Pretenţii. Decizia nr. 1628/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1628/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-11-2014 în dosarul nr. 32330/3/2013
Dosar nr._
(2159/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr. 1628
Ședința publică de la 04.11.2014
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - I. S.
JUDECĂTOR - C. G.
JUDECĂTOR - M. H.
GREFIER - S. R.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenții – reclamanți D. T. V. și C. A., împotriva încheierii de ședință din data de 17.02.2014, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI SECTOR 1 BUCUREȘTI.
Obiectul pricinii – pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa recurenților – reclamanți D. T. V., C. A. și a reprezentantului intimatei – pârâte DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI SECTOR 1 BUCUREȘTI.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință ce învederează
lipsa părților, iar prin serviciul registratură s-a depus la data de 30.10.2014, notă scrisă din partea recurenților, prin care solicită judecarea în lipsă.
Curtea, având în vedere că a fost solicitată judecarea în lipsă și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 03.10.2013 pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, sub nr._ , reclamanții D. T. și C. A. au solicitat obligarea pârâtei Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 la plata sumei de 260.101,80 lei, reprezentând chirie datorată de la data de 01.01.2012; la plata sumei de 11.856,84 lei reprezentând dobânda legală aferentă debitului principal restant, raportată la taxa de scont a B.N.R. și la perfectarea contractului de închiriere a imobilului situat în București, sector 1, ., compus din teren în suprafață de 2359,57 m.p. și construcții tip B (P; S+P+E+M – corp administrativ).
În motivare, reclamanții au arătat că prin Dispoziția nr._/9.12.2011, Primarul general a dispus restituirea în natură a imobilului situat la adresa menționată mai sus, astfel că aceștia au devenit titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului, prin cumpărare de la autoarea lor, D. M.-A.-A. prin contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale asupra unui bun ereditar autentificat sub nr.555/26.04.2007 de B.N.P.A. D. M. și A. L..
Având în vedere că în cauză erau aplicabile dispozițiile art.16 din Legea nr.10/2001, față de destinația imobilului, reclamanții au fost obligați să mențină afectațiunea acestuia pe o perioadă de 5 ani.
Reclamanții menționează că potrivit art.16 alin.1 din actul normativ mai sus invocat, în acest interval plata cheltuielilor de întreținere aferente imobilului revine deținătorilor, iar noul proprietar va beneficia ;de o chirie în cuantumul stabilit prin Hotărâre a Guvernului.
În executarea acestui text normativ, Guvernul României prin Hotărârea nr.1886 din 21 decembrie 2006 a stabilit cuantumul chiriilor aferente imobilelor care fac obiectul prevederilor art.16 (alin.2) din Legea nr.10/2001.
Conform art.4 din această hotărâre, noul proprietar va încheia contractul de închiriere în formă scrisă cu utilizatorul imobilului, în termen de 15 zile de la data emiterii dispoziției de restituire, în situația în care nu se încheie un contract de închiriere în formă scrisă, obligația de plată a chiriei lunare devine scadentă de plin drept, la data de 10 a fiecărei luni.
De remarcat că prin sentința civilă nr.2838/2008 (M.Of. Partea I nr.872/2009), Curtea de Apel București a anulat Anexa nr.l alin.2 din HG nr.343/2007, astfel încât HG nr.1886/2006 și-a recăpătat deplină aplicabilitate în speță.
Având în vedere împrejurarea că, deși s-au adresat deținătorului imobilului, acesta a refuzat să încheie orice contract, dar și să plătească vreo chitire, reclamanții apreciază că se impune a preciza că, potrivit art.45(6) din Legea nr.165/2013, legiuitorul a stabilit în sarcina Guvernului României, stabilirea chiriei prin hotărâre, în funcție de un alt criteriu (valoarea de piață a imobilului), dar până în prezent nu a fost adoptat un astfel de act, reclamanții își rezervă dreptul de a promova o acțiune separată după adoptarea hotărârii.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.16 (2) din Legea nr.10/2001, HG nr.1886/2006.
Prin încheierea pronunțată în ședința din Camera de consiliu la data de 17.02.2014, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a dispus suspendarea cauzei, potrivit art.413 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, constatând că dosarul nr._, aflat pe rolul Tribunalului București, are ca obiect constatarea nulității dispoziției de restituire a imobilului pe baza căreia au fost formulate pretențiile în cadrul prezentului dosar. Apreciind astfel că dezlegarea prezentei cauze presupune, un titlu preliminar, stabilirea caracterului valid al măsurii de restituire a imobilului, s-a dispus suspendarea cauzei.
Împotriva acestei încheieri au formulat recurs reclamanții D. T. V. și C. A., solicitând admiterea recursului și repunerea pe rol a cauzei în vederea continuării judecății.
În motivare, recurenții reclamanți susțin că prin Dispoziția nr._/09.12.2011, Primarul General al Municipiului București a soluționat după mai bine de 10 ani, notificarea înregistrată sub nr. 2052/08. 05. 2001 și a restituit în natură, în proprietate, imobilul situat în București, . (fost nr.11 ) sector 1, compus din teren în suprafață de 2359,57 mp și construcții tip B( P; S+P+E+M-corp administrativ, cabană, poartă).
În incinta acestor construcții, Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului susține că are organizată o casă de copii, respectiv Complexul Social de Servicii Sf. losif, însă reclamanții nu au reușit să afle care a fost baza legală a înființării acestuia.
Din actele depuse în dosarul constituit potrivit Legii nr.10/2001, rezultă fără putință de tăgadă că imobilul din . a fost proprietatea domnului G. B.C. și a doamnei E. G..
Astfel, potrivit actelor depuse s-a constatat că autorul reclamanților, G. B.C. a moștenit acest imobil de la defunctul său tată, B. G., fapt dovedit prin actul de împărțeală făcut cu A. G. -Anderson și E. G., la data de 01.07.1925, act autentificat de Tribunalul Ilfov Secția notariat la nr._/1925 și transcris la nr.7707/1925, și prin actul de împărțeală încheiat cu E. B. G., la 27 06.1927, act autentificat de Tribunalul Ilfov Secția Notariat la nr._/1927 și transcris la nr._.
Mai mult chiar, din procesul-verbal din 22.03.1940 încheiat de Comisiunea pentru înființarea Cărții Funciare în București nr._ rezultă că autorul G. B.C. era proprietarul unui imobil situat în ., format din corp de casă care avea parter cu vestibul, hol, 6 camere, baie, bucătărie, cămară, oficiu și garaj, etaj 1 parțial cu două camere și una baie și două camere de servitori, iar potrivit Referatului din 02.09.1948 rezultă că Top.8 pl.111 avea o suprafață de 2407 mp.
Totodată, recurenții menționează că nu există nici un dubiu cu privire la identitatea imobilului deținut de autorul acestora la nr.11 pe . de la nr.9 de pe aceeași stradă, care le-a fost retrocedat, fapt confirmat și de Primăria Municipiului București, Direcția Patrimoniu, Serviciul cadastru prin adresa nr._/_/05.09.2011 potrivit căreia rezultă că la nivelul anului 1948, imobilul cu nr.11 a fost consemnat la nr.9 apărând la acest număr poștal și în evidențele cadastrale întocmite la nivelul anului 1986.
În ceea ce privește calitatea doamnei D. M.-A.-A. de moștenitoare a domnului G. C. decedat la data de 22.03.1940, aceasta este dovedită cu certificatul de calitate de moștenitor nr.12/11.05.2011 eliberat de Biroul Notarului Public A. L., în dosarul succesoral nr.13/2011 și cu acte de stare potrivit cărora rezultă că doamnei D. (născută G.) E., în calitate de soră, îi revine întreaga masă succesorală.
De asemenea, potrivit certificatului de moștenitor nr.1504/28.10.1994 rectificat potrivit încheierii nr.90/2011, a certificatului de moștenitor nr.213/09.07.2002 și a certificatului de moștenitor nr.59/2010, rezultă fără dubiu că D. M. A. A. este titulara exclusivă a drepturilor succesorale asupra imobilului situat în București, . (fost nr.11), sector 1.
Prin contractul de vânzare - cumpărare de drepturi succesorale asupra unui bun ereditar autentificat sub nr.555/26.04.2007 de BNP Asociați D. M. și A. L., doamna D. M. A. A. le-a vândut drepturile sale succesorale asupra imobilului situat în București, ..9 (fost nr.11) sector 1, compus din teren în suprafață de aproximativ 3750 mp și construcție.
Avându-se în vedere situația de fapt și de drept mai sus arătată și dovedită, Primarul General al Municipiului București după mai bine de 10 ani de la depunerea notificării potrivit prevederilor Legii nr.10/2001 a emis Dispoziția nr._/09.12.2011 potrivit căreia se restituie în natură imobilul situat în București Șoseaua Kiseleff nr.9 (fost nr.11), sector 1, compus din teren în suprafață de 2359,57 mp și construcții tip B(P;S+P+E+M - corp administrativ, cabană, poartă), act întemeiat în drept pe prevederile art.7 alin.1, art.9 și art.25 alin.1 și 3 din Legea nr.10/2001 cu modificările și completările ulterioare.
În cuprinsul acestei dispoziții se face trimitere și la prevederile art.16 alin.1, pct.1 și 2 din anexa 2 lit.a din legea mai sus arătată, potrivit cărora rezultă faptul că unitatea deținătoare cunoștea foarte bine că imobilul retrocedat era afectat de o activitate de interes public motiv pentru care a instituit în sarcina reclamanților obligația de menținere a afecțiunii pe o perioadă de 5 ani.
Cu toate acestea, pârâta refuză să recunoască efectele produse de Dispoziția nr._/09.12.2011 și nu face altceva decât să continue încălcarea legilor aplicabile în materie și să exercite în mod abuziv dreptul de a rămâne în imobilul restituit timp de cinci ani, drept care nu este utilizat în vederea realizării finalității sale, ci contrar bunei-credințe cu intenția de a-i vătăma pe reclamanți.
Astfel, în șirul nenumăratelor șicane suportate din partea pârâtei, se înscrie și acțiunea ce face obiectul dosarului nr._, care are ca obiect constatarea nulității dispoziției de restituire a imobilului, dosar în baza căruia a fost dispusă suspendarea prezentei cauze.
În sprijinul celor mai sus prezentate, vin și actele încheiate ca urmare a convocărilor adresate Primăriei Sectorului l, Consiliului local al sectorului l și pârâtei, potrivit cărora reclamanții solicitau întâlnirea tuturor părților în vederea încheierii unui contract de închiriere conform dispozițiilor art.16 alin.1, pct.l și pct.2 din Anexa 2 lit.a din Legea nr.10/2001 pentru imobilul situat în . sector 1, București.
Recurenții consideră deosebit de importantă adresa nr.A37/03.04.2012 emisă de Serviciul Cabinet Primar a sectorului l București din care rezultă că pe rolul Tribunalului București se înregistrase deja acțiunea care face obiectul dosarului nr._ și că totuși solicita ca toate părțile să se întâlnească.
Astfel, deși încă de la început nu a fost recunoscută restituirea în natură de către instituțiile arătate, totuși acestea s-au întâlnit cu reclamanții în vederea încheierii unui contract de închiriere, rezultatul întâlnirii fiind consemnat și într-o minută în data de 07.05.2012.
Fiind bine știut faptul că o acțiune privind nulitatea unei dispoziții emise în temeiul Legii nr.10/2001 este una de durată îndelungată, pârâta dorește ca pe perioada afectațiunii imobilului, perioadă de 5 ani care curge de la data emiterii dispoziției, să nu plătească chirie pentru imobilul respectiv.
Recurenții învederează faptul că dosarul nr._ este de mai bine de 2 ani în prima fază procesuală, care nu s-a finalizat nici până în prezent, în cauză fiind acordat termen la data de 04.06.2014 în vederea administrării unor probe.
Concluzionând, rezultă fără putință de tăgadă că atât prin tergiversarea soluționării dosarului nr._, cât și prin suspendarea dispusă în prezenta cauză, pârâta a reușit să-și atingă scopul, adică să-i împiedice pe reclamanți să culeagă fructele proprietății lor pe perioada de afectațiune și chiar mai mult.
În drept, au fost invocate, dispozițiile art.414 din Noul Cod de procedură civilă.
Intimata pârâtă nu a formulat întâmpinare, deși avea această obligație potrivit art. 490 al.2 Cod Procedură Civilă.
În recurs, nu s-a administrat proba cu înscrisuri, potrivit art. 492 noul Cod Procedură Civilă.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 96 noul Cod de procedură civilă.
Examinând în continuare, încheierea recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele cererii de recurs, potrivit art. 496 din noul Cod procedură civilă, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Sub un prim aspect, Curtea constată că suspendarea judecății reprezintă acel incident procedural care constă în oprirea cursului judecății datorită unor împrejurări voite de părți ce nu mai stăruie în judecarea pricinii, ori independente de voința lor, când părțile sunt în imposibilitate fizică sau juridică de a se prezenta la judecată.
Cazurile în care instanța poate să dispună suspendarea judecății, sunt limitativ prevăzute de lege, alte împrejurări decât cele stabilite expres de lege, nefiind de natură să justifice suspendarea judecății.
Potrivit art. 413 alin. 1 pct. 1 și al. 2 Cod procedură civilă: „Instanța poate suspenda judecata: 1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți; (…) (2) Suspendarea va dura până când hotărârea pronunțată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă”.
Textul se referă așadar, în primul rând, la existența unor chestiuni prejudiciale a căror soluționare ar putea avea o înrâurire hotărâtoare asupra rezolvării cauzei.
În al doilea rând, se observă că suspendarea legală facultativă sau judecătorească este lăsată la aprecierea instanței, care este chemată să asigure un just echilibru între interesele persoanelor aflate în litigiu. Astfel, pe de o parte, admiterea cererii de suspendare în condițiile în care se va constata inexistența dreptului care formează obiectul celeilalte judecăți este de natură să întârzie realizarea dreptului celeilalte părți. Într-o aplicație particulară, suspendarea judecății în situația contestării fără fundament a titlului de proprietate invocat de către reclamant conduce la încălcarea în continuare de către pârât, a dreptului de proprietate aparținând celui dintâi. Pe de altă parte, respingerea cererii de suspendare în situația în care se va constata existența dreptului care formează obiectul celeilalte judecăți este de natură să îl afecteze pe pârât, prin generarea unui nou litigiu, determinând formularea de către acesta a unei cereri ulterioare de revizuire a hotărârii pronunțate în cauza în care s-a ridicat problema suspendării.
Concluzia care se impune este aceea că instanța trebuie să verifice nu numai existența ca atare a chestiunii prejudiciale a cărei soluționare ar putea avea o înrâurire hotărâtoare asupra rezolvării cauzei, ci și, în mod similar situațiilor din materiile ordonanței președințiale și suspendării executării silite a unei hotărâri definitive de către instanța de recurs, existența unor minime elemente apte să contureze caracterul fondat al pretenției care formează obiectul celuilalt dosar.
2. Aplicând aceste considerente cu caracter teoretic, speței deduse judecății, Curtea observă că obiectul prezentei cauze îl reprezintă pretenții constând în chiria aferentă imobilului restituit prin dispoziție administrativă, în temeiul Legii nr. 10/2001.
Obiectul principal al cauzei față de care se solicită suspendarea, având nr._, este reprezentat de anularea contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale asupra unui bun ereditar, prin care recurenții reclamanți au devenit proprietari asupra imobilului închiriat, precum și de anularea dispoziției administrative emise în temeiul Legii nr. 10/2001 de restituire în natură a imobilului, către autoarea reclamanților recurenți. Obiectul subsidiar este acela al acordării contravalorii lucrărilor de investiții efectuate pentru conservarea și consolidarea imobilului.
Anularea integrală, respectiv parțială a dispoziției administrative, se solicită pentru mai multe cauze: emiterea sa de către altă entitate publică decât cea care avea imobilul în patrimoniul său, deci de o persoană fără calitate din perspectiva legii speciale; realizarea de noi construcții în cadrul imobilului, urmare a demolării sale necesare parțiale, de asemenea, realizarea de consolidări ale imobilului vechi.
Or, din perspectiva dispozițiilor art.19 al. 1,2 din Legea nr. 10/2001: „În situația imobilelor-construcții care fac obiectul notificărilor formulate potrivit procedurilor prevăzute la cap. III și cărora le-au fost adăugate, pe orizontală și/sau verticală, în raport cu forma inițială, noi corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria desfășurată inițial și dacă părțile nu convin altfel, foștilor proprietari li se acordă sau, după caz, propun măsuri reparatorii prin echivalent. (…) (2) În situația imobilelor-construcții care fac obiectul notificărilor formulate potrivit procedurilor prevăzute la cap. III și cărora le-au fost adăugate, pe orizontală și/sau verticală, în raport cu forma inițială, corpuri suplimentare de sine stătătoare, foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora, li se restituie, în natură, suprafața deținută în proprietate la data trecerii în proprietatea statului”, Curtea constată că faptul realizării de noi construcții poate determina modificarea dispoziției administrative în sensul acordării de măsuri reparatorii prin echivalent.
Chiar dacă dispoziția ar fi modificată doar parțial, sub aspectul suprafeței restituibile în natură, Curtea observă că restrângerea obiectului dreptului de proprietate al reclamanților ar avea efecte și asupra cuantumului pretențiilor solicitate de către aceștia în prezentul litigiu, în contextul în care suprafața ocupată reprezintă unul dintre criteriile de stabilire a chiriei, potrivit Anexei 1 a HG nr.1886 din 21 decembrie 2006 privind stabilirea cuantumului chiriilor aferente imobilelor care fac obiectul prevederilor art.16 (alin.2) din Legea nr.10/2001.
Nu mai puțin, chiar și în situația în care cele două titluri de proprietate ar fi păstrate, Curtea observă că acordarea de despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilului folosit totuși cu destinația de locuință pentru copiii din centru, nu poate fi exclusă de principiu, în temeiul art. 48 din aceeași lege. Or, în prezenta cauză se poate proceda la compensarea celor două creanțe menționate, constând în contravaloarea chiriei neplătite și sporul de valoare prin îmbunătățirile necesare și utile.
Așadar, cele două elemente menționate - modificarea fie și parțială, sub aspectul suprafeței restituibile în natură, a dispoziției administrative, respectiv acordarea de despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilului, reprezintă în prezentul litigiu, chestiuni prejudiciale esențiale asupra rezolvării cauzei.
Verificând existența unor minime elemente apte să contureze caracterul fondat al acestor chestiuni care formează obiectul celuilalt dosar, Curtea observă că în respectivul litigiu, s-a administrat deja o amplă probă cu expertiza judiciară care a atestat în mod riguros: edificarea unor noi construcții, parțial în chiar interiorul imobilului, în suprafață totală de 598,90 mp., precum și consolidarea altora (filele 214, 221 dosar fond). Procentul construcțiilor noi din totalul construit, a fost apreciat de expert ca fiind 71,62%, iar cel al construcțiilor reabilitate și consolidate, de 28,38%. Valoarea cheltuielilor de investiții efectuate de intimata pârâtă pentru construire și consolidare, reabilitare, a fost calculată de expert la suma de 864.152,92 Euro (filele 221, 222 dosar fond), sumă net superioară celei solicitate de reclamanții recurenți în prezenta cauză.
Elementele indicate de recurenții reclamanți prin motivele prezente de recurs, legate de configurația imobilului la data preluării de către statul comunist, nu infirmă statuările expertului ce s-a raportat în mod necesar, și la situația de fapt configurată ulterior expolierii, situație necesară ca premisă în silogismul juridic presupus de aplicarea Legii nr. 10/2001.
Așadar, Curtea observă că există un minim de elemente care conturează caracterul întemeiat al acestor chestiuni invocate în celălalt litigiu.
Adresa nr.A37/03.04.2012 emisă de Serviciul Cabinet Primar a sectorului l București din care rezultă că pe rolul Tribunalului București se înregistrase deja acțiunea care face obiectul dosarului nr._ și că totuși, se solicita ca toate părțile să se întâlnească, nu înlătură aprecierile anterioare, adresa, ca de altfel, și minuta din data de 07.05.2012 ilustrând disponibilitatea autorităților de a reglementa situația dată de parametrii existenți, de comun acord.
Dosarul nr._ este întradevăr, de mai bine de 2 ani, în prima fază procesuală, care nu s-a finalizat nici până în prezent, însă acest fapt se datorează complexității cauzei, determinate inclusiv prin invocarea de către prezenții recurenți reclamanți, a unor excepții procesuale apreciate nefondate, excepții care au impus acordarea de termene de judecată, precum și prin necesitatea administrării de probe multiple în cauză: înscrisuri, interogatoriul persoanelor fizice și expertiza în specialitatea construcții, expertiză față de care s-au formulat multiple obiecțiuni, chiar și o cerere de anulare.
Nu se poate aprecia așadar, că intimata pârâtă din prezenta cauză urmărește de fapt, tergiversarea judecății prezente prin introducerea celuilalt litigiu, tot astfel cum, din perspectiva prezentului proces, nu se constată nici tergiversarea judecății în cauza nr._ .
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.496 noul Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat, recursul promovat, reținând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre judecătorească legală, aplicând în mod legal prevederile art. 413 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, motivele de recurs invocate nefiind fondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de recurenții reclamanți D. T. V. și C. A. împotriva încheierii de ședință din data de 17.02.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI SECTOR 1.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 04.11.2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. S. C. G. M. H.
GREFIER
S. R.
Red.M.H.
Tehdact.M.H/R.L.
2 ex./TB-S.5 – A.R.B.
| ← Succesiune. Decizia nr. 1606/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Reprezentativitate sindicat. Decizia nr. 521/2014. Curtea de... → |
|---|
