Pretenţii. Decizia nr. 295/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 295/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-02-2014 în dosarul nr. 20510/3/2012
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ, CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.295 R
Ședința publică din data de 04 februarie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. P.
JUDECĂTOR: C. B. T.
JUDECĂTOR: C. N. I.
GREFIER: P. B. B.
M. Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București, a fost reprezentat de procuror D. B.
Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulate de recurentul-reclamant B. A., împotriva sentinței civile nr.797/18.04.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE și M. FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect „pretenții - despăgubiri Legea nr.221/2009”.
La apelul nominal a răspuns recurentul-reclamant B. A. personal, lipsă fiind intimații-pârâți.
Grefierul a referat că procedura de citare este legal îndeplinită și că intimaților-pârâți le-au fost comunicate motivele de recurs.
Recurentul-reclamant B. A. personal solicită, în susținerea cereri de recurs, încuviințarea în cadrul probei cu înscrisuri un înscris eliberat de Asociația Foștilor Deținuți Politici din România.
Curtea, după deliberare, constatând că proba cu înscrisuri solicitată de recurentul-reclamant este utilă, pertinentă și concludentă, putând duce la dezlegarea pricinii, în temeiul dispozițiilor art.167 C.pr.civ. coroborate cu art.305 C.pr.civ., o încuviințează.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de ridicat, sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Recurentul-reclamant B. A. personal susține motivele de recurs formulate în scris și solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost motivată și completată.
Reprezentantul M. Public a pus concluzii de respingere a recursului formulat de către recurentul-reclamant B. A. ca nefondat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.797/18.04.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, a fost respinsă cererea de repunere în termenul de prescripție ca tardiv formulată și a fost respinsă, ca prescrisă, cererea de despăgubiri întemeiată pe dispozițiile art.998 din codul civil de la 1864.
Prin aceeași sentință, a fost respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării, din acțiunea formulată de reclamantul B. A., împotriva pârâtului S. R., reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și a fost respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind despăgubirile întemeiată pe Legea nr.221/2009.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamantul solicită a se constata caracterul politic al detenției sale de 11 luni dispusă în anul 1987.
Sub acest aspect, tribunalul a constatat că în perioada 23.02._87 și 28.08._87, reclamantul a fost încarcerat în arestul Direcției Cercetări penale.
Prin sentința penală nr.33/19.03.1988 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală, s-a constat că reclamantul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de speculă în varianta prevăzută de dispozițiile art.295 lit.a și c cu aplicarea 41 alin.2 din Codul penal de la 1967. Ulterior, prin decizia nr.1756/27.10.1988 pronunțată de Tribunalul Suprem – Secția penală, soluționându-se recursul declarat de reclamantul din prezența cauză, s-a dispus în sensul casării sentinței recurate sub aspectul schimbării încadrării juridice a faptei, fiind reținută săvârșirea infracțiunii prevăzută de dispozițiile art.295 lit.C cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, reclamantul fiind achitat pentru lipsa unui element constitutiv al infracțiunii.
Conform dispozițiilor art.4 alin.1 din Legea nr.221/2009, persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art.1 alin.2 pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art.1 alin.3. Cererea poate fi introdusă și după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată.
Potrivit dispozițiilor art.1 alin.3 din același act normativ, constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art.2 alin.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.568/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, art.2 alin.1 din OUG nr.214/1999, stabilește că sunt considerate infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop:
a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică;
b) susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic;
c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta;
c1) acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forță a regimului comunist;
d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale;
e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Așa fiind, se constată că infracțiunea reținută în sarcina reclamantului și pentru care ulterior a fost achitat, nu se circumscrie ipotezei textului legal evocat, întrucât, nu se poate deduce că scopul comiterii acestei infracțiuni corespunde celor enumerate de textul legal evocat.
În acest sens, tribunalul a apreciat că nu poate fi reținut caracterul politic al acestei condamnări, în raport de criteriile oferite de art.2 alin.1 din OUG nr.214/1999, întrucât nicio probă administrată în cauză nu susține o astfel de concluzie, infracțiunea având un caracter de drept comun.
Așa fiind, și reținând că sarcina probei incumba reclamantului, tribunalul a constatat că prin înscrisurile atașate cererii de chemare în judecată, acesta nu face dovada caracterului politic.
Pe de altă parte, tribunalul a avut în vedere că prin Decizia nr.1354/21.10.2010 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial nr.761/15.11.2010 s-a stabilit că dispozițiile art.I pct.1 și art.II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt neconstituționale, iar, prin Decizia nr.1358/2010 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.761 din 15.11.2010 s-a reținut că prevederile art.5 alin.1 lit.a teza întâi din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Prin urmare, tribunalul a stabilit care este efectul juridic al celor două decizii pronunțate de Curtea Constituțională. Astfel, art.31 alin.3 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale dispune că „dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept”.
Pe cale de consecință, efectele art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009, atât în forma sa inițială, cât și în cea modificată potrivit O.U.G. nr.62/2010, fiind suspendate timp de 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziilor instanței de control constituțional, înseamnă că acestea nu se produc în intervalul de timp menționat. Efectul suspendării constă în suprimarea temporară a acțiunii normei juridice, astfel încât tribunalul urmează a nu se raporta în soluționarea cauzei la respectiva normă juridică.
În ceea ce privește aplicarea cu prioritate a Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Declarației Universale a Drepturilor Omului, în conformitate cu dispozițiile art.20 din Constituția României, tribunalul a avut în vedere că legiuitorul roman a acordat o atenție deosebită reglementarilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel încât nu se poate reține că dispozițiile naționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului sunt mai puțin favorabile decât cele internaționale.
Sub acest aspect, Curtea Constituțională a reținut că, în ceea ce privește reabilitarea persoanelor condamnate din motive de ordin politic, prin O.U.G. nr.214/1999, persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România li s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistență anticomunistă, decizia pentru constatarea calității de luptător în rezistență anticomunistă putând fi folosită ca proba în fata instituțiilor abilitate, în ceea ce privește aprecierea caracterului politic al infracțiunilor a căror săvârșire a atras măsura confiscării bunurilor.
Curtea Constituțională a mai reținut că, în materia acordării altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist, există o . acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de îmbunătățirea legislației cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice și etnice, acte normative care stabilesc o . drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizație lunară; scutire de plata impozitelor și a taxelor locale; asistenta medicală și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând societăților cu capital de stat său privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată romana, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale; soțul (soția) celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum și soțul (soția) celui decedat după ieșirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei, neimpozabila, dacă ulterior nu s-au recăsătorit; restituirea bunurilor sau despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, în condițiile Legii nr.10/2001.
Prin urmare, tribunalul a constatat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil - ci scopul instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului. Astfel, Curtea Constituțională a reținut că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă, făcând trimitere în acest sens chiar la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat, prin Hotărârea din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin Hotărârea din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, ca dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifica de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor.
Așa fiind, față de considerentele expuse și deciziile Curții Constituționale care sunt general obligatorii și produc efecte de la data publicării în Monitorul Oficial, Tribunalul a reținut că, nemaiexistând cadrul legal în limitele căruia reclamantul a înțeles să-și organizeze apărarea, dispărând temeiul de drept menționat, în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă, existând reglementări paralele și anume, Decretul-Lege nr.118/1990, republicat, și O.U.G. nr.214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.568/2001, cu modificările și completările ulterioare și având în vedere și aspectele deduse din jurisprudența instanței europene, a apreciat acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.
În același timp, tribunalul a reținut că prin Decizia nr.12/19.09.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României nr.789/07.11.2011, obligatorie pentru instanțe conform dispozițiilor art.3307 alin.4 Cod procedură civilă, s-a statuat că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal și motivat, reclamantul B. A..
În motivarea recursului, recurentul a susținut că dispozitivul sentinței nu cuprinde ambii pârâți chemați în judecată.
Deși în practicaua hotărârii este menționat și pârâtul M. Finanțelor pe care l-a chemat în judecată, solicitând și citarea acestuia, acesta nu este consemnat și în dispozitiv.
În mod greșit instanța nu a reținut caracterul politic al detenției sale de 11 luni, răstălmăcindu-mi capătul 1 de cerere.
Prin cererea de chemare în judecată a cerut instanței să constate caracterul poliție ... al detenției sale din timpul regimului comunist de 11 luni în anul 1987 ..., detenție ce urma a fi justificată prin condamnarea sa abuzivă.
În pofida acestui fapt, instanța Tribunalului, răstălmăcind acest capăt de cerere, concluzionează că „nu poate fi reținut caracterul politic al acestei condamnării”.
Așadar, instanța dovedește că nu face diferența între detenția din perioada 23.02._87, dovedită cu acte la dosar, și condamnarea sa ulterioară acestei perioade din 19.03.1988 prin sentința penală nr.33 (casată ulterior), de asemenea aflată la dosar, condamnare prin care s-a urmărit justificarea detenției.
Precizează că după anul 1964, pentru a masca represiunea comunistă, Justiția regimului comunist a încadrat la drept comun toate condamnările cu caracter politic. Această afirmație o dovedește cu comunicarea A.F.D.P.R. - Filiala București nr.422/2013.
Așadar, instanța nici prin motivarea sentinței și nici prin dispozitiv, nu a răspuns cererii sale de a constata caracterul politic al detenției justificată ulterior prin condamnarea sa prin sentința penală nr.33/19.03.1988.
Susține că instanța i-a încălcat dreptul de a-și proba acțiunea dar și principiul rolului activ.
Deși prin cererea de chemare în judecată a solicitat că instanța să ceară dosarul de urmărire penală de la D.G.C.P. instanța nu a făcut adresa pentru a se comunica acest dosar de urmărire penală.
Dacă ar fi făcut-o, instanța ar fi constatat că în cadrul cercetări/urmăririi sale penale au fost implicați ofițeri de securitate ce nu aveau atribuții de cercetare penală.
Pe cale de consecință, instanța - tot în mod greșii/abuziv - i-a respins cererea de repunere în termenul de prescripție a acțiunii întemeiată pe prevederile Legii 221/2009 și ale art.998-999 Cod civil.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și în baza art.3041 Cod procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Asupra criticii privind absența din dispozitivul sentinței de fond a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, care, potrivit susținerilor recurentului-reclamant este menționat în dispozitiv, Curtea constată că, prin petitul acțiunii reclamantul a solicitat și citarea Ministerului Finanțelor Publice potrivit art.4 alin.4 din Legea nr.221/2009, însă la termenul din 21.02.2013, instanța a constatat că Ministerul Finanțelor Publice nu a fost chemat în judecat în nume propriu, fiind introdus în cauză din eroare, astfel că a dispus scoaterea lui din citativ, iar la următorul termen din 18.04.2013, reprezentantul reclamantului nu a pus în discuție această chestiune, context în care văzând și dispozițiile art.108 alin.3 C.pr.civ., critica va fi respinsă, ca nefondată.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs se susține de către recurentul-reclamant că instanța de fond, în mod greșit nu a constatat caracterul politic al detenției din timpul regimului comunist de 11 luni în anul 1987, ori conform adresei nr.422/2013 a A.F.D.P.R. – Filiala București, regimul comunist a încadrat în drept comun toate condamnările cu caracter politic.
Criticile sunt nefondate având în vedere că prin sentința penală nr.33/19.03.1988, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală, definitivă prin decizia nr.1756/27.10.1988 a Tribunalului Suprem – Secția penală s-a constatat că reclamantul a săvârșit infracțiunea precizată de dispozițiile art.295 lit.c cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, fiind însă achitat pentru lipsa unui element constitutiv al infracțiunii.
Pe de altă parte, art.2 alin.1 din OUG nr.214/1999, dispune imperativ cu privire la categoriile de infracțiuni săvârșite din motive politice, iar infracțiunea pentru care reclamantul a fost condamnat nu se încadrează în prevederile enunțate și ca atare în absența altor probe concludente reclamantul, căruia îi revine sarcina probei nu a făcut dovada caracterului politic al condamnării sale prin hotărârile judecătorești evocate.
Cu privire la susținerea din motivarea recursului în sensul încălcării dreptului reclamantului, la instanța de fond, de a-și proba acțiunea prin atașarea dosarului de urmărire penală de la D.G.C.P., Curtea reține că la termenele acordate în ședința publică din 21.02.2013 și, respectiv, 18.04.2013, reclamantul nu a formulat cereri în sensul precizat și ca atare, în mod întemeiat instanța de fond a pronunțat soluția în raport de înscrisurile depuse la dosar, cu respectarea principiului privind limitele investirii dar și a rolului activ al instanței de judecată.
Nefondată este și critica văzând greșita soluționare a cererii de repunere în termenul de prescripție a acțiunii întemeiată pe dispozițiile art.998-999 Cod civil, câtă vreme termenul de prescripție, curge în cauza de față de la data de 01.01.1990, ori acțiunea fiind promovată abia la 06.06.2012, în mod întemeiat prima instanță a constatat tardivitatea cererii în raport de dispozițiile art.3 din Decretul nr.167/1958.
Pentru aceste motive, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant B. A., împotriva sentinței civile nr.797/18.04.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE și M. FINANȚELOR PUBLICE.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.12.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. P. C. B. T. C. N. I.
GREFIER
P. B. B.
Red. .> Tehnored. AC/2 ex.
15.12.2014
Jud. fond: E. P. J.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1072/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1394/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
