Pretenţii. Decizia nr. 1278/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1278/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-09-2014 în dosarul nr. 74111/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1278 R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 11 SEPTEMBRIE 2014
CURTEA COMPUSĂ DIN :
PREȘEDINTE - S. G.
JUDECATOR - B. A. C.
JUDECĂTOR - M. A. M.
GREFIER - A. G. C.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.1165 din 12.06.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în contradictoriu cu intimatul reclamant P. N..
Cererea de chemare în judecată are ca obiect:„pretenții – despăgubiri Legea nr.221/2009” .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă: intimatul reclamant P. N., personal și asistat de apărător, avocat H. G., lipsind recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentată de procuror C. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Intimatul reclamant P. N., prin apărător, arată că nu mai are cereri prealabile.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, prin procuror, arată că, de asemenea, nu mai are cereri prealabile.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii de recurs.
Intimatul reclamant P. N., prin apărător, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. În ceea ce privește excepția lipsei de interes, arată că aceasta nu a fost invocată la instanța de fond, astfel că invocarea acesteia direct în recurs este inadmisibilă. Solicită să se constate că cererea are un caracter general și abstract, iar instanța nu face decât să constate un caz individual în funcție de dispozițiile legii. Fără cheltuieli de judecată.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, prin procuror, pune concluzii de respingere a recursului ca neîntemeiat, măsura dispusă față de autorul reclamantului nu are caracter politic de drept, în sensul Legii nr.221/2009, astfel încât reclamantul avea interes să promoveze capătul de cerere întemeiat pe art. 4 din Legea nr.221/2009.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă la data de 25.11.2011, sub nr._, reclamantul P. N., în nume propriu, dar și ca moștenitor al tatălui său, P. G. (decedat la data de 16 octombrie 1981), a chemat în judecată pe pârâtul S. R., reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, solicitând următoarele: - să se constate, în conformitate cu prevederile ari. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/ 2009, caracterul politic al participării autorului său, respectiv, tatăl său, la răzmerița din iulie 1950 din ., precum și al măsurii administrative constând în dislocarea și fixarea domiciliului obligatoriu pentru tatăl său în orașul Medgidia, județul C. timp de 6 ani, în perioada 12 iulie 1950- 10 iulie 1956 și pentru reclamant în perioada 12 iulie 1950 - 15 octombrie 1950; - să se dispună obligarea pârâtului, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea 221/ 2009, la acordarea unor despăgubiri în cuantum de 200.000 lei.
Prin sentința civilă nr. 1165/22.06.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a-V-a Civilă, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative dispuse pe numele lui P. G. (dislocarea si fixarea domiciliului obligatoriu) și s-a respins acțiunea în rest, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a sesizat instanța cu o acțiune prin care a solicitat să se constate caracterul politic al măsurii administrative constând în ridicarea tatalui sau de la domiciliu, dislocarea si fixarea domiciliului obligatoriu in Medgidia, in perioada 12.07.1950 – 10 iulie 1956. Probe cu privire la internarea . colonie de munca nu au fost administrate. Data luarii masurii dislocarii a rezultat din adresa_/18.04.1991 a Ministerului de Interne –potrivit cu care tatal reclamantului a fost retinut la data de 12.07.1950. Data luarii masurii de stabilire a domiciliului obligatoriu este 27.08.1951, masura ce si-a incetat efectele in 10.07.1956, potrivit aceleiasi adrese. Tribunalul a retinut ca la data de 1 august 1950 P. G. era inca „ridicat de la domiciliu”, potrivit inscrisului de la fila 52, raport al postului de Militie Purani.
Potrivit fisei personale de la fila 51 P. G. a participat la rebeliunea de 7-9 iulie 1950, fiind considerat „dusman al regimului”. Avand in vedere data masurii administrative Tribunalul a reținut ca participarea la rebeliunea din 7-9 iulie 1950 este cauza ridicării tatalui reclamantului. Notele informative din dosarul privindu-l pe P. N., aflat in arhiva CNSAS sunt declaratii ale celor care il cunosteau pe tatal reclamantului potrivit cu care acesta si-a manifestat in discutii opozitia fata de regimul comunist.
Instanta a gasit fondata teza potrivit cu care masura care s-a dispus impotriva tatalui reclamantului se incadreza in scopul de reglementare al Legii 221/2009.
Art. 3 din Legea 221/2009 are urmatorul continut: constituie măsură administrativă cu caracter politic, orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe din urmatoarele acte normative – cele enumerate limitativ la literele a-f. În cazul acestor măsuri administrative, instanța nu mai este chemata să cerceteze dacă faptele imputate persoanei au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la 6 martie 1945, legiuitorul considerând că toate faptele enumerate în aceste texte de lege au urmărit un astfel de scop.
Măsura la care a fost supus tatal reclamantului, respectiv ridicare forțată de la domiciliu si stabilirea domiciliului obligatoriu nu a fost intemeiata pe unul din actele normative enumerate la art. 3 lit. a-f din Legea 221/2009.
Pentru ca această măsură să fie considerată măsură administrativă cu caracter politic, este necesar ca reclamantul să dovedească, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 coroborat cu art. 1 alin. 3 din Lg.221/2009, că masura a fost dispusa pentru săvârșirea unor fapte prin care s-a urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din OUG 214/1999. Acestea sunt enumerate astfel: a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; b)susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; c1) acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forță a regimului comunist; d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice,sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
În determinarea faptelor considerate politice este utilizat criteriul subiectiv ce are în vedere mobilul urmărit de autorul faptei săvârșite în perioada regimului comunist, acest scop fiind unul din cele enumerate mai sus.
Potrivit celor retinute mai sus Tribunalul a retinut ca faptele tatalui reclamantului se incadreaza in disp. Art. 2 alin. 1 OUG 214/1999 lit.c.
Cat priveste temeiurile de drept invocate in sustinerea cererii de despagubiri, instanta a retinut urmatoarele: fata de deciziile Curtii Constitutionale nr. 1354/21.10.2010 si 1358/2010, dispozitiile art. 5 alin.1 lit. a teza intai din Legea 221/2009 privind despagubirile pentru prejudiciul moral rezultand din condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, si-au incetat efectele.
Prin decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie de solutionare a recursului in interesul legii privind solutionarea actiunilor dupa pronuntarea deciziei 1358/2010 a Curtii Constitutionale ( decizia 12/19 septembrie 2011, publicata in Monitorul Oficial din 7.11.2011, ulterior deciziei instantei de recurs), instanta suprema a stabilit dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora si-au incetat efectele si nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesolutionate definitiv la data publicarii deciziilor instantei de contencios constitutional in Monitorul Oficial.
O cerere pentru plata despagubirilor reprezentand echivalentul bunurilor confiscate, in temeiul art. 5 alin. 1 lit. b din Legea 221/2009 nu a fost formulata. Reclamantul a aratat ca urmare a deportarii tatalui sau si a bunicii au fost sustrase mai multe bunuri, depunand inscrisuri din care rezulta ca la nivelul anului 1949, P. G. si P. N. erau inregistrati ca si proprietari de teren si animale. Bunurile la care face referire art. 5 alin. 1 lit b din Legea 221/2009 sunt bunurile imobile, potrivit si deciziei pronuntata in recurs in interesul legii nr. 6/2013, dar reclamantul nu a solicitat contravalorea suprafetelor de teren si nu a propus probe pentru stabilirea acestor despagubiri.
Cat priveste masura administrativa a dislocarii si fixarii domiciliului obligatoriu, la care a fost supus reclamantul, in varsta de 10 ani la data de 12 iulie 1950, Tribunalul a retinut ca nu sunt probate cele sustinute de reclamant. Reclamantul a propus proba cu inscrisuri si proba cu martori la termenul din 19.09.2012, dar propunerea probei cu martori a vizat prejudiciul moral sustinut de reclamant, iar nu aspecte privind luarea masurii administrative pe numele reclamantului. Din inscrisurile depuse la dosar nu a rezultat ca masura l-a vizat si pe reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul - pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
În motivarea recursului, recurentul a criticat hotărârea primei instanțe cu privire la constatarea caracterului politic al măsurii administrative, invocând excepția lipsei de interes referitor la acest capăt de cerere.
Recurentul a enunțat conținutul art. 3 din Legea nr. 221/2009, arătând că în enumerarea acestuia se regăsesc măsurile administrative la care a fost supus reclamantul.
Or, atâta timp cât printr-o lege s-a statuat că anumite măsuri administrative având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative prevăzute de art. 3 din Legea nr. 221/2009 au caracter politic, instanța nu mai poate să constate altceva decât ceea ce prevede legea, un asemenea capăt de cerere fiind lipsit de interes.
În consecință, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței, în sensul admiterii excepției lipsei de interes a capătului de cerere referitor la constatarea caracterului politic al măsurii administrative și respingerii acestui capăt de cerere ca fiind lipsit de interes.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct. 9, 3041 Cod procedură civilă, Legea nr. 221/2009.
Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor expuse mai sus, Curtea reține următoarele:
Recurentul pârât a criticat hotărârea atacată exclusiv cu privire la soluționarea capătului de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative luate împotriva autorului reclamantului (dislocarea și fixarea domiciliului obligatoriu ), cu privire la care a invocat excepția lipsei de interes.
În prealabil, în raport cu apărările formulate de intimată, Curtea subliniază că excepția lipsei de interes este o excepție absolută, care poate fi invocată în orice stare a pricinii, astfel încât nu este inadmisibilă invocarea acesteia prin motivele de recurs.
Critica este însă nefondată, deoarece măsura administrativă la care a fost supus autorul reclamantului nu este prevăzută în conținutul art. 3 din Legea 221/2009 care enumeră măsurile administrative cu caracter politic de drept.
Astfel, potrivit textului legal menționat, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative:
a) Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, Decretul nr. 60 din 10 martie 1950, Decretul nr. 257 din 3 iulie 1952, Decretul nr. 258 din 22 august 1952, Decretul nr. 77 din 11 martie 1954 și Decretul nr. 89 din 17 februarie 1958;
b) Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2/1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 344 din 15 martie 1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 326/1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.554 din 22 august 1952, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 337 din 11 martie 1954, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 237 din 12 februarie 1957, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 282 din 5 martie 1958 și Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.108 din 2 august 1960;
c) Ordinul nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcțiunii Generale a Securității Poporului;
d) Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26.500/Cabinet/1948, Ordinul nr. 490/Cabinet/1952 și Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;
e) deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;
f) Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952 al Ministerului Securității Statului.
Deși recurentul pârât a enunțat conținutul textului legal menționat, nu a arătat care dintre ipotezele menționate ar fi incidentă în cauză, în mod corect reținând prima instanță că măsura administrativă la care a fost supus tatăl reclamantului nu a fost întemeiată pe nici unul din actele normative menționate la art. 3.
În aceste condiții, este justificat interesul în formularea unei solicitări de constatare a caracterului politic, conform art. 4 alin. 2 din Legea 221/2009 potrivit cu care persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3 pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora.
În consecință, Curtea constată că excepția lipsei de interes invocată de recurentul pârât este neîntemeiată, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
Văzând și disp. art. 377 alin. 2 pct. 4 C.pr. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.1165 din 12.06.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. N..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
S. G. B. A. C. M. A. M.
GREFIER
A. G. C.
Red/Tehnored A.M.M
Tehnored. C.G./16.09.2014
2 ex. Jud.fond./L. P.
| ← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 451/2014. Curtea... | Legea 10/2001. Decizia nr. 890/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
