Legea 10/2001. Decizia nr. 1433/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1433/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 54268/299/2011

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR._

(1635/2014)

DECIZIA CIVILA NR.1433

Ședința publică de la 08.10.2014

Curtea constituită din:

P. - C. B. T.

JUDECATOR - A. P. B.

JUDECĂTOR - A. D. T.

GREFIER - Ș. P.

***** *****

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul – intervenient L. T.T. și recurenta-reclamantă N. M., împotriva deciziei civile nr.1053 A din 4.11.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. FINANȚELOR PUBLICE și M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.

P. are ca obiect acțiune civilă întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic I. M., în calitate de reprezentant al intimatului-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsind recurentul – intervenient L. T.T., recurenta-reclamantă N. M. și intimatul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că avocatul recurenților a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 07.10.2014, cerere, prin care solicită lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței de recursuri, întrucât mai are de susținut un alt proces la Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția ȘI Civilă, respectiv dosarul nr._/3/2011, care se va judeca pe fond. Totodată, anexează cererii împuternicirea avocațială, concluzii scrise, copie de pe sentința civilă nr.473/16.01.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._/299/2011 și solicită judecarea cauzei și în lipsă.

Curtea față de cererea depusă la dosar de către avocatul recurenților dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței de recursuri.

La reluarea pricinii, se prezintă consilier juridic I. M., în calitate de reprezentant al intimatului-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsind recurentul – intervenient L. T.T., recurenta-reclamantă N. M. și intimatul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE.

Reprezentantul intimatului-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, având cuvântul, declară că nu mai are cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.

Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul intimatului-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea deciziei instanței de apel, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, ca fiind legală și temeinică.

Consideră că soluția instanței de apel este corectă, întrucât a sintetizat în finalul considerentelor criticile pe care partea adversă le-a formulat în motivele de apel și a respins apelul ca nefondat raportat la decizia nr.1267 A/14.04.2009 a Tribunalului București intrată în puterea lucrului judecat, prin soluția dată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă, sentință prin care s-a reținut cu putere de lucru judecat nulitatea absolută a contractului în discuție, precum și încălcarea dispozițiilor Legii nr.112/1995.

De asemenea, instanța a făcut referire punctuală și la dispozițiile art.501 al.1 din Legea nr.10/2001 care prevăd în ce condiții se poate acorda un preț de piață așa cum s-a stabilit prin Legea nr.1/2009, care a modificat Legea nr.10/2009, apreciind că este o soluție corectă sub toate aspectele și care în mod obiectiv a reținut soluția instanței de fond atât sub aspectul prescripției, cât și sub aspectul netemeiniciei.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 16.12.2011, sub nr._, reclamanta N. M., a chemat în judecată pe pârâții M. FINANȚELOR PUBLICE și M. BUCUREȘTI prin Primarul General, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pe pârâți la plata contravalorii prețului apartamentului nr. 2 situat în București, ., parter, sector 1 și obligarea pârâților la plata prețului de piață al apartamentului nr. 2 situat în București, ., parter, sector 1, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a învederat, în esență, faptul că este fiica și moștenitoarea părinților săi, numiții L. T. și L. E. care au cumpărat în baza Legii nr. 112/1995 apartamentul nr. 2 prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 209/_/27.09.1996 încheiat cu PMB, reprezentată de ., în calitate de vânzător, și L. T. și L. E., în calitate de cumpărători. A arătat reclamanta că prin sentința civilă nr. 8942/03.06.1999 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/1997 s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 209/_/27.09.1996.

A arătat reclamanta că prețul vânzării, respectiv suma de 19.349.002 lei ROL a fost achitați de părinții săi, iar prin efectele hotărârii precitate au fost deposedați de apartamentul nr. 2 situat în București, ., parter, sector 1, fiind titulara unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO și ca urmare a pierderii apartamentului a rămas beneficiara unui drept de creanță constând în contravaloarea prețului de piață a acestuia.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 50 alin. 3 și 501 din Legea nr. 10/2001, art. 1344 C.civ.

În susținerea cererii de chemare în judecată, reclamanta a depus înscrisuri.

La data de 25.05.2012, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei sale de calitate procesuală pasivă motivat de faptul că nu a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare anulat, că intervine răspunderea vânzătorului pentru evicțiune și efectele relative ale contractului, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Pe fond, pârâtul a arătat în esență faptul că nu există o hotărâre definitivă și irevocabilă care să constate nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare, că răspunderea pentru evicțiune nu presupune restituirea prețului de circulație al imobilului, prețul plătit în temeiul Legii nr. 112/1995 fiind unul derizoriu. A arătat pârâtul că indemnizarea cumpărătorilor cu valoarea de circulație actuală a imobilelor ar constitui în mod vădit o îmbogățire fără justă cauză.

În drept, pârâtul a invocat dis. art. 1337 C.civ.

La data de 28.05.2012 s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de numitul L. T. T., solicitând instanței obligarea pârâților la a plăti reclamantei N. M. și intervenientului L. T T. contravaloarea sumei de_ lei ROL actualizată cu indicele de inflație la zi, reprezentând contravaloarea prețului apartamentului nr. 2 și la plata contravalorii prețului de piață al apartamentului nr. 2, cu cheltuieli de judecată.

A arătat terțul intervenient că are calitatea de fiu moștenitor al defunctului L. T. în baza certificatului de moștenitor nr. 13/21.02.2012 emis de BNP Asociați Themis.

În drept, terțul intervenient a invocat disp. art. 49-56 C.pr.civ., Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 1/2009.

La termenul de judecată din data de 25.06.2012, instanța a admis în principiu cererea de intervenție voluntară principală, a respins excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice ca neîntemeiată.

În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri și proba cu expertiză contabilă, raportul de expertiză contabilă fiind întocmit de expert tehnic judiciar Badele M. (filele 116-124) și proba cu expertiză evaluatorie, raportul de expertiză evaluatorie fiind întocmit de expert tehnic judiciar C. G. (f. 130-142).

Prin sentința civilă nr.3752/25.02.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în contradictoriu cu intimații – pârâți Ministerul Finanțelor Publice și M. București prin Primarul General, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru capătul de cerere având ca obiect restituirea prețului actualizat din cererea de chemare în judecată și din cererea de intervenție voluntară principală; s-a respins capătul de cerere având ca obiect restituirea prețului actualizat din cererea de chemare în judecată și din cererea de intervenție voluntară principală, ca prescris; s-a respins capătul de cerere având ca obiect restituirea prețului de piață din cererea de chemare în judecată și din cererea de intervenție voluntară principală, ca neîntemeiat; s-a respins cererea reclamantei și a intervenientului voluntar principal de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

La termenul de judecată din data de 18.02.2013 instanța a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune având ca obiect prețul actualizat.

Deliberând cu prioritate asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune asupra capătului de cerere având ca obiect prețul actualizat, instanța a reținut că dreptul la acțiunea în restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale cărora contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, s-a născut, în speță, la data intrării în vigoare a OUG nr. 184/2002, pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001, respectiv la data de 18.12.2002.

Termenul de prescripție este reglementat de dispozițiile art. 3 alin. 1 și 8 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, având o durată de 3 ani și având ca dată de început a curgerii sale data intrării în vigoare a OUG nr. 184/2002, pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001, respectiv la data de 18.12.2002, ca dată ulterioară datei rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 8942/03.06.1999 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, modificată prin decizia civilă nr. 1267A/14.04.2000 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă în dosarul nr. 5113/1999 și irevocabilă prin decizia civilă nr. 3750/13.11.2000 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 2989/2000, prin care s-a anulat contractul de vânzare-cumpărare ce constituia titlul de proprietate al chiriașilor cumpărători.

De la data nașterii dreptului la acțiune în restituirea prețului actualizat, respectiv de la data de 18.12.2002 nu s-a făcut proba unor cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de prescripție, termenul împlinindu-se conform art. 101 alin. 3 C.pr.civ. la data de 18.12.2005.

Acțiunea în restituirea prețului actualizat a fost introdusă la data de 16.12.2011, după împlinirea termenului de prescripție, astfel că a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pe capătul de cerere având ca obiect restituirea prețului actualizat și a respins acest capăt de cerere ca prescris.

Pe fond, instanța a reținut că la data de 27.09.1996, s-a încheiat între numiții L. T. și L. E. în calitate de cumpărători și Primăria Municipiului București prin . în calitate de vânzător contractul de vânzare-cumpărare nr. 209/_, încheiat în baza Legii nr. 112/1995 având ca obiect apartamentul nr. 2 situat în București, ., etaj parter, prețul fiind stabilit la suma de 3934,90 lei (denominați), din care suma de 850 lei achitați cu chitanță, iar diferența urmând a fi plătită în rate lunare timp de 2 ani (fila 2).

Prin decizia civilă nr. 1267A/14.04.2000 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 5113/1999 s-a admis apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 8942/03.06.1999 pronunțată în dosarul nr._/1997 de Judecătoria Sectorului 1 București, s-a schimbat în tot sentința apelată, iar pe fond s-a admis în parte acțiunea modificată, completată și precizată și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 209/_/27.09.1996 (f.39), reținându-se în considerentele hotărârii pronunțate încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu încălcarea Legii nr. 112/1995.

Reclamanta este moștenitorul legal al defunctei L. E., decedată la data de 21.10.1999, fiind străini de moștenire prin decăderea din dreptul de opțiune succesorală numiții L. T. soț și L. T T. fiu (f.3), iar intervenientul voluntar principal L. T T. este moștenitorul legal al defunctului L. T. decedat la data de 05.09.2010 (f.21).

Potrivit art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, restituire prețului de piață se face de către M. Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

Într-o primă analiză, raportat cu prioritate la dispozițiile art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, odată stabilită aplicarea la speță a prevederilor art.501 din Legea nr.10/2001 republicată, rezultă cu evidență că Ministerul Finanțelor Publice este ținut de obligația de plată a sumelor solicitate de reclamanți, și nu M. București, față de prevederile alineatului 3 al art.50 din lege, potrivit cu care: „Restituirea prețului prevăzut la alin.(2)(prețul actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, n.red.) și (21) (prețul de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, deci cel la care face referire art.501 din lege, n.red.) se face de către M. Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art.13 alin.6 din Legea nr.112/1995, cu modificările ulterioare.”

Prin urmare, instanța este ținută a analiza cu prioritate dacă în cauză sunt aplicabile prevederile art.501 din Legea nr. 10/2001.

Potrivit prevederilor acestui articol, „Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare; valoarea despăgubirilor prevăzute la alin. (1) se stabilește prin expertiză.”

Din coroborarea textului cu prevederile art.20 alineatele (21) - (23), introduse prin Legea nr.1/2009, rezultă că prin contracte de vânzare-cumpărare desființate se înțelege fie contractele de vânzare-cumpărare desființate ca urmare a unei acțiuni în anulare, fie contractele de vânzare-cumpărare desființate ca urmare a unei acțiuni în revendicare, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Prin urmare, condiția esențială pentru aplicarea dispozițiilor art.501 din Legea nr.10/2001, astfel cum au fost introduse prin Legea nr.1/2009, pentru a se putea dispune obligarea la plata valorii de circulație a imobilului, este aceea ca acest contract să se fi încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995.

În speță, s-a statuat definitiv și irevocabil prin decizia civilă nr. 1267A/14.04.2000 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 5113/1999 cu privire la valabilitatea titlului de proprietate al cumpărătorilor pe Legea nr. 112/1995, în sensul că invocatul contract de vânzare-cumpărare nr. 209/_ a fost încheiat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995, situație ce nu mai poate fi supusă analizei prezentei instanțe, la aceasta opunându-se efectul pozitiv al lucrului judecat care se impune în al doilea proces (prezentul litigiu) ce are legătură cu chestiunea litigioasă a valabilității contractului de vânzare-cumpărare dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Potrivit art. 501 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.

Pe de o parte, instanța a reținut că s-a reținut în mod expres de către instanță învestită cu acțiunea în nulitatea contractului de vânzare-cumpărare împrejurarea preluării fără titlu a bunului, ceea ce scotea imobilul din sfera de aplicare a Legii nr.112/1995, iar aceasta echivalează cu însăși încălcarea Legii nr.112/1995.

Pe de altă parte, prin raportare la dispozițiile art. 45 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, motivul de nulitate avut în vedere de instanța învestită cu soluționarea nulității contractului de vânzare-cumpărare l-a constituit încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu încălcarea Legii nr. 112/1995. Atitudinea subiectivă a părților la încheierea contractului de vânzare-cumpărare constituia acea apărare aptă a salvgarda actul juridic, potrivit dispozițiilor speciale ale legii, dar asupra nulității instanța judecătorească s-a pronunțat definitiv și irevocabil, fără a mai putea fi pusă în discuție problema valabilității titlului chiriașilor cumpărători și fără relevanță pe obiectul prezentei cauze dacă acești cumpărători au fost de bună sau rea credință la încheierea contractului.

Motivul pentru care instanța a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de reclamanții din cauză a fost încălcarea Legii nr.112/1995, care reglementa, potrivit art.1, numai situația imobilelor trecute cu titlu în proprietatea statului.

Examinând aplicabilitatea în această ipoteză a prevederilor art.50 și art.501 din Legea nr. 10/2001, instanța reține că nu este îndeplinită condiția mai sus amintită pentru despăgubirea cu valoarea de piață a imobilului, de a fi fost desființat contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu respectarea Legii nr.112/1995.

Pentru aceste considerente, raportat la art. 501 din Legea nr. 10/2001, reținând că în speță nu ne regăsim în ipoteza de reglementare a desființării contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995, instanța a respins cererea de chemare în judecată și cererea de intervenție voluntară principală având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilului ca neîntemeiate.

În temeiul art. 274 C.pr.civ., reținând culpa procesuală a reclamantei și intervenientului voluntar principal, care au căzut în pretenții în prezenta cerere, a respins cererea acestora de cheltuieli de judecată ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile mai sus menționate, în termen legal, au formulat apel reclamanta N. M. și intervenientul L. T. T..

În motivarea apelului, apelanții susțin următoarele aspecte:

Prin cererea de chemare în judecata si cererea de intervenție în interes propriu reclamanta si intervenientul au solicitat instanței ca prin hotarârea pe care o va pronunța sa dispună;

- obligarea pârâților Ministerul Finanțelor Publice si M. București prin Primarul General la plata către reclamanta N. M. si intervenientul L. T. T. a contravalorii sumei de 19.349.002 lei (ROL) actualizata cu indicele ratei inflației la zi reprezentând contravaloarea prețului .>situat în București ., parter, sector 1 cumpărat prin contractul de vânzare cumpărare Nr. 209/_/27.09.1996 încheiat intre PMB reprezentata de . în calitate de vânzător si L. T., L. E. în calitate de cumpărători;

- obligarea pârâților Ministerul Finanțelor Publice si M. București prin Primarul General la plata către reclamanta N. M. si intervenientul L. T. T. a contravalorii prețului de piața al . București ., parter, sector 1 cumpărat prin contractul de vânzare cumpărare Nr. 209/_/27.09.1996 incheiat intre PMB reprezentata de . în calitate de vânzător si L. T., L. E. în calitate de cumpărători;

- obligarea pârâților Ministerul Finanțelor Publice si M. București prin Primarul Generai la plata către reclamanta N. M. si intervenientul L. T. T. a cheltuielilor de judecata.

Probele care s-au administrat au fost înscrisuri si expertize.

Prin sentința civila nr. 3752/25.02.2013 pronunțata de Judecătoria sectorului ȘI București în dosarul nr._ instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru capătul de cerere având ca obiect restituirea prețului actualizat din cererea de chemare în judecata si din cererea de intervenție voluntara principala, a respins capătul de cerere având ca obiect restituirea prețului actualizat din cererea de chemare în judecata formulata de reclamanta N. M. si din cererea de intervenție voluntara principala formulata de intervenientul în nume propriu L. T. T. ca prescris, a respins capătul de cerere având ca obiect restituirea prețului de piața din cererea de chemare în judecata si din cererea de intervenție voluntara principala ca neîntemeiat si a respins cererea reclamantei si intervenientului voluntar principal de obligare a paraților la plata cheltuielilor de judecata ca neîntemeiata.

Consideră sentința civilă nr. 3752/25.02.2013 pronunțata de Judecătoria sectorului 1 București în dosarul nr._ nelegala si netemeinica pentru următoarele motive:

Autorii acestora L. T. si L. E. au fost chemați în judecată de reclamanta Ș. M. C. pentru constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare Nr. 209/_/27.09.1996 incheiat intre PMB reprezentata de . în calitate de vânzător si L. T., L. E. în calitate de cumpărători.

Deși inițial prin sentința civila nr. 8942/03.06.1999 pronunțata de Judecătoria sectorului 1 București în dosarul nr._/1997 instanța a respins acțiunea, ulterior, în căile de atac, a fost admisă acțiunea reclamantei și autorii au fost deposedați în baza deciziei civile nr. 1267 A/14.04.2000 pronunțata de Tribunalul București - Secția a III-a civila în dosarul nr. 5113/1999 prin care s-a constatat nulitatea absolută contractului de vânzare cumpărare Nr. 209/_/27.09.1996 încheiat între PMB reprezentata de . în calitate de vânzător si L. T., L. E. în calitate de cumpărători, având ca obiect . la parterul imobilului din București ., sector 1 cu o suprafața utila de 95,96 mp. si 44,96 mp. teren situat sub construcție si au fost obligați si parații L. T. si L. E. sa lase reclamantei în deplina proprietate si posesie imobilul din București, ., sector 1 compus din parter, etaj, mansarda si garaj si 1/60 din terenul clădit (aferent construcției), irevocabila prin decizia civila nr. 3750/13.11.2000 a C. - Secția a IV-a civila.

Autorii acestora au fost proprietari în calitate de cumpărători ai . București ., parter, sector 1 cumpărat prin contractul de vânzare cumpărare nr. 209/_/27.09.1996 încheiat între PMB reprezentata de . în calitate de vânzător si L. T., L. E. în calitate de cumpărători, pentru care au achitat suma de 19.349.002 lei (ROL) care au fost virați într-un cont extrabugetar după cum este de notorietate conform legislației de atunci.

Deoarece în baza hotărârii judecătorești autorii au fost deposedați de . București ., parter, sector 1 au promovat prezenta acțiune.

Reclamanta si intervenientul sunt titularii unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO care include în noțiunea de bun si pe titularul unui drept de creanța.

Dreptul de creanța al reclamantei si intervenientului rezulta din faptul ca autorii acestora au cumpărat apartamentul în temeiul Legii nr. 112/1995.

Legea specială nr. 112/1995 derogatorie de la dreptul comun, permitea cumpărarea de către chiriași a apartamentelor închiriate, în condițiile reglementate de art. 9, condiții ce au fost respectate de ambele părți, contractul de vânzare-cumpărare fiind un contract cu titlu oneros.

Potrivit art. 46.3 din Normele Metodologice de aplicare unitara a Legii 10/2001 (republicata si modificata) aprobate prin HG nr. 498/18.04.2002, publicate în M.O. nr. 324/14.05.2003 „Acele înstrăinări efectuate în temeiul Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare si cu deplina respectare a condițiilor Legii până la apariția Legii nr. 213/24.11.1998 au beneficiul deplin al protecției Legii nr. 10/2001, în sensul ca sunt recunoscute si conservate efectele acestor acte.

Deci, în speță, contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu respectarea Legii nr.112/1995, operand principiul bunei credințe atât pentru cumpărător cât si pentru vânzător.

Pentru aceste motive, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile nr. 3752/25.02.2013 pronunțata de Judecătoria sectorului 1 București în dosarul nr._ si pe fond admiterea acțiunii si a cererii de intervenție în interes propriu astfel cum au fost precizate si completate si sa se dispună:

În principal, obligarea pârâților Ministerul Finanțelor Publice si M. București prin Primarul General la plata sumei de 958.150 lei (210.850 RURO) reprezentând prețul de piața al . București ., parter, sector 1;

În subsidiar, obligarea pârâților Ministerul Finanțelor Publice si M. București prin Primarul General la plata sumei de 51.332 lei (RON) reprezentând prețul reactualizat al . București ., parter, sector 1; cu cheltuieli de judecata reprezentând onorarii expertize.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 - 298 Cod proc.civ., Legea nr.10/2001 astfel cum a fost modificată si completată prin Legea nr. 1/2009, precum și orice alte dispoziții legale în materie.

În dovedire, se solicită probele cu înscrisuri, expertize precum și orice altă probă utilă cauzei.

Intimații, legal citați, nu au depus întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță pentru a formula apărări.

Nu s-au administrat probe noi în apel.

Prin decizia civilă nr.1053 A/04.11.2013, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta – reclamantă N. M. și apelantul intervenient L. T. T., împotriva sentinței civile nr.3752/25.02.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți Ministerul Finanțelor Publice și M. București Prin Primarul General.

Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut următoarele:

Singurul motiv de apel vizează netemeinicia soluției pe fondul cauzei, fără ca, însă, apelanții să critice soluția de respingere a primului capăt de cerere ca urmare a intervenirii prescripției extinctive. Prin urmare, cum nu s-a făcut această critică, tribunalul a apreciat că apelanții sunt de acord cu soluția pe primul capăt de cerere. Tribunalul a constatat, de asemenea, că prin concluziile scrise depuse la dosar la termenul din data de 04.11.2013, s-au formulat apărări și pe acest aspect, fără însă, a constitui, motiv de apel, în sensul art. 287 C., care să fi fost depuse și comunicate intimaților.

În continuare, tribunalul a reținut că principala critică a apelanților se referă la faptul că, contractul de vânzare-cumpărare nr. 209/_/27.09.1996 a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 122/1995, astfel că îi sunt aplicabile dispozițiile art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001, având dreptul la restituirea prețului de piață de la Ministerul Finanțelor Publice.

Tribunalul nu a putut reține acest aspect, întrucât prin Decizia nr. 1267A/14.04.2009 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, irevocabilă prin Decizia nr. 3750/13.11.2000 a C.- Secția a IV-a Civilă, s-a constatat, cu putere de lucru judecat, nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 209/_/27.09.1996, ca urmare a faptului că acest contract a fost încheiat cu încălcarea Legii nr. 112/1995.

Art. 50 ind. 1 alin. 1) din Legea nr.10/2001, prevede: Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.

Cum în cauză contractul a fost desființat, stabilindu-se că nu a respectat dispozițiile Legii nr. 112/1995, cumpărătorii, în speță apelanții reclamanți nu pot solicita restituirea prețului de piață, în condițiile acestui text de lege, fără a se mai putea rediscuta motivele de desființare a contractului, prin prezenta acțiune, atâta timp cât în mod irevocabil, o altă instanță s-a pronunțat cu privire la acest aspect.

Prin urmare, în mod corect instanța de fond a soluționat acțiunea, în sensul respingerii ei, ca neîntemeiată, pe capătul doi al cererii, și ca prescrisă, pe capătul 1, tribunalul respingând apelul ca nefondat, în temeiul art. 297 Cod de procedură civilă.

Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs apelanta-reclamantă N. M. și apelantul-intervenient L. T. T., invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă și solicitând modificarea deciziei civile nr.1053A/04.11.2013, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile nr.3752/25.02.2013 și pe fond, admiterea acțiunii și a cererii de intervenție în interes propriu.

În dezvoltarea motivelor de recurs, au arătat următoarele:

Autorii recurenților L. T. si L. E. au fost chemați în judecata de reclamanta Ștefanescu M. C. pentru constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare nr. 209/_/27.09.1996 încheiat între PMB reprezentata de . în calitate de vânzător si L. T., L. E. în calitate de cumpărători.

Deși inițial prin sentința civila nr. 8942/03.06.1999 pronunțata de Judecătoria sectorului 1 București în dosarul nr._/1997 instanța a respins acțiunea ulterior în căile de atac a fost admisa acțiunea reclamantei si autorii recurenților au fost deposedați în baza deciziei civile nr. 1267 A/14.04.2000 pronunțata de Tribunalul București - Secția a III-a Civila în dosarul nr. 5113/1999 prin care s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vânzare cumpărare nr. 209/_/27.09.1996 încheiat între PMB reprezentata de . în calitate de vânzător si L. T., L. E. în calitate de cumpărători, având ca obiect . la parterul imobilului din București ., sector 1 cu o suprafața utila de 95,96 mp. si 44.96 mp. teren situat sub construcție si au fost obligați si parații L. T. si L. E. să lase reclamantei în deplina proprietate si posesie imobilul din București, .. sector 1 compus din parter, etaj, mansarda si garaj si 1/60 din terenul clădit (aferent construcției), irevocabila prin decizia civila nr. 3750/13.11.2000 a C. - Secția a IV-a Civila.

Autorii recurenților au fost proprietari în calitate de cumpărători ai . București ., parter, sector 1 cumpărat prin contractul de vânzare cumpărare nr. 209/_/27.09.1996 încheiat între PMB reprezentata de . în calitate de vânzător si L. T., L. E. în calitate de cumpărători, pentru care au achitat suma de 19.349.002 lei (ROL) care au fost virați într-un cont extrabugetar după cum este de notorietate conform legislației de atunci.

Deoarece în baza hotărârii judecătorești autorii reclamanților au fost deposedați de . București ., parter, sector 1 a fost promovată prezenta acțiune.

Reclamanta si intervenientul sunt titularii unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO care include în noțiunea de bun si pe titularul unui drept de creanța.

Dreptul de creanța al reclamantei si intervenientului rezulta din faptul ca autorii acestora au cumpărat apartamentului în temeiul Legii nr. 112/1995.

Ca urmare a pierderii apartamentului din patrimoniu reclamanta si intervenientul au rămas beneficiarii dreptului de creanța constând în contravaloarea prețului de piața al acestuia, astfel cum a decis prin nenumăratele hotărâri pronunțate în diverse decizii de speța CEDO.

Aceste hotărâri CEDO vin în întâmpinarea legislației interne, respectiv art. 1084 cod civil (vechi).

În caz de evicțiune totala astfel cum este cazul în speța art. 1344 Cod civil (vechi) se aplica.

Valoarea de piața a imobilului include atât prețul reactualizat al locuințelor pe care este instituita răspunderea prin art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 cât si excedentele valorii din timpul evicțiunii acordate prin art. 1344 Cod civil (vechi).

Prevederile art. 501 din Legea nr. 10/2001 care instituie dreptul la restituirea prețului de piața al imobilului pentru proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile au fost incluse în conținutul Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 1/2009 astfel încât reclamanta si intervenientul au dreptul la plata integrala a acestui preț.

Prin pierderea bunului s-a născut dreptul la daune interese si au devenit incidente dispozițiile care reglementează condițiile de acordare a despăgubirilor.

Recurenții solicită respingerea excepției prescripției pentru capătul de cerere având ca obiect prețul reactualizat deoarece nici Legea nr. 10/2001, nici Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost completata prin Legea nr. 1/2009 nu prevăd nici un termen de introducerii a cererii de chemare în judecata astfel se aplica principiul ubil lex non distinguit nec nos distinguere debemus.

Faptul ca autorii recurenților au fost cumpărători de buna credința la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în baza Legii nr. 112/1995 rezulta din următoarele:

La data de 27.09.1996 a perfectării contractului de vânzare-cumpărare nr. 209/_/27.09.1996 încheiat între PMB reprezentata de . în calitate de vânzător si L. T., L. E. în calitate de cumpărători, având ca obiect . la parterul imobilului din București ., sector 1 aplicarea Legii nr.112/1995 se realiza în baza H.G. nr.20 - Norme Metodologice publicate în M.O. din 23.01.1996 privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe trecute în proprietatea statului.

Conform art. 1, alin. 2 din aceste Norme Metodologice „imobilele cu destinația de locuințe trecute ca atare în proprietatea statului, cu titlu, sunt acele imobile care au fost preluate ca locuințe în proprietatea statului în baza unei prevederi legale în vigoare la data respectiva, cum ar fi: decretul 92/1950, etc. ... precum si alte asemenea acte normative, inclusiv hotărâri ale fostului Consiliu de Miniștri sau ale Guvernului.

Apartamentul înstrăinat nu era exceptat de la vânzare, fiind preluat cu titlu potrivit legislației în vigoare la acel moment (H.G. nr.20/1996), vânzarea sa făcut că buna credința în sensul prevăzut de art. 1898 alin. 1 Cod Civil.

Astfel ca vânzarea s-a făcut cu respectarea deplina a dispozițiilor Legii speciale nr. 112/1995, neexistând nici un impediment legal la înstrăinare, statul fiind proprietar al bunului, neputând fi restituit în natura fostului proprietar, întrucât acesta nu locuia, nu era liber, iar pe calea administrativa nu se puteau acorda decât despăgubiri.

Legea speciala nr.112/1995 derogatorie de la dreptul comun, permitea cumpărarea de către chiriași a apartamentelor închiriate, în condițiile reglementate de art. 9, condiții ce au fost respectate de ambele părți, contractul de vânzare-cumpărare fiind un contract cu titlu oneros.

Potrivit art. 46.3 din Normele Metodologice de aplicare unitara a Legii nr.10/2001 (republicata si modificata) aprobate prin HG nr. 498/18.04.2002. publicate în M.O. nr. 324/14.05.2003 „Acele înstrăinări efectuate în temeiul Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare si cu deplina respectare a condițiilor legii până la apariția Legii nr. 213/24.11.1998 au beneficiul deplin al protecției Legii nr. 10/2001, în sensul ca sunt recunoscute si conservate efectele acestor acte.

Deci în speța contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu respectarea Legii nr.112/1995, operand principiul bunei credințe atât pentru cumpărător cat si pentru vânzător.

În mod nelegal instanța de apel retine faptul că recurenții-apelanți au fost de acord cu soluția pe primul capăt de cerere, deoarece, prin apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 3752/25.02.2013 pronunțata de Judecătoria sectorului 1 București, au solicitat schimbarea în tot a sentinței civile, or, apelul fiind o cale devolutiva de atac, instanța de apel era obligata sa analizeze cauza în ansamblul sau cu toate problemele de fapt si de drept judecate în prima instanța.

Mai mult schimbarea în tot presupune schimbarea soluției instanței de fond inclusiv pe aspectul primului capăt de cerere pentru care instanța de fond a apreciat nelegal ca a intervenit prescripția extinctiva.

Referitor la faptul nu a constituit motiv de apel respingerea excepției prescripției, recurenții solicită să se constate ca apelul cuprinde criticile referitoare la întreaga hotărâre care se regăsesc în concluziile scrise, concluziile scrise fiind o transformare a motivelor de apel în concluzii scrise, care au fost depuse prin registratura la data de 01.11.2013, deci anterior judecării cauzei, astfel încât intimații pârâți au avut cunoștința si de cuprinsul concluziile scrise si de a-și formula apărări si în raport de aceste concluzii scrise, intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice fiind prezent prin consilier juridic la judecarea cauzei.

Astfel cum s-a arătat mai sus, în apel apelanții au depus ca înscris nou, pe excepția prescripției, adresa nr. 298/09/04.2013 emisa de ., proba depusa prin registratura la data de 01.11.2013, anterior termenului de judecata care a fost 04.11.2013 si de care instanța de apel trebuia să țină cont în soluționarea apelului.

Recurenții – apelanți au avut aceeași poziție procesuala de respingere a excepției prescripției si la instanța de fond, deoarece au depus completare la concluzii scrise prin care au solicitat de asemenea „respingerea excepției prescripției pentru capătul de cerere având ca obiect prețul reactualizat deoarece nici Legea nr. 10/2001, nici Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost completata prin Legea nr. 1/2009 nu prevăd nici un termen de introducerii cererii de chemare în judecata astfel se aplica principiul ubil lex non distinguit, nec nos distinguere debemus ", având o poziție procesuala constanta în fond si apel în acest sens.

În drept, au invocat dispozițiile art. 299-316 Cod proc.civ., Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificata si completata prin Legea nr. 1/2009.

Legal citați, intimații-pârâți nu au formulat întâmpinări.

În recurs, nu au fost administrate probe noi.

Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și cu observarea dispozițiilor art.304 pct.5, 9 ți art.306 al.3 C.pr.civ, Curtea reține următoarele:

O primă critică formulată în recurs se referă la greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art.501 din Legea nr.10/2001, recurenții-reclamanți invocând ignorarea de către instanța de apel a calității lor de cumpărători de bună credință și a încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 209/_/27.09.1996 cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/2010. Critica este nefondată.

Conform dispozițiilor art.501 din legea nr.10/2001, „Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare”.

În interpretarea teleologică a acestui text legal, prin raportare la scopul urmărit de legiuitor la momentul edictării dispoziției, dezlegarea problemei de drept a modului de încheiere a contractului se realizează prin raportarea la statuările cuprinse în cadrul hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile privind actul juridic bilateral în discuție.

Această concluzie are la bază prevederilor art. 1201 Cod Civil, conform cărora „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate”.

În esență, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea pronunțată este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre. Fundamentul lucrului judecat rezidă în necesitatea de a da eficiență hotărârii judecătorești și de a evita o nouă judecată asupra aceleiași chestiuni litigioase.

Printre efectele lucrului judecat este și obligativitatea, conform căreia părțile trebuie să se supună hotărârii judecătorești, în timp ce terților, hotărârea li se impune cu valoarea unui fapt juridic și a unui mijloc de probă. Raportat la acest efect al puterii de lucru judecat, se admite că prezintă relevanță nu numai dispozitivul hotărârii, ci și considerentele care explică dispozitivul și se reflectă în el. Pe cale de consecință, existența unei hotărâri judecătorești anterioare irevocabile va putea fi invocată în cadrul unui alt proces, inclusiv în referire la considerentele care explicitează dispozitivul, cu putere de lucru judecat, fără ca în cel de-al doilea proces să fie neapărat aceleași părți, să se discute același obiect sau aceeași cauză.

Concluzia expusă este impusă cu evidență, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cadrul jurisprudenței sale (A. împotriva României, Brumărescu împotriva României, Bernd împotriva României etc.).

Prin raportare la aceste considerente, Curtea apreciază că în mod legal instanța de apel a reținut că prin decizia civilă nr.1267A/14.04.2009 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, irevocabilă prin decizia civilă nr. 3750/13.11.2000 a Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă, s-a constatat, cu putere de lucru judecat, nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 209/_/27.09.1996, ca urmare a faptului că acest contract a fost încheiat cu încălcarea Legii nr. 112/1995, astfel că nu mai pot fi rediscutate motivele de desființare a contractului, în prezentul cadru procesual.

O altă critică a recurenților privește ignorarea de către instanța de apel a dispozițiilor art.1344 Cod civil. Și această critică este nefondată, întrucât dispozițiile legale invocate de recurenți nu sunt incidente în cauză, pentru considerentele ce se vor expune:

Pe de o parte, Curtea notează că dispozițiile art.1344 Cod civil reglementează unul dintre efectele răspunderii vânzătorului pentru evicțiune, care intervine în cazul în care, deși contractul de vânzare-cumpărare se află în ființă, acesta nefiind anulat sau constatat nul, cumpărătorul este tulburat în exercitarea prerogativelor dreptului dobândit prin acel contract.

În cauză nu sunt îndeplinite aceste cerințe, întrucât contractul de vânzare-cumpărare nr. 209/_/27.09.1996 a fost declarat nul prin decizia civilă nr.1267A/14.04.2009, astfel că obligațiile părților sunt guvernate de principiul repunerii în situația anterioară încheierii actului juridic.

Pe de altă parte, chiar dacă prevederile art.501 din Legea 10/2001 reprezintă dispoziții speciale de reglementare fie a răspunderii pentru evicțiune, fie a principiului repunerii în situația anterioară încheierii actului juridic anulat/declarat nul, acestea vor beneficia de regimul juridic instituit de regula de drept conform căreia „specialia generalibus derogant”, aplicându-se cu prioritate față de normele cu caracter general.

O altă critică nefondată se referă la încălcarea dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recurenții pretinzându-se titularii unui „bun”, constând în dreptul de creanță reprezentat de valoarea de piață a imobilului cumpărat în temeiul dispozițiilor Legii nr.112/1995.

Curtea apreciază că reclamanții nu au un asemenea drept de creanță potrivit legislației naționale și nu au nicio speranță legitimă că ar putea obține o astfel de reparație, din moment ce nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 501 din Legea nr. 10/2001, pentru a beneficia de despăgubiri la valoarea pretinsă.

Pe de altă parte, nu a fost identificată vreo hotărâre a Curții EDO prin care să se recunoască o astfel de vocație în beneficiul unor persoane aflate într-o situație similară celei a recurenților-reclamanți. Sub acest aspect, Curtea apreciază esențiale pentru a defini situația juridică a recurenților-reclamanți, considerentele care au stat la baza constatării nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 209/_/27.09.1996 prin decizia civilă nr.1267A/14.04.2009. Cauza ilicită urmărită de părți la încheierea contractului în timp ce pe rolul unei instanțe se afla o cerere de revendicare a imobilului, în care se punea în discuție valabilitatea titlului statului, conduce la concluzia că recurenții-reclamanți nu erau la acel moment beneficiarii dreptului de cumpărare conferit de Legea nr.112/1995.

În raport de aceste considerente, soluția dată de Tribunal apelului împotriva respingerii cererii având ca obiect plata valorii de piață a imobilului nu contravine niciunei dispoziții legale incidente și urmează a fi menținută.

Curtea constată fondate criticile recurenților-reclamanți în ceea ce privește refuzul Tribunalului de a analiza apelul formulat împotriva soluției date de prima instanță capătului de cerere având ca obiect prețul actualizat al imobilului. Aceste critici se încadrează în dispozițiile art.304 pct.5 C.pr.civ.

Curtea notează prevederile art.295 al.1 C.pr.civ., conform cărora „instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt si aplicarea legii de catre prima instanță” și reține că aceste dispoziții au fost încălcate de instanța de apel.

Este adevărat că apelanții nu și-au organizat motivele de apel corespunzător celor două capete ale cererii de chemare în judecată soluționate prin sentința atacată și nu au formulat critici exprese împotriva soluției de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, însă prin cererea de apel au solicitat schimbarea în tot a sentinței, detaliind soluțiile ce doreau a fi pronunțate pe fondul pretențiilor deduse judecății, inclusiv în ceea ce privește prețul actualizat al imobilului. În acest mod, ei au stabilit limitele devoluțiunii la care era obligată instanța de apel în temeiul dispozițiilor art.295 al.1 C.pr.civ. Tribunalul a ignorat aceste limite, apreciind fără temei că a fost criticată numai soluția de respingere a celui de-al doilea capăt de cerere, iar apelanții sunt de acord cu soluția pe primul capăt de cerere. De altfel, în finalul considerentelor, instanța de apel a apreciat corectă soluția de respingere ca prescrisă a primului capăt de cerere, fără a-și argumenta această concluzie.

În condițiile arătate, apelul împotriva soluției date de judecătorie primului capăt de cerere nu a fost analizat de către tribunal, astfel că, în temeiul art. 312 alin. 3 C.pr. civ., se impune admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, numai în aceste limite.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurentul – intervenient L. T.T. și recurenta-reclamantă N. M., împotriva deciziei civile nr.1053 A din 4.11.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. FINANȚELOR PUBLICE și M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.

Casează în parte decizia recurată.

Trimite spre rejudecare instanței de apel, apelul pe capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata prețului actualizat al imobilului.

Menține restul dispozițiilor deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 08.10.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

C. B. T. A. P. B. A. D. T.

GREFIER

Ș. P.

Red.A.P.B.

Tehdact.R.L./A.P.B.

2 ex./12.11.2014

TB-S.3 – A.C.T.; M.P.

Jud.S.1 – L.G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Decizia nr. 1433/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI