecată, în sensul că a solicitat instanței de fond: 1) în temeiul art. 111 C.p.c., coroborat cu art. 37 din Normele Metodologice privind aplicarea Legii nr.112/1995 si art. 26 din Legea nr. 112/1995, să se constate că terenul în suprafață de 155 mp, situat în București, .. 3, sector 6 este aferent construcției care a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. 1439/1999; 2) în situația în care se va constata că terenul în suprafață de 155 mp, situat în București, .. 3, sector 6 este aferent construcției care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 1439/1999 să oblige pârâta la eliberarea Titlului de proprietate cu privire la acesta.
Urmare a precizării făcute la termenul din data de 19.09.2012, instanța de judecată a invocat din oficiu excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată.
Deși reclamantul a solicitat, în temeiul art. 137 alin. (2), să se dispună unirea excepției cu fondul, întrucât este necesar să se administreze probe (expertiză topografică) pentru a se constata dacă terenul în suprafață de 155 mp este sau nu aferent construcției, instanța de fond a rămas în pronunțare pe aspectul excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, iar prin sentința civilă nr. 7800/26.09.2012 a respins acțiunea introductivă ca inadmisibilă.
Mai mult, instanța de fond nu a ținut cont de precizarea făcută oral la termenul din data de 19.09.2012 și a reținut în mod greșit că reclamantul a solicitat să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului de 155 mp prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1439/1999
Împotriva sentinței de fond reclamantul a formulat recurs, calificat ca fiind apel.
Arată recurentul că așa cum rezultă din probele aflate la dosarul cauzei, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1439/1999, încheiat cu P. Municipiului București, prin mandatar . a cumpărat imobilul-locuință, compus din două camere, bucătărie, WC, oficiu, vestibul și terenul în suprafață de 50 mp aflat sub construcție, situat în București, .. 3, sector 6.
Potrivit art.37 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995, republicată în baza art. II din Hotărârea de Guvern nr. 11/1997 "în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când e cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. ultim din lege".
Textul art. 26 alin. ultim din Legea nr. 112/1995 prevede că "suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului."
Așadar, din interpretarea logică a textelor mai sus-menționate rezultă că, dacă terenurile ce depășesc suprafața aferentă construcțiilor rămân în proprietatea statului, per a contrario, cele care nu depășesc această suprafață, respectiv cele care asigură o utilizare normală a construcției, se dobândesc în virtutea legii în proprietate, o dată cu cumpărarea construcției, nefiind necesară parcurgerea procedurii administrative prevăzută de art. 36 din legea nr. 18/1991, care se referă la alte situații.
In speță, așa cum rezultă și din cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, precizată si modificată, terenul în suprafață de 155 mp face parte din proprietatea privată a statului, fiind aferent imobilului-construcție care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 1439/1999.
Totodată, așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, precizată și modificată atât în scris, cât si oral în fața instanței de fond, terenul în suprafață de 155 mp asigură o utilizare normală a construcției, fiind astfel aferent acesteia, însă, pentru a se stabili această situație de fapt este necesar a se administra probe pe fondul cauzei, ceea ce impune admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei civile recurate, casarea sentinței de fond si trimiterea cauzei spre rejudecare la instant de fond instanță.
In atare situație, se poate observa că, atât sentința de fond, cât și decizia apelată, sunt nelegale și netemeinice.
Mai mult, recurentul – reclamant consideră că prin respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă i-a fost încălcat reclamantului dreptul privind accesul liber la justiție prevăzut de art. 21 din Constituția României si de art. 6 din CEDO.
De asemenea, se poate observa că prin decizia pronunțată în apel Tribunalul București nu a ținut cont sub nicio formă de motivele de apel formulate de către reclamant, însușindu-și întru-totul motivarea instanței de fond.
Pe de altă parte, tribunalul a respins în mod nejustificat cererea de probatorii formulate de către reclamant, motivat de faptul că "eventuala cerere de precizare este tardiv formulată, nefiind prima zi de înfățișare", fără să aibă în vedere cursul dosarului, astfel cum rezultă din încheierile de ședință.
Mai mult, deși a respins cererea de probatorii, constând în emiterea unei adrese către instanța de fond pentru a se comunica la dosarul cauzei o copie după consemnările din caietul grefierului cu privire la susținerile de la termenul din data de 19.09.2012, motivat de faptul că o astfel de cerere precizatoare este tardivă (pag. l din hotărâre), tribunalul a reținut în considerentele hotărârii (pag. 8), în mod inexplicabil, ca, "textul menționat (art. 111 C.p.c.) vizează constatarea existenței sau inexistenței unui drept, nu a unei situații de fapt..." Având în vedere motivarea instanței de apel, se poate observa fără dubiu că motivele pe care se sprijină decizia sunt contradictorii.
Mai mult, deși instanța de apel și-a însușit întru-totul motivarea instanței de fond fără a analiza motivele de apel, se poate observa, totuși, că motivarea instanței de apel, respectiv: "textul menționat (art. 111 C.p.c.) vizează constatarea existenței sau inexistenței unui drept, nu a unei situații de fapt...", este în contradicție cu motivarea instanței de fond, respectiv: "pe de o parte, în patrimoniul reclamantului nu se află la momentul promovării cererii dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 155 mp indicată în cerere, împrejurare care prin ipoteză se impune a se constata pe calea deschisă de acțiunea reglementată prin art. 111 Cod procedură civilă, iar pe de altă parte, reclamantul trebuie să urmeze calea acțiunii în realizarea dreptului (prin care eventual să se stabilească dobândirea acestui drept fie pe calea prevăzută de Legea nr. 18/1991, fie de alte acte normative incidente in cauză)".
De asemenea, se poate observa că instanța de apel s-a pronunțat cu privire la un aspect pe care instanța de fond nu l-a avut în vedere și a respins cererea de probatoriu care era utilă în acest sens.
Totodată, se poate observa că, atât instanța de fond, cât și instanța de apel, au reținut în mod greșit că dispozițiile legale invocate nu sunt aplicabile și că, în speță, sunt incidente dispozițiile prevăzute de Legea nr.18/1991.
Ori, așa cum s-a arătat mai sus, potrivit art. 37 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995, republicată în baza art. II din Hotărârea de Guvern nr. 11/1997 "în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când e cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. ultim din lege", iar potrivit art. 26 alin. ultim din Legea nr. 112/1995 prevede că "suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului."
În drept, art. 299, art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.p.c., art. 21 din Constituția României și art. 6 din CEDO.
Intimata – pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicita respingerea recursului ca nefondat, reiterând apărările formulate în fața instanței de apel.
Examinând actele dosarului, asupra motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C.pr.civ., motiv de ordine publică, invocat din oficiu, Curtea constată următoarele:
Reclamantul a învestit instanțele de judecată cu o cerere prin care a solicitat, potrivit propriilor precizări formulate și în scris la data de 06.06.2012, în fața Judecătoriei S. 6 București, să se constate că prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1439/1999 a dobândit și dreptul de proprietate asupra terenului de 155 mp ce este aferent imobilului construcție ce a făcut obiectul contractului și să fie obligată P. S. 6 București la emiterea titlului de proprietate pentru acest teren.
Cum reclamantul nu a indicat prin cererea de chemare în judecată valoarea obiectului acesteia, iar instanțele de fond nu au solicitat precizări sub acest aspect reclamantului, i s-a pus acestuia în vedere în recurs să arate care este valoarea terenului cu privire la care solicită constatarea dreptului de proprietate. Prin cererea de la fila 16 din dosarul de recurs, s-a indicat ca valoare a terenului suma de 20.000 de lei.
Prin raportare la valoarea indicată, Curtea constată că în cauză își găsesc aplicarea dispozițiile art. 2821 C.pr.civ., potrivit cu care nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 de lei inclusiv, atât în materie civilă, cât și comercială..”
Așa fiind, hotărârea prin care prima instanță a respins ca inadmisibilă cererea reclamantului era supusă recursului la instanța imediat următoare și nu apelului, astfel cum a apreciat greșit tribunalul în ședința publică de la 11.111.2013, când a pus în discuție recalificarea căii de atac declarate de reclamant și a constatat că, raportat la obiectul cererii, „obligație de a face”, împotriva sentinței pronunțate de judecătorie se poate declara apel și a recalificat astfel calea de atac exercitată de reclamant.
Or, trebuie observat că potrivit art. 54 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, iar recursurile, în complet format din 3 judecători, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel.
În aceste condiții, soluționarea căii de atac declarate de reclamant împotriva hotărârii primei instanțe, pentru care lege nu prevedea decât posibilitatea atacării cu recurs, într-un complet format numai din doi judecători, cu nerespectarea dispozițiilor legale menționate, atrage incidența motivului de casare de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 1 C.pr.civ., referitor la greșita compunere a instanței.
Curtea consideră necesar a observa că raportarea pe care tribunalul a făcut-o, în recalificarea căii de atac, doar la obiectul cererii de chemare în judecată, nu și la valoarea acestuia, nu are suport în nicio dispoziție legală.
Premisa pe care se pare că tribunalul a avut-o în vedere, ținând seama de trimiterea pe care a făcut-o la obiectul acțiunii, în sensul că cererile prin care reclamantul cere obligarea pârâtului la a acționa într-un anumit sens ori, dimpotrivă, la a se abține de la anumite acte ori operațiuni juridice ori materiale, nu pot fi evaluate în bani este una evident greșită. Adoptarea acesteia ar conduce la concluzia că există o anumită categorie de cereri cu privire la care hotărârile pronunțate sunt supuse decât apelului și recursului indiferent de valoarea obiectului, situație nepermisă câtă vreme căile de atac la care sunt supuse hotărârile judecătorești se stabilesc numai prin lege.
De altfel, o altă concluzie decât cea la care s-a făcut referire în determinarea căii de atac ce poate fi declarată împotriva hotărârii primei instanțe nici nu mai poate fi adoptată în condițiile în care prin decizia nr. 32/09.06.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, a stabilit că dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 2821 alin. 1 din codul de procedură civilă se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare.
A reținut Înalta Curte, în considerentele decizie amintite, că, întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune și toate consecințele ce decurg de aici: calificarea acțiunii, determinarea competenței, alcătuirea completului, determinarea căii de atac.
Ca atare, se poate afirma că dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiție "transferă" caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuși și, astfel, procesul va putea fi evaluabil în bani, ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanțial, dedus judecății, intră un drept patrimonial, real sau de creanță.
În consecință, ori de câte ori pe calea acțiunii în justiție se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă și necesară.
În aceste condiții trebuie considerate acțiuni patrimoniale, în care valoarea obiectului cererii determină competența materială sau căile de atac, între altele, acțiunea prin care reclamantul solicită obligarea pârâtului să-i întocmească act de vânzare-cumpărare, cererea de raport, acțiunea în reducțiune testamentară, acțiunile în constatarea existenței sau inexistenței unui drept, în măsura în care se referă la bunuri evaluabile în bani, acțiunile în constatarea simulației unui contract de vânzare-cumpărare a unui bun imobil sau mobil, acțiunile în regres și în revocare.
Or, în cauză, chiar și în lipsa cererii precizatoare prin care reclamantul a arătat că solicită a se constata dobândirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de teren, caracterul patrimonial și, deci evaluabil în bani, al acțiunii cu care acesta a învestit inițial instanțele de judecată, de obligare a emiterii titlului de proprietate pentru teren, este în afara oricărui dubiu. Ca atare, pentru stabilirea căii de atac era necesară și obligatorie raportarea la valoarea terenului.
În consecință, ținând seama de considerentele arătate, Curtea constată că recursul este fondat, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 3 C.pr.civ. raportat la art. 304 pct. 1 C.pr.civ., îl va admite, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru judecarea căii de atac a recursului în complet legal constituit.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul – reclamant U. V., împotriva deciziei civile nr.1085/A/11.11.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata – pârâră P. S. 6 BUCUREȘTI PRIN PRIMAR.
Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.03.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. G. R. A.-D. T. I.-A. H.-P.
GREFIER
E. C.
Red.M.G.R.
Tehdact.R.L./M.G.R.
2 ex./ 08.04.2014
TB-S.3 – C.T.; Ș.Ț.
Jud.S.6 - A. C.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1449/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1700/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
