Legea 10/2001. Decizia nr. 1081/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1081/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-06-2014 în dosarul nr. 3670/3/2012
Dosar nr._
(144/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR 1081
Ședința publică de la 24.06.2014
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - CRISTINA GUȚĂ
JUDECĂTOR - I. S.
JUDECĂTOR – GEORGETA SÎRBU
GREFIER - N. C. I.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant I. D., împotriva sentinței civile nr.306 din data de 14.02.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. București prin Primar General.
P. are ca obiect - acțiune civilă în temeiul Legii nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat I. A., în baza împuternicirii avocațiale nr._/28.10.2013 emisă de Baroul București, aflată la fila 11 dosar și consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al intimatului-pârât M. București prin Primar General, în baza delegației aflate la fila 12 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că a recurentul a formulat note scrise, depuse prin serviciul registratură, la data de 19.06.2014, un exemplar al acestora fiind comunicate intimatului.
Curtea acoră cuvântul părțlor pentru a formula concluzii asupra excepției tardivității notificării formulate în anul 2005 pentru spațiile din imobil deținte de M. S., precum și asupra recursului.
Recurentul-reclamant I. D., prin avocat, solicită a fi avute în vedere notele scrise formulate pe acest aspect. Susține că aceasta reprezintă o apărare de fond, care nu poate fi invocată decât de partea interesată, deoarece protejează în mod exclusiv interesele private ale acesteia și nu reprezintă o excepție procesuală care să poată fi invocată de instanță din oficiu. Pe de altă parte această problemă nu a fost pusă niciodată în discuția părților în fața instanței de fond, neputând fi invocată pentru prima dată în recurs.
Consideră că invocarea excepției tardivității notificării încalcă principiul neagravării situației în propria cale de atac. Potrivit art.316 coroborat cu art.296 C.pr.civ., în recurs, părții nu i se poate crea o situație mai grea decât cea din hotărârea atacată. Cum prima instanță a respins cererea de chemare în judecată, motivat de faptul că nu s-a făcut dovada că cedenta S. T. are vocație la moștenirea defunctei S. M., în ipoteza în care Curtea va respinge recursul reținând excepția tardivității formulării notificării, atunci situația recurentului-reclamant ar fi îngreunată în propria cale de atac, având în vedere că partea adversă nu a formulat recurs.
Solicită admiterea recursului promovat împotriva sentinței civile nr.306/14.02.2013 pronunțată de Tribunalul București și modificarea în tot a acesteia în sensul admiterii contestației așa cum a fost formulată. Consideră că instanța de fond, în mod greșit, nu a luat înconsiderare calitatea sa de moștenitor de pe urma fiicei. Aceasta avea posibilitatea sa formuleze acte de acceptare a succesiunii în calitate de reprezentant al tatălui său, fapt ce s-a și întâmplat, prin formularea notificării în baza Legii nr.10/2001, a fost repusă în termenul de acceptare a succesiunii și în virtutea acestora consideră că are calitatea de moștenitor pentru a revendica imobilul. Nu soliciă acordarea cheltuielilor de judecată.
Intimatul-pârât M. București prin Primar General, prin consilier juridic, consideră că în raport de momentul depunerii notificării, în mod evident, este tardivă, iar în măsura în care s-ar reține acest aspect, situația părții adverse nu s-ar înrăutăți în propria cale de atac așa cum se pretinde.
Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă la data de 07.02.2012 sub nr._, reclamantul I. D., în contradictoriu cu M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, a formulat contestație împotriva lipsei răspunsului pârâtului la notificarea nr. 1157/2001, astfel cum a fost precizata, prin care autoarea reclamantului a solicitat restituirea în natura a spatiilor cu alta destinație (S.A.D.-uri) aflate la parterul și subsolul imobilului din București, .. 5, sector 1, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, sa se dispună obligarea paratului la restituirea in natura, către reclamant, a spatiilor în litigiu.
În motivarea contestației, reclamantul arată următoarele:
Dovada calității procesuale active
In fapt, prin notificarea nr. 1157/2001 adresată Primăriei Municipiului București S. T. a solicitat, împreuna cu fiica ei, S. D. Cristodora, în termenul legal prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, modificată, restituirea în natură a mai multor părți din imobilul situat in București, .. 5, sector 1, printre acestea aflându-se și spatiile cu alta destinație situate la parterul si subsolul acestui imobil.
Aceste spatii au fost preluate abuziv de către stat în baza Decretului nr. 92/1950, de la autorii reclamantului: S. M. - Anexa la Decret, poziția nr. 7399 - si S. A. Gh. I. (Jean)- Anexa la Decret, poziția nr. 7051.
La rândul lor, autorii reclamantului au dobândit aceste spatii in baza Actului de partaj voluntar autentificat de Tribunalul Ilfov sub nr._ din data de 20.10.1945.
După data formulării notificării nr. 1157/2001, cealaltă notificatoare, S. D. Cristodora, a decedat, S. T. fiind moștenitor al acesteia conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 102/25.08.2009 emis de BNP S. C.-D..
Ulterior, toate drepturile constând in masuri reparatorii pentru spatiile cu alta destinație ce intra in componenta imobilului din București, .. 5, sector 1, drepturi ce fac obiectul notificării nr. 1157/2001, au fost transmise reclamantului, astfel cum rezulta din Contractul de cesiune de drept pretins autentificat sub nr. 1300/05.07.2011 de către BNP S. C.-D..
A) Temeinicia cererii de restituire a imobilului
Astfel cum a învederat mai sus, imobilul ce face obiectul prezentei cereri a fost preluat de către stat in baza Decretului nr. 92/1950.
Având in vedere dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001 preluarea imobilului de către stat a fost abuziva, iar conform art. 1 alin. 1 din același act:
"Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 (...) și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi."
Spatiile cu alta destinație aflate la parterul si subsolul imobilul situat in București, .. 5, sector 1 nu au făcut obiectul nici unei vânzări in baza dispozițiilor Legii nr. 112/1995 sau a altor legi speciale, prin urmare nu exista nici un impediment la restituirea acestora in natura.
Cu toate acestea, unitatea investita cu soluționarea notificării nu a respectat obligația instituita prin art. 25 si 26 din Legea nr.10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire a spatiilor in cauza, in termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare.
Având in vedere dispozițiile Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 a înaltei Curți de Casație si Justiție (Anexa nr. 12) care a statuat, in rezolvarea unui recurs in interesul legii promovat de către Procurorul General al României, ca ". caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al unității investite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru ca nici o dispoziție legala nu limitează dreptul celui care se considera nedreptățit de a se adresa instanței competente", solicita instanței sa constate, in baza materialului probator ce va fi administrat, ca cererea de restituire in natura a spatiilor cu alta destinație situate la parterul si subsolul imobilului situat in București, .. 5, sector 1, 4 este întemeiata si sa dispună ea însăși, in mod direct, restituirea in natura a imobilelor preluate de stat in mod abuziv.
Pentru aceste considerente, se solicită obligarea paratei la restituirea in natura, către reclamant a spatiilor cu alte destinație aflate la parterul și subsolul imobilului situat in București, .. 5, sector 1.
În drept, contestația se întemeiază pe dispozițiile Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1946-22 decembrie 1989 si pe Decizia Nr. XX din 19 martie 2007 a înaltei Curți de Casație si Justiție, publicata in M. Of., Partea I, nr. 764 din_ .
La termenul din 17.10.2012, fata de emiterea dispozitiei 1606/11.05.2012, in solutionarea notificarii 1157/ 2001, reclamantul a modificat cererea de chemare in judecata, solicitand obligarea paratei la restituirea in natura a celor doua spatii cu alta destinatie – magazine si a pivnitei amplasate sub casa scarii. In motivare a aratat ca parata a omis sa se pronunte asupra cererii de restituire a celor doua imobile, mentinand motivele de fapt privind calitatea de persoana indreptatita la restituire.
Prin sentința civilă nr 306/2013, tribunalul a respins ca nefondată acțiunea reclamantului.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că actiunea nu este intemeiata, în condițiile în care contestatia din prezentul dosar are drept obiect dispozitia emisa pentru solutionarea notificarii 1157/2001 – filele 77 -79, astfel cum a fost precizata prin cererea de la fila 81.
Autoarea reclamantului – potrivit contractului de cesiune de la fila 122 -, S. T. are calitatatea de mostenitoare a lui I. G. A. S. ( mostenind pe S. A. – G. – certificat fila 126, mostenitor al lui I. G. A. Steriadi, potrivit certificatului de mostenitor de la fila 127). Autoarea reclamantului nu este mostenitoare a lui S. M. – certificatul de mostenitor de al fila 118 mentionand ca si mostenitor S. N. si ca si persoana cu vocatie la mostenire, dar neacceptant pe S. A..
Cele doua spatii care fac obiectul cererii prezente – identificate in raportul de expertiza de la filele 209 -214 au apartinut lui S. M., potrivit actului de partaj de la filele 4 -8. Acestea sunt magazinele de la parterul cladirii “din stanga si din dreapta intrarii principale a casei … si pivnitele aferente acestora “.
Teza reclamantului pentru justificarea calitatii de persoana indreptatita a lui S. T. este ca aceasta se intemeaza pe calitatea acesteia de mostenitoare a lui S. A. ( certificat de mostenitor – fila 126 ). Acesta din urma a decedat in 10.02.1994 si nu a acceptat mostenirea dupa S. M.. Repunerea in termen reglementata de art. 4 alin. 3 din Legea 10/2001 poate fi invocata de persoana cu vocatie la mostenirea persoanei pe numele careia s-a facut preluarea abuziva. S. A., sot al Teodorei S., titulara notificarii, era decedat la data intrarii in vigoare a Legii 10/2001. S. T. nu poate invoca in locul acestuia repunerea in termenul de acceptare a mostenirii, acceptarea mostenirii fiind un act personal. Cat priveste repunerea in termenul de acceptare a mostenirii dupa S. M., in numele sau propriu, Tribunalul retine ca acest drept nu poate fi invocat de S. T., avand in vedere ca aceasta personal nu avea vocatie la mostenirea lui S. M..
Avand in vedere ca autoarea reclamantului nu dovedeste calitatatea de mostenitor al persoanei de la care s-au preluat imobilele – S. M. – tribunalul at respins contestația pentru acest motiv.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, arătând că soluția primei instanțe este greșită deoarece este pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiile din materia succesiunii legale, raportat la prevederile legii 10/2001, critică întemeiată pe prevederile art 304 pct 9 cod procedură civilă.
În motivarea recursului, reclamantul arată că notificarea 1157/2001 nu a fost soluționată prin dispoziția nr 1606/2012, emisă de unitatea deținătoare, astfel că prezenta acțiune are ca obiect soluționarea acestei notificări. Reclamantul susține că imobilele pot fi restituite în natură, nefiind înstrăinate în temeiul legii 112/1995. Reclamantul învederează că notificarea a fost formulată de cedenta Steriadi T., alături de fiica sa, fiica care a decedat ulterior și care este moștenită de mama sa. La data intrării în vigoare a legii 10/2001, fiica cedentei, care avea vocație succesorală după tatăl său Steriadi A. (care la rândul său avea vocație la moștenirea lui M. Steriadi) a formulat notificare în baza legii 10/2001, astfel că Steriadi Cristodora a fost repusă în termenul de acceptare a succesiunii, venind prin reprezentarea tatălui său, neacceptant al moștenirii lui M. Steriadi, potrivit certificatului de moștenitor nr 907/1985. Reclamantul susține că sunt incidente dispozițiile art 664-665 din codul civil, coroborate cu dispozițiile art 4 alin 3 din legea 10/2001, astfel că notificatoarea Steriadi Cristodora a fost repusă în termenul de acceptare moștenirii pentru bunurile ce aparțineau lui M. Steriadi.
Constatându-se legal investită și competentă să soluționeze calea de atac promovată, Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, reține următoarele:
Având în vedere că în materia legii10/2001,astfel cum a fost modificată prin legea 202/2010, prima instanță pronunță o sentință nesusceptibilă de apel, recursul exercitat, deși își păstrează caracterul de cale de atac extraordinară, de reformare, în virtutea dispozițiilor art 304 indice 1 cod procedură civilă, permite instanței să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și drept, bineînțeles în limita criticilor formulate de partea recurentă și nu doar sub aspectul motivelor de nelegalitate, așa cum stabilesc prevederile art 304 cod procedură civilă. Pe cale de consecință, instanța este îndrituită să analizeze și să reaprecieze materialul probator administrat în cauză, în măsura în care este necesar pentru cenzurarea motivelor de recurs cu care a fost învestită.
Din examinarea cererii de recurs formulate de reclamant, Curtea constată că s-a formulat o singură critică ce vizează calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii a recurentului, întemeindu-se pe dispozițiile art 304 pct 9 cod procedură civilă.
În ceea ce privește acest motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art 304 pct 9 cod procedură civilă, Curtea pornește în analiza sa de la dispozițiile procesuale invocate, reținând că acest motiv de recurs conține două ipoteze și anume situația în care hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal precum și ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Suntem în situația în care hotărârea este lipsită de temei legal, atunci când din modul în care este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, de unde se deduce că lipsa de temei legal, la care face referire legiuitorul nu trebuie confundată cu încălcarea legii sau cu nemotivarea. Altfel spus, instanța de recurs este în situația de evalua dacă hotărârea nu este motivată în drept sau dacă în legislația în vigoare la data pronunțării hotărârii nu există un text de lege( de drept material) care să justifice soluția pronunțată. În cea de-a doua ipoteză, hotărârea este considerată a fi dată cu încălcarea sau cu aplicarea greșită a legii, în cazul în care instanța recurs la dispozițiile legale incidente, dar le-a încălcat în litera sau spiritul lor sau le-a aplicat eronat, cu precizarea că, în măsura în care nu se pot încadra în alte motive de recurs, acest motiv de critică include în mod excepțional și nerespectarea normelor procesual civile. Deși textul art 304 pct 9 cod procedură civilă face referire doar la normele legale, s-a statuat, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară, faptul că intră sub incidența acestui motiv de reformare și situația în care soluția recurată a fost pronunțată cu nesocotirea unor principii juridice sau alte reguli de drept, create pe cale jurisprudențială sau doctrinară, care împreună conturează regimul juridic al instituției sau categoriei juridice respective.
Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, coroborat cu conținutul cererii de chemare în judecată, reclamantul a solicitat soluționarea pe fond a notificării nr 1157/2001, asupra căreia unitatea deținătoare nu se pronunțase prin dispoziția nr 1606/2012. Examinând conținutul notificării anterior menționate, Curtea constată că sunt revendicate în temeiul legii speciale părțile din imobilul situat în . 5, fosta . 5, care au aparținut autorului lor I. A. G. Steriadi. În cererea de recurs, reclamantul face referire la imobilele care au aparținut lui M. Steriadi și care au fost preluate abuziv în perioada regimului comunist. Notificarea depusă la data de 15 08 2001 a fost completată printr-o cerere precizatoare, prin care se solicită retrocedarea spațiilor din imobilul, situat la adresa sus menționată, care au aparținut autorilor lor I. A. G. Steriadi și M. Steriadi. Potrivit relațiilor furnizate de Primăria Municipiului București, această cerere precizatoare a fost înregistrată la unitatea deținătoare la data de 21 07 2005.
Față de această situație, Curtea reține că, o cerință prealabilă pentru a se putea constata calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii în temeiul legii speciale, constă în formularea notificării în condiții de regularitate procedurală, una dintre exigențe fiind aceea a depunerii cererii de restituire( în natură sau prin echivalent) în termenul legal. Relevante sunt din această perspectivă, dispozițiile art 22 din legea 10/2001, care stabilesc că persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni( astfel cum a fost prelungit prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2001 și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 145/2001) de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului, cu precizarea că în cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil. Acest text de lege statuează în alineatul 4 faptul că notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului anterior menționat, chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care deține imobilul. În ceea ce privește sancțiunea nerespectării termenului, relevante sunt prevederile alineatului 5 al acestui articol, care statuează în sensul că nesocotirea acestei exigențe atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
În egală măsură trebuie precizat că dispozițiile titlului VII al legii 247/2005 nu au avut ca scop și nu au operat o repunere în termenul de formulare a notificărilor în temeiul legii 10/2001. Finalitatea acestui act normativ rezultă în mod indubitabil, din prevederile art, care arată că legea reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, cu modificările și completările ulterioare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 66/2004, cu modificările ulterioare, cu precizarea că dispozițiile titlului VII sunt aplicabile și despăgubirilor propuse prin decizia motivată a conducătorului instituției publice implicate în privatizare sau, după caz, prin ordinul ministrului finanțelor publice, în temeiul art. 32 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Pe cale de consecință, rolul acestui act normativ a fost acela de a consacra legislativ o soluție pentru conferi eficiență sistemului reparatoriu instituit de legea specială, în cazul imobilelor care nu erau restituibile în natură, astfel că se pune problema acordării măsurilor reparatorii prin echivalent( care în marea majoritate a cazurilor constau în despăgubiri), adoptarea sa fiind realizată și prin raportare la jurisprudența CEDO în această materie. Pornind de la aceste premise, rezultă cu evidență că legea 247/2005 nu a urmărit să consacre o repunere în termenul de formulare a notificării, potrivit legii 10/2001, ci doar a instituit o procedura în fața Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în continuarea etapei administrative( respectiv judiciare, dacă a fost cazul) reglementată de legea 10/2001.
Dând eficiență în speța de față tuturor acestor aspecte legale, Curtea constată că precizarea notificării, prin care reclamantul solicită acordarea măsurilor reparatorii și pentru spațiile din imobilul în litigiu, care au aparținut autoarei Steriadi M. este formulată tardiv, cu nerespectarea termenului procedural instituit de dispozițiile art 22 din legea 10/2001, astfel cum a fost modificat prin cele două ordonanțe de urgență anterior menționate, iar prin notificarea inițială, care a fost depusă în termen, nu s-a solicitat retrocedarea părților din imobil care au aparținut acestei autoare, ci doar cele care au fost preluate de la I. A. G. Steriadi.
Pe cale de consecință, Curtea apreciază că, nefiind formulată în termenul legal, notificare în temeiul legii 10/2001 pentru spațiile din imobil care au fost deținute în proprietate de către autoarea reclamantului Steriadi M., nu se poate reține calitatea acestuia de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii și pentru aceste porțiuni din imobil, pentru aceste rațiuni, soluția primei instanțe fiind corectă.
Totodată, Curtea subliniază faptul că reținerea caracterului tardiv al notificării depusă în privința bunurilor ce au aparținut lui M. Steriadi și pronunțarea soluției în considerarea acestui aspect nu este de natură să încalce principiul non reformatio in pejus, chiar în condițiile în care calea de atac a recursului de promovată de reclamant, deoarece soluția primei instanțe a fost de respingere a acțiunii, iar unitatea deținătoare nu a recunoscut calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru părțile din imobil ce au aparținut lui M. Steriadi.
Pentru toate aceste considerente, față de dispozițiile art 312 cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Se va lua act că recurentul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-reclamant I. D., împotriva sentinței civile nr.306 din data de 14.02.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. București prin Primar General.
Ia act că recurentul nu solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 06 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. G. I. S. G. S.
GREFIER
N. C. I.
Red/dact IS
2 ex
T.B: L P.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 739/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1354/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
