Obligaţie de a face. Decizia nr. 1394/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1394/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-09-2014 în dosarul nr. 185/1748/2008*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1394R
Ședința publică de la 29 septembrie 2014
Curtea compusă din
PREȘEDINTE - DIANA FLOREA-BURGAZLI
JUDECĂTOR - I. P.
JUDECĂTOR - B. A. S.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă S. M. împotriva deciziei civile nr. 134/A/01.04.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți B. S., G. D., G. I., G. M., G. S., N. D. C., N. V. N., V. M. și intimatul reclamant D. M., având ca obiect: grănițuire, revendicare imobiliară, obligația de a face, alte cereri.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 15.09.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 22.09.2014 și apoi la 29.09.2014.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 24.01.2008 sub nr._, reclamantul D. M. l-a chemat în judecată pe pârâtul B. S. solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se stabilească linia care desparte proprietățile părților; obligarea pârâtului să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 40 mp situat în com. Jilava, ., parcela 81, . vecinătăți: N – . – . D. și B. S. și la E – D. P.; obligarea pârâtului la demolarea gardului și a construcțiilor edificate pe terenul proprietatea reclamantului, fără acordul său, în mod abuziv, pe cheltuiala pârâtului sau a reclamantului, cu obligarea acestuia de a-i achita cheltuielile aferente acestei operațiuni;obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a precizat că este proprietarul terenului în suprafață de 2546,8 mp, din care 143,1 construcții, situat în comuna Jilava, ., parcela 81, ., în baza certificatului de moștenitor nr. 19/26.01.2006, contractului de partaj voluntar nr. 3505/OG nr. 2/_ autentificat de BNP M. V. și a titlului de proprietate nr._/04.06.1998 emis de Comisia județeană pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor Ilfov, pe numele părinților săi D. D. și D. E.
Deși în mod repetat i-a cerut pârâtului să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul proprietatea sa și să-și ridice gardul și a construcțiilor edificate pe teren, având în vedere că acesta a strămutat semnele de hotar și i-a ocupat în mod abuziv suprafața de 40 mp teren, pârâtul nu s-a conformat.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 584, 480, 1075, 1076 Cod civil.
În probațiune a solicitat înscrisuri, martori, interogatoriu și expertiză de specialitate.
Au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri: certificatul de moștenitor nr. 19/26.01.2006, contractul de partaj voluntar nr. 3505/OG nr. 2/_, titlul de proprietate nr._/04.06.1998, încheierea CF nr._/30.01.2007, alte înscrisuri.
Au fost audiați martorii D. Tănuș și G. P., propuși de reclamant.
La data de 08.05.2008 pârâtul B. S. a decedat, la termenul de judecată de la 19.12.2008 reclamantul solicitând introducerea în cauză a numitei S. M., în calitate de moștenitoare.
Totodată, în cauză s-a efectuat o expertiză în specialitatea topografie, de către expert tehnic judiciar A. D. (filele 89-98).
La data de 03.07.2009 reclamantul a solicitat introducerea în cauză a moștenitorilor pârâților G. D., G. C. și D. T., respectiv numiții V. M., G. D., G. S., G. I. și G. M. L., N. D. C., N. V..
Prin sentința civilă nr.3733/9.11.2011 Judecătoria Cornetu a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Prin certificatul de moștenitor suplimentar nr. 19/26.01.2006 s-a constatat că reclamantul D. M. si D. P. are calitatea de moștenitor al defunctei D. E..
Prin contractul de partaj voluntar autentificat sub nr. 3505/02.11.2006 de BNP M. V. cei doi moștenitori au procedat la partajarea terenului intravilan în suprafață totală de 6.347 mp, compus din teren intravilan arabil în suprafață de 4.347 m2, identificat în tarlaua 28 . intravilan curți-construcții în suprafață de 2.000 m2, identificat în tarlaua 28 . proprietatea autoarei lor, în temeiul titlului de proprietate nr._/04.06.1996. Urmare a partajului reclamantul D. M. a luat în deplină proprietate si posesie terenul în suprafață de 2.546,7 m2 având următoarele vecinătăți: la N – . latură de 12,88 ml, l S – . latură de 12,80 ml, la E – lotul nr. 2, la V – G. Ec. si N. D..
Instanța a reținut că între autoarea reclamantului, D. E., si autorii pârâților, B. S. si G. E., a existat un litigiu civil având ca obiect revendicare si grănițuire ce a format obiectul dosarului nr. 1381/1995 soluționat de Judecătoria B. prin sentința civilă nr. 1757/02.05.1996, irevocabilă prin neapelare. Astfel, acțiunea autoarei reclamanților a fost admisă, pârâții B. S. si G. E. fiind obligați să lase în deplina proprietate și liniștita posesie a reclamantei terenul în suprafață de 39,12 m2, stabilindu-se totodată si linia de hotar dintre proprietățile părților.
În considerentele sentinței s-a reținut că reclamanta D. E. este proprietara terenului în suprafață de 5930 m2, teren ce se învecinează cu proprietatea pârâților B. S. si G. E., care au strămutat vechile semne de hotar si ocupă suprafața de teren menționată în raportul de expertiză, respectiv 39,12 mp. Raportul de expertiză a fost omologat si s-a stabilit linia de hotar conform schiței anexă la raportul de expertiză.
Această sentință a rămas definitivă prin neapelare.
Instanța a reținut că în ce privește pe pârâții B. S. si G. E. (și implicit avânzii lor cauză, pârâții din prezenta cauză) și reclamanta D. E. (și implicit avânzii cauză, reclamantul din prezenta cauză), s-a stabilit cu putere de lucru judecat, prin sentința civilă nr. 1757/02.05.1996 pronunțată de Judecătoria B., care este linia de hotar între terenurile proprietatea acestora, ca urmare a dispoziției prin care autorii pârâților din prezenta cauză au fost obligați să lase autoarei reclamantului D. M. în deplină proprietate și posesie o suprafață de 39, 12 m2.
Prin urmare, în ce-i privește pe reclamantul D. M., pe de-o parte, și pârâți, pe de altă parte, linia de hotar ce a fost stabilită în cadrul acțiunii în grănițuire, nu poate fi alta decât cea stabilită anterior prin sentința civilă nr. 1757/02.05.1996, fiind inadmisibil ca, fie și pe cale ocolită, să se aducă atingere dispozițiilor cuprinse în această hotărâre.
Această premisă de ordin juridic nu a fost de altfel contestată de reclamant, ceea ce este contestat fiind împrejurarea că linia de hotar stabilită prin sentința mai sus menționată a fost modificată de pârâți, ulterior pronunțării acesteia, fiind realizate si unele construcții.
Sub acest aspect, s-a constat că potrivit raportului de expertiză topografică întocmit de expertul A. D. (f.180-186, cu completări), declaratiilor martorilor D. Tănus si G. P. nu a rezultat că ulterior anului 1996, când a fost pronunțată sentința civilă nr. 1757, ar fi intervenit modificări ale liniei de hotar dintre cele două proprietăți.
Având în vedere situația de fapt ce rezultă din cuprinsul raportului de expertiză topografică, coroborată cu declarațiile martorilor s-a constat că prin această acțiune reclamantul tinde a repune în discuție ceea ce s-a stabilit prin sentința civilă nr. 1757/02.05.1996, ceea ce în raport de considerentele deja expuse nu este posibil.
Prin urmare, instanța a constatat că acțiunea formulată de reclamant este neîntemeiată, raporturile dintre părți fiind deja stabilite prin sentința civilă nr. 1757/02.05.1996, si va respinge ca atare capătul de cerere vizând revendicarea suprafeței de 40 mp si cel privind stabilirea liniei de hotar dintre terenurile părților.
În ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâților să desființeze gardul si construcțiile, având în vedere caracterul accesoriu al acestuia fată de celelalte capete de cerere, urmează a fi respins ca neîntemeiat.
Pe rolul Tribunalului Ilfov s-a înregistrat calea de atac declarată de către reclamantul D. M. împotriva sentinței civile nr. 3733/09.11.2011, prin care se susțineau următoarele:
A arătat partea că referitor la granițuire au existat și există permanente discuții și neînțelegeri a căror evitare impunea și impune stabilirea unei linii de hotar conform actelor de proprietate ale părților.
Cum era și firesc principala probă administrată în cauză a fost expertiza topografică efectuată după ce în cauză au fost introduși moștenitorii celor decedați și anume G. D., G. C. și D. T., situație de fapt dovedită prin extrasele din registrele de deces comunicate de către Primăria Jilava, în susținerea acțiunii sale reclamantul a prezentat și prezintă ca titlu de proprietate un act de partaj voluntar urmare a căruia și pe baza căruia la punctul din litigiu apelantul reclamant deține în deplină proprietate suprafața de 2,546 m.p. cu vecinii evidențiați în acest act.
În același timp reclamantul a depus la dosarul cauzei sentința civilă 1757/1996 pe baza căreia în dosarul 1381/1995 s-a dispus la momentul respectiv în mod definitiv și irevocabil grănițuirea acelorași proprietăți.
Soluția instanței de fond de a respinge acțiunea întrucât a existat o asemenea hotărâre cu același obiect apare din punctul recurentului de vedere ca fiind nelegală întrucât sus menționata sentință civilă pronunțată în urma cu 16 ani nu a fost pusă în executare nici până în prezent, executare ce nu poate fi realizată datorită scurgerii timpului astfel încât depunerea acestei hotărâri a reprezentat o probă pe baza căreia instanța de fond trebuia să admită această acțiune independent de existența hotărârii respective.
Reținerea instanței de fond a faptului că ar exista o hotărâre defintitivă nu are acoperire integrală în probele dosarului întrucât principalul aspect ce trebuia rezolvat prin prezenta acțiune trebuia să aibă în vedere dacă ulterior anului 1996 intre părțile litigante au apărut neînțelegeri ca urmare a modificării liniei de hotar dintre proprietățile lor.
Dar în mod cert indiferent de ce au declarat martorii D. Tănuș și G. P. (filele 84 și 85 dosar) susține faptul că instanța de fond avea obligația legală de a admite această acțiune chiar numai și numai în limitele stabilite de sentința civilă 1757/1996 putându-se astfel pune în executare o linie de hotar între proprietățile părților ce urma să evite neînțelegerile dintre acestea.
Solicita ca raportând aceste susțineri la piesele dosarului să se admita recursul astfel cum a fost formulat, să se modifice în tot soluția instanței de fond iar pe fondul cauzei să se admita acțiunea stabilind grănițuirea dintre proprietăți având în vedere concluziile raportului de expertiză al exp. A. D. prin raportare la sentința civilă 1757/1996.
În drept, au fost invocate prevederile art. 296 C.pr.civ.
La termenul din 11.12.2012, Tribunalul a recalificat drept recurs calea de atac declarată în cauză. În acest sens, Tribunalul a reținut că, prin cererea de chemare în judecată reclamantul a înțeles să investească instanța cu un capăt de cerere având ca obiect revendicarea unei suprafețe de 40 mp, situată în . stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților și obligarea pârâtului la demolarea gardului și a construcției edificate pe teren. Prin raportare la capătul principal de cerere respectiv, revendicare, și prin raportare la valoarea suprafeței în litigiu, astfel cum rezultă din raportul de expertiză și dispozițiile art. 282 ind. 1 Cod procedură civilă, Tribunalul a calificat calea de atac incidentă în cauză ca fiind recurs, chiar dacă criticile formulate în calea de atac vizează doar grănițuirea.
Prin decizia civilă nr. 924/R/11.12.2012, Tribunalul Ilfov a admis recursul declarat de recurentul D. M. împotriva sentinței civile nr. 3733/09.11.2011 a Judecătoriei Cornetu,
A modificat în parte sentința recurată în sensul că, a admis în parte cererea de chemare în judecată,
A stabilit linia de hotar între proprietățile părților pe aliniamentul G1 – H conform schiței anexă a raportului de expertiză tehnică întocmit de expert F. M., în dosarul nr. 1381/1995 al Judecătoriei Sectorului Agricol Ilfov și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S. M., recurs admis prin decizia nr.162R/27.01.2014 a Curții de Apel București Secția a IV a Civilă, decizie prin care s-a admis recursul fiind casată decizia și trimisă cauza Tribunalului Ilfov pentru soluționarea apelului.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că reclamanta a investit prima instanță cu o acțiune în grănițuire, pentru determinarea prin semne exterioare a limitelor dintre două proprietăți vecine, solicitându-se și o parte determinantă din terenul limitrof, pe care vecinul ar deține-o fără drept, grănițuirea implicând astfel și o revendicare. Capătul de cerere în grănițuire este principal, întrucât, în litigiul dedus judecății, grănițuirea nu este o consecință a revendicării imobiliare, determinarea limitelor dintre proprietățile vecine fiind realizabilă independent de admiterea sau respingerea capătului de cerere în revendicare. Stabilirea liniei de hotar între proprietățile părților poate avea drept consecință admiterea sau respingerea acțiunii în revendicare.
Prin urmare, Curtea a constat că, în speță, capătul de cerere în grănițuire este principal și, nefiind evaluabil în bani, art. 282 ind. 1 Cod procedură civilă nu este incident, iar revendicarea este accesorie, situație în care valoarea bunului revendicat nu este relevantă în stabilirea căii de atac. Față de argumentele expuse, calea de atac exercitată împotriva hotărârii primei instanțe este apelul iar nu recursul.
Calificând greșit calea de atac exercitată drept recurs în loc de apel, tribunalul a pronunțat o hotărâre în complet de trei judecători, în loc de doi, cum prevede legea, încălcând normele legale imperative privind compunerea instanței.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității recursului, Curtea a constat că, dacă sentința atacată era supusă apelului, iar instanța sesizată prin declararea căii de atac a calificat această cale greșit drept recurs, a răpit părții o cale de atac prevăzută de lege, iar această greșeală poate fi remediată pe calea recursului, de către instanța competentă potrivit legii să soluționeze această cale de atac. Astfel, în situația în care în mod greșit tribunalul a pronunțat o decizie în complet de recurs, irevocabilă potrivit art. 377 alin. 2 pct. 4 din Codul de procedură civilă, numai prin admiterea recursului se poate îndrepta eroarea săvârșită în ceea ce privește calificarea căii de atac și, pe cale de consecință, în ceea ce privește și compunerea completului care a soluționat cauza. În consecință, Curtea respinge excepția inadmisibilității recursului, și, constatând întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 din Codul de procedură civilă, constând în faptul că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, admite recursul formulat de recurenta-pârâtă S. M. împotriva deciziei civile nr. 924/R din 11.12.2012 pronunțată de Tribunalul Ilfov, casează decizia și trimite cauza pentru judecarea apelului la Tribunalul Ilfov.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 18.02.2014, sub nr._ .
Prin decizia civilă nr. 134 A/01.04.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov s-a admis apelul formulat de apelantul D. M., în contradictoriu cu intimații S. M., V. M., G. D., G. S., G. I., G. M., N. D. C., N. V.-N., B. S.,
A fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că s-a admis în parte cererea de chemare în judecată,
A fost stabilită linia de hotar între proprietățile părților pe aliniamentul G1-H conform schiței anexă a raportului de expertiză tehnică întocmit de expert F. M., în dosarul nr. 1381/1995 al Judecătoriei Sectorului Agricol Ilfov, și,
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate și s-a luat act că apelantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin motivele de apel formulate partea a înțeles să conteste hotărârea primei instanțe numai sub aspectul modului de soluționare a capătului de cerere privind grănițuirea, aspect reiterat de apelant și la termenul din data de 11.12.2012.
Așadar cu privire la capătul de cerere având ca obiect grănițuire tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 1757/02.05.1996 a Judecătoriei Sectorului Agricol Ilfov, a fost admisă acțiunea formulată de autoarea reclamantului apelant în contradictoriu cu autorii intimaților, fiind obligată G. E. să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 39,12 mp conform schiței anexă la raportul de expertiză, dispunându-se grănițuirea între proprietățile părților conform aceleași schițe.
Sentința civilă nr. 1757/02.05.1996 a Judecătoriei Sectorului Agricol nu a fost niciodată pusă în executare, astfel cum rezultă din susținerile părților coroborate cu înscrisurile depuse la dosar.
În drept s-a reținut că potrivit art. 405 din Codul de procedură civilă, „dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia acțiunilor reale imobiliare, termenul de prescripție este de 10 ani. Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită. Prin împlinirea termenului de prescripție orice titlu executoriu își pierde puterea executorie”.
Față de dispoziția legală menționată anterior, tribunalul a apreciat că, atunci când hotărârea judecătorească își pierde puterea executorie, partea interesată trebuie să pornească o nouă procedură pentru obținerea titlului executoriu, hotărârea - înscris autentic, păstrându-și valabilitatea. Astfel, întrucât sentința civilă nr. 1757/02.05.1996 a Judecătoriei Sectorului Agricol și-a pierdut puterea executorie ( nu însă și puterea lucrului judecat ) prin prezenta cerere se urmărește, de fapt, obținerea unui nou titlu executoriu.
Nu au fost primite susținerile apelantului în sensul că au intervenit modificări ale liniei de hotar, prima instanță respingându-le în mod corect, având în vedere că din declarațiile martorilor coroborate cu concluziile raportului de expertiză, rezultă că ulterior pronunțării nr. 1757/02.05.1996 a Judecătoriei Sectorului Agricol, nu au intervenit modificări ale liniei de hotar.
Astfel, față de situație de fapt reținută și de dispozițiile legale incidente, tribunalul a procedat la stabilirea liniei de hotar între proprietățile părților, conform schiței anexă la raportul de expertiză întocmit în dosarul nr. 1381/1995.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S. M., în termen legal prevăzut de dispozițiile art.301 Cod procedură civilă, decizia fiindu-i comunicată recurentei la data de 20.05.2014 potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflate la fila 41 din dosarul de apel iar recursul a fost declarat la data de 10.06.2014 calculat potrivit prevederilor art.101 alin.5 și art.104 Cod procedură civilă, ziua de 9.06.2014 fiind declarată sărbătoare legală.
În motivarea recursului, prin primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, se arată că instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut, poziția apelantului reclamant D. M. exprimata atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin motivele de apel, a fost constantă, în sensul că a investit instanțele de judecata să analizeze dacă pârâtul a modificat limita de hotar după ce au fost puse în aplicare dispozițiile sentinței civile nr. 1757/02.05.1996.
Instanța de fond, Judecătoria Cornetu a analizat în mod corect aspectele sesizate de reclamant și a administrat în acest sens toate probele necesare soluționării cauzei, probe care sa lămurească daca după anul 1996, parații ar fi făcut acte care să încalce dreptul de proprietate al reclamantului, modificând limita de hotar.
Recurenta pârâtă a precizat că din înscrisurile depuse la dosar reiese că autoarea reclamantului, D. E., deținea înainte de anul 1996 suprafața de teren de 5930 mp. La data de 02.11.2006 (respectiv după pronunțarea sentinței civile nr. 1757 din 02.05.1996), reclamantul D. M. încheie un contract de partaj voluntar cu fratele sau pe o suprafața mult mai mare, de 6347 mp.
Se menționează că expertul desemnat în prezenta cauză confirma faptul că reclamantul D. M. deține împreuna cu fratele sau, de la autoarea D. E. suprafața de 6347 mp.
Totodată expertul propune trei variante ale limitei de hotar: varianta în care se păstrează limita actuala unde concluzionează că „prin aceasta variantă a liniei de hotar se asigură valoarea suprafeței de 5988 mp a terenului inițial atât cât avea la momentul partajului, teren din care provine și terenul reclamantului și chiar mai mult de atât, respectiv 6187 mp".
Este evident ca din măsurătorile efectuate de către expertul desemnat în prezenta cauza reiese cu parații nu au încălcat dreptul de proprietate al reclamantului, în condițiile în care acesta deține în fapt o suprafață mult mai mare decât cea din acte.
Recurenta pârâtă a mai arătat că celelalte doua variante sunt simulări ale expertului privind susținerile reclamantului referitoare la faptul s-ar fi pătruns în terenul acestuia cu 40 mp.
Concluziile expertului sunt în sensul ca „aceasta varianta a liniei de hotar nu corespunde nici cu linia de hotar existenta la nivelul anului 1987 astfel cum rezulta din planul anexa nr. 2, aceasta linie r-3-p fiind mult deplasată în terenul paraților".
Prin urmare, instanța a fost investită de către reclamant să analizeze dacă parații ar fi făcut acte care să fi modificat limita de hotar si care sa fi afectat dreptul de proprietate al reclamantului, după anul 1996, in condițiile in care acesta nu contesta ca limita de hotar nu respecta limitele stabilite prin sentința 1757 la nivelul anului 1996.
Pe acest aspect, instanța de fond a reținut în mod corect că potrivit raportului de expertiză topografică întocmit de expertul A. D., declarațiile martorilor D. Tanus și G. P. nu rezultă că ulterior anului 1996, când a fost pronunțată sentința civila nr. 1757, ar fi intervenit modificări ale liniei de hotar dintre cele doua proprietăți.
Recurenta-pârâtă a mai arătat că instanța de apel, a fost investită de către apelantul-reclamant să analizeze dacă a fost modificată limita de hotar de către pârât după pronunțarea sentinței, principalul aspect ce trebuia rezolvat prin prezenta acțiune trebuia și trebuie să aibă în vedere dacă ulterior anului 1996 între părțile litigante au apărut neînțelegeri ca urmare a modificării liniei de hotar dintre proprietățile lor.
Deși investită să analizeze cauza în limita motivelor de apel arătate mai sus, instanța acorda ceea ce nu s-a cerut, respectiv a pronunțat o hotărâre care sa reprezinte un nou titlu executoriu pentru reclamantul apelant D. M., întrucât sentința civila pronunțata in anul 1996 nu mai are putere executorie - rezultatul: pronunțarea unei hotărâri total nelegale:
Prin cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8, respectiv când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia, recurenta pârâtă arată ca Tribunalul Ilfov a greșit in mod flagrant prin reinterpretarea raportului juridic dedus judecații.
Astfel, reclamantul D. M. a formulat acțiunea invocând faptul ca ulterior clarificării situației juridice prin sentința civila din 1996 paratul ar fi încălcat din nou proprietatea sa prin mutarea gardului si ridicarea unor construcții.
Susținerile reclamantului au fost analizate in mod corect de către prima instanța, in limitele cererii de chemare in judecata, concluzionând, in baza materialului probatoriu administrat, ca parații nu au făcut nici o modificare ulterioara pronunțării sentinței civile - prin urmare, reclamantul nu a dovedit ca a fost încălcata proprietatea sa de către parat prin mutarea gardului si ridicarea construcțiilor.
Cu privire la acest aspect reclamantul aduce critici hotărârii instanței de fond si investește instanța de apel cu cenzurarea sentinței din acest punct de vedere: daca a fost mutat sau nu gardul de către pârâți, în proprietatea sa, ulterior pronunțării sentinței din 1996.
Tribunalul Ilfov a făcut abstracție de susținerile reclamantului si de materialul probator in dosar si a reinterpretat actul juridic supus cenzurii instanței, respectiv a considerat ca trebuie sa pronunțe o noua hotărâre judecătoreasca prin care sa tinda la emiterea unui nou titlu executoriu in favoarea reclamantului-apelant - aceasta reinterpretare excede tuturor apărărilor pârtilor si probelor dosarului, instanța de apel pronunțând in mod evident o hotărâre care încălca dispozițiile art. 295 Cod proc.civ.
Așadar interpretarea greșita a acțiunii reclamantului a condus Tribunalul la pronunțarea unei hotărâri nelegale, prin prisma celor arătate mai sus, astfel încât se impune modificarea deciziei în apel cu consecința respingerii apelului.
Prin cel de-al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9, respectiv când hotărârea pronunțata a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii, recurenta – pârâtă arată ca Tribunalul Ilfov a încălcat mai multe prevederi legale.
In primul rând a încălcat dispozițiile art. 585 cod civil prin care s-a stabilit ca „tot proprietarul își poate îngrădi proprietatea" - acesta este sediul materiei pentru acțiunea in granituire pleacă de la premisa ca terenul nu este îngrădit.
În condițiile in care exista semne de hotar care delimitează doua proprietăți învecinate, acțiunea așa-zisa in grănițuire este însoțita in mod obligatoriu de o cerere de revendicare a suprafeței de teren presupus acaparata de către parat - aceasta concluzie evidentă are la bază modul de exercitare posesiei asupra porțiunii de teren aflata in litigiu, respectiv posesia este exercitata de către parat in iod public prin delimitarea terenului respectiv de către semnele de hotar existente.
In cazul de fata, cele doua proprietăți învecinate (a reclamantului si a paraților) erau despărțite de un gard ridicat cu certitudine anterior promovării acțiunii.
În concluzie, in speța de fata capătul de cerere privind granituirea nu poate fi analizat separat e capătul de cerere privind revendicarea suprafeței de teren, Tribunalul Ilfov trebuind sa impună reclamantului D. M. plata taxei judiciare de timbru si pe acest capăt de cerere sub sancțiunea anularii apelului ca insuficient timbrat.
În susținerea concluziei de mai sus, recurenta – pârâtă învederează si concluziile raportului de expertiza întocmit in prezenta cauza care lămurește pe deplin aspectele ridicate de reclamant: faptul ca linia de hotar pretinsa de reclamant este diferita de cea existenta la nivelul anului
1987 („linia r-3-p fiind mult deplasata in terenul paraților"); faptul ca actuala linie de hotar „se asigura valoarea suprafeței de 5988 mp ... chiar mai mult
decât atât, respectiv 6187 mp"; faptul ca nici paratul decedat si nici moștenitorii (inclusiv intimata S. M.) nu au făcut vreun act de modificare a limitei de hotar si nu au construit pe terenul reclamantului, întrucât acesta deține oricum in prezent o suprafața de teren mai mare decât cea rezultata din actele sale de proprietate.
In al doilea rând, recurenta – pârâtă învederează faptul ca Tribunalul Ilfov a încălcat art. 6 din Convenția Europeana pentru apărarea drepturilor omului si libertăților fundamentale. Astfel, prin motivele de apel au fost aduse argumente de către D. M. pe care S. M. le-a combătut in mod activ. Însa, Tribunalul Ilfov a omis să se pronunțe pe motivele de apel formulate de D. M. si fata de care S. M. a formulat apărări, astfel cum s-a detaliat anterior, în acest sens se învederează hotărârile CEDO pronunțate in Cauza B. si in Cauza D. contra României, prin care Statul R. a fost sancționat pentru ca instanțele naționale nu s-au pronunțat pe toate motivele din căile de atac susținute de părți.
Tot din aceasta perspectiva, Tribunalul Ilfov a încălcat prevederile art. 6 întrucât nu a procedat la o analiza efectiva a motivelor, argumentelor si mijloacelor de proba ale pârtilor, in acest sens se învederează ca în mod evident S. M. a formulat apărări fata de motivele de apel formulate în concret de către D. M., iar Tribunalul Ilfov a pronunțat decizia sa în baza altor aspecte de fapt si de drept.
Concluzia care se desprinde este evidentă dreptul intimatei S. M. la un proces echitabil a fost încălcat prin decizia pronunțata de Tribunal, impunându-se admiterea recursului de fata.
În opinia recurentei-reclamante, o altă interpretare a poziției nelegale adoptate de Tribunalul Ilfov ar conduce la concluzia că nici una din probele administrate în prezenta cauza nu era utilă și concludentă, deoarece exista deja o expertiză realizată cu 19 ani in urma si o hotărâre judecătoreasca prin care fusese validata acea expertiza.
Mai mult, proba pe care Tribunalul Ilfov a considerat-o esențiala este expertiza întocmita in anul 1995, proba care nu a fost administrata in mod direct si in contradictoriu cu părțile din prezentul dosar si fata de care S. M. nu a putut formula apărări specifice.
Pentru toate aceste argumente recurenta – pârâtă solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, respingerea apelului ca nefondat si menținerea sentinței pronunțate de Judecătoria Cornetu.
Recursul a fost legal timbrat cu taxă de timbru și timbru judiciar.
Intimații deși legal citați nu au formulat în întâmpinare.
Nu s-a solicitat și probe noi în faza recursului.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Astfel, intimatul reclamant D. M. a investit prima instanță cu o cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu autorul recurentei pârâte solicitând prin capătul de cerere principal să se stabilească linia care desparte proprietățile părților, iar prin cererea accesorie având ca obiect revendicarea, a solicitat obligarea pârâtului să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 40 mp situat în com. Jilava, ., parcela 81, . vecinătăți: N – . – . D. și B. S. și la E – D. P., obligarea pârâtului la demolarea gardului și a construcțiilor edificate pe terenul proprietatea reclamantului, fără acordul său, în mod abuziv, pe cheltuiala pârâtului sau a reclamantului, cu obligarea acestuia de a-i achita cheltuielile aferente acestei operațiuni.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este proprietarul terenului în suprafață de 2546,8 mp, din care 143,1 construcții, situat în ., parcela 81, ., în baza certificatului de moștenitor nr. 19/26.01.2006, contractului de partaj voluntar nr. 3505/OG nr. 2/_ autentificat de BNP M. V. și a titlului de proprietate nr._/04.06.1998 emis de Comisia județeană pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor Ilfov, pe numele părinților săi D. D. și D. E. și că pârâtul a strămutat semnele de hotar și i-a ocupat în mod abuziv suprafața de 40 mp teren.
Curtea constată că în ceea ce privește acțiunea cu care a investit intimatul are drept cauză juridică, cauză care potrivit doctrinei reprezintă situația de fapt calificată juridic de către parte și instanță, că aceasta o reprezintă împrejurarea că granița dintre cele două proprietăți limitrofe respectiv cea a recurentei și intimatului nu respectă dreptul de proprietate al acestora astfel cum acesta este el prevăzut în titlurile de proprietate ale părților, că autorul recurentei pârâte a ocupat abuziv o suprafață de teren proprietatea intimatului, că semnele de hotar au fost strămutate de autorul recurenta pârâtă și autorul și nu respectă limitele dreptului de proprietate al părților și că s-au realizat construcții pe terenul proprietatea intimatului, fiind invocată ca temei juridic prevederile art.584, 586, 1075, 1076 Cod civil.
Va fi respins ca nefondat primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.6 Cod procedură civilă prin care recurenta susține că instanța de apel a acordat intimatului mai mult decât s-a cerut deoarece, susține recurenta, deși instanța fusese investită să analizeze dacă intimatul a modificat limita de hotar dintre proprietăți după pronunțarea respectiv după punerea în executare a sentinței civile nr.1757/2.05.1996 a Judecătoriei B. instanța ar fi acordat ceea ce nu s-a cerut pronunțând o hotărâre - nou titlu executoriu și că a schimbat cauza juridică a acțiunii.
Motivul de recurs reglementat de prevederile art.304 pct.6 Cod procedură civilă este incident atunci când instanțele au depășit limitele principiului disponibilității acordând reclamantului mai mult decât s-a cerut, ceea ce constituie o situație de pronunțare plus petita sau altceva decât s-a cerut pronunțându-se extra petita. În cauză acest motiv de recurs nu este incident fiind nefondate susținerile recurentului potrivit cărora intimata pârâtă ar fi solicitat grănițuirea și revendicarea unei suprafețe de teren iar instanța ar fi schimbat cauza juridică a acțiunii; cauza juridică a prezentei cereri de chemare în judecată astfel cum s-a arătat mai sus o constituie nerespectarea granițelor dintre proprietăți și a limitelor dreptului de proprietate și edificarea unor garduri și construcții pe terenul proprietatea intimatului iar nu, după cum se susține, împrejurarea că aceste încălcări ale dreptului intimatului ar fi avut loc după anul 1996 cum se susține fără temei. Raportat la limitele investirii sale prin cererea de chemare în judecată instanța de apel a făcut însă aplicarea prevederilor art.1201 Cod civil în raport de situația de fapt calificată juridic de către reclamant, prevederi ce instituie o prezumție absolută și irefragabilă de veridicitate în cazul hotărârilor judecătorești irevocabile, hotărâri ale căror statuări nu pot fi combătute într-un proces ulterior chiar dacă și-a pierdut puterea executorie, cum este în cauză. Mai mult există identitate de părți din punct de vedere juridic între autorul recurentei și cel al intimatului reclamant, există identitate de obiect și de cauză între cele două acțiuni asupra cărora s-au pronunțat hotărâri judecătorești. Prin urmare instanța de apel nu a schimbat cauza juridică a acțiunii și nu a acordat mai mult decât s-a cerut după cum fără temei se susține.
Recurenta pârâtă susține în mod artificial că intimatul reclamant ar fi investit instanța fondului și de apel să analizeze numai dacă autorul recurentei pârâte a modificat după anul 1996,ulterior pronunțării sentinței, linia de hotar, în condițiile în care pe de o parte acțiunea în grănițuire este o acțiune petitorie imobiliară și imprescriptibilă care se situează la limita dintre acțiuniile petitorie și cele posesorii întrucât ea nu pune în discuție existența însuși dreptului real și prin ea nu se apără posesia, iar exercitarea acestui drept constituie o facultate ce nu se stinge prin neuz (astfel cum se statuează în doctrină, respectiv „D. civil. Drepturile reale principale”, autor C. B. editura All B. 2001) iar pe de altă parte în cauză ambele părți recunosc că sentința nu a fost pusă niciodată în executare și oricum dispozițiile acesteia ce stabilesc limitele de hotar dintre părți sunt prezumate ca fiind adevărate potriviri art.1201 Cod civil. Or, a închide reclamantului calea acțiunii în grănițuire ar avea semnificația încălcării prevederii art.584 Cod civil ceea ce nu poate fi primit.
Prin urmare în raport de titlurile de proprietate ale ambelor părți și cele ale autorului lor, de limita de hotar prezumată ca fiind cea legală potrivit sentinței civile nr.1705/1996 a Judecătoriei B. și de probe care să analizeze în raport de aceste împrejurări acțiunea introductivă de către instanță instanța de fond ca și cea de apel avea verifica dacă semnele de hotar existente în prezent între proprietățile părților sunt cele care corespund limitelor dreptului de proprietate ale fiecărei părți și având în vedere și statuările sentinței civile menționate respectiv dacă construcțiile recurentei pârâte depășesc limita de hotar, data când acestea au fost identificate respectiv anterior sau ulterior pronunțării sentinței civile nr.1705/1996 fiind relevante pentru aprecierea situație de fapt.
Nefondat este și motivul de recurs prevăzut de dispoziția art.304 pct.8 Cod procedură civilă recurentul susținând fără temei prin acest motiv de recurs de fapt schimbarea cauzei juridice a acțiunii introductive de instanță și depășirea limitelor investirii, susțineri apreciate potrivit considerentelor de mai sus ca nefondate.
Curtea reține că acest motiv de recurs este incident când se solicită anularea, executarea sau rezoluțiunea unui act juridic iar instanța îi schimbă natură juridică, premisă evident neincidentă în cauză unde reclamantul solicita aplicarea legii la situația de fapt determinată prin prisma unor fapte juridice, în limitele dreptului de proprietate al părților, iar acest motiv de recurs nu este incident referitor la interpretarea acțiunii, deoarece atunci când se invocă depășirea limitelor prevăzute de art.129 alin.6 Cod procedură civilă și art.295 Cod procedură civilă sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.5,6 și 9 Cod procedură civilă .
Mai mult contrar susținerilor nefondate ale recurentului instanța de apel a fost investită cu critici de netemeinicie a sentinței judecătoriei, critici care presupun aprecierea probatoriului în raport de limitele investirii instanței însă cu aplicarea principiilor generale de procedură, în cauză a celor referitoare la caracterul absolut al prezumției puterii de lucru judecat ca mijloc de dovadă.
Pronunțându-se în limitele devoluțiunii legale a apelului cu soluționarea căruia a fost investită instanța de apel nu a încălcat prevederile art.295 Cod procedură civilă care nu este incident atunci când se solicită a se constata că s-a interpretat greșit acțiunea sau motivele de apel astfel cum invocă în cauză recurentul prin acest motiv de recurs.
Curtea constată însă ca fiind fondat motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În acest sens este de reținut că potrivit prevederilor art.584 și art.585 Cod civil grănițuirea trebuie promovată de către proprietar în limitele dreptului de proprietate nefiind relevant dacă terenul său și cel al pârâtului fusese anterior îngrădit sau nu iar pentru a face aplicarea acestor dispoziții legale instanța trebuia să verifice titlul de proprietate al părților, linia de hotar trebuind să respecte limitele dreptului de proprietate al fiecăruia, însă această împrejurare presupune administrarea unor probe pertinente și concludente respectiv a unui raport de expertiză topografică care să analizeze limitele dreptului de proprietate al părților precum și audierea unor martori însă cu aplicarea, după cum s-a arătat mai sus a principiilor generale de probațiune ce guvernează procedura civilă.
În cauză, declarațiile martorilor audiați la instanța de fond nu sunt concludente pentru stabilirea limitelor dreptului de proprietate ale părților iar raportul de expertiză topografic efectuat de prima instanță și de instanța de apel statuează echivoc doar faptul ca linia de hotar pretinsa de reclamant este diferita de cea existenta la nivelul anului
1987 („linia r-3-p fiind mult deplasata in terenul paraților"); faptul că prin actuala linie de hotar „se asigura valoarea suprafeței de 5988 mp ... chiar mai mult decât atât, respectiv 6187 mp"; faptul ca nici paratul decedat si nici moștenitorii nu au făcut vreun act de modificare a limitei de hotar si nu au construit pe terenul reclamantului, întrucât acesta deține oricum in prezent o suprafața de teren mai mare decât cea rezultata din actele sale de proprietate. Cu toate acestea din concluziile raportului de expertiză nu rezultă dacă actualele semne de hotar dintre părți corespund celor stabilite prin sentința nr.1705/1996 a Judecătoriei B. iar existența semnelor de hotar din perioada anterioară respectiv anul 1987 au doar rolul de a ghida expertul la momentul efectuării expertizei dar în raport de titlurile de proprietate, și de principiile generale de probațiune. Mai mult, după cum s-a reținut cu autoritate de lucru judecat în decizia de casare nr.162/2014 a Curții de Apel București Secția a IV a Civilă capătul de cerere principal este cel prin care se solicită grănițuirea proprietăților iar capătul de cerere accesoriu este cel de revendicare iar în cazul în care reclamantul solicită doar grănițuirea acesta urmărește doar stabilirea limitelor de hotar dintre proprietatea părților.
Nefondat este și susținerea recurentei pârâte potrivit căreia în cazul neplății taxei de timbru pentru capătul de cerere având ca obiect revendicarea sancțiunea aplicabilă ar fi anularea acestui capăt de cerere deoarece potrivit art.20 alin.5 din Legea nr.146/1997 în situația în care instanța judecătorească investită cu soluționarea unei căi de atac constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal aceasta dispune prin dispozitivul hotărârii ce constituie titlul executoriu plata taxelor de timbru datorate iar nu anularea cererii.
Nefondată este și susținerea recurentei pârâte privind încălcarea de către instanța de apel a dreptului unui proces echitabil deoarece pe de o parte aceasta nu arată asupra căror apărări mijloace de probă și argumente ale sale nu s-ar fi pronunțat instanța de apel iar pe de altă parte situația de fapt asupra a căreia a statuat tribunalul a fost stabilită în raport de limitele investirii instanțelor de probele administrate însă, după cum s-a arătat mai sus raportat și la principiile procedurale ce guvernează puterea probatorie a probelor și de dispozițiile legale în cauză dându-se efect prezumției absolute instituite de art.1201 Cod civil raportat la sentința nr.1705/1996, iar nu după cum se susține fără temei în raport de probe administrate în cauze s-au cu ignorarea probatoriului administrat.
Prin urmare, reținând incidența prevederilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă față de dispozițiile art.312 alin.1 și 3 Cod procedură civilă și reținând că nu este posibilă modificarea hotărârii fiind necesară administrarea de probe noi, Curtea va casa decizia și va reține cauza spre rejudecarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă S. M. împotriva deciziei civile nr. 134/A/01.04.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov, în contradictoriu cu intimații pârâți B. S., G. D., G. I., G. M., G. S., N. D. C., N. V. N., V. M. și intimatul reclamant D. M..
Casează decizia și reține cauza spre rejudecarea apelului.
Termen: 10.11.2014, cu citare părți.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. F. B. I. P. B. A. S.
GREFIER
V. Ș.
Red. B.A.S.
Tehnored. C.G./MȘ
2 ex./05.11.2014
Jud. apel: C. D.
N. P. G.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 295/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 345/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
