Pretenţii. Decizia nr. 824/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 824/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-05-2014 în dosarul nr. 12609/3/2011

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 824R

Ședința publică de la 5 mai 2014

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE - ION POPA

JUDECĂTOR - D. F. B.

JUDECĂTOR - C. M. S.

GREFIER - V. Ș.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror C. C..

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta reclamantă O. S. împotriva sentinței civile nr. 842/10.04.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect: pretenții – despăgubiri pe Lg. 221/2009.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile în proces.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Curtea, pune în discuție excepția de perimare a prezentei cereri de recurs în raport de dispozițiile art. 248 Cod. Pr. Civilă.

Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea excepției și perimarea prezentei cereri de recurs.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului civil de față.

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 18.02.2011, sub nr._, reclamanta O. S. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice să se constate caracterul politic al măsurii administrative de deportare la munca forțata în URSS din data de 14.01._49, precum și obligarea pârâtului la plata sumei de_ euro pentru prejudiciul moral suferit prin măsura administrativa.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat ca a fost deportata la munca forțata în URSS din anul 1945 până în anul 1949. Aceasta măsura administrativa nu a fost pronunțata de o instanța judecătoreasca și a fost aplicata exclusiv pe criteriul apartenenței la minoritatea germană. In perioada respectiva, reclamanta a fost obligata la munca forțata, a fost separată de restul familiei și a suferit psihic și fizic din cauza condițiilor vitrege, a hranei insuficiente, a frigului specific zonei geografice.

Prin sentința civilă nr.842/10.04.2012 Tribunalul București Secția a V a Civilă a respins cererea ca neîntemeiată.

S-a reținut că masurile administrative, asimilate condamnărilor cu caracter politic, vizate de Legea nr. 221/2009 sunt cele dispuse în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, astfel ca măsura administrativa luata împotriva reclamantei în luna ianuarie 1945 nu constituie o măsura administrativa cu caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești a formulat recurs în termen legal reclamanta O. S., criticând-o pentru nelegalitate.

La termenul de judecată de la 7.01.2013 Curtea a dispus suspendarea cauzei pentru lipsa nejustificată a părților, în temeiul dispozițiilor art.242 pct.2 Cod procedură civilă.

La termenul de judecată de la 5 mai 2014, Curtea a invocat din oficiu excepția perimării recursului, excepție ce este întemeiată pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art.248 alin.1 Cod procedură civilă – orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.

În cauză, de la data de 7.01.2013 recurenta nu a solicitat repunerea pe rol a cauzei și soluționarea recursului, așa încât cererea de recurs este perimată, fiind îndeplinite dispozițiile art.248 alin.1 Cod procedură civilă.

Față de aceste aspecte, Curtea va constata perimată cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată perimată cererea formulată de recurenta reclamantă O. S. împotriva sentinței civile nr. 842/10.04.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 5 mai 2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

I. P. D. F. B. C. M. S.

GREFIER

V. Ș.

RED.CMS

Tehnored.MȘ/ 2 ex.

15.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 824/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI