Legea 10/2001. Decizia nr. 1354/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1354/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-09-2014 în dosarul nr. 19058/3/2009
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1354 R
Ședința publică de la 23.09.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – D. F. G.
JUDECĂTOR – DANIELA LAURA MORARU
JUDECĂTOR – M. STELUȚA C.
GREFIER – S. V.
…………………
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenții reclamanți C. A. E. și C. I., împotriva sentinței civile nr. 1624/23.09.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți P. M. București prin Primarul General, A. pentru Valorificarea Activelor Statului și M. M. și Schimbărilor Climatice, având ca obiect „Legea 10/2001”.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 16.09.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea – pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării – a amânat pronunțarea la data de 23.09.2014, hotărând următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă, la data de 07.05.2009, reclamanții C. I., C. A.-E. au solicitat în contradictoriu cu pârâții P. M. București prin Primarul General si Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să se constate refuzul pârâtului M. București prin Primarul General de a soluționa notificarea nr. 653/29.06.2001 privind restituirea în natură a suprafeței de 14.821 mp situată în București, Șoseaua V. - Bârzești nr. 2, sector 4 și să se stabilească întinderea măsurilor reparatorii.
La termenul din data de 22.03.2010, reclamanții au precizat cererea în sensul că renunță la capătul de cerere referitor la acordarea despăgubirilor, solicitând numai restituirea în natură a imobilului.
La termenul din data de 12.11.2012 tribunalul a dispus introducerea în cauză a A., iar la termenul din 28.01.2013 a fost introdus în cauză ca parte M. M..
Prin sentința civilă nr. 1624/23.09.2013, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. M. București prin Primarul General și A. pentru Valorificarea Activelor Statului (actualmente A. pentru Administrarea Activelor Statului), a respins cererea formulată în contradictoriu cu acești pârâți ca urmare a reținerii lipsei calității procesuale pasive și a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanții C. I., C. A.-E. în contradictoriu cu M. M. și Schimbărilor Climatice.
P. a hotărî astfel, tribunalul a retinut in esenta urmatoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. București prin Primarul General și A.A.A.S. (fostă A. pentru Valorificarea Activelor Statului), tribunalul apreciază că este fondată întrucât din actele depuse la dosar se apreciază că acești pârâți nu au calitatea de unitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/200, imobilul litigios fiind în administrarea pârâtului M. M. și Schimbărilor Climatice căreia de fapt i-a fost înaintat întregul dosar administrativ în vederea soluționării notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001.
Pe fondul cauzei, tribunalul reține următoarele:
Reclamanții în baza Legii nr. 18/1991 au solicitat și reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață_ mp.
După apariția Legii nr. 10/2001 reclamanții au formulat notificare prin care au solicitat restituirea în natură a suprafeței de_ mp.
Sub aspectul calității de persoană îndreptățită se reține că Fleischer M. C. a cumpărat terenul în suprafață de_ mp. situat la punctul numit „L.” în moșia V. Bârzești Torcători, din raza comunei Dudești – C. în baza actului de vânzare încheiat la data de 22.04.1937, autentificat sub nr._.
Fleischer M. C. a testat în favoarea numitului Torand D. C. întreaga sa avere în baza testamentului autentificat sub nr. 5313/27.07.1966 testament ce a fost valorificat în cadrul certificatelor de moștenitor nr. 165/1967, nr. 286/1968, nr. 909/22.07.1987.
La rândul său, Torand D. C. a testat în favoarea soției sale Torand C. conform testamentului autentificat sub nr. 8203/1986, care a testat la rândul său în favoarea reclamanților conform testamentului autentificat sub nr._/09.06.1993.
În urma decesului defunctei Torand C. ce a avut loc la data de 16.02.1996 a fost emis certificatul de moștenitor nr. 2/23.12.1996, reclamanții fiind menționați în calitate de moștenitori legali.
Tribunalul constată astfel că reclamanții au făcut dovada calității de persoană îndreptățită în sensul art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, cât și a dreptului de proprietate asupra terenului conform art. 23 din același act normativ.
Referitor la caracterul abuziv al preluării terenului litigios se reține din întreaga documentație depusă la dosarul cauzei că pentru suprafața de 5000 mp s-a aplicat Decretul nr. 115/1990, suprafața de 8296,50 mp a făcut obiectul Decretului nr. 387/1960, suprafața de 1834 mp în baza deciziei nr. 496/25.04.1975 s-a acceptat oferta de donație făcută statului de către Torand D. C. fără a se preciza dacă acest act a fost încheiat în formă autentică sau făcând obiectul Decretului nr. 143/1988.
De asemenea se mai reține că ulterior terenul litigios a fost menționat în anexa la H.G. nr. 556/1990 prin care s-a recunoscut situația terenurilor și construcțiilor care erau deja expropriate până în decembrie 1989 în scopul realizării unor obiective de investiții, în speță scopul exproprierii fiind „Acumularea lacului Văcărești”.
În acest context, tribunalul apreciază că terenul litigios a fost preluat abuziv de către stat în sensul art. 1 coroborat cu art. 11 din Legea nr. 10/2001.
Sub aspectul stabilirii măsurilor reparatorii, tribunalul retine că reclamanții au solicitat numai restituirea în natură a terenului, renunțând la cererea referitoare la stabilirea măsurilor prin echivalent, si retine ca din raportul de expertiză efectuat în cauză și din situația juridică comunicată reiese ca terenul litigios este afectat de următoarele utilități: Lacul Văcărești și zona de taluzare Splaiul Unirii, râul Dâmbovița și zona de protecție aferentă, trotuare, rețele subterane de canalizare, alei, guri de vizitare, fiind amplasat pe zona de taluzare ”Lacului Văcărești”.
Ca urmare se reține că terenul litigios face parte din obiectivul de investiții „Acumularea Lacului Văcărești” în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului în anexa 12 la poziția_) aprobat prin H.G. nr. 1705/29.11.2006.
În această situație se apreciază că restituirea în natură nu este posibilă, fiind incidente disp. art. 48 alin. 2 teza 2 din Legea nr. 165/2013 în sensul că măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, măsuri la care de altfel reclamanții au renunțat, motiv pentru care nu pot fi acordate.
Împotriva deciziei tribunalului au declarat, in termen legal, prezentul recurs reclamantii C. A. E. și C. I., invocand dispozitiile art. 304 pct. 7 si 9 c.pr.civ. si dezvoltand urmatoarele critici:
Deși situația de fapt este stabilită corect de către instanța de fond și Tribunalul recunoaște că terenul litigios a fost preluat abuziv de către stat în sensul art. 1 coroborat cu art. 11 din Legea 10/2001 și deși constată că suntem persoane îndreptățite la recunoașterea dreptului nostru de proprietate, deși la dosarul cauzei expertul a stabilit prin ultima expertiză tehnică al cărei raport a fost depus la data de 17.06.2013, că pe terenul respectiv nu sunt investiții începute și că nu este ridicată nici o construcție, instanța de fond respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Motivul 1 de recurs:
Din hotărâre lipsește motivarea, astfel încât potrivit art. 304 pct. 7, instanța de fond înlătură toate elementele pe care trebuia să le cuprindă hotărârea conform art. 258-261 Cod.pr.civilă,
Prin hotărârea atacată s-au încălcat dreptul la un proces echitabil care printre altele impune motivarea hotărârii judecătorești, întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care circumstanțele concrete ale cauzei ”justiția a fost servită" .
Exigența motivării este esențială în administrarea adecvată a justiției în condițiile în care considerentele reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii, locul în care se indică motivele de fapt și de drept care au format convingere instanței.
Printre pilonii de bază ai dreptului la un proces echitabil se numără și dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă coroborat cu dreptul fiecărei părți ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv.
Cu privire la aceste aspecte obligația instanței de motivare a hotărârilor sale este singurul mijloc din care se poate verifica respectarea lor.
Așa cum s-a arătat și în doctrină, motivarea trebuie să fie pertinentă, completă, întemeiată omogenă concretă, convingătore și accesibilă.
Motivarea este de esență a hotărârilor reprezentând o garanție pentru părți că cererile lor au fost analizate cu atenție. Practica instanței noastre supreme este orientată în acest sens afirmând constant că inexistența motivării atrage casarea hotărârii la fel și o motivare necorespunzătoare.
Cu alte cuvinte, cum este și cazul recurentilor reclamanti, o motivarea excesiv de succintă sau necorespunzătoare în raport cu complexitatea cauzei echivalează practic cu inexistența hotărârii.
Aceeași concluzie se poate desprinde și din jurisprudența deja consacrată a Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul de a avea un proces echitabil.
Curtea Europeană arată că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 și 1 din Convenție înglobează între altele dreptul părților unui proces de a-și prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor.
Deoarece Convenția nu vizează garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective acest drept nu poate fi considerat ca fiind efectiv decât dacă aceste observații sunt cu adevărat "ascultate", adică examinate propriu zis de către instanța sesizată.
Cu alte cuvinte, art. 6 implică mai ales în sarcina tribunalului obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor de probă ale părților sub rezerva aprecierii pertinenței acestora. (cauza V. de Hurk vs. Țările de Jos hot. din 19 aprilie 1994, cauza Albina vs. România din 28 aprilie 2005) Obligația instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părți este justificată întrucât numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției. (Hotărâre a Hirvisaari vs. Finlanda din 27 septembrie 2001).
Curtea Europeană în mod constant a statut legat de buna administrare a justiției că deciziile judiciare trebuie să indice de o manieră suficientă motivele pe care se bazează.
Procedând astfel in fond a ignorat argumentele aduse de recurenți, iar această ignorare completă echivalează pentru noi cu lipsirea de un veritabil acces la justiție.
Nici chiar temeiurile juridice în baza cărora au introdus acțiunea nu au fost luate în considerare, deși ele vizau prevederi ale Legii nr.10/2001 Normele Metodologice de Reglementare din Legea 247/2005, Decizia nr.9 din 2006 a Î.C.C.J., Decizia nr.327/13 ianuarie 2006 a Î.C.C.J..
Motivul II de recurs.
Conform art. 304 pct. 9 hotărâre a este nelegală.
Reținând în mod greșit că terenul litigios face parte din obiectivul de investiții numit acumularea lacului Văcărești, și că în această situație se apreciază că restituirea în natură nu este posibilă fiind incidentă dispozițiilor art. 48 al.2 Teza II din Legea nr.165/20 13 în sensul că măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent și în măsura în care reclamanții au renunțat, acestea nu le pot fi acordate.
Nici această susținere a instanței de fond care este nelegală nu a fost motivată.
Legea nr. 165/2013, în cap. 1, stabilește principiile care stau la baza acordării măsurilor reparatorii, iar în art. 2 se arată că principiul prevalent este cel al restituirii în natură.
Art. 48 alin. 2 Teza II din Legea nr. 165/2013, prevede că: "in cazul in care pe terenurile preluate in mod abuziv s-au edificat noi construcții autorizate, persoana îndreptată va obține restituirea in natură a părții de teren rămasă liberă iar pentru suprafața ocupată de construcții noi ca cea afectată servituților legale, spațiilor verzi așa cum au fost stabilite prin an 3 lit. a și f din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților republicată cu modificările și completările ulterioare precum și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc in echivalent."
Acesta este textul complet al art. 48 din Legea nr. 165/2013 care nu a reprezentat în nici un caz temeiul legal la introducerea acțiunii în anul 2009.
Nu este nici vina reclamantilor că această acțiune a parcurs în primă instanță un timp atât de lung, pentru că actele pe care le-au depus și prin care au justificat dreptul de proprietate și restituirea terenului în totalitatea lor au fost depuse de la data introducerii cauzei.
Procesul a durat o perioadă nepermis de mare în condițiile în care Curtea Europeană sancționează termenul rezonabil în care o cauză, fie ea civilă sau penală, se poate judeca.
Nu este corectă opinia instanței deoarece ultimul raport de expertiză a învederat instanței că pe teren nu sunt investiții începute.
Totodată din acest ansamblu numit "Ansamblul Lacului Văcărești" atât M. M. și Schimbărilor Climatice cât și instanțele, au admis acțiunile de revendicare, retrocedare, măsuri de restituire în natură, măsuri de despăgubiri.
Faptul că, pe acest teren se află retele de canalizare, alimentare și electrice, acest aspect nu reprezintă un impediment în restituirea terenului deoarece schița acestor amenajări nu este cunoscută, neștiindu-se sigur care este traseul lor subteran.
Instanța nu a cerut expertului ceea ce reclamantii în mod constant au cerut, în sensul că această parte a terenului nu este amenajată și nici măcar nu a făcut o cercetare și o interpretare corectă a probelor din dosar ca să constate că de fapt terenul este amplasat acolo unde nu există nici un impediment de restituire.
S-a arătat și sunt și fotografii la dosar depuse de expert din care rezultă că terenul este liber, iar imaginile cu apa fotografiată de expert reprezintă de fapt Dâmbovița așa cum a fost ea amenajată de către regimul comunist al lui C..
In recurs au fost administrate inscrisuri.
Solutionand recursul declarat, in raport de criticile invocate, a caror incadrare in disp. art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ. nu este necesara, fata de disp. art. 304 indice 1 C.pr.civ., Curtea constata urmatoarele:
Curtea constata ca recurentii nu critica solutia data de prima instanta asupra exceptiilor lipsei calitatii procesuale pasive a M. Bucuresti si AAAS, astfel ca aceste aspecte nu vor face obiectul analizei in recurs.
Curtea constata total nefondat motivul de recurs referitor la nemotivarea hotararii recurate, lecturarea acesteia relevand cu evidenta ca aceasta a fost motivata cu respectarea deplina a art. 261 pct. 5 C.pr.civ.. Astfel, tribunalul face o analiza completa si detaliata a probelor administrate, aratand care este situatia de fapt retinuta pe baza acestora, dupa cum in continuare arata consideratiile in drept aplicate acestei situatii de fapt si indica in mod expres textele de lege care justifica aceste consideratii. Curtea constata in consecinta ca hotararea recurata dezvolta . argumentele de fapt si de drept care au condus la pronuntarea solutiei, fiind total nefondate criticile sub acest aspect ale recurentilor, iar mai departe raman fara nici un suport consideratiile facute de recurenti la incalcarea dreptului lor la aparare.
Hotararea recurata nu este motivata excesiv de succint sau necorespunzator fata de complexitatea cauzei, cum sustin recurentii, ci face referire in mod explicit si complet la toate probele administrate, expunand apoi toate argumentele relevante in economia cauzei, argumentele expuse transand toate aspectele puse in discutie de parti in cauza, nefiind necesar sa se faca referire in mod explicit la fiecare detaliu de argument expus de catre parte, atata timp cat argumentele expuse transeaza in mod direct sau implicit toate aceste aparari ale partilor.
Cu privire la criticile dezvoltate in contextul art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea constata corecta solutia tribunalului de respingere a cererii de restituire in natura si o va mentine ca atare.
In primul rand, Curtea constata ca tribunalul a motivat aceasta masura, aratand ca terenul este afectat de anumite utilități ( Lacul Văcărești și zona de taluzare Splaiul Unirii, râul Dâmbovița și zona de protecție aferentă, trotuare, rețele subterane de canalizare, alei, guri de vizitare, fiind amplasat pe zona de taluzare ”Lacului Văcărești” ), situatie fata de care este incident art. 48 alin. 2 teza 2 din Legea nr. 165/2013 în sensul că măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
In legatura cu aplicarea dispozitiilor Legii nr. 165/ 2013 la speta, fata de faptul ca procesul a fost pornit anterior acestei legi, Curtea constata ca oricum trebuie avute in vedere disp. Legii nr. 10/ 2001, care preved expres in art. 10 alin. 2 ca ” (2) În cazul în care pe terenurile preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale, spațiilor verzi, așa cum au fost stabilite prin art. 3 lit. a) - f) din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.” ( textul este deci absolut similar celui invocat de tribunal ).
Asadar, fara sa fie aplicata norma jurdiica noua continuta in Legea nr. 165/ 2013, lege intervenita pe parcursul judecatii, trebuie avute in vedere oricum dispozitiile legii nr. 10/ 2001, in vigoare la data introducerii cererii si care a constituit temeiul juridic al cererii.
Or, din probele administrate, respectiv raportul de expertiza intocmit de expert B. E. D. ( f. 189 si urm. dosar fond si completare f. 345 si urm. dosar fond ) si inscrisurile referitoare la situatia juridica ( f. 240 si urm dosar fond adresa nr. 2073/ 2013 emisa de PMB ), rezulta ca terenul este afectat de lucrari de amenajări de utilitate publică, respectivLacul Văcărești și zona de taluzare a Lacului Vacaresti, Splaiul Unirii, râul Dâmbovița și zona de protecție aferentă, trotuare, rețele subterane de canalizare, alei, guri de vizitare.
Nu este catusi de putin relevant juridic ca s-ar fi facut restituiri de terenuri in acea zona catre alte persoane, aspect oricum nedovedit si irelevant, pentru ca pe de o parte practica judiciara nu reprezinta izvor de drept si cu atat mai mult nu o cauza de infrangere a unei dispozitii legale, iar pe de alta parte situatia de fapt a altor terenuri poate fi diferita, sub aspectul localizarii si modului de afectare.
Este nefondata apararea recurentilor ca nu ar exista constructii edificate, imposibilitatea restituirii in natura nerezultand din existenta unor constructii, ci din existenta unor altfel de amenajari, respectiv amenajari de utilitate publica indiscutabila de felul celor mentionate mai sus.
Astfel, este evident ca nu poate fi restituita in natura zona afectata de Lacul Văcărești ( 3.000 mp. ); Splaiul Unirii ( 1090 mp.), râul Dâmbovița (37 mp. ), aceste amenajari urbane fiind de natura sa impiedice restituirea in conditiile Legii nr. 10/ 2001. Se mai adauga o suprafata afectata in mod direct de trotuare si alei.
In ce priveste diferenta pana la suprafata solicitata, care nu apare ca fiind afectata direct de astfel de elemente de infrastructura, Curtea constata ca nici aceasta nu poate fi restituita in natura, fiind de asemenea ocupata functional in intregime de lucrari de amenajari de utilitate publica, respectiv zona de protecție aferentă Raului Dambovita si zona de taluzare a Lacului Vacaresti. Modul in care terenul este ocupat de aceste lucrari, in raport si de natura lucrarilor, conduce la o afectare functionala a intregului teren, care ii face imposibila restituirea in natura catre persoane fizice. Astfel, existenta unor artere de circulatie, ca si a unor amenajari ca Lacul Vacaresti si R. Dambovita atrage in mod necesar respectarea si a unor limite normale fata de vecinatati, si impiedica crearea unor enclave de dimensiuni reduse care sa apartina unor proprietari privati. Lucrarea de amenajare a Lacului Vacaresti trebuie vazuta in ansamblul sau si natura sa, anume in imediata vecinatate a lacului exista amenajata zona de taluzare, care are anumite scopuri si necesitati ( protectie, necesitatea de interventie etc. ), astfel ca afectarea terenului este nu numai directa, ci si functionala si vizeaza intregul teren in discutie si este in mod evident logic imposibila fractionarea terenului si constituirea de astfel de enclave, cum solicita recurentii.
In ce priveste solicitarea recurentilor facuta prin notele depuse la filele 61-63 dosar recurs de a se avea in vedere raportul de expertiza intocmit in anul 1999 de expert M. D. ( si care da alte suprafete decat expertiza judiciara intocmita in cauza ), Curtea o inlatura, retinand concluziile expertizei judiciare intocmita in conditii de contradictorialitate in prezenta cauza de expert B. E. D..
De altfel, chiar in acest raport de expertiza ( memoriul tehnic depus la filele 111 si urm. dosar fond ) expertul M. D. arata ca din totalul terenului ( a carui suprafata acest expert o determina ca fiind 14.636,59 mp.), o parte de aprox. 60 % - 11.703,62 mp. este afectata de lacul Vacaresti, zona de protectie si zona verde, 1.820 mp. sunt afectati de Splaiul Independentei (Splaiul Unirii ), 40 mp. sunt afectati de R. Dambovita si doar 1072,97 mp. sunt considerati de acest expert ca suprafata neafectata de constructii de suprafata, deci in nici un caz suprafata de 13.776,59 mp. solicitata de reclamanti a le fi restituita in natura prin notele depuse la fila 63 dosar recurs.
In concluzie, Curtea va mentine solutia tribunalului de respingere a cererii de restituire in natura, apreciind ca sunt incidente dispozitiile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/ 2001, respectiv terenul este ocupat in intregime de amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, situatie in care nu se poate dispune restituirea in natura, ci masurile reparatorii se acorda in echivalent.
Cu privire la restituirea prin echivalent, Curtea constata:
Initial, prin cererea de chemare in judecata instanta a fost investita cu solutionarea notificarii, solicitandu-se stabilirea masurilor reparatorii, cerere care, in lumina si a deciziei in interesul legii nr. 20/ 2008 a ICCJ, implica solutionarea completa a notificarii de catre instanta, in sensul stabilirii dreptului la masuri reparatorii al reclamantilor si acordarea masurilor reparatorii cuvenite conform legii, respectiv restituirea in natura sau prin echivalent, dupa caz.
In cauza, la judecata in prima instanta reclamantii au facut anumite precizari ( la 22.03.2010- f. 124 dosar fond si la f. 147 dosar fond ), prin care acestia declara ca renunta la judecata cu privire la capatul de cerere cu privire la acordarea de masuri reparatorii.
Aceste declaratii au fost luate in considerare de catre tribunal la solutionarea cererii, care a inteles sa se pronunte exclusiv asupra cererii de restituire in natura, considerand ca principiul disponibilitatii o impiedica sa acorde masuri reparatorii prin echivalent.
Curtea constata ca aceste declaratii de renuntare la judecata au fost depuse sub semnatura avocatului reclamantilor, care nu a avut niciodata depus un mandat special pentru asemenea acte de dispozitie, potrivit art. 69 C.pr.civ., astfel ca in mod gresit tribunalul a luat in considerare aceste manifestari de vointa.
Pe de alta parte, trebuie avut in vedere insusi obiectul judecatii, care in esenta semnifica solutionarea pe fond a notificarii conform Legii nr. 10/ 2001, solutionare care are loc complet la acest moment, nefiind posibil legal ( si de altfel si total neconform intereselor reclamantilor ) ca la acest moment sa se solutioneze doar in parte notificarea, in sensul stabilirii imposibilitatii restituirii in natura, de catre instanta, pentru ca apoi, ., sa fie solutionata si partea din notificare care implica stabilirea masurilor reparatorii prin echivalent.
Procedura Legii nr. 10/ 2001 este reglementata clar, in sensul ca solutionarea notificarii semnifica stabilirea dreptului la masuri reparatorii si a naturii masurilor reparatorii ., iar nu in doua etape, anume o prima etapa in care se constata doar ca este imposibila restituirea in natura, iar . etapa in care care se acorda masurile reparatorii in echivalent. Cu atat mai mult . cea prezenta, cand instanta a fost deja investita cu solutionarea notificarii, luand practic din competenta unitatii adminitsrative solutionarea notificarii, se pune problema ce s-ar intampla ulterior judecatii prezentei cereri daca judecata s-ar margini doar la transarea restituirii in natura – notificarea ar urma sa mai fie solutionata mai departe sub aspectul stabilirii dreptului la masuri reparatorii prin echivalent de unitatea detinatoare sau de catre o alta instanta de judecata .?
Este evident ca acest mecanism nu este conform Legii nr. 10/ 2001 si ar reprezenta o tergiversare nerezonabila a solutionarii notificarii.
In acest sens sunt si consideratiile dezvoltate de ICCJ in decizia in interesul legii nr. 20/ 2007, care, dupa ce arata ca ”în raport cu spiritul reglementarilor de ansamblu date prin Legea nr. 10/2001 (… )”, instanta are plenitudine de jurisdictie, ”nelimitata în aceasta materie prin vreo dispozitie legala”, subliniaza ca ”reluarea procedurilor cu caracter administrativ (… ) ar contraveni și principiului solutionarii cauzei ., consacrat prin arte 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului și a libertatilor fundamentale, la care Romania a devenit parte".
In fata Curtii reclamantii recurenti au depus note scrise ( f. 63 dosar recurs ), prin care au aratat ca solicita restituirea in natura a anumitor suprafete de teren, iar pentru diferenta solicita ”despagubiri potrivit legii ”.
Aceste note scrise sunt semnate personal de catre reclamanti, reprezentand singura manifestare de vointa valabila, in conditiile in care renuntarea la judecata facuta in fata primei instante a fost facuta prin avocat care nu avea dreptul sa faca asemenea acte de dispozitie.
De aceea, vazand ca restituirea in natura nu este posibila, Curtea va recunoaste dreptul reclamantilor la masuri reparatorii prin echivalent.
Sunt avute in vedere in acest sens disp. art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/ 2001 mentionate mai sus.
Curtea constata ca prin hotararea recurata s-a stabilit de catre tribunal ca reclamantii au facut dovada calitatii de persoane indreptatite, respectiv dreptul de proprietate al autorului lor asupra terenului, precum si calitatea lor de mostenitori ai acestuia, dupa cum s-a stabilit de catre tribunal si ca preluarea imobilului a fost abuziva.
Aceste aspecte nu au fost contestate in recurs, recursul fiind de altfel formulat doar de reclamanti.
Curtea insasi, verificand totusi mijloacele de proba administrate, constata corecte aceste retineri ale primei instante.
Astfel, s-a facut dovada dreptului de proprietate al autorului reclamantilor asupra terenului prin contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr._/ 22.02.1937 prin care numita M. C. Fleischer cumpara terenul de 14.821 mp. in mosia V. Barzesti ( f. 89 si 41-42 dosar fond ), si s-a facut dovada transmiterilor succesorale intervenite de la aceasta cumparatoare pana la reclamanti, respectiv: Fleischer M. C. a testat în favoarea numitului Torand D. C. întreaga sa avere în baza testamentului autentificat sub nr. 5313/27.07.1966, eliberandu-se certificatele de moștenitor nr. 165/1967, nr. 286/1968, nr. 909/22.07.1987; numitul Torand D. C. a testat în favoarea soției sale Torand C. conform testamentului autentificat sub nr. 8203/1986, care a testat la rândul său în favoarea reclamanților conform testamentului autentificat sub nr._/09.06.1993, eliberandu-se certificatul de moștenitor nr. 2/23.12.1996 in care reclamanții sunt menționați în calitate de moștenitori.
Referitor la modalitatea de preluare a imobilului, Curtea constata ca din adresele comunicate in dosar ( f. 66, 242, 247,305 si 379 dosar fond ) rezulta ca o parte din teren figureaza expropriat de la M. Fleischer in baza Decretului nr. 243/ 1976, suprafața de 8296,50 mp a făcut obiectul Decretului nr. 387/1960, iar pentru suprafața de 1834 mp în baza deciziei nr. 496/25.04.1975 s-a acceptat oferta de donație făcută statului de către Torand D. C..
De asemenea se mai reține că ulterior terenul litigios a fost menționat în anexa la H.G. nr. 556/1990 prin care s-a recunoscut situația terenurilor și construcțiilor care erau deja expropriate până în decembrie 1989 în scopul realizării unor obiective de investiții, în speță scopul exproprierii fiind „Acumularea lacului Văcărești”.
Oricum, din situatia de fapt actuala care confirma detinerea de catre stat a terenului rezulta faptul preluarii de catre stat, operand deopotriva dispozitiile art. 2 lit. h si i din Legea nr. 10/ 2001, date fiind diferitele modalitati de preluare, preluarea fiind considerata abuziva pentru intregul teren, revenind paratilor sarcina probei contrare, in sensul unei preluari valabile, proba contrara care nu a fost facuta.
In ce priveste situatia portiunii de teren care a fost preluata prin donatie, Curtea constata, din actele administrate referitor la aceasta donatie in recurs, ca aceasta nu a fost o donatie incheiata in forma autentica si care sa opereze o preluare valabila.
Astfel, daca oferta de donatie autentificata sub nr. 8383/ 1974 ( f. 78-79 dosar recurs ) indeplineste conditiile de a fi autentica, in ce privește decizia nr. 496/ 1975 emisă de Comitetul Executiv al fostul CPMB, Curtea constată că această decizie prin care se acceptă ofertele de donație făcute statului de mai multe persoane, printre care și autorul reclamantilor Torand C. D. pentru imobilul teren în suprafață de 1834 m.p. situat în .. 2 ( f. 72 dosar apel ), reprezintă doar decizia administrativă de acceptare a donației, fără să fie un înscris autentificat de notarul public, singura formă legală în care puteau fi autentificate actele conform dispozițiilor Decretului nr. 377/ 1960.
Conform art. 4 din acest decret autentificarea inscrisurilor putea fi facuta numai de notariatele de stat, iar in art. 9 din decret se prevede ca „În afara de notariatele de stat, comitetele executive ale sfaturilor populare comunale sau orășenești din localitățile unde nu funcționează notariate de stat pot îndeplini” anumite acte notariale, printre care si autentificari de acte, expres enumerate de text, in aceasta enumarare facandu-se referire si la „autentificarea înscrisurilor cuprinzând convenții până la 3.000 lei, cu excepția acelora care au ca obiect donațiile de orice fel, constituirile de ipoteci și transmisiunile de terenuri sau clădiri” ( art. 9 lit. c ).
Or, in cauza nu sunt indeplinite aceste conditii ale legislatiei in vigoare la momentul respectiv, anume pe de o parte in mod esential pe raza mun. Bucuresti, Sector 5 exista notariat de stat, iar pe de alta parte actul era o donatie, deci nu putea fi autentificat de comitetul executiv.
De altfel, se constată că în art. 2 al acestei decizii se prevedea că, Comitetul Executiv va perfecta actele de donație pentru aceste terenuri.
Aceasta decizie reprezinta numai actul prin care Comitetul executiv isi exprima decizia de a accepta donatia, in acord cu dispozitiile art. 1 din Decretul nr. 478/ 1954, insa neindeplinind conditia de forma ceruta ad validitatem pentru acceptarea donatiei nu reprezinta o acceptare valabila producatoare de efecte juridice.
Se constata si ca in cuprinsul dispozitiilor Decretului nr. 478/ 1954 nu se reglementeaza nicaieri o derogare de la dispozitiile art. 813 C.civ. care instituie conditia ad validitatem a formei autentice pentru donatii.
Art. 1 din acest decret, prevazand ca „Donatiunile făcute statului sub orice forma, pot fi primite numai de organele, instituțiile sau organizațiile economice de stat, competente după obiectul sau scopul donatiunii, în condițiile prevăzute de prezentul Decret” nu reprezinta o derogare de la aceasta conditie de forma prevazuta in Codul civil, ci doar individualizeaza institutia competenta sa decida acceptarea ofertei de donatie pentru stat.
Așadar, Curtea constată că nu s-a făcut dovada încheierii valabile a unui contract de donație în formă autentică pentru suprafata de 1834 mp. teren, devenind aplicabile dispozițiile art. 2 lit. c teza 1 din Legea nr. 10/2001, conform cărora sunt considerate preluate abuziv imobilele donate statului în baza Decretului nr. 478/1954 neîncheiate în formă autentică.
In concluzie, Curtea constată că intregul teren este considerat preluat abuziv de catre stat, ceea ce atrage dreptul reclamantilor la masuri reparatorii prin echivalent.
In concluzia celor expuse, Curtea va admite recursul si va modifica hotararea recurata in parte, in sensul ca se va admite cererea reclamantilor in parte, in contradictoriu cu M. M. si Schimbarilor Climatice, urmand a se mentine solutia de respingere a cererii de restituire in natura in contradictoriu cu acest parat si a se recunoaste dreptul reclamatilor la masuri reparatorii prin echivalent pentru suprafata de 14.821 mp. teren situat in Bucuresti, .. 2, sector 4. Va fi mentinuta si solutia data exceptiilor lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor Municipiul Bucuresti si AAAS, neatacata in recurs.
In ce priveste suprafata terenului, Curtea retine concluziile raportului de expertiza efectuat in fata tribunalului care a determinat suprafata de 14.821 mp. pe baza actului de proprietate al autorului reclamantilor si a planurilor topografice intocmite de PMB, iar in ce priveste faptul ca prin anumite acte eliberate in conditiile Legii nr. 18/ 1991 s-ar fi propus restituirea catre reclamanti a suprafetei de 8.900 mp., Curtea constata ca in acea procedura s-au emis numai propuneri in acest sens, nefinalizandu-se niciodata procedura in sensul restituirii efective, printr-un act al administratiei publice, a acestei suprafate catre reclamanti ( adrese filele 82 si urm., f. 94 dosar recurs).
P. ACESTE MOTIVE
IN NUME LE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenții reclamanți C. A. E. și C. I., împotriva sentinței civile nr. 1624/23.09.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți P. M. București prin Primarul General, A. pentru Valorificarea Activelor Statului și M. M. și Schimbărilor Climatice.
Modifică în parte sentința recurată, astfel:
Admite în parte cererea reclamanților în contradictoriu cu M. M. și Schimbărilor Climatice.
Constată dreptul reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 14.821 m.p. teren situat în București, .. 2, sector 4, preluată abuziv, care vor fi acordate în condițiile legii speciale.
Menține dispozițiile sentinței referitoare la respingerea cererii de restituire în natură și soluția dată excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul București și AAAS.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. F. G. D. L. M. M. Steluța C.
GREFIER
S. V.
Red. DFG
Tehnored. DFG/PS /TI/2 ex.
19.09.2014
Jud. fond: I. I.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1081/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 387/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
